856

CAPITOLUL IV
Dizposiții comune

Denumirea merginală a acestui capitol este improprie, deoarece dispozițiile care definesc
instituțiile reglementate produc efecte diferite, astfel că, având caracterstici distincte ar fi trebuit
să aibă denumitea de “Dispoziții generale”.

Art. 128
Efectele cauzelor de atenuare și agravare
Stabilirea felului măsurii educative (neprivativă sau privativă de libertate) și a limitelor prevăzute
de lege sunt determinate de existența uneia sau mai multor cauze de atenuare sau de agravare.
Spre deosebire de circumstanțele personale și reale prevăzute de art. 50 C.p., cauzele de atenuare
se referă la insituțiile de drept penal reprezentate de tentativă, circumstanțe atenuante, și cazuri
speciale (art. 411 C.p., înlesnirea în cursul urmăririi penale a aflării adevărului), când limitele
mpsurii educative se reduc la jumătate.
Cauzele de agravare se referă la instituțiile de drept penal care au  ca efect agravarea răspunerii,
fiind reprezentate de circumstanțe agravante, infracțiunea continuă, concursul de infracțiuni și
recidiva.
857
Norma penală stabilește că aplicarea cauzelor de atenuare sau agravare produc efecte pentru
fiecare măsură, fără a preciza modul de soluționare a cazului de intervenție a unei sau mai multor
cauze de atenuare și de agravare, astfel că față de regimul juridic al mpsurilor educative,
deoarece nu au rangul judiciar de predepse, limitele speciale ale măsurii educatie prevăzute de
lege se reduc prin aplicarea cauzelor de atenuare, după care limitele rezultate se majorează prin
aplicarea cauzelor de agravare, între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.

858
art. 129. – (1)
Pluritatea de infracțiuni
A se vedea decizia nr. 4/2017 a ICCJ, 
Norma penală stabilește procedura de soluționare a concursului de infracțiuni săvârșite în timpul
minorității, în sensul că pentru toate faptele se adoptă o singură măsură educativă, nepivativă sau
privativă de libertate, compatibilă cu vârsta minorului, conform art. 114 C.p., prin raportarea la
criterile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.p.
Norma penală reglementează cazul săvârșirii a doua infracțiuni, dintre care una în timpul
minorității și una după majorat, deducerea din durata pedepsei aplicate a pedepsei executate,
modul de aplicare a concursului de infracțiuni, cu precizarea că, aplicarea pedepsei închisorii nu
poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau a suspendării executării sub supraveghere.
Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității art. 130.
Norma penală stabilește procedura rezolvării situațiilor în care se descoperă că infractorul major
care a beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, de suspendare sub supraveghere sau de liberare
condiționată, săvârșește pe durata termenului de suspendare o infracțiune în timpul minorității
pentru care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, după expirarea termenului de
supraveghere, amânare, suspendare sau liberare se anulează, aplicându-se dispozițile plurității de
infracțiuni, prevăzute de art. 129 C.p.

Prescripția răspunderii penale a minorilor art. 131

O formă a regimului de favorizare acordat de lege minorilor constă în faptul că termenele de
prescripție a răspunderii penale, prevăzute de lege pentru majori, se reduc la jumătate pentru
persoanele care la data săvârșirii faptei erau minori și se întrerup și se suspendă în condițiile
legii.

Prescripția executării măsurilor educative art 132

Norma penală stabilește că măsurile educative se prescriu după rămânerea definitivă a hotărârii
prin care au fost luate, în termenul prevăzut de lege, iar prescripția executării se întrerupe și se
suspendă în condițiile legii.

Efectele măsurilor educative art. 133

Deoarece minorii nu sunt supuși pedepselor, măsurile educative neavând rangul de pedepse,
acestea nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități, după executare.
Minorul devenit major art. 134
1. Efectele cauzelor de atenuare și agravare, pluritatea de infracțiuni, efectele prescripției
executării măsurilor se aplică, prin dispozițiile legii și majorilor, care la data săvârșirii
infracțiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.
2. Norma penală lasă instanței posibilitatea să aprecieze dacă la data pronunțării hotărârii
privative de libertate, minorul a împlinit vârsta de 18 ani,.... 

860

TITLUL VI. - Răspunderea penală a persoanei juridice.

Capitolul I – Dispoziții generale

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Art. 240

Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice art. 135 (1)

1. Persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice,
pentru activitățile care fac obiectul domeniului public, răspund penal pentru infracțiunile
săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele acesteia, dacă
fapta a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
2. Instituțiile publice răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea activităților
care fac obiectul domeniului privat.
Norma penală stabilește că, persoana juridică răspunde penal și în situația în care a fost înființată
pentru a săvârși fapte penale, împrejurare care va atrage și aplicarea pedepsei complementare a
dizolvării, iar în cazul radierii acțiunea penală nu se mai exercită. (art. 16 alin. 1 lit. f, C.p.p.).
Faptele pentru care intervine răspunderea penală a persoanei juridice sunt reprezentate de
acțiunile-inacțiunile specifice obiectului de activitate, pentru realizarea propriilor interese sau
faptele realizate în numele acesteia, comise de organele sale (alese, numite, mandatate), propușii
acestora – în exercitarea unor activități prin care se lezează interesele altor persoane, doar în
situațiile în care faptele au la bază intenția sau culpa sancționată de lege.
3. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanelor
fizice vinovate de încălcarea legii, care au contribuit la săvârșirea faptei.
(VEZI: de TRECUT ȘI DISP. COD PROCED. PENALĂ)

 În conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 1/2016 a ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept în materie penală, intreprinderea individuală nu are calitatea de persoană
juridică și nu răspunde penal în condițiile prevăzute de art. 135 C.p.

Pedepsele aplicabile persoanei juridice art. 136

Răspunderea penală a persoanei juridice pentru infracțiunile săvârșite în condițiile legii se
regăsește într-o singură pedeapsă principală – amenda și în mai multe pedepse complementare:
dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activității, închiderea unor puncte de lucru,
interzicerea participării la achiziții publice, plasarea sub supraveghere judiciară, afișarea sau
publicarea stării de condamnare.

862
Stabilirea amenzii pentru persoana juridică art. 137
Norma penală – legea nr 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 și... art. 13,
stabilește că amenda consta în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o
plătească, suantumul acesteia stabilindu-se prin sistemul zilelor-amendă ținând cont de criteriile
generale de individualizare a pedepsei.
De asemenea, norma penală stabilește limitele speciale ale zilelor-amendă, cu precizarea că,
atunci când persoana juridică a urmărit obținerea unui fals patrimonial limitele speciale ale
zilelor-amendă se pot majora cu o treime fără a se depăși maximul general al amenzii.
CAPITOLUL II. Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice

Pedepsele complementare au scopul sancționării suplimentare a persoanei juridice vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni.
Aplicarea și executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice  art. 138 – (1)
Ținând seama de gravitatea și împrejurările cauzei, există posibilitatea aplicării unei sau a mai
multor pedepse complementare (cumul de pedepse complementare) dacă acestea sunt necesare,
situație care ar trebui să fie motivată de către instanță.
Există însă și obligația aplicării pedepselor complementare în cazurile în care această dispoziție
este prevăzută de norma penală încălcată.
Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
863

Dizolvarea persoanei juridice art. 139. – (1)

Norma penală stabilește condițiile care trebuie întrunite pentru a se aplica pedeapsa dizolvării
pedepsei juridice: constituirea acesteia pentru a săvârșii infracțiuni, obiectul de activitate a fost
determinat spre săvârșirea de infracțiuni, neexecutarea cu rea-credință a uneia dintre pedepsele
complementare prevăzute de art. 136 C.p.
 Suspendarea activității persoanei juridice art. 140. - (1) –

Prin această pedeapsă complementară se interzice persoanei juridice să desfășoare una sau mai
multe activități sau se suspendă unele activități, astfel că în cazul nepunerii în executare a acestei
pedepse, instanța va dispune dizolvarea persoanei juridice.

Neaplicarea dizolvării sau suspendării activității persoanei juridice art. 141. – (1) –
Norma penală interzice aplicarea pedepselor complementare reprezentate de dizolvarea
persoanei juridice sau suspendarea activității față de instituțiile publice, partidele politice,
sindicatele, patronate, organizații religioase ori aparținând minorităților naționale, constituie
potrivit legii, precum și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în scopul presei.
864

Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice art. 142. – (1) –
Norma penală stabilește că această pedeapsă complementară constă în închiderea punctelor de
lucru ale persoanei juridice cu scop lucrativ care a avut ca activitate săvârșirea infracțiunii, de la
această dispoziție fiind exceptată activitatea în domeniul presei.

Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice art. 143

Norma penală interzice persoanei juridice participarea, direct sau indirect, la procedurile
(licitațiile) pentru obținerea contractelor de achiziții publice.

Plasarea sub supraveghere judiciară art. 144. – (1) –

Prin această pedeapsă complementară activitatea care a determinat producerea infracțiunii va fi
supusă supravegherii de către un mandatar judiciar pe o perioadă limitată, care va sesiza, în
cazurile de nerespectare a dispozițiilor legale, respectiv prevenirea comiterii de noi infracțiuni,
instanța având posibilitatea să dispună suspendarea activității persoanei juridice, de la această
regulă făcând excepție persoanele juridice prevăzute în att. 141 C.p.

Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare art. 145. – (1) –

Afișarea sau publicarea hotărârii definitive, în extras se face în forma stabilită de instanță pe
cheltuiala persoanei juridice condamnate, cu evitarea dezvăluirii identității altor persoane.
Aplicarea hotărârii se face pe o perioadă limitată, în locul stabilit de instanță, iar publicarea
hotărârii se face prin intermediul pedepsei scrise pentru un număr fixat de apariții sau mijloace
audiovizuale pe o durată fixă de timp.
865 + 866

CAPITOLUL III
Dispoziții comune

Recidiva în cazul persoanei juridice art. 146. – (1) – 

Termenul de recidivă folosit pentru caracterizarea persoanei juridice este impropriu.
Astfel, dacă termenul juridic de recidivă este definit de normele penale ca fiind specific doar
pedepselor ca închisoarea, pentru o anumită durată, utilizarea acestuia în cazul persoanei
juridice, a cărei pedeapsă principală constă în amendă, nu este corespunzătoare.
Pentru evitarea confuziei de termeni, denumirea marginală a art. 146 ar trebui să constea în:
„săvârșirea unei noi infracțiuni de către o persoană juridică.”, fapt care nu contrazice trimiterea la
efectele juridice ale celorlalte insituții juridice, specifice pedepsei: condamnările nu atrag starea
de recidivă (art. 42 C.p.), reabilitarea, atenuarea și agravarea răspunerii, prescripția, pluritatea
intermediară.
Norma penală stabilește că există “ recidivă” când, înainte de reabilitare, persoana juridică
săvârșește din nou o infracțiune intenșionată sau cu intenție depășită. Această dispoziție a normei
juridice este incompletă deoarece nu prevede și posibilitatea evitării recidivei dacă noua
infracțiune a fost sărârșită după împlinirea termenului de reabilitare.
Pedeapsa pentru recidivă constă în majorarea cu jumătate a limitelor speciale, fără a se depășii
maximul general al pedepsei amenzii, amenda pentru noua infracțiune adăugându-se la pedeapsa
amenzii neexecutate.

Atenuare și agravarea răspunderii penale a persoanei juridice art. 147. – (1) –

Norma penală stabilește modul de răspundere penală a persoanei juridice în cazul intervenției
concursului de infracțiuni, al pluralității intermediare sau a cauzelor de atenuare (tentativă,
circumstanțele atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei prevăzute de norma specială)
ori a cauzelor de agavare (circumstanțe agravante, infracțiunea continuată, concursul de
infracțiuni sau recidiva), în sensul aplicării regimului amenzii prevăzut de lege pentru persoana
fizică.
Pedepsele complementare, cu excepția dizolvării aplicate pentru pluritatea de infracțiuni cu
conținut diferit, precum și mpsurile de siguranță privind confiscării speciale (art. 112 C.p.), se
cumulează, iar cele de aceeași natură și cu același conținut se aplică cea mai grea.

