Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Complexul Lui Oedip
Complexul Lui Oedip
2. CAT
Materialul testului CAT consta în 10 planse cu imagini cu personaje animale,
fiecare dintre ele având atât un continut manifest (de exemplu, planse ce trimit la relatiile
cu parintii, la relatiile între frati, la agresiune etc.), cât si un continut latent (relatia
triunghiulara parinti-copil, imaginea maternala, problematica abandonului etc.). Plansa
întâi pune accent pe relatia primitiva cu imaginea maternala, urmeaza fratria, relatia în
trei, diferentierea, identificarea, conflictul oedipian (plansele 5 si 6), angoasa de castrare
etc.
Un alt avantaj al testului de aperceptie pentru copii este reprezentat de faptul ca
însasi posibilitatea exprimarii conflictelor în povestire are o valoare terapeutica în sine.
Valoarea testului chi-patrat în cazul CAT este de ?2=47,348; p<0,001, ceea ce
confirma înca o data ipoteza cercetarii.
Copiii prescolari proveniti din familii nucleare au privit mult mai pozitiv decât
ceilalti personajele din imagini, au construit povestiri mult mai ample, naratiuni
complete, cu început, desfasurare si sfârsit - în general cu final fericit, binele, eroul
pozitiv triumfând, ca întotdeauna în povesti.
Ei s-au identificat cel mai adesea cu acest erou pozitiv, desi, în majoritatea
cazurilor, personajele identificate în planse nu erau împartite dupa acest criteriu moral
bine-rau, ci erau personaje care se întelegeau bine unele cu altele, relationau pozitiv deci,
desfasurând împreuna activitati placute - se jucau împreuna, mâncau, se duceau la
plimbare, participau pe rând la aniverversarea fiecaruia dintre ei etc.
Privind comparativ aceste raspunsuri la plansele CAT cu cele date de catre
prescolarii din centre de plasament, constatam ca, la acestia din urma, nu se poate vorbi
de un continut relational pozitiv între personajele din desene, în primul rând pentru ca de
cele mai multe ori este absent cu desavârsire orice tip de continut relational.
Prescolarii din centrele de plasament se axau în general pe simpla enumerare a
personajelor si a obiectelor vazute în plansa (de multe ori doar indicate, nu întotdeauna
desemnate si verbal), nereusind însa sa introduca si o relatie între acestea.
O posibila problema (si implicit cauza a acestei situatii) ar fi putut fi, la acesti
copii institutionalizati, lipsa unui bagaj lexical suficient de bine dezvoltat, care sa le
permita sa verbalizeze atât cât si-ar fi dorit. Astfel, daca la nivelul expresiei grafice am
putut constata perturbari precum absenta organelor de simt si rotirea pozitiei persoanelor
desenate, la nivelul exprimarii verbale apareau frecvente dislalii, de regula generalizate,
afectând majoritatea fonemelor, în toate cele trei forme posibile - omisiune, substituire si
deformare. Înca la 6 ani, desi întelegeau perfect ceea ce li se spunea, multi dintre acesti
copii nu erau capabili sa se exprime suficient de clar pentru a fi întelesi la rândul lor de
catre interlocutori, ci utilizau acel tip de limbaj pseudo-inventat al copiilor foarte mici,
înteles numai de catre cei apropiati, de parinti - nefiind însa cazul aici.
Sub aspectul continutului povestirilor, asa cum am anticipat, se remarca în mod
pregnant absenta personajelor adulte - în planse sunt descrisi numai copii sau animale-
copii, chiar daca stimulul dat implica acest lucru sau nu. Întâlnim din nou acea lume
populata numai de copii, lumea în care traiesc de fapt, si în realitate, acesti prescolari.
Pentru ca nu apar personaje adulte la care copilul sa se poata raporta, cu care sa se
poata identifica sau asupra caruia sa poata proiecta fantasmele oedipiene, nu poate exista
nici o alianta cu un astfel de personaj, o relatie afectiva mai mult sau mai putin apropiata,
strânsa si, implicit, nici un personaj care sa fie devalorizat de catre copil, fata de care sa
manifeste ostilitate si totodata vinovatie si culpabilitate.
Î ntr-un singur caz, cel al unei fetite de 6 ani, a fost întâlnita acea complicitate
fantasmata a copilei cu tatal - un tata imaginar, care tine cont de teama de întuneric a
fiicei sale si nu stinge lumina, desi este noapte si toata lumea doarme.
