Alexandru cel Bun(1400 - 1432) fiul lui 

Roman I. A fost cea mai lungă, după Petru I

Muşat, domnie.
S-a caracterizat prin stabilitate, pace şi dezvoltare în toate domeniile. Alexandru cel Bun
a continuat opera de întregire a ţării, întîi de toate prin popularea şi valorificarea spaţiului
Pruto-nistrean, a dat un puternic impuls dezvoltării economiei prin emiterea primului, în
Moldova, privilegiu comercial (acordat lvovenilor). Diplomat abil, a dejucat intenţiile
acaparatoare ale Poloniei şi Ungariei prevăzute în Tratatul de la Lublau (1412); Moldova
pentru prima dată ia parte la întruniri internaţionale (Tratativele de la Luţk din 1429).
Alexandru cel Bun a aplanat conflictul cu Patriarhia de Constantinopol: Mitropolia
Moldovei şi-a păstrat autonomia, a fost recunoscută canonicitatea mitropolitului Iosif. A
purtat grija păstorească faţă de Biserica Pravoslavnică din Moldova: a statornicit
episcopiile de Roman şi Rădăuți, a construit mănăstirea Bistriţa (1407), declarînd-o
necropolă voievodală; din vremea domniei lui se documentează mănăstirile Moldovița,
Pobrata, Vărzăreşti; a adus moaştele mucenicului Ioan cel nou de la Cetatea Albă la
Suceava. Pe vremea lui oştenii moldoveni s-au încununat de slavă în bătălia de la
Grunwald (1410), la asediul cetăţii Marienburg (1422)… Moldova lui Alexandru cel Bun de
două ori a fost atacată de armatele Ungrovlahiei (Munteniei), în 1429 şi 1430, dar
moldovenii i-au respins pe năvălitori.
La 1420 turcii „sub îndemnul lui Dan al II-lea, domnul Ungrovlahiei, au atacat fără
reuşită Cetatea Albă” (primul atac al turcilor asupra Moldovei).
Alexandru cel Bun s-a stins din viaţă în ianuarie 1432, „lăsînd în urmă o Moldovă bine
aşezată şi liberă”.