867
Prescripția răspunderii penale art. 148
Norma penală stabilește că răspunderea penală a prescripției juridice se prescrie in termenele
stabilite de lege pentru persoana fizică (art. 153-156).

Prescripția executării pedepsei art. 149

Deoarece amenda este singura formă de pedeapsă principală care se aplică persoanei juridice,
aceasta se prescrie în termen de 5 ani; pedepsele complementare se prescriu în termen de 3ani,
termenul începând să curgă de la data la care amenda a fost executată sau considerată ca
executată. Prescripției executării pedepsei persoanei juridice li se aplică dispozițiile art. 161
privind executarea pedepsei principale, cu precizarea că nu este aplicabilă pedepselor pentru
unele categorii de infracțiuni (art. 162 al. 2, art. 163 și art. 164)

868
Rabilitarea persoanei juridice art. 150
Deoarece singura pedeapsă principală aplicabilă persoanei juridice este amenda, reabilitarea de
drept are loc dacă, în decurs de 3 ani după executarea pedepsei nu a mai săvârșit alte infracțiuni.

Efectele comasării și divizării persoanei juridice art. 151. – (1) –

Norma penală stabilește reguli concrete privind răspunderea penală și consecințele acesteia în
cazul pierderii personalității juridice, intervenită după comiterea infracțiunii, în sensul angajării
acesteia în sarcina persoanei juridice create prin fuziune, a persoanei juridice ______ sau a celor
create prin divizare sau a celor care au dobândit fracțiuni din patrimoniul persoanei dizolvate.
Individualizarea pedepsei se va reporta la valoarea actului patrimonial al persoanei juridice care
a săvârșit infracțiunea și de partea din patrimoniului acesteia ______ persoanelor juridice crate.

869
TITLUL VII
Cauzele care înlătură răspunderea penală
Printre prerogativele semnificative ale staului, ca reprezentant al întregii societăți, se a face
practivă o anumită rațiune de politică penală, în care trebuie să se regăsească aplicarea
drepturilor și libertăților individuale, figurează dreptul de a emite acte de clemență (abolatio, -
omis) prin care se înlătură răspunderea penală, sub forma amnistiei, câr și în cazul împlinirii unor
termene de la fata comiterii faptei, sub forma prescripției.
Normele penale prevăd posibilitatea pentru persoana vătămată ca în ceea ce privește anumite
infracțiuni prevăzute de lege să nu introducă plângere prealabilă, să-și retragă plângerea sau să se
împace cu infractorul, situații în care răspunderea penală va fi înlăturată.

Efectele amnistiei art. 152. – (1) –

Amnistia reprezintă actul de clemență emis de Parlament, prin lege organică de a înlătura
răspunderea penală pentru anumite categorii de infracțiuni, cât și de a înlătura executarea
pedepselor și consecințele condamnărilor, pentru infracțiunile comise anterior adoptării legii.
Amnisti, de regulă, șterge răspunderea penală și consecințele juridice ale acesteia. (gr. amnesia, -
uitare), având caracterul obiectiv și impersonal, dar poate impune condiții speciale pe care le
îndeplinesc doar anumite persoane (condiții de vârstă, antecedente penale, calitatea infractorului,
cetățenia, statutul social).
870
Amnistia ștergând răspunderea penală și consecințele condamnării fără a șterge norma de
încriminare a faptei (norma de drept obiectiv) care va deveni activă pentru aceeași, categorie de
fapte săvârșite după aplicarea amnistiei, care va fi considerate infracțiuni și se vor pedepsi.
Spre deosebire de amnistie, instituția dezincriminării înlătură aplicarea normei incriminatoare, pe
care o modifică sub aspectul că faptele săvârșite ulterior normei de abrogare nu mai sunt
considerate infracțiuni și nu se vor pedepsi.
Amnistia, pornind de la realitățile sociale concrete se adoptă prin lege organică și are scopul
indeplinirii unor sancțiuni de plitică penală privitoare la elementul-individual, fără o legătură
directă cu gravitatea infracțiunilor sau a periculozității infractorilor, dezincriminarea faptelor
penale se adoptă prin lege organică și se evaluează după anumite criterii prin care se reconsideră
gravitatea acestora, natura și frecvența faptelor, starea de pericol redusă într-o anumită perioadă.
Dacă aminstia are caracter concret, și retroactiv fiind aplicabilă doar persoanelor care au comis
anterior infracțiuni, dezincriminarea vizează norma juridica, pe care o abrogă, atât în ce privește
faptele anterioare, cât și cele viitoare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor.

