guvernamental sau public manifest, iar traiectoria lor este cunoscută, chiar dacă

nu sunt întotdeauna de acord cu interpretările date calităţii lor ca politicieni.

Temele acestui volum se circumscriu obiectivelor evidenţiate lapidar mai sus.

Într-o prezentare a lor care creează referenţialul cercetării, mă refer la ideile
liberale în perioadă, la modul în care era structurat Partidul Naţional Liberal pe
verticală, la grupurile din interiorul formaţiunii, cu conflictele interne simbolice
şi de putere între lideri, la organizarea financiară şi a propagandei partidului, la
maniera în care formaţiunea încorpora factorul social, determinant ideologic şi
cultural al participării politice, luând în discuţie „liberalul ca burghez” şi
analizând structurile sociale care alcătuiau formaţiunea liberală. Un capitol
aparte este constituit de abordarea „familiilor” liberalilor români, relaţii care
dublează rudenia şi faptul politic al puterii în societăţile tradiţionale. Abordarea
dizidenţilor liberali, a georgiştilor şi a celor grupaţi în jurul lui Jean Th. Florescu
după 1930, are valenţe concluzive, întrucât în eşecul lor de a constitui alternative
valide public la partidul naţional liberal se întrezăreşte realitatea structurală a
formaţiunii „tradiţionale” şi cultura politică dominantă, factorii acţiunii şi
coeziunii liberalilor.

Inevitabil sub raportul cercetării, există la nivelul lucrării o pendulare continuă

între general şi specific, între planul partidului şi cel al societăţii. Trimiterile la
partid în general sunt mai numeroase, pentru că evoluţia lui nu a ţinut atât de
momentul interbelic, ales de mine pentru analiză, cât de modernitate. Din acest
unghi al analizei, am fost preocupat să găsesc dinamica proprie a evenimentelor
şi atitu- dinilor liberalilor pe o perioadă mai lungă de timp. Adeseori regăsibilă
în registrul generalului, discuţia are în vedere România interbelică, mai ales
societatea ei politică, cu normele şi cu prejudecăţile specifice, cu partidele
politice, mediatoare infidele uneori între societate şi decizia politică. Lucrarea se
constituie într-un efort de recompunere a practicilor, modurilor de regularizare a
vieţii sociale, de investire a unor evenimente cu semnificaţii, de ritualizare a
unor fapte (fie acestea doar cele ale alegerilor sau congreselor). Perspectiva de
ansamblu asupra perioadei este legitimă ca formă de contextualizare a evoluţiei
Partidului Naţional Liberal. Nu ştiu dacă am reuşit întotdeauna să găsesc justa
măsură între planul general-abstract şi oarecum conclusiv, pe care m-am situat
atunci când mă refer la partid ca structură politică, şi amănuntele ce derivă din
implicarea formaţiunii liberale în competiţia politică nemijlocită, fapte care au
autonomia lor şi merită povestite deoarece conturează imaginea politicii liberale,
cu mici lupte, intrigi ş.a.

Astfel prezentată, cercetarea întreprinsă asupra Partidului Naţional Liberal se

înscrie mai puţin istoriei politice „clasice”, tradiţionale, aşa cum a fost ea gândită
până la mijlocul secolului XX, cu un anume istorism, cu un model explicativ
dominat de voluntarism, de subiectivitatea istoricului. Mă racordez, pe cât îmi
este cu putinţă, noii istorii politice din anii '80, tendinţă istoriografică care
valorizează simbolurile, ritualuri politice, ideea de sferă publică, de discurs
public, de cultură
29

Liberalii. Structuri şi sociabilităţi politice liberale în România interbelică

politică, de socializare politică etc.45. Pe diferitele niveluri ale cercetării, m-am

intersectat cu alte abordări ale trecutului. Istoria politică îşi reînnoieşte, în
general, instrumentarul conceptual pe seama altor domenii, în principal
sociologia, iar istoria socială şi sociologia partidului politic46 s-au profilat ca
direcţii de abordare în încercarea de a înţelege ce se află în spatele manifestării
publice/vizibile a Partidului Naţional Liberal, prin interogaţiile privindu-i pe
purtătorii liberalismului la noi sau prin problema organizaţiei liberale, care
cuprinde mecanismele autorităţii şi structu- rarea politică sau socială a
formaţiunii.

