INTELIGENŢELE MULTIPLE

Dacă ne raportăm la TIM (teoria inteligenţelor multiple), putem spune că omul se naşte
cu un anumit „profil” de „start” al inteligenţelor multiple care îl defineşte – cu alte cuvinte, se
naşte cu un anumit nivel de dezvoltare a acestor inteligenţe, iar experienţele diverse de-alungul
vieţii, pot determina care dintre aceste inteligenţe se dezvoltă şi în ce măsură. Cadrele
didactice, profesorii, educatorii pot juca, deci, un rol semnificativ în identificarea, dezvoltarea şi
exploatarea acestor inteligenţe în contexte educaţionale formale, nonformale sau informale cu
scopul de a eficientiza procesul de predare-învăţare-evaluare. De aceea, este recomandată
promovarea unei viziuni holistice asupra învăţării, a unei viziuni globale asupra proceselor de
predare-învăţare şi a etapelor implicate, precum şi focalizarea pe instruirea diferenţiată, cu
scopul declarat de a maximiza învăţarea pentru toţi elevii. În vederea realizării acestei finalităţi,
este oportună valorificarea teoriei inteligenţelor multiple al lui Gardner şi a teoriilor stilurilor de
învăţare, care sugerează modalităţi pertinente de selectare a abordărilor specifice ale învăţării
realizate de individ.
Tratarea diferenţiată este o necesitate în procesul educaţional, susţinută de cauze
cunoscute, generale şi situaţionale care se leagă de particularităţile individuale ale elevilor, dar
şi de mediul socio-familial din care provin elevii. Teoria inteligenţelor multiple constituie o
altenativă a muncii diferenţiate, o strategie modernă de instruire interactivă care poate contribui
la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Practic “individualizarea” defineşte acţiunea de adaptare a procesului didactic la
particularităţile individuale ale elevilor.
Învăţământul modern, centrat pe elev, are ca filosofie teoria psihologiei umaniste, iar
principiile sale aplicative sunt:
 fiecare elev este unic şi are o individualitate proprie;
 fiecare elev doreşte să se simtă respectat;
 nu pretinde atitudini şi comportamente similare din partea tuturor elevilor;
 respectă diferenţele individuale;
 incurajează diversitatea;
 exprimă deschis încrederea în capacitatea de schimbare pozitivă;
 nu face economie în aprecieri pozitive la comportamentelor elevilor;
 subliniază rolul stimei de sine ca premisă în dezvoltarea personală;
Atunci când ne gândim la cel care învaţă avem în vedere trei aspecte esenţiale
interrelaţionate şi anume:
1. Stilul de învăţare, respectiv combinaţia de stiluri de învăţare (acestea fiind
înţelese ca structuri flexibile şi nu imuabile);
2. Stilul sau abilităţile de gândire;
 3. Inteligenţele multiple cu care acesta este înzestrat.
Demersurile pedagogice diferenţiate sunt orientate de concepţia metodologică a cadrului
didactic şi de obiectivele educaţionale, prin care se precizează comportamentele cognitive şi
non-cognitive vizate la elevi, contextele educaţionale în care ei vor demonstra şi exersa aceste
comportamente şi, implicit, înţelegerea, în profunzime a conţinuturilor curriculare. Teoria
inteligenţelor multiple oferă deci, oportunitatea realizării unei instruiri interactive şi diferenţiate,
care să îi ajute pe elevi în valorificarea şi maximizarea propriului potenţial de învăţare; în acest
fel, teoria inteligenţelor multiple devine, practic, o modalitate eficientă de asigurare a succesului
şcolar, prin intermediul unor factori sociopedagogici.
 Predarea nediferenţiată porneşte de la ideea că toţi elevii au acelaşi stil, acelaşi ritm de
învăţare, toţi au aceleaşi cunoştinţe, aceeaşi capacitate de înţelegere şi înaintare de la un
obiectiv la altul în acelaşi ritm. Lipsa diferenţierii poate avea ce rezultat insuccesul, eşecul
şcolar, pentru că nu s-a produs acea adaptare a actului instructiv-educativ la cerinţele şi
posibilităţile diferite ale subiecţilor ce alcătuiesc colectivul şcolar.
Diferenţierea presupune un proces de predare care ţine cont de nevoile elevilor şi de
ritmul în care ei învaţă. În acest context, diferenţele dinte elevi ajung să fie studiate şi să devină
fundament al construirii situaţiilor de predare-învăţare ulterioare. Cadrul didactic trebuie să
faciliteze formarea abilităţilor necesare pentru a deveni din ce în ce mai independenţi în
învăţare, ţinând cont de pregătirea, interesul şi stilul lor de învăţare. Tratarea diferenţiată aduce
în discuţie adaptarea învăţământului la particularităţile psihofizice ale copilului, aceasta
presupunând cunoaşterea elevilor sub aspectul cunoştinţelor lor, a priceperilor şi deprinderilor,
a potenţialului intelectual şi a trăsăturilor de personalitate.

TEORIA INTELIGENŢELOR MULTIPLE

J.Piaget defineşte inteligenţa ca fiind o formă superioară de adaptare optimă, eficientă la

