ASPECTE PRIVIND COLABORAREA CU CADRUL

DIDACTIC DE SPRIJIN (ITINERANT)

Experienţa recentă dezvăluie atât la nivelul învăţământului românesc cât şi la cel

internaţional existenţa unor preocupări sporite din partea organismelor şi a factorilor de decizie
în scopul asigurării de condiţii şi şanse egale în societate pentru persoanele cu cerinţe speciale.
Se observă aşadar o frecvenţă mare în ceea ce priveşte utilizarea unor termeni precum : ces,
educaţie integrată , profesor itinerant , curriculum adaptat, tratare diferenţiată,
colaborare şi parteneriate educaţionale.Împletind termenii enumerati mai sus cu alţi termeni
precum cadru didactic de la clasă , metode activ- participative , axare pe posibilităţile reale
ale elevului reiese ceea ce se întâmplă de fapt la nivelul acestei şcoli şi a multora:promovarea
unei educaţii integrate.
Ce înseamnă elevii cu CES?
Nucleul educaţiei integrate porneşte de la cei pe care îi numim elevi cu cerinţe educative
speciale şi continuă cu tot ceea ce implică această categorie de elevi.CES(special educational
needs) este o sintagmă introdusă în terminologia UNESCO în anii 90 şi se referă la cerinţele în
plan educativ ale unor categorii de persoane ,cerinţe consecutive unor disfunctii sau
deficienţe de natură intelectuală ,senzorială ,psihomotrice, fiziologică sau ca urmare a unor
condiţii psihoafective ,socioeconomice sau de altă natură ( cum ar fi cele foarte cunoscute la
nivelul acestei şcoli).Aceste cerinţe plasează elevul într-o stare de dificultate în raport cu cei din
jur , stare care nu îi permite valorificare la maxim a aptitudinilor de care el dispune. În
consecinţă ,cerinţele educative speciale solicită abordarea actului educaţional de pe poziţia
capacităţii elevului deficient sau aflat în dificultate de a înţelege şi valorifica conţinutul învăţarii
şi nu de pe poziţia profesorului sau educatorului care desfăşoară activitatea instructiv-educativă
în condiţiile unei clase omogene de elevi.Acest proces presupune pe lângă continuitate , coerenţă
rigoare sistematizare şi accesibilizare a conţinuturilor ,un anumit grad de
înţelegere ,conştientizare , participare ,interiorizare şi evoluţie în planul cunoaşterii din partea
elevilor.
Cerinţele educative speciale reies din particularităţile individuale de dezvoltare, învăţare,
relaţionare cu mediul, din experienţele anterioare ale copilului, din problemele sociale şi de
existenţă ale lor.Cerinţele educative speciale pot fi temporare sau se pot instala pentru
totdeauna, apărînd la etapele cele mai timpurii ale dezvoltării şi la toate nivelurile sistemului de
educaţie.
În categoria elevilor cu CES integraţi în şcolile de masă intră asadar elevi cu deficienţe
mintale, deficienţe senzoriale, deficienţe fizice, tulburări de limbaj, tulburări de atenţie şi
hiperactivitate, dificultăţi de învăţare .

Ce înseamnă profesorul itinerant ?

