Principiul autoevaluării

Stima de sine este ,,evaluarea pozitivă sau negativă pe care o facem propriei noastre persoane, este felul în care
ne simţim faţă de noi înşine” (Jones).
Se observă că stima de sine este o rezultantă a două dimensiuni:
1. modul în care cadrul didactic pretinde anumite aspecte (prin control, impunerea unor reguli, pedepsirea
comportamentelor nepotrivite);
2. cum reuşeşte el să înţeleagă necesităţile elevilor.
Cadrul didactic trebuie să aibă multe cerinţe în ceea ce-i priveşte pe elevi şi să urmărească modul în care acestea
sunt îndeplinite , dar să le ofere şi înţelegere, căldură sufletească şi siguranţă afectivă. Cadrele didactice autoritare
sunt prea stricte şi inflexibile, pe când cadrele didactice permisive oferă suport şi înţelegere, dar nu reuşesc să le
impună elevilor destul de clar anumite limite.
Stima de sine a elevilor poate fi un indicator pentru succes sau eşec şcolar.
Cei care au un nivel scăzut al stimei de sine se dovedesc mai puţin capabili să-şi construiască obiective care să-i
ajute să-şi îmbunătăţească starea, în comparaţie cu cei care au un nivel ridicat al stimei de sine.
Cei din prima categorie depun mai puţin efort pentru a-şi menţine starea pozitivă generată de un succes, dar se
lasă copleşiţi de starea negativă produsă de un eşec mult timp după producerea acestuia. Persoanele cu o stimă de
sine ridicată sunt capabile să întreţină starea pozitivă generată de un succes o perioadă mult mai lungă, trecând
mai uşor peste eşecuri.
Mulţi elevi se văd pe ei înşişi într-o lumină mai favorabilă decât media, aceasta fiind o tendinţă general umană ca
fiecare individ să vadă lumea în raport cu propria persoană, să-şi atribuie mai multe calităţi decât posedă de fapt
şi să încerce să-şi construiască o imagine de sine confortabilă.
Alte cercetări au evidenţiat legătura dintre o stimă de sine înaltă bazată pe o supraevaluare a propriei persoane
(efectul narcisismului) şi agresivitate. Adică persoanele cu stimă de sine înaltă tind să fie mult mai agresive
decât persoanele cu stimă de sine scăzută.
Elevul are rareori posibilitatea unei autoevaluări realiste, de aceea nota dată de cadrul didactic poate fi apreciată
ca fiind injustă. O stimă de sine exagerată poate fi la fel de negativă ca şi un nivel scăzut de stimă de sine, deoarece
stima de sine exgerată este extrem de instabilă. Astfel că, elevul trebuie condus spre autocunoaştere şi echilibrarea
unei stime de sine pozitive, dar realiste şi stabile.
Pentru o evaluare cât mai corectă trebuie parcurşi câţiva paşi:
– autocorectarea/corectarea reciprocă (cadrul didactic oferă baremul de corectare) – apare un moment de
autonomie pentru elev, dezvoltă obiectivitatea, responsabilitatea şi o înţelegere mai profundă a procesului de
evaluare;
– autonotarea şi notarea reciprocă – elevul e pus în situaţia de a lua decizia acordării unei note, după ce şi-a
corectat lucrarea; dacă el a înţeles legăturile dintre măsurare, apreciere şi decizie şcolară, trebuie apreciat şi chiar
recompensat; notarea reciprocă reprezintă un moment de responsabilitate şi de identificare a elevului cu cadrul
didactic într-un proces empatic important.
Concluzie:
,,Dezvoltarea autoevaluării la cursanţii dumneavoastră vă va da ocazia de a avea în elev/student un partener
real în procesul de învăţământ şi va spori încrederea dintre cadrul didactic şi cursanţii săi.”