Romania Intre Orient Si Occident

De aproape un mileniu si jumatate, Europa era taiata in doua. Prima ruptura se produsese odata
cu impartirea Imperiului Roman, in 395. De o parte si de alta a acelei linii de despartire, cu totul
arbitrara la inceput (taia de-a curmezisul Iugoslavia de ieri), aveau sa se dezvolte treptat doua
lumi care, cu toate ca nu vor fi rupte cu totul niciodata, vor evolua totusi pe cai din ce in ce mai
deosebite.

In filozofia culturii, Orientul semnifica zona de est a Europei care cuprinde tarile foste
componente ale Imperiului Roman de Rasarit, iar la polul opus se situeaza Occidentul, alcatuit
din statele Europei Occidentale, care alcatuiau candva Imperiul Roman de Apus.

Esenta Orientului este socotita zona Peninsulei Balcanice, avand la granite Romania, despre care
s-a impamantenit sintagma “o insula latina intr-o mare slava”. Situarea tarii noastre intre Orient
si Occident defineste principalele caracteristici care particularizeaza cultura romana
individualizeaza mentalitatea poporului si determina specificul national. De-a lungul dezvoltării
culturale, românii se arata preocupati deînţelegerea acestei evolutii ca fenomen dublu: pe de o
parte, expresie a unor trăsăturispirituale proprii, pe de altă parte, ca expresie a interacţiunii cu
alte culturi şi ainfluenţelor suportate din partea acelora care au marcat istoria lor.

Diversitatea perspectivelor privind asezarea Romaniei intre doua culturi si civilizatii a starnit
polemici aprinse de-a lungul timpului si a produs studii despre confruntarea intre modertnism si
traditionalism despre constiinta nationala si a constituit dintotdeauna un proces accelerat de a
prelua “ideile, formel si modelele sale” si, ca urmare, “occidentalizarea nu poate fi conceputa
decat ca un incitat ferment stimulent, termen riguros de confruntare pentru totalitatea virtutilor
noastre spirituale” (Adrian Mariano).

Reperele pe baza cărora s-a construit imaginea de sine a românilor s-au diversificat,formarea
poporului şi a limbii, istoria, literatura furnizând datele pentru acest demersprin producţia
considerabilă, datorată romancierilor, poeţilor, traducătorilor şi călătorilor talentaţi. Astfel, odată
cu problema originilor se conturează şi aceea a influenţelor, a relaţiilor cu alte culturi şi a
contribuţiei acestora la cultura română. Ca şi problema originilor, cea a influenţelor culturale a
parcurs diferite momente şi a apelat la diferite registre de interpretare: rădăcinile noastre
culturale au fost plasate în continuitatea Orientului. Cu toate ca semne de schimbare se vad inca
din 1700,cultura ramane orientala, adica exclusiv religioasa.

Orientul a ajutat la definirea Europei, fiind contrastul propriei imagini, idei,personalităţi,

experienţe, este locul celor mai mari, mai bogate si mai vechi colonii aleEuropei, sursa
civilizaţiilor şi a limbilor ei.Psihologia orientalului se reduce, de obicei, la o resemnare pasivă, se
supunemediului. Forţa naturii îl zăpăceşte, îl zdrobeşte si recunoaste intr-insa o forţăreligioasă
misterioasă, contra căreia i se pare inutil să lupte. Fatalismul, adicăconstatarea acestei aşezări
prestabilite şi pe care voinţa omului e prea slabă ca să oîndrepte, i se pare singura soluţie. Totul e
acceptat aşa cum se prezintă, nu existaorgoliu, nici ambiţie, nici rezistenţă. Imaginaţia şi voinţa
nu afecteaza realitateaînconjurătoare. Filozofia vieţii e supunerea, resemnarea la forţele care ne
depăşesc şipe care nu le putem schimba, ci doar îmblânzi prin ascultare.

Pe de alta parte, spiritul occidental se remarca in special prin aptitudinea creatoare, prin
voluntarism, credinţa că totul este posibil, încrederea în forţele proprii si afirmarea
individualităţii. Ridicat deasupra mediului, dominându-1 prin stăpânire de sine, prin curaj, prin
răbdare şi iniţiativă, occidentalul e spirit activ mai înainte de toate.

Influenta occidentala s-a concretizat in literatura romana prin operele lui Camil Petrescu, care a
preluat viziunea lui Marcel Proust privind conceptia temporala (timpul obiectiv si timpul
psihologic) si procedeul memoriei involuntare, iar din creatia lui Stendhal s-a inspirat in
construirea eroilor. De altfel, in plin romantism, Mihai Eminescu a fost puternic legat de filozofia
occidentala, fiind atras mai ales de germanul Schopenhauer, ale carui conceptii se regasesc in
majoritatea creatiilor eminesciene de teza asupra timpului filozofic pana la portretul geniului
nefericit si neinteles.

In concluzie, Orient şi Occident sunt doi termeni care devin concepte culturale şi identitare odată
cu confruntările între civilizaţii pe care le deschid marile descoperiri geografice. Unul dintre
sensurile acestor concepte culturale decurge din rolul lor de a concentra experienţa relaţiei cu altă
cultură, cu Celălalt. Conţinutul celor doi termeni nu este însă univoc, ci încărcat de sensuri în
care se ţes şi conlucrează numeroase variabile: istorice, politice, religioase si culturale.

Alegerea de azi a României de a se alătura Europei occidentale nu înseamnă negarea influenţelor

orientale, ci ar trebui să presupună un exerciţiu de reflecţie de tip maiorescian: în ce măsură
formele instituţionale europene şi, implicit, valorile occi¬dentale pot fi asimilate la noi sau pot
schimba mentalităţile balcanice şi orientale ale românilor?