lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

MODULUL DE STUDIU 1
CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA SISTEMELOR

Unitatea de învăţare 1-1.1 – timp de învățare: 2 ore

Fundamente ale sistemelor
1-1.1.1 Conceptul de sistem
1-1.1.2 Caracterizarea funcțională a sistemelor

Cunoştinţe şi deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei înţelege:
- ce este un sistem;
- importanța variabilei timp în abordarea sistemică;
- relația cauză-efect;
- cum poate fi caracterizat un sistem.
La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei putea :
- să caracterizezi un sistem din perspectivă intrare-ieșire;
- să faci diferența între caracterizarea informațională și cea structurală a unui
sistem;
- să interpretezi o traiectorie de stare.

1-1.1.1 Conceptul de sistem

În sens foarte larg şi în consecinţă cuprinzător, un sistem reprezintă un

ansamblu organizat de elemente care interacţionează între ele şi cu mediul
înconjurător în vederea atingerii unui anumit scop.
Mărimea timp însoţeşte evoluţia oricărui sistem, valorile pe care le poate
lua această mărime fiind diferite de valorile pe care le pot lua alte mărimi
asociate sistemului. Astfel dacă se aleg n valori ale timpului (momente) t1,
t2,…,tn acestea apar o singură dată şi numai în succesiune crescătoare respectiv
t1  t2  t3    tn 
cu
t1  t2  t3    tn  . (1.1)

Relaţia (1.1) sugerează că este imposibilă regăsirea unei valori inferioare

după una superioară, cu alte cuvinte valorile variabilei timp formează un şir strict

1
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

crescător. Condiţionarea oricărei alte mărimi de variabila timp, la care se adaugă

particularitatea de parcurgere unidirecţională a valorilor acesteia, determină
caracterul de mărime esenţială.
Rezultă că fiecărei valori a unei mărimi fizice îi este obligatoriu ataşată
o coordonată suplimentară reprezentată de un moment de timp. În aceste condiţii
apare o variabilitate în raport cu timpul a mărimilor fizice, motiv pentru care
uzual mărimile asociate unui sistem se mai numesc variabile. Prin extensie şi
mărimea timp devine variabilă, însă variabilă independentă, deoarece valorile
sale nu sunt condiţionate de o altă mărime.

Exerciţiul 1
De ce variabila timp este considerată esențială și independentă ?

O condiţie acceptată a existenţei sistemelor fizice – naturale sau

artificiale – este reprezentată de cauzalitate, respectiv de implicația cauză →
efect (cauza determină efectul). În acest sens, respectarea principiului
cauzalităţii impune ca efectul să nu preceadă cauza, cu alte cuvinte efectul să fie
întârziat în raport cu cauza . Principiul nu este respectat dacă în condiţiile unei
mulţimi ordonate a timpului (t1, … tk) apar efecte în afara existenţei cauzelor.
Sistemele pot fi cunoscute şi implicit pot fi caracterizate, fie prin
observaţii directe asupra evoluţiei acestora fie prin intermediul modelelor. Este
de subliniat faptul că modelele reprezintă la rândul lor sisteme1, iar studiul
comportării sistemului real prin intermediul sistemului model se numeşte
simulare. Sistemele model ca sisteme abstracte constituie obiectul de studiu al
teoriei matematice a sistemelor, sau mai pe scurt al teoriei sistemelor.
Sintetic se poate spune că un sistem reprezintă o mulţime de elemente
aflate în interacţiune căreia îi sunt specifice o anumită organizare şi un anumit
scop. Timpul este variabilă independentă esenţială, toate mărimile sistemului
având ataşată această coordonată. Legăturile entităţii sistem cu lumea
înconjurătoare se realizează prin mărimile te tip cauză şi efect. Investigarea
evoluţiei sistemelor reale se poate face prin intermediul sistemelor model
abstracte, care constituie obiectul de studiu al teoriei sistemelor.

