Quintus Horatius Flaccus

Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia
Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor
argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută
la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala
de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în
special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu
se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine
tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața
trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se
întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători.
Averea părintească fu însă confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în
administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt
remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă
nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și
Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi
dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are
liniștea și tihna (otium) pe care le consacră creației sale literare. După moartea lui
Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este acela care primește distincția de "Poeta
laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare
și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.

Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi
împărțită în trei perioade:

 Opera timpurie (42 î.Hr.-30 î.Hr.):

Proiect realizat de Florica Teodor

 o Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la ironia
amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul didactic, dar și
grație spirituală, umor și eleganță

o Epodon liber

 Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.):

o Carmina I-III, unde este prefigurată concepția epicureică echilibrată a

poetului și realismul său psihologic

o Epistulae I, prina care se realizează trecerea de la satira personală la

filozofia morală

 Opere târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.):

o Carmen saeculare, imn scris la cererea împăratului August în cinstea

Dianei și a lui Apollo

o Carmina IV

o Epistulae II, cuprinde celebra Ars poetica, în care sunt formulate

principiile clasicismului antic reluate ulterior de Boileau și Pope.

Satirele
Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"),
cuprind 18 poezii scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului
Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice,
criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte
și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără
asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane.
Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului
epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a
echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și
Th. Măinescu)

Proiect realizat de Florica Teodor

Odele
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe
teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele
consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice.
Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca
modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și
Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii
lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.

Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele

horațiene, încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin
rugăminți și ofrande aduse zeilor este zadarnică ( Carmina, II,14: Ad Postumum).
Având în vedere meditația asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul
îndeamnă la trăirea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a
viitorului:

Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas:

CARPE DIEM, quam minimum credula postero! ("Speranța
după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge
cât vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi
nu știm!” - Carmina, I,11: Ad Leuconoen)

În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră a motivului

autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30).
Carmen saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares)
organizate de împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată
închinată gloriei Romei.

Epistole
Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu
problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul
aristotelian al "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur,
conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent.
Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută lini ște sufletească, în tihnă, într-
un mod de viață bazat pe virtuțile majore (mores maiorum): modestia, curajul,
fidelitatea, statornicia, dreptatea și respectul. A doua carte de epistole este

Proiect realizat de Florica Teodor

consacrată problemelor literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad Pisones"
("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei
doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai
târziu ca "Ars poetica" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat
de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma
unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii
operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență asupra posterită ții,
până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar
francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând
izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile estetice
ale lui Horațiu.

Proiect realizat de Florica Teodor