1. Definire şi elemente de formalizare.

Importanța managementului cunoștințelor este din ce în ce mai recunoscută în domeniile de

afaceri și din sectorul public.
Ne aflăm într-o eră a economiei cunoașterii și a competiției bazate pe cunoaștere. În această
epocă, o organizație trebuie să fie capabilă să asigure diverse tipuri de active de cunoștințe și s ă
maximizeze valoarea lor strategică.
Pentru a face acest lucru, multe organizații au început să-și reexamineze și să-și rearanjeze
strategiile de afaceri, procesele, tehnologiile informaționale și structurile organizaționale din
perspectiva cunoașterii.
Această sarcină a fost complicată în mediul de afaceri cu internet. Odată cu progresele
tehnologiilor legate de internet, complexitatea economiei mondiale se schimbă rapid. Costuri mai
mici, produse/servicii personalizate și răspuns rapid au devenit factorii critici de succes pentru
majoritatea afacerilor.
Tot mai multe firme concurente adoptă munca în colaborare și managementul cunoștințelor
pentru a crea și menține acești factori critici de succes. Lucrările de colaborare în cadrul organizației
sau între organizații ar putea nu numai să împărtășească munca pe baza expertizei fiecărui membru,
ci și să realizeze un flux de informații fără întreruperi între membrii echipei colaborative.
O astfel de împărtășire a cunoștințelor s-a dovedit că îmbunătățește productivitatea și
calitatea deciziilor organizațiilor participante. Pentru a avea o muncă de colaborare eficientă,
gestionarea cunoștințelor este esențială și critică. Practica managementului cunoștințelor este în
preajma noastră de mulți ani.
Apariția economiei digitale pe internet a făcut și mai dificilă gestionarea cunoștințelor
pentru o singură organizație, fără a menționa printre parteneri sau întreaga rețea a lanțului de
aprovizionare. Pe măsură ce tot mai multe companii integrează comerțul electronic în afacerile lor,
munca în colaborare și gestionarea cunoștințelor sunt din ce în ce mai importante pentru afacerile
electronice.
Astfel, apariția economiei digitale pe internet a condus la explorarea, utilizarea eficientă și
inovatoare a muncii colaborative și a managementului cunoștințelor în domeniul electronic în era
afacerilor. Aceasta acoperă multe probleme legate de managementul cunoștințelor și de lucru
colaborativ, cum ar fi memoria organizațională, munca colaborativă virtuală, harta cunoștințelor,
încrederea și conflictul, inteligența echipei, argumentarea suportului de grup și optimizarea rețelei
de distribuție.
 Sunt identificate cinci dificultăți pentru membrii organizației în regăsirea și utilizarea
cunoștințelor care rezidă în memoria organizațională. Este utilizată tehnologia informației pentru a
extinde abordarea memoriei transactive, populară în cercetarea în grupuri mici, la grupuri mari.
Noul lor sistem conține o componentă de „meta-cunoaștere”. Mai mult, se examinează
beneficiile potențiale ale unui astfel de sistem inovator și oferă un anumit sprijin empiric pentru
aceste beneficii raportate, detaliindu-se dificultatea utilizării cunoștințelor contextuale în cadrul
organizației virtuale în care are loc colaborarea virtuală.

