Sunteți pe pagina 1din 1

REM

Ipostaza jocului se regăsește în nuvela REM, jocul este șansa omului de a pătrunde în
lumea imaginației și de a ieși din real. Jocul nu poate fi mărginit de o vârstă, el se poate
practica oricând și de oricine.
Nuvela REM a apărut pentru prima dată în volumul Visul, în anul 1989 și reeditată în
Nostalgia- 1993. Face parte din post-modernism, un curent literar ce a apărut după a
doua jumătate a secolului XX, în care autorul era înlocuit de scriptor, diferența fiind că
scriptorul implica afectiv lectorul, care, prin experiența sa de lectură, își modela propriile
semnificații referitoare la text.
Svetlana se întoarce în timp atunci când avea 12 ani, REM-ul fiind amintit prin
memoriile ei și cele câteva obiecte păstrate. REM este o trăire, un sentiment, un
moment în timp când realul și ludicul se contopesc creând o lume aparte în care nu poți
distinge visul de real. Este ca o buclă în timp, în care dacă ești atras, nu mai poți vedea
lumea la fel.
Egor este mentorul Svetlanei, el este cel care o introduce în REM și o ajută să aibă cele
șapte vise, folosind scoica sidefată. Jocurile și visele se împletesc, ghidând-o pe fată spre
REM. În prima zi este evidențiată alegoria moarte-joc, care apare de mai multe ori în
parcursul Svetlanei. Jocul de- a Reginele înseamnă mai mult decât o simplă joacă ca
fetele să nu se plictisească. Fiecare zi ascunde diferite simboluri și semnificații care duc
în final la maturizarea fetițelor, arătând astfel ireversibilitatea timpului. Jocul le pune la
încercare imaginația și originalitatea, reușind să construiască din nimic, o lume a lor, dar
nu o lume ideală. Subiecte precum timpul, moartea, iubirea sunt tratate în cheie
alegorică, fetițele fiind la granița dintre copilărie și maturizare sau dintre real și imaginar.
Deși Svetlana este și personaj, ea narează relatarea din perspectiva adultului care a
trecut deja prin procesul de maturizare, momentul când fata descoperă REM-ul fiind
doar începutul sfârșitului.
Așa cum este menționat și în carte: ,, heroinomanii au sentimentul că din lume au
dispărut culorile, că trăiesc într-un film alb-negru în care nu se întâmplă niciodată nimic,
că timpul nu mai curge și că viața reală e doar un limb al morții. Sentimentul ăsta îl am și
eu de când am fost în REM ‘’, Svetlana este constrânsă de aflarea adevărului, dar nu
eliberată, pentru că știe că viața ,,reală’’, nu este de fapt așa. Ea realizează că este un
personaj în întregul univers și că nu are nici o putere asupra viitorului ei, că totul este
planificat de dinainte.
REM este un sentiment de nostalgie la ,,ceea ce a fost și nu va mai fi niciodată’’.
Nuvela merită citită, în special pentru că, te face să vezi lumea diferit de cum o știai.

Cotor Ana-Maria

S-ar putea să vă placă și