Capitolul 2.

PRECIZIA DIMENSIONALĂ

A PIESELOR FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA DE MAŞINI

Obiective educaţionale
În urma parcurgerii acestei teme vă veţi însuşi cunoştinte despre:
- precizia de prelucrare
- noţiunea de arbore şi alezaj
- modul de formare al ajustajelor
- simbolizarea arborilor, alezajelor şi ajustajelor

Cuvinte cheie
- arbore şi alezaj
- dimensiuni limită şi toleranţă
- ajustaj
- jocuri şi strângeri

2.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Toate elementele de construcţie mecanică, organe de maşini, scule, elemente de

dispozitive şi de verificare etc. care se produc în industria constructoare de maşini, denumite
uzual "piese", sunt în esenţă nişte corpuri geometrice solide executate dintr-un material cu
anumite caracteristici chimice şi fizico-mecanice, care sunt definite în spaţiu printr-o
combinaţie de suprafeţe reale (de formă plană, conică, elicoidală, cilindrică, concavă,
convexă, evolventică, profilată) şi imaginare (în general de formă plană). Totalitatea
combinaţiilor dintre suprafeţele menţionate conferă oricărei piese cel puţin trei caracteristici
geometrice fundamentale şi anume:
 macroarhitectura sau forma geometrică;
 dimensiunile liniare şi unghiulare;
 microarhitectura sau microgeometria suprafeţelor.

15
 Aceste caracteristici sunt definite în practică de o serie de factori dintre care cei mai
importanţi sunt prezentaţi în continuare:
 Macroarhitectura sau forma geometrică a oricărei piese (FGP) este definită de rolul
funcţional al acesteia (RFP), procedeul de generare a suprafeţelor (PGS), design (DES) etc.,
care pot fi exprimate sintetic sub forma:

FGP   (RFP, PGS, DES ...)

Obţinerea suprafeţelor depinde de procedeul de generare şi de forma şi de profilul

sculei. Astfel, o suprafaţă plană poate fi obţinută prin mai multe moduri: strunjire plană,
rabotare, broşare, mortezare, frezare cu freză cilindrică sau frontală, rectificare cu piatră disc
sau oală şi prin procedee de prelucrare neconvenţionale. O suprafaţă cilindrică poate fi
obţinută prin strunjire, găurire, alezare, frezare, broşare şi prelucrări neconvenţionale. În toate
cazurile, pentru generarea suprafeţelor sunt necesare anumite mişcări relative între sculă şi
piesă. Vitezele cu care se efectuează aceste mişcări depind, de cele mai multe ori, de însăşi
legile de generare a suprafeţelor considerate. Există şi cazuri în care viteza nu este
condiţionată de aceste legi, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la strunjirea cilindrică unde,
pentru aceeaşi rotaţie a piesei, pot fi folosite diferite viteze de avans pentru scula aşchietoare.
 Dimensiunile pieselor (DP) sunt determinate de mărimea forţelor de solicitare (MFS),
modul de solicitare (MSP), natura materialului piesei (NMP), procedeul de prelucrări
mecanice (PPM), condiţiile de lucru ale piesei (CLP) etc. Ca şi în cazul precedent pot fi redate
sintetic sub forma:

DP   (MFS, MSP, NMP, PPM, CLP ...)

Dimensiunile indică mărimile nominale (lungimile, diametrele, razele etc.) ale fiecărei
suprafeţe componente şi abaterile de la dimensiunile nominale. În general, dimensiunile se
referă la liniile de profil, caracteristice suprafeţei, sau la generatoarea şi directoarea ei, de unde
apare şi o legătură intrinsecă între condiţiile de formă şi cele dimensionale. Această legătură
se manifestă şi între abaterile admisibile de la forma nominală şi abaterile dimensionale.
 Microarhitectura suprafeţei unei piese (MP) este determinată de importanţa
funcţională a piesei (IFP), natura materialului piesei şi caracteristicile tehnice ale acesteia
(NMP)+(CTP), procedeul de prelucrare şi recondiţionare a piesei (PPP)+(PRP), natura
materialului şi parametrii geometrici ai sculelor (NMS)+(PGS) etc., influenţa acestor factori
putând fi exprimată sintetic sub forma:

16
 MP   (IFP, NMP, CTP, PPP, PRP, NMS, PGS ...)

Microarhitectura suprafeţei unei piese este definită, de regulă, prin forma geometrică a
suprafeţei reale, caracterizată prin abateri de formă microgeometrică "AF" (care diferă de
forma suprafeţei geometrice sau nominale SG) sau abateri de ordinul 1, ondulaţii "W" sau
abateri de ordinul 2 şi rugozitate "R" sau abateri de ordinul 3 şi 4.
Orice piesă, luată ca atare, cu toate caracteristicile sale tehnice (ale căror valori se
stabilesc în procesul de proiectare a acesteia) se realizează, practic, în procesul de prelucrare şi
trebuie să corespundă unui anumit scop.
Datorită influenţei perturbatoare a unui număr mare de factori obiectivi şi subiectivi
(cei mai mulţi fiind legaţi de imperfecţiunea mijloacelor tehnice, de condiţiile de lucru şi
disciplina tehnologică, de metodele şi mijloacele de control tehnic etc.), piesele respectiv
produsele finite de acelaşi fel se deosebesc unele de altele şi de piesa respectiv produsul
teoretic. Deosebirile pot consta în abateri de la compoziţia chimică, structura metalografică,
caracteristicile fizico-mecanice şi caracteristicile geometrice (precizia de prelucrare) prescrise.
Prin urmare, calitatea tehnico-funcţională a unui produs finit, în general, este
determinată de valorile reale, respectiv efective ale unei serii de parametri caracteristici
produsului considerat (geometrici, fizico-mecanici, metalografici, chimici). Fiecare categorie
de parametri este studiată de diverse discipline care se ocupă atât cu problemele legate de
proiectarea acestora cât şi de posibilitatea realizării lor cu anumite precizii şi anume:
Rezistenţa materialelor, Mecanisme, Organe de maşini ş.a. pentru proiectare, Tehnologia
materialelor, Prelucrări prin aşchiere, Tehnologia construcţiei de maşini ş.a. pentru realizarea
lor la precizia dorită şi Studiul materialelor, Tratamente termice ş.a. pentru realizarea
caracteristicilor metalurgice şi fizico-chimice etc. În prezenta lucrare didactică se vor aborda
doar acele probleme legate de precizia elementelor geometrice şi de precizia principalelor
tipuri de piese şi ansambluri de piese întâlnite în construcţia de maşini.
Din punct de vedere geometric, calitatea oricărei piese depinde atât de rezolvarea
raţională a proiectării acesteia cât şi de organizarea şi desfăşurarea procesului de execuţie-
montaj, în care precizia de prelucrare (inclusiv cea a controlului) constituie un factor
important. Prin precizie de prelucrare, se înţelege gradul de apropiere dintre valorile
parametrilor (caracteristicilor) geometrici ai piesei realizate, obţinute în urma prelucrării şi
valorile stabilite pentru aceştia prin documentaţia tehnică.
Din punct de vedere geometric, precizia de prelucrare a unei piese trebuie apreciată pe
baza următoarelor criterii:

17
 precizia dimensiunilor liniare şi unghiulare;
 precizia formei geometrice;
 precizia de orientare, poziţie şi bătaie a diferitelor elemente geometrice;
 precizia microgeometrică a suprafeţelor - ondulaţia şi rugozitatea.

2.2. DIMENSIUNI, ABATERI, TOLERANŢĂ

Prin dimensiune liniară sau unghiulară se înţelege caracteristica geometrică care

defineşte: mărimea unei piese (lungime, lăţime, diametru), distanţa unei suprafeţe (dreaptă,
axă) faţă de altă suprafaţă (dreaptă, axă), poziţia unei piese faţă de altă piesă, mărimea
unghiului  dintre generatoarele diametral opuse din planul median unei suprafeţe cilindrice şi
suprafeţele frontale sau conice etc. O dimensiune este prin urmare un număr care exprimă, în
unitatea de măsură aleasă, valoarea numerică a unei lungimi, lăţimi, diametru sau unghi, de
exemplu: diametrul bilelor de rulmenţi, lungimea unui bolţ, grosimea unei bucşe, unghiul
dintre generatoarele diametral opuse ale unei suprafeţe conice etc. Orice dimensiune este
înscrisă de proiectant pe desenul tehnic al piesei şi este denumită cotă. Ea rezultă din
condiţiile funcţionale, din considerente de ordin constructiv, din calculul de rezistenţă, în
urma calculului unui lanţ de dimensiuni etc. Conform SR ISO 129:1994 (fig.2.1), cotele sunt
de trei tipuri:
 cotă funcţională, F: cotă esenţială pentru funcţionarea unei piese sau a unui spaţiu;
 cotă nefuncţională, NF: cotă care nu este esenţială pentru funcţionarea unei piese sau a
unui spaţiu. O cotă nefuncţională este importantă pentru definirea formei piesei;
 cotă auxiliară, AUX: cotă dată numai informativ. Ea nu are rol hotărâtor în execuţie sau în
verificare şi decurge din alte valori date pe desen sau în documentele conexe. O cotă
auxiliară se înscrie între paranteze, fără a fi indicate toleranţele.
F
F F

NF
F
F

F
F

NF
NF
(AUX) NF

Figura 2.1

18
 Din punct de vedere practic este foarte dificil să se realizeze exact dimensiunile
prescrise de proiectant. În urma prelucrării, dimensiunile obţinute diferă de cele prescrisă ca
urmare a influenţei exercitate de o serie de factori (obiectivi şi subiectivi) cum ar fi: neprecizia
maşinilor folosite pentru prelucrare datorită unor cauze multiple ca de exemplu uzura
ghidajelor, ovalitatea fusurilor, excentricitatea roţilor, jocul între fusuri şi lagăre sau între
piesele glisante şi ghidaje etc.; centrarea imprecisă a pieselor, fixarea neuniformă sau prea
slabă a lor şi diferite deformaţii ale piesei; dimensiunile iniţiale ale sculelor care prezintă
abateri faţă de valoarea nominală şi uzura lor în timpul lucrului. Din acest motiv, proiectantul
admite realizarea dimensiunilor în anumite limite (prescrise de el pe desen) care să asigure
buna funcţionare a ansamblului căruia îi este destinată piesa.
Gradul de apropiere dintre mărimea dimensiunilor reale, respectiv efective ale unei
piese - rezultate în urma aplicării unui procedeu de prelucrare şi mărimea teoretică a
dimensiunilor piesei considerate - înscrise în desenul tehnic de execuţie al acesteia, exprimă
"precizia dimensională a produsului finit".
Pentru o înţelegere mai uşoară a noţiunilor legate de precizia dimensiunilor liniare,
aspectele abordate fac referire la suprafeţele cilindrice, cele mai des întâlnite la asamblări, dar
sunt valabile şi la celelalte forme de piese care formează ajustaje. Dimensiunea caracteristică a
suprafeţelor cilindrice este diametrul.
Indiferent de natura suprafeţelor (netedă sau profilată) acestea se împart, conform SR
EN 20286-1:1996, în două categorii: suprafeţe gen alezaj şi gen arbore. Prin "alezaj" se
înţelege o suprafaţă cuprinzătoare (interioară, înfăşurătoare) a unei piese chiar dacă nu este o
suprafaţă cilindrică (de exemplu cuzinetul unui lagăr, cilindrul unui piston, canalul unei pene,
piuliţa etc.), iar prin "arbore" se înţelege o suprafaţă cuprinsă (exterioară, înfăşurată) a unei
piese chiar dacă nu este o suprafaţă cilindrică (de exemplu fusul la un lagăr, pistonul la un
motor, pana, şurubul etc.). Prin urmare, toate piesele cu dimensiuni exterioare, în genul
arborilor, se consideră convenţional ca piese gen arbore, iar piesele cu dimensiuni interioare,
în genul alezajelor ca piese gen alezaj. Literal, în mod convenţional, piesele de tip arbore se
notează cu minuscule, iar cele de tip alezaj cu majuscule.
Din considerente funcţionale şi tehnologice, conform STAS ISO 406:1991, SR ISO
129:1994 şi STAS 8100/1-88, cotele (liniare şi unghiulare) sunt exprimate în desenul tehnic al
piesei prin mai multe tipuri de mărimi:
 Dimensiunea nominală N, este mărimea rezultată din calculul de dimensionare sau
adoptată constructiv, care poate fi exprimată printr-un număr întreg sau zecimal (32; 8,75;

19
0,75) faţă de care, prin aplicarea abaterilor limită, se definesc dimensiunile limită (maximă şi
minimă). Prin urmare, pentru caracterizarea unei dimensiuni se consideră întotdeauna o
dimensiune nominală, luată ca atare sau rotunjită, din gama numerelor normale (STAS 75-90
pentru dimensiuni liniare normale şi STAS 406-73 pentru raze normale de racordare).
Dimensiunea nominală poate fi considerată deci ca o mărime absolută de referinţă (valoare
luată ca bază) în sistemul de cotare a pieselor folosite în construcţia de maşini.
 Dimensiunea efectivă E (ED, Ed) , este dimensiunea a cărei valoare se realizează
prin execuţie printr-un anumit procedeu de prelucrare şi se determină prin măsurarea directă
(deci cu o eroare admisă) cu ajutorul unui mijloc de măsurare. Dimensiunea efectivă este
exprimată printr-un număr întreg sau zecimal; literar se mai obişnuieşte a se nota cu Def,
respectiv def după cum se referă la o piesă gen alezaj sau gen arbore.
Datorită imperfecţiunilor condiţiilor de lucru, metodelor şi mijloacelor de prelucrare şi
de măsurare rezultă că, în cazul prelucrării unui set de piese de acelaşi fel, dimensiunea
efectivă poate căpăta diferite valori pentru aceeaşi dimensiune, care diferă, de regulă, de
valoarea dimensiunii nominale, adică E  N. Dimensiunea efectivă nu reprezintă matematic
dimensiunea reală a unei piese (cea care se obţine în urma prelucrării), ci o dimensiune
apropiată de aceasta, găsită prin măsurare, unde intervin erori de măsurare, erori ale aparatelor
etc. Astfel datorită imperfecţiunii sistemului tehnologic, dacă dimensiunea nominală este una
singură, dimensiunea efectivă este în mod obiectiv variabilă. La prelucrarea unui lot mare de
piese dimensiunile efective sunt împrăştiate după o lege de distribuţie statistică. În cele mai
frecvente cazuri această distribuţie este o distribuţie normală (Gauss).
 Dimensiune (limită) maximă, notată în general cu dmax, Dmax pentru suprafeţe
cilindrice ale pieselor de tip arbore, respectiv de tip alezaj şi cu lmax când indică distanţa dintre
două suprafeţe plan-paralele şi dimensiune (limită) minimă notată de regulă cu dmin, Dmin în
cazul suprafeţelor cilindrice ale pieselor de tip arbore, respectiv de tip alejaz. Dimensiunile
limită (maximă şi minimă) sunt precizate (prin intermediul abaterilor limită), ca şi valoarea
nominală, de către cei care proiectează produsele.
Dimensiunile limită, prescrise de proiectant, pot fi ambele mai mari decât dimensiunea
nominală (fig.2.2,a şi 2.3,a), una mai mare şi alta mai mică (fig.2.2,b şi 2.3,b) sau ambele mai
mici decât dimensiunea nominală (fig.2.2,c şi 2.3,c) .

20
 Dimensiune nominal', Nd

Dimensiune minim', dmin

Dimensiune maxim', dmax

Dimensiune efectiv', Ed
Abatere superioar', es
Abatere inferioar', ei

Abatere efectiv', eef

a)
es

es
eef

eef
ei

ei

dmax
dmin

Ed
Nd
dmin

dmax

Ed
Nd

b) c)

Figura 2.2

Dimensiunile limită sunt cele două dimensiuni extreme admisibile ale unui element
(conform SR ISO 129:1994 un element este o parte caracteristică a unei piese, cum ar fi o
suprafaţă plană, o suprafaţă cilindrică, două suprafeţe paralele, un unmăr, o porţiune filetată, o
canelură, un profil etc.), între care trebuie să se găsească dimensiunea efectivă. Pentru ca piesa
să fie admisă ca fiind bună din punct de vedere constructiv-funcţional, dimensiunile efective
care caracterizează piesa (fig.2.4) trebuie să se încadreze între dimensiunile limită prescrise de
proiectant, respectiv să îndeplinească condiţiile:

d min  E d  d max - în cazul pieselor definite de (2.1)

suprafeţe exterioare de rotaţie

Dmin  E D  Dmax - în cazul pieselor definite de (2.2)

suprafeţe interioare de rotaţie

21
 ND

EI ES


Dmin
Dimensiune nominal', ND

b)
Dmax
Abatere inferioar', EI
ED
Eef

Abatere superioar', ES
l min  El  l max
Lmin  E L  Lmax

22
a)
Dimensiune minim', Dmin

Figura 2.3
Dimensiune maxim', Dmax
ND

EI
Dimensiune efectiv', ED
ES
suprafeţe plane interioare

suprafeţe plane exterioare

Dmin
Abatere efectiv', Eef

c)
- în cazul pieselor definite de
- în cazul pieselor definite de

Dmax

ED
Eef
(2.4)
(2.3)
 Lmax (lmax)

EL (El)

Lmin (lmin)

Dmax
Dmin

ED
dmax

dmin
Ed

Figura 2.4

 abaterea dimensională, care exprimă diferenţa algebrică dintre o dimensiune

(efectivă, maximă etc.) a unei piese şi dimensiunea nominală corespunzătoare. În general,
abaterile dimensionale pot fi:
 abatere efectivă Eef, eef definită ca diferenţa dintre dimensiunea efectivă şi dimensiunea
nominală corespunzătoare:

E ef  E D  N D (2.5)

eef  E d  N d

Din relaţia (2.5.) rezultă că abaterea efectivă ia valori pozitive când E  N, negative
când E  N şi zero când E = N.
 abatere limită superioară sau, mai simplu, abatere superioară ES, es definită ca
diferenţa algebrică dintre dimensiunea maximă, prescrisă în desenul tehnic al piesei şi
dimensiunea nominală corespunzătoare:
ES  Dmax  N D în cazul suprafeţelor cilindrice
interioare sau pieselor de tip alezaj (2.6)

es  d max  N d în cazul suprafeţelor cilindrice

exterioare sau pieselor de tip arbore (2.7)

23
 abatere limită inferioară sau, mai simplu, abatere inferioară EI, ei definită ca diferenţa
algebrică dintre dimensiunea minimă prescrisă şi dimensiunea nominală corespunzătoare:

EI  Dmin  N D în cazul suprafeţelor cilindrice

interioare sau pieselor de tip alezaj (2.8)

ei  d min  N d în cazul suprafeţelor cilindrice

exterioare sau pieselor de tip arbore (2.9)

După cum rezultă din relaţiile (2.6.)...(2.9.), întrucât orice valoare a dimensiunii
maximă, minimă sau efectivă poate fi mai mare, egală sau mai mică decât valoarea
dimensiunii nominale, rezultă (fig.2.5) că valoarea abaterilor dimensionale limită poate fi
pozitivă, zero sau negativă, respectiv:

a) b) c) d) e) a) b) c) d) e)

ES0 es0
ES0 es0
ES0 es0
EI0 ES=0 ei0 es=0

EI=0 ES0 ei=0 es0

EI0 ei0
EI0 ei0
EI0 ei0
Linia zero
(de referin:') ALEZAJ ARBORE

Figura 2.5

ES  0 şi EI  0, respectiv es  0 şi ei  0, figura 2.5,a;

ES  0 şi EI = 0, respectiv es  0 şi ei = 0, figura 2.5,b;
ES  0 şi EI  0, respectiv es  0 şi ei  0, figura 2.5,c;
ES = 0 şi EI  0, respectiv es = 0 şi ei  0, figura 2.5,d;
ES  0 şi EI  0, respectiv es  0 şi ei  0, figura 2.5,e;

24
 Relaţiile (2.6.) şi (2.7.) pot fi transformate, rezultând formulele de calcul ale
dimensiunilor limită:

D max  N  ES (2.10)

Dmin  N  EI (2.11)

Aceste două sume neefectuate pot fi scrise simbolic sub forma:

 ES
D  N  EI (2.12)

Tot astfel, relaţiile (2.8.) şi (2.9.) dau:

dmax  N  es (2.13)

dmin  N  ei (2.14)

adică simbolic:

 es
d  N  ei (2.15)

Se remarcă că în relaţiile de mai sus, dimensiunile limită maximă şi minimă sunt

exprimate în funcţie de dimensiunea nominală şi abaterile dimensionale limită minimă şi
maximă, care trebuie luate cu semnul lor algebric.
Scrise sub forma aceasta, relaţiile (2.12.) şi (2.15.) arată:
 că oricare piesă este definită complet din punct de vedere geometric;
 posibilitatea simbolizării dimensiunilor prevăzute cu abateri (adică dimensiunile tolerate),
aşa cum se face pe desenele tehnice ale produselor finite;
 posibilitatea aplicării algebrei la calculul dimensiunilor cu abateri (realizare a şcolii de
toleranţe româneşti).
Conform STAS ISO 406:1991, de reţinut este faptul că:
 componentele unei dimensiuni tolerate trebuie indicate sub forma dimensiune
nominală urmată de valoarea abaterilor; abaterea superioară (care dă dimensiunea maximă)
trebuie scrisă în poziţie superioară iar abaterea inferioară (care dă dimensiunea minimă) în
+ 0,1
poziţie inferioară, de exemplu 32 - 0,2 (fig.2.6,a);

25
 abaterile se scriu în milimetri ca şi dimensiunile nominale;
 când cele două abateri sunt simetrice (egale şi desigur de sens contrar), valoarea
abaterilor trebuie indicată numai o singură dată, precedată de semnul  , de exemplu 150 
0,005 mm (fig.2.6,c);
0
 dacă una dintre abateri este nulă, atunci se scrie cifra 0, de exemplu 30 -0,1 mm
(fig.2.6,b);
 numărul de cifre zecimale, la cele două abateri, trebuie să fie egal. Astfel, se va scrie
- 0,020 - 0,02
de exemplu 30 - 0,029 şi nu 30 - 0,029 mm;
 este indicat ca numărul de cifre zecimale ale abaterilor să fie cât mai mic, pentru
uşurinţa citirii şi memorării; aşa, de exemplu, se va scrie 30  0,2 şi nu 30  0,200 mm;
 dimensiunile limită pot fi indicate prin dimensiunea maximă şi minimă, de exemplu
32,198 (fig.2.6,d);
32,195;
 dacă este necesar ca o dimensiune să fie limitată numai într-o direcţie, aceasta trebuie
indicată prin adăugarea "min" sau "max" la dimensiune, de exemplu 30,5 min (fig.2.6,e);

+ 0,1 0
32 - 0,2 150  0,005 30 - 0,1

a) b) c)

32,198
32,195 30,5 min

d) e)

Figura 2.6

 în exemplele date, abaterile limită au fost scrise cu aceeaşi dimensiune ca a cotei la

care se referă, metodă care are avantajul că nu mai necesită schimbarea şablonului şi a
instrumentului de scris. Întrucât în standard nu există nici o restricţie cu privire la dimensiunea
de scriere a abaterilor limită, se înţelege că acestea pot fi scrise şi cu o dimensiune mai mică
decât cea a cotei;
 toate dimensiunile şi abaterile au fost tipărite cu caractere drepte, dar se subânţelege că
aceste indicaţii pot fi scrise şi cu caractere italice.

26
 Regulile adoptate pentru indicarea toleranţelor liniare sunt aplicabile în mod egal şi
dimensiunilor unghiulare, cu excepţia faptului că unităţile de măsură ale unghiului nominal şi
fracţiunile acestuia, ca şi abaterile, trebuie întotdeauna indicate. Dacă abaterea unghiulară este
exprimată în secunde sau minute, valoarea minutului sau secundei trebuie precedată, după caz,
de 00 sau
0
000. Câteva exemple sunt prezentate în figura 2.7, conform STAS ISO 406:1991:
+ 0 015
300 - 00030; 60010  00030; 15,50  0,250 sau 15,250.
14,750

600 10  00 0 30

00 0 15
+
30 - 00 0 30
0

15,250
15,5  0,25
0 0
14,750

Figura 2.7

 toleranţa (dimensională), definită ca fiind diferenţa dintre dimensiunea maximă şi

dimensiunea minimă sau valoarea diferenţei algebrice dintre abaterea superioară şi abaterea
inferioară. Se notează cu Td când dimensiunea indică un diametru exterior, respectiv se referă
la un arbore, cu TD în cazul unui diametru interior, respectiv alezaj şi cu T pentru lungimi ale
unei piese oarecare. Denumirea de toleranţă provine de la faptul că dimensiunea în cauză este
admisă - adică este tolerată - să aibă valori cuprinse între cele două limite. Expresiile analitice
pentru calculul toleranţei sunt:

Td  dmax  dmin  (Nd  es)  (Nd  ei)  es  ei (2.16)

TD  Dmax  Dmin  (ND  ES)  (ND  EI)  ES  EI (2.17)

Deoarece Dmax > Dmin, oricare ar fi semnul algebric al abaterii dimensionale, respectiv
dmax > dmin rezultă AXIOMA:

27
 T>O (2.18)

adică toleranţa este totdeauna o mărime pozitivă.

La reprezentarea grafică a toleranţei (fig.2.8), zona cuprinsă între cele două linii
reprezentând dimensiunile limită, definită prin mărimea toleranţei şi poziţia ei în raport cu
linia zero se numeşte "câmp de toleranţă". Această denumire ţine cont de faptul că un câmp
reprezintă o zonă în care diferitele puncte sunt caracterizate de anumite proprietăţi, respectiv,
în cazul de faţă, puncte care sunt tolerate, admise d.p.d.v. funcţional.