stuaţii noi, problematice, prin restructurarea datelor experienţei.Acesată adaptare este rezultatul
intredependenţei dintre asimilarea de informaţie(experienţa cognitivă anterioară) şi acomodarea
(transformarea experienţei cognitive).
În accepţiunea lui H.Gardner, inteligenţele reprezintă capacitatea cognitivă a individului,
descrisă printr-un set de abilităţi, talente, deprinderi mentale pe care le deţine orice persoană
dezvoltată normal, ele fiind grupate în opt categorii. Aceste opt inteligenţe sunt dezvoltate într-o
anumită măsură, interacţionează şi se combină într-un mod unic, singular.
Aceste inteligenţe se manifestă foarte rar în mod independent. Ele acţionează
complementar, concurent, compensatoriu şi coordonat în cazul ficărui individ.
Conform teoriei lui Gardner, criteriile prin care se poate determina existenţa unei
inteligenţe sunt următoarele:
 să existe de la începuturile omenirii;
 să aibă o zonă de reprezentare/localizare pe creier responsabilă de activitatea ei;
 să deţină un sistem de expresie propriu (un cod specific de simbolizare- cuvinte, numere
sau un limbaj specific).
Făra a face vreo ierarhizare, Gardner a stabilit existenţa următoarelor inteligenţe:
1. Inteligenţa lingvistică – capacitatea de a rezolva şi dezvolta probleme cu
ajutorul codului lingvistic, sensibilitate la sensul şi ordinea cuvintelor.
2. Inteligenţa logico-matematică – capacitatea de a opera cu modele, categorii şi
relaţii, de a grupa, ordona şi a interpreta date, capacitatea de a problematiza.
3. Inteligenţa spaţial-vizuală - capacitatea de a forma un model mental spaţial, de
a rezolva probleme prin intermediul reprezentărilor spaţiale şi ale imaginii, simţul
orientării în spaţiu, capacitatea de a citi hărţi, diagrame, grafice.
 4. Inteligenţa muzicală – capacitatea de a rezolva probleme şi de a genera
produse prin ritm şi melodie, sensibilitate la ritm, capacitatea de a recunoşte
diverse forme de expresie muzicală;
5. Inteligenţa corporal-kinestezică – capacitatea de a rezolva probleme şi de a
genera produse cu ajutorul mişcării coprului, îndemânarea în manipularea
obiectelor;
6. Inteligenţa interpersonală – capacitatea de a rezolva probleme prin interacţinea
cu ceilalţi, abilitatea de a discrimina şi răspunde adecvat la manifestările şi
dorinţele celorlalţi;
7. Inteligenţa intrapersonală - capacitatea de a rezolva probleme şi de a genera
produse prin cunoaşterea de sine, capacitatea de acces la propriile trăiri şi
abilitatea de a le discrimina şi exprima, conştientizarea propriilor cunoştinţe,
abilităţi, dorinţe.
8. Inteligenţa naturalistă – capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta
produse cu ajutorul taxonomiilor şi a reprezentărilor mediului înconjurător.
9. Inteligenţa existenţială – este identificată de H. Gardner ca fiind responsabilă
de cunoaşterea lumii, (specifică filozofilor), însă nu s-a reuşit localizarea zonei
cerebrale care o activează.
Prin viziunea pluralistă asupre intelectului Gardner promovează ideea că inteligenţa este
multidimensională şi o defineşte ca o abilitte de a rezolva probleme şi/sau de a crea produse
care să fie valorizate la un moment dat de o anumită cultură. Potrivit acestei idei, un individ
reprezintă de fapt, o „colecţie de inteligenţe” şi chiar dacă nu este dotat cu o inteligenţă sau alta,
combinaţia inteligenţelor pe care le posedă îi permit să desfăşoare cu succes activităţi specifice
dintr-un anumit domeniu.
Aplicarea teoriei inteligenţelor multiple presupune următoarele principii educaţionale:
 Subiecţii care învaţă trebuie încurajaţi să îşi cunoască şi să utilizeze în învăţare
inteligenţele cele mai potrivite structurii lor.
 Activităţile de învăţare să fie proiectate în aşa fel încât să implice diferite tipuri de
inteligenţă.
 Evaluare învăţării trebuie să măsoare multiple forme ale inteligenţei (M., Bocoş,
pag.164)
De asemenea aplicarea acestei teorii presupune respectarea unor cerinţe cum ar fi:
 Cunoaşterea profilului de inteligenţă al elevilor
 Cunoaşterea stilurilor de învăţare
 Toate tipurile de inteligenţă au aceeaşi importanţă în asigurarea succesului
şcolar
 Existenţa unei oferte educaţionale flexibile în concordanţă cu tipurile de
inteligenţă manifestate de elevi
 Învăţare centrată pe elev şi pe nevoile sale educaţionale, valorificarea resurselor
şi potenţialului individual al elevilor.
Caracteristici ale tratării diferenţiate pe baza teoriei inteligenţelor multiple

Tratarea diferenţială pe baza inteligenţelor multiple are următoarele caracteristici:

 Presupune un curriculum ascuns/ subliminal implementat unitar (obiectivele şi
conţinuturile educaţinale sunt aceleaşi pentru toţi elevii, dar diferă tratamentul pedagogic
aplicat acestora);
 Poate cuprinde şi un curriculum predat, dar acesta are o pondere mică, accentul
punându-se pe activitatea proprie a elevilor;
 În practica educaţională, cele mai frecvente strategii de diferenţiere a instruirii sunt:
- selectarea, prelucrarea şi transpunerea didactică a conţinuturilor, apelând la
diferite combinaţii de inteligenţe;
- tratarea diferită a elevilor, în funcţie de potenţialul propriu şi tipurile de inteligenţe
predominante în plan individual;
- organizarea activităţilor de muncă personalizată independentă în clasă, ţinând
cont de profilul de inteligenţă al elevilor;temele pentru acasă vizează
preocupările, interesele, aptitudinile şi profilul lor de inteligenţă;
- realizarea evaluării continue şi individuale în aşa fel încât fiecare elev să-şi poată
alege pentru formularea răspunsurilor inteligenţa/inteligenţele adecvate propriei
personalităţi;
 Accentul se pune pe formarea la elevi a unor sisteme de noţiuni, concepte şi principii
fundamentale, interrelaţionate logic şi praxiologic;
 Profesorul este organizator, îndrumător al activităţii de învăţare, al procesului de formare
a capacităţilor de autoinstruire ale elevilor;
„Instruirea bazată pe inteligenţele multiple are şanse mari să fie activă întrucât fiind
diferenţiată şi răspunzând intereselor şi nevoilor individuale ale elevului, în modalităţi care
valorifică propriul potenţial de gândire şi acţiune, determină implicarea sa superioară în
activitatea didactică”. (M., Bocoş, p 174).
Teoria inteligenţelor multiple oferă un număr mare de instrumente didactice, care pot fi
utilizate în cadrul lecţiilor, instruirea fiind centrată pe elev.
Capacitatea de a utiliza limbajul şi de a gândi prin intermediul acestuia, gândirea logico-
matematică , performanţa în artele vizuale sau sportive, capacitatea individului de a se
cunoaşte pe sine sau de a-i intui pe ceilalţi, cunoaşterea lumii naturale, cunoaşterea marilor
întrebări ale existenţei umane, toate aceste “cadre ale minţii” ar trebui mobilizate în mod
echilibrat pentru a genera ceea ce Gardner numeşte “ o educaţie pentru toate fiinţele umane”
(H.Gardner, 1983).
O perspectivă educaţională bazată pe inteligenţele multiple poate potenţa înţelegerea în cel
puţin trei feluri:
 Prin oferirea unor analogii corespunzătoare. Subiectele sau temele necunoscute
sunt adesea înţelese mai bine prin analogie cu un subiect cunoscut sau înţeles de
către elev;
  Prin oferirea unor puncte de acces semnificative. Este deosebit de importantă
decizia pedagogică privind modul cel mai eficient de a introduce un nou subiect, în
sensul că elevii pot fi motivaţi sau descurajaţi foarte repede. De asemenea datorită
celui pe care psihologii îl numesc efect de prioritate , este de aşteptat că elevii îşi vor
aminti ilustrarea iniţială sau elementele prevăzute la început pentru a atrage atenţia.
 Prin oferirea unor reprezentări multiple ale ideilor centrale sau de bază legate
de un subiect. Orice abordare din perspectiva inteligenţelor multiple este flexibilă şi poate fi
folosită pentru studierea atât a unor subiecte specializate, cât şi a unor subiecte generice, însă
nu orice aspect al inteligenţelor poate fi folosit cu aceeaşi eficienţă pentru orice obiectiv
educaţional. Concret, deşi există mai mult de o singură cale de acces, problema educaţională
care intervine se referă în selectarea punctelor de acces cele mai productive pentru facilitarea
anumitor înţelegeri, în testarea punctelor de acces alternative şi reflectarea asupra succeselor şi
eşecurilor înregistrate.

