DIALOGURI DIDACTICE Nr. 12, Iunie 2019

DIALOGURI DIDACTICE Nr.
12 / 2018-2019
TINERI ÎN PĂDURILE EUROPEI -

YOUNG PEOPLE IN EUROPEAN FOREST
2018
Prof. Daniela Georgescu
Palatul Copiilor Pitești
2018 a fost al doilea an în care echipajul Palatului Copiilor Pitești, "Happy bison", format din trei
tineri minunați, Maria, Simona Anamaria și Ionuț, coordonați de doamna profesoară Daniela Georgescu,
au participat la etapa națională a Concursului Internațional Tineri în pădurile Europei-Young People in
European Forest( YPEF).
Organizatorul concursului în România este Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, în
parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă ALUTUS și Ministerul Educației Naționale.
Până la etapa națională tinerii liceeni cunoscători ai limbii engleze și cu un bagaj bogat de cunoștințe
despre păduri au participat la etapa județeană organizată și coordonată de directorul Palatului Copiilor
Pitești în colaborare cu responsabilul cu educația forestieră de la nivelul Direcției Silvice Argeș în luna
aprilie a anului 2018. La finalul acestei etape echipajul "Happy bison " a reușit să se claseze pe primul
loc după rezolvarea corectă a unui test de 50 de întrebări tip grilă obținând un punctaj maxim de 50 de
puncte.
Întrebările tip grilă au fost realizate din bibliografia concursului și formulate de reprezentanții
RNP-ROMSILVA în colaborare cu reprezentanții celor doi parteneri.
În data de 12 mai s-a desfășurat la sediul Direcției Silvice Argeș din cadrul RNP-ROMSILVA,
etapa a II-a de preselecție națională fiind supervizată de responsabilul cu educația forestieră precum și de
către o comisie întrunită la sediul central RNP-Romsilva, prin intermediul sistemului de videoconferință.
Etapa a II-a fost destul de dificilă și a constat în 2 probe:
- Elaborarea în timp de 2 ore a unui eseu având la bază un studiu de caz din domeniul Pădurile și
protecția naturii. Studiul de caz a fost
comunicat în ziua probei, iar după
rezolvare a fost transmis comisiei
naționale de evaluare a concursului.
Criteriile de evaluare a eseului au fost:
 Buna cunoaștere a subiectului
 Originalitatea
 Exprimarea valorilor și a atitudinilor
personale legate de tema eseului
 Relevanța informațiilor
 Corectitudinea exprimării;
 Caracterul persuasiv
 Armonizarea ideilor și a
argumentelor.
Proba a II-a a constat în recunoașterea de
către membrii echipajului a unor specii de floră
și faună din pădurile României.
În urma evaluării celor două probe au
fost selectate 15 echipe pentru a participa la
etapa națională. A fost bucurie mare când am
primit e-mailul cu echipajele calificate și ne-am
regăsit printre ele.
Munca noastră în echipă a dat roade!
PALATUL COPIILOR PITEŞTI 1

