Studiul textului

Balada este o specie literara foarte veche si a insemnat dintotdeauna un text literar
acompaniat de o melodie. Initial a predominat liricul, treptat (in secolul al XlV-lea
siurmatoarelE) in balade se introduc elemente narative.

In folclor baladele au o coloratura fantastica ori legendara, istorica (cu referinte la

domnitori ori la haiducI). La romani a inflorit mai ales balada pastoreasca. Poetii
moderni, si ne referim aici la cei romantici, au descoperit farmecul baladei
adancind elementele psihologice si dand fantasticului semnificatii metafizice.
imbinand elemente clasiciste cu altele preromantice ori pur romantice, au ilustrat
aceasta specie literara poeti celebri, dintre care trebuie amintiti - pe plan european -
Goethe, Schiller, Burger, Colerdge, Hugo, Musset. Din literatura romana se
remarca, din secolul trecut si de la inceputul acestuia, Alecsandri, Bolintineanu,
Cosbuc, Iosif, Toparceanu.

Balada moderna ilustreaza astfel genul epic, dar la "frontiera" cu liricul si avand
elemente de scenariu dramatic. Ea se mai rezuma la functia legendar-pitoreasca, iar
elementele fantastice se imbogatesc cu conotatii simbolic-filozofice ori religioase.

Balada "Mistretul cu colti de argint" a fost scrisa in 1945 la Sibiu. in acest oras,
poetii cei mai interesanti erau grupati in "Cercul Literar", unde, intre altele, purtau
discutii despre balada moderna. In "Revista Cercului Literar" avea sa apara un
studiu - "Resurectia baladei" - de Radu Stanca, poet ale carui opinii estetice erau
impartasite in discutii prietenesti - dupa cum marturiseste Stefan Augustin Doinas
in cartea sa "Orfeu si tentatia realului".

In linii generale, modernizarea baladei presupune o "infuzie de lirism", de cultura,

de istorie si, dincolo de specificitatea epico-lirica, s-a vorbit de "lirica mastilor" (de
"lirica rolurilor") si deci de consolidarea dramaticului si a functiilor sale estetice.
De unde, tendinta spre tensiune si obiectivare. La Stefan Augustin Doinas se
urmareste si armonia clasica in organizarea structurilor baladesti. Pana la a se
realiza o "oglinda a macrocosmosului". Moderna este utilizarea echivocului -
ambiguizarea - imaginii, respectiv a mitului.
Principala tema a acestei balade este, fara indoiala, cum s-a spus, cautarea
idealului. Omul superior, Creatorul in genere, se sacrifica si, in final, piere
urmarind himera Absolutului. Autorul spune ca la data scrierii nu cunoastea
poemul, inrudit ca ideatica, "Noaptea de decembrie" de Al. Macedonski. Din
punctul de vedere al exegezei, asta nu va schimba cu nimic lucrurile: Printul din
Levant, ca si Emirul din Bagdad (sa se observe predilectia pentru cadrul exotic,
orientaL), se purifica in timpul calatoriei sau al vanatorii si, alergand dupa idealul-
himera, moare. La Stefan Augustin Doinas se ambiguizeaza finalul: Printul este
ucis de violenta realului (un mistret oarecarE) sau chiar idealul este imposibil de
cuprins in faptura/opera omului si il ucide, oricare ar fi el?

