Determinarea experimentală a forțelor de aşchiere la strunjire TPA 5

DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A FORȚELOR

DE AŞCHIERE LA STRUNJIRE

1. Scopul şi conţinutul lucrării

 Cunoaşterea componentelor forței la prelucrarea prin așchiere.
 Cunoaşterea metodelor analitice și experimentale de determinare a forţei de aşchiere.
 Stabilirea dependenţei componentelor forţei de parametrii procesului de așchiere.
 Cunoașterea aparaturii utilizate la determinarea experimentală a mărimii forţei de aşchiere
la strunjire.
 Cunoașterea metodelor de prelucrare a rezultatelor experimentale şi de determinare a
constantelor şi exponenţilor din relaţiile forţei de aşchiere la strunjire.

2. Consideraţii generale
2.1. Definirea componentelor fizice și de proiectare ale forței de așchiere
Metode analitice de determinare a componentelor forței de așchiere la strunjire
Cunoașterea mărimii forței dezvoltate în timpul procesului de așchiere reprezintă o
condiție necesară, atât pentru proiectarea eficientă a elementelor structurale specifice
sistemelor tehnologice, cât și pentru stabilirea valorilor parametrilor procesului de așchiere,
astfel încât acesta să decurgă în condiții de stabilitate, iar productivitatea, precizia prelucrării,
consumul de scule și de energie să se obțină în final la valorile prescrise.
Pentru definirea forţelor dezvoltate în timpul procesului de așchiere se au în vedere
două tipuri de componente:
 componentele fizice, care iau în considerare elementele fizico-mecanice ale procesului de
așchiere (deformațiile plastice principale și secundare);
 componentele de proiectare, care se utilizează la proiectarea constructivă și tehnologică a
elementelor structurale ale sistemului MUSDP.
 În scopul descrierii structurii fizice a forței, se pornește de la definirea rezistenței la
aşchiere și forței de așchiere de la nivelul unui dinte așchietor.
Astfel, în timpul procesului de prelucrare, semifabricatul opune, prin proprietățile sale
fizico-mecanice, o anumită rezistență la deformare - rupere numită rezistență la așchiere -
Rd. Pentru învingerea acesteia, dintele așchietor acționează, în prezența mișcărilor de lucru,
cu o forță egală și de sens opus numită forță de așchiere - Fd.
Conform figurii 5.1 forța Fd poate fi descompusă având în vedere poziția și rolul
suprafețelor active ale dintelui așchietor, respectiv fața de degajare și fața de așezare. Astfel,
la nivelul feței de degajare există o componentă FN normală la fața de degajare (care
acționează asupra adaosului de prelucrare și asupra așchiei) și o forță de frecare F în lungul
TPA 05  2016 1
 TPA 5 TEORIE PRELUCRĂRILOR PRIN AŞCHIERE

aceleiaşi suprafețe. La nivelul suprafeței de așezare există o componentă F'N normală la

suprafața instantanee de așchiere și o forță de frecare F' (rel. 5.1).
În mod similar, și rezistența la așchiere poate fi descompusă pe baza acelorași criterii,
în componente orientate în sens opus, conform figurii 5.2 și relației 5.2,
Fd  FN  FN  F  F  (5.1)
Rd  RN  RN  R  R (5.2)
unde:
RN, R'N – rezistențele la deformare plastică pe suprafața de degajare, respectiv suprafața de
așezare;
Rγ, Rα – rezistențele la deplasarea în lungul suprafeței de degajare și respectiv a suprafeței de
așezare;

Fig. 5.1. Componentele forței de așchiere la nivelul dintelui așchietor

Fig. 5.2. Componentele rezistenței la așchiere la nivelul dintelui așchietor

2 Ana-Maria BOCĂNEŢ
 Determinarea experimentală a forțelor de aşchiere la strunjire TPA 5
În cazul sculelor așchietoare cu mai mulți dinți aflați simultan în așchiere (fig. 5.3),
forța rezultantă FT și rezistența totală RT se obțin cu relațiile (5.3) și (5.4), în care zs reprezintă
numărul dinților care așchiază simultan [1, 2].