2. Infrastructura tehnologică de internet, intranet şi extranet.

Apariţia şi dezvoltarea economiei digitale a constituit-o apariţia internet-ului. Totuşi, în ceea
ce priveşte internet-ul este de amintit abordarea pe care statisticienii o preferă în clasificarea
operaţiunilor, fenomenelor dar şi a companiilor care oferă servicii bazate pe internet; este vorba de
o abordare pe patru niveluri:
• nivelul infrastructură – acele produse şi servicii din sfera IT&C care permit dezvoltarea
suportului oferit de internet, premiză a relaţiilor comerciale mijlocite de internet: furnizori de
conectivitate, furnizori de hardware şi software de bază, furnizori de servicii de securitate a
comunicaţiilor pe internet;
• nivelul aplicaţii – produse şi servicii construite pe platforma IP şi care mijlocesc realizarea
de activităţi din sfera „e” (e-business, e-commerce, e-learning, teleworking etc.). Din punctul de
vedere al scopurilor afacerilor, în această categorie apar consultanţii internet, furnizorii de aplicaţii
e-commerce, aplicaţii multimedia, motoare de căutare şi indexare a informaţiei, furnizori de servicii
de training online, baze de date distribuite;
• nivelul infomediere – acele servicii care permit creşterea eficienţei pieţelor electronice prin
organizarea locurilor de întâlnire virtuale între ofertanţi şi consumatori de informaţie. Aşa numitele
companii „market makers” specializate în oferirea de portaluri comerciale, diverse tipuri de agenţii
specializate în medierea online a tranzacţiilor (imobiliare, turism), agenţii de brokeraj, companii
producătoare de conţinut digital, publicitate online – iată numai câteva dintre categoriile de
companii care compun acest nivel;
• nivelul comercial – facilitarea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare online: retailing sau
vânzarea directă (tranzacţiile de tip Business-to-Consumer), vânzarea prin lanţuri de distribuţie
(tranzacţiile din zona Business-to-Business de exemplu) şi altele.
Internet-ul prezintă însă şi o serie de manifestări particulare şi anume intranet-ul şi extranet-
ul – privite ca elemente de infrastructură a economiei digitale şi afacerilor electronice.
 Un sistem intranet-ul poate fi definit ca implementarea tehnologiilor Internet în cadrul unei
organizaţii, Internet sau World Wide Web privat, destinat informatizării şi automatizării fluxurilor
interne de date şi regulilor business din cadrul organizaţiei.
Ariile de utilizare ale intranet-ului sunt în primul rând livrarea în mod transparent, unitar şi
concertat a unui volum mare de informaţii de firmă angajaţilor companiei. Intranet-ul trebuie privit
ca nod central de informare în cadrul organizaţiei, de la banala agendă telefonică cu datele de
contact ale angajaţilor până la instrumentul ce oferă analize complexe de randament disponibile top
managementului. Tot în această categorie se încadrează şi facilitarea comunicării şi accesului la
informaţie a membrilor grupului. Accesul la informaţie este standardizat şi respectă un set de reguli
interne de funcţionare. O parte a informaţiilor este comună tuturor utilizatorilor (informaţii generale
de organizare şi funcţionare a companiei, iar o alta este specializată în funcţie de tipurile de
utilizatori – informaţii de marketing, producţie, analize business etc.). Informaţia este livrată acolo
unde este nevoie de ea, în formatul dorit. Se elimină barierele de distanţă între echipe situate în zone
geografice diferite. Viteza sporită permite livrarea informaţiilor nu numai în format textual ci şi
grafic, prezentări, instrumente tip Office, instrumente de management proiecte, multimedia etc.
O altă arie de utilizare este aceea a concentrării preocupărilor şi serviciilor companiei asupra
clientului. Intranet-ul oferă informaţii care permit angajaţilor să ia cele mai bune decizii în ceea ce
priveşte activitatea unui client şi onorarea comenzilor sale (existenţa unui anumit produs în stoc,
estimarea termenelor de livrare, analiza comportamentului anterior al clientului).
Intranet-ul poate oferi posibilităţi de automatizare a activităţilor de rutină.
De exemplu generarea zilnică a unui raport se poate înlocui cu accesarea unei zone din site
care conţine datele deja pregătite; completarea bonurilor de consum zilnice se poate face online,
astfel încât departamentul de aprovizionare să poată avea o imagine clară şi rapidă asupra tuturor
cerinţelor dintr-o zi.
În final, intranet-ul poate oferi instrumente de analiză a noilor oportunităţi de afaceri şi
direcţii de dezvoltare: evidenţierea anumitor resurse interne disponibile, observarea punctelor critice
din activitatea firmei, identificarea zonelor de activitate care pot fi eficientizate etc.

