SECOLUL AL XX-LEA

PERIOADA POSTBELICĂ
Roman realist
Moromeții, Marin Preda
Vol. I
1955

Proza românească realistă începe cu romanul lui Nicolae Filimon,

,,Ciocoii vechi şi noi”, se conturează prin creaţia lui Ioan Slavici (nuvelele şi
romanul ,,Mara”) şi se impune ca o izbândă artistică a genului, în perioada
interbelică, prin opera lui Liviu Rebreanu, reprezentând, după aprecierea
exegeţilor, etapa „ realismului dur”. Dezideratele acestui tip de proză se regăsesc
şi în literatura postbelică, ceea ce explică reluarea unor teme tradiţionale
(problema ţărănească, istoria, drama intelectualului), propunându-se noi
modalităţi de abordare, evidente în creaţii precum ,,Desculţ” de Zaharia Stancu,
,,Bietul Ioanide” de George Călinescu, ,,Cronică de familie” de Petru Dumitriu,
,,Groapa” de Eugen Barbu.
Date despre autor
Reprezentând lumea sub semnul spiritului postbelic, Marin Preda se
distinge în literatura noastră prin realismul viziunii, apărând şi impunându-se în
acest context istoric şi cultural sub imaginea „realismului complex” (Liviu
Leonte, ,,Prozatori contemporani”). Opera sa reprezintă un ,,act de
responsabilitate morală și umană”, coordonată fundamentală a creaţiei sale şi
dimensiune a realismului cu accente de modernitate. Prin marile sale romane,
,, Cel mai iubit dintre pământeni”, ,,Moromeții”, ,,Delirul”, ,,Marele singuratic”,

1
Marin Preda se impune ca un reper valoric uriaș într-o istorie a romanului
românesc din toate timpurile. Eugen Simon afirmă despre scriitor că este ,,o
natură stabilizatoare” și ,,un moralist plin de cruzime față de păcatele capitale
care înjosesc individul și fac din el o victimă sigură a infernului social”.
Date despre operă.
 Roman postbelic, realist (neorealism)
În ansamblul scrierilor lui Marin Preda, romanul ,,Moromeții” ocupă un
loc aparte, date fiind reperele, dimensiunile şi paradigmele acesteia.
Apărut în 1955 (primul volum) şi întregit în 1967 (prin cel de-al doilea),
romanul oferă literaturii şi criticii, în formula monografiei, imaginea satului
românesc din Câmpia Dunării, într-un moment de răscruce a istoriei. Romanul
familiei Moromete şi al colectivităţii rurale narează, în aproape o mie de pagini,
evenimentele surprinse de-al lungul unui sfert de secol şi din istoria unei
profunde şi simbolice destrămări.
Încadrarea în curent
Textul dat se înscrie în realism (curent artistic apărut în secolul al XIX-
lea în Franța, ca o reacție antiromantică ce reactualizează conceptul de
,,mimesis” al Antichității, ale cărui trăsături dominante sunt reflectarea
credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale și atitudinea critică faţă
de aspectele societăţii) prin temă, verosimilitatea intrigii şi a personajelor,
veridicitatea întâmplărilor, obiectivitatea perspectivei narative, repere spaţio-
temporale precise, tehnica detaliului, dialogul viu, autentic, sobrietatea stilului.
Viziunea neorealistă ilustrează sfarsitul romanului doric ,,renuntarea partială la
omnisciență” (N. Manolescu), intrucat perspectiva naratorului obiectiv, care
povesteste intamplarile la persoana a III-a, se completeaza prin aceea modernă
a reflectorilor, ca si prin aceea a informatorilor. De asemenea, se observa
o contaminare, dupa cum spune Nicolae Manolescu, a naratorului de personajele
sale, lucru care poate fi explicat prin decantările biografice. Efectul este