4. Scurtă privire asupra surselor cercetării

Diversitatea temelor care circumscriu reconstituirea identităţii liberalilor români

în perioada dintre cele două războaie mondiale, precum şi abordarea
metodologică individualizată la nivelul capitolelor face improprie o analiză
detaliată a surselor primare ale cercetării. Documentele de arhivă, aflate la
Bucureşti, la Arhivele Naţionale Istorice Centrale sau la diversele direcţii
judeţene (Neamţ, Iaşi, Galaţi etc.) sau de presa de partid sau cea a adversarilor
politice, de literatura memorialistică a prota- goniştilor perioadei au fost mai
mult sau mai puţin parcurse de istorici în cercetările lor variate. În condiţiile în
care un fond al Partidului Naţional Liberal interbelic nu este de găsit47, sau cel
puţin eu nu l-am identificat încă, două tipuri de fonduri arhivistice îmi apar acum
ca fiind esenţiale în reconstituirea reţelelor de putere care marchează intern
grupul, în înţelegerea mediului partizan sau în discuţia bazei sociale a
liberalismului românesc.
45
Guy Bourdé, Hervé Martin, op. cit., p. 363-389; vezi, mai aplicat, textul program al lui
Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei?, în Jacques
Le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri, traducere şi note de Marina Rădulescu, Bucureşti,
Editura Meridiane, 1991, p. 438-459.
46
Câteva repere metodologice ale cercetărilor în domeniu, nu neapărat într-o ordine a
importanţei, sunt Tom Bottomore, Political Sociology, 2nd edition, Pluto Press, 1993,
Politica Socialization in Eastern Europe. A Comparative Framework, edited by Ivan
Volgyes, Praeger Publishers, New York, Washington, London, 1975; Stein Rokkan,
Citizens Elections Parties. Approaches to the Comparative Study of the Process of
Development, Universitetsforlaget, Oslo, 1970; Mobilization Center-Periphery Structures
and Nation-Building. A Volume in Commemoration of Stein Rokkan, edited by Per
Torsvik, Universitetsforlaget, Bergen, Oslo, 1981; Mass Politics. Studies in Political
Sociology, edited by Erik Allardt and Stein Rokkan, with a Foreword by Seymour M.
Lipset, The Free Press New York, Collier Macmillan Limited London, 1970, Gérard
Noiriel, Introduction à la socio-histoire, Paris, Éditions La Decouverte, 2006, Bernard
Denni, Patrick Lecomte, Sociologia politicului, vol I-II, traducere de Marta Nora Ţărnea,
Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2004 ş. a.
47
Într-o discuţie mai veche cu domnul Dinu Zamfirescu, membru al tineretului liberal
după 1944, acesta îmi spunea că arhiva partidului a fost distrusă în 1947, în momentul
autodesfiinţării, de teama represaliilor pe care le puteau cunoaşte liberalii în contextul
impunerii regimului comunist. Deşi auzită şi de la alţi liberali ai timpului, informaţia nu a
fost confirmată până acum.

