Tema: Proceduri de obţinere a dovezilor de audit

1. Examinarea documentelor.
2. Cercetarea înregistrărilor contabile.
3. Examinarea activelor.
4. Recalcularea.
5. Observarea.
6. Solicitarea şi confirmarea.
7. Proceduri analitice.

1. Examinarea documentelor
Opinia auditorului cu privire la autencitatea rapoartelor financiare să formuleze în baza
dovezilor de audit obţinute cu ajutorul procedurilor de colectare a lor. SNA 500 clasifică
procedurile de examinare în următoarele categorii:
 examinarea activelor
 cercetarea înregistrărilor
 examinarea activelor
Sunt conoscute următoarele proceduri de examinare a documentelor:
 verificarea corectitudinii perfectării formulelor ce constă în examinarea
completării rechizitelor. Această procedură permite auditorului să stabilească dacă datele din
document sunt aranjate conform cerinţelor de întocmire. La verificarea corectitudinii auditorul
trebuie să ţină cont de următoarele:
 unele cerinţe de întocmire a documentelor sunt elaborate de organele de stat, iar altele de
agent economic
 pentru fiecare gen de operaţie economică se foloseşte cîte un model de document
 examinarea de fond este orientaă către descoperirea falsificărilor. Falsificarea
poate fi de 2 feluri:
1) intelectuală constă în ascunderea informaţiilor reale despre tranzacţia economică fară ca
textul sau cifrele să fie corectate. Această falsificare nu poate fi descoperită cu ajutorul
examinării de fond;
2) materială apare în rezulatul modificării conţinutului documentului prin ştergerea sau
corectarea informaţiilor
 Examinarea formală a documentelor permite identificarea
erorilor neintenţionate şi intenţionate comise la contabilizarea tranzacţiilor neordinare.
Neordinarea sunt acelea care nu corespund domeniului de activitate ale întreprinderii şi contabili
neavînd experienţă deseori comit greşeli.
  Verificarea logică se efectuează prin compararea datelor
privind tranzacţia documentată cu împrejurările în carea sa realizat. Această tehnică de control se
aplică la compararea datelor privind cantitatea de mărfuri înregistrată în factură cu cantitatea de
marfă ce poate fi transportată la ambalajul din factură sau conform capacităţii unităţii de
transport. Verificarea logică permite descoperirea fraudelor şi a tranzacţiilor suspecte.
 Examinarea abaterilor constă în studierea devierilor de la
prevederile actelor legislative precum şi a devierilor de la venituri, cheltuieli şi consumuri
planificate.
 Verificarea economică ce scoate la iveală oportunitatea şi
necesitatea operaţiilor economice precum şi justeţea calculelor planificate.
La aprecierea necesităţii operaţiei economice se urmăreşte dacă operaţia înregistrată este utilă
şi eficient pentru întreprindere.
 Verificarea încrucişată se efectuează prin compararea informaţiei din documentele
justificative cu cea din documentele de stocare şi cu înregistrările efectuate în registre vizînd una
şi aceeaşi operaţie.
 Verificarea prin confruntare se bazează pe următoarea corelaţie
Soldul la începutul perioadei + intrările documentate trebuie să fie egală cu cheltuielile
documentate + soldul la sfîrşitul perioadei. Ambele solduri trebuie să fie determinate prin
inventariere.

