Structura vocabularului limbii române

Vocabularul limbii române cuprinde două mari părți: vocabularul fundamental / fondul
principal lexical și masa vocabularului, care se diferențiază în funcție de gradul de utilizare a
elementelor acestora de către vorbitori.

Vocabularul fundamental (fondul principal lexical) reprezintă partea stabilă a lexicului

(aproximativ 1500 de cuvinte), cuprinde unitățile lexicale absolut necesare realizării comunicării
dintre vorbitorii unei limbi: substantive care denumesc grade de rudenie, părți ale corpului,
obiecte casnice, alimente, băuturi, viețuitoare, zilele săptâmânii, lunile anului, anotimpurile,
corpuri cerești: mamă, tată, frate, masă, cap, pâine, vineri, octombrie, primăvară, soare etc.;
adjective propriu-zise care trimit către stări sufletești, însușiri umane, însușiri ale obiectelor
(dimensiune, culoare, formă): vesel, trist, alb, mare, înalt, rotund etc.; adjective pronominale:
această, mele etc.; pronume: eu, tu, ea; numerale: unu, zece, sută etc.; verbe auxiliare, verbe
copulative, verbe predicative care trimit către stări esențiale în existența omului: a avea, a fi, a
crede, a merge, a sta etc.; anumite adverbe: bine, repede, aici, acum etc.; prepoziții: de, la, cu
etc.; conjuncții: și, că, să, dacă etc.; unele interjecții: hai, vai, au etc.

Masa vocabularului reprezintă componenta mobilă a lexicului unei limbi, conținând

unități lexicale care fie au ieșit din uz, fie au intrat recent în sistemul limbii române, fie sunt
folosite contextualizat (prin raportare la anumite repere spațiale, la anumiți interlocutori, la
anumite situații de comunicare etc.). Sunt incluse, așadar, în masa vocabularului, unități lexicale
subsumate următoarelor clase: arhaisme, neologisme, regionalisme, termeni de specialitate,
termeni de argou, termeni de jargon.

Arhaismele sunt unități lexicale actualizate în epoci anterioare, ieșite azi din uzul
vorbitorilor comuni de limbă română (ele sunt, însă, folosite, de exemplu, de către istorici sau în
discutarea unui text care are conținut istoric etc.). Arhaismele sunt reperabile:
▪ la nivel fonetic / fonologic: subt, dirept, pre, cătră (arhaisme fonetice);
▪ la nivel lexical-semantic: ienicer, sultan (trimit către referenți care nu mai există în
prezent – arhaisme lexicale); lege (cu sensul de „religie”), carte („scrisoare”), rost („gură”) –
arhaisme semantice; nepereche, neprieten (structuri derivate care nu se mai folosesc astăzi) –
arhaisme derivative;
▪ la nivel morfologic: văzum, plânsăm, roate, școale, ruinuri (arhaisme morfologice);
▪ la nivel sintactic: „somnul vameș vieții”, „norodul nu te vrea, nici te iubește” (arhaisme
sintactice)

Neologismele sunt unități lexicale care au pătruns recent în sistemul limbii, unele dublând
cuvinte deja existente în limbă (reverie – neologism, sinonim cu un cuvânt format pe teritoriul
limbii române: visare), altele trimițând către realități noi: computer, hamburger etc. Acestora li se
adaugă așa-numitele xenisme (străinisme), folosite în limbi diferite, în diferite domenii de
activitate (ca niște termeni internaționali) allegro, piano, et alii, confer, ex libris. Neologismelor
(intrate în sistemul limbii) li se opun barbarismele – unități lexicale pe care au încercat să le
impună vorbitori din anumite perioade, dar nu le-au adaptat la specificul limbii române și ele nu
s-au impus / nu au fost acceptate: fidanțată (logodnică).

Regionalismele sunt unități lexicale actualizate contextualizat, având ca premisă

raportarea la anumite repere de tip spațial – și anume, apartenența locutorului la o anumită
regiune. Regionalismele sunt reperabile cu precădere:
▪ la nivel fonetic / fonologic: șî, di, pi, du pe, mătușe, ușe etc. (regionalisme fonetice)
▪ la nivel lexical-semantic: harbuz, lubeniță, păpușoi, cucuruz etc. (același referent este
denumit, în regiuni diferite, cu unități lexicale diferite – regionalisme lexicale);
▪ la nivel morfologic: ei or fost, căși (case) (regionalisme morfologice);
▪ la nivel sintactic: ei a făcut (ei au făcut) (regionalisme sintactic).
Atunci când sunt folosite mai general, în cel puțin trei regiuni, aceste unități lexicale devin
populare: lele, neică, țață, tochitură, răsărit, apus, miazăzi, miazănoapte etc.

Termenii de specialitate sunt unități lexicale actualizate contextualizat prin raportare la

anumite domenii de activitate: matematică (ipotenuză, catetă, deîmpărțit, permutare, progresie
etc.), teorie literară (narațiune, eu liric, oximoron, litotă etc.), medicină (hipogastric, endocrin,
limfatic, vasodilatator etc.). Unii dintre termenii de specialitate au circulație internațională:
unități lexicale din domeniul informaticii, al internetului etc.
 Termenii de argou sunt unități lexicale folosite de anumite categorii de persoane
(categorii sociale – persoane din închisoare, categorii profesionale – elevi, studenți etc.) ca un
cod de sine stătător (pentru a nu fi înțelese de restul vorbitorilor): dirig/-ă, mate, prof, sticlete,
curcan, mititica, crăpat etc.
Termenii de jargon sunt unități lexicale folosite de anumite persoane cu scopul de a
epata, de a ieși în evidență într-un anumit context; termenii de jargon sunt actualizați în cadrul
unei exprimări emfatice (frecvent, ca împrumuturi, neadaptate și irelevante în context, din alte
limbi): mersi, madam, stripteuz, monșer etc.