BIOLOGIE CELULARĂ ŞI MOLECULARĂ

CURS 1
Lect. univ. dr. Anca ŞUŢAN
Facultatea de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică
Departamentul Ştiinţe ale Naturii
 Date despre disciplină

2.1 Denumirea disciplinei Biologie celulară şi moleculară

2.2 Titularul activităţilor de curs Lect. univ. dr. Şuţan Nicoleta - Anca

Titularul activităţilor de
2.3 Lect. univ. dr. Şuţan Nicoleta - Anca
laborator

Anul de Semestr Tipul de Regimul

2.4 III 2.5 II 2.6 Examen 2.7 F/A
studii ul evaluare disciplinei
 Timpul total estimat
3.1 Număr de ore pe 4 3.2 din care curs 2 3.3 laborator 2
saptămână

3.4 Total ore din 56 3.5 din care curs 28 3.6 laborator 28
planul de inv.

Distribuţia fondului de timp alocat studiului individual ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 25
Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate şi pe teren 25
Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii, eseuri 8
Tutoriat 2
Examinări 6
Alte activităţi ..... 3
3.7 Total ore studiu 69
individual
3.8 Total ore pe 125
semestru
3.9 Număr de 5
credite
 Competenţe specifice vizate
C1. Operarea cu noţiuni, concepte, legităţi şi principii specifice
domeniului
C2. Investigarea bazei moleculare şi celulare de organizare şi
profesionale
Competenţe

funcţionare a materiei vii

C4. Explorarea sistemelor biologice
C5. Utilizarea de modele şi algoritmi pentru cunoaşterea lumii
vii.
C6. Integrarea inter- /transdisciplinară a cunoştinţelor specifice
domeniului
CT1. Realizarea responsabilă şi eficientă a sarcinilor aferente
profesiilor din domeniu şi respectarea principiilor de etică
profesională
Competenţe
transversale

CT2. Identificarea rolului într-o echipă şi preluarea

responsabilităţilor corespunzătoare profilului profesional şi
personal
CT3. Dezvoltarea capacităţilor de reflecţie critic-contructivă
asupra propriului nivel de pregătire profesională în raport cu
standardele profesiei
 Obiectivele disciplinei
7.1 Obiectivul Identificarea şi utilizarea principalelor legităţi, noţiuni şi
general concepte specifice Biologiei celulare şi moleculare.
al disciplinei
Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
biologiei celulare şi moleculare;
Inţelegerea rolului structurilor celulare in procesele de
biosinteză proteică, respiraţie celulară, exocitoză şi
endocitoză, transportul substanţelor în celulă, diviziune
celulară, etc.
 Înţelegerea proceselor de reproducere celulară.
7.2 Obiectivele
specifice
 Conţinuturi
8.1. Curs Nr. crt.
Biologia celulară şi moleculară – obiectul de studiu, scurt istoric. Celula – Sistem de
2
organizare a materiei vii. Organizarea celulară.