2
limitarea oniscienței. Focalizarea este interna, centrata mai ales pe Ilie
Moromete, care devine reflectorul principal. Prin această carte fundamentală,
Marin preda continuă tradiția romanului românesc realist de inspirație rurală, și,
totodată, se distanțează de acesta, propunând o viziune nouă, modernă asupra
universului existențial rustic.
Viziunea despre lume
Viziunea despre lume este strâns legată de concepția scriitorului despre
literatură și despre menirea ei. Pentru Marin Preda, rostul literaturii este de a
pune stavilă ,,abjecției umane” și misiunea scriitorului este de a trezi conștiințe,
de a salva ,,valorile spiritului”, amenințate mereu, dar mai cu seamă în timpurile
moderne, de ceea ce scriitorul numește ,,spiritul primar agresiv”. Atenția
îndreptată asupra ființei umane, cu problemele vieții reale, interesul pentru
fenomenele sociale ale timpului contemporan, trăit nemijlocit de scriitor,
proiecția destinului uman individual pe pânza istoriei și surprinderea
dureroaselor ei condiționări, respingerea ,,abjecției” și asumarea moralei în
creație sunt principalele idei ce jalonează concepția lui Marin Preda despre
literatură.
Titlul
Titlul asaza familia in centrul romanului, însă evoluția și criza familiei
sunt simbolice pentru destrămarea civilizației tradiționale țărănești.
Tema
Romanul ,,Moromeții” se fundamentează pe împletirea unor vechi teme
realiste - a satului, a familiei, a averii - cu altele, mai moderne: aspirația spre
libertate a ființei umane limitate dureros de constrângerile istoriei și societății,
precum și tema iluziei protectoare. Arhitectura complexă conferită de acest
polimorfism a ocazionat, astfel, interpretări diferite, ,,Moromeții” fiind văzut
drept roman al ,,destrămării unei iluzii”, „roman al paternităţii rănite”, „roman al
ultimului ţăran”, „replică polemică” la adresa viziunii rebreniene despre țăran și

3
sat, ,,romanul unei civilizații sancționate de istorie”, ,,romanul unui bătrân țăran
idealist”, ,,roman al deruralizării satului”.
Compoziția. Părți
Compozitia primului volum este ordonată de o axă fundamentală – cea a
timpului - și utilizeaza principiul cronologic, dar și tehnica
decupajului si accelerarea gradată.
Volumul I cuprinde trei parti, cu o actiune concentrata, care se
desfasoara pe parcursul verii, cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-Al Doilea
Razboi Mondial. Prima parte, cu o durată dilatată – de sâmbătă seara până
duminică noaptea, ilustreaza viata rurala: cina, taierea salcamului, intalnirea
duminicala din poiana lui Iocan, hora, fuga Polinei cu Birica. Partea a doua, în
care se utilizează tehnica modernă a colajului, se deruleaza pe parcursul a doua
saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucuresti si pana la
serbarea scolara cu ocazia careia Nicule ia premiul intai. Partea a treia, de la
seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu fuga feciorilor.
Incipitul este modern, cu intrări multiple și se realizeaza prin referire
la tema timpului. La inceput, timpul pare ingaduitor cu oamenii: ,,în Campia
Dunarii, cu cativa ani inaitea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se pare ca
timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte
mari.” Verbul ,,se pare” sugereaza ca aceasta imagine a timpului rabdator este
doar o iluzie a lui Ilie Moromete care va fi contrazisa de toate intamplarile care
se petrec pe parcursul primului volum, mai ales ca in familia taranului mocnesc
numeroase conflicte, pe care el incearca sa le domine prin autoritate, ironie,
detasare si, uneori, chiar prin atitudine agresiva. Motivul timpului
viclean anunta o criza ce urma sa apara, declansata fiind de istorie care aduce
modificari esntiale ale tiparului existential traditional.
Structură. Planuri Din punct de vedere structural, organizarea interioară
a operei ordonează eposul pe trei planuri narative: planul destinului familiei,