871
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 C.p.p., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare,
iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată pentru că fapta nu este prevăzută de
legea penală – alin. 1 lit. b)- în cazul dezincriminării sau a intervenit aminstia – alin 1 lit. f) – în
cazul amnistiei.
Amnistia nu produce efecte juridice asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei
vătămate privind răspunderea civilă delictuală a infractorului.
Dacă amnistia intervine după condamnarea persoanei nu generează posibilitatea pretinderii unor
despăgubiri pentru perioada arestării.
După aplicarea legii amnistiei, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților nu produce
efecte juridice, de natură penală, deoarece răspunderea penală înlăturată prin aminstie, aceste
instituții producând efecte doar la dreptul pretins.
Dacă aminstia intervine după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, rămâne
fără obiect, deoarece răspunderea penală este înlăturată prin efectele prescripției.
În situația în care decesul infractorului intervine după amnistie, răspunderea penală va fi
înlăturată ca efect al amnistiei, decesul, în acest caz, fiind fără relevanță juridică. 
872
Obiectul amnistiei este reprezentat de infracțiunea săvârșită până la data apariției legii.
În donctrină se face precizarea că deși prin art. ___ din Constituție prezumția de nevinovăție a
făptuitorului acesteia, prin legea amnistiei se prezumă că persoana împotriva căreia s-a pus în
mișcare acțiunea penală, pentru care există probe, este vinovată de săvârșirea infracțiunii.
Pe durata cercetărilor penale, cât și a judecății persoana acuzată, poate beneficia în continuare de
prezumția de nevinovăție, dacă cere continuarea cercetărilor sau a judecății în vederea stabilirii
inexistenței faptei, a împrejurării că nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege sau că nu
există probe că a săvârșit infracțiunea, fiind repusă în situația anterioară.
Amnistia având un scop social și urmărind evitarea cheltuielilor judiciare, eliminarea aglomerării
activității judiciare și penitenciare, acceptă prezumția de vinovăție a făptuitorului și înlătură
răspunderea penală a acestuia.
Dacă nu s-ar accepta această opinie, ar însemna că în toate cauzele penale anterioare să se
continue activitățile de cercetare penală și judecată, până la soluția definitivă de condamnare,
deoarece până în ace moment făptuitorul nu este considerat vinovat, ceea ce ar însemna
reducerea efectelor amnistiei.
873
Dacă amnistia intervine înainte de condamnare inculpatului acțiunea penală nu mai poate fi
exercitată și se va opri în acea fază procesuală, înlăturând răspunderea penală.
Dacă amnistia intervine după condamnarea inculpatului, amnistia va înlătura răspunderea penală,
executarea și consecințele condamnării.
Amnistia nu produce efecte asupra faptelor care nu întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunii, dar se aplică tuturor formelor de aplicare a pedepsei.
Prin legea amnistiei se precizează condițiile aplicării raportate la obiectul infracțiuniilor
(formele, modalitățile de participație a tutuor participanților, circumstanțele infracțiunilor)
limitele maxime ale pedepselor, legile speciale, limitele maxime ale condamnărilor.
Dacă infracțiunea (în forma tentativei sau forma consumată) s-a comis atât anterior apariției
legii, cât și după apariția acesteia, autorii și participanții la săvârșirea acesteia nu beneficiază de
efectele emnistiei.
De asemenea, de efectele amnistiei nu vor beneficia autorul, coautorul și participanții care au
tăinuit sau au favotizat continuarea săvârșirii faptei sau consumarea acesteia, după apariția legii
amnistiei sau dacă în lege nu se fac referiri exprese la statutul juridic al acestora.
 874
Sub aspectul aplicării efectelor amnistiei infracțiunilor de tentativă, deoarece se înlătură
răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită, iar prin art. 187 se precizează că prin pedeapsa
prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în norma care incriminează fapta săvârșită în
forma consumată, fără luare în considerare a cauzelor de tentativă este inclusă în limitele
prevăzute în actul de clemență, iar circumstanțele nu influențează efectele amnistiei. Din această
cauza, în situația când pedeapsa prevăzută în articolul care incriminează fapta este mai mică
decât pedeapsa până la care se aplică amnistia insă dacă s-ar dispune aplicarea unei circumstanțe
agravante care determină o pedeapsă concretă mai mare decât limita aplicării amnistiei,
infracțiunea fiind amnistiată, va beneficia de amnistie și pedeapsa respectivă.
În caz contrar, dacă limitele pedepsei prevăzute în articolul de incriminare depășesc limita până
la care se aplică amnistia, chiar dacp pedeapsa concretă va fi mai mică decât limita apicării
amnistiei, ca urmare a efectelor aplicării unei cirsumstanțe atenuante care reduc cu o treime
limitele speciale ale pedepsei, infracțiunea nu va beneficia de amnistie și nici pedeapsa
respectivă.
În cazul concursului de infracțiuni, dacă faptele conurente se încadrează în limitele amnistiei,
fiecare infracțiune va fi amnistiată, chiar dacă instanța a dispus aplicarea sporului de o treime din
totalul celorlalte pedepse stabilite, depășindu-se limita până la care se aplică amnistia.
875
De asemenea, în cazul concursului, acțiunea penală nu va mai fi exercitată, fără a se mai realiza
concursul de infracțiuni.
Legea amnistiei va stabili dispoziții spciale privind aplicarea amnistiei la măsurile educative
nreprivative și privative de libertate. Deși regimul răspunderii penale privind săvârșirea unei
infracțiuni de către minor se referă la măsuri educative, iar nu la pedepse, indiferent de stare de
pericol creată de natura, numărul faptelor și gravitatea rezultatului produs, în cazul tentativei,
deoarece limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată se reduc la jumătate,
într-o opinie, se consideră că, la aplicarea manistiei se vor lua în calcul maximul prevăzut pentru
infracțiunea consumată redus la jumătate într-o altă opinie, se apreciază reținerea tentativei va
înjumătății din nou limitele măsurii educative, reducând-o la o pătrime din perioada prevăzută
pentru fapta consumată.
Doctrina clsifică amnistia, după criteriul efectelor produce, în amnistie generală (care se acordă
infracțiunilor indiferent de gravitatea acestora sau de modul de reglementare (în Codul penal sau
în legi speciale) și a amnistiei speciale (care se acordă doar pentru anumite categorii de
infracțiuni), de regulă, infracțiunile mai putin grave).
876
După criteriul condițiilor care trebuie indeplinite de către infracțiuni, existp amnistie
necondiționată (pură și simplă, care nu prevede nicio condiție specială pentru a fi acordată) și
amnistie condiționată (care prevede necesitatea îndeplinirii unor condiții de către infracțiunile
supuse amnistiei), gravitatea, cuantumul prejudiciului, absența cauzelor de agravare; condiții
privind infractorul- vârsta, excluderea recidiviștilor, împrejurările și modul de comitere a
infracțiunii – în timp de război, pe un teritoriu pe care nu a fost provlamată starea de asediu, în
cadrul unui conflict armat sau de urgență sau condiția infractorului după săvârșirea infracțiunii,
în cursul procesului penal și după condamnare – în cazul amnistiei postcondamnatorii).
După criteriul privind toți infractorii, există amnistie comună, iar când sunt excluse unele
categorii de infractori (recidiviști) există amnistia restrctivă.
Dacă amnistia intervine ân timpul executării acțiunii penale, al judecării amnistia este denumită
antecondamnatorie, iar dacă intervine după condamnarea definitivă este numită
postcondamnatorie.
877
Principalele efecte ale amnistiei antecondamantorii (proprie) constau în:
Înlăturarea răspunderii penale penale pentru fapta săvârșită. În situația în care amniastia intervine
înainte de începerea urmăririi penale (art. 305 C.p.p.), infracțiunea săvârșită nu va mai fi
amnistiată până nu se va constata că aceasta întrunește toate condițiile impuse de actul de
clemență.
Din această cauză dreptul la plângerea prealabilă al persoanei vătămate subzistă până în
momentul în care fapta va fi încadrată ca infracțiune și se va stabili dacă există sau nu
posibilitatea aplicării amnistiei, această opinie fiind întărită și de dispoziția legală potrivit căreia
amnistia nu are efecte asupra drepturilor persoanei vătămate, în sensul că, deși fapta va fi exclusă
de la răspunderea penală partea vătămată își va recupera prejudiciul suferit.
La rândul său, inculpatul care urmărește să-și dovedească nevinovăția să desființeze sau să
producă efectele urmăririi penale în cazul intervenției amnistiei beneficiind de prezumția de
nevinovăție și de garanțiile procedurale, poate cere continuarea procesului penal (art. 18 C.p.p.),
prin depunderea unei plângeri împotriva actelor de urmărire penală la procuror sau la organul de
cercetare penală, ___ o va înainta în 48 de ore procurorului, acesta pronunțându-se în 20 de zile.
Amnistia nu va fi aplicată în cazul în care răspunderea penală este înlăturată ca urmare a
intervenției unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale
(art. 16 C.p.p.), deoarece, în aceste cazuri se stabilește cu prioritate împrejurarea că făptuitorul va
fi scos de sub urmărire penală ca urmare a lipsei de legalitate a acțiunii de punere în mișcare a
acțiunii penale;
878
 Dacă amnistia intervine după punerea în mișcare a acțiunii penale (art. 309 C.p.p.),
organele de urmărire penală nu mai pot exercita acțiunea penală, infractorul beneficiind
de efectele amnistiei;
 În situația în care actul de clemență impune ca amnistia să se aplice pedepselor stabilite
de instanță, acțiunea penală se continuă prin pronunțatea hotărârii de condamnare pentru
toate infracțiunile săvârșite, iar nu descoperite până la data intrării in vigoare a actului de
clemență. Dacă instanța de judecată dispune edsfacerea sau completarea urmăririi penale,
intervenția amnistiei va determina împiedicarea reluării acesteia.
Faptul că o infracțiune a fost greșit ăncadrată și din eroare s-a aplicat amnistia, urmărirea penală
va fi neîncepută, iar dacă noua încadrare nu intră în condițiile prevăzute de actul de clemență,
dispozițiile acestuia nu se aplică.
 Intervenția amnistiei în faza judecății va determina încetarea procesului penal (art. 17.
alin. 2 C.p.p., raportat la art. 16 alin. 1, lit. f), rămânând la dispoziția instanței aplicarea
măsurilor de siguranță, actul de clemență stabilind în mod expres aplicarea sau nu cu
privire la măsurile educative privind pe minori, deoarece amnistia privește, de regulă,
răspunderea penală;
879
 În cazul în care inculpatul solocită continuarea procesului penal, după apariția actului de
amnistie, iar ulterior renunțând, acțiunea penală se stinge prin încetarea procesului penal
ca urmare a intervenției amnistiei.
 Principalele efecte ale amnistiei post condamnatorii (improprie) constau în:
 Înlăturare executării pedepsei și implicit a urmăririi penale pentru infracțiunea săvârșită
de inculpat.
 În cazul intervenției amnistiei după aplicarea măsurii suspendării executării pedepsei sub
supraveghere, răspunderea penală fiind înlăturată, necesitatea supravegherii conduitei
inculpatului pentru perioada determinată prin termenul de supraveghere stabilit de
instanță va înceta;
 În ceea ce privește executarea pedepsei accesorii, a interzicerii executării unor drepturi (a
căror executare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară) , aceasta
executându-se din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (deci înainte
de începerea executării) și până pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată
sau considerată ca executată, dacă amnistia intervine înainte de executarea pedepsei
principale, se va înlătura pedeapsa principală și pedeapsa accesorie rămasă de executat;
880
 Decoarece executarea pedepselor complementare a interzicerii executării unor drepturi
începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dacă amnistia intervine
înainte de începerea executării pedepsei principale, prin care s-a dispus suspendarea
executări isub supraveghere, aceasta nu se va mai executa, dacă amnistia intervine după
executarea pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate,
aceasta nu va mai produce efecte juridice, decât în ceea ce privește excluderea
condamnării, ce prin termen al stării de recidivă, dacă de la aplicarea actului de celemență
nu sunt excluși recidiviștii, în condițiile reglementării prin lege a acesteiea; dacă amnistia
nu este condiționată și intervine înainte ca infractorul să comită cea de-a doua infracțiune,
chiar dacă recidiviștii nu ar fi amnistiați, nu va exista starea de recidivă deoarece prima
infracțiune a fost amnistiată; dacă amnistia intervine după săvârșirea celei de-a doua
infracțiuni, în condiții de recidivă, nu se va aplica amnistia;
 Intervenția amnistiei după grațierea totală ori a restului de pedepse, după împlinirea
termenului de prescripție a termenului executării pedespei nu va produce efecte juridice; 
 Intervenția amnistiei după condamnare determină scoaterea din evidența cazierului
judiciar a acestei mențiuni.
Norma penală stabilește anumite limite privind efectele amnistiei, în sensul că: 
 Amenda încasată anterior intervenției actului de clemență nu se restituie, deoarece nu
repune părțile în situația anterioară;
 Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei
vătămate, deoarece actul de clemență produce efecte doar asupra înlăturării răspunderii
penale. De aceea, dacă amnistia intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas
definitivă privind măsura de siguranță, efectele actului de clemență nu se aplică,
condamnatul urmând să execute interdicția după ce a fost pus în libertate;
 Printre limitele amnistiei, fixate de norma penală nu figurează și efectele asupra
măsurilor educative, ceea ce înseamnă că actul de clemență va trebui să reglementeze în
mod concret această situație.
 Amnistia nu înlătură posibilitatea recuperării despăgubirilor de către partea vătămată,
astfel că dacă intervine în timpul urmăririi penale aceasta va deschide o acțiune civilă
separată, deoarece acțiunea penală nu mai poate fi exercitată;
 În cazul concursului de infracțiuni, dacă intervine amnistia, persoana vătămată va
introduce acțiune civilă separată, deoarece nu mai poate fi susținută acțiunea penală;
 Amnistia nu înlătură interzicerea drepturilor părintești, pe perioada stabilită de instanță,
deoarece, chiar dacă s-ar înlătura răspunderea penală, starea de pericol creată prin
infracțiunea comisă va fi înlăturată doar prin executarea pedepsei complementare (art.66
alin.1 lit.e);
882
 În situația în care, pentru săvârșirea unei infracțiuni, ulterior amnistiată, soțul care nu are
culpă a introdus acțiunea de divorț, aceasta va continua, în condițiile legii, deoarece
norma penală nu reglementează aceste raporturi;
 Moștenitorul care a săvârșit o infracțiune care a atras decăderea din drepturi, chiar dacă a
intervenit amnistia, nu va fi repus în drepturi, întrucăt în acest caz operează dispozițiile
codului civil. 
Din analiza efectelor asemănătoare produse de amnistie și de reabilitare se constată că
acestea nu repun întegral persoana condamnată în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, nu
influențează măsurile de siguranță și drepturile persoanei vătămate.
Deosebirile dintre aceste insituții constau în faptul că amnistia post condamnatorie (improrie)
produce efecte față de toți participanții, se acordă prin lege organică, având a bază rațiuni de
politică penală, este obligatorie, înlătură executarea pedepsei, nu obligă la stingerea acțiunii
civile pentru a produce efecte, iar dacă s-a aplicat greșit, eroarea se îndreaptă prin exercitarea
căilor de atac, se aplică fiecărei infracțiuni în parte, și produce efecte și pentru trecut.
Reabilitarea are caracter personal, este indivizibilă, produce efecte pentru viitor, acordată
prin hotărâre judecătorească în baza normelor penale sau ope legis (prin puterea legii). Pentru
a interveni reabilitarea, trebuie ca pedeapsa să fie executată sau considerată ca executată, în
condițiile legii, intervenind după împlinirea anumitor termene stabilite de norma penală,
precum și dacă persoana condamnată nu a săvârșit o altă infracțiune, precum și dacă și-a
îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În conformitate cu dispozițiile art.18 C.p.p., în caz de amnistie suspectul sau inculpatul poate
cere continuarea procesului penal.
883

Prescripția răspunderii penale art.153 –(1)- 

Eficineța constrângerii penale depinde în mare măsură de factorul timp, scopul legii constând
în descoperirea infracțiunilor, luarea măsurilor pentru limitarea consecințelor acesteia și
tragerea la răspundere penală a persoanei care a săvărșit-o.
Cu toate acestea, din rațiuni de politcă penală, normele penale stabilesc ca în situațiile anume
stabilite, răspunderea penală să fie înlăturată, dacă de la data săvârșirii infracțiunii a trecut o
perioadă de timp fără ca făptuitorul să fie condamnat definitiv (prescripția răspunderii
penale) sau dacă de la data condamnării persoana vinovată nu a început executarea pedepsei,
în termenele stabilite de norma penală, executarea va fi înlăturată (prescripția executării
pedepsei) în această materie se aplică și dispozițiile legii penale mai favorabile. 
884
În acest sens, dispozițiile art. 153 stabilesc că, pentru situațiile în care infracțiunea nu a fost
descoperită înainte de împlinirea termenelor de prescripție stabilite pentru categoriile de
pedepse indicate, răspunderea penală va fi înlăturată.
Prescripția răspunderii penale este motivată și de situația obiectivă constând în pierderea sau
degradarea probelor după o perioadă de timp, cât și de intervenția factorilor subiectivi care se
 manifestă sub forma dificultății sau a imposibilității de reproducere sau de recunoaștere a
unor împrejurări de pierdere a conținutului unor stări petrecute la un moment dat, măsura de
pedepsire a infractorului devenit ineficientă.
Practica socio-juridică indică faptul că prin împlinirea termenelor de prescripție
constrângerea penală a făptuitorului ar deveni neconcludentă.
Norma penală stabilește însă ca împlinirea termenelor de prescripție să nu atragă înlăturarea
răspunderii penale în cazul infracțiunilor de genocid, contra umanității, de război (indiferent
de data la care au fos comise), omor, omor calificat, infracțiunile intenționate urmate de
moartea victimei, pentru care nu s-a împlinit de prescripție generală sau specială, la data în
vigoare a acestei dispoziții.

885
Formele de prescripție a răspunderii penale art. 154. – (1) –
Factorul timp ca alement principal privind aplicarea efectelor prescripției a fost stabilit după
evaluarea de către leguitor a dtării de pericol creată prin infracțiunea săvârșită, a naturii și
gravității rezultatului produs, dar și a limitelor maxime speciale prevăzute de lege pentru
fiecare infracțiune, iar nu a pedepsei aplicare de instanțe indiferent dacă au intervenit cauze
de atenuare sau de agravare.
În acest sens, termenele de prescripție a răspunderii penale se aplică, de regulă, în cazurile în
care făptuitorul se sustrage urmăririi penale, sunt de 15 ani până la 3 ani, acestea referindu-se
la prevederea în lege pentru infracțiunea săvârșită a pedepsei mai mare de o anumită limită,
dar care să nu depășească o altă limită.
Termenul de prescripție al răspunderii penale se aplică atât infracțiunii consumate cât și
tentativei. Cu excepția detențiunii pe viață al cărei maxim nu este modificabil, în cazul
pedepselor alternative, prescripția se aplică față de pedeapsa cea mai grea.
Norma penală stabilește că termenele de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la
data săvârșirii infracțiunii, adică din momentul încetării acțiunii sau inacțiunii, motiv pentru
care acestea sunt calculate diferențiat în funcție de tipul infracțiunii săvârșite și încep să
curgă astfel:
 Pentru infracțiunile continue de la data încetării acțiunii sau inacțiunii;
 Pentru infracțiunile continuate de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni;
 Pentru infracțiunile de obicei de la data săvârșirii ultimului act
 Pentru infracțiunile progresive de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează
în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs
 Pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale, de trafic și exploatare a
persoanelor vulnerabile, de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul
începe să curgă de la data când acesta a devenit major, iar dacă minorul a decedat înainte
de împlinirea majoratului, termenul curge de la data decesului.