Fig. 5.3. Componentele rezistenței și forței de așchiere la prelucrarea cu scule așchietoare

cu mai mulți dinți aflați simultan în așchiere

zs
FT   Fdi (5.3)
1
zs
RT   Rdi (5.4)
1

Datorită faptului că cea mai mare contribuție la formarea așchiilor o are suprafața de
degajare, se folosește frecvent ipoteza neglijării contribuției suprafeței de așezare și, ca
urmare, forța Fd și rezistența Rd se pot determina cu relațiile simplificate (5.5) și (5.6).
Fd  FN  F (5.5)
Rd  RN  R (5.6)
Având în vedere relațiile simplificate 5.5 și 5.6, precum și mecanismul de formare a
așchiilor ductile, literatura de specialitate propune patru componente fizice ale forței de
așchiere:
 forța de deformare plastică - FN, care determină deformațiile principale;
 forța de frecare dintre așchie și suprafața de degajare - F, în prezența căreia se produc
defomațiile plastice secundare;
 forța de forfecare - Ff, sub acțiunea căreia are loc forfecarea elementelor de așchie.
 forța elastică - apare la exteriorul suprafeței prelucrate și este de obicei neglijată.
În cazul așchiilor de rupere sau de smulgere, se definește forța de așchiere
corespunzătoare ruperii (smulgerii).
 Forța de deformare elastică apare la exteriorul suprafeței de prelucrat, pregătind starea
finală de încărcare înaintea deformării plastice a materialului. În literatura de specialitate nu
sunt semnalate referiri concrete la această componentă.

TPA 05  2016 3
 TPA 5 TEORIE PRELUCRĂRILOR PRIN AŞCHIERE

 Forța de deformare plastică  în cazul așchiilor ductile  sau forța de rupere instantanee
 în cazul așchiilor de rupere  sunt componentele de bază ale forței de așchiere, acestea fiind
cele care conduc efectiv la îndepărtarea materialului.
Pentru evaluarea mărimii acestei componente, modelele analitice prezentate în
literatura de specialitate au în vedere două ipoteze de calcul: ipoteza compresiunii uniaxiale
și ipoteza tensiunilor normale de pe suprafața de degajare [1, 2, 3].
 Prima ipoteză se bazează pe comparația dintre deformarea plastică prin compresiune
uniaxială a unui volum de material și deformarea plastică la prelucrarea prin așchiere a
aceluiași volum de material, cu un dinte așchietor având unghiul de degajare γ = 0̊. Modelele
matematice de calcul al forței de deformare iau, conform acestei ipoteze, forma relației (5.7),
FN   0  t  s  Cdn (5.7)
în care:
σo – rezistența specifică la care începe curgerea plastică a materialului așchiat;
t – adâncimea de așchiere;
s – avansul de așchiere;
Cd – coeficientul de deformare plastică a așchiei;
n – exponent ale cărui valori sunt obținute experimental [1, 2, 3].
 Conform celei de-a doua ipoteze, forța FN se obține având în vedere mărimea și repartiția
eforturilor normale de pe suprafața de degajare activă.
 Forța de frecare F participă alături de forța de deformare FN la realizarea forței de așchiere
(rel. 5.5). Este determinată de fenomenele de frecare exterioară care apar în timpul așchierii
între suprafețele de contact, respectiv între așchie și suprafața de degajare. La calculul acestei
componente se ia în considerare frecvent ipoteza frecării uscate1, conform căreia forța de
frecare rezultă pe baza relației (5.8),
F    FN     0  t  s  Cdn (5.8)
în care µ este coeficientul de frecare exterioară; experimental s-a constatat că depinde de
natura materialului așchiat și ia valorea medie de 0,5 [1, 2, 3].
 Forța de forfecare Ff se determină în ipoteza forfecării după un plan unic, respectiv după
planul convențional de forfecare și rezultă pe baza relației (5.9) [1, 2, 3],
Ff  Fd cos(     ) (5.9)
unde Fd este forța de așchiere la nivelul unui dinte, iar ρ este unghiul de frecare de pe suprafața
de degajare și este definit conform relației (5.10) [1, 2, 3].
F
  arctg  arctg (5.10)
FN

