Geoturismul in arealele vulcanice

Vulcanismul şi relieful creat reprezintă efectul deranjării unor echilibre din scoarţă
(termodinamice, hidrostatice, izostatice, fizico-chimice, etc), care tind local spre realizarea
unor noi echilibre şi crearea unor noi structuri.
Vulcanismul este un termen ce defineşte procesele şi fenomenele care insotesc
ieşirile magmei la suprafaţa terestră, a gazelor şi a unor materiale solide rupte din pereţii
coşului de ejectare.
Magma, prin ieşirea la suprafaţa terestră, pierde o parte din gaze, devine fluidă şi
primeşte denumirea de lavă. Ieşirea magmei şi lavei la suprafaţa topografică este asociată cu
explozii, zgomote, proiectarea unor fragmente de lavă ori magmă consolidată sub formă de
bombe, lapilii ori cenuşă, erupţii de gaze (SO2,CO2,H2S,H2O etc).
Noţiunea de vulcan aparţine mitologiei greceşti şi romane. Vulcan era zeul focului (la
romani) şi al prelucrării metalelor. Literatura geografică şi geologică consemnează noţiunea
de vulcan asociată muntelui (vulcanic) Vulcano din Arhipeleagul Lipari, la nord de Insula
Sicilia.
Vulcanismul nu este un fenomen specific doar Terrei, acesta fiind prezent şi pe alte
planete (Marte, Venus) sau pe anumiti sateliţi naturali (Luna, Io – satelitul lui Jupiter) din
Sistemul Solar
Localizarea vulcanilor pe Pământ nu este întamplătoare ci poate fi explicată geologic.
Aceştia sunt prezenţi în diferite contexte geologice:
a. În zonele de subducţie a plăcilor litosferice;
b. În cadrul dorsalelor oceanice;
c. În zonele cu puncte fierbinţi (hot spots);
În poziţie intracontinentală (rift continental).
Activitatea vulcanică şi tipologia reliefului vulcanic
 Există o legatură directă între tipul de erupţie şi morfologia aparatului vulcanic
rezultat, exprimată prin forma craterului, tipul lavelor (acide, bazice), forma conului şi
tipul peisajului vulcanic creat. Forma craterului este dictată de tipul de erupţie,
centrală ori fisurală.
 Eruptiile centrale caracterizează activitatea vulcanică de emisie a lavei dintr-un
cuptor magmatic printr-un coş şi un crater exterior. Materialele se depun în jurul
craterului formând un con. Prezenţa acestor tipuri de erupţii este semnalată în ariile
de convergenţă a plăcilor tectonice.
 Eruptiile fisurale se produc în ariile de distensie a dorsalelor medio-oceanice.
Separarea celor două tipuri de erupţie se realizează uneori foarte greu, întrucât lava
din aparatele centrale nu iese în totalitate prin crater ci şi prin fisuri laterale ale
conului (conuri adventive).
 Vâscozitatea lavei depinde de continutul in SiO2 (lavele acide sunt vascoase, cele
bazice sunt fluide) determină caracterul exploziv sau efuziv al erupţiei.
 MacDonald (1972) realizează o clasificare ce ia în considerare atât tipul de erupţie cât
şi forma conului şi a craterului rezultat în urma erupţiei. El semnalează prezenţa a 10
tipuri de activitate vulcanică, trei aparţinând erupţiilor fisurale sau lineare iar
celelalte 7 erupţiilor centrale.
 Tipul islandez aparține erupţiilor liniştite, fisurale, prezintă lave bazice care se scurg
pe distanţe mari, generând platouri imense de bazalt. Lavele se scurg sub forma de torenți
sau pânze, care pot masca un relief preexistent; pe fisuri se pot forma dyke-uri.
Un astfel de peisaj există în Islanda, SUA (Columbia River), Arabia, Argentina, Brazilia,
Siberia Centrală, Groenlanda, Irlanda de Nord, Etiopia, Patagonia, India (Podișul Dekkan,
lavele au >1000 - 3000 m grosime şi acoperă o suprafață de circa 500.000 km²).
Rittmann (1967) apreciază că aproximativ 2,5 milioane km² de uscat a fost acoperit cu
cuverturi bazaltice în decursul erelor geologice. Reprezentativă pentru acest tip de erupție
este cea a vulcanului Laki (1783), de-a lungul unei fisuri înguste și lungi de 25 km. Erupția a
fost ȋnsoțită cu topirea gheții, de explozii și inundații (jökulhlaups).
Tipul hawaian aparține erupțiilor liniștite de lave bazice, dar care ajung la
suprafaţă printr-un crater central. Subordonat pot să apară erupții fisurale.