3. Dezvoltarea afacerilor electonice.

Definiţia afacerilor electronice este deosebit de simplă: “afacerile electronice sunt afaceri”.
Este din ce în ce mai greu de conceput o afacere profitabilă, de succes, care să nu fie prezentă pe
iinternet printr-un site propriu şi să nu folosească mijloacele IT&C ca suport al relaţiilor cu clien ţii
şi furnizorii săi.
 Afacerile electronice se bazează pe o combinaţie între sistemele informaţionale tradiţionale
şi metodele specifice internet/intranet/extranet având ca punct central noţiunea de tranzacţie.
Simplificând foarte mult, am putea defini aşadar afacerile electronice ca tranzacţii electronice.
Plecând de la această definiţie, afaceri electronice nu sunt considerate numai procesele de
vânzare/cumpărare pe internet, ci multitudinea tranzacţiilor electronice care au loc între
cetăţeni/organizaţii şi administraţia publică, bănci, organisme fiscale sau vamale, instituţii de
asigurări, interacţiunile cu furnizorii şi partenerii de afaceri, interacţiunile legate de tele-medicină,
tele-educaţie etc., pe scurt orice organizaţie, nu neapărat comercială, care utilizează pentru
desfăşurarea activităţilor de zi cu zi o formă a IT&C.
Pe măsură ce comunicaţiile şi tehnnologiile asociate au evoluat, nevoia de informare a
crescut exponenţial. Marile firme au început să îşi creeze site-uri Web pentru publicarea ofertelor şi
persoanelor de contact pe internet, eliminând graniţele fizice între locul în care îşi desfăşoară
activitatea şi clienţii lor. O dată cu apariţia atâtor site-uri Web au fost create primele motoare de
căutare Web, apropiind şi mai mult companiile de clienţii lor, dar şi de competiţie.
Următorul pas a fost acela de a da viaţă cataloagelor de produse publicate pe Internet,
îmbogăţindu-le cu mecanismele necesare comandării online şi a plăţilor electronice. Lua fiinţă astfel
e-commerce, modelul de tranzacţionare B2C – Business-to-Consumer.
Complexitatea noului mediu economic a constituit premiza saltului tehnologic la care
asistăm în prezent: optimizarea infrastructurii de comunicaţie, apariţia şi dezvoltarea agenţilor
software inteligenţi destinaţi gestionării operaţiunilor de tranzacţionare în cadrul licitaţiilor online,
sisteme de plăţi electronice, sisteme bazate pe cunoştinţe utilizate în cercetarea de marketing.
Cartea de vizită după care apreciem o companie sau alta este site-ul său Web, judecat atât
din punctul de vedere al conţinutului cât şi al formei de prezentare; posibilităţile de tranzacţionare
online pe care le oferă o organizaţie sau invers – lipsa acestora la o altă organizaţie – reprezintă unul
dintre factorii esenţiali în a deveni client al companiei respective sau nu. Internet-ul şi multitudinea
de servicii dezvoltate în jurul acestuia contribuie, mai pregnant şi mai rapid ca niciodată la
dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi, la creşterea nivelului de cunoaştere general al
umanităţii.

4. Niveluri de dezvoltare a afacerilor electronice.

Luând în considerare stadiul de “e”-maturizare a organizaţiilor, există o clasificare a