 Având în vedere că procesul de formare a așchiei determină modificarea în timp a mărimii

și direcției de acțiune a forței de așchiere, la proiectarea constructivă și tehnologică se
utilizează componentele forței și rezistenței la așchiere corespunzătoare sistemului de
referință triortogonal xyz atașat mașinii-unelte.
Un astfel de exemplu este prezentat în figura 5.4, unde:

1
Forța de frecare este direct proporțională cu forța normală, independent de suprafața de contact și
de viteza de alunecare, dar dependentă de natura materialelor în contact.
4 Ana-Maria BOCĂNEŢ
 Determinarea experimentală a forțelor de aşchiere la strunjire TPA 5
 Fz - componenta principală – orientată după direcția vitezei principale de așchiere (în
lungul axei Oz);
 Fx - componenta de avans – orientată după direcția mișcării de avans (în lungul axei Ox);
 Fy - componenta radială – orientată normal la suprafața prelucrată (în lungul axei Oy).
Toate aceste componente sunt orientate dinspre scula așchietoare spre piesa-
semifabricat.
Componentele egale cu Fz, Fx și Fy și de sens contrar reprezintă componentele
rezistenței la așchiere – Rz, Rx și Ry.
 Metodele analitice de determinare a componentelor de proiectare Fz, Fx și Fy au la bază
componentele fizice FN (forța de deformare plastică) și F (forța de frecare) și țin cont de
geometria dintelui așchietor (unghiul de atac principal K, unghiul de degajare γ și unghiul de
înclinare a tăișului λ).
Modelele matematice iau forma relațiilor 5.11 [5, 6, 7, 8, 9].
Fz  FN  k1  cos 
Fx  FN (k 2  sin K  k1  k 3 ) (5.11)
Fy  FN (k2  cos K  k1  k4 )
Mărimile k1 și k2 depind de unghiul γ și coeficientul de frecare µ (rel. 5.12) și arată
influența directă a poziției suprafeței de degajare, k1 influențând mai mult asupra componentei
principale Fz, iar k2 asupra componentelor axială și radială. Mărimile k3 și k4 depind de
unghiurile K și λ (rel. 5.13) și arată influența poziției tăișului activ în spațiu, influențând
componentele Fx și Fy.
k1  cos  N0 (1    tg N0 )
k 2  cos  N0 (   tg N0 ) (5.12)

k 3  sin   cos K
k 4  sin   sin K (5.13)

Modelele analitice utilizate pentru aprecierea forței de așchiere la strunjire au în vedere

parametrii regimului de așchiere, aria secțiunii transversale a așchiei nedeformate, materialul
așchiat, iar în unele situații iau în considerare și valorile unghiurilor de atac și de degajare,
raza la vârf, natura materialului așchietor și uzura suprafeței de așezare. Din structura acestor
modele fac parte constante, exponenți și coeficienți de corecție, care exprimă nivelul de
influență al unor parametri de proces și ale căror valori au fost stabilite analitic sau
experimental, pentru condiții de lucru bine precizate.

2.2. Metode experimentale de determinare a forţelor de aşchiere la strunjire

Determinarea experimentală a forțelor de așchiere la strunjire se realizează prin
măsurarea unor mărimi mecanice sau de altă natură, variabile în timp sau aflate în
interdependență, folosind aparatură și mijloace de măsurare adecvate. Ca urmare, se folosesc
metode directe și metode indirecte [3, 5, 8, 9, 10].
 Metodele indirecte fac apel la măsurarea altor mărimi caracteristice așchierii și apoi
obținerea prin calcul a valorilor componentelor forței de așchiere; sunt mai puțin utilizate.

TPA 05  2016 5
 TPA 5 TEORIE PRELUCRĂRILOR PRIN AŞCHIERE

Fig. 5.4. Componentele de proiectare ale rezistenței și forței de așchiere

 Metodele directe constau în măsurarea efectivă a componentelor forței de așchiere.