Testul de autoevaluare 1
Ce presupune respectarea principiului cauzalității ?

1
Un asemenea sistem este numit sistem abstract şi are de regulă un anumit grad de generalitate.

2
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

1-1.1.2 Caracterizarea funcțională a sistemelor

În continuare vor fi prezentate trei modalităţi de caracterizare funcţională a
sistemelor şi anume:
- abstractă (informaţională);
- structurală (analitică);
- topologică.
Atributul funcțional, în cadrul prezentării, se referă cu precădere la
considerarea interacţiunilor din interiorul sistemului şi ale acestuia cu mediul
înconjurător.

1-1.1.2.1 Caracterizarea abstractă (informațională)

Această caracterizare are în vedere atributele cauzal, dinamic şi
informaţional asociate unui sistem fizic realizabil. După cum s-a arătat primele
două atribute se referă la respectarea cauzalităţii şi a evoluţiei în timp a
sistemului.
În ceea ce priveşte atributul informaţional, acesta se referă la capacitatea
sistemului şi a elementelor sale de a recepţiona, memora, procesa şi transmite
informaţie2.
Pe baza consideraţiilor expuse anterior se poate asocia unui sistem
reprezentarea din figura 1.1, în care u1, …up sunt mărimi de tip cauză iar y1, …yn
mărimi de tip efect. Relaţia cauză – efect este şi mai bine reliefată prin
denumirile alternative pentru cele două tipuri de mărimi (variabile) de intrare
respectiv ieşire, care formează mulţimile
u  (u1, u2 ,...,u p )  {uk } k  1, 2, ..., p ;
(1.2)
y  ( y1, y2 ,..., yn )  { yq } q  1, 2, ...,n .
u1 y1 u y
u2 y2
S S
up yn

a b

Fig. 1.1. Reprezentarea abstractă (informațională) a unui sistem S:

a – cu mărimi evidenţiate separat; b – cu mărimi concentrate.

2
În acest context noţiunii de informaţie i se asociază capacitatea de a descrie un anumit aspect
asociat comportamentului sistemului sau elementelor sale. În mod natural existenţa informaţiei
determină înlăturarea incertitudinii (ca existenţă şi valoare) în ceea ce priveşte aspectele
descrise.

3
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

Exerciţiul 2
Ce presupune caracterizarea informațională a unui sistem ?

Mulţimile u şi y se consideră ca aparţinând unor spaţii topologice reale,

respectiv

u U  R p ;
(1.3)
n
y Y  R .
În ceea ce priveşte timpul, ca variabilă independentă, esenţială şi
ordonată, acesta se poate considera că ia valori într-un spaţiu unidimensional,
respectiv
t  (t0 , t1 ,...,t f )  {ti } i  0,1,..., f ; (1.4)

t  T  R1 . (1.5)
Deoarece sistemul reprezintă un model al realităţii obiective (care nu
poate fi imaginată în afara variabilei timp), rezultă că acesta este implicit asociat
tuturor variabilelor de intrare şi de ieşire, respectiv
u(t )  {u1(t ),u2 (t ),...,up (t )}  {uk (t )} ;
(1.6)
y(t )  { y1(t ), y2 (t ),...,yn (t )}  { yq (t )}.
Relaţiile (1.6) indică faptul că se dispune de colecţii (mulțimi) ale
variabilelor u şi y care arată evoluţia în timp a variabilelor de intrare şi de ieşire.
Un spaţiu în care variabila timp este asociată tuturor componentelor mărimilor
care aparţin spaţiului se numeşte spaţiu de stare. Conform acestei definiţii Rp şi
Rn sunt spaţii de stare iar U şi Y sunt subspaţii ale acestor spaţii de stare. În
subspaţiile U şi Y se găsesc toate valorile cu reper temporal asociat al variabilelor
de intrare şi ieşire.
Considerând timpul ca o coordonată spaţială separată relaţiile (1.6)
devin
u (t )  {u1 (t ), u2 (t ),..., u p (t ), t}  {uk (t ), t};
(1.7)
y (t )  { y1 (t ), y2 (t ),..., yn (t ), t}  { yq (t ), t},

cu

u  U  R p 1 ;
(1.8)
y  Y  Rn  1 .