A doua interpretare posibila este ca "Mistretul cu colti de argint" este o "ars

poetica", o noua demonstratie ca "vanatoarea" Frumosului cere sacrificiul suprem:
"Stapane, mistretul cu colti ca argintul/chiar el te-a cuprins grohaind sub copaci").
Ar fi de remarcat faptul ca aceasta constructie riguroasa se bizuie pe o antiteza pe
care o simtim de cate ori intalnim sintagma "dar el": pe un plan se afla Printul si
"mistretul cu colti de argint", pe cel opus, "servitorii" si vanatul "mic". Termenii
antitezei se situeaza in doua spatii semantic perfect conturate, la "granita" carora se
situeaza verbul la imperativ "priviti", repetat de trei ori (cifra magica), rostit cu
solemnitate de Stapan si - simetric - substantivul in vocativ "Stapane", repetat de
patru ori, ce alterneaza, la "aceeasi "frontiera" cu verbul la imperativ "Taci",
vocabula simbolica - semn ca cele doua lumi, cea a geniului si cea a omului
comun, nu pot comunica. intre "plasmuirea" geniala a insului "halucinat" de
Absolut, visator -"vanator" de himera, "aventurier" - iluminat, beatificat si "goana"
terestra, banala, prudenta, previzibila, fara riscuri a servitorului/omului comun, este
o distanta/antiteza echivalenta cu aceea dintre "Mistreul cu colti de argint, fiorios"
si "iepurii mici". Ambigua ramane antiteza dintre metaforele "fiara ciudata" (fie
realul, fie himera?) si "mistretul meu". in aceeasi ordine de idei se mai remarca
antonimele (in contexT)/epitetele "mic" si "fioros" ori "cuminte" - "stingher"
revelatoare pentru sistemul de opozitii realizat in marea arie semantica a metaforei
"inima neagra de codru". O alta antiteza posibila ar fi aceea dintre
Visator/Vanator/Creator si Himera/Vis/Opera. Sa o semnalam si pe aceea din zona
imaginilor sonore intre simbolurile a doua tipuri de umanitate: "goarna" galagioasa
si fara subtilitati a servitorului si "flautul de os", cu care Printul canta (ca un alt
OrfeU) - semn al unei stari de spirit de detasare superioara - chiar in timpul
vanatorii, "atent la culori".
Autorul insusi si-a explicat metaforele simbol si prozodia, in cartea "Orfeu si
tentatia realului". Dincolo de gradul zero al lecturii, se ridica viziunea metaforica si
atenta elaborare prozodica, urmarind echilibrul armonios, clasic. Sensurile
discursului sau au o garadtie ascendenta sugerata simbolic prin trei triade, despre
care autorul insusi marturiseste ca, examinate, ajuta la limpezirea sensurilor
discursului. Astfel, "discursul" arata "orientarea ascensionala" prin urcusul
geografic al elementelor naturale - fagi-ulmi-brazi - simbolizand trepte spiritual-
initiatice, pe cand sagetile de lemn, de fier, de foc sugereaza o tensiune psihica in
crestere spre atingerea tintei. in schimb, atitudinea servitorilor denota departarea
progresiva de vanator si de vanat, deci o coborare psihica, raspunsul lor este "istet",
"indraznet", "cu dispret". Poetul atrage atentia asupra unor trepte in interpretarea
simbolica si astfel, daca mistretul e "imaginea idealului", vanatoarea - "un act
existential" al realizarii de sine", poezia - "balada simbolica a existentei
(superioarE) tragice". Scriitorul arata implicatiile de ordin etic: Printul este un
nobil vizionar, curajos pana la sacrificiu, servitorul este meschinul prudent, siret,
"pragmatic". Stefan Augustin Doinas arata ca sistemul de simboluri depinde de
semnificatia vanatorii - "act ritual cu finalitate spirituala", magic sau religios, fapt
care asigura ordinea divina prin lupta impotriva monstruosului si a haosului,
potrivit culturilor arhaice. intr-o viziune laica, vanatoarea ar fi un "ritual
civilizator". in perspectiva pur spiritualista - scria autorul - este un ritual de initiere.
Simbolistica baladei se mai poate ordona si in functie de interpretarea simbolisticii
mistretului - intr-un sens pozitiv ori intr-unui negativ. Alte lecturi posibile: poemul
luptei dintre sacru si profan; poezia de tip "ars poetica".

Stefan Augustin Doinas este un poet erudit, care, explica aspectele morfosin-
tactice, compozitionale si prozodice: alternanta timpurilor verbale (gerunziul,
imperfectul, perfectul simplU), decuparea in strofe (refrene-rima, inceputuri de
verS), in vers, cezura dupa silaba a cincea, alternanta rimei masculine si feminine.

