Medicina bazată pe valori

DR. AL. TRIFAN MIERCURI, 16 IANUARIE 2013

   „Ce poate face filosofia pentru practica medicală?“ se întreabă Kenneth

Fulford, întemeietorul şi îndrumătorul grupului de specialişti de la Oxford
care se preocupă de două decenii de mariajul dintre medicină şi filosofie.
„Biblia“ acestei „secte“ a constituit-o cartea sa: „Moral science and
medical practice“. Termenul „moral“ din titlu se referă la teoria valorilor. În
această singulară lucrare, autorul analizează toate instrumentele care
caută valoarea în boală şi în diagnosticul medical. Ce anume face
diferenţierea între diagnosticul bazat pe dovezi şi cel întemeiat pe
evaluări, valori şi concepţii? Fulford răspunde împreună cu Giovanni
Stanghellini şi Matthew Broome, într-un articol din „World Psychiatry“
(2004), la întrebarea aceasta şi aceea formulată la început. Ce caută
filosofia în medicină? Lucrul poate cel mai important: să fundamenteze
practica bazată pe valori (PBV) utilizând modele care conectează faptele
cu valori şi concepte, ceea ce permite edificarea unor instrumente
adaptate cunoaşterii globale a pacientului. PBV are intenţia de a concepe
decizii efective în asistenţa medicală, pe terenul diferitelor şi uneori chiar
potenţial conflictualelor valori implicate. Se poate vorbi în cadrul PBV nu
atât de bune practici, cât de bune raţionamente sau prelucrări. Ele ar
depinde, după autorii citaţi, de zece puncte, formulate astfel în sectorul
clinic: • orice decizie trebuie să fie centrată pe pacient, care reprezintă
valoarea principală • multidisciplinaritatea valorilor se află în prim-plan •
conştientizarea faptului că este posibil ca diferite valori să fie concurente
la luarea deciziilor • testarea deprinderilor pentru a fi adecvate obţinerii
valorilor autentice • cunoaşterea valorilor principale relevante pentru
diferite concluzii (simptomele patognomonice) • transmiterea deprinderilor
pentru clasificarea valorilor şi rezolvarea conflictelor • orice decizie
trebuie să se bazeze pe fapte şi valori • evidenţierea valorii trebuie făcută
în orice situaţie, nu numai când există un conflict • progresul ştiinţei
conduce la posibilitatea de noi alegeri în medicină şi noile oportunităţi
aduc noi valori • un parteneriat între PBV şi decidenţi.
   Orientarea spre o medicină bazată pe valori (MBV) va putea contribui la
extincţia stigmatizării pe care boala o imprimă dimensiunii umane.
Axiologia ne arată că omul bolnav nu este un alt om şi că de multe ori
infirmităţile sale îi conferă achiziţia unor aptitudini morale care nu se
regăsesc în euforia stării de sănătate. Este suficient să privim creaţia
unor mari bolnavi unde infirmitatea a desluşit un spectru de nuanţe
estetice de excepţie. Dar nu este vorba numai de aceasta, ci şi de faptul
că PBV ne învaţă să considerăm pacientul cu HIV/SIDA, cu epilepsie ori
cu schizofrenie nu ca pe o fiinţă care şi-a pierdut valoarea umană, ci ca
pe un semen de-al nostru, care, prin existenţa sa, demonstrează
diversitatea infinită a naturii. MBV are un cuvânt de spus în opoziţia dintre
organizarea pragmatică a modelelor de îngrijire medicală şi acelea
centrate pe menţinerea valorii umane. Pediatria, psihiatria şi geriatria şi-
au dezvoltat continuu metodele de îngrijire la domiciliu, păstrătoare în cea
mai mare măsură a valorii umane a pacientului. În aceeaşi măsură, patul
de spital a devenit ţinta unor reforme în care conceptul de pragmatism a
fost temperat de cel al „feţei umane“. Gândirea reflexivă este chemată în
ajutor atunci când apare un conflict între cerinţele familiale, instituţiile
sociale şi autonomia pacienţilor. Până în anul 1990, în ţara noastră, ca
urmare a unei filosofii reducţionist-materialiste, instituţiile socio-medicale
emanate din excesul de autoritate striveau atât contextul familial, cât şi
autonomia pacienţilor. Devierile au fost aplicate din cauză că nu a fost
luat în seamă terminalul gândirii conceptuale prin care zburăm spre o
viziune clară a sensurilor lumii în care trăim.
   Nu este de prisos a observa că interdisciplinaritatea care stă astăzi la
temelia cercetării medicale s-a născut pe tărâmul filosofiei. Într-adevăr,
aceasta şi-a alimentat cursul din izvoarele diferitelor discipline particulare,
condensând aburul lor conceptual. În acest fel, filosofia ne-a arătat
beneficiul pe care-l obţinem prin conectarea minţilor.
   Un ultim – dar poate nu cel din urmă – domeniu în care inferenţele
axiomatice şi aforistice ale filosofiei au prins rădăcini este educaţia
medicală continuă. Aici, începutul este făcut de familiarizarea cu
aptitudinile clinice şi tehnice generice, fără de care specializările ar fi
lipsite de un suport trainic.
   În final, intrarea medicinii în secolul XXI a dus cu sine obstacole din ce
în ce mai vizibile, apărute prin multiplicarea aritmetică sau poate chiar
logaritmică a investigării tehnice disponibile în cercetarea şi identificarea
bolilor. În această situaţie a început să se scrie (Woodbridge şi Fulford)
despre întocmirea unei lucrări, un ghid de bună practică unde, alături de
practica bazată pe dovezi, să se afle şi o practică bazată pe valori.