4
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

Spaţiile Rp+1 și Rn+1 introduse prin relaţiile (1.8), cu subspaţiile U şi Y,

se numesc spaţii de fază 3.
În afara seturilor de valori temporale ale mărimilor de intrare şi de ieşire,
unui sistem i se mai asociază familiile de funcţii
  { : T  U } şi    ;
(1.9)
  { : T  Y } şi   .
Funcţiile ω sunt în totalitate exterioare sistemului şi ca urmare
neinfluenţate de structura acestuia. În ceea ce priveşte funcţiile γ, acestea sunt
influenţate atât de mărimile de intrare cât şi de structura sistemului. Mulţimea Ω
va conţine totalitatea funcţiilor acceptate de sistem, iar Γ va conţine totalitatea
funcţiilor posibile de ieşire.
Sintetizând, caracterizarea informaţională nu face nici o referire la
structura sistemului. Având însă în vedere cauzalitatea se poate scrie
u  y; (u implică y) (1.10)
y  u. (y nu implică u) (1.11)
Implicaţia (1.10) arată unidirecţionalitatea funcţională a sistemului, în
timp ce nonimplicaţia (1.11) indică faptul că indiferent ce se întâmplă cu ieşirile,
intrările nu vor fi afectate.
Având în vedere considerentele de mai sus variabilele de tip cauză mai
sun cunoscute ca variabile (mărimi) independente, iar cele de tip efect ca
variabile (mărimi) dependente.
Pornindu-se de la abordările anterioare, în cele ce urmează vor fi
prezentate alte definiţii ale sistemelor, care vor completa definiţia prezentată la
începutul prezentei unități de învățare.
Definiţia 1.1. Se numeşte sistem, modelul fizic realizabil al dependenţei
y faţă de u dacă există o cauzalitate u  y şi nu există o cauzalitate y  u .
Această definiţie corespunde conceptului informaţional sau de black – box.
Conceptul nu presupune nici un fel de cunoaştere apriorică a modului în care
intrarea u influenţează ieşirea y.
Definiţia 1.2. Se numeşte sistem, modelul fizic realizabil al unei structuri
de elemente fizice a cărui funcţionalitate poate fi caracterizată prin legi deja
evidenţiate. Această definiţie corespunde conceptului structural şi presupune o
cunoaştere completă a tuturor elementelor care compun un sistem precum şi a
tuturor legilor care guvernează funcţionarea şi interacţiunile dintre componente.
În această abordare cauzalitatea este cunoscută de la început prin legile asociate
sistemului, iar obţinerea unui set y pentru orice set u nu mai constituie o

3
Conform acestei definiţii un spaţiu de fază este un spaţiu real cu timpul în calitate de
coordonată obligatorie.

5
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

problemă, datorită cunoaşterii structurii.

Definiţia 1.3. Se numeşte sistem dinamic, acel sistem la care variabila
independentă esenţială este timpul. Având în vedere că pentru orice sistem fizic
timpul este o coordonată spaţială obligatorie, toate sistemele sunt dinamice
diferenţiate însă de inerţie.
Definiţia 1.4. Se numeşte sistem static (sau staţionar) sistemul care nu
posedă timpul ca variabilă independentă esenţială. Absenţa unei legături cu
realitatea obiectivă, scot sistemele statice în afara realizabilităţii fizice.