887
Întreruperea cursului prescripției răsounderii penale art. 155. – (1) –
Principalul efect al prescripției răspunderii penale constă în “uitarea” după p anumitp perioadă de
timp a infracțiunii săvârșite de o persoană, care, de regulă, se sustrage urmăririi penale.
Norma penală stabilește, însă, ca urmare a îndeplinirii oricărui act de procedură  în cauza în care
formează obiectul cercetării infracțiunii care a fost comunicat făptuitorului sau efectuate în
prezența acestuia, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale se întrerupe, producând
efecte față de toți participanții la infracțiune, de la data efectuării actului, privind pe unul dintre
aceștia, după fiecare întrerupere ăncepând să curgă un nou termen de prescripție, fără a se lua în
calcul termenul scurs anterior.
Orice act care nu se încadrează în structura urmăririi penale nu produce efecte de întrerupere a
cursului prescripției urmăririi penale.
Norma penală stabilește că, după depășirea cu încă o dată , termenele vor fi socotite îndeplinite
oricâte întreruperi ar interveni (prescripția specială), calculul termenelor efectuându-se prin
adăugarea a încă jumătate la termenul prevăzut de art. 154.
888
Suspendarea cursului prescripției răspunderii penale art. 156. –(1)-
Norma penală stabilește că pe timpul cât o dispoziție legaă sau o împrejurare de neprevăzut ori
de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal
cursul termenului prescripției răspunderii penale se suspendă, reluându-și cursul din ziua în care
a încetat cauza de suspendare (lipsa autorizării sau sesizării organului competent ori o altă
condiție prevăzută de lege).
Doctrina a statuat că termenul prescripției răspunderii penale va fi suspendat pe perioada în care
executarea pedepsei închisorii a fost amânată, când executarea hotărârii de condamnare a fost
suspendată până la soluționarea contestației în anulare, precum și în unele situații speciale,
respectiv cînd o dispoziție legală sau o împrejuare oficială împiedică introducerea acțiunii în
justiție.
Cursul prescripției va fi reluat din momentul în care a încetat cauza care a determinat
suspendarea.
889
Lipsa plângerii prealabile art. 157. –(1)-
Organele de urmprire penală sunt sesizate de către părțile vătămate prin denunț sau plângere
prealabilă, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori din oficiu.
Pentru a exista sesizarea organelor de urmprire penală va trebui ca partea vătămată să-și
manifeste voința în sensul punerii în mișcare a acțiunii penale.
De asemenea, norma penală oferă posibilitatea ca, după sesizarea organelor de urmărire penală,
partea vătămată să-și retraga plângerea prealabilă, împrejurare prin care se împiedică exercitarea
acțiunii penale (art. 16. alin. 1 lit. g. C.p.p.), situație în care procesul penal încetează.
Plângerea prealabilă de introduce de persoana vătămată, de soț pentru celălalt soț, de copilul
major pentru părinte, persoana vătămată ________, cu excepția situației persoanelor lipsite de
capacitate de exercițiu, când plângerea va fi introdusă de către reprezentantul legal - persoana
sub îngrijirea cărora de află (tutore, curator), iar persoana cu capacitatea răstrânsă de către
persoanele prevăzute de legea civilă, iar dacă reprezentantul legal este ____ se va da din oficiu.
De aceea, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este
condiționată de introducerea plângerii prealabile, lipsa acesteia înlătură răspunderea penală.
Norma penală stabilește regula potrivit căreia dacă fapta a vătămat mai multe persoane,
răspunderea penală va interveni, chiar dacă plângerea s-a făcut doar de către una dintre ele,
precum și regula că răspunderea penală intervine față de toate persoanele fizice sau juridice
(subiecți activi) care au participat la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea s-a făcut doar
împotriva uneia dintre acestea.
Când plângerea a fost introdusă în numele altei persoane decât pertea vătămată, aceasta nu va
produce efecte, fiind echivalentă cu lipsa acesteia. Norma penală stabilește însă că plângerea se
poate face de partea vătămată prin mandatar, cu condiția ca mandatorul să aibă curator special,
iar procura să fie atașată plângerii.
Norma penală stabilește regula potrivit căreia plângerea prealabilă se introduce de către persoana
vătămată doar pentru infracțiunile anume prevăzute de lege.
Norma penală impune regula ca, plângerea prealabilă prin care se încunoștințează organul de
urmărire penală să cuprindă datele de identificare a persoanei vătămate, descrierea faptei,
indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă (dacă sunt cunoscute). Dacă plângerea este
făcută în scris se semnează de persoana vătămată sau de mandatar.
891
Norma penală precizează că plângerea electronică trebuie certificată prin semnătura electronică,
iar dacă se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui stat membru UE, organul
judiciar va trimite plângerea organului competent de la locul faptei, conform regulilor de
cooperare judiciară.
Plângerea făcută de persoana care nu înțelege limba română se face ăn limba sa, urmând să
primească traducerea citației.
Decesul părții vătămate sau lichidarea persoanei juridice înainte de expirarea termnului pentru
introducerea acesteia, poate să determine punerea în mișcare din oficiu a plângerii.
În cazuri privind faptele săvârșite de persoane care îndeplinesc anumite funcții, punerea în
mișcare a acțiunii penale necesită ca plângerea să fie depusă la organul competent să efectueze
urmărirea penală (plîngeri care vizează pe judecători, procuror, martor, avocați, parlamentari,
generali, mareșali, amirali, șefii cultelor religioase cu rand de arhiereu).
În caz de infracțiune flagrantă, organul de urmărire penală este obligat sp constate săvârșirea
acesteia, iar dacă plângerea este greșit îndreptată, va fi înaintată la organul competent, fiind
considerată valabilă dacă a fost introdusă în termen.
Dacă inițial s-au făcut cercetări, iar ulteriei organul de cercetare sau instanța constată că pentru
acea faptă este necesară plângerea ____ partea vătămată va fi întrebată dacă înțelege ?? și fără
plângere, în caz contrar se încetează procesul.
În cazul în care făptuitorul nu este cunoscut, persoana vătămată poate cere organului de urmprire
penală identificarea acestuia.
Consecințele lipsei plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor condiționate de introducerea
acesteia constau în înlăturarea răspunderii penale

892
Retragerea plângerii prealabile art. 158. – (1)-
Prin retragerea plângerii prealabile se înlătură răspunderea penală a persoanei  în cursul judecății
acțiunea penală stingându-se prin încetarea procesului penal.
Retragerea plângerii trebuie să intervină până la pronunțarea hotărârii definitive, aceasta fiind
introdusă de partea vătămată sau de aceasta cu încuviințarea reprezentanților legali sau de cptre
aceștia.
Spre deosebire de împăcare, retragerea plângerii produce efecte față de toți participanții la
săvârșirea faptei.
Dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii
produce efecte numai dacă este însușită de procuror. În conformitate cu dispozițiile art. 8. C.p.p.,
suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal

Împăcarea art. 159.  – (1) –

Norma penală reglementează înțelegerea intervenită între persoana vătămată și făptuitor, în
cazurile pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală.
Dacă retragerea plîngerii prealabile pentru infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii
penale este condiționată de introducerea acesteia, reprezintă un act individual de voință, în cazul
împăcării, înlăturarea răspunderii penale și stingerea acțiunii civile se realizează numai între
persoanele care au intervenit, până la citarea actului de sesizare a instanței.
893
Împăcarea se realizează și în cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din
oficiu, dacă norma penală prevede acest lucru.
Împăcarea părților are loc fie în mod explicit, prin declarațiile date de persoanele între care s-a
intervenit (în fața precurorului, notarului sau instanței), că s-au împăcat, fie în mod implicit, când
împăcarea persoanelor între care a intervenit rezultă dintr-o stare de fapt (acordul intervenit între
inculpat și victimă care în calitate de membri ai aceleași familii locuiesc împreună).
Condițiile pentru realizarea împăcării constau în:
 Prevederea posibilității împăcării în norma penală, legiuitorul stabilind infracțiunile
pentru care împăcarea părților e posibilă (furtul, furtul calificat, furtul de folosință, furtul
între rude sau de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată – art. 228-231);
 Împăcarea produce efecte doar pentru persoanele între care a intervenit; în acest sens,
dacă infracțiunea a fost săvârșită de mai multe persoane, va trebui să intervină între
pertea vătămată și fiecare făptuitor. Sub acest aspect, instituția împăcării, se deosebește
de instituția retragerii plângerii, care se aplică față de toți participanții la săvârșirea faptei.
894
Dacă persoana vătămată își va da acordul privind împăcarea doar cu unul dintre perticipanții la
săvârșirea faptei, răspunderea penală va fi înlăturată față de acesta, acțiunea penală continuându-
și cursul față de celelalte persoane. Având caracter personal ți producând efecte “in persona”,
împăcarea doar cu unul dintre participanți nu va determina ți înlăturarea circumstanței agravante
constând în săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună (art. 77 lit. a);
 Împăcarea pentru unele situații este condiționată prin norma penală, în sensul că
persoanele lipsite sau cu capacitate de exercițiu restrânsă va interveni numai dacă s-a
obținut încuvințarea prevîzută de lege (reprezentanții legali);
 Împăcarea părților trebuie să fie totală, în sensul că desfășurarea procesului se va opri,
atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile; necondiționată, în sensul că litigiul
se va stinge fără nicio condiție manifestată de părți și definitivă, în sensul că acordul de
împăcare va fi încheiat pentru totdeauna, iar nu pentru o anumită perioadă de timp.

De aceea, chiar dacă în timpul procesului părțile invocă împăcarea între partea vătămată pretinde
unele despăgubiri, înlăturarea răspunderii nu va interveni, iar procesul nu va fi oprit.
895
 Împăcarea părților trebuie să aibă loc până la citarea actului de sesizare a instanței, astfel
că aceasta poate interveni și în faza urmăririi penale fiind rezultatul acordului de voință al
părților sau al reprezentanților legali pentru persoanele fără capacitate de exercițiu sau cu
capacitate de exercițiu redusă. 
În temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. g) C.p.p., raportat la art. 23 alin. 1 C.p.p., în cursul
procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul partea civilă și partea responsabilă
civilmente pot încheia un acord de mediere, potrivit legii, ca formă distinctă de împăcare,
 situație în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu
mai poate fi exercitată.
Deoarece în art. 23 alin. 1 C.p.p., se prevede posibilitatea încheierii și a unei tranzacții,
rezultă că, acestea ar completa dispoziția art. 16 alin. Privind intervenția împăcării.
După citarea actului de sesizare a instanței, împăcarea părților nu mai produce efecte juridice.
În situația în care acțiunea penală este condiționată de introducerea plângerii prealabile, dacă
acțiunea a fost pusă în mișcare din oficiu, retragerea plângerii va înlătura răspunderea penală
doar dacă a fost însușită de procuror.
Această dispoziție, în opinia noastra, este neconstituțională deoarece permite procurorului să
aprecieze și să se pronunțe cel mult în cazul persoanelor juridice în care statul este acționar,
iar nu și în situația faptelor săvârșite în ____ persoanelor fizice sau a persoanelor juridice
private, deoarece capacitatea de administrare și relaționare persoanei sau a organelor de
connducere _____
Principalele efecte juridice ale împăcării sunt reprezentate de:
 Înlăturarea răspunderii penale față de inculpați;
 Stingerea acțiunii civile ca urmare a caracterului necondiționat al împăcării părților impus
de norma penală;
 În cazul în care procesul penal nu a început, iar părțile s-au împăcat, acesta nu va mai
ăncepe, iar dacă se află în desfășurare va înceta.
896