Referitor la, “ CUM ar trebui predat? ” Gardner propune o predare care răspunde
diversităţii celor care se instruiesc şi se construieşte pornind de la cunoaşterea în profunzime a
factorilor care produc diferenţele între modalitatea de a învăţa a indivizilor. Prin urmare, TIM
identifică şapte puncte de acces pentru introducerea şi construirea conceptelor: narativ,
cantitativ-numeric, logic, existenţial, estetic, practic, interpersonal. Gardner (1983) descrie
modul în care elevii utilizează cu succes inteligenţa dominantă pentru a asimila noile concepte
la modalităţi adecvate propriului stil de gândire. Acest demers devine central în abordarea
predării-învăţării evaluării din perspectiva TIM.
 Punctul de acces narativ. Reprezintă poate calea cea mai eficientă de a implica un
număr cât mai mare de elevi prin intermediul naraţiunii dramatice,datorită faptului ca
naraţiunile activează atât inteligenţele lingvistice, cât şi inteligenţele personale;
 Punctul de acces cantitativ ţine seama de cantităţi şi relaţii numerice;
 Punctul de acces logic presupune o argumentaţie structurată, preocuparea pentru
propoziţiile logice, pentru relaţiile dintre ele şi implicaţiile lor;
 Punctul de acces existenţial presupune examinarea laturilor filosofice şi terminologice
ale unui concept; această cale se dovedeşte adecvată persoanelor care sunt interesate
permanent de posibilitatea abordării unor întrebări fundamentale referitoare la existenţă.
 Punctul de acces estetic. Accentul cade pe caracteristicile senzoriale sau de suprafaţă
care vor atrage sau, cel puţin, vor capta atenţia elevilor care preferă o atitudine artistică
în experienţele vieţii.
 Punctul de acces practic. Unii elevi, indiferent de vârstă, învaţă mai bine în contact
direct cu materialele care întruchipează sau transmit conceptul;
 Punctul de acces interpersonal se adresează elevilor cărora le place să interacţioneze
cu ceilalţi, să dezbată, să argumenteze, să prezinte interese contradictorii şi să ocupe
diferite roluri.

Tabel. Abordări din perspectivă educaţională ale celor opt tipuri de inteligenţă,
după T.Armstrong (1994), adaptate de către M. Bocoş (2002, pag.167/168)
Tipul de Ce abilităţi are elevul? Ce preferă elevul? Cum învaţă
inteligenţă elevul?
Cuvintele, Spunând,
Inteligenţa Sensibilitate la limbaj să citescă, auzind,
verbală/lingvistică exprimare verbală,
să vorbească, văzând cuvinte.
compunere, povestire,
memorare, reactualizare, să povestească,
analiză metalingvistică, să scrie,
înţelegerea ordinii şi
semnificaţiei cuvintelor să asculte.

Operare cu concepte Numerele, Prin conexiuni,

matematice, realizare de
Inteligenţa logico- formulele gândire critică,
raţionamente logice
matematică metodic,
deductive şi inductive, structurile,
rezolvare de probleme, calculând,
raţionamentele.
gândire abstractă, experimentând.
identificarea relaţiilor si
conexiunilor

Producere de sunete,reacţii Sunetele,melodiile, Asociind sunete,

la ritmuri, sunete, melodii, ritmuri şi melodii
Inteligenţa vocile,cântecele,
evaluarea structurilor cu ajutorul muzicii
muzicală/ritmică
muzicale,discriminarea muzica
trăsăturilor caracteristice
tonurilor ,scheme mentale
pentru ascultarea muzicii.

Observarea de detalii Imaginile,culorile, Vizualizând,

vizuale, orientarea în spaţiu,
Inteligenţa să deseneze,să văzând şi
crearea de modele, desen,
vizuală/spaţială modeleze,să observând
proiectare, formarea
proiecteze reprezentări
reprezentărilor, manipularea
grafice, folosind
imaginilor, acurateţea
”ochiul minţii”
percepţiei din unghiuri
diferite, recunoaşterea
relaţiilor.

Observarea fină a detaliilor Natura, fenomenele Prin informaţii

senzoriale, observarea naturale, animalele, senzoriale,
Inteligenţa
relaţiilor, a mediului
naturalistă plantele, plimbările culegând şi
înconjurător, realizare de
comparând date.
clasificări.
 Tipul de Ce abilităţi are elevul? Ce preferă elevul? Cum învaţă
inteligenţă elevul?
Coordonarea mişcărilor Să danseze, să Practice,
corpului, atingă obiectele, manevrând,
Inteligenţa
participând,
corporal- extinderea conştientizării să interacţioneze
kinestezică corporale, conexiune minte- cu acestea. implicându-se
corp, controlul mişcărilor direct.
voluntare

Introspecţie, înţelegerea de Reflecţia personală, Prin sarcini

sine, analizarea şi etică, morală individualizate,
Inteligenţa
exprimarea sentimentelor şi
intrapersonală prin muncă
gândurilor proprii,
independentă.
autoevaluare, metacogniţie
Comunicând cu
altii, relaţionând,
Inteligenţa Comunicare verbala şi Relaţii sociale,
interpersonală nonverbală eficientă, interacţiune, observându-i pe
negociere, mediere, colaborare, empatia ceilalţi, în grup,
înţelegerea celorlalţi, faţă de alţii. prin activităţi
transpunerea în perspectiva interdependente.
altora

De asemenea, se consideră că, pentru a avea succes şcolar elevii ar trebui să deţină un
anumit set de abilităţi, care pot fi corelate şi cu inteligenţele multiple (adaptare după McKenzie,
2005):

ÎNTELIGENŢA MULTIPLĂ
COMPETENŢA
CORELATĂ
 Competenţe de comunicare eficientă –  Inteligenţa verbală sau
înţelegerea şi realizarea comunicării. lingvistică care sprijină
înţelegerea şi realizarea unei
comunicări eficiente verbale,
scrise şi multimedia într-o
varietate de forme şi contexte
 Creativitate, flexibilitate şi curiozitate  Inteligenţa vizuală şi existenţială
intelectuală — dezvoltarea, implementarea şi permite elevilor să-şi imagineze
comunicarea ideilor noi altor persoane; idei, soluţii şi produse care pot
deschidere şi receptivitate la nou, perspective îmbunătăţi calitatea vieţii lor
variate, abilitatea de a adapta şi ajusta idei pe
măsură ce devin disponibile informaţii noi
 Gândire critică şi gândire sistemică —  Inteligenţa logico-matematică -
Exersarea gândirii în ce priveşte înţelegerea şi înţelegerea conceptelor şi a
realizarea unor alegeri complexe; conexiunilor dintre ele.
 ÎNTELIGENŢA MULTIPLĂ
COMPETENŢA
CORELATĂ
 Informaţii şi abilităţi media — Analizarea,  Inteligenţa kinestezică – sprijină
accesarea, administrarea, integrarea, evaluarea, aceste competenţe în măsura în
şi crearea de informaţii în diverse forme şi medii. care elevii manipulează
Abilităţi de a accesa, manipula informaţii utilizând instrumente care facilitează
o varietate de instrumente digitale prelucrarea informaţiilor
 Capacităţi de colaborare şi interpersonale —  Inteligenţa interpersonală şi
Demonstrarea capacităţilor de lucru în echipă şi lingvistică în măsura în care
de conducere; adaptarea la diverse roluri şi elevii interacţionează pentru a
responsabilităţi; colaborarea productivă cu ceilalţi; finaliza sarcinile şi de a crea
conduită empatică; respectarea altor puncte de produsele activităţii.
vedere
 Identificarea, formularea şi soluţionarea  Inteligenţa logico-matematică
problemelor — capacitatea de a depista, atunci când elevii oferă idei
formula, analiza şi rezolva probleme. Capacitatea variate pentru a rezolva
de a genera soluții eficiente, eficace în rezolvarea probleme.
sarcinilor-problemelor.
 Auto-formare —monitorizarea propriilor nevoi  Inteligenţa intrapersonală şi
de înţelegere şi învăţare - capacitatea de a naturalistă intră în rol atunci când
evalua informaţiile pentru validitatea şi fiabilitatea elevii identifică şi evaluează
lor printr-o varietate de strategii de gândire critică informaţiile pentru utilitatea lor
- localizarea resurselor corespunzătoare;
transferul cunoştinţelor dintr-un domeniu în altul