nivelurilor de dezvoltare a afacerilor electronice după cum urmează:
• stadiul e-documente: organizaţia foloseşte în activitatea zilnică diverse forme de
documente electronice: fişiere tabelare de tip spreadsheet pentru gestionarea clienţilor, furnizorilor
şi produselor, forme electronice standard (modele sau şabloane) pentru gestionarea diverselor
documente contabile şi comerciale (oferte, contracte, balanţe financiar-contabile, documente de
vamă etc.).
Acest stadiu denotă un prim nivel de standardizare a activităţii. Este stadiul în care se află
încă marea majoritate a organizaţiilor româneşti, în special din zona companiilor mici şi mijlocii.
• stadiul e-notificare: organizaţia foloseşte soluţii de notificare automată – e-mail, SMS – în
cazul producerii anumitor evenimente (cum ar fi de exemplu necesitatea aprobării unui contract sau
apariţia unei cereri de service din partea unui client) şi operaţii de transfer electronic de documente
în interiorul companiei (prin transfer ne referim chiar şi la simplul acces partajat la documentele în
format electronic). Acest nivel permite scăderea sau chiar eliminarea în unele cazuri a contactelor
personale directe sau telefonice între angajaţi (cu avantajele şi dezavantajele pe care acest lucru îl
implică pe plan social), impunând anumite proceduri de lucru standard;
• stadiul deschidere spre exterior: organizaţia interschimbă offline (deconectat, nu în timp
real) documente cu clienţii şi furnizorii săi (de exemplu prin e-mail sau XML).
Acest stadiu corespunde primului nivel de e-business în adevăratul sens al cuvântului.
Majoritatea interacţiunilor de acest gen se realizează la nivelul relaţiilor B2B ale organizaţiei cu
partenerii săi, permiţând scăderea contactelor personale directe sau indirecte între angajaţi şi
clienţi/furnizori (cu excepţia celor pre-contractuale), scurtarea duratelor tranzacţiilor, standardizarea
comunicaţiilor şi relaţiilor de afaceri, păstrarea automată a istoricului acestora;
• stadiul ERP: organizaţii care au implementat o soluţie informatică de tip ERP (Enterprise
Resource Planning) şi îşi gestionează activitatea exclusiv prin intermediul acesteia. ERP-ul impune
în mod automat un standard în tot ceea ce înseamnă relaţii de afaceri şi documente
contabile/comerciale atât în interiorul organizaţiei cât şi în relaţia sa cu partenerii;
• stadiul ERM (Enterprise Relationship Management): organizaţii care au ajuns la acel nivel
de automatizare al activităţii care să le permită implementarea unui sistem prin care să atingă cea
mai eficientă formă de gestiune a relaţiilor cu partenerii de afaceri. Întreaga activitate este
informatizată; organizaţia este deschisă şi pregătită spre relaţii B2B şi B2C;
• stadiul e-business: afaceri electronice în adevăratul sens al cuvântului, jucători activi în
economia digitală. Organizaţiile sunt parte a pieţelor virtuale interconectate, produc şi oferă bunuri
şi servicii digitalizate, lucrează pe principiul modelelor de afaceri specifice acestor pieţe.