2. Cercetarea înregistrărilor contabile

Înregistrarea contabilă numită adesea formula contabilă se bazează pe dubla înregistrare
ce presupune utilizarea simbolurilor conturilor şi respectarea principiile contabilităţii la
sistematizarea informaţiei din documentele justificative în registrele contabile. Înregistrările
contabile sunt cercetate cu ajutorul următoarelor proceduri de audit:
1. controlarea corectiunii formulelor contabile întocmite în registru contabilităţii;
2. verificarea corespunderii înscrierilor din registrele contabilităţii cu informaţia din
documentele justificative;
3. verificarea înregistrarii corecte în conturi a tuturor operaţiilor
4. verificarea exactităţii înregistrărilor făcute în contabilitate
 Controlarea corectitudinii formulelor contabileîn registre unde se stabileşte dacă
la întocmirea formularelor contabile sau respectat principiile, regulile, metodele şi procedurile
indicate în politica de contabilitate. Se acordă o atenţie sporită înregistrărilor contabile aferente
operaţiunilor economice neobişnuite deoarece anume aici se strecoară erori.
  Verificarea corespunderii înscrierea din registre contabile cu informaţie din
documentele justificative permit identificarea formulelor contabile care au fost întocmite de
cîteva ori în baza unuia şi aceluiaşi document.
 Verificarea înregistrării corecte în conturi a tuturor operaţiilor se aplică pentru a
verifica dacă s-a întocmit documentele justificative pentru toate operaţiile economice precum şi
dacă toate aceste documente au fost înregistrate în documentele de stocare. Această procedură se
realizează prin recalcularea soldurilor şi rulajelor pentru fiecare cont analitic şi sintetic de aceea
ea se mai numeşte procedura de recalculare.
 Verificarea exactităţii înregistrărilor în contabilitate care se realizează cu ajutorul
balanţei de verificare care este un procedeu specific metodei contabilităţii. Balanţa de verificare
asigură nu numai exactitatea înregistrării operaţii economice în conturi, dar şi legătura dintre
conturi sintetice şi rapoartele financiare, conturi sintetice şi cele analitice.

3. Examinarea activelor
Examinarea activelor permite colectarea dovezilor de audit cu privirea la existenţa şi la
plenitudinea activelor materiale, nemateriale şi financiare.
Examinarea existenţei constă în stabilirea dacă activul există la un moment dat la
întreprinderea controlată, iar în cadrul verificării plenitudinii se controlează dacă toate activele
sunt înregistrate în documentele contabile
Procedura de examinare a activelor mai este numită inventariere. În RM toţi agenţii
economici sunt obligaţi să respecte anumite reguli de organizare şi efectuare a iventarierii.
Examinarea cativelor se efectuează la locul de existenţă a lor prin determinarea exactă a cantităţii
fiecărui tip de activ. Se manifestă o atenţie deosebită asupre stocurilor evidenţa analitică a cărora
se ţine prin metoda globală valorică, deoarece că posibilitatea sustragerii sunt mai mari din
motivul că lipsurile şi plusurile pot fi compensate uşor.
Conform SNA 501 auditorul trebuie să ia parte la iventarierea stocurilor la o dată
ulterioară sau cel puţţin să observe efectuarea inventarului. SNA 501 recomandă:
1. efectuarea renumărărilor de control cînd cantitatea se determină prin numărare;
2. sporirea atenţiei auditorului dacă cantitatea fizică a stocurilor se determină prin numărare
aproximativă;
3. dacă inventarierea se efectuează concomitent în mai multe depozite auditorul trebuie să
asiste în acel depozit ce are un nivel mai semnificativ
4. să fie luate în considerare înstrucţiunile conducerii agentului economic cu privire la:
 modul de colectare a listelor de inventariere;
 proceduri de numărătoare se renumerotoare a stocului;
  determinarea mărfurilor nevalabile învechite, rebutate ce aparţin persoanelor terţe;
 mişcarea stocurilor de la un sector la altul;
 livrea şi recepţionarea stocurilor înaite de după data încheierii perioadei de gestiune;
 verificarea listei de inventariere pentru a stabili dacă rezultatul numărării sunt exact
înregistrate în acest document.
Majoritatea procedurilor de examinare sunt specifice controlului intern în special
iventarierea activelor, întocmirea balanţei de verificare, verificarea reciprocă, examinarea
abaterilor etc.
Dacă astfel de proceduri lipsesc la întreprinderea auditată sau sunt ineficienţe auditorul le
va aplica în calitate de proceduri de obţinere a dovezii de audit pentru a confirma aspectele
calitative ale rapoartelor financiare. În cazul cînd unele sau majoritatea lor sunt apreciate fiind
eficiente la etapa evaluării preliminare a riscului legat de control, atunci auditorul le va studia
mai amănunţit şi va efectua în cadrul testării controlului intern. În dependenţă de starea
controlului intern, procedurile de control intern constattate lipsă sunt utilizate de către auditor în
calitate de proceduri de esenţă, iar celelalte apreciate la etapa evaluării riscului de control ca
procedurii ce ţin de eficienţa controlului intern.