Dorind să demonstreze aplicabilitatea educaţională a Teoriei Inteligenţelor Multiple,

Mindy Kornhaber şi colegii ei au iniţiat un proiect intitulat SUMIT (Schools Using Multiple
Inteligences Theory), în care echipa de cercetare a studiat un grup de 42 de şcoli care au folosit
Teoria Inteligenţelor Multiple timp de minim trei ani, iar rezultatele înregistrate au fost
încurajatoare:
 Un procentaj de 78% dintre aceste şcoli au raportat rezultate pozitive la testele
standardizate, iar cinci optimi dintre ele, au atribuit îmbunătăţirea unor practici
educaţionale inspirate din Teoria Inteligenţelor Multiple
 Un procentaj de 78% dintre şcoli au raportat performanţe mai bune la elevii cu dificultăţi
de învăţare
 La 80% din şcoli s-a raportat o participare mai bună din partea părinţilor şi comunităţii,
iar trei sferturi la sută dintre ele au atribuit această creştere Teoriei Inteligentelor Multiple
 81% din şcoli au raportat o îmbunătăţire în disciplina elevilor, iar două treimi au atribuit-o
Teoriei Inteligenţelor Multiple ( M. Kornhaber, 2004)

Dacă într-o clasă tradiţională elevii stau în bănci, ascultă prelegerea profesorului,
urmăreşte demonstraţia profesorului la tablă, iar acesta pune întrebări clasei, trasează sarcini
de lucru elevilor şi aşteaptă ca aceştia să realizeze aceste sarcini, într-o clasă TIM se întâmplă
toate acestea, la care se pot adăuga crearea de cântece legate de conţinutul predat, pot avea
loc dezbateri, elevii pot nota într-un jurnal, pot colecţiona fotografii, pot realiza anumite activităţi
manuale, pot aranja un puzzle sau să picteze ceea ce creează oportunităţi şi modalităţi variate
de învăţare pentru fiecare elev.
Demersul de organizare a activităţii de predare din perspectiva TIM presupune pentru
fiecare obiectiv formulat, o serie de interogaţii pedagogice suplimentare pentru fiecare tip de
inteligenţă:
De exemplu, dacă vizăm inteligenţa lingvistică, ne întrebăm: „cum voi utiliza cuvintele
exprimate şi cele scrise?”; dacă vizăm inteligenţa spaţială, ne întrebăm: „cum voi utiliza
integratorii vizuali, culorile sau planşele ?”; dacă vizăm inteligenţa interpersonală ne vom
întreba: cum voi angaja elevii în activităţi partajate, de cooperare, sau de grup ?.

Astfel, în sarcinile trasate elevilor în cadrul activităţilor ar trebui să ţinem cont de tipul de
inteligenţă dominant şi să planificăm acţiuni/activităţi ce presupun (McKenzie, 2005):

TIP DE
INTELIGENŢĂ ACŢIUNI / SARCINI
DOMINANT
a citi, a scrie, a vorbi, a cere, a explica, a informa, a transmite, a
Verbală / raporta, a articula, a adresa, a conferi, a cere, a povesti, a lectura, a
lingvistică prezenta, a anunța, a dezbate, a discuta, a conversa, a recita, a cita, a
descrie, a clarifica.
Logico- a rezolva, a întreba, a formula ipoteze, a teoretiza, a examina, a
matematică investiga, a experimenta, a analiza, a deduce, a dovedi, a verifica, a
descifra, a determina, a prezice, a estima, a măsura, a calcula, a
 TIP DE
INTELIGENŢĂ ACŢIUNI / SARCINI
DOMINANT
cuantifica, a simplifica
a observa, a simboliza, a trage, a schița, a proiecta, a ilustra, a vopsi,
a colora, a contura, a rearanja, a aranja, a rearanja, a inventa, a crea,
Vizuală
a concepe, a inova, a imagina, a vizualiza, a desena, a prezenta
vizual (ex. prezentare powerpoint)
a construi, construi, a ridica, a asambla, a face, a fabrica, a structura, a
imita, a juca un rol, a efectua, a merge, a alerga, a sări, a dansa, a
Kinestezică
colecta, a aduna, a compila, a modela, a formata, a duplica, a diseca,
a exersa, a muta, a transporta.
a asculta, a auzi, a deduce, a nota, a recepta un model, a cânta, a
Muzicală bate, a repeta, a replica, a reproduce, a copia, a imita, a mima, a
compune, a armoniza, a orchestra, a rezona.
a exprima, a implica, a sprijini, a promova, a consilia, a încuraja, a
justifica, a raţionaliza, a caracteriza, a apăra, a valida, a reabilita, a
Intrapersonală evalua,

a judeca, a provoca, a studia, a realiza un sondaj.

a partaja/împărtăşi, a coordona, a ghida, a direcţiona, a ajuta, a media,
a gestiona, a conduce, a colabora, a coopera, a intervieva, a influenţa,
Interpersonală
a convinge, a realiza un compromis, a realiza un joc de rol, a
improviza, a arbitra, a concilia.
a sorta, a organiza, a clasifica, a compara, a contrasta, a diferenţia, a
separa, a detalia, a alinia, a ordona, a aranja, a secvenţializa, a
Naturalistă
inventaria, a cataloga, a grupa, a îndosaria, a indexa, a consemna, a
crea grafice.
a reflecta, a contempla, a delibera, a cugeta, a rezuma, a sintetiza, a
asocia, a relaţiona aspecte,
Existenţială
a recapitula, a încapsula, a elabora, a aprecia, a evalua, a critica, a
specula, a explora, a visa, a se întreba.