5. Afaceri versus afaceri electronice.

Managementul unei afaceri în economia digitală este un management bazat pe procese
digitale numit management digital.
Afacerile în economia digitală integrează tehnologii informaţionale şi de comunicaţii în
cadrul activităţilor sale şi pot fi total sau parţial electronice. Managementul acestor afaceri se
realizează utilizând sisteme informatice ce constituie suport pentru fundamentarea şi luarea
deciziilor.
Totuşi, afacerile electronice diferă faţă de afacerile tradiţionale prin:
• valoarea afacerii: nu mai stă exclusiv în bunurile sale tangibile, fizice, în dimensiunea sau
numărul său de angajaţi ci în bunurile sale intangibile, cum ar fi: numele de marcă, imaginea firmei,
calitatea relaţiilor cu clienţii, capabilitatea de a realiza o experienţă interesantă din interac ţiunea cu
aceştia, şi de a oferi servicii de valoare adăugată (plata online a produselor achiziţionate,
convergenţa mai multor servicii aparent distincte într-un produs complex, agregat etc.);
• flexibilitatea: în cazul afacerilor se traduce prin personalizare, adaptarea producţiei la
cerere, orientarea spre cereri de nişă, creearea de procese business specifice fiecărui tip de client;
• capacitatea de răspuns interactiv, scurtarea duratelor tranzacţiilor : presupune colaborarea
între producător şi consumator prin intermediul IT&C, de cele mai multe ori prin intermediul
agenţilor software care pot oferi răspunsuri 24 de ore din 24 fără interveţie uman ă. Organiza ţiile pot
alege când şi cum doresc să îndeplinească sarcinile ce le revin pe internet, fără a implica simultan,
în acelaşi moment de timp, şi partenerii de afaceri;
• orientarea spre procese: bazându-se pe IT&C ca suport informaţional al întregii activităţi,
afacerile electronice permit desfiinţarea graniţelor rigide impuse de structura organizaţională şi
conducerea în mod complet şi unitar a proceselor necesare desfăşurarii activităţii firmei;
• integrarea: organizaţia nu mai poate fi privită în mod izolat, fără a lua în considerare piaţa
din care face parte, furnizorii şi partenerii săi de afaceri. Afacerile nu se mai desf ăşoar ă luând în
considerare disponibilitatea şi capabilităţile proprii organizaţiei, ci pe cele ale tuturor partenerilor
săi;
• pericolul marginalizării – digital divide: în lumea economiei digitale se creează diferenţe
majore de competitivitate între organizaţii digitalizate şi cele care încă nu au reuşit să atingă acest
punct; organizaţiile digitale vor fi mai rapide, mai competitive, mai aproape de clienţi şi furnizori.
După cum se observă, fundamentele şi operaţiunile specifice celor două tipuri de organizaţii
sunt aceleaşi; ce diferă este modul concret în care ele sunt realizate. Organizaţia digitală este mult
mai puţin solicitată în mod direct de către clienţi sau potenţiali clienţi cu cereri de oferte, comenzi,
verificarea stării comenzii etc. Internet-ul lucrează pentru ea.
Afacerile electronice implică o schimbare completă a modului în care clientul este privit în
relaţia sa cu organizaţia; cerinţele “e-clientului” sunt mai mari şi din ce în ce mai sofisticate, iar
organizaţia trebuie să fie capabilă să ofere servicii de o calitate din ce în ce mai mare unei
comunităţi multinaţionale de parteneri şi clienţi.
Pe lângă serviciile de bază furnizate de organizaţie trebuie avute în vedere şi servicii
interactive, cu valoare adăugată – cum ar fi cele bazate pe utilizarea extranet-ului. Unele industrii
sunt favorizate din acest punct de vedere în accederea către statutul de e-business, şi anume cele
caracterizate prin cicluri de producţie scurte, grad mare de inovare tehnologică şi flexibilitate în
adaptarea la cerinţele în continuă schimbare a pieţei. De asemenea telecomunicaţiile, finanţele şi
contabilitatea, marketing-ul, companiile de publicitate, cele care oferă servicii de management a
resurselor umane sunt printre primele vizate în transformarea lor la e-business.
E-business pune organizaţiile într-o adevărată dilemă. Pe de o parte piaţa globală pe care e-
business o promite oferă noi oportunităţi de afaceri, noi afaceri în sine şi o egalizare la nivel
competiţional între organizaţiile mici şi marile corporaţii.
Pe de altă parte explozia tehnologiilor Internet ameninţă însăşi existenţa organizaţiilor
tradiţionale. Acestea se văd puse în faţa necesitaţii de a îşi evalua competenţele de bază – aşa
numitele „core competencies” –, politicile de marketing, procedurile şi standardele interne de lucru,
practic toate aspectele economice şi funcţionale. Întrebarea majoră este ce anume trebuie să schimbe
în activitatea lor şi dacă trecerea la e-business le va aduce acel spor de productivitate aşteptat; este
reponsabilitatea managerilor să decidă dacă orientarea către e-business este o necessitate în
contextul economic individual al organizaţiei, dacă produsele şi serviciile pe care le oferă pot fi
furnizate sau comercializate online şi dacă partenerii lor de afaceri au capabilitatea de a trece
deasemenea la e-business. Să nu uităm că e-business înseamnă în primul rând interconectivitate la
nivelul unei pieţe, deci nu se poate gândi o afacere în termeni de e-business dacă partenerii săi nu au
posibilitatea sau dorinţa de a face la rândul lor acest pas.

