Pavel Diana Elena

GRUPA 4

‘’Influențe ale familiei asupra dezvoltării agresiunii și

violenței’’

1.Madelyn H.Labella, Ann S.Masten, Family Influences on the Development of Aggression and
Violence (2010), http://dx.doi.org/10.1016/j.copsyc.2017.03.028

Cercetări recente confirmă că mulți dintre cei mai importanți factori de risc și de protecție pentru
dezvoltarea agresiunii și violenței rezidă în sistemul familial. Factorii de stres contextuali (de exemplu,
sărăcia, conflict) poT afecta dezvoltarea directă sau indirectă prin perturbarea comportamentului
parental, inclusiv negativitate ridicată, căldură scăzută, asprime și expunere la violență. Familia poate,
de asemenea, servi ca un sistem adaptativ puternic care contracarează riscul de agresiune și violență.

Factori de risc în sistemul familial

Factorii de risc bazați pe familie pentru agresiune și violență încep înainte de a se naște copilul.
Expunerea la medii toxice a fost corelat pozitiv cu agresivitatea şi comportamente antisociale la
copiilor.Mediul psihosocial al familiei influențează și dezvoltarea fătului, parțial prin modelarea
sistemului de răspuns la stres. Stresul extrem sau cronic în timpul sarcinii poate duce la hiperactivarea
axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (HPA) a mamei, producând nivelurile cortizolului, hormonul
stresului, dintre care unele pătrund în bariera placentară.

Dovezile acumulate sugerează că stresul prenatal influențează dezvoltarea prin procesele epigenetice –
de exemplu, prin scăderea expresiei receptorilor de glucocorticoizi în hipocamp, încetinind astfel
recuperarea după stresul acut.

2.Kate Keenan; Daniel S. Shaw (1994). The development of aggression in toddlers: A study of low-
income families. , 22(1), 53–77.doi:10.1007/bf02169256 

METODA
SUBIECTI
Scopul acestui studiu a fost de a examina corelațiile și stabilitatea comportamentului agresiv la un
eșantion de copii mici din familii cu venituri reduse.
Subiecții au fost 89 de diade (mamă-copil )(52 de bărbați și 37 de femei), recrutate din cadrul
Programului de îngrijire a femeilor și sugarilor (WIC) din Allegheny.WIC este un program finanțat la nivel
federal care oferă servicii de nutriție familiilor cu venituri reduse cu copii mici. Mamele cu sugari cu
vârsta cuprinsă între 6 și 11 luni de vârstă au fost recrutate în sala de așteptare a clinicii de către unul
dintre cercetătorii principali ai proiectului. Copiii cu handicapuri profunde sau cu deficite senzorio-
motorii cunoscute au fost excluși din studiu. Mamele au fost informate că cercetătorii au urmărit să
studieze dezvoltarea copilului și relația mamă-copil, modele de interacțiune mamă-copil și că vor fi
plătite cu 15,00 $ pentru fiecare vizită în laborator și încă 10,00 $ pentru costurile de transport. După ce
mamele au fost de acord să participe, a fost obținut consimțământul lor în cunoștință de cauză și a avut
loc prima vizită de laborator.Prima vizită la laborator a fost programată să coincidă cu 2 săptămâni
înainte de prima zi de naștere a copilului.

Mamele au fost contactate cu 2 săptămâni înainte de evaluare prin poștă și cu 1 săptămână înainte prin
telefon pentru a confirma programarea. Dintre cele 129 de femei care au fost de acord să ia parte la
studiu, 102 (79,0%) au participat la prima evaluare de laborator la 12 luni. Dintre acestea, 89 (87,0%) au
participat la ambele evaluările la 18 și la 24 de luni. Nu s-au constatat diferențe semnificative între cele
89 de mame care au participat la ambele evaluări de laborator și cele pierdute din cauza abandonului, în
ceea ce privește caracteristicile demografice sau simptomatologia depresivă. Mamele care au participat
la ambele evaluări de laborator s-au evaluat mai bine pe o scară a tendințelor agresive decât mamele
care nu au participat.

PROCEDURA
Evaluările de laborator înregistrate video au fost efectuate la vârstele de 12, 18 și 24 de luni, iar la 15
luni a avut loc o vizită la domiciliu. În scopul prezentului studiu, datele sunt prezentate de la evaluările
de laborator la 18 și 24 de luni. La fiecare evaluare au fost utilizate laboratoare separate, ambele dotate
cu o oglindă unidirecțională prin care evaluarea a fost înregistrată video. La intrarea în laborator, mama
a fost informată că ea trebuia să-și așeze copilul în fața jucăriilor așezate pe podea și să aibă un loc
alături de examinator pentru a completa chestionarele. Jucăriile puse la dispoziție puteau fi folosite atât
pentru jocul constructiv, cât și pentru cel agresiv, inclusiv un copil păpușă, o cutie pop-up, o trusă de
cizmar care conţinea un ciocan și cuie, o cutie de plastic pentru mingi de plastic și o cană de ceai. Cu
excepția cazului în care se specifică altfel, mamele au fost instruite să se ocupe de copiii lor așa cum ar fi
făcut-o în mod normal pe tot parcursul evaluării. Atât evaluările de laborator la 18 și 24 de luni au durat
aproximativ 120 de ‘’rain’’(??), și au constat în șase componente diferite. Prima componentă a fost o
situație de joc liber care a durat 15 rain, urmată de o sarcină de curățare, o situație cu ‘’fără jucării în
cameră ‘’și trei sarcini de rezolvare a problemelor mamă. După o pauză de 10 minute, vizita în laborator
a continuat cu o evaluare a relațiilor de ataşament mamă-copil, măsurată prin testul Strange Situation
Test (Ainsworth & Wittig, 1969). Componenta finală a evaluării de laborator a început atunci când
examinatorul s-a întors în cameră și a continuat să lucreze la chestionare cu mama timp de 5 min.

Ordinea sarcinilor a variat ușor de-a lungul celor două vizite de laborator, astfel încât situația fără jucării
a avut loc după sarcina de curățenie la evaluarea de 18 luni și după sarcinile de rezolvare a problemelor
la evaluarea de 24 de luni.

REZULTATE
Rezultatele studiului de față oferă dovezi preliminare pentru existența unor precursori ai problemelor de
comportament externalizant care încep în copilăria timpurie. Deși nu s-au constatat diferențe de sex în
ceea ce privește fie efciența sau stabilitatea agresivității de la 18 la 24 de luni, au existat diferențe
marcante în ceea ce privește factorii semnificativ legați de agresivitatea băieților și a fetelor.

În general, rata medie de agresivitate a fost în limitele normale pentru copiii mici. Cu toate acestea,
variabilitatea a indicat faptul că, la această vârstă, unii copii se angajau în rate foarte mari de agresivitate
atât legată de obiecte, cât și interpersonală. Ca și în cazul copiilor de vârstă școlară, s-a constatat o
stabilitate moderată a agresivității (de la 18 la 24 de luni). Corelațiile au fost cele mai puternice pentru
agresivitatea apărută în situații identificate ca nefiind stresante sau ușor stresante. Astfel, agresivitatea
neprovocată s-a dovedit mai stabilă decât cea provocată. Au existat puține diferențe în ceea ce privește
frecvența și stabilitatea agresivității între băieți și fete. Ambele sexe s-au angajat în mai multe agresiuni
legate de obiecte agresivitate decât agresivitate interpersonală. Deși se aștepta o stabilitate să fie mai
mare pentru băieți, rezultatele pentru cele două sexe au fost similare.