Prin urmare, Gardner (1983) accentuează faptul că, şi evaluarea trebuie să fie adaptată
cerinţelor modelului TIM, în sensul că, evaluarea tradiţională vizează doar inteligenţa lingvistică
şi cea logico-matematică, iar preocupările noastre ar trebui să vizeze modalităţile alternative de
evaluare, întrucât elevii pot demonstra şi exersa ceea ce au învăţat în mai multe modalităţi.
Unul dintre aspectele care contribuie la eşecul şcolar al elevilor se referă la faptul că întreg
demersul de predare-învăţare-evaluare este puternic saturat în sarcini verbale şi logico-
matematice (Gardner, 2006).
Implicatii educationale O schema de dezvoltare conceputa pentru a descrie
inzestrarea si corolarele sale conduce firesc la intrebarea: ce se poate face
pentru a promova si educa fatetele inzestrarii? Din pacate este foarte usor sa
blochezi dezvoltarea copiilor aplicand in procesul de educatie metode si
tehnici care nu corespund obiectivelor fundamentale ale unui act educativ
performant si este uneori dificil sa incurajezi inflorirea copiilor. Tocmai
deoarece stim atat de putin despre aceste fenomene valoroase, este extrem de
important ca parintii si educatorii “sa nu faca rau”. Delimitarea diferitelor
forme care constituie inzestrarea, experienta, creativitatea si altele asemenea
poate fi utila educatorilor prin faptul ca duce la intrebarea: ce tip de
performante sau realizari extraordinare sunt dorite? A urmari sa promovezi
dezvoltarea unui individ creativ este o provocare extraordinara mult diferita
de educarea unui individ prodigios sau de instruire a unui individ care va
deveni un expert.
Este foarte important sa stabilim, cat mai clar posibil, care sunt obiectivele
noastre educationale. Astfel putem alege: gandire critica, gandire creativa,
persoana particulara intr-o societate civila, cunoasterea factorilor si ideilor
importante din diverse discipline, gandire corecta in cadrul disciplinelor,
gandire interdisciplinara, cultivarea intrebarilor corecte, descoperirea
calitatilor specifice fiecarui individ. Cel mai important dintre acestea este
obiectivul care urmareste formarea capacitatii elevilor de a prezenta o
intelegere autentica intr-un numar de discipline cheie.
Pentru atingerea scopului si obiectivelor educationale este esential ca
educatorul sa tina cont de ideea de inteligenta multipla si de beneficiile pe
care le poate aduce accesarea TIM in procesul instructiv-educativ. Pentru o
buna intelegere a materialelor prezentate este necesar sa se recurga la toate
inteligentele care sunt relevante pentru acel subiect, in cat mai multe moduri
legitime posibile. Unii copii vor invata un subiect prin intermediul unui punct
de intrare si alt subiect prin alt punct de intrare. Prin aceste tipuri de abordare
se activeaza diferite fascicule din reteaua neurala. In masura in care sunt
activate si apoi conectate numeroase retele neurale, exista o reprezentare
mentala solida si de durata a subiectului in chestiune. Ca oameni avem
capacitatea de “computare” (de procesare) a limbajului, numerelor, relatiilor
sociale, relatiilor spatiale. Nu putem vedea direct inteligentele, dar le
observam in actiune urmarindu-i pe indivizi cum desfasoara diferite tipuri de
comportamente si sarcini. Cand o persoana canta, presupunem ca isi foloseste
cel putin inteligenta muzicala. Cand deseneaza, presupunem ca isi foloseste
inteligentele corporal-chinestezica si cea spatiala.

Este necesar sa privim teoria lui Gardner ca un plus adus la cunoasterea copiilor si la intelegerea
diferentelor lacestora de performanta la diverse activitati, nu ca pe un mijloc de “sortare” a acestora.

Teoria IM spune că există opt tipuri diferite de inteligență, opt moduri de a fi inteligent. Pot fi
chiar mai multe, dar nu au fost identificate încă. Fiecare tip de inteligență poate fi descris prin
anumite trăsături, activități, pasiuni. Cele opt tipuri de inteligență despre care a vorbit doctorul
Gardner sunt: inteligența lingvistică, inteligența muzicală, inteligența logico-matematică,
inteligența spațială, inteligența kinestezică, inteligența interpersonală, inteligența
intrapersonală și inteligența naturalistă (Armstrong, 2019).
În calitate de cadre didactice și nu numai, cred că este important să le valorificăm la
maximum învățăceilor noștri, toate tipurile de inteligență pe care le au. Un cadru didactic
ar trebui să descopere și să cunoască foarte bine fiecare învățăcel în parte. Acest lucru îl va
ajuta să înțeleagă mai bine nevoile elevilor săi și să interacționeze mai bine cu ei. Va învăța
că fiecare are puncte tari și idei despre cum să facă anumite lucruri, fapt ce îl va face să-i
înțeleagă mai ușor, să se înțeleagă cu ei și chiar să învețe de la ei.
Vestea bună este că fiecare dintre noi are câte ceva din toate cele opt tipuri de inteligență,
indiferent de cine suntem și de unde venim. Fiecare este inteligent în toate cele opt moduri,
în grade diferite. Asta nu înseamnă că excelăm la toate, ci înseamnă că avem abilități în
fiecare domeniu. Depinde de noi să o dezvoltăm pe fiecare dintre ele cât putem de bine.
Așa cum toți elevii sunt diferiți, toate tipurile de inteligență sunt diferite, dar sunt, de
asemenea, egale. Niciun tip de inteligență nu este mai important decât altul. Nu contează ce
abilitate avem într-un anumit tip de inteligență, important este să o explorăm, să o
amplificăm și să o dezvoltăm. Cu puțin efort, ne putem dezvolta punctele forte și le putem
îmbunătăți pe cele slabe. Diferitele tipuri de inteligență lucrează împreună în aproape tot
ceea ce facem. Spre exemplu, pictatul unui tablou nu ține doar de inteligența vizuală. Să pictezi
un tablou poate necesita folosirea inteligenței mișcării (mânuirea pensulelor), a inteligenței
naturii (atenția la detalii) sau chiar a inteligenței personale (găsirea ideilor pentru a picta). Cele
mai multe activități se bazează pe multe tipuri diferite de inteligențe, nu doar pe cele evidente
(Armstrong, 2019).
„Fiecare dintre noi folosește zilnic cele opt tipuri de inteligență, dar fiecare dintre noi are
modul său unic în care își arată inteligența. ...este ca și cum cele opt tipuri de inteligență ar fi
note diferite dintr-o octavă, pe un portativ: Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si, Do. Fiecăruia dintre noi
îi place să cânte un cântec diferit, compus din aceste opt note. Acest mod de a combina notele
este unic, deci niciun alt cântec nu este exact la fel. Când îți folosești cum poți mai bine toate
tipurile de inteligență- în felul tău unic- vei umple lumea cu un cântec minunat pe care nimeni
altcineva nu îl poate crea!” (Armstrong, 2019, p. 13).
Astfel, profesorii și educatorii pot juca un rol semnificativ în identificarea, dezvoltarea și
optimizarea inteligențelor în contexte educaționale formale, informale și nonformale, în vederea
optimizării procesului de predare-învățare-evaluare. Teoria inteligențelor multiple constituie o
alternativă a muncii diferențiate, o strategie modernă de instruire interactivă care poate
contribui la îmbunătățirea performanțelor școlare și la creșterea stării de bine a
educabililor. Principala caracteristică a inteligenței multiple în procesul
de învățare este mobilizarea tuturor abilităților elevului în toate etapele învățării.