CÂMP DE TOLERANŢĂ

LINIA ZERO
TD

ES

es

+
_ 0
ei

Td
EI
Dmax

Dmin

ND

Nd

dmax
dmin
Figura 2.8

La reprezentarea grafică (fig.2.8), poziţia câmpului de toleranţă şi respectiv a

dimensiunii nominale este determinată de aşa-numita "linie zero" (linia de abatere nulă) care
constituie un reper în raport cu care se măsoară abaterile (în cazul când linia zero este
orizontală, abaterile se iau în sus cu plus, iar în jos cu minus). Întrucât mărimea câmpului de
toleranţă este dată de diferenţa dintre abaterile limită admisibile, poziţia lui faţă de linia zero
va rezulta din valorile acestor abateri. Astfel la aceeaşi valoare a câmpului de toleranţă, poziţia
sa faţă de linia zero poate fi diferită. Câmpul de toleranţă în reprezentarea grafică are forma
unui dreptunghi având înălţimea egală cu toleranţa iar baza aleasă arbitrar, aşezat într-o
anumită poziţie faţă de linia zero, în funcţie de valorile abaterilor limită. Prin convenţie, în
reprezentările grafice abaterile şi toleranţele se reprezintă, în general, asimetric (de o singură
parte a piesei) din motive de uşurare a desenului şi calculelor.

28
 PROBLEME REZOLVATE

 Pe desen, la capul unei coloane ce urmează a fi presată pe placa de bază s-a prescris
+0,035
diametrul d =  25 +0,022 mm. Prin urmare diametrele limită prescrise sunt:
dmax = N + es = 25 + 0,035 = 25,035 mm
dmin = N + ei = 25 + 0,022 = 25,022 mm
Toleranţa impusă va fi:
Td = dmax - dmin = 25,035 - 25,022 = 0,013 mm
sau
Td = es - ei = 0,035 - 0,022 = 0,013 mm

-0,014
 La un alezaj, pe desenul de execuţie s-a prescris D =  30 -0,035 mm. Valorile limită şi
toleranţele diametrului vor fi:
Dmax = N + ES = 30 + (-0,014) = 30 - 0,014 = 29,986 mm
Dmin = N +EI = 30 + (-0,035) = 30 + (-0,035) = 29,965 mm
TD = Dmax - Dmin = 29,986 - 29,965 = ES - EI = (-0,014) - (-0,035) =
= -0,014 +0,035 = 0,021 mm

 Din considerente funcţionale, diametrul efectiv al manetoanelor unor arbori cotiţi (în
locul de asamblare cu biela) trebuie să aibă valorile cuprinse între dmin = 79,94 mm şi dmax =
79,97 mm, Diametrul nominal N = 80 mm.
Abaterile limită, superioară şi inferioară, vor fi:
es = dmax - N = 79,97 - 80 = -0,03 mm
ei = dmin - N = 79,94 - 80 = -0,06 mm
iar toleranţa prescrisă:
Td = dmax - dmin = 79,97 -79,94 = 0,03 mm
sau
Td = es - ei = -0,03 - (-0,06) = 0,03 mm
-0,03
Pe desenul de execuţie se va prescrie cota  80 -0,06 mm.

29
 La un bolţ se prevede dmax = N = 75 mm şi dmin = 74,975 mm. Abaterile şi toleranţele
vor fi:
es = dmax - N = 75 - 75 = 0 mm
ei = dmin - N = 74,975 - 75 = - 0,025 mm
Td = dmax - dmin = 75 - 74,975 = es - ei = 0 - (- 0,025) = 0,025 mm
0
Pe desen se trece:  75 -0,025 mm.

 Pentru distanţa dintre centrele a două alezaje, s-au prescris valorile: N = 200 mm, Lmax
= 200,03 mm şi Lmin = 199,97 mm. Abaterile limită şi toleranţa vor avea valorile:
ES = Lmax - N = 200,03 - 200 = 0,03 mm
EI = Lmin - N = 199,97 -200 = - 0,03 mm
TL = Lmax - Lmin = 200,03 - 199,97 = ES - EI = 0,03 - (-0,03) = 0,06 mm
Pe desenul de execuţie se va trece cota: 200  0,03 mm.

 OBSERVAŢII

Cotarea tehnologică prin (după) maxim de material

La prelucrarea prin aşchiere a pieselor, cotele prescrise pentru arbore sunt obţinute
prin micşorarea treptată a dimensiunilor arborelui, iar cotele prescrise pentru alezaj sunt
obţinute prin mărirea treptată a dimensiunilor alezajului. De aceea la prelucrarea unui
arbore, scula intră în câmpul de toleranţă prin limita superioară a câmpului de toleranţă
(abaterea superioară), figura 2.9,a, iar la prelucrarea unui alezaj scula intră în câmpul de
toleranţă prin limita inferioară a câmpului de toleranţă (abaterea inferioară), figura 2.9,b.
Din această cauză, limita superioară a câmpului de toleranţă la arbore şi limita
inferioară a câmpului de toleranţă la alezaj se mai numesc şi începutul câmpului de
toleranţă. La prelucrarea unui arbore, scula iese din câmpul de toleranţă prin limita
inferioară, iar la prelucrarea unui alezaj prin limita superioară a câmpului de toleranţă. De
aceea, limita inferioară a câmpului de toleranţă la arbore şi limita superioară la alezaj se
mai numesc şi sfârşitul câmpului de toleranţă.

30
 Început Sfârşit
Sfârşit Început

ARBORE ALEZAJ
Câmp de toleranţă

a) b)

Figura 2.9

Când scula de finisare nu a ajuns la începutul câmpului de toleranţă sau a trecut de

sfârşitul câmpului de toleranţă, piesa respectivă va fi rebutată. Trebuie menţionat că în
primul caz piesa mai poate fi remaniată (rebutul este recuperabil), pe când în al doilea caz
rebutul este definitiv (nerecuperabil). Concluzia practică este că scula nu trebuie apropiată
prea mult de sfârşitul câmpului de toleranţă.
În scopul evitării apariţiei de piese rebut la prelucrarea prin aşchiere, în cazul
producţiei individuale şi de serie mică - în practică - se aşchiază spre maximum de material,
adică alezajele se execută spre diametrul minim, iar arborii spre diametrul maxim. Prin
aceasta se obţine o reducere de manoperă, precum şi o micşorare a consumului de material
la sculă, care se uzează mai puţin precum şi de energie, deoarece se aşchiază cu un adaos de
prelucrare mai mic. Acest procedeu face ca toleranţele tehnologice (de execuţie) să devină,
practic, mai mici, ceea ce - după cum se va vedea, în anumite condiţii - este permis.
Cotarea tehnologică după maximul de material uşurează controlul dimensiunilor
efective la prelucrarea pe maşina unealtă. Muncitorul sau reglorul de la strung sau maşina
de rectificat urmăreşte direct indicaţia la micrometru, pasametru sau alt mijloc de măsurare
pentru pătrunderea în câmpul de toleranţă.
Pentru alezaje se calculează Dmin = ND + EI, care se ia drept dimensiune nominală,
iar ca abateri, abaterea inferioară se ia nulă şi abaterea superioră egală cu toleranţa,
respectiv +TD (fig.2.10,a). Prin urmare, cotarea unui alezaj prin maxim de material va fi de
+TD
forma Dmin 0 .
Pentru arbori se calculează dmax = Nd + es, care se consideră ca şi cotă tehnologică
(dimensiune nominală) conform cotării după maximul de material, iar ca abateri - abaterea
superioară se ia zero iar abaterea inferioară egală cu toleranţa arborelui cu semnul minus (-
Td), conform figurii 2.10,b.

31
 0
Cotarea unui arbore prin maxim de material va fi de forma dmax - Td .

Linia zero

TD
ES
ei

Td
es=0

dmax  Nd

Dmin  ND
EI=0

Dmax
ALEZAJ

dmin
ARBORE

a) b)

Figura 2.10

 PROBLEME REZOLVATE

+0,3
Să se coteze după maximul de material dimensiunea  30 +0,1 mm, considerând iniţial
că este vorba despre o piesă gen alezaj iar apoi gen arbore.

a) Alezaj: Dmin = N + EI = 30 + (+0,1) = 30,1 mm

TD = ES - EI = (+0,3) - (+0,1) = +0,3 - 0,1 = 0,2 mm

+0,2
Dimensiunea devine:  30,1 0 mm.

b) Arbore: dmax = N + es = 30 + (+0,3) = 30,3 mm

Td = es - ei = (+0,3) - (+0,1) = +0,3 - 0,1 = 0,2 mm

0
Dimensiunea devine:  30,3 -0,2 mm.

32
 2.3. JOCURI ŞI STRÂNGERI

Piesele gen alezaj şi arbore (cilindrice sau necilindrice), importante din punct de
vedere funcţional, sunt prelucrate în scopul montării (asamblării) lor una cu alta. La
asamblarea diferitelor piese de maşini trebuie să se ţină seama de modul de funcţionare a
subansamblului respectiv. Astfel, la un motor cu ardere internă, asamblarea cămăşii
cilindrului cu corpul motorului trebuie să asigure o legătură suficient de rezistentă, care să
împiedice însă o anumită deformare a cămăşii cilindrului în urma dilatărilor termice. De
asemenea, asamblarea între fusul unui ax şi lagărul respectiv trebuie să asigure în acelaşi timp
soliditatea asamblării şi o rotire uşoară, fără jocuri prea mari.
După cum s-a precizat anterior, o dimensiune nu poate fi realizată la valoarea ei
nominală datorită impreciziei sistemului tehnologic. Ca urmare, în faza de proiectare,
proiectantul prescrie atât pentru alezaj cât şi pentru arbore posibilitatea realizării acestora între
două limite.
În funcţie de valorile acestor limite, la asamblarea a două piese, dintre care una are o
suprafaţă cuprinzătoare (gen alezaj) şi cealaltă o suprafaţă cuprinsă (gen arbore) se poate
obţine, pe baza dimensiunilor efective realizate ale celor două piese (după cum alezajul este
mai mare sau mai mic decât arborele), joc - când arborele se introduce uşor în alezaj, sau
strângere - când arborele poate fi introdus în alezaj numai în urma aplicării unei forţe axiale.
Se formează joc când îmbinarea permite o mişcare relativă a pieselor asamblate una în
raport cu cealaltă şi strângere când îmbinarea realizează un anumit grad de fixare a celor două
piese.
Jocul şi strângerea sunt definite astfel:
 Jocul, J este diferenţa dintre dimensiunile alezajului şi arborelui înainte de
asamblare, în cazul în care această diferenţă este pozitivă (fig.2.11,a):

J  ED  Ed ,ED  Ed (2.19)

Prin urmare, jocul este diferenţa (pozitivă sau, cel puţin, egală cu zero) dintre
diametrul efectiv al alezajului şi diametrul efectiv al arborelui, înainte de asamblare.
 Strângerea, S este valoarea absolută a diferenţei dintre dimensiunile alezajului şi
arborelui înainte de asamblare, în cazul în care această diferenţă este negativă (fig.2.11,b):

S  ED  Ed ,ED  Ed (2.20)

33
 S
J

Ed
ED

ED
Ed
a) b)

Figura 2.11

Prin urmare, strângerea este egală cu diferenţa (negativă) dintre diametrul efectiv al
alezajului şi diametrul efectiv al arborelui, înainte de asamblare. Întrucât la asamblarea cu
strângere, starea materialelor celor două piese este complet diferită (datorită deformaţiilor şi
tensiunilor interne apărute în îmbinarea cu strângere) de cea a materialelor pieselor asamblate
cu joc, corect este ca jocul şi strângerea să fie tratate ca mărimi (noţiuni) diferite, una
independentă de cealaltă şi prin urmare se va considera că strângerea este diferenţa (pozitivă)
dintre diametrul efectiv al arborelui şi diametrul efectiv al alezajului, adică:

S  Ed  ED ,Ed  ED (2.20*)

Relaţiile (2.19) şi (2.20*) arată că, luate ca atare, din punct de vedere matematic,
strângerea este un joc negativ, respectiv jocul este o strângere negativă, J = - S şi S = - J,
respective:

Jmax  Smin  Jmin  Smax (2.21)

Cum fiecărei dimensiuni i se atribuie un domeniu de dispersie admisibil, pentru

diametre de exemplu Dmax, Dmin, dmax şi dmin, rezultă că şi caracteristicile de asamblare (jocuri
sau strângeri) variază între două limite maximă şi minimă, J max, Jmin, Smax şi Smin definite
astfel:

34
 Jocul maxim, Jmax este diferenţa dintre dimensiunea maximă a alezajului şi
dimensiunea minimă a arborelui, respectiv diferenţa dintre abaterea superioară a alezajului şi
abaterea inferioară a arborelui (fig.2.12);

Jmax  Dmax  dmin  (N  ES)  (N  ei)  ES  ei (2.22)

 Jocul minim, Jmin este diferenţa dintre dimensiunea minimă a alezajului şi

dimensiunea maximă a arborelui, respectiv diferenţa dintre abaterea inferioară a alezajului şi
abaterea superioară a arborelui (fig.2.12):

Jmin  Dmin  dmax  (N  EI)  (N  es)  EI  es (2.23)

Jmin
Jma
ES
TD

es
x

+
0
_

ei
EI

Td
Dmax

Dmin

dmax
dmin

Figura 2.12

 Strângerea maximă, Smax este valoarea absolută a diferenţei (negative) dintre

dimensiunea minimă a alezajului şi dimensiunea maximă a arborelui înainte de asamblare, sau
diferenţa (pozitivă) dintre dimensiunea minimă respectiv abaterea superioară a arborelui şi
dimensiunea maximă respectiv abaterea inferioară a alezajului (fig.2.13);

Smax  Dmin  dmax  (N  EI)  (N  es)  EI  es (2.24)

sau

Smax  dmax  Dmin  es  EI (2.24*)

35
 Strângerea minimă, Smin este valoarea absolută a diferenţei (negative) dintre
dimensiunea maximă a alezajului şi dimensiunea minimă a arborelui, înainte de asamblare sau
diferenţa dintre dimensiunea minimă, respectiv abaterea inferioară a alezajului şi dimensiunea
maximă, respectiv abaterea superioară a alezajului (fig.2.13);

Smin  Dmax  dmin  (N  ES)  (N  ei)  ES  ei (2.25)

sau
Smin  dmin  Dmax  ei  ES (2.25*)

Smin

Td
es
ES

+
0
Smax

ei
EI
TD

dmax
dmin
N
Dmax

Dmin

Figura 2.13

2.4. AJUSTAJE. SISTEME DE AJUSTAJE

În producţia de serie sau de masă, când alezaje cu diametre efective diferite se

asamblează la întâmplare cu arbori având, de asemenea, diametre efective diferite, jocul sau
strângerea rezultată va avea, de asemenea, valori efective diferite care se vor încadra între
anumite valori limită. În acest context şi într-o accepţiune mai largă, prin asamblarea unui lot
(mai multe) de alezaje cu altul de arbori se obţine ceea ce se numeşte un ajustaj.
"Ajustajul" caracterizează relaţia care există între două grupe de piese având acelaşi
diametru nominal care sunt asamblate, din punct de vedere al jocurilor şi strângerilor.

36
 Necesitatea asigurării interschimbabilităţii şi a unor condiţii economice optime pentru
proiectarea, fabricarea şi exploatarea produselor şi utilajelor, a impus standardizarea a două
sisteme de bază pentru ajustaje. Conform STAS 8100/1-88, SR EN 20286-1:1996, SR EN
20286-2:1996, STAS 8100/4-88, STAS 8100/5-90 şi STAS 8100/6-90 cele două sisteme în
care pot fi realizate ajustajele sunt sistemul alezaj unitar sau respectiv sistemul arbore unitar.
Acestea limitează numărul de ajustaje posibile de realizat, prin diverse combinaţii de câmpuri
de toleranţă ale arborilor şi alezajelor.
 Sistemul arbore unitar (fig.2.14) este ansamblul de ajustaje în care diferitele jocuri
sau strângeri dorite se obţin asociind alezaje de diferite dimensiuni (cu diverse poziţii ale
câmpului de toleranţă faţă de linia zero), cu un arbore unic (care are o poziţie fixă a câmpului
de toleranţă: tangentă la linia zero dedesuptul acesteia) a cărui abatere superioară este nulă
(es=0) iar dimensiunea maximă este egală cu dimensiunea nominală (dmax=N).

TD
Td
es=0

+
0
ei

-
N=dmax

Ajustaj
cu joc

Ajustaje intermediare (de trecere)

Ajustaj cu strângere

Figura 2.14

 Sistemul alezaj unitar (fig.2.15) este ansamblul de ajustaje în care diferitele jocuri
sau strângeri dorite se obţin asociind arbori de diferite dimensiuni (cu diverse poziţii ale
câmpului de toleranţă faţă de linia zero), cu un alezaj unic (care are o poziţie fixă a câmpului
de toleranţă: tangentă la linia zero deasupra ei) la care abaterea inferioară este nulă (EI=0) iar
dimensiunea minimă este egală cu dimensiunea nominală (Dmin=N) .

37
 Sistemul ISO (se va discuta la paragraful 2.6) este un sistem larg, care permite
alegerea unei mari varietăţi de câmpuri de toleranţă şi combinarea lor într-un număr şi mai
mare de ajustaje. Raţionalizarea gospodăriei de scule, dispozitive şi verificatoare (SDV-uri),
organizarea ştiinţiifică a fabricaţiei, depozitării şi exploatării lor, impune îngrădirea drastică a
sortimentului acestora, ceea ce a dus la stabilirea unor selecţii de câmpuri de toleranţă cu
folosire preferenţială. Selecţia prevăzută în stas, destinată utilizării generale, trebuind să
acopere în maximă măsura necesităţile tuturor ramurilor industriale, este foarte largă. La baza
alegerii şirurilor şi simbolurilor preferenţiale a stat sistemul alezaj unitar, aplicat cu precădere,
datorită avantajelor sale tehnico-economice, în special pentru faptul că sortimentul de scule
speciale pentru prelucrarea alezajelor (alezoare, broşe, etc) este mai mic.

TD Td
EI=0

+
ES
A

0
-
N=Dmin

Ajustaj
cu joc

Ajustaje intermediare (de trecere)

Ajustaj cu strângere

Figura 2.15

Folosirea ajustajelor în sistem alezaj unitar sau în sistem arbore unitar depinde de felul
construcţiei pieselor, de caracterul asamblării şi de posibilităţile tehnologice de prelucrare şi
asamblare cele mai economice. De exemplu, în cazul unei carcase cu mai multe alezaje care
au acelaşi diametru nominal şi în care se vor monta bucşe (cu un anumit rol funcţional),
stabilirea ajustajelor în sistem alezaj unitar este mai economică, deoarece prelucrarea şi

38
măsurarea alezajelor se poate executa cu aceleaşi scule şi respectiv aceleaşi verificatoare
(prelucrarea şi măsurarea bucşelor la exterior nu pun probleme, indiferent de mărimea şi
precizia diametrului).
Dar, în cazul unei asamblări tip piston - bolţ - bielă de la motoarele cu ardere internă
sau compresoare, diferitele ajustaje ale bolţului, separat cu pistonul şi biela, trebuie luate în
sistem arbore unitar întrucât prelucrarea bolţului în trepte de dimensiuni de acelaşi diametru
nominal este dificil, iar pistonul şi biela se prelucrează, oricum, în locuri şi cu scule diferite.

 OBSERVAŢII

Alegerea sistemului de ajustaj

La alegerea sistemului de ajustaj se au în vedere factorii economici şi constructivi.
1. Factorii economici cuprind:
 Preţul de cost al prelucrării pieselor; la prelucrarea alezajelor pentru fiecare dimensiune
nominală este necesară câte o sculă pentru prelucrat alezajele: burghiu, alezor de degroşare,
alezor de finisare sau broşă, pe când la prelucrarea arborilor de diferite dimensiuni nominale
se pot utiliza aceleaşi scule: cuţit de strung pentru degroşare, finisare, piatră de rectificat
exterior. Ca urmare, preţul de cost al prelucrării alezajelor este mai mare decât al arborilor
şi din acest punct de vedere se preferă sistemul alezaj unitar;
 Costul de achiziţionare şi întreţinere a sculelor şi dispozitivelor folosite la prelucrare;
sistemul alezaj unitar este mai avantajos şi din punctul de vedere al costului sculelor
aşchietoare şi întreţinerii lor. Evident, un cuţit de strung pentru finisat arbori este mai ieftin
decât un alezor pentru finisare sau o broşă pentru prelucrat alezajele;
 Costul verificatoarelor (calibrelor); pentru controlul alezajelor se utilizează la producţia
de serie calibre tampon mai ieftin de fabricat şi întreţinut decât calibrele potcoavă sau inel
utilizate pentru verificarea arborilor. Din punct de vedere al costului calibrelor este mai
avantajos deci sistemul arbore unitar.
2. Factorii constructivi: Există situaţii când factorii constructivi şi de montaj impun folosirea
sistemului arbore unitar ca fiind mai avantajos:
- astfel, la utilizarea barelor calibrate trase la rece având precizie ridicată nu se mai
utilizează prelucrarea prin aşchiere (industria textilă, de maşini agricole, mecanică fină etc.).
Datorită costului redus al arborilor calibraţi este mai avantajos sistemului arbore unitar.
Preţul de cost al calibrelor recomandă de asemenea sistemul arbore unitar;

39
- din punct de vedere constructiv, când pe acelaşi arbore se prevăd mai multe ajustaje, şi
anume, ajustajul cu joc la mijloc (fig.2.16,a), trebuie ales sistemul arbore unitar, deoarece
piesa de la mijloc trece mai uşor peste capetele arborelui (de exemplu, la asamblarea
pistonului-bielă de la motoarele cu ardere internă sau compresoarelor etc.); este posibilă şi
alegerea sistemului alezaj unitar dacă arborele se execută în trepte (fig.2.16,b), altfel nu se
mai poate monta piesa de la mijloc;

Arbore unitar Alezaj unitar

recomandat nerecomandat

Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj

fix mobil fix fix mobil fix

a) b)

Alezaj unitar Arbore unitar

recomandat nerecomandat

Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj Ajustaj

mobil fix mobil mobil fix mobil

c) d)
Figura 2.16

- dacă la mijloc este necesar un ajustaj fix, iar la capete mobil, se va alege sistemul alezaj
unitar (fig.2.16,c) deoarece piesa de la mijloc poate trece peste capetele arborelui (este de
observat că, deşi se pare că arborele are acelaşi diametru peste tot, în realitate, la acelaşi
diametru nominal, ajustajele sunt realizate pe seama dimensiunilor arborelui). Dacă se
utilizează sistemul arbore unitar, atunci trebuie să se ia arborele în trepte (fig.2.16,d).
Executarea în trepte a arborelui (fig.2.16, b şi d) necesită un consum mai mare de material,

40
ceea ce se va evita. S-au prevăzut caneluri între diferitele porţiuni ale arborelui (fig.2.16,c)
pentru a se putea rectifica la dimensiuni diferite. ]n acelaşi scop, s-au prevăzut degajări şi în
cazul arborilor în trepte (fig.2.16, b şi d).
Proiectantul va trebui să facă o analiză temeinică a fiecărei asamblări în parte şi de
la caz la caz să decidă pe care din cele două sisteme le utilizează. Sistemul alezaj unitar se va
aplica totdeauna, el rămânând sistemul preferenţial, cu excepţia cazurilor în care tehnologic,
constructiv sau funcţional este raţională folosirea sistemului arbore unitar. ]n practică,
sistemul alezaj unitar se utilizează în construcţia de maşini-unelte, autovehicule, tractoare,
avioane, locomotive, vagoane, maşini grele, pompe, ventilatoare, maşini miniere, maşini
energetice etc. Sistemul arbore unitar se întrebuinţează pentru unele ajustaje la maşini-
unelte, transmisii, maşini textile, maşini agricole care au arbori lungi; de asemenea la
aparatele electrice unde se utilizează axe din materiale trase, la maşini de construcţie etc. Se
utilizază ambele sisteme în mecanică fină, construcţia de maşini electrice, rulmenţi etc.

În funcţie de poziţia reciprocă a câmpurilor de toleranţă ale pieselor conjugate, se

deosebesc trei tipuri de ajustaje, pentru fiecare sistem de ajustaje standardizate şi anume:

 Ajustaj cu joc caracterizat prin faptul că, în cazul asamblării a două piese (una de tip
alezaj iar cealaltă de tip arbore) luate la întâmplare, ajustajul va asigura întotdeauna un joc
minim garantat (pozitiv sau cel puţin egal cu zero), indiferent de configuraţia sa geometrică.
Aceasta presupune, în cazul cel mai general, că dimensiunile efective ale alezajului trebuie să
fie întotdeauna mai mari decât dimensiunile efective ale arborelui (ED  Ed în cazul ajustajelor
cilindrice), respectiv dimensiunea minimă prescrisă a alezajului să fie mai mare decât
dimensiunea maximă prescrisă a arborelui (Dmin  dmax în cazul ajustajelor cilindrice).
Din reprezentarea grafică simplificată a ajustajelor se observă că la toate ajustajele cu
joc, câmpul de toleranţă al alezajului se află situat, întotdeauna, în întregime deasupra
câmpului de toleranţă al arborelui (vezi fig. 2.14 şi 2.15).
Dimensiunile efective ale arborilor şi alezajelor pot lua diferite valori între limitele
prescrise şi ca urmare jocul efectiv poate avea, de asemenea, diferite valori între două limite
care sunt jocul minim şi maxim (Jmin şi Jmax). Jocul maxim s-ar obţine - ca joc efectiv - atunci
când alezajul (sau alezajele) având cel mai mare diametru prescris (Dmax) s-ar asambla cu
arborele (sau arborii) având cel mai mic diametru prescris (dmin). La rândul lui, jocul minim s-
ar obţine numai atunci când alezajul (sau alezajele) având cel mai mic diametru prescris (Dmin)
s-ar asambla cu arborele (sau arborii) având cel mai mare diametru prescris (dmax).

41
 Jocurile limită determină un interval de variaţie a jocurilor, care prin analogie cu
toleranţa dimensională, capătă denumirea de toleranţa jocului sau toleranţa ajustajului cu
joc care, pentru cazul ajustajelor cilindrice, este dată de relaţia:

Taj  TJ  Jmax  Jmin  (Dmax  dmin)  (Dmin  dmax )  (2.26)

 (Dmax  Dmin)  (dmax dmin)  TD  Td

Acelaşi rezultat se obţine şi în cazul în care jocurile limită sunt înlocuite cu diferenţele
abaterilor dimensionale limită, conform relaţiei 2.26*.

