TEORIA LITERATURII SI FILOZOFIA CULTURII

LUCIAN BLAGA PERSONANT SI POEZIE

Conf. univ. dr. LCRMIOARA PETRESCU Universitatea Al. I. Cuza Iasi Par sa thorie concernant les facteurs du style et plus particulirement les catgories abyssales du processus crateur collectif, Lucian Blaga dfinit un modle cohrent du fonctionnement de linconscient. Au centre du systme il y a ce quil appelle personanta, terme forg par le philosophe du latin personare, entendu la fois comme cho perptu et forme mtaphysique de transcendence, surgissemnet du sens au niveau de la conscience, en dehors du mouvement de la pense. Asa cum a imaginat-o gnditorul, dndu-i un nume, personanta este o particularitate a miscrii inconstientului. Nu ns un fenomen de sublimare, ntr-o form deghizat, a continuturilor latente, ignorate de constiint, ci unul de ivire necontrolat n spatiul diurn al existentei, n manifestare si n gndire, ca o explozie de semnificatie nedeghizat. Personanta este, n orizontul creatiei, iar nu mai putin n cel al manifestrii pline, existentiale, o translocatie miraculoas, unind, pe linia de demarcatie ntre inconstient si realizare, elementele unei configuratii abisale: orizontice, stilistice, matriciale. S-ar spune, prelungind definitia: o revelare anamnetic a unor tipare sdite n noi, a cror manifestare semnificant este transnotional si transtemporal. n preexistenta nclinrilor stilistice, n acest potential abisal de manifestare tipic, Blaga situeaz nu doar conceptia unei lumi originare definite, cu pecete stilistic identitar, ci si o explicatie a conduitei creatoare, a experientei fondate n actul constient al expresiei pe factori stilistici activi, participnd la proces si imprimndu-se inconstient tuturor creatiilor umane, adic viziunii despre lume a omului.1 Coerenta si gradul de frecvent ale explicatiei fenomenului personantei, n toat creatia filosofului, impun, n reversul lor, constatarea unei adevrate, fecunde, teme obsesive. Putem recunoaste modelul n preocuprile de metod sau de acuratete terminologic ale autorului: Axele acestei zone elastice, de spontaneitate si interferente, pot fi artate ca linii certe de orientare, numai printr-un usor exces de imaginatie abstract. Ne-am ngduit si aceast licent, de care nu se poate scuti nici o ideologie.2 (s.n.) Blaga justific, n fond, adncirea lexical a actului monstrrii, prin care filosoful deschide, ntr-un ecou invers, ntreaga testur notional si diferential a fenomenului. Va fi, n acelasi timp, un act de performant stilistic, n expresivitatea cruia rezid ntelegerea plin. n adevr, excesul de imaginatie abstract reflect un comprimat de gndire al crei vehicul usor de recunoscut si care-si manifest nedezmintit eficienta este metafora, sau, n absenta ei de superficie, metaforicul, limbajul integral care va da corp ideii, regsit de Blaga n matricea poeziei. Dac n chiar inima sistemului, a vizionarismului fondat pe intuitia unor latente transmisibile nedeghizat, n mari salturi geologice, se gseste personanta, merit s ne ntrebm Lucian Blaga, Spatiul mioritic, cap. Apriorismul romnesc, n Opere, 9, Trilogia culturii, Editie ngrijit de Dorli Blaga, Studiu introductiv de Al. Tnase, Editura Minerva, Bucuresti, 1985, p. 329. 2 Ibidem, p. 328.
1

