întrucât..., pentru că..., în măsura în care..., prin urmare..., în concluzie..., de aceea...

,
așadar..., deoarece..., drept dovadă..., din această cauză..., în comparație cu..., în
primul rând..., cu toate acestea..., de exemplu..., ș.a.

Elementele de bază ale unui argument: o afirmație (concluzie), un raționament (o

înlănțuire logică de enunțuri) și datele aduse în sprijinul afirmației (dovezi,
exemple/ilustrări), conturarea impactului sau altfel spus a consecințelor asumării
unui punct de vedere sau altul. Fiecare argument trebuie să aibă un scop.

De ce trebuie susținută moțiunea?

-
De ce trebuie respinsă moțiunea?

Variantele posibile, în care se poate contraargumenta ofensiv un argument, se disting în

funcție de ce anume atacăm din argument. Putem ataca, în principiu, un argument pe trei
niveluri: la nivelul raționamentului, la nivelul dovezilor (exemplelor) sau la nivelul
impactului.
Un exemplu, pentru a fi considerat corect, trebuie să îndeplinească trei exigențe: - să fie
general; - să fie relevant; - să fie credibil;

Pasul I - Identifică și numește ce anume vei ataca

(Signal - Semnalizează) „Ei spun că ...”
Pasul II - Formulează obiecția concis și clar
(State - Afirmă) „Noi, dimpotrivă, credem că ...”
Pasul III - Explică rațional obiecția
(Support - Sprijină) „Deoarece ...”
Pasul IV - Sumarizează
(Summarize) „De aceea ...”
Rolurile vorbitorilor:
• Rolul primului vorbitor este de a defini moţiunea, de a stabili chestiunile cheie ale dezbaterii,
de a schiţa cazul Guvernului, de a anunţa diviziunea cazului între cei trei vorbitori şi de a-şi
prezenta partea de caz. Nu sunt permise interpretări tautologice, absurde sau restrictive ale
moţiunii.
• Rolul primului vorbitor al Opoziţiei este de a ataca definiţiile propuse dacă este cazul, de a
prezenta un set de definiţii alternative, dacă au fost atacate definiţiile propuse de Guvern, de a
schiţa cazul propriu şi diviziunea cazului propriu şi de a-şi prezenta partea de caz.
• Dacă primul vorbitor al Opoziţiei nu atacă definiţiile Guvernului, se consideră că Opoziţia a
acceptat definiţiile. Orice încercare ulterioară de atacare a definiţiilor nu este permisă decât în
cazul în care Guvernul însuşi încearcă să modifice definiţiile pe parcursul dezbaterii.
• Al doilea vorbitor al Guvernului trebuie să clarifice discuţiile privitoare la definiţii, dacă
acestea au fost atacate, să contraargumenteze cazul Opoziţiei, să resusţină şi să completeze
cazul propriu aşa cum a fost anunţat de primul vorbitor. Dacă al doilea vorbitor nu revine
asupra atacului făcut de Opoziţie la definiţiile iniţiale, se consideră că atacul Opoziţiei este
acceptat ca fiind legitim.
• Rolul celui de-al doilea vorbitor al Opoziţiei este similar celui al Guvernului.
• Al treilea vorbitor, atât cel al Guvernului cât şi cel al Opoziţiei, au datoria de a răspunde
atacurilor făcute până în acel punct. În destul de puţine cazuri au un rol important în
prezentarea cazului propriu.
• Pe măsura ce dezbaterea avansează, fiecare vorbitor se concentrează mai puţin pe
prezentarea de conţinut nou şi mai mult pe discutarea argumentelor aduse deja în discuţie.
• Rolul discursurilor de răspuns este de a trage concluzii asupra dezbaterii din perspectiva
fiecărei echipe. Cel care susţine discursul de răspuns poate fi ori primul ori al doilea vorbitor al
echipei, însa nu al treilea. Nu se pot aduce idei noi în discursurile sumative. Se poate răspunde
însă printr-un exemplu nou la un argument deja adus în discuţie de vorbitorii anteriori.

1. Definirea și interpretarea moțiunii

2. 2-3 argumente / echipă
3. Acțiuni de contraargumentare ofensivă sau defensivă
Cele 2-3 argumente formează CAZUL echipei într-un meci de dezbateri.