Taj  TJ  Jmax  Jmin  (ES  ei)  (EI  es)  (2.26*)

 (ES  EI)  (es  ei)  TD  Td

Se observă că, toleranţa jocului este egală, teoretic, cu suma toleranţelor diametrelor
(dimensiunilor) pieselor asamblate.
În funcţie de valorile diametrelor sau abaterilor limită şi de mărimea toleranţelor
prescrise pentru diametrele alezajelor şi arborilor, ajustajele cu joc pot fi diferite, atât în ceea
ce priveşte valorile jocurilor limită, cât şi în ce priveşte mărimea toleranţei jocului.
În figura 2.17,a sunt prezentate câteva ajustaje cu joc când toleranţa alezajului este
constantă ca poziţie faţă de linia zero (EI=0), iar în figura 2.17,b sunt prezentate ajustajele cu
joc când toleranţa arborelui este constantă ca poziţie faţă de linia zero (es=0). Este considerat
ajustajul cu joc şi cel la care Jmin=0 (fig.2.17,a şi b, poz.3), datorită faptului că un joc teoretic
nul devine practic aproape pozitiv imediat după asamblarea şi începerea funcţionării pieselor.

m m

1 2 3 TD
TD
+ TD TD TD + TD
0 0
- Td - Td Td Td
Td
Td
m m 1 2 3
N

a) b)

Figura 2.17

42
 De obicei, în practică, prin asamblarea a două piese, una de tip alezaj iar cealaltă de
tip arbore, luate la întâmplare, rezultă un ajustaj cu joc efectiv care tinde spre o valoare medie
dată de expresia:

Jmax  Jmin (ES  ei)  (EI  es)

Jmed   (2.27)
2 2

Ajustajele cu joc se prescriu în cazul în care una dintre cele două piese asamblate
trebuie să execute o mişcare relativă, de rotaţie sau rectilinie în raport cu cealaltă piesă. Sunt
utilizate, pe scară largă, de exemplu în următoarele situaţii: în cazul ansamblurilor cuzinet-
arbore, roată dinţată intermediară montată liber pe un ax, rulment-arbore-corp lagăr, bucşă de
ghidare-coloană, şurub-piuliţă, montant-colier de fixare etc. la ajustajele cilindrice; în cazul
ansamblelor ghidaj-suport glisant, ponsoane-placă activă în construcţia de ştanţe şi matriţe,
montant-traversă-port cap de forţă, sanie-cărucior-suport portsculă etc. la ajustajele
prismatice.

 Ajustaj cu strângere caracterizat prin faptul că, în cazul asamblării a două piese (una
de tip alezaj iar cealaltă de tip arbore) luate la întâmplare, ajustajul va asigura întotdeauna o
strângere minimă garantată (mai mare decât zero), indiferent de configuraţia sa geometrică.
Aceasta presupune, în cazul cel mai general, că dimensiunile efective ale arborelui trebuie să
fie întotdeauna mai mari decât dimensiunile efective ale alezajului (Ed  ED în cazul
ajustajelor cilindrice), respectiv dimensiunea minimă prescrisă a arborelui să fie mai mare
decât dimensiunea maximă prescrisă a alezajului (dmin  Dmax în cazul ajustajelor cilindrice).
La reprezentarea grafică a ajustajelor cu strângere, câmpul de toleranţă al arborelui se
află situat în întregime deasupra câmpului de toleranţă al alezajului (vezi fig.2.14 şi 2.15).
Prin asamblare, diametrul alezajului este silit să se mărească, iar diametrul arborelui
este silit să se micşoreze, ceea ce impune deformarea materialelor celor două piese; ca urmare,
strângerea odată realizată, se exprimă printr-o stare de tensiune în piesele asamblate.
Întrucât diametrele efective ale alezajului şi arborelui pot avea (înainte de asamblare)
diferite valori cuprinse între cele două valori limită prescrise, strângerea efectivă poate avea,
de asemenea, diferite valori cuprinse între două limite. Prin urmare, ca şi la ajustajele cu joc,
la ajustajele cu strângere se poate defini o toleranţă a ajustajului cu strângere sau toleranţa
strângerii, precum şi o stângere medie care, pentru cazul ajustajelor cilindrice, sunt date de
relaţiile (2.28), (2.28*) şi (2.29). Toleranţa ajustajului cu strângere este egală, ca şi toleranţa
jocului, cu suma toleranţelor diametrelor pieselor asamblate.

43
 Taj  TS  Smax  Smin  (dmax  Dmin)  (dmin  Dmax )  (2.28)

 (Dmax  Dmin)  (dmax dmin)  TD  Td

sau
Taj  TS  Smax  Smin  (es  EI)  (ei  ES)  (2.28*)

 (ES  EI)  (es  ei)  TD  Td

Smax  Smin (es  EI)  (ei  ES)

Smed   (2.29)
2 2

Relaţiile (2.26), (2.26*), (2.28) şi (2.28*) sunt foarte importante, ele anticipând asupra
unui fapt cunoscut din rezolvarea algebrică a lanţurilor de dimensiuni şi anume: toleranţa
elementului rezultant (în cazul de faţă TJ sau TS sau, mai general, Taj) este egală cu suma
toleranţelor elementelor componente (în cazul de faţă Td şi TD), adică se poate scrie:
n
T   Ti (AXIOMĂ) (2.30)
i 1

unde: T este toleranţa elementului rezultant;

Ti - toleranţa elementului component.
În figura 2.18,a sunt prezentate câteva ajustaje cu strângere la care toleranţa alezajului
este constantă ca poziţie faţă de linia zero (EI=0), iar în figura 2.18,b sunt prezentate câteva
ajustaje la care toleranţa arborelui este constantă ca poziţie faţă de linia zero (es=0).

m Td m
Td
Td

+ TD TD TD +
1 2 3
0 0
- - Td Td Td
1 2 3
N

TD
m m TD
TD
N

a) b)

Figura 2.18

44
 Ajustajele cu strângere se prescriu în cazurile în care piesele asamblate trebuie să fie
fixe una faţă de cealaltă în timpul funcţionării, respectiv să formeze ajustaje cu centrare foarte
bună. La acest fel de ajustaje, strângerea realizează o legătură fixă a pieselor, fără utilizarea
elementelor de fixare cum ar fi penele, şuruburile etc. Legătura fixă se obţine, în cazul acesta,
datorită deformaţiilor elastice ale materialului produse în timpul asamblării pieselor. Se
utilizează în special la asamblări nedemontabile. Ajustaje cu strângere se folosesc de
exemplu la bucşele de ghidare în plăcile de cap sau de ghidare ale ştanţelor şi matriţelor, la
camera pistonului faţă de blocul motor, cuzineţii lagărelor de frecare faţă de corpul lagărului,
bandajul de rulare a roţii de vagon, tramvai, rulmenţii pe arbore etc.
 Ajustaj intermediar (de trecere) este ajustajul care se prescrie în cazurile în care
condiţiile de funcţionare admit atât existenţa jocului cât şi a strîngerii între piesele asamblate,
dar de valori mici. Se utilizează spre exemplu când este necesară ghidarea precisă a pieselor
asamblate a căror montare şi demontare se face, relativ uşor şi frecvent (de exemplu la roţi de
schimb, bucşe de ghidare etc.), dar şi când se doreşte o fixare relativ precisă, respectiv o
centrare corespunzătoare. Dacă este însă necesar să se obţină o asamblare fixă în cazul acestor
ajustaje, se vor utiliza piese de fixare ajutătoare, ca pene, şuruburi şi ştifturi.
La acest tip de ajustaje, câmpurile de toleranţă se suprapun total sau parţial datorită
faptului că prin prelucrare se pot obţine şi alezaje cu dimensiuni efective mai mari decât al
unor arbori dar şi arbori cu dimensiuni efective mai mari decât al unor alezaje; prin
asamblarea la întâmplare a pieselor, în unele cazuri se obţin jocuri, iar în alte cazuri strângeri -
calculate cu ajutorul relaţiilor cunoscute. În acelaşi timp, jocul minim ca limită minimă numai
a jocurilor şi strângerea minimă ca limită minimă numai a strângerilor vor fi, evident, egale cu
zero.
Valoarea medie a tuturor jocurilor şi strângerilor intermediare poate fi un joc sau o
strângere şi pentru calculul ei se foloseşte relaţia:

Jmax  Jmin Jmax  Smax

Jmed   (2.31)
2 2
sau

Smax  Smin Smax  Jmax

Smed   (2.32)
2 2

În relaţiile (2.31) şi (2.32) s-au făcut înlocuirile Jmin = - Smax şi respectiv Smin = - Jmax,
întrucât în cele două relaţii, Jmin şi Smin sunt considerate ca limite în general şi nu numai pentru

45
jocuri sau pentru strângeri. În funcţie de semnul rezultatului obţinut prin calcul cu una din cele
două relaţii, se poate stabili dacă valoarea medie este caracteristica presupusă (de exemplu
Jmed) sau caracteristica opusă. De regulă însă, când Jmax  Smax, valoarea medie este Jmed şi,
deci, se foloseşte relaţia (2.31), iar când Smax  Jmax, valoarea medie este Smed şi, pentru
calculul ei se foloseşte relaţia (2.32); în cazul când Jmax = Smax, valoarea medie este zero.
Toleranţa ajustajului intermediar (de trecere) este intervalul de variaţie a jocurilor şi
strângerilor (determinat de cele două limite Jmax şi Smax) şi se calculează fie cu relaţia
toleranţei jocului, fie cu relaţia toleranţei strângerii, cu condiţia ca Jmin sau Smin să fie înlocuite
cu -Smax sau, respectiv, -Jmax:
Taj  Jmax  Jmin  Jmax  Smax  TD  Td (2.33)

sau
Taj  Smax  Smin  Smax  Jmax  TD  Td (2.34)

Ca şi în cazul primelor tipuri de ajustaje, toleranţa ajustajului intermediar este egală cu

suma toleranţelor diametrelor alezajului şi arborelui.
Câteva ajustaje intermediare posibile sunt prezentate grafic principial în figura 2.19: 1
şi 2 - toleranţa alezajului este constantă ca poziţie (EI=0); 3 şi 4 - toleranţa arborelui este
constantă ca poziţie (es=0).

m

Td 1 2
+ TD TD
0 Td TD
- Td Td
TD
1 2
N

m

Figura 2.19

 PROBLEME REZOLVATE

 Să se determine tipul ajustajului format din alezajele şi arborii care au diametrele D =

+0,03 -0,03
 60 0 mm şi respectiv d =  60 -0,06 mm (fig.2.20).
Toleranţele la diametrele celor două grupe de piese sunt:

46
 TD  ES  EI  0,03  0  0,03mm
Td  es  ei  0,03  (0,06)  0,03mm
Jocurile limită şi jocul mediu al ajustajului sunt:
Jmax  Dmax  dmin  60,03  59,94  0,09mm 0

sau
Jmax  ES  ei  0,03  (0,06)  0,09mm

Jmin  Dmin  dmax  60  59,97  0,03mm 0

sau
Jmin  EI  es  0  (0,03)  0,03mm
Jmax  Jmin 0,09  0,03 0,12
Jmed     0,06mm
2 2 2
Deoarece atât Jmax cât şi Jmin sunt pozitive, rezultă că ajustajul este cu joc.
Toleranţa jocului sau a ajustajului cu joc este:
TJ  Jmax  Jmin  0,09  0,03  0,06mm

sau
TJ  TD  Td  0,03  0,03  0,06mm

mm

ES = 0,03

+ TD EI = 0
0
-
es = - 0,03
Td
N = 60

mm ei = - 0,06
Figura 2.20

 Să se calculeze tipul ajustajului format din alezajele şi arborii care au diametrele

-0,051 0
respectiv D =  100 -0,086 mm şi d =  100 -0,03 mm (fig.2.21).
Toleranţele prescrise la cele două diametre sunt:
TD  ES  EI  0,051 (0,086)  0,035mm
Td  es  ei  0  (0,03)  0,03mm
Strângerile limită şi stângerea medie sunt:
Smax  dmax  Dmin  100  99,914  0,086mm 0

sau

47
 Smax  es  EI  0  (0,086)  0,086mm

Smin  dmin  Dmax  99,97  99,949  0,021mm  0

sau
Smin  ei  ES  0,03  (0,051)  0,021mm
Smax  Smin 0,086  0,021 0,107
Smed     0,0535mm
2 2 2
Deoarece atât Smax cât şi Smin sunt pozitive, rezultă că ajustajul este cu strângere.
Toleranţa strângerii sau toleranţa ajustajului cu strângere este:
TS  Smax  Smin  0,086  0,021 0,065mm

sau mm

TS  TD  Td  0,035  0,03  0,065mm

+
0 es = 0
- Td
ei = - 0,03
ES = - 0,051
mm TD
N = 100 EI = - 0,086
Figura 2.21

 Să se determine tipul ajustajului format din alezajele şi arborii care au diametrele D =

+0,016 +0,013
 35 0 mm şi respectiv d =  35 +0,002 mm (fig.2.22).
Toleranţele prescrise la cele două diametre sunt:
TD  ES  EI  0,016  0  0,016mm
Td  es  ei  0,013  (0,002)  0,011mm
Caracteristicile ajustajului sunt:
Smax  dmax  Dmin  35,013  35  0,013mm 0

sau
Smax  es  EI  0,013  0  0,013mm

Jmax  Dmax  dmin  35,016  35,002  0,014mm  0

sau
Jmax  ES  ei  0,016  (0,002)  0,014mm

Jmax  Jmin Jmax  Smax 0,014  0,013

Jmed     0,0005mm
2 2 2

48
 mm

ES = +0,016
TD es = + 0,013
+ EI = 0 Td ei = + 0,002
0
-

mm
N = 35

Figura 2.22

Deoarece atât Smax cât şi Jmax sunt pozitive, rezultă că ajustajul este intermediar, iar
toleranţa sa este:
Taj  Jmax  Smax  0,014  0,013  0,027mm

sau
Taj  TD  Td  0,016  0,011 0,027mm

 OBSERVAŢII

Ajustaje probabile

Admiţând că, în cazul proceselor tehnologice de prelucrare cu desfăşurare normală,

dimensiunile pieselor de tip alezaj şi, respectiv, de tip arbore se dispersează (repartizează) în
cadrul câmpului de toleranţă după o lege de distribuţie normală Gauss-Laplace (fig.2.23),
rezultă că, la asamblarea pieselor respective, fără o preselectare, probalilitatea de a apare
ajustaje cu strângere sau joc se va conforma aceleaşi legi, Gauss-Laplace.
La asamblarea celui mai probabil alezaj cu cel mai probabil arbore (cele plasate pe
maximele curbei Gauss) se obţine ajustajul cel mai probabil: jocul probabil Jp la ajustajele
cu joc sau intermediare, sau stângerea probabilă Sp la ajustajele cu strângere sau
intermediare.
Pentru oricare tip de ajustaj (joc, strângere sau intermediar) metodele de calcul
statistic permit determinarea valorilor probabile ale ajustajului, respectiv joc probabil Jp, sau
strângere probabilă Sp. Aceste valori trebuie să fie egale sau apropiate cu valorile necesare
ale ajustajului (Jnec sau Snec) determinate de condiţiile de funcţionare impuse.

49
 Jocul probabil şi strângerea probabilă sunt date în standarde (STAS 8100/5,6-90) sau,
pot fi calculate cu relaţiile prezentate în cle ce urmează.
Maximul curbei Gauss, acolo unde se grupează cu dimensiunile cele mai multe piese,
se plasează în mod diferit faţă de câmpul de toleranţă al alezajului TD respectiv al arborelui
Td, la producţia individuală şi de serie mică comparativ cu producţia de serie mare şi masă.
În ipoteza reglării manuale a maşinilor, la producţia de serie mică există tendinţa
muncitorului de a prelucra piese cu dimensiuni spre începutul câmpului de toleranţă ICT
(fig.2.23,a şi b) pentru a evita rebuturile nerecuperabile (cele care depăşesc minimul de
material - Dmax la alezaje şi dmin la arbori). Statistic s-a arătat că piesele cu dimensiunea cu
frecvenţă maximă (maximul curbei Gauss) se află faţă de dimensiunea limită corespunzătoare
maximului de material - deci la începutul câmpului de toleranţă (Dmin la alezaje şi dmax la
arbori) - la 1/3 din toleranţa la dimensiune. Aceasta se datorează tendinţei fireşti a
muncitorului de a obţine piese cu dimensiuni mai apropiate de maximul de material, deoarece
chiar dacă acesta se depăşeşte este posibilă remanierea pieselor. În ipoteza reglării manuale
a maşinilor la producţia de serie mică sau individuală, ajustajele probabile se deduc din
figura 2.23,a pentru Jp şi figura 2.23,b pentru Sp:

2 2
J p  J max  T J  J max  ( T D  Td ) (2.35)
3 3
sau
1 1
J p  J min  T J  J min  ( T D  Td ) (2.36)
3 3

2
S p  Smin  ( T  Td ) (2.37)
3 D
sau
1
S p  Smax  ( T  Td ) (2.38)
3 D

Pentru ajustajele intermediare, cum domeniul de variaţie al valorilor ajustajului este

cuprins între Jmax şi Smax există relaţiile:
1 1
J p  J min  Taj  Smax  ( T D  Td ) (2.39)
3 3
2 2
S p  Smin  Taj  J max  ( T D  Td ) (2.40)
3 3

50
 La producţia de serie mare şi masă, unde prelucrarea se execută automatizat pe
maşini-unelte automate şi semiautomate, controlul se efectuează cu calibre limitative şi, de
obicei, producţia este organizată pe baza controlului statistic, distribuţia dimensiunilor
pieselor este, în general, simetrică în câmpul de toleranţă (fig.2.23,c). În acest caz, ajustajul
probabil Jp şi Sp se determină cu ajutorul relaţiilor:
1 1
J p  J max  T J  J max  ( T D  Td ) (2.41)
2 2
sau
1 1
J p  J min  T J  J min  ( T D  Td ) (2.42)
2 2
1
S p  Smin  ( T  Td ) (2.43)
2 D
sau
1
S p  Smax  ( T  Td ) (2.44)
2 D

Deoarece, uneori şi în cazul producţiei de serie şi de masă se poate întâmpla ca

distribuţia dimensiunilor să fie asimetrică în câmpul de toleranţă datorită uzurii sculelor
aşchietoare etc., se vor aplica relaţiile adecvate de la caz la caz.

2.5. AJUSTAJE TERMICE

Dimensiunile indicate pe desenul tehnic pentru diferite piese, considerate ca atare sau
care ulterior se asamblează pentru a forma un unumit ajustaj (joc, strângere) sunt valabile
numai în cazul în care, piesele în cauză se află la temperatura de referinţă, 200C (293 K). În
exploatare, această temperatură nu poate fi menţinută însă pentru piesele în funcţionare. Dacă
ambele piese asamblate au aceeaşi temperatură, iar coeficientul lor de dilatare este identic,
atunci ajustajul rămâne neschimbat. Când însă materialul celor două piese în contact prezintă
coeficienţi diferiţi, ca urmare a temperaturii diferite la care se poate afla alezajul în raport cu
arborele, raportul dimensiunilor conjugate variază şi se deosebesc două categorii de jocuri şi
strângeri:
 jocuri şi strângeri la temperatura de referinţă, to care mai sunt numite şi jocuri şi
strângeri "constructive, Jc respectiv Sc", sau la "proiectare" sau "reci".

51
 -
-

0
0

+
+
-
0
+

Td Jmin TD TD Smin Td
Td Jmin TD

Jmax Smax
Jmax

ICT
ICT

ICT
ICT
ICT

ICT

Figura 2.23
c)

52
b)
a)

1/2Td 1/2Td 1/2TD 1/2TD 1/3 TD 2/3 TD 2/3 Td 1/3 Td

2/3 Td 1/3 Td 1/3 TD 2/3 TD
Piese remaniabile

Jp Sp
Jp
 jocuri şi strîngeri la temperatura de funcţionare sau de exploatare a pieselor, J e
respectiv Se , adică la aşa-numita temperatură de regim, te.
Prin urmare, valorile iniţiale ale jocurilor sau strângerilor se modifică. În aceste cazuri
se pune problema stabilirii valorilor jocurilor sau strângerilor la proiectare (Jp, Sp) la
temperatura de referinţă to, în funcţie de mărimea jocurilor sau strângerilor efective (Je, Se) la
temperatura de exploatare, te.
Când variaţiile dimensionale depăşesc valorile limită în condiţiile de exploatare, deci
teto, ajustajul devine termic. Pentru ca ajustajul să rămână la teto cu un raport al
dimensiunilor de contact cuprins în domeniul câmpurilor de toleranţă pentru realizarea
strângerilor sau jocurilor prevăzute la proiectare, este necesară reconsiderarea valorilor
caracteristicilor de asamblare de la to = 200C.
a) Se consideră un ajustaj termic cu joc (fig.2.24) la care arborele şi alezajul se află la
aceeaşi temperatură. În figura 2.24, Jp este jocul la proiectare iar Je reprezintă jocul efectiv (de
exploatare, funcţionare).
Se pot scrie relaţiile:
D D
D - d = Jp (2.45)

D  D
1 (2.46)
d  d

Jp D+D-(d+d)=Je (2.47)
Je
Jp+D=Je+d (2.48)

Jp=Je+d-D (2.49)

Valorile creşterilor liniare la alezaj, D şi la

arbore, d sunt:
d d

D=D·D·(tD-tDo) (2.50)

Figura 2.24 d=d·d·(td-tdo) (2.51)

Se poate scrie că:

Jp = Je + d·d·(td-tdo) - D·D·(tD-tDo) (2.52)

53
 Pentru a simplifica calculele se consideră d=D ca valori nominale, erorile introduse
fiind mici datorită valorilor mici ale abaterilor dimensionale în raport cu dimensiunile
nominale.
Semnificaţia termenilor din relaţiile precedente este:
- D şi d reprezintă coeficienţi de dilatare termică liniară pentru materialul alezajului,
respectiv arborelui;
- td şi tD - temperaturile efective de exploatare ale arborelui şi alezajului care sunt egale,
td=tD=te (din enunţ);
- tdo şi tDo - temperaturile iniţiale ale arborelui şi alezajului respectiv tdo=tDo=200C.
Cu aceste observaţii, relaţia pentru jocul de proiectare Jp devine:

Jp=Je+d-D=Je+D·d·(te-to)-D·D·(te-to)=Je+D·(d-D)·(te-to) (2.53)

b) Se consideră ajustajul termic cu strângere, la care arborele şi alezajul au aceeaşi

temperatură efectivă te (de exploatare). Între diametrele D şi d se formează o strângere de
proiectare, Sp.

Notaţiile din figura 2.25 sunt:

- Sp este strângerea de proiectare;
D D
- Se este strângerea efectivă (de
funcţionare).
Conform figurii 2.25 se poate scrie:
D  D
1
Sp
Se
d  d
(2.54)

Sp+d=Se+D
(2.55)

Sp=Se+D-d
d d (2.56)

Folosind aceleaşi notaţii şi introducând

Figura 2.25 aceleaşi simplificări ca şi la ajustajul termic
cu joc, se poate scrie:
Sp = Se + D·D·(tD-tDo) - d·d·(td-tdo) = Se+D·D·(te-to) - D·d·(te-to) =
= Se + D·(D-d)·(te-to) (2.57)

54
 Astfel, de exemplu, temperatura de regim la funcţionarea unora dintre piesele unui
avion poate varia între -600C şi +2000C şi chiar mai mult, ultima temperatură fiind cea la care
funcţionează pistoanele şi segmenţii motorului. Din această cauză este necesar ca la stabilirea
toleranţelor să fie analizate şi ajustajele corespunzătoare temperaturii de regim, pentru a
asigura comportarea corectă a asamblării în timpul funcţionării.