221

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

n ce msur aceast metafor a undei sonore, a ecoului (latinescul per-sonare, comunic sumar Blaga) a infuzat nssi gndirea abstract a fenomenului. Pe de o parte, sub aparenta de neologism forjat n lipsa unui termen adecvat, din ratiuni de claritate, personanta este o creatie lexical ce-si vdeste, precum fenomenul denumit, substratul, asadar matricea: per-sonare. E unic n limbajul filosofic si n acelasi timp mparte cu poezia acea caracteristic a plinului semantic, n solidaritate cu o form semnificant, inconturnabil. Per-sonare se oglindeste, se justific, se creeaz notional pe temeiul etimologic si al impresiei formale, apartinnd limbajului revelator. n per-sonare respir, redundant, ecoul (sonor) al ntelesului. Pe de alt parte, dincolo de pertinenta notional, personanta ngduie involuntare, spontane, citiri ngnnd sensul strin, n virtutea unei chemri formale, omonimice sau paronimice. Personanta trezeste reflexul identificrii, chiar dac nesustinute intentional, cu manifestarea individual, participare sau ntruchipare a persoanei, analogic raporturilor de tip: individ-individuatie. n personant se includ, explicit, aspectul cosmotic al inconstientului3, un fel de cellalt trm, cum l numeste Blaga, recurgnd la o metafor ce ni se mbie de la sine4, cum si naintarea pn sub boltile constiintei5, expresie perpetund natura de ntrupare sonor, ntr-o repetitie ce-si ignor sursa. E vorba, scrie Blaga, despre o nsusire gratie creia inconstientul rzbate cu structurile, cu undele si cu continuturile sale, pn sub boltile constiintei. Efectele personantei, unele permanente, altele instantanee, sunt incalculabile. Pe cele din urm, gnditorul le vede si efulguratiuni, conferindu-le, fr emfaz, aspectul revelator. Dac sub raportul interferentelor explicite si al comunicrii osmotice ntre orizontul poetic si cel speculativ, filosofic, perspectivele critice au aruncat n spatiul dezbaterii celebre aporii, n-ar fi lipsit de interes un examen al inconstientului creator, rezonant n productiunea conceptual a lui Blaga nsusi. Cum se protejeaz aceast comunicare (poate invers) ntre intuitia poetic si datul metaforizant, constitutiv, al expresiei revelatorii si relieful conceptual anuntat, cum se iveste n planul discursului (n mod neasteptat, ns nedeghizat) un continut de penumbr si impul irepresibil sunt ntrebri la care, n chiar spiritul teoriei lui Blaga, avem dreptul. Caracterului repetitiv pn la cristalizarea vie a conceptiei despre factorii stilistici, categoriile abisale, inconstientul si boltile constiintei i se asociaz centralitatea figurii metaforice, implicate n definire, a viziunii orizontului spatial ondulat. Iradiaz n situarea ontologic si perceptia destinului drept orizont de avansare legnat n timp. Fuzioneaz cu aceste orizonturi, nainte de orice, un sentiment al destinului, trit tot ca ondulare, ca o alternant, de suisuri si coborsuri, ca o naintare ntr-o patrie sideral, unde se urmeaz ritmic dealurile ncrederii si vile resignrii.6 Legate n imaginea ondulatorie a spatiului transcris abisal, n modul caracteristic, spiritual, celui mioritic, elementele viziunii lui Blaga par a se nutri din ideea nssi a personantei. Gnditorul a definit-o sumar, ns ogasa soarelui pe cerul vesniciei, urma de cale lactee a acestei inspiratiuni pare a se evidentia fr voia sa, oferind tiparul prim, fundamental, al teoriei. Personanta si gseste expresia paradigmatic n creatia eminescian, pe care Blaga o invoc de cteva ori n Trilogia culturii,si nu ntmpltor. n afara verificrii de esent a orizontului spatial, n care expresia poetic regseste denecuprinsul, tradus inconstient n forma ondulatorie, n legnarea indefinit si atotcuprinztoare, poetul sugereaz o lume de subterane melancolii si o natur n care simti, fr s fie amintit, prezenta unor taine umbroase, care nu pot fi captate tematic. Poezia lui Eminescu e cldit pe mai multe portative. Ea e plin de complexe personante ale unor structuri inconstiente.7 (s.n.) nssi miscarea muzical, a unui continut umbros, ridicat inconstient n zona de manifestare verbal, sub puterea unei dictiuni organice, traduce sensul Ibidem, Orizont si stil, ed. cit., p. 85. Ibidem. 5 Ibidem, p. 99. 6 Ibidem, Apriorismul romnesc, ed. cit, p. 327. 7 Ibidem, cap. Influente modelatoare si catalitice, 325.
3 4