Dar si aici, ca o paralela a discutiei anterioare despre prezenta mamei în
povestirile lor, este vorba mai mult de dorinta de a avea un tata, de a fi ocrotita si alintata,
pentru ca pe sine fetita s-a proiectat într-un bebelus, vârsta nu a încercarilor oedipiene de
cucerire, ci a nevoii vitale de parinti, fara de care nu este posibila supravietuirea, ei fiind
cei ce ofera atât hrana, cât si afectiunea de care avea atâta nevoie aceasta copila.
În ceea ce priveste activitatile desfasurate de personajele observate în planse, ele
sunt, ca si cele de la testul familiei, destul de putin nuantate, de o mare simplicitate -
“copiii” privesc pe geam, vad alti copii, se joaca, manânca, dorm, stau.
De un mare impact emotional este acest “stau”, pentru ca nu este doar o atitudine
pasiva, ci este o atitudine de asteptare - copiii din planse stau si asteapta sa vina cineva,
mama mult dorita, care sa îi ia cu ei si care sa aiba grija de ei.
Se remarca prezenta unei mari încarcaturi emotionale negative: copiii care stau si
asteapta se tem ca bate cineva la usa si ca ei nu sunt atenti, iar pâna sa ajunga la usa
persoana respectiva va pleca si ei nu vor sti cine a fost - simbolistica clara a anxietatii de
separare, copiii simtindu-se vinovati ca si-au pierdut mama pentru ca nu au fost atenti si
temându-se ca nu vor fi capabili nici sa o recupereze, din acelasi motiv. Aceasta
figura materna necunoscuta, care bate la usa dar pleaca înainte de a putea fi vazuta sau
ajunsa, reprezinta, similar cu continuturile comentate în cazul testului familiei, mai
degraba o himera, mama mult dorita (care nu are o fata, corporalitate, tocmai pentru ca
este înca o necunoscuta), dar acea mama hranitoare din toate punctele de vedere, inclusiv
afectiv, si nu acea mama-suport al proiectiilor oedipiene (mai ales ca aceasta situatie
anxiogena a persoanei necunoscute care bate si pleaca înainte de a putea fi oprita a fost
descrisa mai mult de fetite, neputând fi vorba deci despre un adevarat conflict al lui
Oedip).
Pe de alta parte, copiii proveniti din familii au dovedit si în povestirile date ca
raspuns la plansele CAT numeroase manifestari ale complexului lui Oedip, aparând
frecvent aliante între copil si parintele de sex opus (un baietel de 4 ani - aflat în plin
complex oedipian - inventa diverse situatii critice în care era personajul-mama, pe care
apoi venea el, sub forma de “Omul de fier” si o salva), parintele de acelasi sex fiind si
aici, ca si în cazul testului familiei, devalorizat, privit negativ, cu ostilitate chiar
(“iepurasul era suparat pe tatal lui fiindca nu-i dadea lui jucariile”, spune un baietel de 6
ani; “era noapte si copilul plângea pentru ca îi era sete, iar mama nu vroia sa îi dea apa,
dar a venit tatal si i-a adus el”, povesteste despre cavalerul ei în armura stralucitoare o
fetita de 5 ani, traind totodata sentimente negative fata de mama).
Si aici copiii revin si compenseaza atitudinea ostila, devalorizatoare pe care o au
fata de parintele de sex opus, adaugând, completând povestirile astfel încât sa reiasa ca,
de exemplu, mama chiar avea un motiv pentru care nu venea sa îi aduca apa (era obosita),
gasind deci mijloace de a îmbunatati imaginea prezentata anterior despre acest parinte,
fata de care au sentimente contradictorii si fluctuante.
Unii dintre copii îsi si recunosc, deschis chiar, aceste sentimente amestecate,
mixturi de pozitiv si negativ - “eu îmi iubesc ambii parinti, dar uneori mai mult, alteori
mai putin; daca mama îmi aduce bomboane o iubesc pe ea si pe tata mai putin, iar daca
îmi aduce tata îl iubesc pe el mai mult si pe mama deloc”.
3. Testul persoanei
Si în cazul testului persoanei, în urma aplicarii testul chi-patrat se obtine ?
2=34,615; p<0,001, confirmându-se astfel ipoteza.