4
având drept centru de iradiere familia Moromeților; planul destinului individual,
al devenirii interioare și planul destinului comunității țărănești, dinamizat de
conflicte puternice de ordin politic, economic și moral. Acesta va deveni
dominant în volumul al II-lea, romanul fiind un zguduitor document al tragediei
satului românesc tradițional colectivizat.
Subiectul
Subiectul se conturează dintr-o acumulare înceată de întâmplări, în prima
parte, din ce în ce mai tensionate și mai alerte pe parcursul părții a doua, pentru
ca punctul culminant – izbucnirea dramei protagonistului – să erupă abia în
finalul romanului. Lentoarea epică a primei părți acompaniază filosofia de viață
a personajului principal, Ilie Moromete, care crede cu seninătate în răbdarea și
blândețea curgerii timpului. Prim-planul este dominat, astfel, de o durată
subiectivă, de timpul interior al contemplării și al bucuriilor spiritului, al
dialogului și al jocurilor minții, fiind însă dublat de timpul obiectiv, istoric,
amenințător: al crizei politice, al complotului fiilor, al tăierii salcâmului.

Evenimentele din familie se împletesc cu cele petrecute în satul Siliștea-

Gumești din Câmpia Dunării. Familia Moromeților, compusă din opt persoane
(părinții, Ilie și Catrina, cei trei băieți mari, Paraschiv, Nilă, Achim, precum și
copiii lui Ilie şi ai Catrinei, Ilinca, Tita şi Niculae) este măcinată de tensiuni
mocnite: rivalitatea pentru avere între frații din cele două căsătorii ale tatălui și
ura băieților cei mari față de mama vitregă. Stăpânirea celor două loturi de
pământ pare a asigura tuturor continuarea existenței pe un făgaș cunoscut
dintotdeauna în lumea satului: fetele își fac zestre, în așteptarea măritișului,
băieții cei mari pot să se însoare, căci tatăl le-a păstrat pământul pentru a-și
întemeia propriile gospodării; nici chiar planurile mezinului de a învăța carte nu
sunt respinse categoric, deși acestea costă, iar familia nu are, deocamdată, o
soluție pentru satisfacerea lor.

5
 Problematica romanului se descifrează treptat, pe parcursul unor scene
semnificative. Una dintre acestea, revelatoare pentru imaginea familiei și având
rolul de a anticipa direcțiile acțiunii, este scena cinei din prima parte a
romanului ce prezintă familia adunată în jurul mesei ,,joase şi rotunde” de pe
prispă. Locurile la masă redau relațiile dintre membrii acesteia care nu sunt
altceva decât rodul urzelii tăcute, insidioase, a timpului: „Fără să se ştie când,
copiii se aşezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire şi neam.” Cei trei băieţi
mari „stăteau spre partea din afară a tindei, ca şi cum ar fi fost gata în orice
clipă să se scoale de la masă şi să plece afară”. ,,De cealaltă parte a mesei”, față
în față cu ei, stă Catrina, iar „lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca şi pe
Tita, copii făcuţi cu Moromete”. Silueta dominatoare a tatălui, conturată „parcă
deasupra tuturor”, de pe ,,pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu

privirea pe fiecare”, conturează o familie de tip patriarhal. Verbul

stăpânea, relativizat prin adverbul parcă, conține aluziv ideea că autoritatea lui
Ilie Moromete asupra alor săi este iluzorie. Spațiul strâmt acumulează
tensiuni:
„Toţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea mică. Moromete n-o
mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii”. Replicile tăioase dintre
mama vitregă și fiii cei mari, supărarea mezinului Niculae încarcă de tensiune
mocnită cina în familie. Prin tehnica simetriilor epice inverse, această scenă va fi
reluată, într-un tablou al altei cine de sâmbătătă seara, când Moromete rămâne
singur la masă.
Scena tăierii salcâmului reprezintă tot o imagine premonitorie a
destructurării, nu numai a familiei, ci și a întregii lumi vechi. Tăierea se face pe
întuneric, pe fundalul bocetelor ce se aud din cimitirul satului. Salcâmul, axă
verticală ordonatoare a spațiului plan, de câmpie, „străjuia […] prin înălţimea şi
coroana lui stufoasă toată partea aceea a satului”. Uriaşul arbore cu rol protector,
despre care s-a spus că este un „dublu vegetal” al lui Ilie Moromete (E.
6
Simion), pare să vegheze olimpian grădina, la fel ca privirea autoritară a