222

TEORIA LITERATURII SI FILOZOFIA CULTURII

transcendent al personantei, asa cum o ntelege Blaga. El continu s invoce metaforic, n fapt, componente sonore ale ecoului-personant, vorbind despre misiunea lor n limbajul revelatoriu. Acel alter ego voievodal, tipar eminescian inconstient, dar probnd particularittile evanescente ale formei-ecou, este expus ntr-o perceptie involuntar auditiv, corespunznd ecoului (pentru Blaga, cel transportat de propria sa imagine obsedant): Aceast prezent nevzut, tainic, necurmat, mprumut o atmosfer unic lumii poetului. Cele mai adesea e vorba de sigur numai despre o arom, despre tonalitti, despre imponderabile elemente de magie poetic, de-abia simtite, vag ntrezrite, bnuite.8 (s.n.) Vom merge cu presupunerea pn acolo nct vom considera irepresibil reluarea exemplului din poezia eminescian Peste vrfuri. Aparitia ei n Spatiul mioritic si repetarea n Geneza metaforei si sensul culturii ne apar ca nentmpltoare, nu din perspectiva personantei, ci a figurrii personantei la nivel literal, din accentul spontan pe care studiul l pune pe sonoritatea incantatorie a versului eminescian. Or, rugndu-si cititorii s zboveasc putin lng ultimele versuri, Blaga le ofer varianta lui de mirare ncntat, n care se ridic o viziune general asupra limbajului poetic, apt n corporalitatea sa muzical s ntruchipeze, fr solutie de contiunitate, o revelatie: Pe urm ntregul acestor dou versiuni se leag, definitiv, n sine, ca un monom, pe care nimic nu-l mai poate sparge, ca un monolit fr fisuri si att de nchegat c pare a rezista n materialitatea sa oricrei chimii adverse. Cuvintele, prin sonoritatea, ritmul, muzicalitatea, prin pozitia lor n fraz etc. dobndesc n limbajul poetic virtuti si functii, pe care nu le au ca simple expresii cotidiene. n limbajul poetic, cuvintele nu sunt numai expresii, ci sunt corpuri, substante, care solicit atentia si ca atare.9 Este superfluu s atragem atentia asupra faptului c un concept abstract precum personanta se afl oglindit aici n varianta corporalizat a poeziei, cea care este, n fapt, purttoarea sarcinii revelatorii (exprimarea, n cuvinte, a unui continut inconstient, care a izbucnit, ca ecou, la suprafat). Este, dimpotriv, tentant a presupune c impulsul originar si poate deopotriv inconstient al exegetului se afl n magia exercitat asupra sa de ultimele versuri, n care nimbeaz cu sens o expresie absolut, aceeasi n plan material si metaforic, adic pentru Blaga, revelatoriu: Mai suna-vei dulce corn / Pentru mine vreodat? Corpul integral al poeticului suna-vei, indisociabil, este expresia dematerializrii si n acelasi timp a ...personantei. Asa cum, n alte locuri, filosoful vorbeste despre sentimentul demarcational al unui salt n alt lume, personanta este un rod al revelatiei acestei miscri. Poezia lui Blaga contine de nenumrate ori aceast tem. Trimitem doar la Balada fiului pierdut, unde sensul transcendent al auzului, prezent ntr-un ad litteram metaforic, rstoarn lumile, anuleaz, ca n poemul Somn, ireversibilul, vestind o personant: Zvonul stins prin noapte rece / l auzi, din moarte, mum? Sau, n Dac m-as pierde: Dac de-un glas, de-un singur, de unul / ce-si culc ardoarea-n urechea si-n inima mea, / cu-adevrat m-as ptrunde, / marginea mea s-ar curma. Din poezie pare s vin ideea acestei reminiscente, ntrupare (in)constient a unui ce venit din alt lume. Lume pierdut si, simultan, aceeasi, n ecoul ei de substantialitate, de noim cltoare, de und perpetuat. Personare vorbeste despre ecoul n corporalitatea lui difuz si totusi configurat, singura form integrnd simultan absenta si prezenta obiectului, evocat repetitiv si paradoxal, ca o prelungire n posibil a sunetului stins, cum stinsa lumin a stelei care ...era pe cnd nu s-a vzut, chemat s dea trup fugarei revelatii a viitorului: Azi o vedem si nu e...

8 9

Ibidem, pp. 323-324. Ibidem, pp. 390-391. 223