 PROBLEME REZOLVATE

 Lăţimea canalului unui segment de piston (1) este L=20 mm, materialul pentru
segment este fonta cenuşie cu coeficientul de dilatare liniară Fc=10x10-6 l/K, iar materialul
pentru piston (2) este un aliaj de tip silumin AlSi cu coeficientul de dilatare termică
AlSi=25x10-6 l/K. Temperatura de exploatare efectivă la care va lucra îmbinarea este
te=3000C, iar jocul de exploatare Je=0,35...0,25 mm.
Toleranţa jocului de exploatare va fi prin urmare:
TJe = Je max - Je min = 0,35 - 0,25 = 0,1 mm
Temperatura de referinţă to=200C. Să se determine jocul de proiectare Jp.
Considerând L=D=d=20 mm şi aplicând relaţia (2.53), se obţine:
Jp = Je + D·(d-D)·(te-to) = Je + 20(300-20)(10x10-6-25x10-6) =
= Je + 20x280x(-15x10-6) = Je - 300x280x10-6 =
= Je - 8,4x10-6 = Je - 0,084
Valorile limită ale jocului de exploatare vor fi:
Jp max = 0,35 - 0,084 = 0,266 mm
Jp min = 0,25 - 0,084 = 0,166 mm
Toleranţa jocului de proiectare va fi:
TJp = Jp max - Jp min = 0,266 - 0,166 = 0,10 mm
2
Jp

Figura 2.26

55
 2.6. SISTEMUL STANDARDIZAT DE TOLERANŢE ŞI AJUSTAJE

2.6.1. Noţiuni generale

În fiecare ţară se pune problema asigurării interschimbabilităţii diferitelor piese

indiferent de firmele în care acestea au fost executate. Pentru aceasta s-a impus standardizarea
(pe baza unor considerente teoretice şi practice) unei mulţimi de parametri de calitate, printre
care şi a toleranţelor şi ajustajelor, acţiune care a condus la:
 limitarea şi gruparea valorilor nominale ale parametrilor dimensionali (dimensiunilor
nominale), în funcţie de mărimea şi de frecvenţa utilizării lor;
 limitarea la minimum optim a mărimii toleranţelor şi numărului acestora pentru o
anumită sau anumite dimensiuni nominale;
 fixarea unui număr determinat dar suficient de poziţii ale câmpului de toleranţă în
raport cu linia zero, deci limitarea la minimul optim a numărului de abateri limită pentru o
anumită sau anumite dimensiuni nominale;
 restrângerea, de asemenea la minimul optim, a numărului de ajustaje ce pot fi prescrise
diferitelor asamblări corespunzător rolului funcţional şi condiţiilor în care se lucrează, deci
stabilirea unor ajustaje recomandate pentru practica industrială.
Toate acestea au avut în vedere micşorarea preţului de cost al produsului şi asigurarea
unei calităţi superioare în funcţionare. Astfel se reduce numărul de scule de prelucrare,
dispozitive şi verificatoare (SDV-uri) şi în acelaşi timp este posibilă standardizarea acestora,
ceea ce face posibilă fabricarea lor şi în cadrul unor firme specializate.
Standardizarea are ca obiect şi rezultat formarea unui "sistem de toleranţe şi
ajustaje" care cuprinde toate dimensiunile nominale, toleranţele şi ajustajele compatibile cu
cele mai dificile condiţii funcţionale, dar şi realizabile practic (tehnologic) în prezent. În
activitatea de proiectare şi producţie este unică şi obligatorie utilizarea numai a toleranţelor şi
ajustajelor din sistemul standardizat. Sistemul ISO de toleranţe (un ansamblu sistematic de
toleranţe şi abateri limită standardizate) şi ajustaje (un ansamblu sistematic de ajustaje între
arbori şi alezaje aparţinând unui sistem de toleranţe) este un sistem internaţional modern,
cuprinzător şi raţional de toleranţe şi ajustaje, a cărui denumire provine de la iniţialele
denumirii în limba engleză a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare. Prin urmare, ISO a
elaborat un sistem de toleranţe dimensionale şi ajustaje, cu putere de lege obligatorie pentru

56
toate ţările care au aderat la acest sistem, care defineşte toate dimensiunile nominale,
toleranţele şi ajustajele (cilindrice, prismatice etc.) folosite în construcţia de maşini.
Aplicarea în proiectare şi în tehnologiile de fabricaţie a sistemului unic standardizat de
toleranţe şi ajustaje prezintă numeroase avantaje, dintre care cele mai importante sunt
următoarele:
 proiectanţii, tehnologii şi constructorii de maşini, utilaje, aparate etc. au la dispoziţie
norme unice pentru stabilirea toleranţelor dimensionale şi alegerea ajustajelor, fundamentate
pe baze ştiinţifice, obiective şi raţionale;
 înlocuirea arbitrarului, subiectivului în stabilirea şi prescrierea toleranţelor
dimensionale şi alegerea ajustajelor (normele SR ISO având putere de lege, cu aplicare
obligatorie în proiectare şi fabricare), fapt care asigură condiţiile de interschimbabilitate a
pieselor dintr-un mecanism, dintr-o maşină etc., reducerea costurilor de fabricaţie, de
întreţinere şi reparaţie a utilajelor, aparatelor etc.;
 este favorizată şi chiar stimulată standardizarea, normalizarea şi tipizarea organelor de
maşini, sculelor, dispozitivelor, ştanţelor şi matriţelor, mijloacelor de măsură şi control etc.,
care asigură condiţiile de cooperare în proiectare şi fabricaţie între societăţile comerciale de
profil din ţară şi străinătate, deci asigură bazele unei cooperări internaţionale în domeniul
productiv şi comercial.
Sistemul de toleranţe şi ajustaje se referă la toleranţele dimensiunilor pieselor
cilindrice netede precum şi plane, cât şi la ajustajele care se formează prin asamblarea lor.
Dimensiunile pot fi de exemplu diametre, lungimi, înălţimi etc. Noţiunile de bază se dau
pentru piese şi asamblări cilindrice netede - dar ele pot fi extinse şi la alte forme de suprafeţe
plan netede (care nu sunt rotunde în secţiune) - deoarece dintre asamblările cu piese lise,
asamblările cilindrice netede sunt cele mai des utilizate în construcţia de maşini şi aparate,
datorită unor avantaje certe:

 sunt simple, în sensul că, în ce priveşte caracteristicile geometrice şi funcţionale, depind

de foarte puţine elemente dimensionale;

 se realizează, prin prelucrare şi montare, mult mai uşor decât alte tipuri de piese şi
asamblări;

 pot funcţioana, fără modificări constructive mari şi fără complicaţii tehnologice, în cele
mai variate condiţii de solicitare şi într-o gamă foarte largă de viteze de rotaţie;

 sunt mai puţin pretenţioase şi mai rezistente în exploatare decât toate celelalate tipuri de
asamblări.

57
 Sistemul de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni liniare, standardizat la noi în ţară
cuprinde următoarele standarde:
STAS 8100/1-88 Sistemul de toleranţe şi ajustaje. Terminologie şi simboluri
SR EN 20286-1:1996 Sistem ISO de toleranţe şi ajustaje - Partea 1: Baze de toleranţe,
abateri şi ajustaje (înlocuieşte STAS 8100/2- 88: Toleranţe fundamentale şi abateri
fundamentale pentru dimensiuni până la 3150 mm);
SR EN 20286-2:1997 Sistem ISO de toleranţe şi ajustaje. Partea 2: Tabele ale treptelor
de toleranţă şi abateri limită pentru alezaje şi arbori (înlocuieşte STAS 8100/3-88: Clase de
toleranţă de uz general pentru dimensiuni până la 3150);
SR ISO 1829:1997 Selecţie a câmpurilor de toleranţe pentru uz general (înlocuieşte
STAS 8100/4-88: Sistemul de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni liniare. Selecţie de clase
de toleranţe de uz general pentru dimensiuni până la 500 mm);
STAS 8100/5 - 90 Toleranţe fundamentale, abateri fundamentale şi clase de
toleranţă pentru dimensiuni între 3150 mm şi 10000 mm;
STAS 8100/6 - 90 Toleranţe fundamentale, abateri fundamentale şi clase de
toleranţă pentru dimensiuni între 10000 mm şi 40000 mm.

2.6.2. Principalele caracteristici ale sistemului

La baza sistemului internaţional de toleranţe şi ajustaje stau câteva caracteristici care-l

definesc şi anume:
 Intervale de dimensiuni nominale
Sistemul standardizat de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni liniare se referă, în
special, la două game de dimensiuni nominale: a) până la 500 mm; b) peste 500 până la
3150 mm.
Pentru simplificarea calculelor toleranţelor şi a abaterilor fundamentale, gama de
dimensiuni nominale până la 500 mm s-a împărţit în 13 intervale principale, cea cuprinsă între
500...3150 mm în opt intervale principale şi mai departe, dimensiunile între 3150...10000 mm
într-un număr de 5 intervale principale, iar cele între 10000...40000 în 6 intervale principale.

58
 Tabelul 2.1
Dimensiune Treptele de toleranţă dimensională
nominală în mm IT1 IT2 IT3 IT4 IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 IT10 IT11 IT12 IT13 IT14 IT15 IT16 IT17 IT18

Peste Până Valorile toleranţei dimensionale fundamentale

la m mm
3 0,8 1,2 2 3 4 6 10 14 25 40 60 0,10 0,14 0,25 0,40 0,60 1,10 1,40

3 6 1 1,5 2,5 4 5 8 12 18 30 48 75 0,10 0,18 0,30 0,48 0,75 1,20 1,80

6 10 1 1,5 2,5 4 6 9 15 22 36 58 90 0,10 0,22 0,36 0,58 0,90 1,50 2,20

10 18 1,2 2 3 5 8 11 18 27 43 70 110 0,10 0,27 0,43 0,70 1,10 1,80 2,70

18 30 1,5 2,5 4 6 9 13 21 33 52 84 130 0,20 0,33 0,52 0,84 1,30 2,10 3,30

30 50 1,5 2,5 4 7 11 16 25 39 62 100 160 0,20 0,39 0,62 1,00 1,60 2,50 3,90

50 80 2 3 5 8 13 19 30 46 74 120 190 0,30 0,46 0,74 1,20 1,90 3,00 4,60

80 120 2,5 4 6 10 15 22 35 54 87 140 220 0,30 0,54 0,87 1,40 2,20 3,50 5,40

120 180 3,5 5 8 12 18 25 40 63 100 160 250 0,40 0,63 1,00 1,60 2,50 4,00 6,30

180 250 4,5 7 10 14 20 29 46 72 115 185 290 0,40 0,72 1,15 1,85 2,90 4,60 7,20

250 315 6 8 12 16 23 32 52 81 130 210 320 0,50 0,81 1,30 2,10 3,20 5,20 8,10

315 400 7 9 13 18 25 36 57 89 140 230 360 0,50 0,89 1,40 2,30 3,60 5,70 8,90

400 500 8 10 15 20 27 40 63 97 155 250 400 0,60 0,97 1,55 2,50 4,00 6,30 9,70

500 630 9 11 16 22 30 44 70 110 175 280 440 0,70 1,10 1,75 2,80 4,40 7,00 11,00

630 800 10 13 18 25 35 50 80 125 200 320 500 0,80 1,25 2,00 3,20 5,00 8,00 12,50

800 1000 11 15 21 29 40 56 90 140 230 360 560 0,90 1,40 2,30 3,60 5,60 9,00 14,00

1000 1250 13 18 24 34 46 66 105 165 260 420 680 1,00 1,65 2,60 4,20 6,60 10,50 16,50

1250 1600 15 21 29 40 54 78 125 195 310 500 780 1,20 1,95 3,10 5,00 7,80 12,50 19,50

1600 2000 18 25 35 48 65 92 150 230 370 600 920 1,50 2,30 3,70 6,00 9,20 15,00 23,00

2000 2500 22 30 41 57 77 110 175 280 440 700 1100 1,70 2,80 4,40 7,00 11,00 17,50 28,00

2500 3150 26 36 50 69 93 135 210 330 540 860 1350 2,10 3,30 5,40 8,60 13,50 21,00 33,00
 Dimensiunile nominale din fiecare interval sunt reprezentate în calcule de o singură
dimensiune "D" numită diametru mediu, egală cu media geometrică a valorilor extreme (D1 şi
D2) ale fiecărui interval de dimensiuni standardizate, în care se încadrează dimensiunea
considerată. Intervalele se consideră închise la dreapta şi deschise la stânga.

D  D1  D2 , mm (2.58)

 Baza sistemului
În scopul limitării numărului de ajustaje, îmbunătăţirii procesului de proiectare,
precum şi a creşterii eficien:ei în procesul de fabricaţie, s-a stabilit (după cum s-a arătat la
paragraful 2.4) ca ajustajele, indiferent de gradul de complexitate al acestora, să fie proiectate
şi realizate numai în două sisteme de ajustaje şi anumeţ alezaj unitar şi arbore unitar.
Utilizarea sistemului alezaj unitar sau arbore unitar depinde de construcţia pieselor care se
asamblează şi de posibilităţile tehnologice de prelucrare, control şi asamblare în condiţiile cele
mai economice.
După cum s-a menţionat deja, se va prefera sistemul alezaj unitar şi numai când acesta
nu se poate aplica din motive constructive, tehnologice sau de asamblare se va recurge la
sistemul arbore unitar. De regulă, produsele nou proiectate se tolerează, de cele mai multe ori,
în sistemul alezaj unitar deoarece prelucrarea şi controlul pieselor de tip arbore nu ridică
probleme deosebite privind execuţia şi controlul dimensional, indiferent de mărimea, gradul
de complexitate şi precizia dimensională.
Ajustajele în sistemul arbore unitar au o largă utilizare în cazul activităţilor de
recondiţionare - reparare şi întreţinere a maşinilor, utilajelor şi aparatelor.

 Trepte de toleranţă
Indiferent de dimensiunea nominală a piesei, toleranţa poate fi mai mică sau mai mare
în funcţie de rolul şi importanţa funcţională şi de condiţiile de lucru ale pieselor şi ajustajelor.
Prin urmare, mărimea toleranţei la dimensiunea unei piese depinde direct de treapta de
toleranţă. Treapta de toleranţă este mulţimea toleranţelor considerate ca fiind corespunzătoare
aceluiaşi grad de precizie pentru toate dimensiunile nominale (de exemplu, IT7).

60
 OBSERVAŢII

Alegerea raţională a toleranţelor este de cea mai mare importanţă, ea cere cunoştinţe
teoretice şi o experienţă temeinică. La toleranţe strânse (mici), preţul de cost al prelucrării
creşte, de asemenea şi procentul de rebuturi. Cu cât toleranţa este mai mare cu atât
dimensiunea respectivă se obţine mai uşor într-un timp mai scurt pe un utilaj mai puţin precis
la un preţ de cost mai redus.
Pentru a menţine interschimbabilitatea la stabilirea toleranţelor uneori se ivesc
contradicţii între cerinţele constructive şi cele tehnologice. Cerinţele constructive care au în
vedere funcţionarea corectă a piesei sau ansamblului tind să mărească precizia impunând
creşterea preciziei de prelucrare, ceea ce duce la ridicarea preţului de cost, în timp de
cerinţele tehnologice tind să micşoreze precizia prin mărirea toleranţelor în scopul uşurării
prelucrării. Unii proiectanţi din prudenţă exagerată, de frica de răspundere sau din
obişnuinţă şi pregătire profesională mai slabă, aleg toleranţe prea strânse, prea mici
necerute funcţional.
La alegerea raţională a toleranţalor, proiectantul trebuie să respecte următorul
principiu de bază "Să se aleagă toleranţe dimensionale cât mai mari posibile, însă atât de
mici cât este necesar funcţional pentru piesa sau ansamblul respectiv".

Pentru dimensiunile liniare până la 500 mm au fost standardizate 20 trepte de

toleranţă (numite în literatura de specialitate şi precizii) notate cu IT01, IT0, IT1 până la IT18
- în ordine descrescândă a preciziei, respectiv crescătoare a toleranţei (tab.2.1); prin urmare,
treapta de toleranţă IT01 este cea mai precisă (fină) şi IT18 cea mai grosolană, iar domeniile
lor de utilizare sunt prezentate în figura 2.27. Pentru dimensiunile între 500 şi 3150 mm, s-au
stabilit 18 trepte de toleranţă de la IT1 până la IT18 iar pentru dimensiuni peste 3150 mm, 12
trepte de toleranţă de la IT5 până la IT16.
Treptele de toleranţă IT01, IT0 (de uz special), IT1, IT2, IT3, IT4 şi IT5, fiind de
foarte mare fineţe, sunt recomandate a fi utilizate, cu preponderenţă, la tolerarea dimensională
în orologie, construcţia de maşini de cusut, aparate de măsură şi control, instrumente de
măsurat şi calibre, instalaţii de alimentare cu carburanţi a motoarelor cu ardere internă etc. În
ateliere cu dotare obişnuită astfel de precizii nu se pot obţine decât cu mari dificultăţi.

61
 Mecanică fină
Aparate de măsură

Calibre Dimensiuni libere

IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT
01 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Piese care formează ajustaje

Piese mai puţin precise

Figura 2.27

Treptele de toleranţă de la IT5 până la IT12 sunt utilizate pe scară largă la stabilirea
abaterilor dimensionale limită, maximă şi minimă, pentru piesele folosite în construcţia de
maşini-unelte, utilaje, instalaţii, maşini termice, material rulant, construcţia de nave spaţiale şi
maritime etc. Acestea reprezintă gama de trepte de toleranţă cu utilizarea cea mai largă în
construcţia de maşini, maşini agricole, utilaje de ridicat, utilaje chimice etc., în general la
fabricarea pieselor care formează ajustaje. Preciziile IT5, IT6 şi IT7 pot fi utilizate şi pentru
calibre destinate pieselor cu toleranţe mai mari, precum şi la deformarea la rece a metalelor
precum tragerea, calibrarea, laminarea la rece de precizie, ambutisarea şi altele.
Treptele de toleranţă de la IT12 la IT18 sunt specifice tolerării dimensionale a pieselor
obţinute prin procedee mai puţin precise ca turnarea, forjarea, presarea, laminarea la cald,
dimensiuni intermediare la operaţii de degroşare prin aşchiere etc. Uneori se folosesc şi la
ajustaje cu jocuri mari. Treptele de la IT 14 la IT 18 se folosesc pentru dimensiuni care nu
formează ajustaje, aşa-numitele dimensiuni libere. Prin urmare, se poate spune că, utilizarea
uneia sau alteia din cele 20 trepte de toleranţă, la stabilirea abaterilor dimensionale ale
pieselor, depinde de rolul funcţional, dimensiunea nominală, condiţiile de lucru şi importanţa
produsului considerat.

62
 OBSERVAŢII

Treapta de toleranţă a ajustajului trebuie să corespundă condiţiilor funcţionale

impuse asamblărilor.
Variaţia jocurilor (respectiv strângerilor) este cu atât mai mică şi deci caracterul
ajustajului este cu atât mai uniform, cu cât treapta de toleranţă aleasă este mai fină.
Întrucât, în lipsa unor prescripţii speciale, abaterile de formă sunt limitate de
toleranţele la dimensiuni, rezultă că forma geometrică va fi cu atât mai apropiată de cea
teoretică cu cât se vor prescrie toleranţe mai strânse.
Caracterul cât mai uniform al ajustajului (diferenţe mici între jocul minim şi maxim,
respectiv strângerea minimă şi maximă) şi precizia formelor geometrice contribuie la
realizarea unei asamblări de o calitate mai ridicată în exploatare.
Deoarece costul prelucrării creşte foarte mult odată cu micşorarea toleranţei,
respectiv mărirea preciziei, trebuie să se prescrie acea treaptă de toleranţă care este
economic necesară, deci cea mai mare toleranţă compatibilă cu funcţionarea corectă a
ansamblului respectiv.
După cum s-a menţionat deja, treptele de toleranţă 01 şi 1 sunt utilizate numai în
mecanica de precizie; treptele de toleranţă 1, 2, 3 şi 4 sunt folosite în fabricaţia de calibre;
treptele de toleranţă 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11 sunt utilizate în fabricaţia pieselor care formează
ajustaje. Totuşi, treptele de toleranţă 5, 6 şi 7 pot fi folosite şi pentru calibre destinate
pieselor cu toleranţe mai mari. În fine, treptele de toleranţă 12, 13, 14, 15 şi 16 sunt utilizate
în cazul procedeelor de lucru mai puţin precise (laminare, presare etc.) şi în cazul
dimensiunilor libere.
Treapta de toleranţă 5 este utilizată numai când în exploatare sunt impuse condiţii
speciale cu privire la precizia de lucru a subansamblului. De exemplu, în construcţia
motoarelor, treapta de toleranţă 5 este utilizată la ajustajul piston-bolţ şi uneori la ajustajele
rulmenţilor.
În alte cazuri, destul de importante, este utilizată treapta 7, de exemplu la ajustajele
dintreţ piston şi cămaşa cilindrului, arborele cotit şi lagăre, ventilul de admisie şi ghidaje,
axul principal şi lagăre la pompele de ulei, bucşele capului bielei etc.
Treptele de toleranţă 8 şi 9 sunt utilizate la asamblări analoge cu cele precedente,
însă în cazul ajustajelor mai puţin importante, unde gradul de limitare a ajustajului nu joacă

63
un rol atât de important, de exemplu lăţimea canalelor pentru segmenţii de etanşare şi
lăţimea segmenţilor respectivi etc.
Treptele de toleranţă 10, 11, 12 şi 13 sunt folosite la sabansamblurile maşinilor
agricole, locomotivelor şi vagoanelor, la ajustajele pieselor matriţelor şi, în general, la acele
construcţii unde nu există motive de a impune condiţii pretenţioase ajustajelor şi precizia de
asamblare nu prezintă o importanţă deosebită. Aşa sunt asamblările cu bolţuri, găurile care
urmează a mai fi alezate ulterior, montajele la care urmează a se executa o operaţie de
sudare etc. În acest ultim caz se poate utiliza şi teeapta de toleranţă 13.
Trepta de toleranţă 13 este utilizată şi la distanţele dintre axe. Astfel la distanţa dintre
axele capetelor bielelor este utilizată treapta de toleranţă 13, iar la distanţa dintre axul
fusului principal şi cel al bielei, treapta de toleranţă 14.
Treapta 14 este mult utilizată la piesele matriţate pentru dimensiunile exterioare libere,
adică pentru acele dimensiuni care nu formează ajustaje, pentru găurile destinate niturilor,
bolţurilor etc. Treptele de toleranţă 14, 15, 16, 17 şi 18 nu sunt utilizate la ajustaje. Ele servesc
pentru dimensiunile libere, limitând volumul şi greutatea pieselor şi pentru operaţii prealabile,
brute.

 Toleranţa (dimensională) fundamentală (IT), reprezintă oricare toleranţă stabilită în

cadrul sistemului de toleranţe şi ajustaje .
Mărimea absolută a toleranţei la care se prelucrează o piesă nu oferă nici o indicaţie
asupra gradului de precizie a prelucrării, deoarece aceeaşi toleranţă poate fi considerată ca şi
grosolană pentru diametre mici şi fină pentru diametre mari. De exemplu, prelucrarea unui
arbore cu diametrul nominal de 5 mm cu o toleranţă de 0,08 mm se consideră ca o prelucrare
grosolană, în timp ce la un arbore cu diametrul de 300 mm aceeaşi toleranţă caracterizează o
prelucrare fină. Aceasta se explică prin faptul că procesul tehnologic necesar pentru realizarea
unei toleranţe depinde de dimensiunea piesei. Prelucrarea pieselor pe maşini-unelte devine din
ce în ce mai complicată şi mai costisitoare pe măsură ce dimensiunile pieselor cresc, iar
toleranţa se micşorează. De altfel şi felul în care aceeaşi toleranţă influenţează comportarea
piesei în exploatare diferă dipă dimensiunile piesei respective.
Pentru a nu lăsa la voia întâmplării prescrierea toleranţelor, ceea ce ar produce un
haos în practica industrială, s-a găsit necesară sistematizarea toleranţelor de execuţie ce
urmează a fi prescrise de proiectant şi în limitele cărora trebuie să se afle dimensiunea efectivă
a piesei.

64
 OBSERVAŢII

Mărimea toleranţei unei piese se adoptă de proiectant astfel încât să se asigure

funcţionarea produsului respectiv atunci când acesta este nou, dar şi după un anumit timp de
utilizare (luând în considerare uzura fizică şi chiar morală a produsului); bineînţeles trebuie
să se ţină cont şi de factorul economic. Trebuie reţinut faptul că alegerea unei toleranţe mai
mici decât este necesar - datorită unei prudenţe greşite sau necunoaşterii funcţionării
produsului - aduce după sine scumpirea inutilă a acestuia, căci la execuţie costul variază, în
general, după o curbă hiperbolică în funcţie de mărimea toleranţei de execuţie (fig.2.28). Cu
cât toleranţa este mai mare, cu atât prelucrarea piesei va fi mai simplă şi mai ieftină. De
aceea, proiectantul trebuie ca, fără a micşora calitatea piesei, să aleagă toleranţele maxime
deoarece, aşa cum se poate vedea din figura 2.28 costul prelucrării creşte foarte mult în cazul
toleranţelor mici. Iată de ce, proiectantul, la alegerea toleranţei, ţine seama de factorul
funcţional dar şi de cel economic, alegând variante constructive astfel încât să se asigure
precizia funcţională, în cadrul unor toleranţe economice.
În figura 2.29 se indică mărimea câmpului de toleranţă pentru un alezaj, luând în
considerare funcţionarea produsului -
când este nou şi după un anumit stadiu de
Preţul de cost, C %

125

100
uzură, în care întră şi rodajul - numită, de
unii autori - toleranţă fiabilizată.
75
Pentru elaborarea desenului
50 produsului finit, proiectanul prevede pe

25
desen numai toleranţa funcţională,
calculată cu expresia:
0 0,01 0,02 0,05 0,10 0,13
Tfunctionala  Tfiabilizata  U
Toleranţa de execuţie, mm
(2.59)
în care U este uzura prevăzută pentru

Figura 2.28 timpul de utilizare al produsului

(incluzând rodajul). Desigur, pe desen nu
se va scrie decât toleranţa funcţională*, fără a se mai trece indicele "funcţională" (pentru
simplificare). Uzura, în general, nu se trece pe desen ci, prin condiţiile de fiabilitate**, se
prevede limita de funcţionare a produsului. Sunt cazuri, însă, când pe desen se trece şi uzura,
de exemplu desenele verificatoarelor (calibrelor), aşa după se va vedea.

65
 Uzura U

maşina unealtă
siguranţă
funcţională

Marja de
Toleranţa fiabilizată

tehnologică
Toleranţa

practică sau

predicţie IP

obţinută pe
Toleranţa

interval de
Toleranţa
Figura 2.29

* Astfel petrecându-se lucrurile, se poate întâmpla ca un produs, montat din piese

necorespunzătoare ca dimensiuni (rebut), să funcţioneze. El asigură funcţionarea când este
nou dar nu mai funcţionează imediat ce apare uzura sau, în orice caz, în timpul de
funcţionare prescris;
** Prin fiabilitate se înţelege "calitate + timp", adică asigurarea în timp (dinainte
prevăzut) a calităţii;
În raport cu toleranţele funcţionale, tehnologul prevede pe desenele tehnologice (de
exemplu pe planele de operaţii) mărimea toleranţelor de execuţie, adică toleranţele
tehnologice. Este de observat că, pe desenul tehnologic, nu se scrie că este vorba de toleranţe
tehnologice, dar acest lucru se înţelege de la sine.
În funcţie de toleranţa practică sau aşa-numita toleranţă naturală (obţinută pe
maşina-unealtă) pentru producţia de serie mare, sau interval de predicţie IP pentru serie
mică, tehnologul îşi alege maşina-unealtă pe care va executa produsul (în cazul de faţă,
alezajul din figura 2.29) astfel încât:
Ttehno log ica  T practica respectiv IP (2.60)

Trebuie menţionat că, uneori, literatura arată că toleranţa funcţională (numită şi

toleranţă specificată - după terminologia engleză) se alege în mod arbitrar, fără să se ţină
cont de limitele practice obţinute în procesul tehnologic (aşa numita toleranţă naturală -
după terminologia engleză). Se consideră ca acest fapt nu trebuie înţeles în sensul că
toleranţa se alege cu totul arbitrar; în realitate, toleranţele funcţionale se stabilesc astfel
încât să asigure buna funcţionare a produsului, pentru un aumit timp de exploatare
(fiabilitate), dar ţinând cont şi de realizarea economică a toleranţelor prevăzute.

66
 În cazul când se constată, încă de la proiectarea produsului, că toleranţele
funcţionale prevăzute nu se pot executa economic, proiectantul trebuie să găsească soluţii
constructive, care să permită toleranţe funcţionale economice. Numai astfel produsul
proiectat va corespunde din punct de vedere economic.
În tabelele 2.2 şi 2.3 se dă precizia economică*** la prelucrarea alezajelor şi
arborilor.
*** Prin economic se înţelege, în sinteză: cost + calitate + condiţii de muncă (tehnica
securităţii muncii, respectiv ergonomie).

