Sunteți pe pagina 1din 3

Cântare românească pentru Dumnezeu, în Germania

Un articol de: Andreea Nică - 19 Martie 2023

Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești ne aduce în


atenție glasuri deosebite ale unor interpreți de muzică religioasă ce transcend
către Infinit prin vocile lor armonioase și transpun rugăciunea în cântece
menite să trezească sufletele la o profundă introspecție. O astfel de voce
deosebită aparține și Ekatharinei Brückmann, o adolescentă talentată din
Germania, cu origini românești. Tânăra s-a născut în diaspora, însă se simte
atât de atașată de România, țara mamei sale, îi iubește tradițiile și limba, dar
mai ales credința și Biserica, lucruri ce au determinat-o ca la o vârstă fragedă
să înceapă să ia lecții de muzică bizantină.

Ekatharina Brückmann locuiește alături de familia ei în orașul Bünde din Germania și iubește
să cânte, atât muzică religioasă, pe care a învățat-o în special de la strana bisericii românești
de care aparțin în Germania, cât și muzică populară, pe care a descoperit-o mai târziu și de
care s-a îndrăgostit. Micuța artistă a înregistrat numeroase videoclipuri de muzică religioasă,
pricesne, imnuri, dar și colinde sau melodii de muzică ușoară. La cei 12 ani ai săi, se bucură
de melodii foarte apreciate și colaborări cu interpreți însemnați, atât din muzica bizantină,
precum părintele Vlad Roșu, cât și din muzica populară, precum este artistul Grigore
Gherman. Și după cum efortul nu rămâne nerăsplătit, Ekatharina se bucură de un real succes,
videoclipurile sale muzicale având zeci de mii de vizualizări pe rețelele de socializare și site-
urile de profil.

Mă bucur să realizez acest interviu cu o persoană atât de tânără și talentată care reușește să
bucure inimile oamenilor prin vocea caldă atunci când interpretează muzică religioasă.
Pentru început, aș vrea să te prezinți, astfel încât oamenii să o cunoască pe Ekatharina și
dincolo de ecran.

Vă mulțumesc și eu pentru ocazia de a vorbi despre muzică. Numele meu este Ekatharina
Josephine Brückmann, am 12 ani, sunt în clasa a VI-a din orașul meu natal, care se numește
Bünde și este în Germania. Ca oricărui adolescent, îmi plac activitățile frumoase, astfel că
pasiunile mele sunt muzica, dansul și sportul. Muzica fiind una dintre cele mai frumoase
activități, care îmi aduce o bucurie enormă. Am o familie frumoasă și numeroasă, suntem
cinci frați, cu toții iubind muzica.

Te-ai născut și trăiești în Germania, dar interpretezi muzică religioasă bizantină cu râvnă și
dragoste. Cum ai descoperit această pasiune? Care a fost drumul tău pe calea cunoașterii
muzicii bizantine, a muzicii psaltice și când ți-ai dat seama că vrei să aprofundezi acest -
lucru?

Da, sunt născută și locuiesc în Germania alături de cele trei surori, un frate, de mama mea,
care este româncă, și tatăl meu, care este neamț. Dragostea mea pentru muzica religioasă are
strânsă legătură cu familia mea, în special cu mama, fiindcă părinții mei, mergând des la
biserica noastră ortodoxă din Bielefeld, ne-au luat și pe noi cu ei. Mama și o mătușă cântau
din când în când la strană și ne luau și pe noi pe lângă ele. Așa a început să îmi placă din ce în
ce mai mult la strană, să învăț lucruri noi și să ne rugăm. Începusem să-mi doresc din ce în ce
mai mult să aprofundez acest lucru. Pot spune că printre cele mai mari bucurii ale mele acum
este să cânt la strană alături de frații mei. Pe lângă asta, noi călătorim foarte mult cu mașina,
anual parcurgem mii de kilometri ca să ne vizităm rudele, mergem în concedii tot cu mașina,
iar la noi mama pune tot timpul acatiste cântate pe muzică bizantină sau multe alte pricesne.
De aceea poate m-am apropiat mai mult de muzica bizantină. Într-un cuvânt, mie îmi place
mult să cânt, îmi plac toate genurile de muzică, dar poate că muzica bizantină este mai
specială. De asemenea, poate fi și în firea noastră să cântăm muzică religioasă, deoarece și
mama noastră obișnuia să cânte la strana bisericii din comuna Vorona, Botoșani, când era în
România.

Descoperindu-ți cântecele religioase pe internet, m-am bucurat să vad că o copilă crescută în


străinătate cântă așa bine muzică bisericească în limba română, dar și muzică populară.
Care a fost parcursul de a ajunge să înregistrezi melodii?