tatălui asupra cercului entropic familial, în scena cinei de la începutul

romanului. Doborârea salcâmului falnic este un sacrilegiu asemănător
paricidului și va atrage aruncarea în haos a acestei lumi rămase fără apărare.
Locul rămas vulnerabil după culcarea la pământ a copacului va fi expus invaziei
tuturor pericolelor deocamdată ascunse dincolo de linia orizontului: „cerul
deschis şi câmpia năpădeau împrejurimile”.
Două alte capitole înfăţişează întâlnirea bărbaților în poiana lui Iocan
și discuţiile purtate pe marginea articolelor citite în ziar. Poiana fierarului apare
ca un for public, o agora ce găzduiește spectacolul nobil al inteligenței, al
schimbului democratic de idei, al puterii cuvântului pus în serviciul conștiinței
cetățenești. Politica, discuţia cu prietenii, comentariul spumos, ironia, replica de
spirit, dezbaterea cu argumente, speculația subtilă sunt plăceri superioare, de
natură intelectuală, ce au puterea de a întreţine în acești țărani iluzia libertăţii
lor, a supremației spiritului asupra condiționărilor vieții de zi cu zi – munca,
sărăcia, boala, fatalitatea morții. ”
În planul existenţei comunităţii, viaţa satului este surprinsă prin alte
destine conturate prin câteva episoade epice semnificative. Comunitatea rurală
deţine ţărani înstăriţi, mijlocaşi şi săraci, exponenţi ai îndeletnicirilor
fundamentale (fierar, cizmar, negustor, morar, pândar etc.), dar şi ai unor
dominante caracteriologice. Moromete, spre exemplu, este, prin excelenţă, un
contemplativ, Ţugurlan manifestă „o psihologie deranjată”, fiind veşnic revoltat,
Boţoghină este un melancolic, Ion al lui Miai apare timid, intolerantul Cocoşilă
înjură pe toată şi sancţionează cu formula „eşti prost”, privând pe ceilalţi de
orice formă de respect („la proştii ăilalţi nu dau bună seara”), Victor Bălosu este
un orgolios ridicol iar Dumitru lui Nae exprimă voioşia autentică. Paraschiv
este insurgentul, etichetat cel mai bine de Catrina, drept „colţat”, în timp ce
Nilă, lipsit de orice energie opozantă, întruchipează nătângul. Polina Bălosu este