Un aspect particular al analiezei il constituie analiza variantelor*baladei: cea din

1945 si cea din 1954.

Polisemantismul uluitor al imaginilor - cu precadere al metaforelor-simbol,

compozitia care are in vedere simetria la toate nivelurile, gradatia ascendenta a
epitetelor, triadele simbolice, magia muzicala izvorata din eufonii, dar si din
evocarea unor instrumente muzicale, numeroase alte valori stilistice duc la
concluzia ca ne aflam in fata unei capodopere. inseninarea finala, acceptarea mortii
intr-un decor familial cu deschidere cosmica (cerul senin, lunA), sugestia
eternitatii, a mortii transformate in nemurire sunt tot atatea argumente pentru a
considera aceasta balada o capodopera.

Scrisa in 1945 si refacuta in 1950, Mistretul cu colti de argint face parte dintr-un ciclu de 19
balade publicate in volumul Omul cu compasul, publicat in anul 1966.

Mistretul cu colti de argint apare, la o prima lectura, sub forma un povestiri fantastice de
vanatoare, a unei balade cinegetice. Cu toate acestea, se simte preocuparea autorului de a
transmite semnificatii, dincolo de linia narativa a baladei, care trebuie citita ca o alegorie.

Printul din Levant este un vanator straniu, care isi indeamna servitorii sa intre in paduri
nepatrunse" dupa mistretul cu colti de argint din poveste: - Veniti sa udndm in paduri nepatrunse
/ mistretul cu colti de argint, fioros,/ce zilnic isi schimba in scorburi ascunse/copita si blana si
ochiul sticlos"

Printul nu este ispitit de vanatul cu coarne, iar vulpile rosii si iepurii mici, caprioara cuminte" ori
linxul cu ochi sclipitori" il lasa indiferent.

El isi zareste fantasma in diferite locuri: in hatisurile padurii, peste plaiuri sau dincolo de brazi,
spre crestele muntilor. Mistretul il cheama, ii face semn, pufneste si scurma stingher, in
asteptare. Apa, iarba si luna clipesc pe rand ca un colt de mistret". Printul alearga dupa vanatul
cel mare intr-o goana imposibila, sfarsind prin a fi rapus de mistret.

Doinas pune in antiteza doua atitudini, determinate de doua moduri diferite de a percepe
realitatea. Desi printul le striga de fiecare data servitorilor sai sa urmareasca mistretul cu colti de
argint, din poveste, acestia, stiind ca alearga dupa himere, incearca sa-1 aduca la realitate,
explicandu-i ca totul este o iluzie.

Perseverenta printului in cautarea mistretului cu colti de argint conduce la o tensiune dramatica,

marcata prin comportarea tot mai indrazneata a unuia dintre servitori. Daca la cea dintai chemare
a stapanului, el il priveste istet", atitudinea lui se schimba, devenind, in final, dispretuitoare.
Pentru el printul e un nebun, incapabil sa se incadreze in dimensiunile realitatii, un nebun care isi
merita destinul, fiindca nici macar in ultima clipa el nu pare a intelege adevarul.

Printul din balada lui Augustin Doinas este, asemenea emirului din poemul Noaptea de
decemvrie al lui Alexandru Macedonski, simbolul creatorului insetat de absolut, un etern
cautator al idealului sai. P as-cinat de idealul sau, el nu ia in seama zambetul sceptic al
mediocritatii, al carei simbol este servitorul din balada. Printul este artistul devorat de propriul
sau ideal, de propria sa aspiratie.
Balada lui Augustin Doinas apare astfel ca o ars poetica", in care este exprimata viziunea
poetului asupra artistului si a creatiei.

Asemenea printului care porneste sa vaneze mistretul cu colti de argint si cade victima acestei
himere, artistul este un sclav al talentului sau, pe care trebuie sa il slujeasca pana la capat.

66.1. Ştefan Augustin Doinaş — Mistreţul cu colţi de argint