4. Recalcularea
Recalcularea se aplică atît la atestarea controlului intern cît şi calcularea corectitudinii
rulajelor şi soldul conturilor, deoarece calculele din facturile fiscale sunt verificate de
colaboratorii controlului intern, din recalcularea sumei din acest document va permite
auditorului, stabilirea efectivităţii acestei proceduri a controlului intern. În acest caz recalcularea
va fi utilizată de auditor pentru a atesta controlul intern. Cu cît auditorul va avea mai puţină
încredere în sistemul contabil şi de control intern cu atît mai multe recalculări va efectua la
atestarea elemetelor eşationului. Recalcularea poate fi utilizată ca procedeu de testare detaliată a
tranzacţiilor şi soldurilor contabile pentru următoarele cazuri:
a) recalcularea sumelor aferente stocurilor;
b) verificarea calculelor din facturi comerciale;
c) examinarea extraselor din contul bancar;
Dacă în urma acestor proceduri au fost identificate erori de calcul corectarea lor presupune
anumite reguli şi anume:
1. în documente nu se permite ştersături şi răzături. Corectarea se face prin confirmarea
documentară cu semnătura persoanei ce semnează documentul cu indicarea datei corectării
2. greşelile pot fi corectate prin tăierea cu o linie în aşa fel încît să se poată citi ce a fost
greşit punîndu-se semnătura şi data cum sa menţionat
 3. în documentele băneşti de casă şi bancare nu se admite nici o corectare, ele se anulează
pastrîndu-se, apoi se întocmeşte formular nou. Se acordă o atenţie sporită documentelor
neoficiale. Noţiunea de document neoficial se referă la documentele personale ale gestionarului,
adică acele documente care au fost eleborate şi întocmite de sine stătător de gestionat pentru
înregistrarea mai amănunţită despre operaţiile economice. Aceste documente pot conţine unele
date foarte utile privind plenitudinea, corectitudinea evaluării şi măsurării operaţiilor economice
contabile.

5. Observarea
Observarea constă în urmărirea procedurilor de control intern sau a proceselor desfăşurate
de alte persoane care nu necesită a fi documentate. Scopul procedurii de observare este
urmărirea procedurilor de control intern sau altor procese nedocumentate. Tipurile principale de
dovezi ce pot fi colectate prin proceduri de observare sunt:
1. dovezi de audit ce confirmă neajunsurile sistemei de organizare a activităţii de bază la
întreprinderi;
2. dovezi de audit cu privire la eficienţa măsurilor de asigurarea a interităţii mijloacelor fixe
şi stocurile de mărfuri şi materiale;
Observarea permite auditorului să stabilească dacă cantitatea stocurilor se detrermină la
întreprindere prin numărătoare, cîntărire sau alte forme. Observarea e binevenită şi la obţinerea
informaţiei despre gradul de asigurare a integrităţii proprietăţii întreprinderii prin intermediul:
a) cercetării stării fizice şi a codiţiilor de păstrare a mijlocelor fixe neutilizate;
b) stabilirea cauzelor de întrerupere a funcţionării mijloacelor fixe;
c) studierea condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi materiale;
d) stabilirea eficienţei sistemului de sancţionare a ieşirilor de pe teritoriul
întreprinderii;
e) cercetarea modului de gestionare a evidenţei operative a comenzilor şi livrărilor
de produse;
Drept proceduri de observare la care poate apela auditorul poate fi anchetarea
personalului întreprinderii, cronometrarea procesului de producţie, fotografierea unde se află
stocurile, urmărirea acţiunilor efectuate de persoana materială responsabilă observarea poate fi
utilizată la urmărirea procesului de colectare şi înregistrare a operaţiiloe economice în
documentarea justificativă, documentaţia de stocare şi în registrele contabile.
Practicienii recomandă utilizarea observării la identificarea înregistrărilor contabile
neobişnuite ce pot genera denaturării la contabilizarea lor. Se recomandă ca prin observări să fie
identificate formulele contabile în storno, deoarce în practică prin astfel de formule se comit
erori sau chiar fraude.