Prescolarii aflati în centrele de plasament par sa fie dornici de a intra în contact cu
ceilalti, sunt însetati de afectiune, dar
întâlnim la ei o atitudine de resemnare, de renuntare la a încerca sa intre în
contact, datorita acelei tociri afective despre
care vorbeam. Le lipseste deschiderea catre cei din jur, personajele desenate de ei
neavând, în general, mâini sau brate si
nici organe de simt, ceea ce ar simboliza o retragere afectiva, teama de a se
implica în relatii emotionale, protejându-se
astfel de eventuale suferinte si negându-si totodata nevoia atât de acuta de caldura
si sustinere din partea adultilor (ceva
gen “nu am si nici nu îmi trebuie”).
O alta situatie constatata în legatura cu reprezentarea grafica a mâinilor si a
bratelor de catre prescolarii din centrele de
plasament ar fi aceea în care mâinile sunt desenate, dar desprinse de corp,
nelegate de acesta, ca si cum posibilitatea
initierii si mentinerii unei relatii cu altii nu ar avea-o copilul însusi, ca si cum ar fi
o capacitate pe care nu o poate folosi
- e a lui, dar nu are control asupra acestui instrument de relationare, nu stie ce sa
faca cu el, nu are unde sau cu
cine sa îl utilizeze (lucru destul de adevarat si la nivel real, dincolo de cel
simbolic, numarul persoanelor adulte care
viziteaza centrul fiind relativ scazut).
Nefiind deschisi catre ceilalti, protejându-se de acestia, ei nu vor putea nici sa se
proiecteze într-o situatie de tip oedipian,
situatie ce presupune profunde si intense trairi emotionale, unele dureroase chiar,
contradictorii si sfâsietoare. Apare din
nou o limitare, o carenta, o imaturitate afectiva marcanta.
Si aceasta în timp ce personajele desenate de copiii proveniti din familii au
mâinile si bratele larg deschise catre mediu, ei
oferind si cautând afectiune si interactiune sociala, fiind dornici sa initieze si sa
mentina relatii de prietenie cu cei din jur,
neexistând nici un fel de trairi negative sau perturbatoare suficient de puternice
încât sa îi împiedice sa fie astfel.
Î n acelasi timp, s-a putut constata ca cel putin o treime dintre copiii proveniti din
centre de plasament nu îsi identifica
corect, la nivelul simbolic al proiectiei Eului în desen, propria apartenenta
sexuala. Ei nu au un cadru de comparatie
- lipsesc din nou figurile masculine, în viata lor existând numai personalul de
îngrijire (aproape exclusiv feminin) si
ceilalti copii, care oricum, la rândul lor, nu au nici ei constiinta clara a propriei
apartenete sexuale, pentru a putea oferi un
model.
Cu totul alta este situatia în cazul copiilor proveniti din familii - în primul rând,
aici numai 2-3 copii au desenat mai întâi
un personaj de sex opus, o posibila cauza fiind chiar vârsta lor, mai mica decât a
celorlalti din aceasta grupa (4 ani).
Se poate spune deci ca avem de-a face de data aceasta cu o buna identificare
sexuala, ceea ce reprezinta atât premisa,
cât si rezultanta a dezvoltarii afective, precum si a declansarii si manifestarii
complexului lui Oedip sau Electra - nu
te poti “îndragosti” de parintele de sex opus decât daca stii care este propriul tau
sex, dar nici nu poti
rezolva acest conflict oedipian decât daca ti-ai stabilit identitatea sexuala si te poti
identifica astfel cu parintele de acelasi
sex, fapt cu numeroase implicatii asupra vietii ulterioare (rolurile si statutele
asumate, alegerea partenerului de viata,
implicarea si investirea afectiva etc.).
Copiii din centrele de plasament sunt prinsi astfel într-o dubla capcana: pe de o
parte ei nu au constiinta propriei
apartenente sexuale, si deci nu pot intra într-un triunghi oedipian, precum am
aratat, iar pe de alta parte ei nici nu au
ocazia sa se întâlneasca cu o astfel de structura mama-tata-copil, triunghi ce le-ar
putea oferi accesul la aceasta identitate sexuala.
4. Testul arborelui
În urma aplicarii testul chi-patrat, se ajunge la ?2=40,973; p<0,001, infirmându-se
ipoteza nula, si confirmându-se ipoteza.