7
o învingătoare asupra prejudecăţilor socialei, Catrina Moromete, o bigotă,

credinţa excesivă fiind singura ei alternativă la viaţa grea, iar Guica „reprezintă
tipul femeii sterile şi rele, îmbătrânită într-o ură măruntă” (Eugen Simion).
Datoria la bancă, şcoala lui Niculaie, fonciirea, nemulţumirile celor trei
fii şi confruntarea permanentă dintre nou şi vechi subminează echilibrul şi
unitatea familiei Moromete, culminând cu plecarea băieţilor şi schimbarea
radicală a lui Moromete. Astfel, sfârşitul volumului îl găseşte vânzând din
pământul familiei, iar din chipul său de altă dată rămâne „doar capul lui de humă
arsă, făcut odată de Din Vasilescu”.
Al doilea volum, în care se foloseşte tehnica narativă a rezumatului,
plasează acţiunea după cel de-Al Doilea Război Mondial. Moromete se retrage
din viaţa socială, iar protagonistul este Niculae, ajuns activist de partid.
Analizând interferenţa temei sociale cu cea a timpului, Eugen Simion
surprindea cel mai bine raportul dintre imaginea dată şi mitul istoriei:
„Moromeţii stau sub un clopot cosmic şi drumurile mari ale istoriei trec prin
ograda lor”.
Consider că Marin Preda ilustrează strălucit principiile romanului
social și al esteticii neorealiste, opera literară ,,Moromeții” devenind modelul de
referință al romanului postbelic, prin epopeea tragic a țăranului care trăiește
lăuntric drama dispariției satului românesc tradițional.
În concluzie, autorul exprimă un univers coerent de imagini şi semne
ale unei lumi asimilate cu o incontestabilă fervoare a ideii și a cuvântului,
romanul ,,Moromeții” relevând un scriitor cu vocaţie de constructor şi un spirit
marcat de luciditate, încredere și raţionalitate .

8
 SECOLUL AL XX-LEA
PERIOADA POSTBELICĂ
Roman realist
Moromeții, Marin Preda
Vol. al II-lea
1967

Proza românească realistă începe cu romanul lui Nicolae Filimon,

,,Ciocoii vechi şi noi”, se conturează prin creaţia lui Ioan Slavici (nuvelele şi
romanul ,,Mara”) şi se impune ca o izbândă artistică a genului, în perioada
interbelică, prin opera lui Liviu Rebreanu, reprezentând, după aprecierea
exegeţilor, etapa „ realismului dur”. Dezideratele acestui tip de proză se regăsesc
şi în literatura postbelică, ceea ce explică reluarea unor teme tradiţionale
(problema ţărănească, istoria, drama intelectualului), propunându-se noi
modalităţi de abordare, evidente în creaţii precum ,,Desculţ” de Zaharia Stancu,
,,Bietul Ioanide” de George Călinescu, ,,Cronică de familie” de Petru Dumitriu,
,,Groapa” de Eugen Barbu.
Date despre autor
Reprezentând lumea sub semnul spiritului postbelic, Marin Preda se
distinge în literatura noastră prin realismul viziunii, apărând şi impunându-se în
acest context istoric şi cultural sub imaginea „realismului complex” (Liviu
Leonte, ,,Prozatori contemporani”). Opera sa reprezintă un ,,act de
responsabilitate morală și umană”, coordonată fundamentală a creaţiei sale şi
dimensiune a realismului cu accente de modernitate. Prin marile sale romane,
,, Cel mai iubit dintre pământeni”, ,,Moromeții”, ,,Delirul”, ,,Marele singuratic”,

9
Marin Preda se impune ca un reper valoric uriaș într-o istorie a romanului
românesc din toate timpurile. Eugen Simon afirmă despre scriitor că este ,,o
natură stabilizatoare” și ,,un moralist plin de cruzime față de păcatele capitale
care înjosesc individul și fac din el o victimă sigură a infernului social”.
Date despre operă.
 Roman postbelic, realist (neorealism)
În ansamblul scrierilor lui Marin Preda, romanul ,,Moromeții” ocupă un
loc aparte, date fiind reperele, dimensiunile şi paradigmele acesteia.
Apărut în 1955 (primul volum) şi întregit în 1967 (prin cel de-al doilea),
romanul oferă literaturii şi criticii, în formula monografiei, imaginea satului
românesc din Câmpia Dunării, într-un moment de răscruce a istoriei. Romanul
familiei Moromete şi al colectivităţii rurale narează, în aproape o mie de pagini,
evenimentele surprinse de-al lungul unui sfert de secol şi din istoria unei
profunde şi simbolice destrămări.
Încadrarea în curent
Textul dat se înscrie în realism (curent artistic apărut în secolul al XIX-
lea în Franța, ca o reacție antiromantică ce reactualizează conceptul de
,,mimesis” al Antichității, ale cărui trăsături dominante sunt reflectarea
credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale și atitudinea critică faţă
de aspectele societăţii) prin temă, verosimilitatea intrigii şi a personajelor,
veridicitatea întâmplărilor, obiectivitatea perspectivei narative, repere spaţio-
temporale precise, tehnica detaliului, dialogul viu, autentic, sobrietatea stilului.
Viziunea neorealistă ilustrează sfarsitul romanului doric ,,renuntarea partială la
omnisciență” (N. Manolescu), intrucat perspectiva naratorului obiectiv, care
povesteste intamplarile la persoana a III-a, se completeaza prin aceea modernă
a reflectorilor, ca si prin aceea a informatorilor. De asemenea, se observa
o contaminare, dupa cum spune Nicolae Manolescu, a naratorului de personajele
sale, lucru care poate fi explicat prin decantările biografice. Efectul este