Dintre metodele directe s-a impus în laboratoarele de cercetare metoda înregistrării
deformațiilor elastice provocate de forță asupra unui element elastic convenabil ales, care face
parte dintr-o construcție specială, denumită dinamometru.
Construcția dinamometrică poate ocupa în structura sistemului tehnologic MUSDP
una dintre pozițiile prezentate în figura 5.5.

Fig. 5.5. Poziționarea dinamometrului în cadrul sistemului tehnologic MUSDP

Construcția de ansamblu și poziția dinamometrului depind de tipul procesului de

prelucrare și de numărul componentelor ce se măsoară.

6 Ana-Maria BOCĂNEŢ
 Determinarea experimentală a forțelor de aşchiere la strunjire TPA 5
Astfel, au fost realizate dinamometre care pot măsura de la una până la trei componente ale
forţei, adaptate principalelor procedee de prelucrare: strunjire, frezare, burghiere, abrazare
ș.a.
Structura generală a unui dinamometru cuprinde următoarele elemente (fig. 5.6.):
 o parte fixă 1, prin care dinamometrul este amplasat în locul corespunzător pe mașina-
unealtă;
 un element elastic 2, care se deformează sub acțiunea componentei forței de așchiere;
 o parte mobilă 3, care suportă acțiunea forței de așchiere;
 un traductor 4, care transformă deformația elementului elastic într-o mărime de natură
mecanică, electrică, hidraulică etc.;
 un element 5 de amplificare a informației, pentru obținerea unei măsurări mai precise;
 un element 6 de uniformizare a informației;
 un aparat sau instrument de măsură 7.
Dimensiunile, forma constructivă, poziţia în spaţiu faţă de forţele ce se măsoară şi
numărul elementelor elastice influenţează mult precizia de măsurare. Cele mai utilizate
elemente elastice de tip mecanic sunt barele drepte sau circulare.
Numărul traductoarelor ce revin unui element elastic şi schema de montare a acestora
pot asigura îmbunătăţirea preciziei de măsurare, prin micşorarea sau eliminarea influenţelor
reciproce dintre componentele forţei de aşchiere.

Fig. 5.6. Structura generală a unui dinamometru

Oricare ar fi structura unui dinamometru, acesta trebuie să răspundă următoarelor

cerințe:
 să nu modifice rigiditatea proiectată a sistemului tehnologic;
 să fie sensibil la o gamă largă de valori ale forței de măsurat;
 să fie precis (eroare de măsurare sub 5 %);
 măsurarea unei componente să nu fie influențată de acțiunea altor componente ale forței de
așchiere;
 să fie ușor de etalonat și comod în exploatare;
 să asigure o rigiditate optimă, motiv pentru care frecvența proprie de oscilație ω0 trebuie să
fie mult diferită de frecvențele prezente în sistemul tehnologic, precum şi frecvenţa de variaţie
a forței de măsurat (de obicei mai mică: ω/ω0 < 0,1 ÷ 0,2).
Astfel, pentru o utilizare în condiții optime, trebuie cunoscută frecvența proprie ω0 a
dinamometrului și estimate valorile posibile ale frecvenței ω de oscilație a forței de măsurat.
Experimental s-a constatat că, pentru viteze de aşchiere mici, frecvenţa proprie ( 0  k / m )
trebuie să fie de cel puţin 300 ÷ 500 Hz, iar pentru viteze mari de aşchiere frecvenţa proprie

TPA 05  2016 7
 TPA 5 TEORIE PRELUCRĂRILOR PRIN AŞCHIERE

0 trebuie să fie cuprinsă în intervalul 1000 ÷ 2000 Hz.