6. Caracteristicile afacerilor electronice.

Afacerile electronice pot fi caracterizate din trei puncte de vedere: conceptual, practic şi
organizaţional.
Din punct de vedere conceptual, pentru ca o afacere să fie promovată la statutul de afacere
electronic trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
• orientarea client – personalizarea în cât mai mare măsură a ofertelor şi produselor în
funcţie de preferinţele, domeniul de interes şi tipologia clienţilor; obţinerea şi menţinerea unei
imagini complete, 360° asupra acestora, furnizarea serviciilor în modul, în timpul şi în cantitatea
aşteptată;
• orientarea proces – abordarea informaţională şi operaţională a activităţilor din cadrul
organizaţiei de-a lungul proceselor şi nu de-a lungul graniţelor rigide impuse de structura
organizatorică (departamente, compartimente, locaţii distribuite teritorial etc.);
• deschidere – o dată cu transformarea în „e”-afacere, organizaţiei i se deschid o serie de
oportunităţi cum ar fi: posibilitatea de integrare informaţională şi informatică cu partenerii de
afaceri, cu instituţii bancare, vamale, guvernamentale, fiscale în vederea fluentizării şi automatizării
tranzacţiilor economice;
• noi forme de lucru, recalificarea personalului – posibilitatea de implementare a celor mai
moderne forme de muncă, bazate pe utilizarea intensivă a mijloacelor IT&C (telemuncă, telecentre
etc.). Personalul este instruit în vederea utilizării tehnicii de calcul, a trecerii de la efectuarea de
operaţii simple la lucrări complexe. Se poate considera că personalul trece de la stadiul de calificare
la cel de educare;
• securitate informaţională – deoarece bunul cel mai de preţ al unei afaceri (fie ea
tradiţională sau electronică) este informaţia, e-business solicită o abordare fundamental diferită în
ceea ce priveşte securitatea informatică. În trecut singurele persoane care îţi accesau reţelele erau
angajaţii şi anumiţi parteneri. Acestea erau persoane pe care le cunoşteai şi în care aveai încredere.
În e-business, nu ştii cine îţi accesează informaţia şi nu ştii dacă poţi avea încredere în ei. Aşadar
este necesar un set de principii diferit, procese şi tehnologii care să garanteze că reţelele r ămân
protejate.
Din punct de vedere practic, e-business presupune următoarele:
• utilizarea IT&C într-o proporţie cât mai mare pentru automatizarea operaţiunilor zilnice;
• ordonarea, simplificarea şi monitorizarea fluxurilor informaţionale: una dintre condiţiile
esenţiale ce garantează funcţionarea unei afaceri electronice este linearizarea fluxurilor
informaţionale.
Această simplificare şi linearizare a fluxurilor informaţionale, presupune:
• în primul rând este vorba de conceptul de unicitate a punctului de intrare: fiecare
categorie de informaţii (produse, clienţi, comenzi, facturi etc.) trebuie să aibă un
singur punct de intrare (fie el în cadrul unei aplicaţii informatice integrate sau nu);
• în al doilea rând este vorba de separarea fluxurilor informaţionale: fluxurile trebuie
menţinute la un nivel cât mai simplu posibil; în cazul în care un flux se complică .
din necesitatea de a acoperi şi anumite situaţii nestandard, excepţionale, este de
preferat creearea unor fluxuri personalizate paralele, în locul complicării fluxului
standard;
• responsabilitatea gestionării fluxurilor: pentru fiecare flux informaţional definit se
va defini câte un responsabil, indiferent de numărul de locaţii sau departamente pe
care fluxul îl traveresează. Responsabilul de flux trebuie desemnat dintre persoanele
care cunosc cel mai bine procesul business reprezentat de fluxul respective;
• monitorizarea fluxurilor informaţionale: automatizarea proceselor presupune pe de
o parte implementarea în sistemele informatice a functionalităţilor business
necesare, dar şi stabilirea unui mecanism de urmărire a modului în care acestea se
 desfăşoară. Cel mai des utilizat model de monitorizare este cel prin log-uri
(istorice), care permit memorarea în sistem a “urmei” fiecărui proces în parte.
Acolo unde este cazul, este esenţial ca log-urile să memoreze în special procesele
care constituie puncte de interfaţare cu sisteme informatice externe sau aplicaţii de
import/export date între sisteme informatice diferite;
• din punctul de vedere al costurilor, simplificarea şi localizarea fluxurilor
informaţionale are efecte benefice evidente, inclusiv la nivelul licenţierii aplicaţiilor
informatice implementate în cadrul organizaţiei.
Din punct de vedere practic, organizaţiile e-business presupun şi:
• scalabilitatea sistemelor informatice: echipamentele şi sistemele informatice trebuie
proiectate astfel încât să permită creşterea capacităţii de exploatare a sistemelor o dată cu
dezvoltarea şi diversificarea afacerii în termeni de noi teritorii, noi produse şi servicii, noi tipuri de
clienţi;
• separarea sistemului operaţional de cel managerial: într-o organizaţie de tip afacere
electronică proiectarea sistemelor informaţional şi informatic trebuie să aibă în vedere diferenţele
majore între executanţi şi manageri, între conceptele OLTP (Online Transactional Processing) şi
OLAP (Online Analytical Processing).
Între cele două niveluri se află managerii intermediari sau operaţionali, cu expertiză atât în
zona tranzacţională cât şi în cea de analiză. Ei trebuie să furnizeze top managerilor informaţii
sintetice pe bază de rapoarte analitice obţinute direct din sistemul tranzacţional.
Din punct de vedere organizaţional, trecerea la e-business a determinat apariţia de noi funcţii
(poziţii în organigramă), cum ar fi cea de administrator de aplicaţii, manager de conţinut al paginilor
Web, Web designer etc.
Unul dintre punctele eficiente de plecare în promovarea organizaţiilor tradiţionale către e-
business îl constituie, realizarea, implementarea şi menţinerea unui Sistem al Calităţii (ca de
exemplu ISO) corect şi complet, care să descrie în detaliu: structura organizatorică a companiei:
structura departamentală, fişe de post pentru fiecare funcţie în parte; structura procedurală a
companiei, orientată pe fluxuri şi acţiuni.