1.

Revista Sburatorul

Sburătorul a fost o revistă periodică literar-artistică modernistă și un cenaclu literar, pornite

la București în aprilie 1919. Sub conducerea lui Eugen Lovinescu, cercul de scriitori a fost esențial în
extinderea spectrului literaturii române de la simbolismul românesc la temele urbane
ale realismului și ale avangardei artistice.
Revista Sburătorul, subintitulată Revistă literară, artistică și culturală a fost publicată în două
serii, 19 aprilie 1919 - 7 mai 1921 și ulterior între martie 1926 - iunie 1927, la care se adăuga și un
săptămânal numit Sburătorul Literar, care a fost publicat între septembrie 1921 și decembrie 1922.
În timpul perioadei sale de apariție, mișcarea artistică și membri cenaclului Sburătorul s-au
angajat constant într-o polemică literară cu partizanii stilurilor tradiționale ce își aveau sorgintea în
secolul trecut, dar apăruseră la începutul anilor 1900, așa cum fusese revista Sămănătorul, fondată
de poeții Alexandru Vlahuță și George Coșbuc, apărută între 1901 și 1910, adevărată tribună
a neoromantismului și al naționalismului etnic. Mai mult, Eugen Lovinescu combătea el însuși
împotriva vederilor etnocentriste ale lui Nicolae Iorga referitoare la cultura teritoriilor medievale
românești.

2. Cenaclul Sburatorul
Cenaclul „Sburătorul“ a fost unul dintre cele mai importante grupări ale scriitorilor români.
Întâlnirile literare se țineau în locuința criticului E. Lovinescu. Locuința Criticului devenise astfel o
casă „a tuturor”.
Printre participanții cei mai fideli se număra și: Gheorghe Brăescu, Hortensia Papadat-
Bengescu, Ludovic Dauș, Ramiro Ortiz, Ion Petrovici, Dumitru Nanu, Victor Eftimiu, George
Murnu, Liviu Rebreanu, Caton Theodorian, Tudor Vianu. Au colaborat, de asemenea, cu diferite
grade de participare, și alte nume mari ale literaturii române, precum au fost: Ion Barbu, George
Călinescu, Anton Holban, Perpessicius și Camil Petrescu.
Întâlnirile aveau loc aproape în fiecare zi, în modul cel mai firesc

“
În ciuda predefinirii unor reguli și a respectării lor, nimeni nu se simte obligat la absolut nimic.
Fiecare intră când și unde vrea în programul lovinescian. Criticul nu știe de dinainte în
prezența cui își va petrece după-amiaza, din cine se va forma «le petit comité», ori cine va citi
în fața lui: citește necunoscutul care se întâmplă să-i intre atunci, pentru prima oară, pe ușă.
Nu știe nici cu cine se va plimba prin Cișmigiu. Nici cu cine va mânca duminică seara. Fiindcă,
chiar dacă el invită, alegerea o face pe loc, în funcție de prezențele la cenaclu, pe care nu le
controlează. Totul se face din mers, deci totul rămâne la latitudinea fiecăruia. Viața lui
Lovinescu, cu numărul ei redus de acțiuni repetitive, oferă grupului avantajul unui cadru de
viață care, deși structurat, nu induce obligații. Ea nu se impune ca un model de urmat, ci invită
la participare.
3. Sincronismul si Sburatorul

Revista își propunea de asemenea să promoveze scriitorii tineri și o literatură întemeiată pe

teoria sincronizării și a împrumuturilor culturale. În jurul ei s-a constituit cenaclul „Sburătorul”, care a
funcționat până după moartea lui Lovinescu (16 iulie 1943). Printre colaboratori se numărau
și George Călinescu, Tudor Vianu, Perpessicius, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia
Papadat-Bengescu, Anton Holban, Gheorghe Brăescu, Ion Barbu și mulți alții.