Pentru persoana juridică, împăcarea se realizează de reprezentatul legal sau convențional precum
și de persoana desemnată în locul acestuia, iar dacă persoana juridică a săvârșit fapta, împăcarea
acesteia cu persoana vătămată nu produce efecte fașă de persoanele fizice care au participat la
comiterea aceliași fapte.
În situația în care infracțiunea a fost săvârșită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, față
de fîptuiot, retragerea plângerii prealabile va determina înlăturarea răspunderii penale doar dacă
va fi însușită de procuror.
897
TITLUL VIII. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
Pe lângă cauzele care înlătură răspunderea penală, normele penale reglementează și cauze care
înlătură, în totul sau în parte, executarea pedepsei ori se dispune comutarea în alta mai ușoară,
scopul acestor instituții derivând din strategii de politică penală (grațierea) sau din măsuri
necesare pentru proiectarea ți adaptarea dimensiunilor perioadei utile de executare a pedepselor,
precum și a depășirii atitudinilor negative față de condamnați (prescripția executării pedepsei), în
cadrul unei realități sociale concrete.
898
Efectele grațierii art. 160. – (1)- 
Efectele înlăturării executării pedepsei sau ale comutării acesteia, prin aplicarea grațierii sunt
dependente de momentul în care intervine și de condițiile impuse persoanei condamnate, acestea
reprezentând și criterii de clasificare a grațierii.
În acest sens, prin raportarea la condițiile impuse condamnatului grațierea este condiționată –
deoarece se aplică doar în cazurile în ccare aceasta îndeplinește condițiile de vârstă, situația
familială, valoarea prejudiciului, absența antecedentelor penale, nu s-a sustras de la executarea
pedepsei, nu a săvârșit din nou o altă infracțiune într-un anumit interval de timp (caz în care va fi
obligat să execute atât restul de pedeapsă rămas neexecutat cât și pedeapsa pentru ultima
infracțiune).
Grațierea necondiționată (pură și simplă) nu impune alte condiții persoanei condamnate pe lângă
cele referitoare la obiectul sau data săvârșirii infracțiunii.
Grațierea este totală (remitere de pedeapsă) înlătură total executarea pedepsei, iar dacă intervine
în timupl executării pedepsei se va înlătura restul de pedeapsă rămas neexecutat.
Grațierea perțială indică fracțiunea din durata de timp cu care este redusă pedeapsa, astfel că
executarea parțială a pedepsei, este cuprinsă în fracțiunea pedepsei grațiate; condamnatul va fi în
libertate de îndată.
Grațierea sub forma comutării are ca efect înlocuirea unei pedepse mai grave cu o pedeapsă mai
ușoară (comutarea pedepsei detențiunii pe viață în pedeapsa închisorii pe o anumită durată de
timp).
Prin raportarea la momentul în care intervine grațierea este antecondamnatorie și se acordă de
Parlament având ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării unor categorii de pedepse
prevăzute de normele penale, cât și pentru fapte săvârșite anterior intervenției grațierii, anterior
condamnării definitive.
Grațierea este postcondamnatorie și se aplică pedepselor prevăzute în hotărârile definitive de
condamnare.
În cazul intervenției grațierii după condamnare pedeapsa va fi în evidența cazierului judiciar.
Prin raportarea la felul actului de clemență adoptat există garanșie colectivă (adoptată de
Parlament) și garanție individuală (adoptată de Președinte).
Grațierea colectivă se referă la anumite categorii de infracțiuni și are caracter impersonal și
obiectiv, impunând anumite condiții care trebuie îndeplinite de persoanele condamnate: vârsta,
cetățenia, absența antecedentelor penale, statutul familial.
Grațierea individuală se referă la o persoană determinată nominal și se acordă la cererea
condamnatului sau a familiei acestuia, după râmănerea definitivă a hotărârii de condamnare
având caracter subiectiv umanitar.
900
Obiectul grațierii este reprezentat de pedeapsa principală, în totul sau în parte, astfel că aplicarea
efectelor depinde și de momentul intervenției acesteia.
Astfel, dacă pedeapsa a fost executată sau a intervenit prescripția executării pedepsei, precum și
dacă pedeapsa aplicată de instanță este mai mică sau egală cu durata arestării preventive,
grațierea nu se mai aplică, fiind lipsită de obiect.
Obiectul grațierii privește cuantumul pedepselor aplicate de instanțe, natura infracțiunilor, cât și
raportarea laturii subiective (infracțiuni din culpă) la un anumit cuantum al prejudiciului
infracțional.
Dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu a executat pedeapsa amenzii, în tot sau în parte,
iar numărul zilelor-amendă neexecutate s-a înlocuit cu un număr corespunzător de zile de
închisoare, intervenția grațierii înainte de înlocuirea amnezii nu va produce efecte juridce,
deoerece s-ar încuraja hotărârea de a nu se plăti amenda și mai mult dacă s-ar grația doar
închisoarea, condamnatul ar trebui sp plătească amenda.
În cazul concursului de infracțiuni, intervenția grațierii se aplică fiecărei infracțiuni grațiate, iar
nu pedepsei cele mai grele, deoarece grațierea are scopul înlăturării stării de pericol create de
fiecare infracțiune în parte, pentru valorile ocrotite, situație în care, instanța va dispune
descontopirea pedepselor, va înlătura sporul legal aplicat, va aplica grațierea pedepselor
compatibile, va uni pedepsele care nu au fost grațiate, după care va aplica sau nu sporul legal,
după regulile concursului.
901
În situația în care după descontopire a rămas doar o singură infracțiune exceptată de la grațiere,
sporul legal aplicat la data contopirii va fi înlăturat, deoarece nu mai există concurs.
Grațierea nu produce efecte asupra pedepselor complementare și măsurilor educative neprivative
de libertate, decât în măsura în care se dispune astfel, prin actul de grațiere.
Norma penală stabilește că grațierea nu produce efecte asupra măsurilor de siguranță (deoarece
nu s-ar mai realiza scopul înlăturării stării de pericol), cât și asupra drepturilor persoanei
vătămate.
Efectele principale rezultate din apliccarea grațierii deprind de felurile grațierii.
902
În cazul grațierii necondiționate, dacă grațierea înlătură în totul ezecutarea pedepsei, aceasta va
produce efecte după rămânerea definitivă a hotărârii judecorești sau din momentul în care
pedeapsa a început să fie executată. Săvârșirea unei noi infracțiuni, în condițiile prevăzute de
normele recividei, va atrage starea de recidivă postcondamnatorie, pentru persoana condamnată. 
Dacă grațierea are ca efect înlăturarea, în parte, a executării pedepsei,aceasta va produce efecte în
funcție de ămprejurarea privind executarea intergală sau parțială a pedepsei, în sensul că
pedeapsa va fi înlăturată, dacp a fost deja executată o parte cel puțin egală cu partea negrațiată
sau durata arestării preventive este cel puțin egală cu restul din pedeapsă negrațiat, iar dacă
partea negrațiată este mai mare decât partea din pedeapsa grațiată, condamnatul va fi obligat să
execute restul de pedeapsă.
În cazul grațierii condiționate persoana condamnată este supusă verificării schimbării
comportamentului pe perioada tratamentului de incercare ?! stabilit prin actul de grațiere care
începe să curgă din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (când grațierea este
antecondamnatorie) și din momentul intervenției actului de clemență (când grațierea este
postcondamnatorie).
De aceea, dacă grațierea antecondamnatorie, hotărârea de condamnare a fost atacată, iar în
recursul în casație aceasta a fost casată, termenul începe să curgă după pronunțarea, după
rejudecare, a noii hotărâri.
903
Atunci când după intervenția grațierii condiționate a mai rămas de executat un rest de pedeapsă,
termenul de încercare începe să curgă din momentul adoptării actului de clemență sau din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, condamnatul fiind supus condițiilor
termenului de încercare, dar și celor privind modului de executare a pedepsei.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, în cazul în care este totală sau parțială (pentru restul de
pedeapsă rămas neexecutat), interzicerea drepturilor încetează din momentul intervenției grațierii
(în cazul grațierii postcondamnatorii) și în momentul rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare (în cazul grațierii antecondamnatorii). Dacă persoana condamnată mai are de
executat un rest de pedeapsă, interzicerea drepturilor prevăzute de pedeapsa accesorie (?)
încetează din momentul executării acestui rest, iar în situația liberării condiționate, interzicerea
drepturilor încetează în momentul în care executarea pedepsei a fost considerată împlinită.
Dacă persoana condamnată, care a beneficiat de grașiere va săvârși cu intenție o noua infracțiune
în perioada termenului de încercare (?), în cazul grațierii condiționate, pedepsele accesorii
urmează să fie executate odată cu pedeapsa principală, nefiind considerate grațiate.
904
Revocarea grațierii intervine, în cazul grațierii condiționate în cazul în care perioada termenului
de încercare (?) persoana grațiată săvârșește o nouă infracțiune cu intenție sau intenție depășită,
urmând sp execute alături de pedeapsa pentru noua infracțiune și restul de pedeapsă rămas
nexecutat din condamnarea anterioară.
În cazul grațierii necondiționate, chiar dacă pentru noua infracțiune săvârșită în cadrul
termenului de încercare al grațierii instanța nu aplică o pedeapsă care să fie executată, din cauza
grațierii sau a suspendării executării sub control judiciar, grațierea privind condamnarea
anterioară se va revoca pentru încălcarea condițiilor impuse.
Grațierea nu produce efecte asupra despăgubirilor civile, cheltuielilor de judecată stabilite de
instanță, precum li prejudiciilor materiale și morale dovedite de partea vătămată.
În situația în care prin hotărâre definitivă nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat
că pedeapsa aplicatp inculpatului a fost grațiată, în conformitate cu dispozițiile art. 433 C.p.p., se
poate introduce recurs în casație împotriva hotărârii în termen de 30 de zile de la data
comunicării deciziei instanței de apel.
905
Prescripția executării pedepsei art. 161. –(1)- 
Prescripția executării pedepsei determină ca, după un anumit timp și în anumite condiții să se
piardă dreptul organelor în drept de a mai cere executarea unei hotărâri judecătorești definitive
neexecutată în termenele stabilite prin lege.
Rezultă că, chiar dacă prin hotărârea penală definitivă s-a dispus condamnarea unei persoane la o
pedeapsă, constrângerea, forțarea, obligarea acesteia de a executa pedeapsa, după trecerea unei
durate de timp încetează, ca urmare a incetării raportului penal de conflict, astfel că îndeplinirea
oricărui act de executare în acest sens, va constitui un abuz care, la rândul său, se sancționează de
normele penale.
Eficiența hotărârilor judecătorești prin care o persoană a fost condamnată definitiv depinde și de
operativitatea punerii în executare efectivă a acesteia, respectiv într-un termen cât mai apropiat
de săvârșirea infracțiunii.
906
Întru-cât prin adoptarea hotărârii penale de condamnare și după rămânerea definitivă a acesteia,
ceea ce a fost, în prealabil o presupunere, o supozitie, o ipoteză, a devenit în mod real, adevărat,
urmează ca persoanei condamnate să i se aplice normele impuse de legea executării pedepselor
de timp, executarea pedepsei să fie înlăturată.
De aceea, chiar dacă descoperirea faptei s-a realizat, după trecerea unui interval de timp, fără să
intervină prescripția răspunderii penale, deoarece nu au fost depășite termenele prevăzute de
lege, după condamnarea definitivă, neexecutarea pedepsei aplicate de instanță înainte de
împlinirea termenelor de prescripție a executării pedepsei, acestora va fi executată conform legii.
907
Sensul aplicării dispozițiilor prescripției executării pedepsei constă în faptul că deși persoana
condamnată nu a executat pedeapsa aplicată, prin trecerea timpului ordinea de drept a fost în
mod real, restabilită.
Efectul principal impus de prescripție constă în înlăturarea executării pedepsei principale, cu
excepțiile prevăzute de lege, respectiv în cazul infracțiunilor de genocid, contra umanității și de
război, a infracțiunilor de omor și omor calificat, precum și  a infracțiunilor intenționate urmate
de moartea victimei.
Însă cu toate că prin aplicarea prescripției se va înlătura aplicarea pedepsei, condamnarea va
reprezenta antecedent penal și va fi înscrisă în cazierul judiciar al persoanei.
Deși legea penală se aplică doar pentru viitor, prescripția nu va înlătura executarea pedepselor
principale în cazul infracțiunilor executate, pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție a
executării, la data intrării în vigoare a dispozițiilor privind infracțiunile de omor și omor calificat
și al celor intenționate urmate de moartea victimei.
În conformitate cu dispozițile art. 532 alin. 3 C.p.p., în cazul prescripției executării pedepsei,
persoana condamnată nu poate depune cerere de reabilitare, dacă lipsa executării este imputabilă
acesteia.Norma penală nu oferă soluție în ceea ce privește posibilitatea pentru soț sau rudele
apropiate de a formula cerere de reabilitare pentru condamnatul care a decedat, dacă lipsa
executării a fost imputabilă persoanei condamnate.
908
În conformitate cu dispozițiile art. 18 C.p.p., în ca de prescripție inculpatul poate cere
continuarea procesului penal.

