MOROMEŢII

de Marin Preda
Tema şi viziunea despre lume
Pregătit de proza scurtă din volumul de debut „Întâlnirea din pământuri" (1948), primul roman scris de
Marin Preda, „Moromeţii", este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955,
volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
* Tipologie nouă: Deşi problematica şi modalităţile de exprimare artistică ale celor două volume diferă,
romanul este unitar deoarece reconstituie imaginea satului românesc în perioade de criză.
*Curentul literar în care se încadrează este realismul postbelic; marchează sfârşitul romanului doric.
*Perspectiva naratorului obiectiv (relatează întâmplările la persoana a III-a) se completează prin aceea a
reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I, şi Niculae, în volumul al II-lea) şi a informatorilor. Efectul este
limitarea omniscienţei.
*Tema centrală este destrămarea - simbolică pentru gospodăria ţărănească tradiţională - a unei familii de
ţărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti. Roman al unei familii, „Moromeţii" este şi o frescă
a vieţii rurale dinaintea şi de după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este criza comunicării.
Tema timpului „viclean", „nerăbdător", a relaţiei dintre individ şi istorie nuanţează tema socială.
*Scene simbolice: cina, tăierea salcâmului.
*Tehnica narativă folosită este cea a decupajului.
*Relaţii temporale şi spaţiale: Primul volum are trei părţi, cu o acţiune concentrată care se desfăşoară pe
parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.
*Simetria incipit - final este dată de cele două referiri la tema timpului.
*Conflicte: Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete: dezacordul dintre tată şi cei trei fii ai săi
din prima căsătorie, conflictul dintre Moromete şi Catrina, soţia lui şi conflictul lui Moromete cu sora sa,
Guica. Conflictul secundar din primul volum, dintre Ilie Moromete şi fiul cel mic, Niculae, trece pe primul
plan în volumul al doilea.
*Acţiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative. În prim-plan se află Moromeţii, o
familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. Planurile secundare completează acţiunea romanului,
conferindu-i caracterul de frescă socială.
*Secvenţele narative precum scena cinei, a tăierii salcâmului, dar şi scenele în care sunt prezentate aspecte
din viaţa colectivităţii se constituie într-o adevărată monografie a satului: hora, căluşul, întâlnirile
duminicale din poiana lui Iocan, serbarea şcolară, secerişul, treierişul.
*În volumul al doilea, structurat în cinci părţi, se prezintă viaţa rurală dintr-o perioadă
ce se întinde pe un sfert de veac, de la începutul anului 1938, până spre sfârşitul lui
1962.
* Construcţia personajelor: Ilie Moromete este un personaj exponenţial, al cărui destin este reprezentativ
pentru moartea unei lumi; „cel din urmă ţăran" (după cum a fost numit de N. Manolescu) reprezintă
concepţia tradiţională faţă de pământ şi de familie.
Romanul surprinde iluzia protagonistului că viaţa îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale, în timp
ce istoria modifică relaţiile din viaţa de familie şi din comunitatea rurală.
„Moromeţii" este un roman al deruralizării satului. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor
morale, în criza unei familii şi în criza comunicării.