10
limitarea oniscienței. Focalizarea este interna, centrata mai ales pe Ilie
Moromete, care devine reflectorul principal. Prin această carte fundamentală,
Marin preda continuă tradiția romanului românesc realist de inspirație rurală, și,
totodată, se distanțează de acesta, propunând o viziune nouă, modernă asupra
universului existențial rustic.
Viziunea despre lume
Viziunea despre lume este strâns legată de concepția scriitorului despre
literatură și despre menirea ei. Pentru Marin Preda, rostul literaturii este de a
pune stavilă ,,abjecției umane” și misiunea scriitorului este de a trezi conștiințe,
de a salva ,,valorile spiritului”, amenințate mereu, dar mai cu seamă în timpurile
moderne, de ceea ce scriitorul numește ,,spiritul primar agresiv”. Atenția
îndreptată asupra ființei umane, cu problemele vieții reale, interesul pentru
fenomenele sociale ale timpului contemporan, trăit nemijlocit de scriitor,
proiecția destinului uman individual pe pânza istoriei și surprinderea
dureroaselor ei condiționări, respingerea ,,abjecției” și asumarea moralei în
creație sunt principalele idei ce jalonează concepția lui Marin Preda despre
literatură.
Titlul
Titlul asaza familia in centrul romanului, însă evoluția și criza familiei
sunt simbolice pentru destrămarea civilizației tradiționale țărănești.
Tema
Romanul ,,Moromeții” se fundamentează pe împletirea unor vechi teme
realiste - a satului, a familiei, a averii - cu altele, mai moderne: aspirația spre
libertate a ființei umane limitate dureros de constrângerile istoriei și societății,
precum și tema iluziei protectoare. În volumul al II-lea, tema destrămării se
asociază cu aceea a libertății morale în luptă cu fatalitățile istoriei,
amplificându-se până la scindarea familiei și dispariția unui mod de viată.
Arhitectura complexă conferită de acest polimorfism a ocazionat, astfel,

