Scopul studierii limbii române în şcoală Plecând de la definirea termenului literar, identificăm

numeroase accepţiuni: 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin
care aceştia îşi exprimă gândurile, sentimentele şi dorinţele. 2. Limbajul unei comunităţi umane
istoriceşti constituite (conform Dicţionarului explicativ al limbii române). Aşadar limba poate fi definită
ca un ansamblu de mijloace fonetice, lexicale şi gramaticale, organizate în sisteme ce servesc ca
instrument de comunicare între membrii unei comunităţi lingvistice. Disciplina Limba şi Literatura
Română are un statut oficial, instituţionalizat asigurând dobândirea de practici raţionale şi funcţionale
ale limbii, formarea unor reprezentări culturale şi a unui univers afectiv şi atitudinal coerent la elevi, dar
si formarea unor deprinderi de muncă intelectuală. Programele pentru clasele gimnaziale cuprind trei
domenii specifice: literatura, limbă, comunicare – în timp ce programele de liceu sunt structurate pe
două domenii: literatură, limbă şi comunicare, dar şi concepte operaţionale – însă se studiază integrat.
Obiectivul final al studierii limbii şi literaturii române în şcoală este de a forma utilizatori/vorbitori de
limba română – folosită atât ca mijloc de comunicare, cât şi ca modalitate de cunoaştere. Copilul face
cunoştinţă cu limbajul/exprimarea încă din primii ani de viaţă, învăţând noţiuni de limbă pentru a putea
să-şi dezvolte vorbirea corectă, pe parcursul dezvoltării intelectuale. Având în vedere teoria
psihogenetică a lui Jean Piaget, putem înţelege mai bine concentricitatea înşuşirii noţiunilor gramaticale:
1. Stadiul inteligenţei senzorio-motorii (0-2 ani) 2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani) – gândirea concretă,
intuitivă, perioadă în care copilul se exprimă în propoziţii şi fraze