Dinamometrele cu cuarţ piezoelectric sunt cele mai rigide construcţii, putând ajunge
la frecveţe proprii de până la 7000 Hz.
Modul în care precizia de măsurare depinde de rigiditatea dinamometrului (k, m, ω0)
are în vedere cele două situații de lucru: în regim static și în regim dinamic.
În regim static, forța se măsoară utilizând relația 5.14, în care constanta k a elementului
elastic se determină prin trasarea unei curbe de etalonare.
F kx (5.14)
În regim dinamic, indicațiile dinamometrului depind nu numai de mărimea forței ce se
măsoară ci și de alte elemente, așa cum sunt:
– masa echivalentă m a părții mobile din dinamometru sub acțiunea forței de măsurat;
– rigiditatea structurii de reazem a dinamometrului.
Metodele experimentale de evaluare a forțelor de așchiere au evoluat în timp,
impunându-se cronologic următoarele [1, 2]:
 Metoda echilibrării, utilizată de Davidenko, Coquilhat și Time la sfârșitul secolului al XIX
- lea;
 Metoda frânării, folosită în special de Taylor, bazată pe relația (5.15), în care G reprezintă
greutatea, L reprezintă lungimea pârghiei, iar d reprezintă diametrul piesei prelucrate prin
strunjire;
Fz  2GL / d (5.15)
 Metoda puterii de așchiere – are în vedere relația (5.16), în care Pa este puterea de așchiere,
P0 este puterea măsurată, m este randamentul motorului de acționare, iar lc este randamentul
lanțului cinematic principal [5, 9];
Fz  v
Pa  P0  m  lc  [kW ] (5.16)
60  75  1,36
 Metoda deformațiilor plastice, adoptată de Diacenko după principiul de măsurare a durității
Brinell, respectiv măsurarea amprentei lăsată de o bilă pe o placă etalon sub acțiunea forței
de așchiere;
 Metoda deformațiilor elastice produse de forțele de așchiere asupra unor elemente speciale,
denumite elemente elastice, de tip bară rectilinie și circulară sau semicirculară.
Această ultimă metodă a căpătat cea mai largă utilizare, prin varietatea construcțiilor
dinamometrice, cu traductoare mecanice, electrice, hidraulice, pneumatice sau mai recent,
piezoelectrice.
Dintre firmele producătoare de construcții dinamometrice, cea mai renumită este firma
Kistler. Competenţa Kistler se bazează pe dezvoltarea, producţia şi utilizarea de senzori
pentru măsurarea tensiunii, forței, momentelor, cuplului şi acceleraţiei.
În tabelul 5.1. sunt reprezentate câteva construcții dinamometrice utilizate la operațiile
de prelucrare prin așchiere [10].
 În cadrul lucrării de laborator, pentru determinarea forței de așchiere, se va utiliza un
dinamometru monocomponent, de tip Levit (fig. 5.7) [1, 2, 3]. Acest dinamometru este
conceput special pentru procesul de prelucrare prin strunjire și este destinat măsurării
componentei principale a forței Fz.

8 Ana-Maria BOCĂNEŢ
 Determinarea experimentală a forțelor de aşchiere la strunjire TPA 5

Tab. 5.1. Construcții dinamometrice Kistler

Nr.
Specificații tehnice Reprezentare dinamometru
crt.
Dinamometru tricomponent, 5kN, cu
amplificatori de sarcină încorporați pentru
măsurarea forțelor la strunjire, frezare,
1.
rectificare.
frecvență proprie  2 – 3,5 kHz

Dinamometru 4 componente, 20 kN,

pentru măsurarea forțelor la strunjire,
2.
frezare, rectificare.
 frecvență proprie  3,1 – 6,3 kHz

Dinamometru multicomponent, peste 30

kN, cu dispozitiv de prindere a sculei
3. pentru măsurarea forțelor la strunjire,
frezare, rectificare.
 frecvență proprie  1,5 – 2,5 kHz

Fig. 5.7. Construcția dinamometrului monocomponent de tip Levit

Dinamometrul monocomponent de tip Levit are în componență:

- un corp rigid 1 prin care este poziționat pe strung, în locul suportului portcuțit;
- o parte mobilă, formată din suportul portcuțit 2 și cuțitul 3;
- un element elastic sub forma barei de torsiune 4, prin care partea mobilă este atașată corpului
1;
TPA 05  2016 9
 TPA 5 TEORIE PRELUCRĂRILOR PRIN AŞCHIERE