Tabelul 2.2

Operaţia tehnologică Treapta de toleranţă

Burghiere, fără bucşă de conducere 12-13

Lărgirea de degroşare 12-13
Strungirea de degroşare cu cuţitul 12-13
Burghiere precisă, cu bucşă de conducere 11-12
Burghiere cu două burghie consecutiv 11
Lărgire fină cu lărgitorul 11
Strungire cu cuţitul 10
Strungire de finisare cu cuţitul 8-9
Alezare de degroşare 10
Alezare de semifinisare 8-9
Alezare de finisare 7-8
Broşare prealabilă 8
Broşare de finisare 7
Rectificare de finisare, obişnuită 8
Rectificare de finisare, de precizie 7
Strungire cu diamant 6
Calibrare, rodare 6

Aşadar, toleranţele funcţionale nu se aleg arbitrar, ci pe bază funcţională - şi tocmai

din acesta cauză sunt numite ca atare; în plus se ţine seama şi de factorul economic. Ordinea
succesiunii va fi:

Tfunctional  Ttehnologic  Tnatural (2.61)

Desigur, ordinea inversă poate fi adoptată dar cu condiţia ca toleranţele funcţionale

să asigure într-adevăr funcţionarea produsului.

67
 Tabelul 2.3

Operaţia tehnologică Treapta de toleranţă

Burghiere, fără bucşă de conducere 12-13

Lărgirea de degroşare 12-13
Strungirea de degroşare cu cuţitul 12-13
Burghiere precisă, cu bucşă de conducere 11-12
Burghiere cu două burghie consecutiv 11
Lărgire fină cu lărgitorul 11
Strungire cu cuţitul 10
Strungire de finisare cu cuţitul 8-9
Alezare de degroşare 10
Alezare de semifinisare 8-9
Alezare de finisare 7-8
Broşare prealabilă 8
Broşare de finisare 7
Rectificare de finisare, obişnuită 8
Rectificare de finisare, de precizie 7
Strungire cu diamant 6
Calibrare, rodare 6

În urma unor constatări practice şi a unor cercetări experimentale îndelungate, s-a

stabilit că mărimea toleranţei este funcţie, în principal de valoarea dimensiunii (de exemplu
diametrul) piesei şi de condiţiile funcţionale (precizia prelucrării).
Astfel, presupunând aceleaşi condiţii funcţionale, cu cât diametrul unei piese este mai
mare, cu atât şi toleranţa va fi mai mare (nu, neapărat, în aceeaşi proporţie); pe de altă parte, la
acelaşi diametru nominal, condiţiile funcţionale mai pretenţioase impun toleranţe mai mici, iar
condiţiile funcţionale mai puţin pretenţioase admit toleranţe mai mari.
Toleranţa dimensională fundamentală se poate exprima prin relaţia (2.62) pentru
dimensiuni cuprinse între 3...500 m şi prin relaţia (2.63) pentru dimensiuni peste 500 mm:

T  a  i , m (2.62)

T  a  I , m (2.63)

unde "a" este gradul de precizie şi reprezintă numărul de unităţi de toleranţă; el este un număr
adimensional care depinde de:
- ordinul de mărime al treptei de toleranţă (vezi tabelul 2.4);
- de importanţa funcţională a piesei;

68
 - de felul ajustajului din care fac parte piesele asamblate;
- de condiţiile în care lucrează ajustajul;
- de procedeul şi tehnologia de prelucrare etc.
Dacă pentru un produs se ia a=2, iar pentru alt produs se ia a=4, atunci primul produs
este mai precis decât cel de al doilea;
i, I - factorul de toleranţă, sau unitatea de toleranţă în m, pentru dimensiuni până la
500 mm şi respectiv peste 500 mm.

Tabelul 2.4

Dimensiunea Treptele de toleranţă dimensională

nominală în IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT

mm 01 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Peste Până la
Relaţia de calcul
inclusiv

Se stabilesc
aproximativ în
0,3+0,008D
0,5+0,012D
0,8+0,020D

progresie

1000i
1600i
2500i
100i
160i
250i
400i
640i
10i
16i
25i
40i
64i

- 500
10
16
7i

1
geometrică
între IT1 şi
IT5

1000I
1600I
2500I
100I
160I
250I
400I
640I
2,7I
3,7I

10I
16I
25I
40I
64I
2I

5I
7I

500 3150 - -
1000I
100I
160I
250I
400I
640I

3150 10000 - - - - - - - -
10I
16I
25I
40I
64I
7I

 OBSERVAŢII

Sistemele existente de toleranţe au rezultat din sistematizarea unei vaste experienţe în

prelucrarea mecanică a pieselor de formă cilindrică, în special prin rectificare. Numeroase
cercetări în domeniul prelucrării diametrelor pieselor în diferite limite, cu metode şi utilaje
diferite, precum şi cu o calificare diferită a muncitorului, au permis să se tragă concluzia că,
la aceeaşi dificultate de execuţie, eroarea de prelucrare (toleranţa) este o funcţie parabolică
de dimensiunea nominală. Întrucât eroarea de prelucrare corespunzătoare fabricaţiei
economice trebuie să se încadreze în toleranţa admisă de proiectant, rezultă că între

69
toleranţa economică "T" pentru diferite tipuri de prelucrări, deci diferite precizii şi

dimensiunea nominală "D" există aceeaşi relaţie parabolică de tipul T  k x D .

Reprezentând grafic această relaţie în funcţie de x

D (fig.2.30) se obţin drepte a căror
ecuaţie:

T  C x D  C1  D (2.64)

permite stabilirea practică a toleranţei economice, în funcţie de dimensiunea piesei, pentru

diferite tehnologii de prelucrare, deci pentru diferite precizii.

1
E 2
1-Rabotare, Frezare
r 3
o
a 4 2-Strunjire obişnuită
r 5
e,
6 3-Strunjire fină
D
m 4-Rectificare cilindrică'

5-Rectificare plană
3
D 6-Strunjire cu diamant

Figura 2.30

Întrucât exponentul x are valori cuprinse între 2,5 şi 3,5 - în medie 3, eroarea nu este
prea mare dacă se admite, indiferent de tehnologia de prelucrare:
T  C 3 D  C1  D (2.65)
S-a adoptat ca tehnologie de bază prelucrarea prin rectificare a arborilor, pentru
care, pentru dimensiuni până la 500 mm, C=0,45 şi C1=0,001.
Ca urmare, celelalte tehnologii de prelucrare se compară, din punct de vedere a
preciziei, cu tehnologia de bază luată ca unitate de toleranţă. Toleranţa acesteia va constitui
deci factorul de toleranţă sau unitatea de toleranţă "i" respectiv "I".

Factorul de toleranţă "i" se calculează cu formula:

i  0,453 D  0,001 D , m (2.66)
unde "D" este diametrul mediu (geometric), în mm, pentru treptele de toleranţă IT5...IT18.
Factorul de toleranţă "I" este definit de expresia:
I  0,004  D  2,1 m (2.67)

70
 După cum se observă, unitatea de toleranţă este variabilă, depinzând de dimensiunea
piesei, spre deosebire de unităţile de măsură obişnuite care sunt constante. Prin adoptarea unei
unităţi de toleranţă variabile în funcţie de dimensiune, s-a eliminat influenţa dimensiunii
asupra preciziei de prelucrare economică, putându-se lua acelaşi număr de unităţi de toleranţă
pentru toate dimensiunile care se execută cu aceeaşi precizie. Pentru aceeaşi dimensiune,
numere diferite de unităţi de toleranţă exprimă precizii de execuţie diferite.
Fiecărei trepte de toleranţă îi corespunde, prin urmare, una din toleranţele denumite
fundamentale, notate cu IT. Valorile toleranţelor fundamentale pentru treptele de toleranţă
IT5...IT18 se stabilesc cu relaţiile (2.68) respectiv (2.69), iar valorile gradului de precizie
pentru fiecare treaptă de toleranţă sunt prezentate în tabelul 2.4.

IT  a  (0,45  3 D1  D2  0,001 D1  D2 ) , m (2.68)

IT  a  (0,04  D1  D2  2,1) , m (2.69)

Treptele de toleranţă IT01, IT0 şi IT1 sunt utilizate mai rar, iar valorile toleranţelor
corespunzătoare lor sunt calculate pe baza relaţiilor date în tabelul 2.4 şi sunt prezentate în
tabelul 2.5 pentru IT01 şi IT 1, şi în tabelul 2.1 pentru IT1.
Pentru treptele de
Tabelul 2.5
toleranţă IT2, IT3 şi IT4 valorile
Trepte de toleranţă
Dimensiune nominală, toleranţelor fundamentale sunt
fundamentale
mm
IT01 IT0 eşalonate aproximativ în
Peste Până la
Toleranţe m progresie geometrică între
inclusiv
- 3 0,3 0,5 valorile IT1 şi IT5 (tab.2.1).
3 6 0,4 0,6 Valorile toleranţelor
6 10 0,4 0,6
10 18 0,5 0,8 fundamentale pentru treptele de
18 30 0,6 1,0 toleranţă IT1...IT18 şi gama de
30 50 0,6 1,0
50 80 0,8 1,2 dimensiuni cuprinsă între 3 şi
80 120 1,0 2,0 3150 mm sunt date în tabelul
120 180 1,2 2,5
2.1, iar pentru intervalul de
180 250 2,0 3,0
250 315 2,5 4,0 dimensiuni între 3150 şi 40000,
315 400 3,0 5,0
treptele de toleranţă IT5...IT16,
400 500 4,0 6,0
în tabelul 2.6.

71
 Se observă că, pentru o anume treaptă de toleranţă, valoarea toleranţei fundamentale
creşte odată cu intervalul de dimensiuni. De exemplu, toleranţa corespunzătoare treptei IT6,
pentru intervalul de dimensiuni 50D80 este mai mare decât pentru intervalul 30D50, deşi
exprimă aceeaşi precizie. Valoarea câmpului de toleranţă pentru o treaptă dată este egală cu
valoarea toleranţei fundamentale IT.

 Abaterea fundamentală
În vederea formării diverselor tipuri de ajustaje, câmpul de toleranţă poate avea diferite
poziţii faţă de linia zero. Sistemul de toleranţe adoptat în România stabileşte pentru
dimensiunile până la 500 mm, 28 de poziţii ale câmpului de toleranţă faţă de linia zero
(fig.2.31), definite cu ajutorul abaterilor fundamentale. Acestea sunt simbolizate cu literele
mici ale alfabetului latin pentru arbori (a,b,c, ..., zc) şi litere mari pentru alezaje (A,B,C, ...,
ZC), de la joc spre strângere.
Tabelul 2.6

În simbolizare, s-au evitat literele care pot da naştere la confuziiţ I,L,O,Q,W respectiv
i,l,o,q,w. Pentru a se acoperi necesităţile mecanicii fine, s-au introdus şi simbolurile cd, CD,
ef, EF, fg, FG - pentru dimensiuni până la 18 mm; de asemenea, pentru strângeri mari, s-au
introdus simbolurile za, ZA, zb, ZB, zc, ZC. Simbolul "H" corespunde aşezării câmpului de
toleranţă al alezajului deasupra liniei zero, iar simbolul "h" corespunde aşezării câmpului de
toleranţă al arborelui dedesuptul liniei zero. Prin urmare, pentru formarea diferitelor ajustaje
în sistemul alezaj unitar, se va considera câmpul "H" de la alezaje, cu câmpurile a,b,c,... de la
arbori (vezi figura 2.31), iar pentru obţinerea diferitelor ajustaje în sistemul arbore unitar, se ia
câmpul "h" de la arbori şi câmpurile A,B,C,... de la alezaje.

72
 zc
zb
m za
A z
y
B x
C u v
CD s t
D r
E n p
EF m
F ei
EI FG G j k
js
ES0
+ Linia zero
H
h
-
ei0
es JS J
K M
fg g NP ES
f R
e ef S T
d U
cd
c V
b X
m Y
a Z
ZA
Axa alezajului şi arborelui ZB
ZC

Ajustaje cu joc Ajustaje Ajustaje cu strângere

intermediare

Figura 2.31

După cum rezultă din figura 2.31, abaterile fundamentale notate cu simbolurile de la A
până la H (inclusiv), în cazul pieselor de tip alezaj şi cu a până la h (inclusiv), în cazul
pieselor de tip arbore, corespund ajustajelor cu joc în sistem alezaj unitar (când se ia ca
element de referinţă alezajul unitar cu abaterea H) sau în sistem arbore unitar (când elementul
de referinţă este arborele unitar cu abaterea fundamentală h), deoarece, în toate cazurile
poziţia toleranţei dimensionale a alezajului, TD se află situată deasupra câmpului de toleranţă
al arborelui, Td.
Abaterile fundamentale notate cu simbolurile literare Js, J, K,M şi respectiv js, j, k,m
formează, împreună cu abaterea fundamentală a piesei unitare corespunzătoare, ajustaje
intermediare sau de trecere de la ajustajele cu joc către acelea cu strângere.
Când câmpurile de toleranţă dimensională corespund poziţiilor simbolizate cu literele
S, T, U ... ZA, ZB, ZC, în cazul alezajelor şi cu s, t, u, za, zb, zc, asamblările realizate prin
montarea, la întâmplare, a pieselor de tip alezaj şi respectiv de tip arbore, vor forma ajustaje
cu strângere, deoarece poziţia câmpurilor de toleranţă al ajustajului se situează întotdeauna,

73
sub poziţia câmpului de toleranţă al arborelui. În funcţie de felul elementului de referinţă
adoptat, ajustajele vor putea fi în sistem alezaj unitar sau arbore unitar.
Câmpurile de toleranţă dimensională notate cu simbolurile literare N, P, R şi respectiv
n, p, r formează, împreună cu câmpul de toleranţă dimensională al piesei unitare pereche,
ajustaje cu strângere în cazul pieselor executate cu precizie dimensională ridicată (toleranţe
dimensionale mici) şi ajustaje intermediare la precizii dimensionale reduse (toleranţe
dimensionale mari). Acest lucru se datoreşte influenţei abaterii fundamentale, aşa cum este
exemplificat cu ajustajele prezentate în figura 2.32, unde figura 2.32, a reprezintă ajustaj cu
strângere iar figura 2.32, b ajustaj intermediar.

m

35 es=+36
ES=+33
25 es=+24 n7
n5 ei=+15 ei=+15
15 H8
ES=+13
+ 5 H6
EI=0 EI=0
0
-
a) b) N=30 mm

Figura 2.32

Prin urmare, poziţia câmpului de toleranţă faţă de linia zero este precizată de abaterea
fundamentală, care reprezintă una dintre limitele câmpului de toleranţă: abaterea superioară
sau abaterea inferioară, de obicei cea mai apropiată de linia zero.
Pentru piesele de tip arbore din cadrul abaterilor fundamentale simbolizate cu litere de
la a până la h (inclusiv) abaterea fundamentală este exprimată prin abaterea superioară es, în
timp ce pentru abaterile fundamentale marcate cu literele j, k, m, ..., z, za, zb, zc, abaterea
fundamentală este exprimată prin abaterea dimensională inferioară ei. La alezajele aparţinând
abaterilor fundamentale simbolizate cu A, B, ... , H (inclusiv), abaterea fundamentală este
exprimată prin abaterea dimensională inferioară EI, în timp ce pentru abaterile fundamentale
marcate cu literele J, K, ... , ZC abaterea fundamentală este exprimată prin abaterea
dimensională superioară ES.
Abaterea fundamentală se calculează cu ajutorul formulelor date în tabelul 2.7 pentru
arbori cu dimensiunile "D" între 1 şi 500 mm şi cu ajutorul celor din tabelul 2.8 pentru arbori

74
şi alezaje cu dimensiunile peste 500 la 3150 (10000) mm. Odată precizată abaterea
fundamentală (cea subliniată), cealaltă limită se deduce din abaterea fundamentală şi din
toleranţa fundamentală, respective:
1) La arbori:
ei = es - IT pentru poziţiile a ... h (2.70)
es = ei + IT pentru poziţiile j ... zc

Tabelul 2.7
Arborele Abaterea superioară, es Arborele Abaterea inferioară, ei
pentru D 120 j5...j7 fără formulă
a es=-(265+1,3D) j7...j18 ei=-Td/2
pentru D120 js ei=-Td/2; es=Td/2
es=-3,5D k01...k3 ei=0
pentru D 160 k4...k7 ei=0,6 3 D
b es=-(140+0,85D) k8...k18 ei=0
pentru D160 m
es=-1,8D ei=2,8 3 D (IT7-IT6)
n ei=5 3 D
pentru D 40 p ei=IT7+(0...5)
c es=-52D0,2 r ei=media geometrică a valorilor ei
pentru D40 pentru p şi s
es=-(95+0,8D)
s pentru D 50
cd es=media geometrică a valorilor es ei=IT8+(1...4)
pentru c şi d pentru D50
d es=-2,5D0,34 ei=IT7+0,4D
e es=-11D0,41 t ei=IT7+0,63D
ef es=media geometrică a valorilor es u ei=IT7+D
pentru e şi f v ei=IT7+1,25D
f es=-5,5D0,41 x ei=IT7+1,6D
fg es=media geometrică a valorilor es y ei=IT7+2D
pentru f şi g z ei=IT7+2,5D
g es=25D0,34 za ei=IT8+3,15D
h es=0 zb ei=IT9+4D
zc ei=IT10+5D

2) Abaterile alezajelor în sistemul ISO se definesc în funcţie de abaterile respective ale

arborilor de aceeaşi literă, asigurându-se prin aceasta o legătură raţională şi precisă între
toleranţele arborilor şi alezajelor în vederea formării ajustajelor. Prin urmare, abaterea
inferioară EI pentru aşezările de la A la H şi abaterea superioară ES pentru cele de la J la ZC
se deduc din abaterile fundamentale ei şi es ale arborilor, având ca simbol aceeaşi literă, după
următoarele reguli:

75
a) Regulă generală:
EI = - es pentru poziţiile A ... H (2.71)
ES = - ei pentru poziţiile J ... ZC
Regula generală precizată mai sus, este valabilă pentru toate abaterile fundamentale ale
alezajelor cu excepţia următoarelor cazuri:
- alezajele pentru care este valabilă regula specială de mai jos (b);
- alezajele N, treptele de toleranţă 9 ... 16, la dimensiuni peste 3 mm, pentru care
abaterea fundamentală este ES=0.
Tabelul 2.8
Arbori Formule de calcul Alezaje
Poziţia Abaterea Semnul a abaterilor Poziţia Abaterea Semnul
câmp fundamentală abaterii fundamentale câmp fundamentală abaterii
toleranţă fundamentale (valori în m toleranţă fundamentale
pentru D în mm)
d es - 16D0,41 D EI +
e es - 11D0,41 E EI +
f es - 5,5D0,41 F EI +
(g) es - 2,5D0,34 (G) EI +
h es - 0 H EI +
js ei - 0,5ITx JS ES +
k ei + 0 K ES -
m ei + 0,024D+12,6 M ES -
n ei + 0,04D+21 N ES -
p ei + 0,072D+37,8 P ES -
r ei + Media geometrică R ES -
a abaterilor ei
pentru p şi s,
respectiv Es
pentru p şi s
s ei + IT7+0,4D S ES -
t ei + IT7+0,63D T ES -
u ei + IT7+D U ES -

Regula generală este în aşa fel stabilită, încât dimensiunea limită corespunzătoare
abaterii fundamentale a unui alezaj să fie exact simetrică, faţă de linia zero, cu dimensiunea
limită corespunzătoare abaterii fundamentale a arborelui având ca simbol aceeaşi literă.
b) Regulă specială:
- pentru alezajele J, K, M şi N, treptele de toleranţă 01, 0, 1, ... , 8 şi alezajele P ... ZC, treptele
de toleranţă 01, 0, 1 ... 7 la dimensiunile peste 3 mm,

ES = - ei + , (2.72)

în care  = ITn - ITn-1 este diferenţa dintre toleranţa fundamentală a treptei de toleranţă
considerate şi cea a treptei de toleranţă anterioare, mai fine.

76
 Regula specială este în aşa fel stabilită încât, la două ajustaje omoloage din sistemul
alezaj unitar şi din sistemul arbore unitar, formate prin asocierea unui alezaj de precizie dată
cu un arbore de precizia (treapta de toleranţă) imediat mai fină (de exemplu, H7/p6 şi P7/h6)
să rezulte exact aceleaşi jocuri şi strângeri.
Cealaltă abatere limită a alezajului se deduce din abaterea fundamentală şi din
toleranţa fundamentală, cu ajutorul următoarelor ecuaţii algebrice:

ES = EI + IT pentru poziţiile A ... H (2.73)

EI = ES - IT pentru poziţiile J ... ZC

Pentru o poziţie dată a câmpului de toleranţă, abaterea fundamentală are o valoarea

constantă pentru acelaşi interval de dimensiuni nominale indiferent de treapta de toleranţă.
Din aceasta cauză câmpurile de toleranţă se ordonează într-un mod deosebit de raţional
(fig.2.33,a).
Pentru aceeaşi treaptă de toleranţă şi acelaşi interval de dimensiuni nominale, mărimea
câmpului de toleranţă este aceeaşi şi pentru arbori şi pentru alezaje. De asemenea mărimea
câmpului de toleranţă, pentru aceeaşi treaptă de toleranţă şi acelaşi interval de dimensiuni,
este egală pentru toate poziţiile câmpului faţă de linia zero (de exemplu pentru intervalul de
dimensiuni nominale 50-80 mm şi pentru treapta de toleranţă IT7, toleranţa fundamentală IT=
30 m) (fig.2.33,b).
fundamentală

IT9
F
IT8
Abaterea

IT7 G
IT6 E
E Alezaje
E H
E
h
Linia zero Arbori
g
f

a) b)
Figura 2.33

Pentru dimensiunile între 3150 şi 10000 mm, standardul stabileşte 14 abateri

fundamentale pentru arbori şi alezaje (D,E,F,G,H,JS,K,M,N,P,R,S,T,U) iar pentru
dimensiunile de la 10000 la 40000 mm se utilizează 2 abateri fundamentale atât pentru alezaje
cât şi pentru arbori, H şi JS, respectiv h şi js.

77
 Clasa de toleranţă
Clasa de toleranţă este ansamblul format litera care reprezintă abaterea fundamentală
urmată de cifra care reprezintă treapta de toleranţă, exemplu e8 pentru arbori şi H7 pentru
alezaje.
Pentru înscrierea toleranţelor şi ajustajelor pe desenul de execuţie, respectiv pe desenul
de ansamblu există recomandări standardizate precizate în STAS ISO 406ţ1991, putându-se
proceda în diferite moduri conform celor prezentate în continuare.
Indicarea pe desenul de execuţie a componentelor unei dimensiuni liniare tolerate se
poate face fie prin abateri limită, dimensiuni limită sau dimensiuni limită într-o singură
direcţie (vezi paragraf 2.2), fie cu ajutorul simbolurilor ISO (fig.2.34) caz în care
componentele trebuie indicate în următoarea succesiune: dimensiune nominală urmată de
simbolul toleranţei, respectiv al clasei de toleranţă (fig.2.34, a). Dacă pe lângă simboluri este
necesară exprimarea valorilor abaterilor (vezi fig.2.34, b) sau a dimensiunilor limită (vezi
fig.2.34, c), aceste informaţii suplimentare trebuie precizate între paranteze.

-0,020 29,980
30 f7 30 f7 -0,041 30 f7 29,959

a) b) c)

Figura 2.34

Indicarea toleranţelor (individuale) pe desenul de ansamblu se poate face, conform

standardului menţionat, fie prin simboluri ISO (fig.2.35, a, b şi c) fie prin valoarea la poziţie
(fig.2.36, a şi b). Simbolul toleranţei pentru alezaj trebuie plasat înaintea aceluia pentru arbore
(fig.2.35,a) sau deasupra (fig.2.35,b), simbolurile fiind precedate de dimensiunea nominală
indicată o singură dată.
De asemenea, dacă este necesară specificarea valorilor numerice ale abaterilor, acestea
trebuie scrise între paranteze. Pentru simplificare (fără a se abate de la ISO) se poate utiliza
cotarea cu o singură linie de cotă (vezi fig. 2.36). Dacă se utilizează indicarea prin valoarea la
poziţie, dimensiunea fiecărei componente a asamblării trebuie precedată de denumirea sau de
numărul de poziţie a acestei componente, în ambele cazuri dimensiunea pentru alezaj fiind
plasată deasupra celei pentru arbore.

78
 După cum se observă, ajustajele se simbolizează printr-un raport, de exemplu H7/g6
(în sistemul alezaj unitar) sau G6/h7 (în sistemul arbore unitar) - la care, la numărător se trece
clasa de toleranţă a alezajului, iar la numitor clasa de toleranţă a arborelui. Dacă raportul are la
numărător aşezarea "H", iar la numitor o aşezare oarecare (diferită de "h") este vorba de un
ajustaj în sistemul alezaj unitar. Simbolul "H/h" poate fi considerat fie în sistemul alezaj
unitar, fie în sistemul arbore unitar.

H7
 12 H7/g6  12 g6

a) b)

+ 0,018
 12 H7 0

-0,006
 12 g6 -0,017

c)

Figura 2.35

Utilizarea simbolurilor ISO în locul cotelor cu abateri prezintă unele avantaje:

 în vorbirea curentă sau corespondenţă tehnică, este mai simplă;
 pe desene, simbolurile ocupă mai puţin loc, făcând ca desenele să fie mai clare;
 la heliografiere, simbolurile apar mai clar;
 simbolurile indică, de la început, caracterul ajustajului.

79
 În concluzie, a prescrie toleranţa la dimensiunea unei piese înseamnă a preciza poziţia
câmpului de toleranţă, respectiv abaterea fundamentală şi treapta de toleranţă.
2
1

+0,018 +0,018
alezaj  12 0 1  12 0
-0,006 -0,006
arbore  12 -0,017 2  12 -0,017

a) b)
Figura 2.36

 OBSERVAŢII

Exemplele considerate arată că, într-un ajustaj, sistemul ISO permite să se ia trepte
de toleranţă diferite pentru alezaj şi arbore. Aceasta se datorează faptului că alezajul se
prelucrează (prin strunjire şi rectificare) mai greu decât arborele şi de asemenea,
prelucrarea alezajelor în trepte de toleranţă de precizii mai ridicate (toleranţe mici) este mai
complicată. Prin urmare, este necesar să se prevadă toleranţele funcţionale pentru alezaj
ceva mai mari decât pentru arbore.
La ajustajele intermediare şi cu strângere, menţinând aceeaşi combinaţie de litere şi
folosind arborele la o precizie cu o treaptă mai fină decât alezajul, ajustajul probabil va fi
aproximativ acelaşi, independent de precizia aleasă. Din acest motiv însă, o serie de ajustaje
îşi schimbă caracterul în funcţie de precizia elementelor sale. De altfel, caracterul ajustajului
depinde nu numai de treapta de toleranţă (precizia) aleasă ci şi de dimensiunea nominală a
pieselor (de exemplu, ajustajul H8/r7 este intermediar până la 100 mm şi este cu strângere la
dimensiuni mai mari, iar ajustajele H7/r6 şi H6/r5 sunt cu strângere la orice dimensiune).
De aici rezultă că, în cazul sistemului ISO de toleranţe şi ajustaje, fiecare combinaţie
de simboluri, fiecare ajustaj, trebuie analizat individual, în special în domeniul ajustajelor cu
strângere şi a celor intermediare, pentru a se determina caracterul ajustajului, ajustajul
probabil, ajustajul limită şi toleranţa ajustajului.