Termenul de prescripție a executării pedepsei art. 162. –(1)-

Norma penală stabilește termene diferite pentru pedepsele cu detențiunea pe viață, închisoare și
amendă. Termenele se socotesc din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas
definitivă pentru pedeapsa ce se execută, care este reprezentată de pedeapsa stabilită de instanță
raportată la cauzele ulterioare de modificare a acesteia (art. 462 al 7), acestea împlinindu-se cu o
zi înainte de ziua corespunzătoare dății la care a început să curgă.
În situația în care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a
anulat renunțarea la aplicarea pedepsei, s-a revocat amânarea aplicării pedepsei, termenul de
prescripție a executării pedepsei începe să curgă de la fata când hotărârea prin care s-au luat
aceste măsuri a rămas definitivă.
Pentru cazul liberării condiționate, când persoana condamnată, cu rea-credință, nu respectă
mpsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, termenul de prescripție curge de la
data când hotărârea de revocare a rămas definitivă, calculându-se prin _____ restului de
pedeapsă neexecutat.
În urma înlocuirii pedepsei amenzii cu închisoarea, termenul prescripției curge de la data
rămânerii definitive a hotărârii de înlocuire, calculându-se în raport cu durata pedepsei închisorii.
Pedepsele complementare și măsurile de siguranță nu se prescriu.
909
Întreruperea cursului prescripției executării pedepsei art. 163.-(1)-
Regula principală privind întreruperea prescripției executării pedepsei constă în începerea
executării acesteia, astfel că, în cazul în care condamnatul se sustrage de la executare după ce
începuse executarea, va începe să curgă un nou termen de la această dată, timpul scurs până la
întrerupere nefiind luat în calcul.
De asemenea, săvârșirea din nou a unei infracțiuni în perioada termenului de prescripție va anula
efectele produse de prescripție până în acel moment, astfel că va începe să curgă un nou termen
de prescripție.
Condiția esențială pentru reținerea intervenției prescripției și a aplicării efectelor acesteia constă
în curgerea integrală, fără întrerupere a termenului legal de prescripție.
În cazurile înlocuirii pedepsei cu închisoarea, pentru neexecutarea, cu rea-credință a amenzii sau
când amenda neexecutată a însușit pedeapsa închisorii, cu obligația de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunității, cursul termenului de prescripție se întrerupe, urmând să
curgă un nou termen de la data înlocuirii amenzii.
 910
Suspendarea cursului prescripției executării pedepsei art. 164. –(1)-
Prescripția executării pedepsei poate să fie suspendată, în cazurile și condițiile prevăzute în
Codul de procedură penală, respectiv în cazurile în care executarea a fost amânată sau întreruptă
deoarece persoana condamnată suferă de o boală care face imposibilă executarea imediată a
pedepsei, când executarea hotărârii judecătorești definitive a fost suspendată până la soluționarea
contestației în anulare, când instanța a suspendat executarea hotărârii până la soluționarea
recursului în casație sau când instanța a suspendat executarea hotărârii supuse reviziunii.
Prescripția executării pedepsei va urma să-și reia cursul din ziua încetării cauzei de suspendare.

Deosebirile existente între prescripția răspunderii penale și prescripția executării pedepsei

Prescripția răspunderii penale înlătură răspunderea penală pentru infracțiunile care nu sunt
exceptate de lege, dacă s-au împlinit termenele legale, astfel că se va renunța la tragerea la
răspundere penală față de toți infractorii.
Prescripția executării pedepsei intervine din momentul împlinirii termenului legal, iar nu de la
data constatării acestei situații, înlăturându-se posibilitatea executării pedepsei față de toți
participanții.
911
TITLUL IX. Cauzele care înlătură consecințele condamnării

Condamnarea, ca obligație de a face ceva are sensul de a convinge societatea că o persoană a

săvârșit o faptă prin care a încălcat regulile sociale, disciplina comportamentală, morala sau
legea penală. Actul de condamnare reprezintă ultima parte a interacțiunii dintre acțiunea-
inacțiunea prejudiciabilă și sancțiunea care nu va avea un caracter permanent, aplicată pentru
consecințele prejudiciabile care pot avea un caracter permanent (vătămarea sau moartea
victimei).
De aceea rolul pedepsei de factor indibitional constă în constrângerea făptuitorului să suporte
unele decăderi, interdicții sau incapacități, impuse de condamnarea sa pentru starea de pericol
creată pentru valorile sociale ocrotite, dar și în prevenirea săvârșirii altor acțiuni-inacțiuni ale
căror consecințe sunt prejudiciabile.
Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat să suporte unele privațiuni de drepturi și
libertăți, precum și unele restricții a căror intensitate și durată sunt dependente de gravitatea
pedepsei.

912
După executarea pedepsei se prezumă că, pe viitor, comportamentul condamnatului va fi orientat
în sensul respectării regulilor sociale, având însă capacitatea restrânsă în exercitarea drepturilor.
Scopul preventiv, de exemplaritate al legii, impune necesitatea respectării unor condiții pe care
trebuie să le îndeplinească, după executarea pedepsei, persoana condamnată însă normele penale
stabilesc că prelungirea, fără limite, a incapacităților, nedemnităților sau decăderilor, ar duce la
perpetuarea nejustificată a consecințelor condamnării. De aceea este necesar ca după trecerea
unui interval de timp în care condamnatul face dovada respectării legii și a îndeplinirii
obligațiilor impuse prin hotărârea de condamnare, să fie repus în exercitarea drepturilor de care a
fost lipsit în urma aplicării pedepsei, prin reabilitare.___________________________ toate
decăderile persoanei încetează, prin forța legii (exercitarea unei profesii), persoana fiind
reintegrată în societate, consecințele condamnării fiind integral înlăturate (iar nu reduse),
deoarece s-a făcut dovada existenței regretului pentru fapta comisă, a contribuției la înlăturarea
sau diminuarea prejudiciului, a comportamentului corespunzător, exigența socială privind
persoana cu antecedente penale dobândind un caracter general.
913
Împiedicarea executării unor drepturi, după condamnare, se diferențiază de pedepsele privative
de drepturi (pedepsele complementare), cât și de efectele măsurilor de siguranță, în sensul că
pedepsele complementare se aplică după stingerea executării pedepsei principale și încetează la
data executării integrale sau a intervenției cauzelor care înlătură răspunderea penală (amnistia)
sau care modifică executarea pedepsei (grațierea), în timp ce îngrădirile derivate din condamnare
se sting în momentul abrogării actului normativ sau a intervenției reabilitării. Măsurile de
siguranță sunt instituite pe o durată nedeterminată, chiar dacă făptuitorul nu va fi condamnat.
Reabilitarea este un drept al persoanei, iar nu un act de clemență al legiuitorului, deoarece nu
înlătură caracterul faptei (infracțiune), ci foar consecințele condamnării. Reabilitarea, deși se
referă la condamnare (are caracter obiectiv) are și caracter subiectivv deoarece produce efecte in
persona. 
Infracțiunea ste evidențiaă ăn fisa cazierului judicar al făptuirului, de la locul de naștere, iar după
soluționarea definitivă a cauzei, în cazul condamnării pedeapsa va fi trecută în cazier, iar în cazul
achitării, organele de  poliție procedează la scoterea din evidența cazierului a acelei mențiuni.
Existența antecedentelor penale, chiar dacă nu atrage starea de recidivă impune aplicarea unei
pedepse mai grele, ca urmare a intervenției finalității coercitive a pedepsei. Totodată, în baza
hotărârii de condamnare contractul de muncă al persoanei se desface astfel că aceasta nu va
beneficia de vechime în numă pe durata executării pedepsei. Deși legea nu este aplicată în mod
uniform, în cazul erorii judiciare (când după condamnarea definitivă intervine o soluție de
achitare definitivă) unele instanțe acceptă ideea reținerii la calculul vechimii în muncă și a
duratei executării pedepsei, persoana nevinovată primind și despăgubiri civile în conformitate cu
dispozițiile legale.
La romani, prin “restitutio,-omis” se înlătura atât executarea pedepsei, cât și incapacitățile
derivate din condamnare, în sensul că, persoana redobândea unele drepturi, demnități sau
bunurile deținute anterior condamnării. Ulterior, prin “restitutio in integrum” persoana era iertată
de pedeapsă fiind repusă în toate drepturile, exilul era anulat și redobândea vocația la funcțiile
publice și deplina capacitate, bunurile care nu au fost întrăinate, căsătoria anterioară redevenea
valabilă, redobândea puterea părintească, creanțele redeveneau exigibile, testamentul fiind
considerat valabil.
914
Prin reabilitarea persoanei se dovedește că s-a reapreciat comportamentul acesteia, întru-cât pe
durata termenului prevăzut de norma penalp a respectat normele de conviețuire socială și s-a
reintegrat social.
În cazul condamnărilor succesive, deoarece reabilitarea are un caracter indivizibil, privind
aprecierea comportamentului postcondamnatoriu, se va verifica îndeplinirea tuturor condițiilor
impuse de normele penale. De aceea, prin instituirea prezumției că după trecerea unei perioade
de timp, condamnatul și-a reformat comportamentul pentru condamnprile privind concursul
infracțional, reabilitarea se acordă numai în situația în care persoana condamnată nu a săvârșit
alte infracțiuni în cadrul termenului de reabilitare.
915
Reprezentând o instituție de drept penal material, reabilitarea se adoptă de instanță care a
pronunțat hotărârea de condamnare sau instanța în raza căreia de activitate domiciliază persoana
condamnată.
Reabilitarea are loc de drept (din oficiu), prin efectul legii ca urmare a împlinirii termenului și
condițiilor legale, cât și la cererea persoanei condamnate, dacă sunt îndeplinite condițiile legale
(reabilitarea judecătorească).
Termenul de reabilitare este utilizat și în alte discipline, având sensul de înlăturare a
consecințelor unor sancțiuni și implicit a ridicării interdicțiilor și decăderilor (reabilitarea
administrativă a salariatului și reabilitarea falitului – în dreptul comercial).

Reabilitarea de drept art. 165. Reabilitarea de drept

Reabilitarea de drept constă în încetarea decăderilor, interdicțiilor și a incapacităților care rezultă
din condamnarea la pedeapsa amnezii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani, la pedeapsa
închisorii suspendată sub supraveghere, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă
infracțiune în decurs de 3 ani.