Biomoleculele – apa, proteinele, acizii nucleici, carbohidraţii, lipidele. 4

Membrana celulară – structură moleculară şi funcţii. Transportul prin membrana

plasmatică: difuzia simplă şi facilitată, transportul activ şi colectiv (endocitoza, fagocitoza, 2
pinocitoza, exocitoza, transcitoza).
Membrana nucleară. Porii nucleari şi arhitectura complexului poral. Organizarea internă a
2
nucleului. Nucleolul.
Transmiterea și exprimarea informației genetice. Replicarea ADN. Repararea ADN.
4
Cromozomii și cromatina. Transcripția și prelucrarea ARN.
Sinteza proteinelor. Translația ARNm. Plierea și prelucrarea proteinelor. Reglarea funcției
4
proteinelor.
Sortarea și transportul moleculelor în compartimente intracelulare. Reticulul
4
endoplasmic. Aparatul Golgi. Mecanismul transportului vezicular. Lizozomii.
Organite implicate în conversia energiei și metabolismul celular. Mitocondria.
.2
Mecanismul molecular al fosforilării oxidative. Peroxizomii
Ciclul celular și diviziunea celulară. Ciclul celular la eucariote. Mecanismele moleculare de
reglare a ciclului celular. Evenimentele fazei M. Meioza și fertilizarea. Dezvoltarea, 4
diferențierea și moartea celulară programată.
 Bibliografie
• Alberts B., Johnson A., Lewis J., Raff M., Roberts K., Walter P., Molecular Biology of the Cell, 4
• York, Garland Publishing, 2002.
• Benga Gh., 1985. Biologie Celulară si Moleculară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
• Crăciun C., Florea A., Dragoş N., Ardelean A., 1999. Introduction to Cell Molecular Biology, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca.
• Crăciun C., 2005. Citologie Generală, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.
• Cooper G.M., 2000. The Cell - A Molecular Approach, 2nd ed., Sunderland (MA), Sinauer Associates,
Inc.
• Lisovschi-Chelesanu C., Miclăuş V., Crăciun C., 1999. Biologie Celulară şi Embriologie, Ed. Risoprint,
Cluj.
• Lodish H., Berk A., Zipursky S., Matsudaira P., Baltimore D., Darnell J., 1999. Molecular Cell Biology, 4
• ed., New York, W. H. Freeman & Co.
• Lundblad R.L., 2011. Development and Application of Biomarkers, CRC Press, Taylor and Francis
Group.
• Mülhardt C., 2007. Molecular Biology and Genomics. Elsevier Inc.
• Şuţan N.A., 2016. Biologie celulară şi moleculară - Suport de curs, Format letric şi electronic, transmis
studentilor.
• Toma C., Niță M., 2000. Celula Vegetală, Ed. Univ.”Al. I. Cuza”, Iaşi.
• Waever R.F., 2004. Molecular Biology – Second Edition. The McGraw-Hill Companies.
 Evaluare
Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere din nota finală

Frecvenţă curs Înregistrare prezență curs 5%

10.4 Curs Verificare periodică Probă scrisă 30%
Evaluare finală Probă scrisă 40%

Frecvenţă lucrări practice

Înregistrare prezență
Completarea fişelor de 5%
10.5 lucrări practice
înregistrare
Laborator Probă orală – întrebări
a rezultatelor lucrărilor practice 20%
teoretice

Nota minim 5 pentru testul de verificare parţială, activitatea de laborator şi

evaluarea finală.
1 punct acumulat la activitatea de laborator şi 4 puncte acumulate la activitatea de
10.6 Standard minim
curs.
de performanţă
Rezolvarea în proporţie de 50% a cerinţelor de la lucrările de laborator şi rezolvarea
în proporţia a 50% a cerinţelor de la testul de verificare periodică şi de la evaluarea
finală.
• Biologia celulară și moleculară abordează viața la
cel mai mic nivel, de la celulele microscopice la
moleculele misterioase din alcătuirea acestor celule
care conțin programele ce permit existența vieții.
Celulele sunt cele mai mici unități care dețin
proprietățile vieții, incluzând aici, reproducerea,
răspunsul la semnale din mediu, necesită energie și
eliberează produși de metabolism.

• Biologia celulară și moleculară este știința care

studiază toate procesele vieții desfășurate în celule
și la nivel molecular. Pentru studiile de biologie
celulară și moleculară sunt necesare cunoștințe din
alte discipline științifice precum biochimie, citologie,
genetică, microbiologie, embriologie și
evoluționism.
 CELULA - SISTEM DE ORGANIZARE
A MATERIEI VII
Ele nu sunt celule sau organisme
vii, pentru că nu se pot reproduce
în afara unei celule gazdă, fiind
deci considerate paraziţi
intracelulari.
La limita dintre
materia vie şi cea
nevie se găsesc Virusurile se pot defini ca fiind
virusurile. entităţi biologice cu o structură
aparent simplă, ele fiind constituite
dintr-un miez de ADN sau ARN,
acoperit de un înveliş proteic
numit capsidă.
 CELULA - SISTEM DE ORGANIZARE
A MATERIEI VII
Celula este primul nivel de organizare a materiei la
care se manifestă toate însuşirile proprii viului:
- metabolism propriu;
- autoreproducere;
- autoconservare;
Primul nivel de - excitabilitate.
organizare a viului este Procesele vitale sunt:
reprezentat de celulă - creșterea;
şi nu există viaţă în
afara celulei. - repararea;
- reproducerea.
Pentru întreținerea proceselor vitale celule trebuie să
obțină energie dintr-o sursă externă.
Deci, celulele fiind structuri consumatoare de energie,
sunt sisteme deschise.
Toate procesele fizice și reacțiile chimice care se desfășoară într-o
celulă pentru susținerea funcțiilor vitale constituie metabolismul.