80
 O altă cauză a utilizării ajustajelor combinate din piese de diferite trepte de toleranţă
este posibilitatea de a folosi semifabricate rotunde, cum sunt barele trase de precizie mare
sau obişnuită, fără a le mai prelucra pe maşini-unelte. În cazul acesta, toleranţele relativ
mari ale arborilor pot fi compensate parţial prin utilizarea alezajelor dintr-o treaptă de
precizie mai mare. Astfel, sunt folosite ajustajele având arborii prelucraţi după treapta de
toleranţă 8 şi alezajele după treapta de toleranţă 6. Se mai pot utiliza şi alte combinaţii între
alezaje şi arbori, dacă sunt raţionale. În concluzie, la formarea unui alezaj se aleg de regulă,
trepte de toleranţă diferite cu una şi mai rar cu două unităţi pentru alezaj şi pentru arbore,
sau chiar egale.
Spre deosebire de practica admisă pentru ajustajele cu dimensiuni până la 500 mm,
ajustajele cu dimensiuni peste 500 mm se formează din alezaje şi arbori de aceeaşi precizie.

 PROBLEME REZOLVATE

Se consideră ajustajul  20 H7/n6. Să se stabilească abaterile limită folosindu-se

toleranţele fundamentale şi abaterile fundamentale.
Dacă se apelează la stas SR EN 20286-2:1997, din tabelul 1 sau din tabelul 2.1
paragraful 2.6.2 se iau toleranţele fundamentale: pentru alezajul de precizia 7, de diametru
cuprins între 18 şi 30 mm, se găseşte TD=0,021 mm, iar pentru arborele de precizia 6, de
diametru cuprins între 18 şi 30 mm, se găseşte Td=0,013 mm.
Din stas SR EN 20286-1:1996 se iau abaterile fundamentale: pentru dimensiuni
cuprinse între 18 şi 30 mm, pentru H se găseşte EI=0, iar pentru acelaşi interval de
dimensiuni, pentru n6 se găseşte ei=+0,015 mm.
Rezultă:
 pentru alezajul  20 H7: dimensiunea nominală N=20 mm, abaterea inferioară EI=0
mm, toleranţa fundamentală TD=0,021 mm şi se calculează abaterea superioară cu
formula (2.73), prima expresie: ES=EI+TD=0+0,021=0,021 mm; aşadar, pentru
alezajul considerat, se obţine în final:

+ES +0,021
N +EI = 20 0

81
 pentru arborele  20 n6: dimensiunea nominală N=20 mm, abaterea inferioară
ei=+0,015 mm, toleranţa fundamentală Td=0,013 mm şi se calculează abaterea
superioară cu formula (2.70), a doua expresie: es=ei+Td=0,015+0,013=0,028 mm;
aşadar, pentru alezajul considerat, se obţine în final:

+es +0,028
N +ei = 20 +0,015
Dacă se apelează doar la stas SR EN 20286-2:1997, se pot găsi direct abaterile limită
atât pentru alezaj cât şi pentru arbore, respective:
 din tabelul 6, pentru alezajul  20 H7: la dimensiuni cuprinse între 18 şi 30 mm,
pentru H7 se găsesc aceleaşi valori adică EI=0 mm şi ES=+0,021 mm;
 din tabelul 25, pentru alezajul  20 n6: la dimensiuni cuprinse între 18 şi 30 mm,
pentru n6 se găsesc aceleaşi valori adică ei=+0,015 mm şi es=+0,028 mm.

2.6.3. Ajustaje preferenţiale

În principiu este admisă prescrierea oricărui câmp de toleranţă rezultat din combinaţia
treptelor de toleranţă cu abaterile fundamentale, însă în scopul asigurării interschimbabilităţii
produselor, raţionalizării fabricaţiei acestora şi a utilizării sculelor şi verificatoarelor (calibre),
precum şi pentru creşterea productivităţii muncii, sistemul ISO limitează clasele de toleranţă
utilizabile şi prevede clase de toleranţe preferenţiale şi, implicit, ajustaje preferenţiale care
acoperă marea majoritate a cerinţelor practice din industria constructoare de maşini. În acest
sens, conform SR ISO 1829:1997, clasele de toleranţe sunt împărţite în două şiruri
preferenţiale. Pentru formarea unui ajustaj se recomandă în primul rând utilizarea
simbolurilor, atât pentru arbori cât şi pentru alezaje, din şirul 1 care este considerat ca fiind cel
mai raţional şi economic şi care cuprinde următoarele clase de toleranţă:
Şirul preferenţial 1
pentru arbori: a11, b11, c11, d9, e8, f7, g6, h6, h7, h9, h11, js6, k6, n6,
p6, r6, s6;
pentru alezaje: A11, B11, C11, D10, E9, F8, G7, H7, H8, H9, H11, JS7,
K7, N7, P7, R7, S7.
Şirul preferenţial 2
pentru arbori: d8, d10, e7, e9, f6, f8, g5, h5, h8, js5, js7, k5, k7, m5, m6,
m7, n5, n7, p5, p7, r5, r7, s5, s7, t5, t6, t7, u7;

82
 pentru alezaje: D9, D11, E8, E10, F7, F9, G6, H6, H10, JS6, JS8, K6, K8,
M6, M7, M8, N6, N8, P6, P8, R6, R8, S6, T6, T8.
Dacă ajustajul astfel format, respectiv din clase de toleranţă care aparţin şirului
preferenţial 1, nu satisface dorinţele proiectantului, atunci se poate recurge la formarea unui
ajustaj la care un simbol este din preferinţa 1 şi al doilea este din preferinţa a 2-a. În al treilea
rând se poate recurge la combinarea ambelor simboluri din preferinţa a 2-a.
În sistemul alezaj unitar, pentru a forma ajustaje cu ajutorul simbolurilor selectate din
şirurile preferenţiale 1 şi 2 pentru arbori, s-a stabilit şirul preferenţial din poziţia H pentru
alezaje:
preferinţa 1: H7, H8, H9, H11;
preferinţa 2: H6, H10.
Din combinarea acestor clase de toleranţă cu cele corespunzătoare ale arborilor, au
rezultat ajustajele recomandate în sistemul alezaj şi arbore unitar, pentru diferitele game de
dimensiuni nominale, indicate în standardele menţionate în paragraful 2.6.1. Sistemul alezaj
unitar se utilizează în toate cazurile, cu excepţia acelora în care funcţional sau tehnologic este
raţională folosirea sistemului arbore unitar, sau utilizarea unor ajustaje în afara celor două
sisteme.
În sistemul arbore unitar, pentru a forma ajustaje cu ajutorul simbolurilor selectate din
şirurile preferenţiale 1 şi 2 pentru alezaje, s-a stabilit şirul preferenţial din poziţia h pentru
arbori:
preferinţa 1: h6, h7, h9, h11
preferinţa 2: h5, h8.
Datorită avantajelor pe care le prezintă sistemul alezaj unitar, sistemul arbore se
utilizează numai în cazurile în care utilizarea sistemului alezaj unitar, considerat sistem
preferenţial, este funcţional sau tehnologic neraţională, de exemplu la utilizarea
semifabricatelor trase neprelucrate, la confecţionarea penelor plan paralele etc. Din această
cauză numărul de simboluri ale acestui sistem, ca şi numărul ajustajelor formate cu acestea, a
fost restrâns în aşa fel încât să corespundă cu simbolurile şi ajustajele preferinţei 1 din
sistemul alezaj unitar. Această limitare a sistemului arbore unitar contribuie la reducerea
apreciabilă a simbolurilor şi în consecinţă reducerea sortimentului de scule, dispozitive şi
verificatoare.

83
 În tabelele 2.9 şi 2.10 sunt indicate ajustajele recomandate a fi utilizate în practică
pentru obţinerea jocurilor sau strângerilor necesare la asamblarea pieselor, în sistemul alezaj
unitar şi respectiv arbore unitar. Ajustajele boldite sunt cele preferenţiale.
Tabelul 2.9
Clasele de toleranţă ale alezajelor
Abaterile
H6 H7 H8 H9 H10 H11 H12
fundamentale ale
arborilor Ajustajele recomandate în sistemul alezaj unitar
a H11/a11
b H11/b11 H12/b12
c H7/c8 H11/c11
d H7/d8 H8/d9 H9/d10 H10/d10 H11/d11
e H6/e7 H7/e7 H8/e8 H9/e9
H7/e8 H8/e9
f H6/f6 H7/f6 H8/f8 H9/f9
H7/f7
g H6/g5 H7/g6
h H6/h5 H7/h6 H8/h7 H9/h9 H10/h10 H11/h11 H12/h12
H8/h8
H8/h9
js H6/js5 H7/js6 H8/js7
k H6/k6 H7/k6 H8/k7
m H6/m5 H7/m6 H8/m7
n H6/n5 H7/n6 H8/n7
p H6/p5 H7/p6 H8/p7
r H6/r5 H7/r6 H8/r7
s H6/s5 H7/s6 H8/s7
t H6/t5 H7/t6

Tabelul 2.10
Abaterile Clasele de toleranţă ale arborilor
fundam. h5 h6 h7 h8 h9 h10 h11 h12
ale
alezajelor Ajustajele recomandate în sistemul arbore unitar
A A11/h11
B B11/h11
C C11/h11
D D10/h9 D11/h11
E E9/h8
F F8/h6 F7/h7 F8/h8
G G7/h6
H H7/h6 H8/h7 H8/h8 H9/h9 H10/h10 H11/h11 H12/h12
JS JS6/h5 JS7/h6 JS8/h7
K K7/h6
M M7/h6
N N7/h6
P P7/h6
R R7/h6
S S7/h6

84
 Această alegere a ajustajelor are la bază următoarele considerente, exemplificate
pentru cazul sistemului alezaj unitar;
 în domeniul ajustajelor cu strângere la care arborii au trepte de toleranţă între IT5 şi
IT7, se alege de regulă treapta arborelui cu o treaptă mai fină decât treapta alezajului, ţinând
cont de faptul că prelucrarea arborelui necesită un efort tehnologic mai redus la aceeaşi
valoare a toleranţei. În consecinţă nu este nevoie de un alezaj mai precis decât H6;
 din acelaşi motiv, simbolul H7 are preferinţa 1, căci el se va combina cu simbolurile
din preferinţa 1 pentru arborii din clasele de toleranţă j6 ... z6;
 la alezajele cu clasa de toleranţă H6 ... H9, ajustajele cu joc se formează de regulă cu
arbori de precizie cu atât mai grosolană cu cât scade treapta alezajului de la IT6 spre IT9 şi cu
cât creşte jocul minim al ajustajului de la arborii h spre a. În consecinţă simbolurile arborilor
din preferinţa 1 se vor combina cel mai bine cu simbolurile claselor H7 şi H8. Pentru restul
claselor de toleranţă sunt necesare alezaje din toate treptele de toleranţă între IT6 şi IT9;
 la ajustajele cu treptele IT10, IT11 şi IT12 s-a ales aceeaşi precizie atât pentru arbore
cât şi pentru alezaj, greutăţile tehnologice fiind aceleaşi. La aceste trepte de toleranţă nu sunt
recomandate decât ajustaje cu joc.
Având o foarte mare importanţă din punct de vedere tehnic, funcţional şi economic,
precizia dimensională a pieselor şi ajustajelor se stabileşte şi se alege în concordanţă cu
posibilităţile de realizare, cu economicitatea prelucrării şi asamblării, cu parametrii funcţionali
impuşi de condiţiile de funcţionare şi exploatare şi cu alţi factori.
Fiecare caz concret trebuie analizat cu cea mai mare atenţie astfel încât, odată fixate,
precizia şi ajustajul respectiv să poată fi realizate cât mai uşor şi mai economic şi să asigure o
funcţionare optimă a pieselor şi ansamblului la parametrii prevăzuţi şi în condiţiile de
exploatare date.
În acelaşi timp, precizia dimensională şi ajustajul ales trebuie să corespundă condiţiilor
de fiabilitate a produselor, respectiv trebuie să se asigure o funcţionare optimă într-o anumită
perioadă de timp prestabilită.
În cele ce urmează se dau unele indicaţii orientative cu privire la alegerea preciziei
dimensionale şi a ajustajelor preferenţiale din sistemul ISO.
Alegerea grupei de ajustaj (cu joc, intermediar şi cu strângere) nu prezintă mari
dificultăţi şi se face în funcţie de scopul şi rolul funcţional pe care trebuie să-l asigure
asamblarea.

85
 Alegerea ajustajului în cadrul fiecărei grupe este mult mai dificilă deoarece trebuie să
se ţină seama de caracteristicile fiecărui ajustaj, de condiţiile funcţionale concrete ale
asamblării, de condiţiile de exploatare şi reparaţii, temperatură şi posibilităţi tehnologice, de
prelucrare, solicitările dinamic etc.
Ajustajele cu joc se utilizează în următoarele cazuri:
 când piesele asamblate execută, una faţă de alta în timpul funcţionării, o mişcare de rotaţie
sau de translaţie, mai mult sau mai puţin rapidă;
 când între piesele asamblate au loc deplasări relativ lente;
 când piesele se montează şi se demontează des sau se înlocuiesc frecvent.
Mărimea toleranţelor la dimensiuni (precizia dimensională) şi mărimea jocurilor în
asamblare depind, în principal, de mărimea şi caracterul solicitărilor, de viteza de rotaţie sau
de deplasare a unei piese faţă de cealaltă, de durata mişcării de rotaţie sau a deplasării, de
lungimea asamblării, de regimul de temperatură, de caracteristicile mediului în care
funcţionează asamblarea etc.
Caracteristica ajustajelor cu joc o reprezintă jocul minim necesar funcţional. La
stabilirea jocului optim, în literatura de specialitate, se dau unele indicaţii orientative şi
anume:
- dacă solicitările dinamice ale arborelui sau ale alezajului duc la deformaţii elastice
apreciabile, atunci se vor adopta jocuri mai mari şi strângeri mai mici decât în condiţii
obişnuite fără sarcini dinamice;
- cu cât turaţia creşte şi precizia de prelucrare scade, se măreşte şi jocul (şi deci se micşorează
strângerea);
- la aceeaşi turaţie se aleg jocuri mai mari la deplasări axiale decât la mişcări de rotaţie;
- jocul minim se alege în aşa fel încât să se asigure grosimea optimă a peliculei de ulei pentru
a asigura ungerea hidrodinamică; jocul creşte proporţional cu mărirea vâscozităţii uleiului de
ungere;
- dacă arborele este sprijinit pe mai multe lagăre (reazeme), jocul trebuie să crească pentru a
compensa deformaţiile elastice inerente şi abaterile de la coaxialitate a liniei lagărelor, în aşa
fel ca jocul minim să fie asigurat pentru a garanta ungerea corectă;
- trebuie să se ţină cont şi de temperatura alezajului şi arborelui, respectiv: dacă temperatura
alezajului este mai mare decât a arborelui se vor adopta jocuri mai mici;
- ajustajele cu joc formate cu aceleaşi simboluri literare (aceeaşi poziţie, respectiv abatere
fundamentală) au acelaşi joc minim indiferent de treapta de toleranţă aleasă.

86
 Ajustajele intermediare se utilizează, de obicei, în cazurile când piesele asamblate
trebuie să fie bine centrate, iar montarea şi demontarea lor trebuie să se facă relativ uşor, fără a
se deteriora suprafeţele de contact. Aceste asamblări pot da atât jocuri cât şi strângeri dar de
valori mici. Pentru ca variaţia jocurilor şi strângerilor să fie cât mai mică, în limitele unui
ajustaj se recomandă să se prevădă numai treptele de toleranţă 5, 6, 7 şi 8.
Caracteristica ajustajelor intermediare este ajustajul probabil: strângerea probabilă Sp
sau jocul probabil Jp.
Strângerea maximă, jocul maxim şi toleranţa ajustajului cresc cu mărirea treptei de
toleranţă.
Ajustajele intermediare şi cu strângere formate cu aceleaşi simboluri literare au
aproximativ acelaşi ajustaj probabil indiferent de treapta de toleranţă aleasă.
Ajustajele H/n sunt practic, în 99,9% dintre cazuri, ajustaje cu strângere.
Ajustajele intermediare H8/p7 şi H8/r7 (pentru D100 mm) se utilizează rar şi numai
în cazurile când jocurile posibile trebuie să fie foarte mici.
Ajustajele cu strângere trebuie să împiedice, la numite solicitări şi anumite
temperaturi de regim, deplasarea unei piese asamblate faţă de piesa pereche, fără a mai fi
folosite elemente suplimentare de fixare.
Prin strângere, pe suprafaţele de contact se creează o stare de tensiune, a cărei mărime
este proporţională cu mărimea strângerii. Din cauza deformării materialului pieselor şi a
dificultăţilor de montare şi demontare, ajustajele cu strângere se prescriu atunci când, până la
sfârşitul perioadei de funcţionare, nu este necesară sau nu se prevede demontarea pieselor
asamblate. Prin aplatisarea microneregularităţilor, strângerea efectivă este mai mică decât
strângerea calculată ca diferenţa dintre diametrul arborelui şi diametrul alezajului înainte de
asamblare.
Caracteristica ajustajului cu strângere este strângerea probabilă. Strângerea minimă se
determină din condiţia de a transmite prin asamblare forţa sau momentul de torsiune necesar,
iar strângerea maximă din condiţia de a nu depăşi solicitările admisibile în materialele pieselor
conjugate, în special în straturile de contact ale alezajului care sunt supuse la eforturi de
întindere.
Alegerea preciziei dimensionale şi a ajustajelor se bazează pe recomandările
prezentate în literatura tehnică de specialitate, în standarde, precum şi pe baza experienţei
proprii de exploatare şi proiectare. Unele dintre acestea precizări sunt menţionate în tabelul
2.11 (ajustajele îngroşate sunt preferenţiale), completate cu exemplele din tabelul 2.12.

87

Denumire şi caracteristică
Ajustaj foarte larg, H/a (A/h)
Ajustaj larg H/b (B/h)
 joc foarte mare
Ajustaj semilarg, H/c (C/h)
 joc mare
Ajustaj foarte uşor rotativ,
H/d (D/h)
 joc mijlociu
Ajustaj uşor rotativ, H/e (E/h)
 joc mijlociu (mai mic decât
cel precedent)
Ajustaj rotativ, H/f (F/h)
 joc mic
Ajustaj rotativ strâns, H/g
(G/h)
 joc foarte mic
Tabelul 2.11
Simbolizare Utilizare
Ajustaje cu joc
H8/a9, H11/a11,  îndeosebi în cazul asamblărilor unor maşini şi
H8/b9, H11/b11, utilaje care în timpul funcţionării sunt expuse prafului,
H12/b12; intemperiilor, unor solicitări nefavorabile de mare
A11/h11, varietate şi densitate, ca de exemplu utilajele de
B11/h11 construcţie şi maşinile agricole (tractoare, tancuri,
combine de recoltat cereale, mori de ciment etc.).
H7/c8, H8/c9,  când, în timpul funcţionării, piesele mobile
H11/c11 trebuie să aibă o elasticitate mai mare în condiţii de
solicitări şi mediu nefavorabile (praf, intemperii,
solicitări de mare varietate şi densitate), de exemplu
la maşinile agricole;
 când montarea şi demontarea pieselor trebuie să
se facă foarte uşor;
 când, în timpul funcţionării, jocul se reduce
datorită încălzirii, de exemplu la tija supapei în bucşa
de ghidare a motorului cu ardere internă
H7/d8, H8/d9,  de regulă, la asamblările mobile ale maşinilor grele
H9/d10, H10/d10, care funcţionează cu şocuri, ca de exemplu lagăre de
H11/d11; alunecare în turbine, maşini de îndreptat, laminoare etc.,
D8/h9 la montarea unor roţi libere pe arbore
H6/e7, H7/e8,  se recomandă, la asamblările scurte, care
H8/e9; funcţionează cu turaţii mari sau la asamblările de
E7/h8 lungime mare care funcţionează cu turaţii mici şi
mijlocii, ca de exemplu: la arborii în lagăre de fricţiune
situate la distanţe mari între ele, în cazul arborilor fixaţi
în mai mult de două lagăre, în cazul arborilor cotiţi, la
arborii de distribuţie în lagărele lor, la lagărele
turbogeneratoarelor etc.
H6/f6, H7/f6,  foarte frecvent, la asamblările mobile cum ar fi, de
H7/f7, H8/f8, exemplu, la arbori în lagărele cu frecare cu ungere
H9/f9; normală care lucrează la temperaturi nu prea mari, de
F7/h7, F8/h8 exemplu: lagăre la reductoare de turaţie, motoare
electrice mici, pompe, mecanisme mijlocii şi uşoare, roţi
dinţate libere pe axe fixe, tije de tacheţi în ghidajul lor,
mecanisme de cuplare, la montarea suportului port-cuţit
pe sania strungului etc)
H6/g5, H7/g6;  la asamblările mobile din mecanismele de precizie
G7/h6 înaltă supuse la solicitări foarte reduse, de exemplu la
asamblarea axelor principale ale strungurilor mici de
precizie înaltă, la capetele divizoare, la asamblarea
ventilelor şi cuplajelor mecanismelor de precizie etc;
 la asamblările fixe de poziţionare a elementelor, de
exemplu la asamblarea ştifturilor de centrare în
dispozitive, carcase şi corpuri, la fixarea bucşelor de
ghidare în dispozitivele de găurit, la şurubul capului de
bielă etc.
88
Ajustaj glasant (alunecător),
H/h
 joc minim egal cu zero şi
joc probabil maxim foarte
mic
Ajustaj cu frecare H/js (JS/h)
 joc probabil mic şi
strângere foarte mică şi
puţin probabilă
Ajustaj aderent H/k (K/h)
 strângere probabilă mică şi
joc cu probabiliate mică
Ajustaj forţat H/m (M/h)
 strângere probabilă medie
şi cu joc probabil foarte
mic
Ajustaj bătut H/n (N/h)
 strângere probabilă mai
mare şi joc probabil extrem
de mic (practic zero)
H6/h5, H7/h6,  primele patru ajustaje, în cazul asamblărilor fixe cu
H8/h8, H8/h7, poziţionare precisă a pieselor şi cu posibilităţi de
H9/h9, H10/h10, montare şi demontare uşoare şi frecvente, de exemplu, la
H11/h11, montarea roţilor dinţate, a roţilor de transmisie pe
H12/h12 arbore, la montarea axului pinolei în păpuşa mobilă a
maşinilor-unelte etc.;
 ultimele cinci ajustaje sunt recomandate în cazul
asamblărilor cu precizie dimensională mai mică, de
exemplu, la montarea capului bielei în locaşul bielei, la
montarea excentricului pe arborele pompei cu excentric
etc.;
 la asamblări mobile cu centrare şi ghidare foarte
precise, de exemplu, la supapele cu arc, la articulaţiile
unor mecanisme de maşini şi aparate de înaltă precizie
etc.;
 la asamblări mobile cu centrare bună şi cu deplasări
lente, de exemplu, la asamblarea piston-cilindru în
maşinile pneumatice, la asamblarea colierului
excentricului în presele cu excentric, la asamblarea
armăturilor etc.
Ajustaje intermediare
H6/js5, H7/js6,  în cazul asamblărilor fixe, cu montare şi demontare
H8/js7; uşoară pentru evitarea deformaţiilor, de exemplu, la
J7/h6 montarea roţilor dinţate cilindrice şi conice fixate pe ax
cu ajutorul penelor plan paralele, la asamblarea roţilor
melcate pe arbore şi a capacelor în corpuri, la
asamblarea bucşei conice în lagărul păpuşii fixe a unor
strunguri, la centrarea semicuplelor pe axe cu precizie
ridicată de centrare etc.;
H6/k5, H7/k6,  în cazul asamblărilor precise cu montaj uşor şi
H8/k7; funcţionare lipsită de vibraţii, de exemplu, la montarea
K7/h6 roţilor dinţate mici cu mers liniştit, la asamblarea
bolţului de piston în piston, la montarea camelor pe ax,
la montarea bucşelor de ghidare pe arbori etc.
H6/m5, H7/m6,  în cazul asamblărilor cu precizie mare şi foarte
H8/m7; mare, cu centrare foarte bună (joc limitat la minimum),
M7/h6 de exemplu, la montarea camelor pe ax, şuruburi cu tije
de centrare, la montarea roţilor dinţate conice pe arborii
reductoarelor, la asamblarea roţilor în trepte pe arborii
maşinilor de rectificat cilindric etc.
H6/n5 (pentru  cu precădere, la asamblările supuse la solicitări
D3 mm), H7/n6, dinamice în timpul funcţionării şi la asamblările care
H8/n7; trebuie să fie asigurate, suplimentar, cu o strângere
N7/h6 garantată pe durata funcţionării, de exemplu, la montarea
bucşelor cu pereţi subţiri în alezajul unui corp de lagăr
sau bloc de motor fără pene de siguranţă, la montarea
unor roţi dinţate pe arborii maşinilor de forjare, la
montarea cămăşilor de piston în blocul compresoarelor,
la montarea bucşei sertarului de distribuţie la ciocanele
cu abur sau cu aer comprimat etc.
 la asamblări foarte precise, supuse la solicitări
H6/n5 pentru D3 dinamice relativ mici, de exemplu, la asamblarea
mm bolţului pistonului cu pistonul la motoare de tractor
89