1-1.1.2.2 Caracterizarea analitică (structurală)

După cum s-a văzut caracterizarea informaţională (abstractă) se
finalizează cu o imagine de ansamblu a unui sistem. Pentru adâncirea gradului de
cunoaştere se impune:
- determinarea funcţiilor de ieşire γ în condiţiile cunoaşterii
funcţiilor de intrare ω pe intervalul de observare t [t0 , t f ) ;

- universalitatea funcţiilor determinate, care presupune cunoaşterea

cauzalităţii u  y pentru orice moment t  t0 .
În acest sens caracterizarea analitică presupune cunoaşterea completă a
funcţiilor f s din dependenţa
  fs ( ) t  t0 . (1.12)
În afara mărimilor de intrare şi de ieşire, unui sistem i se mai asociază şi
mărimi de stare, care reflectă comportamentul intern al sistemului. Astfel pe
lângă spaţiile U şi Y, unui sistem i se mai asociază şi spaţiul stărilor X , o stare
internă fiind x  X , cu
x   (t) si   . (1.13)
În aceste condiţii, se poate spune că funcţiile
x   (t , t0 , x0 , ) ;
(1.14)
y   (t , x),
cu
u   (t )   ;
y   (t )   ,
şi
t [t0 , t f )  T
determină complet comportarea în timp a sistemului.

6
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

Exerciţiul 3
Ce este o mărime de stare ?

Caracterizarea analitică a unui sistem în domeniul timpului presupune

determinarea funcţiilor φ, η şi fsα . Caracterizarea analitică are caracter de
universalitate în sensul că funcţiile sunt valabile pentru t T , după ce au fost
determinate pentru t [t0 , t f ) .

1-1.1.2.3 Caracterizarea topologică

Din cele prezentate anterior rezultă că variabilele u şi y apaţin spaţiilor
reale Rp şi Rn 4 în timp ce dubletele (u  t ) şi ( y  t ) aparţin spaţiilor reale
Rp +1 şi Rn+1 5
. Din punct de vedere topologic valorile temporale ux   (tx ) şi
y x   (tx ) reprezintă hiperpuncte în respectivele spaţii iar colecţiile de
hiperpuncte ux şi yx cu x ( xa , xb ) vor determina în aceleaşi spaţii traiectorii de
stare respectiv de fază.
Unei traiectorii i se asociază un sens de parcurgere marcat cu o săgeată pe
traiectorie sau în lungul acesteia, după cum se observă în figura 1.2.
1 1
tf tf
tb
tb
ta
ta
t0 t0
3 t

a b
2 2
Fig. 1.2. Sensul traiectoriilor:
a – de stare; b – de fază.

Consideraţii similare sunt valabile şi pentru reprezentarea oricărei

variabile interne x  X  R r .

Rezultă că un sistem S poate fi caracterizat din punct de vedere topologic

prin trei familii de traiectorii în spaţiile reale multidimensionale Rp, Rr, Rn după

4
Denumite spaţii de stare
5
Denumite spaţii de fază.

7
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

cum urmează:
- traiectoriile din spaţiul Rp sunt impuse sistemului şi acceptate de către
acesta;
- traiectoriile din spaţiul Rr sunt obţinute de la sistem (interne);
- traiectoriile din spaţiul Rn sunt produse de sistem .
Cu precizările de mai sus se poate defini caracterizarea topologică a unui
sistem prin intermediul traiectoriilor din spaţiile Rp , Rr , Rn
Definiţia 1.5. Un sistem este caracterizat topologic în spaţiul stărilor,
dacă pentru o traiectorie de stare dată u U  R p impusă şi acceptată de
sistem, se obţin traiectorii determinate pentru starea x X  Rr şi ieşirea
y Y  Rn .
Definiţia 1.6. Un sistem este caracterizat topologic în spaţiul fazelor dacă
pentru o traiectorie de fază dată (u, t ) U  T  R p1 şi impusă şi acceptată de
sistem, se obţin traiectorii de fază determinate pentru starea
( x, t) X  T  Rr 1 şi ieşirea ( y , t) Y  T  Rn1 , unde t [t0 , t f )  T .
1 1

t tf .
t 
A
A
t0 3
t0 3

a
2 1 t  1 b
2

t0
t0
t  t0  k
3 3

c d
2 2

Fig. 1.3. Tipuri de traiectorii în spaţiul stărilor:

a – deschise cu punct fix; b – deschise asimptotic; c-deschise cu punct la infinit;
d - închise (cicluri).