916
Reabilitarea de drept se acordă din oficiu, în sensul că la împlinirea termenului și cu respectarea
condiției impuse de norma penală, autoritatea care ține evidența cazierului judiciar va șterge din
oficiu mențiunea privind pedeapsa aplicată, iar persoana condamnată va fi considetată
reabilitată , fără a fi necesară cererea adresatp instanței de judecată.
După întrunirea dispozițiilor legale, persoana condamnată va fi integral sub aspect social și
juridic.
Dacă în intervalul de 3 ani se constată că nu au fost îndeplinite condițiile, iar dacă acest termen
este integrat în termenul pentru acordarea resabilității judecătorești, cererea va fi respinsă.
Pentru constatarea intervenției reabilitării de drept este necesar să fie îndeplinite anumite condiții
privind condamnarea, împlinirea termenului și conduita condamnatului.
Condamnarea la pedeapsa amnezii nu prevede limite impuse de legea penală sau legile speciale,
având scopul constrângerii condamnatului prin diminuarea patrimoniului.
Condamnarea la pedeapsa închisorii nu trebuie să depășească durata de 2 ani sau executarea
acesteia să fie suspendată sub supraveghere.
917
Condiția de a nu săvârși o altă infracțiune în decurs de 3 ani (se aplică și pentru condamnări
succesive, dacă sunt întrunite condițiile) pentru ambele feluri de pedeapsă, indică verificarea
capacității condamnatului de a-și reforma comportamentul și de a se adapta la exigențele și
regulile sociale.
Condițiile privind conduita condamnatului indică puterea de abținere privind săvârșirea altor
infracțiuni, precum și de neutralizare a oricăror perturbații comportamentale grave, ca urmare a
rolului rofrmator și reeducativ al condamnării.
În ceea ce privește condanarea aplicată persoanei juridice, după împlinirea termenului de 3 ani și
ăn condițiile în care nu a mai fost comisă p altă infracțiune, organul care a autorizat înființarea
persoanei juridice vor șterge din oficiu condamnarea.
Reabilitarea de drept are ca efecte principale înlăturarea incapacităților, interdicțiilor și
decăderilor, ope legis, în sensul că persoana nu mai este considerată că a avut antecedente
penale.
918
Reabilitarea judecătorească art. 166. –(1)- 
Reabilitarea judecătorească determină încetarea decpderilor, interdicțiilor și incapacităților care
derivă din condamnarea la pedepse mai grave decât cele specifice reabilitării de drept, dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Reabilitarea judecătorească se acordă la cererea condamnatului sau a membrilor familiei, după
verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de norma penală, în cadrul unui proces, deoarece
comportamentul persoanei s-a reformat, după trecerea termenului legal de la data când a luat
sfârșit executarea pedepsei principale sau a prescripției acesteia.
Reabilitarea judecătorească intervine doar după împlinirea de ___ până la 10 ani, în funcție de
durata condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, până la pedeapsa reținerii pe viață.
Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare, poate să fie reabilitat, după
evaluarea de către instanță a comportamentului pânî la deces.
919
Mențiunea decăderilor, interdicțiilor și a incapacităților privind o persoană și după condamnare
este justificată de nesecitatea socială ca această persoană să fie verificată sub aspectul
comportării o perioadă de timp limitată prin lege.
Impunerea termenelor diferențiate este justificată de gravitatea infracțiunilor săvârșite și implicit
a pedepselor aplicate, aceste termene fiind compuse dintr-o durată fixă (determinată în mod
abstract de norma penală) și de o durată variabilă (determinată de limitele variabile ale
pedepselor aplicate de instnață). În conformitate cu această procedură se evitp reintegrarea
prematură în viața socială a persoanei condamnate, precum și liăsa de supraveghere a
comportamentului postcondamnatoriu al acesteia.
Reabilitarea judecătorească se acordă după împlinirea termenelor stabilite de norma penală a
comutării sau înlocuirii pedepsei cu moartea, a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție, a
executării pedepsei sau a liberării condiționate.
920
Calculul termenului de reabilitare art. 167. –(1)-
Împlinirea termenelor pentru constatarea intervenției reabilitării de drept și pentru acordarea
reabilitării judecătorești se calculează de la data când pedeapsa principală a fost executată
integral (amenda a fost achitată sau stinsă în orice alt mod) sau a fost prescrisă, de la data
împlinirii termenului de supraveghere pentru pedeapsa suspendată, iar în caz de grațiere de la
data actului de grațiere sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă
grațierea se aplică și infracțiunilor în curs de judecată. 
În cazul condamnărilor succesive, termenul se calculează prin raportare la pedeapsa cea mai
grea, curgând de la data executării ultimei pedepse.
În situația intervenției unei legi noi privind reabilitarea, se aplică regulile legii mai favorabile, în
sensul că se constată sau se acordă după îndeplinirea condițiilor legii vechi, dacă termenul de
reabilitare este împlinit sau după condițiile legii noi, dacă termenul de reabilitare nu era împlinit
la data apariției legii noi. Dacă persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei
amnezii, iar instanța înlocuiește amenda cu pedeapsa închisorii, termenul de reabilitare se
calculează de la data hotărârii de înlocuire. Pentru condamnările privind infracțiunile aflate în
concurs, termenul curge de la data executării pedepsei principale, iar în cazul în care pedepsele
se descontopesc, după înlăturarea sporului aplicat prin hotărârea de condamnare, termenul curge
de la data executării integrale (a considerării ca executată sau a grațierii) pedepsei cele mai grele.

921
Condițiile reabilitării judecătorești art. 168. –(1)-
Reeducarea după condamnare a unei persoane indică formarea convingerilor individuale privind
respectarea normelor de conviețuire și legilor din proprie voință, fapt care va justifica
reintegrarea deplină în viața socială.
Norma penală impune însă necesitatea îndeplinirii unor condiții de formă și de fond pentru
acordarea reabilitării judecătorești.
Condițiile de font necesarre pentru admiterea cererii sunt impuse de norma pneală și au un
caracter determinant, în sensul că, în lipsa uneia dintre condiții cererea se va respinge, urmând a
se depunde o nouă cerere după o perioadă de timp.
Condițiile de fond constau în:
 Persoana condamnată nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut de art.
168 C.p.
Repetarea încălcării normelor penale va atrage aplicarea unui regim sancționator mai sever față
de persoana condamnată;
922
 Condamnatul a achitat integral cheltuielile de judecată, și-a îndeplinit obligațiile civile cu
excepția cazului când acesta dovedește că a fost lipsit de posibilități sau partea civilă a
renunțat la despăgubiri.
Îndeplinirea condițiilor de fond, indică preocuparea persoanei condamnate pentru reintegrarea
deplină în viața socială.
Dacă de la data condamnării și până la data prescripției executării despăgubirilor civile nu s-a
trecut la executarea benevolă sau la executarea silită se va aprecia că partea civilă a renunțat la
plată, astfel că reabilitarea este admisibilă, deoarece intervine principiul disponibilității.
Îndeplinirea la intervale regulate a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare (plata
prestației periodice de întreținere) poate constitui un temei pentru acordarea reabilitării, chiar
dacă obligația de plată depășește termenul necesar pentru reabilitarea condamnatului (4 ani, în
cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar obligațiile civile cuprind o
perioadă de 10 ani).
Incapacitatea de plată a obligațiilor civile va fi verificată de instanță în cadrul procesului privind
cererea de reabilitare, în sensul că, se apreciază împrejurările privind lipsa posibilităților de a
achita despăgubirile civile și cheltuielile judiciare, acordându-se termen pentru achitarea în
întregime sau în parte, conform art. 534 C.p.p., într-un termen de 6 luni, fără a se modifica
drepturile acordate părții civile, prin hotărârea de condamnare, care va avea posibilitatea să
continue executarea.
În cazul obligației solidare, instanța stabilește suma care trebuie achitată de condamnat sau de
urmașii săi.
Condițiile de formă constau în: introducerea cererii la termen, necompletarea cererii la termele
stabilite de instanță, existența mandatului din partea persoanei condamnate, existența condițiilor
de anulare a cererii.
Condițiile de fond constau în: absența nejustificată a petentului la termenul de înfățișare,
depunerea cererii de către condamnatul pentru care a intervenit prescripția executării pedepsei,
iar lipsa executării este imputabilă acestuia; continuarea procedurii de reabilitare de către soț sau
rude apropiate, în cazul decesului condamnatului pentru care a intervenit prescripția executării
când lipsa excutării a fost imputabilă acestuia.
923
Efectele reabilitării de drept sau judecătorești art. 169 –(1)-
Legea nr 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr 286/2009 privind Codul penal:
Art. 6. Decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări pronunțate în baza
legii vechi își produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării
judecătorești, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condmnarea este prevăzută și de
legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege.
Constatarea intervenției reabilitării de drept sau a dispunerii reabilitării judecătorești are ca efecte
încetarea decăderilor, interdicțiilor și incapacităților rezultate din condamnare, fără a se
determina reintegrarea în aceeași funcție ori redarea gradului militar pierdut.
De asemenea, reabilitarea nu determină ridicarea măsurilor de siguranță.
După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanța dispune, în conformitate cu
dispozițiile art. 537 C.p.p., să se facă mențiunea corespunzătoare pe hotărârea de condamnare.
Reabilitarea nu determină obligația reintegrării în funcția din care persoana a fost scoasă ca
urmare a condamnării și nu redă gradul militar pierdut.
Reabilitarea nu are ca urmare obligația rechemării persoanei condamnate în cadrele permanente
ale forțelor armate, ale instituțiilor similare sau ale celor cu statut special, deoarece exercitarea
artibuțiilor presupune cunoașterea unor obiective operative, a repartiției forțelor și mijloacelor
specifice, a activităților economice ți militare, ceea ce ar contrazice conduita morală impusă de
exigențele specifice acestor instituții.
De asemenea, reabilitarea nu determină ridicarea măsurilor de siguranță, deoarece aplicarea
acestora contribuie la întărirea siguranței sociale prin eliminarea stărilor de pericol și prevenirea
prejudicierii sociale, precum și la ocrotirea persoanei împotriva căreia s-a luat măsura.
Cererea prin care persoana condamnată solicită constatarea reabilitării de drept nu schimbă
natura sau efectele acesteia, deoarece instanța nu acordă reabilitarea de drept, ci doar constată
intervenția acesteia, în condițiile legii, la împlinirea termenului de 3 ani, în sensul că autoritatea
care ține evidența cazierului judiciar , conform dispozițiilor art. 528 C.p.p., va șterge din oficiu
mențiunile privind pedeapsa aplicată.
În ceea ce privește reabilitarea judecătorească, cererea de reabilitare trebuie să îndepliniească
condițiile de formă, prevăzute de art. 528 C.p.p., iar în situația nerespectării cazurilor și
condițiilor legale, aceasta de respinge, existând posibilitatea repetării, în condițiile legii, de către
condamnat, iar după moartea acestuia de către soț sau rudele apropiate.
Dacă după introducerea cererii de reabilitare și până la soluționarea acesteia împotriva
condamnatului s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru altă infracțiune, cererea se suspendă
până la soluționarea definitivă a cauzei privind noua infracțiune.
924
Reabilitarea parțială rezultând dintr-o situație obiectivă, necesită atât constatarea intervenției din
oficiu a reabilitării de drept, pentru condamnări la pedeapsa amnezii sau la pedeapsa închisorii
sub un an, cât și analiza stării de fapt, pentru condamnările care depășesc aceste limite de
pedeapsă, pentru care se impune existența condițiilor acordării reabilitării judecătorești.

