Sălăvăstru Larisa-Andrada

Universitatea de Vest

Facultatea de sociologie și psihologie

Psihopedagogie specială

Sinuciderea

Sinuciderea sau suicidul (în latină suicidium, de la sui caedere, „a se

omorî”) reprezintă acțiunea unei persoane de a-și cauza propria moarte.

Suicidul este de cele mai multe ori comis din disperare, a cărei cauză
este adesea atribuită unei boli mentale cum ar fi depresia, tulburarea
bipolară, schizofrenia, alcoolismul sau dependența de droguri. Adesea
joacă un rol și factorii de stres ca problemele financiare sau problemele
ivite în relațiile interpersonale. Printre eforturile de prevenire a
sinuciderii se numără și restricționarea accesului la arme de foc, tratarea
afecțiunilor mentale și abuzului de droguri și îmbunătățirea dezvoltării
economice.

Metoda utilizată cel mai des pentru sinucidere variază în funcție de țară
și este parțial legată de disponibilitate. Metodele cele mai comune
includ: spânzurarea, otrăvirea cu pesticide și împușcarea. Anual se
sinucid între 800.000 și un milion de oameni, aceasta fiind a zecea cauză
a mortalității la nivel mondial. Procentajul este mai mare la bărbați decât
la femei, bărbații prezentând o probabilitate de sinucidere de trei până la
patru ori mai mare în comparație cu femeile. În fiecare an au loc între 10
și 20 de milioane de tentative de suicid non-fatale. Tentativele sunt mai
des întâlnite la tineri și femei.

Deși în trecut sinuciderea și tentativa de suicid erau pasibile de pedeapsă

din punct de vedere legal, acest lucru nu mai este valabil în majoritatea
statelor occidentale. Rămân însă infracțiuni penale în majoritatea țărilor
islamice. În secolele al XX-lea și al XXI-lea sinuciderea prin auto-
incendiere a fost utilizată ca modalitate de protest, iar kamikaze și
atentatele sinucigașe cu bombă au fost utilizate drept tactici militare și
de terorism.

Suicidul, numit de asemenea și sinucidere finalizată, reprezintă

„acțiunea de a-și lua viața”. Tentativa de suicid sau comportamentul
suicidal non-fatal se referă la auto-rănire cu scopul de a-și lua viața, însă
care nu duce la moarte. Sinuciderea asistată este atunci când o persoană
o ajută pe alta să-și pună capăt vieții, în mod indirect, furnizându-i
sfaturi sau mijloace pentru a se omorî. Aceasta se deosebește de
eutanasie, în care o altă persoană joacă un rol mai activ în cauzarea
decesului cuiva. Ideația suicidară se referă la gândurile unei persoane de
a-și lua viața.

Metodele principale de sinucidere variază în funcție de țară. Principalele

metode din diferite regiuni includ spânzurarea, otrăvirea cu pesticide și
împușcarea. Alte metode comune de sinucidere includ săritul de la o
înălțime mare, supradoza și înecul. Se consideră că aceste diferențe se
datorează, în parte, disponibilității diferitelor metode. Potrivit unui
studiu realizat în 56 de țări, spânzurarea este cea mai răspândită metodă
de sinucidere în majoritatea țărilor, cu o rată de 53% din sinuciderile în
rândul persoanelor de sex masculin și 39% din sinuciderile în cazul
persoanelor de sex feminin.

Prevenirea suicidului este un termen utilizat pentru a desemna eforturile

colective de a reduce incidența actelor sinucigașe prin măsuri
preventive. Reducerea accesului la anumite metode, cum ar fi armele de
foc sau substanțele toxice, contribuie la reducerea riscului. Alte măsuri
includ reducerea accesului la mangal și instalarea de bariere pe poduri și
platformele de metrou. Acordarea de tratament persoanelor dependente
de droguri și alcool, persoanelor depresive și persoanelor cu antecedente
de suicid poate fi, de asemenea, eficientă. Ca strategie preventivă, s-a
propus reducerea accesului la alcool (de exemplu, prin reducerea
numărului de baruri). În ciuda numărului mare de linii telefonice în caz
de criză, nu există dovezi suficiente pentru a se demonstra eficacitatea
acestora.[88][89] În cazul tinerilor adulți cu antecedente recente de
suicid, terapia cognitiv-comportamentală pare să aibă rezultate pozitive.
Dezvoltarea economică, prin capacitatea sa de a reduce sărăcia, poate
contribui la descreșterea ratelor sinuciderii.[53] Eforturile de creștere a
relațiilor sociale, în special în cazul bărbaților în vârstă, pot fi eficiente.

În cazul persoanelor cu probleme de sănătate mintală, există o serie de

tratamente care pot reduce riscul de suicid. Persoanele cu tentative active
de sinucidere pot fi internate în centre de psihiatrie, fie voluntar, fie
involuntar. De regulă, se elimină obiectele pe care le pot utiliza pentru a
se automutila. În unele cazuri, medicii cer pacienților să semneze un
contract de prevenire a sinuciderii prin care aceștia sunt de acord să nu
își provoace niciun rău odată externați. Totuși, dovezile existente nu
indică un efect semnificativ al acestei practici. Dacă o persoană prezintă
un risc redus, aceasta poate fi supusă unui tratament în calitate de
pacient nespitalizat. Spitalizarea pe termen scurt nu s-a dovedit mai
eficientă decât îngrijirea ambulatorie (comunitară) în vederea
îmbunătățirii rezultatelor în cazul persoanelor cu tulburare de
personalitate borderline („de graniță”) cu risc de sinucidere cronic.
Există dovezi neconfirmate conform cărora psihoterapia, îndeosebi
terapia comportamentală dialectică, reduce riscul de sinucidere în rândul
adolescenților,[96] precum și în cazul persoanelor cu tulburare de
personalitate borderline. Totuși, nu s-au obținut dovezi privind o scădere
a numărului de sinucideri effective.