30

Despre nevoia studierii liberalilor şi despre mistica ideii de partid

În primul rând, m-am oprit asupra dosarelor unor liberali care au avut de
suportat privaţiuni în momentul impunerii regimului comunist, documente aflate
în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
(A.C.N.S.A.S.). Din raţiuni care îmi scapă, probabil în necesitatea noilor
puternici ai zilei de a-şi cunoaşte structural duşmanii şi în dorinţa lor de a o
utiliza ulterior drept probatoriu (multe din dosare apar în fondul documentar la
Penal sau Informativ), organele Securităţii nou formate i-au obligat pe liberali,
şi nu numai, să răspundă unei anchete care privea istoria lor şi a formaţiunii din
care făcuseră parte, surprinsă în toate articulaţiile sale, de la înfiinţarea
formaţiunii, la lideri, manifestarea publică, realizările guvernării, până la
programele şi structurile specifice. Aflaţi în închisoare, liberalii îşi scriu astfel
biografia, o introspecţie sinceră pentru unii, precaută pentru alţii, care înţeleg
realitatea în schimbare rapidă şi încearcă să se adapteze „cititorilor” nerăbdători
şi atenţi ai acestor mărturisiri. Nu ştiu în ce măsură cei care au lecturat aceste
texte au putut să le utilizeze împotriva autorilor lor sau împotriva altor liberali.
Din punct de vedere istoric, fondurile Informative, cu dosarele lui Mihail
Romniceanu, Gheorghe Fotino sau Petre Bejan, sau Penale, Aurelian Bentoiu,
Constantin Bébé Bratianu, Petre Bejan, Mihail Berceanu sau Asra Berkowitz,
alături de cele strict documentare, cu materiale de la fosta Siguranţă a Statului
(unele chiar din 1882!) rezultat al grabei noii instituţii represive de a strânge
informaţiile din spaţiul public referitoare la “duşmanii de clasă”, sunt esenţiale
în reconstituirea realităţii liberalilor din România interbelică, cu maniera lor de
mobilizare şi implicare politică, cu reţele lor de solidaritate sau de arhitectura
partidului.

Un al doilea deţinător de documente privilegiat din perspectiva subiectului este

reprezentat de Biblioteca Naţională. Colecţiile Speciale ale acestei instituţii
conţin două fonduri de arhivă, Brătianu şi Saint Georges, importante pentru
înţelegerea lumii româneşti moderne. Incomplete, trimiţând fragmentat la
evenimentele de dinainte de 1945, dosarele din aceste fonduri au calitatea să
adune acte emise de organizaţiile locale sau centrale ale liberalilor români.
Dificultatea cercetării lor este dată, în principal, de prelucrarea lor arhivistică
precară, ele găsindu-se şi acum pe pachete şi nefiind întotdeauna numerotate.

Chiar dacă nu le-am folosit pe deplin în această lucrare, aceste surse inventa-
riate aici au potenţialul să întregească imaginea privitoare la ceea ce a
reprezentat Partidul Naţional Liberal în perioada dintre cele două războaie
mondiale ca structură politică. De asemenea, scrise de membrii partidului, în
diverse momente ale implicării lor politice, texte oferă prin ele însele o fărâmă
de răspuns la întrebarea privitoare la cine erau liberalii.

5. Mizele civice ale lucrării în raport cu natura cercetării

Construind domeniul în maniera descrisă mai sus, importanţa subiectului este în

primul rând de ordin academic. Cercetarea întreprinsă permite o discuţie mai
largă asupra istoriei şi gândirii politice a epocii, care nu este legată doar de
istoria liberalismului sau a Partidului Naţional Liberal. Este vorba îndeosebi de a
vedea
31

Liberalii. Structuri şi sociabilităţi politice liberale în România interbelică

felul în care societatea acelui timp reflecta asupra politicului, ca mijloc de

acţiune publică şi ca domeniu al exercitării puterii, apoi asupra statului, într-o
perioadă în care găsirea unui model de societate şi de evoluţie istorică era
exprimată ca o problemă de fiinţare naţională.

Există o a doua importanţă de ordin public a demersului; liberalismul este o

temă de dezbatere pentru o societate postcomunistă, care îşi caută încă valorile,
iar prezenţa unui partid politic care se intitulează Partid Naţional Liberal (şi îşi
revendică trecutul acestui partid) în prim-planul scenei politice nu face decât să
potenţeze şi să alimenteze interesat dezbaterea şi polemica. Ca observaţie,
discuţia este purtată mai puţin de istorici, deşi preocuparea de a construi un
trecut utilizabil este enormă. Politologii şi eseiştii au invadat un câmp de discuţie
pe care istoricii l- au părăsit în lipsa adaptării metodologice şi conceptuale, ceea
ce a determinat o anumită decontextualizare a fenomenului partinic liberal în
perioadă48. Dincolo de scheme socio-politologice prestabilite, oameni politici îşi
forjează legitimitatea în trecutul formaţiunii conduse odinioară de Brătieni,
adeseori cu o cunoaştere minimală (la nivelul unei vulgate din anii ’90) a ceea ce
a însemnat partidul liberal în trecutul României moderne49.