FAMILIA – MEDIU EDUCATIV DETERMINANT

Prof. Hondrilă Lăcrămioara

Grădinița Nr. 56

Familia, prin tonalitatea și atmosfera sa afectivă, prin dimensiunea

sa culturală și gradul ei de integrare socială, constituie un mediu educativ
determinant. Orice dezacorduri și tensiuni existente în mediul famial vor
genera în conștiința copilului îndoieli, reticențe sau reacții neadaptative.
După factorii familiali care pot genera tulburări comportamentale la copii,
se pot menționa: a) Deficite de climat și de structură familială. Familia
reprezintă „un soi de personalitate colectivă” a cărei armonie generală
influențează echilibrul psihologic al fiecăruia dintre părți. Există (Rose
Vincent, 1972, pp. 201 – 217) familii reprimatoare, care înăbușă spiritul
de independență al copilului, și familii liberale, care dezvoltă inițiativele
acestuia; familii integrate social, sigure de ele și familii la limita
integrării, nesigure, închistate, refractare; familii active care luptă cu
greutățile, se impun în societate și pasive care sunt indiferente, indolente,
care generează sentimentul de eșec, de neîncredere în viață, de
descurajare în lupta cu obstacolele întâlnite. Părinții formează, se știe,
miezul grupului familial. Absența temporară a unuia dintre părinți,
situația de deces a unuia sau a ambilor părinți, familia adoptivă, familia
disociată, copii orfani sau abandonați care se află în grija asistenței
publice, familiile reconstituite din persoane divorțate, familii cu o
ambianță apăsătoare reprezintă tot atâtea condiții cu răsunet diferit asupra
mediului familial și al echilibrului psihic al copilului. Aceste familii
creează un mediu nefavorabil dezvoltării psihice normale a copilului: o
atmosferă familială prea tristă sau prea agitată, caracterizată din certuri,
injurii, brutalități, se răsfrânge în sens negativ asupra psihicului copilului,
provocându-i tulburări emoționale puternice (Banciu, D., Rădulescu,
S.M., Voicu, M.,1987). b) Copilul și divergențele educative dintre
membrii adulți ai familiei.
Bunicii, unchii, verii, prietenii, iau parte, în mod permanent sau din
când în când, la viața familiei respective. Aceste persoane pot să joace un
rol important influențând, în unele cazuri, natura relațiilor cu părinții.
Intervențiile directe ale acestora în atribuțiile părinților zdruncină
autoritatea acestora, schimbă poziția copilului față de părinți, perturbă
relațiile familiale, dând naștere la tensiuni și conflicte de pe urma cărora
va suferi, în primul rând, copilul. c) Grupul fratern. Este cunoscut faptul
că, în familie, copilul suferă influența nu numai a membrilor adulți, ci și a
celorlalți copii. Aceste influențe depind de numărul copiilor din familie,
de vârsta și sexul fiecăruia, de poziția copilului în colectivul familial.
Faptul, de exemplu, că un copil mai are 3 – 4 frați și surori, îl face să intre
în relații umane amai bogate (mai variate), în comparație cu copilul unic
în familie (și anume să cunoască experiența rivalității, a competiției, dar
și raporturile de colaborare, de solidaritate la nevoie). Adesea, în sânul
familiei își fac simțită prezența, printre copii, unele grupuri ostile: cel al
copiilor mici împotriva celor mari, al fetelor împotriva băieților, al fraților
împotriva verilor etc.
Faptele de viață arată că, de cele mai multe ori, conflictele dintre
frați sunt determinate de poziția copilului pe scara vârstelor. Problemele
cele mai mari le ridică însă, copilul unic, care este destul de des un „copil
– problemă” în școală. Răsfățul continuu îl transformă pe copilul unic
într-un mic tiran al familiei, pe cât de irațional și capricios, pe atât de
temut și de imprevizibil în reacții, în raporturile cu cei din jur. d)
Dezacordul dintre cerere și ofertă. Părinții trebuie să facă dovada unui
simț al măsurii în latitudinea și exigențele preconizate față de copil,
dublat de capacitatea de a prevedea reacțiile și stările interne ale
copilului, apărute atunci când iau o măsură educativă. Exigențele
exagerate manifestate de unii 5 părinți față de copiii lor favorizează
eșecurile școlare, provoacă „intoxicații intelectuale”, generatoare de
irascibilitate și chiar agresivitate în raport cu sarcinile școlare.
BIBLIOGRAFIE: • Bălan B., Boncu Ș., Cosmovici A., Cozma T., Crețu
C., Cucoș C., Dafinoiu I., Iacob L., Moise C., Momanu M., Neculau A.,
Rudică T., „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didactice”, Editura Polirom, Iași, 1998