Moromeții

Opera lui Marin Preda, unitară sub raportul temelor și al viziunii,

constituie o nouă vârstă a romanului românesc. Ca formulă estetică, proza lui
Marin Preda se incadreazá in realismul postbelic (neorealism) şi ilustrează,
cu o mare putere de sugestie, sfârşitul romanului doric, renuntarea parțială
la omnisciență.Scriitorul procedează la fel ca Liviu Rebreanu, debutând, în
1948, cu un volum de nuvele inspirate din universul rural, "Întâlnirea din
pământuri", prin care anticipează romanele ulterioare. Nuvelele "Dimineață
de iarnă", "O adunare linistită", dar mai ales schița Salcâmul pregătesc
cititorul pentru motive, întâmplări și personaje din romanul Moromeíi, care
apare in doua volume,primul in 1955, cel de-al doilea 12 ani mai tarziu,in
1967.

Romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru gospodăria țărănească

tradițională - a unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-
Gumeşti. Această temă se împleteşte cu altele, care nuanțează fresca vieții
rurale dinainte şi de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Titlul Moromeții aşază tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și

criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al
vremii, astfel că romanul unei familii este şi „un roman al deruralizării
satului" (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe).O altă temă este criza
comunicării, absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și familia sa.
Tema timpului viclean, nerăbdător (,timpul nu mai avea răbdare"), relația
dintre individ şi istorie nuanțează tema socială. Criticul Eugen Simion
consideră drept temă centrală a cărții „libertatea morală în luptă cu
fatalitățile istoriei".

Acțiunea romanului se desfășoară pe o perioadă de un sfert de veac şi

înfățişează destinul țăranului la confluența dintre două epoci istorice: înainte
şi după al Doilea Război Mondial.

Dimensiunea real-imaginară a spațiului unde se desfăşoară acțiunea este

realizată, pe de o parte, concret-satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării,
iar simbolic- stănoaga podiştei, casa, ograda, poiana lui locan,câmpia etc.,
încât criticul Eugen Simion afirmă că: „Moromeții stau sub un clopot cosmic
și drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor"(Eugen Simion, Scriitori
români de azi).

Observăm, în primul volum, cum se dilată timpul prin descrieri minuțioase

ale unor oameni, scene, întâmplări,aparent fără mare semnificație,
prelungindu-se durata mişcării narative:„Familia Moromete se întorsese de
la câmp. Când ajunseseră acasă, Paraschiv, cel mai mare dintre copii, se
dăduse jos din căruță, lăsase pe alții să deshame şi să dea jos uneltele, iar el
întinsese pe prispă o haină veche şi se culcase peste ea gemând. La fel făcuse
și al doilea fiu, Nilă; intrase în casă şi după ce se aruncase într-un pat,
începuse și el să geamă, dar mai tare ca fratele său,ca și când ar fi fost
bolnav"

Moromeții este un roman al deruralizării satului. Criza ordinii sociale

se reflectă în criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării.
Este un roman realist,pentru că dezvoltă problema relației omului cu istoria
şi un roman modern în compoziție, în realizarea personajului principal şi în
stil.