8
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

Legat de caracterizarea topologică în spaţiul stărilor pot fi evidenţiate mai

multe tipuri de traiectorii, evidenţiate în figura 1.3 şi anume:
- traiectorii deschise cu punct fix ;
- traiectorii deschise asimptotice ;
- traiectorii deschise cu punct la infinit;
- traiectorii închise.
 Traiectoriile deschise cu punct fix (figura 1.3a) sunt concentrate în
hiperpunctul A, denumit punct fix, t  t f .

 Traiectoriile deschise asimptotice (figura 1.3b) tind pentru

t   către un punct fix A (care poate fi ales convenţional originea spaţiului).
 Traiectoriile deschise cu punct la infinit (figura 1.3c) corespund
unor sisteme ale căror variabile tind la infinit pentru t   .6
 Traiectoriile închise (ciclurile) (figura 1.3 d) indică valori identice
ale variabilei la momente diferite de timp. La sistemele cu structură fixă
repetarea are caracter de periodicitate, în sensul că poate fi identificată o mărime
θ=ct astfel încât
x(t)  x(t  k ) k  0,1,  . (1.15)

Testul de autoevaluare 2
Care sunt elementele definitorii specifice caracterizărilor
informațională , structurală și topologică ale unui sistem ?

Lucrare de verificare
1. Ce este un sistem?
2. Care sunt modalitățile de caracterizare a unui sistem?
3. Care sunt denumirile alternative pentru mărimile de intrare
și de ieșire ale unui sistem?
4. Care este diferența dintre spațiul stărilor și cel al fazelor?
5. Ce presupune atributul dinamic asociat unui sistem?

Rezumat
Un sistem reprezintă o colecție de obiecte care interacționează între ele și
cu mediul ambiant și căreia i se osociază o anumită organizare și un anumit scop.
Din perspectivă sistemică timpul reprezintă o variabilă independentă și
esențială.
Totalitatea sistemelor fizice respectă prinncipiul cauzalității.
Un sistem poate fi caracterizat informational, structural, topologic.
6
Asemenea sisteme sunt irealizabile fizic.

9
 lNTRODUCERE ÎN AUTOMATICĂ ȘI CALCULATOARE

Răspunsurile la testele de autoevaluare

1.
Enunț
Ce presupune respectarea principiului cauzalității ?
Rezolvare
Respectarea principiului cauzalităţii presupune aparița efectului după
cauză (respectiv cauza să preceadă efectul).
2.
Enunț
Care sunt elementele definitorii specifice caracterizărilor informațională,
structurală și topologică ale unui sistem ?
Rezolvare
Elemente definitorii:
– caracterizarea informațională: variabile de tip cauză și de tip efect;
– caracterizarea structurală: variabile de stare;
– caracterizarea topologică: traiectorii de stare și de fază.

Bibliografie
1. Cîrtoaje, V. Teoria sistemelor automate. Sisteme liniare. Ploieşti, Editura
Universităţii din Ploieşti, 1999.
2. Cîrtoaje, V. Teoria sistemelor automate. Analiza elementară în domeniul
timpului. Ploieşti, Editura Universităţii din Ploieşti, 2004.
3. Ionescu, G., Ionescu, V. ş.a. Automatica de la A la Z. Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
4. Larionescu, S. Teoria sistemelor. Management, automatizare, procese.
Bucureşti, Editura Matrixrom, 2006.
5. Paraschiv, N., Rădulescu, G. Introducere în ştiinţa sistemelor şi
calculatoarelor, Bucureşti, Editura Matrixrom, 2007.
6. Penescu, C. Sisteme. Concepte, caracterizări, metode. Bucureşti, Editura
Tehnică, 1975.

10