Reacțiile metabolice sunt catalizate de enzime. Enzimele sunt

molecule proteice care accelerează reacțiile biochimice, fără a fi
permanent alterate sau consumate pe parcursul proceselor
metabolice.

Structura fiecărei enzime (sau a oricărei alte proteine) este

codificată de un segment din macromolecula de ADN, denumit
genă.
 Organizarea celulară
Din punct de vedere structural, celule sunt sistematizate în
două mari categorii: procariote (pro = înainte de; karyos =
nucleu) și eucariote (eu = adevărat, evident; karyos = nucleu).

• Clasificarea se bazează pe faptul că în timp ce la unele organisme inferioare

(aşa cum sunt bacteriile, respectiv eubacteriile și arhebacteriile, şi algele
albastre-verzi, numite şi cianobacterii) celulele nu au nucleu, marea
majoritate a celulelor organismelor superior organizate au un nucleu evident.

Această împărţire a celulelor şi a organismelor în procariote şi

eucariote a fost făcută de către Edouard Chatton, în 1920, şi
acceptată definitiv de comunitatea ştiinţifică abia în anul 1970
(Crăciun, 2010).
 CELULELE PROCARIOTE
Caracteristica
esențială a celulei
procariote este
aceea că nu
posedă un nucleu
morfologic Procariotele nu au
Sunt, în general, de evident, delimitat forme evoluate de
10 ori mai mici de membrană înmulţire, ele
decât celulele nucleară, ci un multiplicându-se
eucariote și au o echivalent nuclear prin sciziparitate
structură mai puțin denumit nucleoid, (despărţirea celulei
complexă. format dintr-o parentale în două
moleculă circulară celule fiice).
de ADN, care
constituie unicul
cromozom al
celulei procariote.
Celulele procariote sunt delimitate la
exterior de membrană celulară (prezentă în
mod universal în jurul oricărui tip de celulă),
acoperită de un perete celular rigid, alcătuit
din peptidoglicani.

Alte bacterii prezintă o capsulă

polizaharidică sau glicocalix care acoperă
peretele celular. Aceste structuri protejează
bacteriile față de bacteriofagi și facilitează
ataşarea lor de diverse obiecte, precum și
unele de altele, pentru formarea de colonii.
• Singurele organite celulare ale celulelor procariote sunt ribozomii,
care au constanta de sedimentare 70S şi au tendinţa de a se disocia
rapid în cele două subunităţi inegale, respectiv 30S şi 50S.
• S = unitatea de sedimentare Svedberg, egală cu 1x10-13 sec.
• O unitate Svedberg (S) = unitate de măsură a ratelor de sedimentare
ale componentelor ribozomilor, atunci când ribozomii sunt supuşi
ultracentrifugării în condiţii standard.
• O unitate Svedberg = echivalentul unei molecule proteice cu
greutatea moleculară de 17 500 Daltoni.
• Ribozomii celulelor procariote au mărime și structură similare cu
ribozomii din mitocondriile (mitoribozomi) și cloroplastele
(plastoribozomi) eucariotelor.
• În citoplasma celulei procariote, se mai găsesc şi alte structuri
specifice precum:
- membranele fotosintetizante numite tilacoide (la nivelul cărora
se desfăşoară procesul de fotosinteză);
- vacuole cu gaz (care asigură plutirea în mediile apoase la un nivel
optim pentru a primi lumina necesară fotosintezei, în special la
agele albastre-verzi);
- cristale de carboxizomi (în care este depozitată o enzimă ce
asigură fixarea CO2 atmosferic);
- ficobilisomi (structuri alcătuite din ficobiline, care sunt pigmenţi
proteici utilizaţi în procesul de fotosinteză şi dispuşi pe tilacoide);
- granule de β-hidroxibutirat (la nivelul cărora este depozitat
carbonul);
- granule de polifosfat (la nivelul cărora este depozitat fosfatul);
- cianoficină (reprezentând depozite de arginină şi acid aspartic
necesare ca surse de azot aminic).
 CELULELE EUCARIOTE
posedă un
nucleu
morfologic
evident,
delimitat de
o membrană
dublă şi
având la
interior unul
sau mai
mulţi
nucleoli.
• Majoritatea celulelor EK prezintă de asemenea, un
glicocalix care acoperă suprafața celulelor și
facilitează adeziunea celulelor în vederea formării
țesuturilor.
• În plus, multe tipuri de celule animale sunt
înconjurate de o matrice extracelulară, care
cuprinde o varietate de proteine ce oferă țesuturilor
proprietăți caracteristice.
• Celulele eucariote au un set complet de instrucțiuni
genetice prin moleculele de ADN, care există ca
structuri liniare multiple, denumite cromozomi,
închise în interiorul nucleului.
compartimentul compartimentul
matricial sau al nematricial sau
citosolului al organitelor
celulare