DIALOGURI DIDACTICE Nr. 12 / 2018-2019
În perioada 18-22 iunie 2018 s-a desfășurat etapa națională organizată în raza Parcului Național
Călimani aflat în administrarea RNP-Romsilva.
Parcul Național Călimani este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a
IUCN, situat în partea central-nordică a României, pe teritoriul administrativ al județelor: Mureș,
Suceava, Harghita și Bistrița-Năsăud.
În nordul țării, la aproape 25 de kilometri de Vatra Dornei (o stațiune excelentă pentru practicarea
sporturilor de iarnă), este Parcul Național Călimani, unic în lume datorită reliefului, florei, faunei și climei
sale.
Un parc natural constituit în mare măsură din munți vulcanici este o raritate, însă această raritate
există. Situat în nordul țării și acoperind 24.000 de hectare care se intind pe raza a patru județe, parcul
este o adevărată oaza de liniște și vegetație rară, în care descoperi la orice pas câte o minune a naturii.
Peisaje impresionante care te lasă mut de uimire, existența celui mai mare crater vulcanic din țară
(al cărui diametru atinge aproape 10 kilometri), fauna bogată și selectă (cocoșul de mesteacăn este un
locatar nelipsit al parcului), flora deosebită din care nu lipsesc bujorul românesc de munte, zâmbrul și
jneapanul, precum si relieful deosebit au făcut ca această zonă să fie declarată arie protejată încă din anul
2003.
La 16 kilometri de stațiunea Vatra Dornei se află localitatea Poiana Negrii. Pensiunea agro-
turistică Poiana ne-a fost gazdă și încă una minunată. Gazdele ne-au întâmpinat cu căldură și ne-au făcut
să ne simțim ca acasă.
Echipele au rezolvat câte un test de 30 întrebări în timp de maxim o oră; probă practică formată
din mai multe activități și sarcini surpriză anunțate în momentul începerii probei și un material stufos cu
titlul "Tinoavele din Țara Dornelor".

Materialul educațional pentru probele de concurs a fost disponibil pe website-ul www.ypef.eu,
extrase din Legea nr. 46/2008-Codul silvic și O.U.G. NR 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, iar mediatizarea concursului pe
www.rosilva.ro, pe pagina de facebook: Concursul Internațional YPEF-Tineri in padurile Europei, în
presa locală și națională.
La finalul concursului am fost răsplătiți cu diplome și premii, acordate într-un cadru festiv.

Materiale folosite la construcţia ambarcaţiunilor
Prof. Marilena Neacşu
Palatul Copiilor Piteşti
Lemnul – este cel mai vechi material folosit în construcţia ambarcaţiunilor, datorită abundenţei
pădurilor în vremurile vechi a istoriei omenirii. Utilizarea lui a dus la perfecţionarea tehnologiei
prelucrării acestuia. Datorită rezistenţei mecanice scăzute (cam de 100 de ori mai mici decât a oţelului)
dimensiunile ambarcaţiunilor erau limitate până la lungimi de aproximativ 50 m.
Tot datorită rezistenţei sale scăzute la factorii agresivi ai apei de mare, în ultimele sute de ani ai
utilizării lui la construcţia marile corăbii, carena era protejată de foi metalice, în special de cupru.
Astăzi se utilizează doar la construcţia ambarcaţiunile de lux, precum şi în variante compozite,
placaje rezistente la apă sau lemn îmbunătăţite cu răşini. Lacurile şi vopselele utilizate trebuie să fie
periodic reînnoite ceea ce face întreţinerea acestor ambarcaţiuni scumpă şi pretenţioasă în special datorită
lipsei specialiştilor din prelucrarea lemnului în industria de specialitate.
Cele mai utilizate specii sunt cele exotice, datorită rezistenţei ridicate la agresiunea apei de mare şi
a microfaunei, lucru datorat răşinilor naturale din fibră, tecu, mahonul, ocume, pentru osatură şi bordaje,
iar din speciile autohtone frasinul, fagul şi ulmul pentru osatură, iar stejarul, bradul, pinul, pentru bordaje

şi punţi. In perioada modernă se gaseşte din ce în ce mai greu lemn de calitate, adică fără noduri, ceea ce
face foarte scumpă o astfel de ambarcaţiune.
Metalul – a apărut o dată cu dezvoltarea tehnologiilor din ce în ce mai ieftine de producere a

oţelului. Se utilizează metalul laminat în foi pentru bordaje şi elementele mari de osatura şi profile
folosite la fabricarea osaturi simple şi mixte.
Dimensiunile navelor au fost limitate în perioada utilizării niturilor la asambalea corpului. O dată
cu utilizarea la scară industrială a sudurii, dimensiunile navelor au atins valori incredibile, de 500 000
tone şi chiar mai mult.
Dintre metalele cele mai utilizate în construcţia de ambarcaţiuni şi de nave mari