11
interpretări diferite, ,,Moromeții” fiind văzut drept roman al ,,destrămării unei
iluzii”, „roman al paternităţii rănite”, „roman al ultimului ţăran”, „replică
polemică” la adresa viziunii rebreniene despre țăran și
sat, ,,romanul unei civilizații sancționate de istorie”, ,,romanul unui bătrân țăran
idealist”, ,,roman al deruralizării satului”.
Compoziția. Părți
Volumul al II-lea are o compoziție mai complicată decat primul: cuprinde
cinci părți alcătuite dintr-un număr inegal de capitole, criteriul nemaifiind
înlănțuirea, ci discontinuitatea narativă. Tehnica rezumativă și tehnica
mozaicului se alătură celei a digresiunii eseistice, într-o compoziție prin care se
tematizează dezordinea unei lumi în declin.
Actiunea romanului se concentreaza în acest volum asupra a doua
momente istorice semificative: Reforma Agrara din 1945, cu prefacerile pe care
ea le aduce, si transformarea ,,socialista" a agriculturii, dupa 1949, perceputa ca
un fenomen abuziv. O istorie noua, tulbure si violenta, transforma radical
structurile de viata si de gandire ale taranilor. Satul traditional intra intr-un
ireversibil proces de disolutie.
Romanul urmărește dramele individuale ale celor doi protagoniști: tatăl și
fiul, fiecare traversând stări de crize ale eului. Toata energia tatalui se
concentreaza in incercarea de a-i aduce acasa pe baietii fugari. De aceea
cumpara la loc pamanturile vandute odinioara si pleaca la Bucuresti pentru a-i
convinge sa revina in sat, să redevină țărani adevărați. Refuzând, ei vor rămâne
niște dezrădăcinați, trăind o existență mimetică.
Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusa, fiind inlocuita de o alta,
lipsita de glorie. Autoritatea lui in sat se diminueaza, iar unitatea distrusa a
familiei nu se reface. Ceilalti tarani isi schimba atitudinea fata de Ilie Moromete.
Fostii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi ii par mediocri.

12
 Niculae reprezinta mentalitatea impusa, el este acum protagonistul care in
calitatea sa de activist de partid vine in satul natal sa aplice procesul de
colectivizare si sa lamureasca pe sateni sa cedeze pamanturile statului. În această
calitate este răspunzător de mersul colectivizării în satul natal, iar latura teoretică
a romanului este, astfel, asigurată de polemica tată-fiu. Refuzând să creadă că
timpul i-a întins o cursă şi el se află „ultimul ţăran de pe lume”, Moromete se
retrage din viaţa socială, lăsând loc şi timp pentru apostolatul fiului. După ce
susţine cu entuziasm noul proiect social politic, Niculae conştientizează
discrepanţa dintre deziderat şi modul injust de aplicare, singura posibilitate de a
evita compromisul fiind oportunitatea studiilor care-i permit retragerea la o
fermăhorticolă.
La inmormantarea tatalui, Niculae afla de la Ilinca, sora lui, ca Moromete
se stinsese incet, fara a suferi de vreo boala. In finalul romanului, tatal si fiul se
impaca in visul baiatului. Niculae descoperă, în decupajul de imagini onirice, o
dragoste profundă şi reciprocă, ascunsă, în ani, de unul sub scepticism şi ironie,
iar de celălalt în spatele unei durităţi afişate. Astfel, în această ultimă secvenţă,
chipul lui Moromete este prins în rama visului, îndepărtându-se insensibil la
chemări („Tată, [. . .] unde te duci?”) şi lăsând vieţii un fiu „nemaipomenit de
singur”.
Consider că Marin Preda ilustrează strălucit principiile romanului
social și al esteticii neorealiste, opera literară ,,Moromeții” devenind modelul de
referință al romanului postbelic, prin epopeea tragică a țăranului care trăiește
lăuntric drama dispariției satului românesc tradițional.
În concluzie, autorul exprimă un univers coerent de imagini şi semne
ale unei lumi asimilate cu o incontestabilă fervoare a ideii și a cuvântului,
romanul ,,Moromeții” relevând un scriitor cu vocaţie de constructor şi un spirit
marcat de luciditate, încredere și raţionalitate .

13
/Got, Miorița, Lungu Rodica, Literatura română, Editura Nomina, Pitești, 2013.

Soare, Gheorghe, Hadrian Soare, Limba și literatura română –Eseuri, Editura

Carminis, București, 2010.

Columban M.H., Corcheș H., Gal V., Lascăr M., Lupu M., Paicu L., Cartea
definitivă – Lioteratura română, Pregătirea examenului de bacalaureat, Grup
Editorial Art, București, 2015.

www.scribd.com/doc/8992860/Morometii

https://danieladumitrescublog.wordpress.com/rebreanu/

tia4all.blogspot.com/2017/04/morometii-de-marin-preda-viziunea.html

14