6. Solicitarea şi confirmarea
Pentru sistemele contabile şi de control intern solicitare şi confirmare prezintă procedura
de control care poate fi numită succind inventarierea creanţelor şi a datoriilor. Această procedură
de control se utilizează la iventarierea decontărilor cu instituţiile financiare, cu bugetul,
cumpărătorii, angajaţii întreprinderii şi debitori şi creditori. Solicitarea şi confirmarea creanţelor
se efectuează astfel debitorilor le sunt expediate extrase din contul analitice de evidenţă a
creanţelor care trebuie să le confirme sau dacă nu sunt de acord cu acele din extras îşi notează
obiecţiile pe versul extrasului şi îl expediază apoi întreprinderii creditoare ce examinează
veridicitatea creanţei. Solicitarea şi confiemarea este utilizată de auditor la verificarea eficienţei
procedurii de inventariere a creanţelor şi a datoriilor sunt verificate de regulă cele mai
semnificative solduri ale conturilor analitice de evidenţă a creanţelor extrasele cărora sunt
expediate de către auditor debitorilor pentru a le confirma încă odată. Pentru a evita unele
neîţelegeri cu debitorii ce confirmă repetat se recomandă pe verso acestui extras să fie motivul
confirmării repetate. Se petrece inventarierea avasurilor acordate unde se examinează dările de
seamă ale titularilor d avans pentru a stabili dacă cheltuielile corespund destinaţiei se verifică
deasemenea datoriile faţă de salariaţi concretizîndu-se sumele şi cauzele apariţia acestor datorii.
Procedura de solicitare şi confirmare de către ei a datoriilor faţă de întreprindere. Explicaţiile
personalului pot fi solicitate verbale sau în scris. Auditorul acordă o atenţie deosebită
amenzilor şi penalităţilor calculate de organele de control. Solicitînd de la conducerea clientului
auditat explicaţia privind cauza sancţionării. Dacă litigile sau pretenţile în care este implicat
agentul economic pot influenţa continuitatea activităţii întreprinderii auditorul cere de la
conducerea clientului să dezvăluie acest fapt în rapoartele financiare.

7. Proceduri analitice
SNA 520 recomandă auditorului la utilizarea procedurilor analitice să ţină cont de
următoarele:
 obiectivele procedurilor analitice şi gradul de siguranţă a rezulatelor acestora;
 natura activităţii agenţilor economici;
 accesul la informaţia finaciră şi nefinaciară;
 credibilitatea informaţiile disponibile;
 cunoştinţele acumulate în timpul auditului;
 La etapa finisării auditorului poate aplica procedurile analitice pentru confirmarea
concluziilor formulate referitor la corespunderea rapoartelor financiare luate în ansamblu cît şi
referitor la businessului clientului. În prectică se utilizează proceduri de audit cu caracter de
esenţa ca analizele comparative ce constatau în compararea informaţiilor din perioada curentă cu
cea precedentă. Această procedură se utilizează la compararea indicatorilor financiari. Cu
ajutorul analizei comparative se scot la iveală abaterile semnificative dintre soldurile creanţelor
sau soldul rezervei privind datoriile dubioase. Deseori procedurile analitice utilizează informaţii
cu caracter de prognoză în cadrul analizelor previzionale se recomandă să se stabilească dacă la
prognoze sa ţinut cont de factori ce influenţează volumul vînzărilor şi costul vînzărilor. Trebuie
de remarcat că procedurile analitice nu pot fi utilizate în toate cazurile de auditare a rapoartelor
financire numai un audit cu experienţă poate profita de aplicarea procedurilor analitice şi numai
cazul auditării aceluiaşi client. În R.M din aceste motive procedurile analitice sunt utilizate mai
puţin decît alte ţări.