Strategiile educaționale se concentrează în prezent asupra înțelegerii și sunt orientate spre două
întrebări principale îndrumătoare: „Ce să predau?" și „Cum să organizez procesul de
predare?" pentru a se adapta la nevoile fiecarui elev. Potrivit lui Gardner (1983), evaluarea
trebuie, de asemenea, adaptată cerințelor teoriei inteligențelor multiple.
Unul dintre factorii care contribuie la rezultatele școlare slabe este saturarea puternică a
întregului proces de învățare-evaluare, având sarcini verbale-lingvistice și logico-
matematice (Gardner, 2006).
Școala devine un factor important în dezvoltarea abilităților pe care le aplicăm în viața
reală (Goleman, 2006). S-a efectuat un studiu de caz în învățământul primar din România, în
care elevii au fost testați pe baza Teoriei inteligențelor multiple. Rezultatele acestui
studiu evidențiază faptul că un program de intervenție bazat pe tehnici diversificate de predare
conduce la o îmbunătățire semnificativă a rezultatelor elevilor cu dificultăți de învațare, crescând
motivația și interesul acestora pentru cunoaștere.
Aplicând această teorie în practica didactică, cadrele didactice, au în vedere faptul că:
fiecare elev este unic și are o individualitate proprie; fiecare elev dorește să se simtă
respectat, valorizat, unic; nu pretinde atitudini și comportamente similare din partea
tuturor elevilor; respectă diferențele individuale; încurajează diversitatea, subliniază rolul
stimei de sine ca premisă în dezvoltarea personală.
Aplicarea teoriei inteligențelor multiple presupune următoarele principii educaționale:
educabilii trebuie încurajați să își cunoască și să își utilizeze în învățare inteligențele cele mai
potrivite structurii lor; activitățile de învățare să fie proiectate în așa fel încât să implice diferite
tipuri de inteligență; evaluarea învățării trebuie să măsoare multiple forme ale inteligenței, iar
preocupările noastre ar trebui să vizeze modalități alternative de evaluare (Bocoș, 2001).
În concluzie, aplicarea Teoriei Inteligențelor Multiple în practica didactică actuală are un
rol semnificativ, deoarece le oferă copiilor încredere în propriile forțe, atât la școală, cât și
în viață și îi ajută să își dea seama cât de inteligenți sunt cu adevărat. Utilizând la clasă
toate tipurile de inteligență, profesorii îi ajută pe elevi să învețe mai repede și mai mult,
ținând cont în același timp de nevoile și interesele fiecăruia.
 

Bibliografie
· Armstrong, T., & Boga, L. (2019). Eşti Mai Inteligent decât crezi: Un Ghid Al inteligenţelor multiple, Pentru Copii.
Curtea Veche, București
· Bocoş Muşata, (2005). Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune.  Editura Presa  Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca
· Gardner, H., (2005). Mintea disciplinată: educația pe care o merită orice, copil, dincolo de informații și teste
standardizate.  Editura Sigma, București.
· Gardner, H., (2006). Inteligențe multiple. Noi orizonturi.,  Editura Sigma, București
· ***Albulescu, I. (2021). Idei și Doctrine fundamentale în științele educației. Suport de curs. Anul II, Sem. I. Cluj-
Napoca

Aplicarea învățării diferențiate în predarea limbii materne într-un spațiu intercultural dă un aspect definitoriu în
procesul de învățare și anume o deschidere a gândirii elevilor spre  modalitățile de identificare a punctelor tari, spre
dezvoltarea potențialului de a găsi soluții care să faciliteze achiziția de noi cunoștințe. Aceste strategii didactice sunt
cu atât mai eficiente , cu cât aplicarea lor își are ca bază abordarea interdisciplinară, regăsită în cadrul Programei
școlare  a proiectului de Limbă, cultură și civilizație românească .

Bibliografie

Gardner, H. , Inteligențele multiple. Noi orizonturi. Ed. Sigma, București 2006

Sarivan, L. Inteligentele multiple, o teorie pentru practica didactică, 1996 , Învăţământul primar 3/ 2002

„Inteligența se relevă a fi aptitudinea intelectuală generală a individului uman de a sistematiza și apoi utiliza
achizițiile anterioare în situații problematice noi, modificând în mod necesar semnificația funcțională a
elementelor cunoașterii, în scopul realizării a unui echilibru optimal la situațiile noi și mereu variabile ale
mediului”. (V. Oprescu, apud Țuțu, 2014).

Până la teoria lui Gardner, inteligența era considerată ca fiind generală, susținând aptitudinile umane.
Howard Gardner a publicat în 1983 lucrarea Frames of mind, care promovează existența unei  noi
forme de inteligență, proprie fiecărei persoane în parte, diferențiată după personalitatea, aptitudinile
și gândirea fiecăreia.

Ideea de inteligență fixă, care să poată fi cuantificată prin coeficientul de inteligență este contestată.
Fiecare persoană are un anumit talent, o înclinație către ceva, către un domeniu de activitate sau
către mai multe domenii înrudite, astfel încât inteligența poate fi împărțită în multiple părți
componente.
Teoria lui Gardner implică talentul sau chemarea unor persoane către un domeniu, către o meserie. El
pleacă de la ideea că aceste disponibilități ale elevilor, diferitele moduri  în care se manifestă, trebuie
manipulate încă din clasele primare, pentru dezvoltarea optimă a acestora. Astfel, este specificat că
dascălii au un rol deosebit de important în identificarea tipurilor de inteligență a elevilor și în
valorificarea acestora.

„Inteligența este abilitatea de a rezolva probleme sau de a crea produse, valorizate de una sau mai multe
culturi”. (Gardner, apud Sion, 2014).

Spre deosebire de inteligența generală, măsurată coeficientului de inteligență, inteligențele multiple

fac referire la dezvoltarea relațiilor cu ceilalți (inteligența interpersonală) sau la cunoașterea de sine
(inteligența intrapersonală). H. Gardner prezintă mai multe tipuri de inteligență, altele față de cea
matematică sau cea lingvistică, care sunt în vizorul dascălilor în permanență în școala zilelor noastre.
Astfel, avem de-a face cu inteligența muzicală, inteligența spațial-vizuală, inteligența spațial-
kinestezică sau inteligența naturalistă.

Avantajele teoriei lui Gardner sunt legate de faptul că elevii sunt încurajați să-și dezvolte aptitudinile
și abilitățile deținute, care ar trebui identificate de către dascăli. Gardner însă nu dorește identificarea
acestora prin teste și metode folosite de obicei pentru testarea inteligenței. Acest lucru ar însemna
încadrarea copiilor în aceleași tipare din care teoria inteligențelor multiple și autorul ei încearcă să-i
scoată. Identificarea inteligenței sau inteligențelor fiecărui elev ar trebui să se facă natural, prin
participarea acestuia la activități practice.