Interiorul
celulelor
eucariote
Citosolul (hialoplasmă, substanță fundamentală
a citoplasmei, matrice fundamentală)

• reprezintă adevăratul mediu intern al celulei, care înglobează

în el toate organitele celulare

Acest compartiment include

• 1. Citosolul sau matricea citoplasmatică;

• 2. Citoscheletul (scheletul celular);
• 3. Ribozomii;
• 4. Centrozomul sau centrul celular.
Compartimentul nematricial
reticul endoplasmic,
aparatul Golgi,
lizozomii,
reprezintă sistemul de
endomembrane care este alcătuit peroxizomii,
din totalitatea glioxizomii,
subcompartimentelor celulare
delimitate de membrane vacuolele,
veziculele de exo- și endocitoză
învelișul nuclear, deoarece acesta
comunică cu reticulul endoplasmic
• Marea majoritate a celulelor au mitocondrii, care conțin
enzimele și mecanismele pentru respirația aerobă și
fosforilarea oxidativă.
• principala funcție a mitocondriilor este sinteza de
adenozin-trifosfat (ATP), care constituie principala sursă
de energie pentru toate funcțiile metabolice ale celulei.

• La microscopul electronic,
mitocondria apare
constituită din membrana
externă, membrana
internă, spațiul
intermembranar și
matricea mitocondrială.
• Membrana internă, care adăpostește proteinele lanțului
respirator, respectiv lanțul de transport de electroni și
complexul enzimatic ATP-sintetază, resposabil de
producerea și eliberarea în matricea mitocondrială a ATP,
este plisată, formând numeroase creste sau criste
mitocondriale, care proemină în interiorul matricei
mitocondriale, mărindu-i de peste cinci ori suprafața
comparativ cu membrana externă care este netedă
• Mitocondriile sunt organite semiautonome, posedând în
matricea lor una sau mai multe molecule circulare de ADN,
precum și ribozomi și toate celelalte componente auxiliare
necesare pentru sinteza unui număr de proteine proprii;
totuși marea majoritate a proteinelor lor sunt importate din
citoplasmă.

Mitocondria este supranumită ”uzina energetică”