Tot la biserica din Bielefeld am avut ocazia să îl cunoaștem pe părintele arhidiacon Vlad
Roșu, care a fost aici să slujească alături de părintele paroh Marius Pandelea, iar părinții mei
au o legătură mai strânsă cu părintele Vlad. Nouă ne-a plăcut foarte mult cum cânta acesta și
ne doream și noi să învățăm, dar părea oarecum un vis, pentru că noi trăiam în Germania și
părintele în România. Cu toate acestea, s-a găsit o soluție minunată, părintele Vlad ne
propusese să facem lecții de muzică bizantină o dată pe săptămână online și aşa am început să
am mai multă încredere în mine și să învăț puțin din muzica bizantină. M-au inspirat cântăreții
de muzică bizantină, în special părintele Vlad, dar mai ales familia mea, care m-a învăţat,
educat și încurajat în tot ce fac. Astfel, urmând cursurile online, am înregistrat câteva melodii
religioase, alături de frații mei. Cât despre muzica populară, totul a început la sfârșitul anului
2020, când cântărețul și profesorul de muzică populară Grigore Gherman a compus special
pentru noi o melodie și apoi am filmat și un clip. Domnul profesor Grigore Gherman a fost la
noi la o petrecere românească și mi-a plăcut foarte mult cum cântă, așa că mi-am dorit și eu să
cânt muzică populară. Atunci dumnealui a luat un pix și a compus pentru noi un cântec
dedicat mamei, iar în februarie 2021 am venit la București, unde am filmat și videoclipul
pentru acel cântec, pe care îl puteți vedea pe canalul meu de YouTube. Datorită lui Grigore
Gherman am prins și mai mult curaj să cânt și alt gen muzical, în afară de muzica bizantină.
În momentul de față, lucrăm la un colaj de muzică populară și abia așteptăm să îl finalizăm.
Poate pentru unii este ceva normal, dar pentru mine este ceva special deoarece fiind născută în
străinătate și locuind departe de țară, așa, prin muzica religioasă și cea populară, am ocazia să
învăț limba română și tradițiile frumoase din România.
De obicei, auzind cântările religioase, tindem să avem o stare specială, trăim un sentiment
deosebit. Ce simți atunci când interpretezi muzică psaltică?

După mine, cea mai mare bucurie este când poți transmite bucurie și dragoste celor din jur.
Astfel, simt o bucurie enormă atunci când cânt și mă simt foarte bine. De fiecare dată, mă
simt împlinită văzând că lumea se bucură și ascultă cu drag ceea ce transmitem noi prin
cântec.

Consideri că pentru românii aflați în străinătate muzica religioasă cântată la biserică are și
un rol de a le alina dorul de casă, de origini, pe lângă însemnătatea spirituală?

În străinătate mersul la biserică este mai mult prilej de întâlnire pentru comunitate. Faptul că
părintele Marius Pandelea a creat o comunitate unită a credincioșilor români din această zonă
a Germaniei este un lucru îmbucurător și, într-adevăr, la slujbe se cântă muzică religioasă în
română, ceea ce le alină dorul de casă oamenilor de aici, le trezește amintiri frumoase și le dă
putere pentru încă o săptămână de muncă. Păstrăm și aici tradițiile, mai ales de sărbătorile
mari, și ne simțim ca o familie mai mare. De altfel, în biserică reușim să ne împrietenim cu
foarte mulți români.

Povestește-mi, te rog, și despre programul unei tinere artiste. Cum îți împarți timpul între
școală, muzică și activitățile din timpul liber? Mai ales că tu locuiești în Germania, dar vii
des în România pentru a înregistra melodii. Cum te-ai adaptat acestui stil de viață?

Nu știu ce să zic, dacă sunt deja o artistă, dar pot spune că a fi artist nu este ușor, pentru că
este foarte mult de muncă, dar dacă îți place și o faci din suflet, atunci totul devine mai ușor.
Dacă am locui în România lucrurile ar fi mult mai ușoare, mai ales că eu nu știu bine
românește. Am învățat să-mi organizez foarte bine timpul, încât să am timp pentru toate, și
pentru mine, dar și pentru activități, care nu sunt deloc puține. Activitățile mele în prezent
sunt: teatru, balet, stepp, dans, jazz, înot, canto, pian, iar în timpul liber învăț cântece, fie de la
biserică, fie cântece străine sau chiar muzică populară. Acum pregătesc un colaj de muzică
populară, așa cum am spus mai sus, pe care profesorul meu Grigore Gherman l-a pregătit
special pentru mine. Voi mai avea și alte proiecte-surpriză pregătite tot pentru mine și frații
mei de către doamna profesoară Suzana Vlad și nu numai. Bineînțeles, și cu părintele Vlad
Roșu vor exista colaborări. Dacă rânduiește Bunul Dumnezeu și vom fi sănătoși, va fi un an
plin de surprize, dar, cum am spus, în spatele acestor surprize este foarte multă muncă. Nu
știu dacă voi continua să cânt numai muzică bizantină, mie îmi place orice gen de muzică.
Iubesc să fac o mulțime de lucruri, dar timpul este prea scurt și trebuie să mă limitez la timpul
pe care îl am.

S-ar putea să vă placă și