- un element de amplificare, sub forma unui braț 5, atașat rigid la suportul portcuțit;
- un element de uniformizare a informației, sub forma unui amortizor hidraulic 6;
- un comparator cu cadran 7.
În timpul procesului de strunjire, efortul de așchiere preluat pe direcția axei z conduce
la deformarea barei de torsiune 4, prin rotirea imperceptibilă (cu unghi foarte mic) a
elementelor mobile (cuțit de strung 3, suport portcuțit 2 și braț 5). Deplasarea este amplificată
la nivelul tijei comparatorului 7 datorită lungimii brațului 5, pronunţat mai mare decât
lungimea brațului activ al pârghiei formată din elementele 2, 3 și 5 (ce au ca punct de rotație
axa barei 4). Numărul diviziunilor înregistrate la comparator se transformă în unităţi de forţă,
utilizând relaţia 5.172, în care c reprezintă numărul de diviziuni indicate de comparatorul cu
cadran, iar l este lungimea în consolă a cuţitului.
2400
Fz  c, [N] (5.17)
30  l
Măsurarea forțelor la așchierea metalelor este o necesitatea esențială, datorită legăturii
acestora cu proiectarea sculei așchietoare, puterea consumată, vibrațiile care pot apărea și
precizia de obținut a piesei. Scopul măsurării forțelor este acela de a înţelege mai bine
mecanismul de așchiere, și anume influența variabilelor din așchiere asupra forțelor,
prelucrabilitatea semifabricatului, procesul de formare a așchiei sau apariția uzurii sculei
așchietoare.
Pentru achiziționarea, stocarea și prelucrarea datelor se folosesc componente software
și hardware dintre cele mai eficiente.

2.3. Dependența componentelor forței de parametrii procesului de așchiere

Mărimea componentelor forței de așchiere este influențată direct sau indirect de
numeroși factori care intervin în procesul de așchiere, așa cum sunt natura materialului
prelucrat, regimul de lucru, geometria dintelui așchietor și mediul de așchiere, dar și de
interdependențele dintre aceștia (se are în vedere faptul că influența unui anumit parametru
poate depinde de valorile pe care le iau ceilalți parametri ai procesului de așchiere).
 Dintre parametrii regimului de așchiere o influență mai pronunțată o au avansul și viteza
principală de așchiere.
 Adâncimea de așchiere – creșterea acesteia determină o ușoară creșterea a forței de așchiere.
 Avansul de așchiere – influențează asupra componentelor forței de așchiere în aceeași
manieră ca adâncimea de așchiere, deci creșterea acestuia determină creșterea mărimii forței.
 Viteza principală de așchiere – influențează asupra mărimii forței într-un mod complex și
diferit pentru fiecare dintre cele trei intervale de valori: v < 50 m/min; 50 < v < 500 m/min și
v > 500 m/min. Gradul de influență a vitezei principale depinde și de alți parametri ai
procesului, așa cum sunt valoarea unghiului de degajare γ (se modifică odată cu apariția,
dezvoltarea și îndepărtarea depunerii pe tăiș în primele două intervale de valori ale vitezei)
sau natura materialului așchiat (fig. 5.6).
 Geometria dintelui așchietor influențează mărimea forței îndeosebi prin valorile
unghiului de degajare γ, a unghiului de înclinare a tăișului λ și a unghiului de atac principal
K.