Profesorul itinerant este acea persoană specializată în activităţile educative şi recuperatorii
adresate copiilor cu cerinţe educative speciale. În calitate sa ,profesorul de sprijin ,pe lângă
activităţile specifice desfăşurate în afara orelor de clasă împreună cu acei copiiconsideraţi ca
având cerinţe speciale , participă şi la activităţile didactice din clasă,împreună cu cadrul didactic
de la clasă ,unde se ocupă în special de copiii cu dificultăţi în receptarea şi întelegerea
mesajului lecţiei sau în realizarea sarcinilor primite la anumite activităţi.În aceste condiţii
responsabilitatea sa este dublă ,deoarece trebuie să se adapteze atât condiţiilor de lucru din clasa
obişnuită ,cât şi condiţiilor de lucru în particular cu respectivii copii.În principal activităţile
desfăşurate de acesta constau în recuperarea dificultăţilor, întârzierilor sau lacunelor instalate la
nivelul cunoştinţelor elevilor cu CES. Bineînteles ca se impune şi în cazul profesorilor itineranţi
utilizarea unor metode şi mijloace didactice cât mai variate ,cât mai atractive şi care să
corespundă cât mai bine nevoilor fiecărui elev în parte . Elevii sunt grupaţi în funcţie de tipul
dificultăţilor identificate , dificultăţi care determină liniile generale de intervenţie (întocmirea
programelor de intervenţie individualizată sau pe grupe).
În cadrul programului de sprijin nu vor fi integraţi elevi cu tulburări de comportament , care
pot face faţă cu succes solicitărilor educaţionale normale ,dar care pricinuiesc mari probleme
cadrelor didactice pe parcursul orelor de curs, sunt slab motivaţi sau lipsiţi de interes faţă de
activităţile şcolare.De asemenea , programul de sprijin nu înseamnă efectuarea temelor pentru
acasă pe care elevii le-au primit în timpul orelor de curs, ci activităţi menite să aducă elevul
măcar la nivelul minim al clasei .
Activitatea de parteneriat,colaborarea cu profesorul de sprijin
Parteneriatul educaţional reprezintă o direcţie educativă imperios necesară dezvoltării
fiecărui elev în parte , dar şi a şcolii româneşti în general.Se pleacă de la premisa că scopul
principal al învăţământului este formarea şi dezvoltarea elevului în raport cu anumite
standarde impuse de societatea contemporană. Astfel ,dacă asupra elevului acţionează mai
mulţi factori,şansele ca acesta să evolueze în mod pozitiv sunt mai mari . Dacă aceşti factori care
îşi pun amprenta asupra „candidatului la umanitate” acţionează într-o strânsă legatură unul cu
celălalt şi nu aleatoriu ,efectele acţiunii lor vor fi mai intense ,mult mai vizibile ,mai rapide si
probabil şi mai durabile.
Acest lucru este valabil şi în cazul activităţilor desfăşurate în parteneriat cu profesorul
itinerant şi profesorul de la clasă. Având în vedere ca însăşi denumirea tipului de activitate este
aceea de parteneriat , se impune aşadar iniţierea şi apoi continuarea unei strânse colaborări la
care se mai pot adăuga dacă este posibil şi alţi factori , cum ar fi familia.relaţia dintre cei doi
factori trebuie să insemne continuitate ,deschidere, implicare din partea ambelor părţi.
Profesorul itinerant vine în ajutorul cadrului didactic de la clasă ,dar mai ales vine în sprijinul
elevului. Astfel, el va continua la cabinet ceea ce a început învăţătorul în clasă , iar cadrul
didactic tutore va evidenţia în clasă ceea ce a dobândit elevul în cadrul activităţilor
educative suplimentare , continuând demersurile recuperatorii.Este vorba deci de o înşiruire
, împletire de acţiuni menite să schimbe în bine ceea ce a determinat debutarea unei astfel de
colaborări: elevul cu CES.
Pentru a putea derula un astfel de parteneriat este nevoie în primul rând de dorinţa de a
schimba ceva şi apoi de o permanentă consultare , punere de acord , identificarea
împreună a unor soluţii optime ,adaptări ale curriculumului în funcţie de posibilităţile
reale ale elevilor cuprinşi în programul de sprijin. Acest program este relativ nou în
învăţământul românesc şi deci aduce cu sine schimbări majore în ceea ce priveşte mentalitatea
unor cadre didactice, schimbări în ceea ce privesc priorităţile în educaţie (acum este vorba de o
educaţie centrată pe elev si pe diversitate, pe acceptarea şi tratarea diferenţiată a elevilor).
Lipsa unei colaborări între profesorul de sprijin şi cadrul didactic de la clasă are urmări şi se va
observa cu siguranţă în progresele pe care elevul cu CES le va face .Aceste progrese vor fi cu
siguramţă semnificativ mai mici atât din punct de vedere calitativ căt şi cantitativ.Cele două
cadre didactice îşi pot desfăşura activitatea şi în mod separat , însă eficienţa lor în recuperarea
elevilor cu CES va fi mult mai redusă. Se impune deci lăsarea deoparte a unor opinii potrivit
cărora profesorul de sprijin vine în clasă cu scopul de a lua notiţe sau de a inspecta modul de
predare al cadrului didactic tutore, schimbarea atitudinii de neîncredere pe care unii profesori o
au faţă de cadrul de sprijin, deschiderea ambelor părţi spre comunicare ,spre colaborare.

Educaţia integrată este un proces de adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care o

urmează,de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului şcolar(clasa)şi de
desfăşurare cu succes a pestaţiilor şcolare(asimilarea de către copil a statusului de elev este
rezultatul unor modificări interne în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu
consecinţe în planul acţiunii sale). Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a
copilului, integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a
acestei categorii de elevi ,proces care are o importanţă fundamentală în facilitarea integrării
ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini , a unor aptitudini şi
capacităţi favorabile acestui proces.În plus , integrarea şcolară a copiilor cu CES , sub
îndrumarea atentă a cadrelor didactice , permite perceperea şi înţelegerea corectă de către elevii
normali a problematicii şi potenţialului de relaţionare şi participare la viaţa comunitară a
semenilor lor , care , din motive independente de voinţa lor , au nevoie de o abordare diferenţiată
a procesului de instrucţie şi educaţie .Toate aceste aspecte expuse mai sus vor fi atinse mai uşor
dacă activitatea tuturor factorilor care acţionează asupra elevului cu CES se va intersecta
permanent ,iar relaţia dintre aceştia va sta sub semnul colaborării.
Bibliografie: Gherguţ,Alois- „Psihopedagogie –pentru examene de definitivare şi
grade didactice” Iaşi, Polirom 2008