Efuziuea lavelor bazice nu permite construcția unui con viguros ci mai degrabă a
unui con cu flancurile aplatizate (panta de 7-15 %) denumit vulcan-scut.
Craterul are aspectul unei căldări, cu pereți verticali, lărgimi de 20-30 km,
cu „lacuri de lavă”, din care se revarsă lava formând platouri imense. Periodic
apar jeturi de lavă („fântâni de lavă”), cauzate de expansiunea bruscă a gazelor.
Mauna Loa = cel mai înalt munte de pe Terra având 4162 m în spatiul
emers și 5 300 m în spațiul submers, cu diametrul conului vulcanic de 400 km.
Tipului hawaian îi aparțin vulcanii din lungul riftului atlantic, poziționați în
insulele Azore, Ascension, Sfânta Elena, Tristan da Cuhna.
. Tipul strombolian

Aparține erupțiilor de tip exploziv, prezentând lave acide, vâscoase, care se scurg
dintr-un singur crater, pe flancurile unui con (stratificat) cu pante mari (36-40º).
Erupțiile sunt ritmice, cu expulzare de lave, proiecții de bombe și scorii, cenușă
puțină, astfel că în jurul craterelor de erupție, de dimensiuni reduse, se formează conuri
proeminente.
Vulcanul Stromboli din insulele Lipari definește acest tip de vulcanism, datorită
erupțiilor sale vizibile de la 100-150 km distanță (pentru care a fost denumit din antichitate
„farul Mediteranei”) datorită fântânilor de lavă sau a vaporilor albi (erupții de gaze).
Alte exemple: vulcanii Avainskaia Slopka din Kamceatka, Particutin (Mexic), Izalco
(San Salvador), Etna și Vezuviu (pentru unele faze de erupție), Pariou (Franţa), etc.
4. Tipul vulcanian
Prezintă erupții violente, precedate de cutremure. Din crater se înalță coloane de
gaze și cenușă, ce capată aspect umbreliform la 3 - 4 km altitudine. Nu lipsesc descărcările
electrice și ploile de cenușă. Lavele acide, vâscoase se pot consolida pe coș, sub forma unor
dopuri, care expulzate sub presiunea gazelor venite de la nivelul vetrei sau bazinului
magmatic, antrenează și fragmente din coș. Rezultă erupții cu explozii puternice și
expulzarea de mari cantități de materiale piroclastice care repauzează pe flancurile conului.
Exemplu: Volcano, din insulele Lipari (la nord de Sicilia).
5. Tipul plinian
Alternanța unor explozii violente urmate de periode lungi de calm total (cca 40-50 de
ani). Lava andezitică, vâscoasă se consolidează pe coș și gazele formează presiuni foarte mari
în profunzime, astfel că expulzarea dopului de lavă va condiționa apariția unor mari cantități
de piroclastite și tephra.
 Presiunea mare a gazelor poate conduce la golirea vetrei vulcanului, ceea ce duce la
prăbușirea cuptorului magmatic și creearea unei caldere. Ele se pot forma în urma unei
singure erupții (caldera monogenă) sau prin asocierea mai multor centre de eruptie (caldera
poligenă).
Exemplu: Vezuviu (lângă Napoli).
Vulcanii – forme de valorificare
Relieful vulcanic prezintă resurse variate: turistice, științifice, peisajistice, resurse
economice, etc.
Vulcanii = sursă de viaţă / cauza a distrugerilor
Erupția vulcanului Vezuviu a condiționat dispariția orașelor Pompei și Herculaneum
Erupția vulcanului Santorini se presupune ca a condus la dispariția culturii și
civilizației Minoice.
Vulcanii furnizează o gamă variată de materii prime: Cu, Zn, Pb, Au, Ag, diamante,
materiale de construcții, ape minerale, soluri fertile, energie geotermică, ape termale, etc.
Peisajele vulcanice sunt originale:
Parcuri Nationale/Natural vulcanice: gheizerele Islandei, Pompei, Fuji, Vezuviu, Parcul
Yellowstone);
Insule vulcanice: Kurile, Japoneze, Izu, Bonin, Indonezia (>500 de vulcani activi,
printer care Tambora, Krakatoa, Merapi), Filipine (40 vulcani, cu vulcanul Mayon),
Melanezia, Solomon, Noile Hebride, Hawaii, Samoa, Fidji, Tonga, etc;
Vulcani continentali: St. Helens; Popocatépetl; El Chichón; Cotopaxi, Chimborazo
(6267m), Kilimandjaro, etc;