2
Relația este obținută în urma etalonării.
10 Ana-Maria BOCĂNEŢ
 Determinarea experimentală a forțelor de aşchiere la strunjire TPA 5

Fig. 5.6. Influența vitezei principale asupra componentelor forței de așchiere

 Unghiul de degajare (γ) respectiv unghiul de așchiere (δ) – influențează asupra

componentelor forței de așchiere în mod diferit pentru valori pozitive sau negative ale
unghiului γ, o influență mai puternică fiind prezentă în domeniul valorilor negative; mărimea
acestei influențe depinde și de valorile parametrilor regimului de așchiere, în special de viteza
principală de așchiere.
În general, la creșterea unghiului de degajare, mărimea forței scade.
 Unghiul de înclinare (λ) – creșterea acestuia, de la valori negative la valori pozitive,
determină influențe diferite pentru fiecare dintre cele trei componente de proiectare ale forței
de așchiere: Fz scade ușor sau rămâne constantă, Fy scade iar Fx crește ușor.
 Unghiul de atac principal (K) – influențează diferit pentru fiecare dintre cele trei
componente de proiectare ale forței de așchiere, iar mărimea influenței depinde și de ceilalți
parametri ai procesului (fig. 5.7) [1, 2, 3].

a) b)
Fig. 5.7. Influența unghiului de atac principal asupra componentei principale Fz (a) și asupra
componentelor axială și radială, Fx și Fy (b) la strunjirea oțelului OLC45

 Materialul prelucrat influențează mărimea componentelor forței de așchiere prin

proprietățile sale fizico-mecanice. Acest lucru se explică prin modul diferit în care au loc
deformațiile plastice.

TPA 05  2016 11
 TPA 5 TEORIE PRELUCRĂRILOR PRIN AŞCHIERE

3. Materiale şi utilaje necesare desfăşurării lucrării practice

 Strung normal;
 Dinamometru monocomponent de tip Levit;
 Cuţite de strung;
 Şubler, comparator cu cadran.

4. Metodologia desfăşurării lucrării practice

 Se montează dinamometrul pe strung, în locul suportului portcuţit;
 Se studiază construcția și modul de funcționare a dinamometrului;
 Se reglează la zero comparatorul cu cadran;
 Încercările experimentale se realizează cu scopul evidenţierii influenţei vitezei principale şi
avansului de aşchiere asupra mărimii forţei principale de aşchiere Fz la strunjirea
longitudinală. În acest scop, în cadrul celor două cicluri de determinări, se modifică viteza
principală, respectiv avansul, în condițiile în care ceilalți parametri ai procesului rămân
constanți.
 Pentru fiecare determinare se citește mărimea deformației c indicate de comparatorul cu
cadran, iar datele se centralizează în tabele. Acul indicator oscilează în mod continuu datorită
variației permanente a forței dezvoltate în timpul prelucrării; de aceea, la citirea valorii
deformației, se consideră o valoare medie.
 Se măsoară lungimea l în consolă a cuţitului, folosind şublerul;
 Se determină mărimea forţei principale de aşchiere utilizând relaţia (5.17);
 Datele iniţiale, precum şi rezultatele obţinute în urma măsurătorilor realizate la fiecare
determinare se centralizează în tabelul 5.2 – pentru variaţia vitezei şi tabelul 5.3 – pentru
variaţia avansului.

Tab. 5.2. Variaţia forței principale Fz în funcţie de viteza de aşchiere

Nr. vt nt nr vr Forţa principală de așchiere
Crt. [m/min] [rot/min] [rot/min] [m/min] c Fz
0º 1º 2º 3º 4º 5º 6º
1
2
3
4
5

 Cu valorile obţinute pentru mărimea forţei Fz la diferite viteze şi avansuri se trasează

diagramele de dependenţă Fz = f1 (v) şi Fz = f2 (s). Se formulează concluzii asupra acestor
dependenţe.
Funcţia Fz = f2 (s) se reprezintă şi în coordonate dublu logaritmice, determinându-se
mărimea constantei şi a exponentului din relaţia teoretico-experimentală (5.18). În acest scop
se respectă metodologia prezentată în Anexa 2.

12 Ana-Maria BOCĂNEŢ
 Determinarea experimentală a forțelor de aşchiere la strunjire TPA 5

Fzc  C1  s x , [N] (5.18)

 Valorile obţinute pentru constanta C1 şi exponentul x, precum şi diagramele trasate în
coordonate normale se compară cu cele prezentate la curs şi în literatura de specialitate.
 Se calculează valorile teoretice ale forţei, se completează coloana 7º a tabelului 5.3 şi se
compară cu valorile experimentale (v. col. 4º). Se formulează concluzii asupra acurateţii de
execuţie a graficelor şi asupra calculelor efectuate.