Ajustaj cu strângere mică,
H/p (P/h)
Ajustaj cu strângere mijlocie,
H/r (R/h)
Ajustaj cu strângere mare,
H/s (S/h)
Ajustaj cu strângere foarte
mare, H/t (T/h)
Ajustaje cu strângeri extrem
de mari, H/u (U/h)
Ajustaje cu strângeri cu
caracter special, H/v, x, y, z
(X/h, Z/h)
Ajustaje cu strângere
H6/p5, H7/p6  pentru fixarea pieselor cu solicitări reduse sau în
(pentru D100 prezenţa unui element suplimentar (pană, bolţ) de fixare,
mm), H8/p7; montarea şi demontarea făcându-se fără pericolul
P7/h6 deteriorării suprafeţelor de contact, de exemplu, ajustajul
tipic cu strângere obişnuită la piese de oţel şi fontă sau
oţel şi alamă, roţi împănate pe arbori sau butuci în
prezenţa penelor, la asamblarea cuzineţilor în lagăre, la
montarea rulmenţilor pe arbori şi în locaşul carcasei etc.
H6/r5, H7/r6,  recomandate la asamblări supuse la solicitări mici;
H8/r7 (pentru  asigură o fixare de rezistenţă medie în cazul
D100 mm); asamblării pieselor executate din aliaje feroase şi o
R7/h6 fixare uşoară în cazul pieselor executate din metale şi
aliaje neferoase, de exemplu, la bucşele presate în
lagăre, la asamblarea capetelor de bielă, la fixarea
rotorilor de pompă pe arbore, la fixarea pe arbore a unor
roţi în maşinile de găurit pneumatice
H6/s5, H7/s6,  la asamblări demontabile şi nedemontabile care
H8/s7; lucrează la solicitări apreciabile, de exemplu, cămaşa
S7/h6 cilindrului în cilindrul motoarelor cu ardere internă, la
montarea manetonului în manivela arborelui cotit etc.;
 dacă piesele au dimensiuni mari (peste 80 mm) se
recomandă ca asamblarea să se facă prin încălzirea
prealabilă a alezajului (în cuptoare electrice)-piesa de tip
arbore aflându-se la temperatura de 200 C, sau răcirea
prealabilă a piesei tip arbore (în hidroxid de carbon solid
ori în azot lichid)-piesa de tip alezaj fiind menţinută la
temperatura de 200 C.
H6/t5, H7/t6,  de obicei, la asamblările nedemontabile
(permanente) supuse la solicitări dinamice mari, de
exemplu, la asamblarea prin presare a scaunului supapei
în chiulasa motorului, la montarea permanentă a roţilor
dinţate mari pe arbori, la montarea semicuplelor pe
arbori etc.
H6/u5, H7/u6,  dau strângeri de 10/00 din dimensiune şi se prescriu
H8/u7, H9/u8: pentru asamblări permanente supuse la solicitări
U7/h6 mecanice şi termice foarte mari, de exemplu, la fixarea
bandajelor de oţel pe butucul din fontă al roţilor pentru
vagoane, locomotive şi tramvaie, la montarea roţilor de
vagon, locomotive şi tramvaie pe osie etc;
 asamblarea se face prin presare cu ajutorul unor
prese speciale cu lubrifiere şi, de regulă, prin încălzirea
alezajului sau răcirea arborelui
H6/v5, H7/v6,  în anumite cazuri speciale şi pe baza unei analize
H6/x5, H7/x6, prealabile, de la caz la caz, din care să rezulte că
H8/x7, H7/y6, strângerea minimă posibilă asigură transmiterea forţei
H8/y7, H7/z6, sau momentului de solicitare în regim de lucru, iar
H8/z7; strângerea maximă posibilă nu dă suprasolicitări în
X7/h6, Z7/h6 materialul piesei, care ar distruge ajustajul
90
 Tabelul 2.12
Ajustaje cu joc minim egal cu zero şi joc probabil maxim foarte mic (H/h)

montarea roţilor de
transmisie

montarea roţilor
dinţate pe un
arbore

a - montarea
roţilor de
transmisie (1);
b - montarea
roţilor dinţate (1)
pe arbore (2);
c - montarea
axului pinolei în
păpuşa mobilă a
MU

91
asamblarea
armăturilor

Ajustaje cu joc foarte mic (H/g)

montarea bucşelor
de ghidare

a - între axul şi
lagărele
strungurilor mici
de precizie înaltă;
b-asamblarea
ştifturilor de
centrare în
dispozitive;
c- asamblarea
şurubului capului
de bielă;
d-fixarea bucşelor
de ghidare în
dispozitive

92
Ajustaje cu joc mic (H/f)

montarea
suportului port-
cuţit pe sania
strungului

a-în cazul
lagărelor cu
frecare cu ungere
normală;
b-la bolţurile de
manivelă;
c-montarea
blocului de roţi
dinţate-baladoare
(2) pe axul (1);
d-montarea saniei
portcuţit (1) pe
suportul (2) al
căruciorului
strungului

Ajustaje cu joc mijlociu (H/e)

a- la arbori şi
lagăre situate la
distanţe mari între
ele;
b-arbori fixaţi în
mai mult de două
lagăre:;
c-arbori cotiţi.

93
Ajustaje cu strângere mică (H/p)

a - montarea
roţilor dinţate pe
arbori în prezenţa
penelor;
b - montarea
rulmenţilor (1) pe
arborele (2) şi în
alezajul lagărului
(3)

montarea
cuzineţilor în
lagăre

Ajustaje cu strângere mijlocie (H/r)

H7/r6
fixarea pe arbore a
unor roţi în
maşinile de găurit
pneumatice

94
a-fixarea bucşelor
(1) în corpul (2);
b-asamblarea
corpului bielei (1)
în corpul (2);
c-fixarea pe
arborele (1) a unor
roţi (2)

Ajustaje cu strângere foarte mari (H/t)

a-asamblarea
scaunului supapei
(1) în chiulasa
motorului (2);
b-montarea
semicuplelor (1)
pe arbori (2);
c-montarea roţilor
dinţate mari (1) pe
arborele (2)

a b c

Ajustaj cu strângere extrem de mare (H/u)

fixarea bolţurilor
de manivelă cu
discul manivelei

2.7. METODICA ALEGERII PRECIZIEI ŞI A AJUSTAJELOR

O primă modalitate de alegere a preciziei şi ajustajelor se bazează pe recomandările şi

exemplele prezentate în paragraful 2.6.3 sau pe recomandările din literatura de specialitate
(tratate, articole, norme, instrucţiuni etc.) pentru fiecare domeniu al construcţiei de maşini.
O a doua modalitate, care se aplică mai ales la proiectarea şi realizarea unor produse
noi, constă din următoarele: în funcţie de destinaţie, parametrii funcţionali şi condiţiile
funcţionale ale produsului, pentru fiecare asamblare alezaj-arbore se calculează (după
determinarea sau stabilirea dimensiunilor nominale) jocul sau strângerea necesară la
asamblare şi la funcţionarea în regim; se impune ca proiectantul să calculeze nu o singură

95
valoare (de exemplu, cea teoretică necesară) a jocului sau a strângerii, ci valoarile limită (jocul
maxim şi jocul minim, respectiv strângerea maximă şi strângerea minimă) între care jocurile
efective sau strângerile efective permit funcţionarea normală a pieselor la parametrii şi în
condiţiile fixate; pe baza acestor date, ajustajul corespunzător (cu jocurile sau strângerile
limită cele mai apropiate ca valori de cele calculate) se alege din stas. Se impune ca, aşa cum
s-a menţionat mai înainte, ajustajul ales să facă parte dintre ajustajele preferenţiale, fie dintre
cele din şirul 1, fie dintre cele din şirul 2. Odată ajustajul ales, din standardele respective se
iau abaterile limită ale alezajului şi arborelui şi se trec pe desenele pieselor separate.
Pentru aplicarea celei de a doua modalităţi, se recomandă parcurgerea ordinii logice a
etapelor prezentate în organigrama din figura 2.37 şi preluarea datelor din tabelele 2.13 şi
2.14. S-au folosit următoarele notaţii:
 N reprezintă dimensiunea nominală a ajustajului;
 Jmax nec - jocul maxim necesar, cerut de buna funcţionare a ajustajului;
 Jmin nec - jocul minim necesar, cerut de buna funcţionare a ajustajului;
 Jp nec - jocul probabil necesar, cerut de buna funcţionare a ajustajului;
 Smax nec - strângerea maximă necesară, cerută de buna funcţionare a ajustajului;
 Smin nec - strângerea minimă necesară, cerută de buna funcţionare a ajustajului;
 Sp nec - strângerea probabilă necesară, cerută de buna funcţionare a ajustajului;
 Jmax - jocul maxim efectiv, determinat pe baza standardelor;
 Jmin - jocul minim efectiv, determinat pe baza standardelor;
 Jp - jocul probabil efectiv, determinat pe baza standardelor;
 Smax - strângerea maximă efectivă, determinată pe baza standardelor;
 Smin - strângerea minimă efectivă, determinată pe baza standardelor;
 Sp - strângerea probabilă efectivă, determinată pe baza standardelor.

În tabelul 2.13 se dau pe intervale de dimensiuni nominale, caracteristicile ajustajelor,

respective: Jmin pentru ajustajele cu joc şi ajustajul probabil pentru ajustaje cu strângere şi
ajustaje intermediare, adică Sp pentru ajustaje cu strângere şi Sp sau Jp pentru ajustaje
intermediare. Jocurile sunt notate cu (+) iar strângerile cu (-), valorile fiind date în m. Din
acest tabel se aleg poziţiile pentru piesa neunitară (literele mici pentru arborii neunitari din
sistemul alezaj unitar şi literele mari pentru alezajele neunitare din sistemul arbore unitar).
Din tabelul 2.14 se alege treapta de toleranţă pentru alezaj şi arbore în funcţie de
toleranţa necesară a ajustajelor, Taj nec dată în m, la intervalul dimensiunilor nominale
corespunzătoare lui N, date în m. În toate tabelele se va urmări cu atenţie ca alegerea
valorilor să se facă pe coloana sau linia intervalului de dimensiuni nominale în care este
cuprinsă dimensiunea nominală N considerată.

96
 START

DATE INIŢIALE

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje intermediare

N N N
Jmin nec Smin nec Jmax nec
Jmax nec Smax nec Smax nec

1. Alegerea sistemului de ajustaj

 alezaj unitar  N H?/?? (de preferat)  arbore unitar  N ??/h?

2. Calculul toleranţei ajustajului necesar

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje intermediare
Taj nec = TJ nec = Jmax nec - Jmin nec Taj nec = TS nec = Smax nec - Smin nec Taj nec = Jmax nec + Smax nec

3. Determinarea caracteristicii ajustajului

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje intermediare

Jmin nec (se dă) Sp nec = Smin nec + 2/3 TS nec Sp nec = Smax nec - 1/3 Taj nec
sau sau
Sp nec = Smax nec - 1/3 TS nec Jp nec = Jmax nec - 2/3 Taj nec

4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru piesa neunitară

(literă mică pentru arbore neunitar şi literă mare pentru alezaj neunitar)

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje intermediare

Pentru Jmin nec şi N Pentru Sp nec şi N Pentru Sp nec, Jp nec şi N
din tabelul 2.13 din tabelul 2.13 din tabelul 2.13

5. Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore

Pentru TJ nec, TS nec, Taj nec şi N din tabelul 2.14

6. Alegerea abaterilor limită

funcţie de N, din SR EN 20286:2-1996

7. Calculul ajustajului stability: TD = ES - EI, Td = es - ei

Ajustaje cu joc Ajustaje cu strângere Ajustaje intermediare
Jmin = EI - es Smin = ei - ES J max = ES - ei
Jmax = ES - ei Smax = es - EI Smax = es - EI
Jp = Jmin + 1/3 Taj Sp = Smin + 2/3 Taj Sp = Smax - 1/3 Taj sau
Jp = Jmin + 1/3 Taj

8. Reprezentarea grafică a ajustajului

9. Cotarea ca în desenul tehnic a arborelui, alezajului şi ajustajului (STAS ISO 406:1991)

10. Cotarea tehnologică după maximul de material

STOP

Figura 2.37

97
 Tabelul 2.13

Poziţia Ajustajul Dimensiuni nominale, în mm Poziţia Dimensiuni nominale, în mm

Ajustajul
arbore alezaj Până Peste Peste Peste Peste Peste Peste arbore alezaj Peste Peste Peste Peste Peste Peste
în în în în
la 3 3 până 6 10 14 18 24 30 40 50 65 80 100
sistem sistem sistem sistem
alezaj arbore la 6 până până până până până alezaj arbore până până până până până până
unitar unitar la 10 la 14 la 18 la 24 la 30 unitar unitar la 40 la 50 la 65 la 80 la 100 la 120
a A +270 +270 +280 +290 +300 a A +310 +320 +340 +360 +380 +410
b B +140 +140 +150 +150 +160 b B +170 +180 +190 +200 +220 +240
Jocuri minime

Jocuri minime
c C +60 +70 +80 +95 +110 c C +120 +130 +140 +150 +170 +180
d D +20 +30 +40 +50 +65 d D +80 +100 +120
e E +14 +20 +25 +32 +40 e E +50 +60 +72
f F +6 +10 +13 +16 +20 f F +25 +30 +36
g G +2 +4 +5 +6 +7 g G +9 +10 +12
h H 0 0 0 0 0 h H 0 0 0
j J +2 +2 +2 +3 +5 j J +6 +7 -10
k K -2 -3 -4 -4 -5 k K -6 -7 -8
m M - -6 -9 -10 -11 m M -13 -16 -18
strângeri probabile (-)

strângeri probabile (-)

Jocuri probabile (+) şi

Jocuri probabile (+) şi

n N -6 -10 -13 -15 -18 n N -21 -25 -28
p P -8 -14 -18 -21 -25 p P -30 -37 -42
r R -12 -17 -22 -26 -31 r R -38 -46 -48 -56 -59
s S -16 -21 -26 -31 -38 s S -47 -58 -64 -76 -84
t T - - - - - -44 t T -52 -58 -71 -80 -96 -109
u U -20 -25 -31 -36 -44 -51 u U -64 -74 -92 -107 -129 -119
v V - - - - -42 -50 -58 v V -72 -85 -107 -125 -151 -177
x X -22 -30 -37 -43 -48 -57 -67 x X -84 -101 -127 -151 -183 -215
y Y - - - - - -66 -78 y Y -98 -118 -149 -179 -219 -259
z Z -28 -37 -45 -53 -63 -76 -91 z Z -116 -140 -177 -215 -263 -315

98
 Tabelul 2.13 (continuare)

Poziţia Dimensiuni nominale, în mm Poziţia Dimensiuni nominale, în mm

Ajustajul

Ajustajul
arbore alezaj Peste Peste Peste Peste Peste Peste arbore în alezaj Peste Peste Peste Peste Peste Peste
în în sistem în
120 140 160 180 200 225 250 280 315 355 400 450
sistem sistem alezaj sistem
alezaj arbore până până până până la până la până unitar arbore până la până la până la până la până la până
unitar unitar la 140 la 160 la 180 200 225 la unitar 280 315 355 400 450 la
250 500
a A +460 +520 +580 +600 +740 +820 a A +920 +1050 +1200 +1350 +1500 +1650
b B +260 +280 +310 +340 +380 +420 b B +480 +540 +600 +680 +760 +840
Jocuri minime

Jocuri minime
c C +200 +210 +230 +240 +260 +280 c C +300 +330 +360 +400 +440 +480
d D +145 +170 d D +190 +210 +230
e E +85 +100 e E +110 +125 +135
f F +43 +50 f F +56 +62 +68
g G +14 +15 g G +17 +18 +20
h H 0 0 h H 0 0 0
j J +12 +14 j J +18 +20 +22
k K -9 -11 k K -12 -12 -15
m M -21 -24 m M -28 -29 -33
strângeri probabile (-)

strângeri probabile (-)

Jocuri probabile (+) şi

Jocuri probabile (+) şi

n N -33 -38 n N -42 -45 -50
p P -49 -57 p P -64 -70 -78
r R -69 -71 -74 -84 -87 -91 r R -102 -106 -116 -122 -136 -142
s S -98 -106 -114 -129 -137 -147 s S -166 -178 -198 -216 -242 -262
t T -128 -140 -152 -173 -187 -203 t T -226 -248 -276 -302 -340 -370
u U -176 -196 -216 -243 -265 -291 u U -323 -358 -398 -443 -500 -550
v V -208 -234 -258 -291 -317 -347 v V -393 -433 -483 -538 -605 -670
x X -254 -286 -316 -357 -392 -432 x X -483 -533 -598 -668 -750 -830
y Y -306 -346 -386 -432 -477 -527 y Y -588 -658 -738 -828 -930 -1010
z Z -371 -421 -471 -527 -582 -647 z Z -718 -798 -908 -1008 -1110 -1260

99
 Tabelul 2.14
Precizia Dimensiuni nominale în mm

Alezaj Arbore Peste 3 Peste 3 Peste 6 Peste 10 Peste 18 Peste 30 Peste 50 Peste 80 Peste Peste Peste Peste Peste
la 6 la 10 la 18 la 30 la 50 la 80 la 120 120 la 180 la 250 la 315 la 400 la
180 250 315 400 500
Toleranţa ajustajului în m
0 01 0,8 1,0 1,0 1,3 1,6 1,6 2,0 2,5 3,2 5 6,5 8 10
1 0 1,3 1,6 1,6 2,0 2,5 2,5 3,2 4,0 5,5 7,5 10 12 14
2 1 2,0 2,5 2,5 3,2 4,0 4,0 5,0 6,5 8,5 11,5 14 16 18
3 2 3,2 4,0 4,0 5,0 6,5 6,5 8 10 13 17 20 22 25
4 3 5,0 6,5 6,5 8 10 11 13 16 20 24 28 31 35
4 4 6 8 8 10 12 14 16 20 24 28 32 36 40
5 4 7 9 10 13 15 18 21 25 30 34 39 43 47
5 5 8 10 12 1`6 18 22 26 30 36 40 46 50 54
6 5 10 13 15 19 22 27 32 37 43 49 55 61 67
6 6 12 16 18 22 26 32 36 44 50 58 64 72 80
6 7
16 20 24 29 34 41 49 57 65 75 84 93 103
7 6
7 7 20 24 30 38 42 50 60 70 80 92 104 114 126
7 8
24 30 37 45 54 64 76 89 103 118 133 146 160
8 7
8 8 28 36 44 54 66 78 92 108 126 144 162 178 194
7 9 35 42 51 61 73 87 104 122 140 161 182 197 218
8 9
39 48 58 71 85 101 120 141 163 187 211 229 252
9 8
9 9 50 60 72 86 104 124 148 174 200 230 260 280 310
9 10 65 78 94 113 136 162 194 227 260 300 340 370 405
10 10 80 96 116 140 168 200 240 280 320 370 420 460 500
11 11 120 150 180 220 260 320 380 440 500 580 640 720 800
12 12 200 240 300 360 420 500 600 700 800 920 1040 1140 1260
13 13 280 360 440 540 660 780 920 1080 1260 1440 1620 1780 1940
14 14 500 600 720 860 1040 1240 1480 1740 2000 2300 2600 2800 3100
15 15 800 960 1160 1400 1680 2000 2400 2800 3200 3700 4200 4600 5000
16 16 1200 1500 1800 2200 2600 3200 3800 4400 5000 5800 6400 7200 8000

100
 PROBLEME REZOLVATE

 Să se determine ajustajul necesar la un lagăr cu alunecare de la o instalaţie de

transport, cunoscând: dimensiunea nominală a ajustajului N = 60 mm, Jmin nec = 30 m rezultat
din grosimea optimă a peliculei de ulei pentru ungere hidrodinamică, iar Jmax nec = 123 m
limitat de bătăile radiale şi şocurile dinamice.
Rezolvare:
1. Alegerea sistemului de ajustaj.
Din motive economice se alege sistemul alezaj unitar, respectiv  60 H?/??
2. Calculul toleranţei ajustajului necesar.
Taj nec = TJ nec = Jmax nec - Jmin nec = 123 - 30 = 93 m
3. Determinarea caracteristicii ajustajului
Pentru ajustajele cu joc, caracteristica este Jmin nec = 30 m dat în enunţ.
4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru arborele neunitar
Pentru Jmin nec = 30 m şi dimensiunea nominală N  (50, 65 din tabelul 2.13 rezultă,
arborele f. Deci din ajustaj, până acum se cunoaşte  60 H?/f?.
5. Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore
Pentru TJ nec = 93 m şi N  (50, 80 din tabelul 2 se alege treapta 8 pentru alezaj şi
treapta 8 pentru arbore. Astfel, ajustajul este determinat:  60 H8/f8.
6. Alegerea abaterilor limită
Pentru arborele  60 f8, din stas SR EN 20286-2:1993, la N  (50, 80, rezultă es = -
- 0,030
30 m şi ei = -76 m, deci arborele este  60 - 0,076 mm.
Pentru alezajul  60 H8, din stas SR EN 20286-2:1993, la N  (50, 80, rezultă ES = +
+ 0,046
46 m şi EI = 0 m, deci alezajul unitar este  60 0 mm.
7. Calculul ajustajului stabilit
Toleranţa arborelui: Td = es - ei = -30 - (-76) = 46 m.
Toleranţa alezajului: TD = ES - EI = +46 - 0 = 46 m.
Toleranţa ajustajului: Taj = TJ = Td + TD = 46 + 46 = 92 m.
Jocurile efective limită: Jmin = EI - es = 0 - (-30) = 30 m.
Jmax = ES - ei = +46 - (-76) = 122 m.
Jocul probabilţ: Jp = Jmin + 1/3 TJ = 30 + 1/3 x 92 = 60,66  61 m.

101
8. Reprezentarea grafică a ajustajului (fig.2.38 )

mm

TD = 0,046
ES = +0,046

+ H8 EI = 0

Jmax = 0,122

Jmin = 0,030
0
-
es = - 0,030
f8
N = 60

mm ei = - 0,076

Td = 0,046

Figura 2.38

9. Cotarea arborelui, alezajului şi ajustajului (fig.2.39)

- 0,030
 60 f8 - 0,076

+ 0,046
 60 H8 0

- 0,030
 60 f8 - 0,076
+ 0,046
 60 H8 0

Figura 2.39

10. Cotarea tehnologică prin maxim de material

Pentru alezaj: Dmin = N + EI = 60 + 0 = 60 mm; TD = 0,046 mm;
+TD +0,046
Dmin 0 = 60 0 mm.
Pentru arbore: dmax = N + es = 60 + (-0,030) = 59,97 mm; Td = 0,046 mm;
0 0
dmax -Td = 59,97 -0,046 mm.

102
 Să se determine ajustajul necesar la montarea unui volant pe arborele său, ştiind că:
dimensiunea nominală a asamblării N = 85 mm; Smin nec = 35 m determinată din transmiterea
momentului de torsiune necesar, iar Smax nec = 94 m limitată de efortul unitar admisibil de
întindere a alezajului.
Rezolvare:
1. Alegerea sistemului de ajustaj.
Din motive economice se alege sistemul alezaj unitar, respectiv  85 H?/??
2. Calculul toleranţei ajustajului necesar.
Taj nec = TS nec = Smax nec - Smin nec = 94 - 35 = 59 m
3. Determinarea caracteristicii ajustajului
Pentru ajustajele cu strângere caracteristica este strângerea probabilă Sp nec = Smin nec +
2/3 TS nec = 35 + 2/3 x 59 = 35 + 39,33 = 74, 33  74 m.
4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru arborele neunitar
Pentru Sp nec = 74 m şi dimensiunea nominală N  (80, 120 din tabelul 2.13 se alege
(strângerile sunt notate cu minus, -76 m), arborele s. Ajustajul până acum este  85 H?/s?.
5. Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore
Pentru TS nec = 59 m şi N  (80, 120 din tabelul 2.14 rezultă pentru alezaj treapta de
toleranţă 7 şi treapta 6 pentru arbore (se aleg valorile preferenţiale încadrate în chenar). Cu
aceasta ajustajul este determinat:  85 H7/s6.
6. Alegerea abaterilor limită
Pentru arborele  85 s6, din stas SR EN 20286-2:1993, la N  (80, 100, rezultă es =
+ 0,093
+93 m şi ei = +71 m, deci arborele este  85 + 0,071mm.
Pentru alezajul  85 H7, din stas SR EN 20286-2:1993, pentru N  (80, 100, rezultă
+ 0,035
ES = + 35 m şi EI = 0 m, deci alezajul unitar este  85 0 mm.
7. Calculul ajustajului stabilit
Toleranţa arborelui: Td = es - ei = +93 - (+71) = 22 m.
Toleranţa alezajului: TD = ES - EI = +35 - 0 = 35 m.
Toleranţa ajustajului: Taj = TS = Td + TD = 22 + 35 = 57 m.
Strângerile efective limită: Smin = ei - ES = +71 - (+35) = 36 m.
Smax = es - EI = +93 - 0 = 93 m.
Strângerea probabilă: Sp = Smin + 2/3 TS = 36 + 2/3 x 57 = 74 m.

103
8. Reprezentarea grafică a ajustajului (fig.2.40)

Td = 0,022
mm es = +0,093
s6

Smax = 0,093

Smin = 0,036
ei = +0,071

ES = +0,035
+ EI = 0
0

TD = 0,035
-
N = 85

H7
mm

Figura 2.40

9. Cotarea arborelui, alezajului şi ajustajului (fig.2.41)

 85 s6

 85 H7/s6

 85 H7

Figura 2.41

10. Cotarea tehnologică prin maxim de material

Pentru alezaj: Dmin = N + EI = 85 + 0 = 85 mm; TD = 0,035 mm;
+TD +0,035
Dmin 0 = 85 0 mm.
Pentru arbore: dmax = N + es = 85 + 0,093 = 85,093 mm; Td = 0,046 mm;
0 0
dmax -Td = 59,97 -0,046 mm.