Din nou majoritatea copiilor proveniti din centre de plasament nu au primit nici
un punct, la nici unul dintre indicatorii luati
în considerare aici, iar daca au primit, a fost pentru absenta indicilor agresivitatii,
ceea ce s-ar putea explica prin
eventuala reprimare a acestor sentimente - ar fi “îndreptatiti” sa fie furiosi, având
în vedere ca adultii
pe care se bazau i-au abandonat, dar se tem ca daca si-ar manifesta aceste trairi
ostile ar fi respinsi, ei stiind foarte bine
ca numai copiii cuminti sunt iubiti (o noua sursa de scindare si de anxietate:
trebuie ca au fost rai daca mama lor i-a
parasit, dar ei nu reusesc sa identifice ce au facut gresit, neputând astfel nici sa îsi
repare greseala si, implicit, nici sa
devina “buni” si sa îsi recapete mama).
La acesti prescolari aflati în centre de plasament a fost mult mai frecventa trasarea
unor linii tremurate, întrerupte,
simbolizând o tendinta marcanta spre evitare, eventual spre acea relationare
evitanta despre care vorbeam anterior.
Elementele grafice respective ar mai putea fi traduse si prin anxietate, mai mult
sau mai putin marcanta, generata de
lipsa unui suport afectiv constant, de lipsa unor persoane pe care copiii sa se
bazeze pentru acordarea unei reconfortari
afective.
Nici aici nu s-au regasit indici ai deschiderii catre ceilalti, impresia generala fiind
de dezolare si singuratate -
persoane ce nu au alta sansa decât sa se bazeze pe ele însele.
Ei par sa relationeze mai mult la un nivel fantasmatic, cu personaje imaginare,
intens dorite, dar temându-se sa se implice
în contacte afective cu persoane reale, din cauza riscului foarte mare de a fi din
nou raniti.
Î n schimb, la copiii proveniti din familii nucleare acesti indici ai deschiderii catre
ceilalti (forma trunchiului, a coroanei,
ramurile) au fost mult mai des identificati, ceea ce sustine rezultatele obtinute cu
testele de baza.
Ei au desenat, de asemenea, destul de des, copaci ce aveau si fructe, semn al
disponibilitatii lor de a darui ceva din sine
celorlalti, cu care intra în relatie.
Î n acelasi timp, prezenta liniilor întrerupte a fost constatata mult mai rar, si la fel
si cea a indicilor agresivitatii (unghiuri si
vârfuri ascutite, taioase etc.), conturând tabloul unui copil bine adaptat, cu o
dezvoltare afectiva normala, cu trairi relativ
bine integrate - existând si exceptii triste, cum ar fi de exemplu cazul unei fetite
de 5 ani care a desenat drept
copac niste crengi rupte de vânt si cazute pe trotuar (dar totusi înfrunzite, de un
verde vesel, ca semn al unui potential
pozitiv de recuperare).
Liniile curbe, rotunjite, ce mascheaza o eventuala ostilitate, agresivitate (eventual
fata de rivalul oedipian) au fost
regasite în mai mare masura în cazul prescolarilor din familii, în cazul celor din
centrele de plasament sentimentele
negative fiind puternic reprimate, precum am precizat - “mama” lor ar putea afla
ca sunt
“rai” si nu ar mai veni niciodata sa îi caute, pierzând astfel si o potentiala sansa,
nu numai prezentul, ci si
viitorul.
5. Testul culorilor
De data aceasta, în urma aplicarii testul chi-patrat, pentru prelucrarea statistica a
datelor obtinute la testul culorilor,
ipoteza nula se confirma (?2=10,756<0,001?21=10,8; p=0,001). Cu alte cuvinte,
prescolarii din ambele loturi au cel putin
un nivel mediu al anxietatii.
Asa cum am vazut însa, între cele doua categorii de copii exista diferente notabile
atât în ceea ce priveste deschiderea
catre ceilalti, cât si a modului general de a fi, cei din familii fiind mai expansivi si
optimisti, în timp ce prescolarii
institutionalizati sunt mai retrasi, mai prudenti si precauti - mai ales în ceea ce
priveste relationarea afectiva,
asteptându-se mereu la o noua lovitura din partea sortii si ferindu-se de ea.
Speculând, pe baza datelor mentionate pâna acum, am putea spune ca, desi exista
nivele similare ale anxietatii, sursa
acestei anxietati este diferita pentru fiecare lot în parte.
Astfel, am putut constata ca prescolarii aflati în centrele de plasament au un nivel
de anxietate destul de ridicat, în primul
rând datorita insecuritatii afective, a inexistentei unor persoane adulte - parinti sau
înlocuitori ai acestora -
pe care sa se poata baza pentru satisfacerea nevoilor emotionale, a trebuintelor de
baza din piramida lui Maslow, de
sprijin, suport si încurajare.