„Școala ar trebui să permită individului să atingă obiectivele profesionale și personale care corespund
evantaiului propriu de inteligențe”. (Sion, 2014).

Fiecare persoană are un mod propriu de a învăța, de a rezolva o problemă. Nu toți ajung la rezolvarea
unei probleme pe aceleași căi, lucru care nu este deloc greșit. Încurajarea găsirii diferitelor căi pentru
rezolvarea de probleme, de orice tip ar fi ele, se consituie în unul din avantajele metodei lui Gardner.
Învățarea centrată pe elev, pe persoană, implicarea activă a subiectului în învățare, precum și
dezvoltarea personală a fiecăruia sunt alte avantaje care pot fi  amintite.

Motivația fiecăruia dintre elevi este foarte importantă pentru procesul de învățare. Cunoașterea
capacităților acestora și recurgerea la metode particularizate pentru dezvoltarea lor, contribuie la
creșterea motivației. Particularizarea metodelor de lucru, procedeele alese, în funcție de gândirea și
modul de lucru al elevilor este benefică pentru trasarea concretă a liniilor individualității persoanelor.
Ieșirea din tiparele universale ale succesului și alegerea unor căi noi pentru reușită poate duce la
creșterea stimei de sine, implicit la succes.

„Metodele diferite au un rol determinant în teoria inteligențelor multiple, conform căreia nu toți elevii nu
gândesc la fel, de aceea efectele pozitive ale folosirii lor sunt sistematic amintite de Gardner. Un efect
important este acela că elevii,  văzând că profesorul poate expune, explica un conținut în mai multe forme,
sunt încurajați la rândul lor, să gândească în propria lor formă conținutul respectiv. ” (Sion, 2014).

Printre limitele teoriei lui Gardner se numără: modul de identificare al tipului de inteligență, specific
fiecărui copil (presupune un timp îndelungat), efectivele mari de elevi din clasele din zilele noastre,
greutatea realizării unei lecții centrate pe fiecare elev în parte, timpul pe care ar trebui să-l petreacă 
cu fiecare elev în parte, timp care, din păcate, nu prea există.
Oricât de mare ar fi atracția pe care pe care o reprezintă această teorie pentru dascăli, care parcă
aduce o lume de poveste și de basm în clase, nu putem să nu observăm că,  din nefericire, această
lume este una utopică, cel puțin deocamdată. (Samuel, 2006)

Cu toate că se pune accentul pe rolul dascălilor și al școlii în aplicarea acestor teorii, sistemul de
învățământ nu lasă loc pentru metode  alternative. Programa de învățământ este încă ticsită, mai ales
la clasele primare, disciplinele de învățământ nu sunt încă adapatate nevoilor, aptitudinilor elevilor,
abilităților lor, ci sunt toate, la grămadă, predate tuturor. La clasele gimnaziale și de liceu, în locul
orientării spre cariera potrivită, timpul școlar este plin cu materii uneori „de prisos”, care îngreunează
programul elevilor, le irosesc timpul și capacitățile.

„ Plecând de la ideea că toți suntem diferiți în spirit, cât și inteligență. Gardner consideră că educația  cea
mai eficientă este cea care pleacă de la premisa acestei diferențe, nu cea care o ignoră, în numele unui
etalon, sau standard cu care trebuie să ne confruntăm, pentru a ne ocupa locul în lume sau societate.
Așadar, programele educaționale, metodele de învățământ și formele de evaluare trebuie să țină cont, în
designul și organizarea lor, de diferențele existente între indivizi și să le ofere posibilități de dezvoltare.”
(Sion, 2014).

Concluzionând, teoria inteligențelor multiple a lui  Gardner aduce opt inteligențe în locul uneia
generale, niciuna dintre cele opt nefiind mai importantă decât celelalte. Fiecare persoană se naște cu
anumite capacități și abilități care sunt dezvoltate dacă sunt descoperite la timp și dacă se lucrează în
școală conform acestora. Deținerea uneia dintre inteligențe nu exclude deținerea și alteia, unele fiind
chiar înrudite. Ieșirea din tipare și obținerea succesului pe căi diferite este unul dintre conceptele
moderne care se încearcă a se implementa în școli, implicarea activă a subiectului în procesul lui de
învățare fiind modalitatea de obținere a optimului funcțional al individului.

Bibliografie
Sion, Grațiela. (2014). Psihologia dezvoltării. București: Editura Fundației România de mâine.
Țuțu, Mihaela Corina. (2014). Psihologia personalității. București: Editura Fundației România de mâine.