104
 Să se determine ajustajul necesar la montarea unei bucşe pe coloana de ghidare a unei
ştanţe, cunoscând dimensiunea nominală a ajustajului N = 35 mm, iar din condiţii funcţionale
se cer Jmax nec = 16 m şi Smax nec = 24 m.
Rezolvare:
1. Alegerea sistemului de ajustaj.
Din motive economice se alege sistemul alezaj unitar, respectiv  35 H?/??
2. Calculul toleranţei ajustajului necesar.
Taj nec = Jmax nec + Smax nec = 16 + 24 = 40 m
3. Determinarea caracteristicii ajustajului
Ajustajul intermediar are caracteristica Sp sau Jp.
Se presupune că ajustajul probabil este cu strângere (dacă rezultatul este negativ
înseamnă că ajustajul este cu joc): Sp nec = Smax nec - 1/3 Taj nec = 24 - 1/3 x 40 = 24 - 13,33 =
10,66  11 m (deci ajustajul este cu strângere).
4. Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru arborele neunitar
Pentru Sp nec = 11 m şi dimensiunea nominală N  (30, 40 din tabelul 2.13 se alege
(valoarea cea mai apropiată este, -13 m), arborele m. Ajustajul până acum este  35
H?/m?.
5. Determinarea treptei de toleranţă pentru alezaj şi arbore
Pentru Taj nec = 40 m şi N  (30, 50 din tabelul 2.14 rezultă (pentru valoarea cea mai
apropiată Taj = 41 m) treapta de toleranţă 7 pentru alezaj şi treapta 6 pentru arbore, valori
preferenţiale încadrate în chenar. Cu aceasta ajustajul este determinat:  35 H7/m6.
6. Alegerea abaterilor limită
Pentru arborele  35 m6, din stas SR EN 20286-2:1993, la N  (30, 50, rezultă es =
+0,025
+25 m şi ei = +9 m, deci arborele este  35 +0,009 mm.
Pentru alezajul  35 H7, din stas SR EN 20286-2:1993, pentru N  (30, 50, rezultă
+ 0,025
ES = + 25 m şi EI = 0 m, deci alezajul unitar este  35 0 mm.
7. Calculul ajustajului stabilit
Toleranţa arborelui: Td = es - ei = +25 - (+9) = 16 m.
Toleranţa alezajului: TD = ES - EI = +25 - 0 = 25 m.
Toleranţa ajustajului: Taj = TS = Td + TD = 16 + 25 = 41 m.
Jocul efectiv limită: Jmax = ES - ei = +25 - (+9) = 16 m.
Strângerea efectivă limită: Smax = es - EI = +25 - 0 = 25 m.
Strângerea probabilă: Sp = Smin - 1/3 Taj = 25 - 1/3 x 41 = 11,33  11 m.

105
8. Reprezentarea grafică a ajustajului (fig. 2.42)

Td=0,016
mm
ES = es = +0,025

Smax=0,025
Jmax=0,016
TD=0,025
m6

+ ei = +0,009
0
- EI = 0
N = 35 H7

mm

Figura 2.42

9. Cotarea arborelui, alezajului şi ajustajului (2.43)

2 1

+0,025
 35 -0,009

+0,025
1  35 0
+0,025
2  35 +0,009
+0,025
 35 0

Figura 2.43

10. Cotarea tehnologică prin maxim de material

Pentru alezaj: Dmin = N + EI = 35 + 0 = 35 mm; TD = 0,025 mm;
+TD +0,025
Dmin 0 = 35 0 mm.
Pentru arbore: dmax = N + es = 35 + 0,025 = 35,025 mm; Td = 0,016 mm;
0 0
dmax -Td = 35,025 - 0,016 mm.

106
 2.8. TOLERANŢE GENERALE DIMENSIONALE

Toate părţile componente ale diferitelor elemente constructive (un element este o parte
caracteristică a unei piese, cum ar fi o suprafaţă plană, o suprafaţă cilindrică, două suprafeţe
paralele, un umăr, o porţiune filetată, o canelură, un profil etc.) au întotdeauna dimensiuni şi
forme geometrice distincte. Datorită abaterilor dimensionale şi abaterilor caracteristicilor
geometrice (formă, orientare şi poziţie), pentru buna funcţionare a elementului constructiv
sunt necesare toleranţe, care dacă sunt depăşite, afectează funcţionarea.
Toleranţele trebuie înscrise complet pe desen pentru a avea certitudinea că sunt
cuprinse toate aspectele dimensionale şi geometrice ale tuturor elementelor, deci nimic nu
trebuie să rămână neclar sau la aprecierea personalului din atelier sau a compartimentului de
calitate. Aplicarea toleranţelor generale dimensionale şi geometrice simplifică condiţia de
respectare a cerinţelor prealabile.
Aşadar, într-un desen de definire a unui produs, toate cotele sunt prevăzute cu
toleranţe; acestea pot să fie trecute direct pe desen şi se numesc toleranţe individuale
(dimensionale), sau pentru a nu încărca exagerat desenele se poate ca anumite dimensiuni să
nu aibă indicate toleranţe individuale şi în acest caz se consideră că dimensiunile respective
sunt prevăzute cu toleranţe generale (dimensionale), corespunzătoare standardului SR EN
22768-1:1995 (elaborat pentru abaterile limită ale dimensiunilor fără indicaţii de toleranţe
obţinute prin aşchiere sau deformare), respectiv STAS 11111-86 (pentru piese din oţel
obţinute prin tăiere, îndoire sau ambutisare). Standardul SR EN 22768-1:1995 (se referă la
toleranţele generale dimensionale), împreună cu SR EN 22768-2:1995 (se referă la toleranţele
generale geometriceţ formă, orientare, poziţie şi bătaie) înlocuieşte STAS 2300-88.
Pe desenul de definire al unui anumit produs, dimensiunile care nu au indicate
toleranţe individuale sunt cote de importanţă secundară, din punct de vedere funcţional, motiv
pentru care sunt denumite adesea dimensiuni sau cote libere. De regulă, această categorie de
dimensiuni defineşte distanţele între suprafeţele care nu vin în contact funcţional cu alte
suprafeţe şi, ca atare, nu formează ajustaje, respectiv nu îndeplinesc funcţii importante în
structura lotului de dimensiuni, dimensiuni care nu formează lanţuri de dimensiuni funcţionale
sau nu influenţează interschimbabilitatea. Cu toate acestea, cotele libere influenţează greutatea
şi gabaritul produselor (de exemplu dimensiunile de gabarit ale motoarelor, maşinilor-unelte,
maşinilor de presat, compresoarelor etc, dimensiunile manetelor de acţionare, cadrele de

107
rezistenţă, şasiurile etc.), de aceea standardele limitează abaterile dimensionale şi pentru
această categorie de dimensiuni.
Trebuie făcută însă observaţia că, în ceea ce priveşte întocmirea desenelor propriu-zise
de execuţie, de către tehnolog, acesta trebuie să indice pe desenele tehnologice abateri pentru
toate dimensiunile, deoarece altfel muncitorul ar trebui să caute în standarde toleranţele, acolo
unde s-au dat clasele de toleranţă sau acolo unde nu s-au trecut deloc toleranţele.
Standardul SR EN 22768-1:1995 se aplică numai pentru următoarele dimensiuni care
nu au indicate toleranţele individuale:
- dimensiuni liniare (de exemplu dimensiuni exterioare, dimensiuni interioare,
dimensiuni în trepte, diametre, raze, lungimi, raze de racordare şi înălţimi pentru
teşituri);
- dimensiuni unghiulare, precum şi dimensiuni unghiulare nespecificate în mod obişnuit
ca de exemplu unghiuri drepte (900) pentru care se fac referinţe în ISO 2768-2 sau
unghiuri ale poligoanelor regulate;
- dimensiuni liniare şi unghiulare rezultate din prelucrarea pieselor asamblate.
Prezentul standard nu se aplică pentru următoarele dimensiuni:
- dimensiuni liniare şi unghiulare care sunt cuprinse în referinţele din alte standarde de
toleranţe generale;
- dimensiuni auxiliare indicate în paranteze;
- dimensiuni (cote) teoretice exacte care sunt înscrise într-un dreptunghi.
Standardul prevede pentru toleranţele generale dimensionale patru clase de toleranţă,
respectiv fină, mijlocie, grosieră şi grosolană a căror simbol este respectiv "f", "m", "c" şi "v".
Funcţie de clasa de toleranţă aleasă şi domeniul de dimensiuni nominale, în tabelul
2.15 sunt prezentate abaterile limită pentru dimensiuni liniare cu excepţia teşiturilor, în tabelul
2.16 pentru dimensiuni liniare pentru teşituri (raze exterioare de racordare şi înălţimi de
teşire), iar în tabelul 2.17 pentru dimensiuni unghiulare. Abaterile de formă şi de poziţie ale
suprafeţelor respective sunt cuprinse în intervalul determinat de abaterile dimensionale.
Indicarea pe desen a toleranţelor generale, pentru cotele libere, se face înscriind doar
dimensiunea nominală şi o notă generală plasată în indicatorul desenului sau lângă acesta, de
forma: Toleranţe generale ISO 2768 - m (litera notată este cea corespunzătoare clasei de
toleranţa aleasă).

108
 Tabelul 2.15
Clasă de toleranţe Abateri limită pentru domeniul de dimensiuni nominale,
în mm
de la peste peste peste peste peste peste peste
Simbol Descriere 0,51) 3 6 30 120 400 1000 2000
până la 3 până la până la până la până la până la până la până la
6 30 120 400 1000 2000 4000
f fină 0,05 0,05 0,1 0,15 0,2 0,3 0,5 -
m mijlocie 0,1 0,1 0,2 0,3 0,5 0,8 1,2 2
c grosieră 0,2 0,3 0,5 0,8 1,2 2 3 4
v grosolană - 0,5 1 1,5 2,5 4 6 8
1)
Pentru dimensiuni nominale sub 0,5 mm, abaterile limită trebuie înscrise după dimensiunea nominală

Tabelul 2.16
Clasă de toleranţe Abateri limită pentru domeniul de dimensiuni nominale,
în mm
1)
Simbol Descriere 0,5 până la 3 peste 3 până la 6 peste 6
f fină
0,2 0,5 1
m mijlocie
c grosieră
0,4 1 2
v grosolană
1)
Pentru dimensiuni nominale sub 0,5 mm, abaterile limită trebuie înscrise după dimensiunea nominală

Tabelul 2.17
Clasă de toleranţe Abateri limită pentru domeniul de lungimi a celei mai scurte laturi a
unghiului considerat
Simbol Descriere până la 10 peste 10 peste 50 peste 120 peste 400
până la 50 până la 120 până la 400
f fină 1o 0o 30 0o 20 0o 10 0o 5
m mijlocie
c grosieră 1o 30 1o 0o 30 0o 15 0o 10
v grosolană 3o 2o 1o 0o 30 0o 20

În mod obişnuit, abaterile limită a acestor cote nu se inspectează, dar, cu acordul

părţilor, ele se pot inspecta prin sondaj pentru a se stabili dacă precizia de execuţie a fost
respectată.
Valorile toleranţelor generale corespund preciziilor normale de execuţie în atelier,
clasa de toleranţă corespunzătoare fiind aleasă şi indicată pe desen în concordanţă cu cerinţele
componentelor.
Majorarea toleranţelor peste anumite valori, care corespund preciziei normale de
execuţie în atelier, nu conduce de cele mai multe ori la nici un avantaj economic. De exemplu,

109
o piesă cu un diametru de 35 mm poate fi fabricată la un nivel de precizie ridicat într-un
atelier cu o precizie normală de excuţie. Toleranţa limită de 1 mm nu aduce nici un beneficiu
deoarece valorile toleranţei generale de 0,3 mm sunt perfect satisfăcătoare.
Dacă totuşi, din motive funcţionale, o piesă necesită o valoare a toleranţei mai mică
decât "toleranţele generale", atunci această piesă trebuie să aibă indicată toleranţa individuală
cea mai mică lângă dimensiunea care defineşte cota sau unghiul corespunzător. Acest tip de
toleranţe se află în afara domeniul toleranţelor generale.
În cazul în care funcţionarea unei piese permite o toleranţă mai mare sau egală
valorilor toleranţelor generale, atunci aceasta nu trebuie indicată individual, dar trebuie
înscrisă pe desen conform celor menţionate deja. Acest tip de toleranţe permite utilizarea
totală a conceptului de toleranţe generale.
Există "excepţii de la regulă" când funcţionarea piesei permite o toleranţă mai mare
decât toleranţele generale şi creşterea acestei toleranţe aduce un beneficiu economic. ]n aceste
cazuri speciale, trebuie indicată o toleranţă individuală mai mare, pe reprezentarea piesei, de
exemplu, adâncimea găurilor înfundate găurite la asamblare.
Utilizarea toleranţelor generale prezintă următoarele avantaje:
a) desenele sunt mai uşor de citit şi conduc la o mai bună înţelegere a desenului de către
utilizator;
b) proiectanţii economisesc timp nefiind necesar să se facă calcule de toleranţe detaliate,
fiind suficient să se cunoască dacă funcţionarea permite o toleranţă mai mare sau egală cu
toleranţa generală;
c) desenul permite depistarea rapidă a pieselor care pot fi produse într-un proces de
execuţie normal, care de asemenea ajută sistemul calităţii prin reducerea nivelurilor de
inspecţie;
d) dimensiunile rămase, care au indicate toleranţe individuale, sunt, în cea mai mare
parte, acele piese controlate a căror funcţionare necesită toleranţe relativ mici şi care, în
consecinţă pot necesita un efort special în fabricaţie - aceasta este util pentru planificarea
fabricaţiei şi facilitează activitatea serviciilor de control al calităţii în cadrul analizelor privind
cerinţele de inspecţie;
e) clientul şi furnizorul pot negocia mai rapid comenzile deoarece "precizia normală de
execuţie în atelier" este cunoscută înaintea încheierii contractului; de asemenea pot fi evitate
divergenţele la livrare, dintre client şi frunizor, deoarece desenul prezentat este complet.

110
 Aceste avantaje sunt obţinute în totalitate numai atunci când există încredere suficientă
că toleranţele generale nu vor fi depăşite, adică, atunci când precizia normală de execuţie în
atelier este egală sau mai fină decât toleranţele generale indicate pe desen. Prin urmare, fiecare
atelier trebuieţ să-şi determine, prin măsurare, propria precizie normală de execuţie; să accepte
numai acele desene ale căror toleranţe generale sunt egale sau mai mari decât precizia normală
de execuţie în atelier; să verifice prin eşantionare dacă precizia sa normală de execuţie în
atelier nu se deteriorează.
Adesea funcţionarea permite o toleranţă mai mare decât toleranţa generală. Din această
cauză, funcţionarea unei piese nu este întotdeauna prejudiciată dacă un element al piesei nu
respectă (ocazional) toleranţa generală. Depăşirea toleranţei generale conduce la respingerea
piesei numai dacă funcţionarea acesteia este afectată.

 OBSERVAŢII

În ceea ce priveşte toleranţele pieselor turnate, forjate liber şi matriţate se pot

menţiona următoarele:
 în SR ISO 8062, se dau abaterile limită şi adaosurile de prelucrare pentru piese turnate
din fontă, oţel, metale şi aliaje neferoase;
 în ceea ce priveşte piesele forjate, în STAS 2171-84 se dau abaterile limită şi adaosurile
de prelucrare pentru piese din oţel forjate liber, iar în STAS 7670-66 pentru piese din oţel
forjate în matriţă;
 condiţiile generale tehnice de calitate pentru piese din oţel matriţate sunt date în STAS
1299-86;
 pentru piesele turnate sau forjate sunt stabilite 3...5 clase de precizie, notate I,II,..., în
funcţie de forma caracteristică a piesei, masă, procedeul tehnologic etc.;
 în cazul pieselor turnate sau forjate se obişnuieşte să se indice diferenţele de grosime
admise la pereţii acestora, diferenţele trecându-se pe desen sau indicându-se la condiţii
tehnice.

111
 2.9. TESTE DE VERIFICARE

1. Să se definească (grafic şi literar) toleranţa unui arbore/alezaj, funcţie de abateri şi de

dimensiunile limită.

2. Dimensiunile rezultate din calculul de proiectare şi înscrise pe desen sub formă de cote
se numesc: a) dimensiuni efective; b) dimensiuni nominale; c) dimensiuni maxime.

3. Dimensiunile rezultate prin măsurare, după execuţia piesei se numesc: a) dimensiuni

efective; b) dimensiuni nominale; c) dimensiuni limită.
0
4. Pe desenul unui arbore se întâlneşte cota 10 -0,75 mm. După execuţia piesei, prin
măsurare se obţine valoarea 9,30 mm. Cum este piesa ? a) bună; b) rebut recuperabil; c)
rebut irecuperabil.

5. La alezajul de coloană din placa de bază a unei matriţe s-a prevăzut: N = 25 mm,
Dmin=N = 25 mm şi Dmax = 25,013 mm. Care sunt abaterile limită admise şi toleranţa
prescrisă ?

6. Abaterea superioară este diferenţa dintre dimensiunea ______________ şi dimensiunea

_______________
-0,01
7. Care este abaterea superioară pentru cota d=30 -0,13 mm: a) es=29,99 mm; b) es=-0,01
mm; c) es=-0,13 mm.

8. Abaterea inferioară este diferenţa dintre dimensiunea ______________ şi dimensiunea

_______________
+0,016
9. Care este abaterea inferioară pentru cota D=26 +0,008 mm: a) EI=25,984 mm; b)
EI=+0,016 mm; c) EI=+0,008 mm.
+0,03
10. Pe desenul de execuţie al unui reper este înscrisă cota 20 -0,01 mm. Dimensiunea
nominală, N este: a) 20,03 mm; b) 20 mm; c) 19,99 mm.

11. Limitele admisibile ale dimensiunilor unor piese, între care trebuie să se găsească
dimensiunile efective, reprezintă dimensiunile limită. Să se precizeze în cazul cotei
-0,02
D=25 -0,04 care este dimensiunea maximă: a) Dmax=24,98 mm; b) Dmax=25,02 mm; c)
Dmax=24,95 mm.

112
 +0,3
12. Pe desenul de execuţie al unei piese este înscrisă cota 18-0,1 mm. Toleranţa de execuţie
este: a) 0,2 mm; b) 0,4 mm; c) 0,3 mm.
+0,008
13. La un ştift cilindric de centrare s-a prescris:  15 -0,003 mm. Să se determine
dimensiunile limită admise şi toleranţa prescrisă ?
+0,2
14. Pe desenul de execuţie al unei piese este înscrisă cota 20 -0,4 mm. Toleranţa de execuţie
este: a) -0,2 mm; b) 0,6 mm; c) 0,2 mm.

15. Se consideră un ajustaj la care se cunosc: es=+0,02 mm, ES=-0,005 mm, Smax=35 m şi
Smin=10 m. Să se calculeze TD şi Td.
+0,025
16. Să se calculeze ajustajul limită format prin asamblarea alezajelor cu diametrul D=  40 0
-0,025
mm şi arborilor cu diametrul d =  40 -0,050 mm.

17. Să se calculeze caracteristicile ajustajului format din alezajele şi arborii care au

-0,020 0
diametrele D =  25 -0,041 mm şi respectiv d =  25 -0,013 mm.
+0,03 +0,021
18. Alezajele  60 0 împreună cu arborii  60 +0,002 formează un ajustaj intermediar. Să
se calculeze valorile caracteristice ale acestui ajustaj.
+0,02
19. Să se calculeze caracteristicile ajustajului cu joc format prin asamblarea alezajelor  30 0
-0,025
mm cu arborii  30 -0,045 mm.
+0,035
20. La un ajustaj cu strângere, pentru alezaje şi arbori se prescriu:  40 0 mm şi respectiv
+0,035
 40 +0,050 mm. Să se calculeze caracteristicile ajustajului.
+0,03
21. Un ajustaj intermediar este format din alezajele cu diametrul  60 0 mm şi arborii 
+0,021
60 +0,002 mm. Să se calculeze caracteristicile ajustajului.
+0,035
22. Dându-se ajustajul cilindric constituit dintr-o piesă de tip alezaj având diametrul  100 0
-0,036
mm şi un arbore cu diametrul  100 -0,058 mm, să se calculeze caracteristicile
geometrice.

23. Dându-se ajustajul cilindric cu strângere pentru care alezajul are prescris diametrul 
+0,054 +0,106
120 0 mm şi arborele  100 +0,071 mm, să se calculeze strângerea maximă, minimă şi
medie precum şi toleranţa acestuia.

24. Se consideră un lagăr de alunecare format din corpul propriu-zis şi o bucşă presată.
+0,059
Diametrul exterior al bucşei d=120 +0,037 mm, iar diametrul alezajului corpului propriu-
+0,035
zis este D=120 0 mm. Să se calculeze toleranţa ajustajului cu strângere care rezultă.

113
25. Se consideră îmbinarea dintre arborele cotit al unui tractor şi capul bielei. Diametrul
-0,010
+0,030
arborelui cotit este d=70 -0,029 mm, iar diametrul alezajului capului bielei este D=70 0
mm. Să se calculeze toleranţa ajustajului care rezultă.

26. Se consideră ajustajul  35 H7/e8. Să se calculeze caracteristicile acestuia.

27. Se consideră ajustajul  35 H7/s6. Să se calculeze caracteristicile acestuia.

28. Se consideră un piston de motor, la care dimensiunea nominală a canalului şi a

segmentului de piston este de 20 mm, segmentul fiind executat din fontă, care are
coeficientul de dilatare F=10x10-6, iar pistonul din aluminiu care are coeficientul de
dilatare Al=25x10-6. Jocul de exploatare Je, la temperatura de 3000C, trebuie să varieze
între 0,25 mm şi 0,33 mm. Se cere să se determine jocul constructiv (jocul "rece") Jc.

29. Un arbore de oţel având diametrul 100 mm se roteşte într-un lagăr executat din aliaj
antifricţiune. Jocul de exploatare a lagărului variază între 0,1 mm şi 0,2 mm. Să se
determine jocul constructiv al lagărului ştiind că temperatura de funcţionare poate
scădea la - 200C. Coeficientul de dilatare a aliajului antifricţiune este Al=24x10-6, iar
coeficientul de dilatare al oţelului OT=11x10-6.

30. Pe desenul tehnic al unui cep, care urmează să fie presat în placa de bază a unui
+ 0,042
dispozitiv, s-a prescris:  40 + 0,026 mm. Să se determine diametrele limită prescrise şi
toleranţa şi să se arate modul de indicare a componentelor dimensiunii cepului pe
desenul tehnic.

31. La alezajul din butucul unei roţi dinţate N=90 mm, Dmin=90 mmm şi Dmax=90,035 mm.
Să se determine abaterile limită şi toleranţa şi să se arate modul de indicare a
componentelor dimensiunii respective pe desenul tehnic.

32. La treapta unui arbore pe care se montează o roată dinţată, diametrul nominal este N=90
mm, diametrul maxim prescris dmax=90,011 mm şi diametrul minim prescris
dmin=89,989 mm. Ce valori au abaterile limită, care este toleranţa şi care este modul de
indicare a componentelor dimensiunii respective pe desen.

33. Pe desenul tehnic al capătului unui arbore, pe care se montează o roată de curea, se
+0,018
prescrie:  60 -0,012 mm. Care sunt valorile diametrelor limită şi a toleranţei. Arătaţi
modul de indicare a componentelor dimensiunii respective pe desenul tehnic.

114
34. Dacă se impune: dmax=N=140 mm şi dmin=139,937 mm, care vor fi valorile abaterilor
limită şi a toleranţei. Arătaţi modul de indicare a componentelor dimensiunii respective
pe desenul tehnic.
-0,051
35. Demonstraţi analitic că ajustajul format din alezajele  100 -0,086 mm şi arborii cu 
0
100 -0,035 mm, este un ajustaj cu joc. Reprezentaţi grafic ajustajul format.

36. Din considerente funcţionale, diametrul efectiv al manetoanelor unor arbori cotiţi (în
locul de asamblare cu biela) trebuie să aibă valori cuprinse între dmin=79,94 mm şi
dmin=79,97 mm. Diametrul nominal N= 80 mm. Care sunt abaterile limită şi toleranţa
prescrisă.
+0,016 +0,013
37. Alezajele  35 0 mm împreună cu arborii  35 +0,002 mm formează un ajustaj
intermediar. Să se calculeze valorile caracteristice ale acestui ajustaj.
+0,030 -0,030
38. Se prescrie pentru alezaje  60 0 mm şi pentru arbori  60 -0,060 mm. Să se
calculeze ajustajul format şi să se reprezinte grafic.

39. Să se dea un exemplu numeric de ajustaj cu strângere în sistemul alezaj unitar. a) Să se

reprezinte grafic ajustajul, înscriind pe desen dimensiunea nominală, abaterile limită şi
valorile strângerii. b) Să se calculeze valorile limită ale ajustajului şi toleranţa acestuia.
c) Să se coteze ajustajul.

40. Să se deseneze o asamblare arbore - alezaj şi să se coteze, în ipoteza că se formează

ajustaj cu joc/strângere în sistemul alezaj unitar.

41. Se consideră ajustajul  60 H__ /g__. Să se aleagă şi să se noteze, în spaţiile goale,

cifrele ce reprezintă treptele de toleranţă atât pentru alezaj cât şi pentru arbore.

42. Care dintre următoarele dimensiuni au înscrise corect abaterile ?

-0,50 +0,18 0,03 0 -0,2
a) 20 -0,25 ; b) 10,5 +0,04 ; c) 50 -0,01 ; d) 10 +0,2 ; e) 5 0

43. Care dintre următoarele notări ale ajustajelor nu sunt corecte. Motivaţi:
a) 10 H7/g5; b) 20 h8/H9; c) 15,5 M8/h7; d) 70 G5/h6; e) 32 H11/m7

115
Rezumat

Piesele gen alezaj şi arbore (cilindrice sau necilindrice), importante din punct de
vedere funcţional, sunt prelucrate în scopul montării (asamblării) lor una cu alta. La
asamblarea diferitelor piese de maşini trebuie să se ţină seama de modul de funcţionare a
subansamblului respectiv.
În fiecare ţară se pune problema asigurării interschimbabilităţii diferitelor piese
indiferent de firmele în care acestea au fost executate. Pentru aceasta s-a impus standardizarea
unei mulţimi de parametri de calitate, printre care şi a toleranţelor dimensionale şi ajustajelor.
Standardizarea are ca obiect şi rezultat formarea unui "sistem de toleranţe şi
ajustaje" care cuprinde toate dimensiunile nominale, toleranţele şi ajustajele compatibile cu
cele mai dificile condiţii funcţionale, dar şi realizabile practic (tehnologic) în prezent. În
activitatea de proiectare şi producţie este unică şi obligatorie utilizarea numai a toleranţelor şi
ajustajelor din sistemul standardizat. Sistemul de toleranţe şi ajustaje se referă la toleranţele
dimensiunilor pieselor cilindrice netede precum şi plane, cât şi la ajustajele care se formează
prin asamblarea lor.

116