Dar copiii proveniti din familii nu resimt aceasta insecuritate afectiva, ci au suport
afectiv, caldura si dragoste prin însasi
prezenta parintilor si interactiunile cu ei. În cazul lor acest nivel crescut de
anxietate trebuie sa fie explicat altfel.
O posibila explicatie ar putea veni chiar din teoria freudiana - am vazut ca la
copiii din familiile nucleare
manifestarile complexului lui Oedip sunt deosebit de intense, ceea ce duce la
aparitia acelor sentimente-amestec de
iubire si ura, gelozie, de unde rezulta sentimente de culpabilitate, de vinovatie si
teama fata de parintele de acelasi sex,
ceea ce ar putea constitui o puternica sursa de anxietate (anxietatea de castrare).
Se poate spune asadar ca, desi se confirma ipoteza nula, într-un fel nu este
infirmata ipoteza noastra, ci este sustinuta
într-un alt mod.
De altfel, o posibila cauza a infirmarii ipotezei prin intermediul acestui test ar
putea fi nivelul de semnificatie la care am
lucrat, la un nivel chiar si de 0,005, ipoteza nula infirmându-se si, implicit,
confirmându-se si aici ipoteza cercetarii noastre.
Concluzii. Un accent deosebit îl aduce studierea aici a manifestarilor complexului
lui Oedip/Electra în cazul copiilor din
centre de plasament, manifestari în privinta carora nu se prea gasesc informatii,
autorii concentrându-se pe descrierea
modului în care apar în cazul familiilor, fie ele cu unul sau mai multi copii,
nucleare sau nu. S-au facut cercetari chiar si pe
triburi din zone îndepartate, dar nimeni nu pare sa se fi preocupat prea mult de
elementele specifice care apar în cazul
copiilor institutionalizati.
Cercetarea realizata a aratat ca, daca la prescolarii din familii se aplica mult mai
bine teoria psihanalitica a dezvoltarii
afectivitatii, la cei institutionalizati se potriveste mai degraba teoria deprivarii
materne.
Având în vedere importanta mediului familial în dezvoltarea din punct de vedere
afectiv a copiilor, e clar ca trebuie operate unele modificari astfel încât si copiii
abandonati sa beneficieze de caldura si suport afectiv, efort ce ar fi rasplatit atât
imediat, cât si pe termen lung, chiar si numai prin faptul ca niste copii sunt mult
mai fericiti.
Precum spunea o fetita de 5 ani: “sa faci un curcubeu e foarte greu si dureaza
foarte mult, dar e atât de frumos ca
merita!”
Indicatorii propusi:
I. Testul familiei
1. distanta mica si relatia apropiata între copil si parintele de sex opus
2. parintele de acelasi sex este la o distanta mai mare sau chiar absent
3. activitatea desfasurata îi implica mai mult pe copil si pe parintele de sexul opus
4. parintele de sex opus este desenat înaintea celui de acelasi sex cu copilul
5. sentimente de devalorizare (mascate sau nu) fata de parintele de acelasi sex
6. sentimente de agresivitate (mascate sau nu) fata de acesta
7. sentimente de culpabilitate, de vinovatie fata de el (copilul revine,
compenseaza)
II. CAT
1. alianta, relatie pozitiva, apropiere între copil si parintele de sex opus
2. parintele de acelasi sex este devalorizat, privit negativ
3. sentimente de vinovatie si teama fata de parintele de acelasi sex
4. sentimente de agresivitate fata de acesta
III. Testul persoanei
1. buna identificare sexuala
2. indici de deschidere catre ceilalti
IV. Testul arborelui
1. indici de deschidere catre ceilalti
2. linii curbe, rotunjite (mascând o eventuala agresivitate)
V. Testul Lüscher
1. anxietate moderata sau mare
Bibliografie selectiva
• Bowlby, J., “L’attachement”, PUF, 1978
• Freud, S., “Trei eseuri despre teoria sexualitatii”, Editura
CENTRUM, 1991
• Gaspari-Carriere, Francoise, “Les enfants de l’abandon”,
Privat, Paris, 1990
• Macavei, Elena, “Familia si Casa de copii”, Editura Litera,
Bucuresti, 1989
• Nuta, A., “Jocul în psihoterapie si dincolo de ea”, Revista de
Psihoterapie Experientiala, nr. 2, pag.
24 - 25, Editura SPER, 1998