a celulei datorită rolului său în sinteza de ATP.
• Cloroplastele conțin sistemul fotosintetizator care utilizează energia
luminii solare și se întâlnesc numai în celulele plantelor și algelor.
Fotosinteza este procesul de conversie a energiei luminoase în legături
chimice în molecula de ATP, care, la rândul său, este utilizată pentru
conversia dioxidului de carbon (CO2) și apei (H2O) în carbohidrați.
Cloroplastele conțin un sistem intern de membrane denumite tilacoide
(membrane fotosintetizatoare), un ADN circular și proprii ribozomi.
Tilacoidele conțin pigmenții clorofilieni, enzimele și toate celelalte
molecule necesare pentru conversia energiei luminoase în energie
chimică. Fixarea carbonului se realizează în stroma cloroplastului, spațiul
dintre tilacoide și membrana internă.
•
• Centriolii, localizați în centrozomi, sunt asociați cu
regiunile polare ale celulei, către care migrează
cromozomii în timpul diviziunii celulare, și se întâlnesc
numai în celulele animale.
• Reticulul endoplasmic amplifică suprafața disponibilă
pentru reacțiile biochimice specializate și pentru sinteza
anumitor proteine.
• Complexul Golgi direcționează transportul proteinelor și
a altor biomolecule către locații specifice din celulă.
• Vacuolele servesc drept compartimente de stocare a
substanţelor de rezervă, apei și altor molecule.
• Enzimele digeră materialele pătrunse în celulă în
lizozomi.
Ribozomii reprezintă sediul sintezei proteinelor celulare. La eucariote, un
ribozom este format din două subunităţi inegale ca dimensiuni şi inegale în
privinţa constantei lor de sedimentare exprimată în unităţi Svedberg, după
cum urmează:
o subunitate mare cu diametrul de aproximativ 30 nm şi cu o constantă de
sedimentare de 60 S, care este formată din trei lanţuri de molecule ARNr,
respectiv de nucleotide cu constantele de sedimentare de 28 S, 5,8 S şi 5
S, şi din 50 de proteine. Lanţul cu constanta de sedimentare de 28 S
conţine 4300 nucleotide, cel de 5,8 S conţine 160 nucleotide, iar cel de 5
S conţine 120 de nuclotide.
o subunitate mică cu constanta de sedimentare de 40 S, cu dimensiunile de
10/20 nm şi alcătuită dintr-un lanţ ARNr conţinând 1990 de nucleotide ce
au constanta de sedimentare de 18 S şi din 33 de proteine (Fig. 1).
• În celulele EK ribozomii asociați reticulului
endoplasmic conferă un aspect granular, de
unde provine numele de reticul endoplasmic
rugos (granular) (RER, REG).
• Biosinteza proteinelor este principala funcție a
REG:
• Proteinele destinate alimentării propriului
sistem de endomembrane și pentru membrana
plasmatică
• Proteinele excretate din celulă
• Una dintre caracteristicile distinctive dintre celulele
vegetale și animale este aceea că în timp ce la animale,
celulele sunt delimitate doar de membrana plasmatică, la
plantele și fungi membrana plasmatică este învelită de un
perete celular alcătuit din celuloză, hemiceluloză și
pectină.
•
 Motilitatea celulară
• este îndeplinită în moduri diferite la PK și EK.
• Celulele eucariote, precum amibele și celulele albe ale sângelui se târăsc pe
substraturi ca o masă ondulatorie cu o continuă schimbare morfologică, prin
acționarea unei rețele de fibre proteice, ce alcătuiesc citoscheletul.
• Bacteriile, de obicei, posedă una sau mai multe extensii mobile denumite
flageli, cu originea în membrana plasmatică. Acești flageli sunt alcătuiți dintr-o
proteină denumită flagelină și execută miscări de rotație în jurul axului propriu.
Flagelii se întâlnesc și la unele celule eucariote, dar în acest caz sunt constituiți
prin legarea microtubulilor formați din tubulină, și sunt originari din corpul
bazal prezent în citoplasmă. Flagelii celulelor eucariote, precum cei prezenți în
cozile spermatozoizilor execută miscări de îndoire înainte și înapoi în valuri
cvasi-sinusoidale.
• Cilii prezenți la unele celule eucariote (în epiteliul mucoasei tractului respirator
unde deplasează mucusul aflat la suprafaţa celulelor, în epiteliul mucoasei
oviductelor unde cilii deplasează ovula spre uter în vederea implantării) sunt
structuri similare, dar mai scurte, mai numeroase și mai rigide în mișcări.
• Unele bacterii prezintă, de asemenea, structuri tubulare, denumite pili sau
fimbrile alcătuite dintr-o proteină denumită pilină. Pilii nu servesc pentru
motilitatea celulară, ci pentru adezivitatea bacteriilor și facilitarea conjugării.