Tab. 5.3. Forța principală de așchiere Fz în funcţie de avansul de aşchiere

Nr. s Forţa principală de așchiere
lg s
Crt. [mm/rot] c FZ lg FZ FZ = C1 sx FZC
0º 1º 2º 3º 4º 5º 6º 7º
1
2
3 𝐹𝑧 =. . . . .∙ 𝑠 …..
4
5

5. Conţinutul referatului
 Ca parte teoretică, referatul va trebui să conţină în mod obligatoriu următoarele puncte:
 definirea componentelor fizice şi de proiectare ale forţei de aşchiere la strunjire (fig. 5.1 şi
fig. 5.4);
 metodele experimentale de determinare a forţei de aşchiere la strunjire;
 factorii de influență asupra forțelor de așchiere la strunjire.
 Ca parte practică, referatul va trebui să cuprindă:
 rezultatele obţinute în urma măsurătorilor realizate după fiecare determinare, centralizate
în tabelele 5.2 și 5.3;
 graficele de variaţie în coordonate normale Fz = f1 (v) şi Fz = f2 (s) şi concluziile aferente;
 graficul în coordonate dublu logaritmice pentru variaţia forţei cu avansul, relațiile detaliate
de calcul pentru determinarea constantei și a exponentului, forma numerică a forței (trecută
în tab. 5.3) precum și observații privind precizia de trasare a graficului.

6. Referinţe bibliografice
1. Cozmâncă, M., Panait, S., Constantinescu, C. – Bazele aşchierii. Iaşi, Editura „Gheorghe
Asachi”, 1995
<pag. 127-159>
2. Cozmîncă, M., Panait, S. – Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor – Îndrumar de lucrări
practice. Iaşi, Rotaprint Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, 1976.
<pag. 34-38>
3. Constantinescu C. – Teoria aşchierii în mecanică fină, Îndrumar de laborator, Iaşi, Editura
„Gheorghe Asachi”, 1998
<pag. 40-45>

TPA 05  2016 13
 TPA 5 TEORIE PRELUCRĂRILOR PRIN AŞCHIERE

4. Constantinescu C. – Teoria aşchierii în mecanică fină, Iaşi, Editura „Gheorghe Asachi”,

1998
<pag. 158-165>
5. Cozmîncă, M. et. al. – A new model for estimating the force components Fz, Fx si Fy when
cutting metals with single tooth tools, Buletinul Institutului Politehnic din Iași, Fasc. 1,
Construcții de Mașini, 2009
6. Cozmîncă, M. et. al. – Variation of the ratios between forces Fz, Fx si Fy and the plastic
strain force in single tooth cutting, Buletinul Institutului Politehnic din Iași, Fasc. 1,
Construcții de Mașini, 2009
7. Croitoru (Cozmîncă), I. – Cercetări privind îmbunătățirea metodologiilor de evaluare a
forțelor de așchiere, Teză de doctorat, Iaşi, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, 2000
8. Minciu, C., Predicea, N. – Bazele așchierii și generării suprafețelor, I. P. București, 1992
9. Poenaru, S.I. – Contributii la modelarea matematică a forţelor de aşchiere în funcţie de
coeficientul de deformare plastică a aşchiilor la strunjire, Teză de Doctorat,
Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iași, 2010.
10. *** www.kistler.com.

7. Verificaţi-vă cunoştintele
 Definiţi componentele fizice ale forţei de aşchiere.
 Precizaţi componentele de proiectare ale forţei de aşchiere.
 Prezentaţi metodele experimentale de determinare a forţei de aşchiere la strunjire.
 Descrieţi structura şi modul de lucru al dinamometrului.
 Prezentaţi metodologia de trasare a graficului în coordonate dublu logaritmice și de
determinare a constantei și exponentului din relaţiile forţei de aşchiere la strunjire.

14 Ana-Maria BOCĂNEŢ