Reînoirea cererii de reabilitare judecătorească art. 170. –(1)-

După respingerea cererii de reabilitare judecătorească prin hotărâre definitivă, o nouă cerere se
poate introduce doar după un termen de un an de la data respingerii, dacă sunt întrunite condițiile
prevăzute de art. 168, până la introducerea cererii noi.
Dacă cererea a fost respinsă pentru introducerea înainte de termenul legal, după împlinirea
termenului sau daca lipsesc mențiunile prevăzute de lege, iar petiționarul nu s-a prezentat la
termenul de înfățișare, conform art. 532 alin. 2 C.p.p., aceasta poate fi repetată oricând.
Anularea reabilitării art. 171. –(1)-
În situația în care după acordarea reabilitării judecătorești se descoperă faptul că persoana
reabilitată săvârșise anterior o infracțiune, care dacă ar fi fost consumată ar fi determinat
respingerea cererii, reabilitarea va fi anulată din oficiu sau la cererea procurorului.
În conformitate cu dispozițiile art. 537 C.p.p., după rămânerea definitivă a hotărârii de anulare,
instanța va dispune să se facă mențiunea anulării pe hotărârea prin care s-a pronunțat
condamnarea.
925
Diferențele dintre efectele reabilitării și efectele cauzelor care înlătură răspunderea penală
constau în următoarele:
 În situația în care amnistia a intervenit după executarea pedepsei, consecințele
condamnării voi fi înlăturate retroactiv, ca urmare a stingerii caracterului penal al faptei
săvârșite, în timp ce prin constatarea sau acordarea reabilitării va înlătura doar, pe viitor,
consecințele condamnării;
 Grațierea ale cărei efecte înlătură, în tot sau în parte, executarea pedepsei sau continuarea
acesteia în alta mai ușoară, fără a șterge condamnarea persoanei, iar în cazul săvârșirii
unei noi infracțiuni condamnatul devenind recidivist are o sferp de aplicare mai restrânsă
decât reabilitarea, care va înlătura decăderile, interdicțiile sau incapacitățile rezultate din
condamnare;
 Prescripția (limitată la anumite infracțiuni) înlăturând răspunderea penală sau executarea
pedepsei, după trecerea unor termene de prescripție, se deosebește de reabilitare,
deoarece intervenția acesteia înlătură consecințele condamnării;
 Intervenția instituției “abolitio criminis” anulează din oficiu consecințele condamnării,
atât fapta, cât și pedeapsa aplicată fiind considerate ca inexistente, în timp ce reabilitarea
anulează consecințele condamnări.
926
Diferențele dintre efectele reabilitării și efectele căilor ordinare și extraordinare de atac
Prin introducerea căilor ordinare de atac (apel, contestația) împotriva sentinței pronunțată de
instanță, instanța de control judiciar analizează netemeinitatea și nelegalitatea hotărârii, 
pronunțând o nouă hotărâre sau respingerea hotărârii atacate și dispune rejudecarea de către
instanța a cărei hotărâre a fost desființată.
Pentru introducerea căilor extraordinare de atac (contestația în _____, revizuirea sau recursul în
casație) se verifică nelegalitatea ultimei hotărâri și o desfințează, în condițiile legii și a
conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în cauză.
Ca urmare a intervenției instituției reabilitării nu se verifică temeinicia sau legalitatea hotărârii
definitive, ci se încetează decăderile, interdicțiile ți incapacitățile care rezultă din condamnare.
De asemenea, procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare
judiciară sau de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri prevăzute de art. 538 C.p.p., acordă
posibilitatea persoanei condamnate definitiv pentru ca statul să-i repare pagubele suferite, ca
urmare a erorii judiciare.
Reabilitarea va determina doar încetarea decăderilor derivate din condamnarea definitivă.
927
TITLUL X. Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală

A Înterpretare legală
În conformitate cu dispozițiile art. 73 din Constituție, Parlamentul adoptă legi constituționale,
legi organice și legi ordinare.
În dreptul penal, înțelegerea termenilor trebuie să aibă un caracter autentic și univoc pentru a
deveni obligatorii pe întreg teritoriul țării.
Termenii și expresiile folosite în legea penală trebuie să aibă un singur înțeles, din mai multe
posibile indiferent de faptele incriminate, devenind astfel necesară explicarea acestora în
articolele legii, afară de cazul când prin lege se dispune astfel.
Conceptul de “termen” este reprezentat de cuvântul care enunță ceva, iar prin legarea mai multor
termeni privitori la legi sau la “drept”  se formează o “expresie”care exprimă, în mod sugestiv
idei sau acțiuni-inacțiuni.
De aceea, în caul modificării conținutului normei penale vor fi explicați termenii noi pentru a se
întări caracterul impersonal al acesteia.
Întru-cât, în conținutul normelor din Codul penal și din legi speciale se regăsesc unii termeni sau
expresii care au un conținut general, s-a impus ca prin normele penale, să se lămurească înțelesul
acestora în vederea aplicării unitare ăn procesul penal, prin interpretarea legală (autentică,
oficială) de către organul legislativ.
928
În Codul penal, partea generală, instituțiile au fost ordinate într-o anumită succesiune, regulile și
principiile fiind prevăzute în nouă titluri, iar în ultimul titlu sunt definiți termenii și expresiile din
legea penală, unanim acceptate, care le conferă unitate și stabilitate.

Dispoziții generale art. 172

În cadrul înterpretării legale (autentice, oficiale) folosirea în legea penalp a unor termeni sau
expresii prezentate în titlul X, înțelesul acestora va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut în
articolele 173-187 dacă legea nu dispune altfel.
Legea penală art. 173

Termenul de lege penală are conținutul restrâns la orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă
doar în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care aveau putere de lege la
data adoptării.
929
Legea penală identifică și strctureaază acțiunile sau inacțiunile (omisiunile) calificate ca
infracțiuni și impune pedepsele aplicabile și limitele acestora.
Conceptul de “lege penală” se folosește atât în sens general (scopul legii penale), cât și în sens
special (restrâns- fapta prevăzută de legea penală), având caracter univoc și obligatoriu prin
raportarea la faptele prevăzute în Codul penal, în legile speciale, în ordonanțe de urgență, care
conțin și dispoziții penale, acestea fiind elaborate doar de legiuitorul primar (Parlamentul) și de
legiuitorul delegat (Guvernul).
Legea penală prezintă diferite grade de generalitate în funcție de sfera de reglementare (Codul
penal- incriminează infracținuile – norme penale cu caracter general; legea specială
reglementează infracțiunile care nu sunt cuprinse în Codul penal, deoarece reglementeazp
relațiile sociale din unele sectoare de activitate).

Săvârșirea unei infracțiuni art. 174

Sintagma “săvârșirea unei infracțiuni” sau “comiterea unei infracțiuni” înseamnă săvârșireea
oricăreia dintre faptele pedepsite de lege ca infracțiune consumată sau tentativă, precum și
participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

Funcționar public art. 175

Conceptul de “funcționar public”, în sensul legii penale, este reprezentat de persoana care, cu
titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație exercitp atrbuții și responsabilități, stabilite
prin lege, în cadrul puterii legislative, executive, judecătorești, o funcție publică, exercită
atribuții în cadrul unei persoane juridice cu capital majoritar de stat sau exercită un serviciu de
interes public.
930
Calitatea de funcționar public califică infracțiunile de serviciu, iar pedeapsa este sporită, în cazul
săvârșirii infracșiuniii aplicându-se și pedepsele complementare reprezentate de interzicerea
executării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și
dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Public art 176

Termenul de public este reprezentat de autoritățile și instituțiile publice sau alte persoane juridice
care administrează sau exploatează bunurile care fac parte din patrimoniul public al autorităților
publice.

Membru de familie art. 177

Sintagma “membru de familie” cuprinde ascendenții, descendenții, frații și surorile, copii
acestora, respectiv rudele după trup și sânge, dar și persoanele adoptate și descendenții acestora
în raport cu rudele firești, statul, precum și persoanele care au relații asemănătoare celor dintre
soți (concubinii) sau dintre părți și copii doar în cazurile în care aceștia conviețuiesc, respectiv
trăiesc împreună în același loc.
Deși în mod convențional “rudele” sunt reprezentate de persoanele care fac parte din aceeasi
familie situație care se probează prin orice mijloc de probă, sub aspectul conceptului de
“membru de familie”, norma penală este restrictivă și neflexibilă pornind de la rudenia firească-
bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană, rudenia fiind în linie dreaptă
(ascendentă sau descendentă) sau de la rudenia dintre membrii aceleiași familii- pentru
persoanele care au un ascendent comun (comunitatea de sânge) rudenia fiind colaterală.
Norma penală asimilează membrilor de familie și persoanele unite prin redenie civilă, ca urmare
a încheierii actului juridic al adopției.
În linie dreaptă, gradul de rudenie se stabilește prin identificarea numărului de nașteri, în sensul
că fiul și tatăl sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu/fiică și bunicul sunt rude de gradul al
doilea, în linie colaterală, gradul de rudenie se stabilește după numărul nașterilor, urcând de la
una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă, astfel
frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul și nepotul sunt rude de gradul al treilea, verii primari
sunt rude de gradul al patrulea.
Calitatea de rudă nu este condiționată de existența actului juridic al căsătoriei, ci este impusă de
fenomenul natural al nașterii.
932
De aceea, norma penală prevede separat împrejurarea că soțul este considerat membru de
familie, deși soții devin rude doar prin încheierea căsătoriei.
 În ceea ce privește adopția, care produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești, aceasta stabilește filiația dintre adoptat și cel care adoptă și legătura de rudenie
între adoptate și rudele adoptatorului.
Deși normele Codului civil, art.470 prevăd că raporturile de rudenie între adoptat și
descendenții săi, pe de o parte, și părinții firești și rudele acestora, ep de altă parte, dispozițiile
din legea penală privitoare la membrii de familie (art.177 alin.2) se aplică și persoanei adoptate
ori desendenților acesteia în raport cu rudele firești.

Informații secrete de stat și înscrisuri oficiale  art.178-(1)-

Norma specială clasicfică informațiile secrete care se regăsesc în înscrisuri oficiale.

Din categoria înscrisurilor oficiale fac parte doar cele emise de puterea legislativă,
executivă și judecătorească, precum și cele emise, confirmate sau certificate de autoritățiile
publice, insitușiile publice sau altor organe juridice, care administrează sau exploatează bunurile
proprietate publică (informațiile secrete sau înscrisurile oficiale care conțin date de natură
economică, socială, militară, sau în ce privește situația unor categorii de bunuri, persoane,
acitivități, itnerese).
933

Arme  art.179-(1)

Conceptul de arme este reprezentat de obiectele stabilite prin legi speciale, cât și cele care
ar putea fi folosite pentru atac. Deținerea unor categorii de arme contrat dispozițiilor legale
constituie o infracțiune distinctă (nerespectarea regimului armelor și munițiilor – art.342C.p.), iar
uzul de armă fără drept (art.343 C.p.), precum li ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme
letale sunt pedepsite de norme penale.
Deoarece armele sunt instrument folosite ca mijloace de apărare sau de atac, sunt
asimilate acestora toate lucrurile care deși nu au destinația de arme au fost folosite le săvârșirea
unei infracțiuni. De aceea, lucrurile care au fost pregătite pentru a fi întrebuințate ca arme (însă
nu au fost folosite) pot constitui elementul material, elementul constitutiv sau o agravantă în
structura unei infracțiuni.
934

Instrument de plată electronică   art.180

Termenul de instrument de plată electronică este reprezentat de instrumentul specific

folosit pentru retrageri de numerar, încărcarea sau descărcarea acestuia și transferuri de fonduri,
altele decât cele acreditate de instituțiile bancare.
Operațiile indicate, în opinia noastră, pot să fie executate și de alte persoane în afara
titularului, care cunosc și au cunoștințe despre aceste instrument și le folosesc, în interese proprii,
fără consimțământul titularului.

Sistem informatic și date informatice   art.181-(1)-

 Conceptul de sistem informatic este reprezentat de un dispozitiv sau ansamblu de
dispozitive care sunt interconectate sau se află în relație funcțională prin care se asigură
prelucrarea automată a datelor informatice, cu ajutorul unui program informatic.
Datele informatice sunt reprezentate de informații, activități, concepte care sunt
prelucrate printr-un sistem informatic.

Exploatarea unei persoane   art.182-(1)-

Norma penală definește sintagma de “exploatare a unei persoane” ca fiind supunerea la

executarea unei munci sau îndeplinirea forțată a unor servicii, lipsirea de libertate sau sclavie,
obligarea la practicare prostituției, la manifestări pornografice, la practicarea cerșetoriei,
prevelare ilegală de organe sau țesuturi.
935
Particularitățile exploatării unei persoane îi afectează personalitatea, relațiile cu viața
socială pot fi distorsionate, ajungându-se astfel încât să nu se mai înțeleagă semnificația
acțiunilor sociale și să fie capabilă să selecteze reacțiile la stimulii externi.
Actele de exploatare presupun o activitate complexă, discriminatorie pentru victime, în
cadrul unor contexte socio-individuale complicate, realizându-re cu dificultate, fiind percepute
atât colectivm cât și izolat, de aceea necesotă o investigație minuțioasă, care sp excludă erorile
de interpretare sau de identificare.

Consecințe deosebit de grave   art.183

Combaterea, dar și prevenirea consecințelor unor infracțiuni necesită o serie de măsuri

privind aprecierea gravității rezultatului produs ori a consecințelor materiale produse de
infracțiuni, astfel încât acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal să determine tragerea
la răspundere.