4. Concluzii ale teoriei lui Gardner Teoria inteligențelor multiple conduce la trei concluzii:
1. Noi toţi dispunem de întreaga gamă de inteligențe. Aceasta ne face să fim fiinţe
omeneşti din punct de vedere cognitiv. 2. Nu există doi indivizi (nici măcar gemenii) cu
acelaşi profil intelectual. Chiar dacă materialul genetic este identic, ei au experienţe
diferite. 3. Dacă cineva are o inteligenţă puternică, nu înseamnă că acţionează neapărat
inteligent. Toţi suntem diferiţi datorită combinaţiilor noastre diferite de inteligenţă.
Dacă recunoaştem aceasta, vom avea şansa de a face faţă mai bine provocărilor la care
suntem supuşi de-a lungul vieţii. Dacă putem mobiliza întregul spectru de aptitudini
umane, vom reuşi să ne simţim mai bine în propria piele, să fim mai angajaţi şi mai
integraţi în comunitate, vom putea să contribuim la mărirea probabilităţii de
supravieţuire pe această planetă şi poate chiar să contribuim la evoluţia noastră ca
specie umană. 4. Implicaţii educaţionale Din diferitele teme educaţionale din lumea
TIM, H. Gardner distinge trei astfel de teme care merită să fie luate în considerare:
individualizarea predării şi a învăţării, necesitatea unor scopuri educaţionale articulate
şi avantajele unor reprezentări multiple ale conceptelor cheie [3]. ■ Educaţia centrată
pe individ. De-a lungul istoriei, majoritatea şcolilor au fost uniforme: elevii erau învăţaţi
aceleaşi lucruri, în acelaşi mod şi erau evaluaţi în aceeaşi manieră. Această manieră era
considerată ca fiind corectă, deoarece toată lumea era tratată în mod egal. Totuşi
această modalitate îi privilegia pe cei care posedau inteligenţe lingvistice şi logico-
matematice puternice, în timp ce pentru ceilalţi elevi, care posedau profiluri
intelectuale întrucâtva diferite, şcoala devenea dificilă. O educaţie centrată pe individ
este o educaţie care face diferenţe extrem de serioase între indivizi. Dascălul are
menirea de a învăţa cât mai multe lucruri despre elevii săi, despre capacităţile lor de
învăţare, despre tendinţele fiecăruia. Informaţia asimilată trebuie utilizată în mod
individual pentru a modela o educaţie optimă pentru fiecare copil. Sarcina educatorului
este aceea de a obţine cât mai multe informaţii despre fiecare elev şi de a le comunica
tuturor factorilor implicaţi în educaţie: părinţi, alte cadre didactice. Când un copil
întâmpină dificultăţi în învăţare, este important să se înţeleagă cât mai exact posibil
care sunt modurile lui cognitive. Pentru a reuşi să se realizeze o punte eficientă de
legătură între curriculum şi elev ar trebui găsite cursuri opţionale care să se potrivească
profilului intelectual al fiecărui elev. Într-adevăr există un curriculum obligatoriu, în care
şcolarul este obligat să studieze matematica sau istoria, dar nu este nici un imperativ
care să susţină că aceste discipline trebuie învăţate într-o anumită manieră. Un alt
aspect deosebit de important este reprezentat de educaţia non-formală, non-
vocaţională, prezentă în comunitate, care ar putea săl atragă pe copilul cu un anumit
profil intelectual. Ceea ce va aduce educaţia individualizată în atenţia publicului sunt
programele puternice de computer. Probabil că în viitor profesorul, asistat de
calculator, va reuşi să aibă la îndemână mai multe moduri prin care să transmită
informaţia de asimilat. ■ Prioritatea obiectivelor educaţionale. Fiecare educator în
parte trebuie să îşi stabilească cu precizie care îi sunt obiectivele educaţionale. Este cu
adevărat dificil de realizat acest lucru,atâta vreme cât vrem să ne desprindem de
general şi când obiectivele noastre sunt legate de priorităţi. Din multitudinea de
obiective existente - gândire critică, gândire creativă, orientarea spre servicii,
stăpânirea tehnologiei etc.- trebuie alese doar acelea care nu răspund la întrebările:
„Ce nu este o prioritate?”, „Ce nu încercaţi să realizaţi?” [4] ■ Reprezentări multiple ale
conceptelor cheie. Obiectivul educaţional cel mai agreat de psiholgul american face
referiri la capacitatea elevilor de a prezenta o înţelegere autentică într-un număr de
discipline cheie. Altfel spus, un elev poate să gândească şi să critice un experiment
ştiinţific, să analizeze un eveniment istoric, să abordeze o operă de artă şi să-i
evidenţieze forţa şi modurile de acţiune. Aici ideea inteligenţelor multiple este
benefică, deoarece materialul de învăţat este expus în diferite moduri, într-o varietate
de forme şi contexte. Şi cel mai bun mod de a se realiza acestea este să se recurgă la
toate inteligenţele care sunt relevante pentru acel subiect, în cât de multe moduri
posibile. Abordând subiectele în căt mai multe moduri posibile, dascălul se asigură că
acestea vor ajunge la cât mai mulţi elevi. Unii vor învăţa utilizând căi lingvistice, alţii se
vor axa pe logică, alţii vor aborda o altă manieră. În altă ordine de idei, această
abordare multiplă arată elevilor ce înseamnă să fii un expert disciplinar, adică o
persoană care reuşeşte să se gândească la teme lui într-o mulţime de moduri. Prin
 aceste multiple abordări se activează diferite fascicule din reţeaua neurală, ceea ce
conduce la o reprezentare mentală solidă şi de durată a subiectului respectiv.
BIBLIOGRAFIE [1] Gardner, H., Frame of mind: The theory of multiple intelligences, New
York: Basic Books, 1983. [2] Bocoş, M., Instruire interactivă. Repere pentru reflexie şi
acţiune, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003. [3] Gardner, H.,
Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Editura Sigma, București, 2006. [4] Gardner, H.,
Mintea disciplinată, Editura Sigma, București, 2000.

Teoria Inteligenţelor Multiple permite organizarea unei instruiri interactive şi diferenţiate, susţinând
dezvoltarea unui învăţământ adaptat elevilor, care îi sprijină să îşi valorifice propriile resurse, să îşi
formeze capacităţile de autoinstruire şi să-şi dezvolte motivaţia pentru învăţarea permanentă. Teoria
inteligenţelor multiple impune ca educatorii să recunoască şi să educe o gamă largă de talente şi
abilităţi. Ei trebuie să structureze prezentarea materialului într-un stil care să angajeze majoritatea
tipurilor de inteligenţă. Printre avantajele acestei abordări se numără:  crearea mai multor ocazii
pentru dezvoltarea talentelor copiilor şi pentru obţinerea performanţelor de către aceştia;  mai mult
timp pentru realizarea conexiunilor între diverse arii curriculare în procesul didactic;  un material
suplimentar pentru îmbunătăţirea evaluării. În lecţiile bazate pe teoria inteligenţelor multiple ar fi de
dorit să se ţină cont de următoarele aspecte:  evitarea formării a mai mult de 4-5 grupe (altfel
activitatea devine foarte greu de urmărit şi sprijinit);  respectarea manierelor diferite de exprimare; 
începerea folosirii inteligenţelor multiple ca puncte de plecare ale unei lecţii obişnuite;  observarea în
mai multe rânduri a copiilor pentru a le cunoaşte profilul de inteligenţe [2]. Teoria inteligenţelor
multiple poate fi aplicată la toate activităţile/disciplinele: 319  la începutul lecţiilor obişnuite se poate
folosi o activitate care stimulează inteligenţele multiple, în scopul de a creşte motivaţia elevilor;  în
cadrul unei teme interdisciplinare realizate într-un grup constituit din copii reprezentând diverse
inteligenţe „tari”, care vor colabora în realizarea sarcinii prin coduri de simboluri şi perspective diferite; 
în cadrul unui proiect individual prin care fiecare elev îşi realizează tema din perspectiva
inteligenţei/inteligenţelor „tari”;  exploatarea unei teme la nivelul unei discipline prin diferite coduri de
reprezentare [7]. Dacă inteligenţa se defineşte ca abilitate de a rezolva probleme şi/sau de a crea
produse care sunt valorizate la un moment dat de o anumită cultură, atunci trebuie să admitem că: 
problemele de rezolvat variază foarte mult, cum ar fi, de exemplu, crearea unui final pentru o poveste
începută sau mutarea unei piese de şah;  registrul produselor este şi el deosebit de amplu: de la teorii
ştiinţifice şi compoziţii muzicale până la campanii politice de succes

GARDNER, H. Inteligenţe multiple. Noi orizonturi. Bucureşti: Sigma, 2006. 318 p. ISBN 973-649-320-2; 3.
GARDNER, H. Mintea disciplinată. Bucureşti: Sigma, 2011. 320 p. ISBN 978-973-649-646-2; 4. Instruirea
diferenţiată. Aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple. Ghid pentru formatori şi cadre didactice, Seria
„Calitate în formare”. Bucureşti, 2001. ISBN 978-606-521-793-5; 5. IONESCU, M., (coord.) Educaţia şi
dinamica ei. Bucureşti: Editura Tribuna învăţământului, 1998. 241 p. ISBN 978-973-627-447-3; 6. OPREA,
C. Stimularea inteligenţelor multiple în grădiniţă şi şcoală. In: Învăţământul preşcolar, 2010, nr. 3-4; 7.
VIŞAN, G. Teoria inteligenţelor multiple aplicată în educaţia preşcolară. In: Învăţământul preşcolar, 2008,
nr. 1-2.