sunt oţelul. Aluminiul de asemenea este folosit la ambarcaţiuni de agrement şi nave rapide. In industria
navală militară este utilizat din ce în ce mai mult titanul, datorită raportului foarte favorabil dintre
caracteristicile mecanice şi greutatea specifică.
In construcţia ambarcaţiunilor mari şi mici, de o atenţie specială se bucură protecţia
anticorozivă care asigură o durată de viaţă de 30 – 40 de ani a acestora.
Oţelul şi mai puţin aluminiul este mult utilizat la construcţiile de amatori, datorită preţului,
uşurinţei prelucrării şi a existenţei personalului specializat în construcţii metalice. De asemenea
persoanele cu oarecare abilităţi practice pot foarte uşor să deprindă prelucrarea metalelor, sudura şi
vopsirea pentru construcţia de ambarcaţiuni.

Materialele plastice utilizate la construcţia ambarcaţiunilor se împart în două categori, plastice
termodeformabile şi plastice termorigide. Ambele tipuri de materiale pentru prelucrare necesită matriţă
pentru fabricarea corpului, ceea ce le face foarte scumpe, dar devin ieftine la producţia de serie.
Construind mai mult de 25 bucăţi, preţurile ambarcaţiunilor devin competitive, amortizându-se astfel
preţurile matriţelor.
Ce trebuie menţionat este faptul că, acestea permit finisaje deosebite care fură ochii clienţilor.
De asemenea nu sunt agreate foarte mult, datorită utilizării stirenului utilizat la fluidizarea
raşinilor, produs chimic toxic.
Rezistenţa la factorii de mediu nu este foarte bună, plasticele termodeformabile, au o rezistenţă
scăzută la razele ultraviolete, îmbătrânind repede şi devenind casante, mai ales la temperaturi scăzute, iar
cele termorigide au rezistenţă scăzută la osmoză, adică în timp devin permeabile pentru apa care pătrunde
printre spaţiile microscopice dintre fibra de sticla sau carbon şi raşina utilizată la etanşare. Aceste
materiale sunt mult utilizate la construcţia ambarcaţiunilor mici de agrement şi a ambarcaţiunilor de
competiţie.
Ferocementul – deşi nu este foarte utilizat în ţările bogate este foarte vechi, prima construcţie a
unei nave de ferocement a fost facută în Italia în 1859.
Construcţia constă dintr-o reţea metalică care reprezintă osatura peste care se fixează foarte
compact plasa de sarmă în mai multe straturi. Tot acest ansamblu se acoperă cu un strat de beton cu
grosime de 30-40 mm, betonul asigurând etanşeitatea întregului ansamblu.
Acest material are câteva avantaje, preţul mic al materialelor, utilizarea de forţă de muncă mai
puţin calificată, întreţinerea uşoară, durată mare de viaţă, preţul relativ scăzut al materialelor, iar raportul
greutate construţie/deplasament se apropie de cel al lemnului. Toate aceste calităţi duc la reconsiderarea şi
utilizarea tot mai mult a acestui material, în special la construcţia ambarcţiunilor utilitare.
Alte materiale – aici pot fi menţionate, pieile de animale, utilizate în antichitate şi chiar în
vremurile moderne, existând în Scoţia un miting anual al ambarcaţiunilor tradiţionale – curagh.
Astăzi acest material mai este utilizat în extremul nord de către vânătorii eschimoşi.
Cauciucul este de asemenea mult utilizat, datorită faptului că este foarte uşor şi se pot realiza din
el ambarcaţiuni cu flotabilitate deosebită, dar cu o durată de viaţă redusă.
Trebuie de asemenea menţionate materialele textile impermeabilizate, foliile din plastic întinse
pe o osatură din lemn, bambus sau baghete din materiale plastice. Aceste sisteme sunt utilizate la
construcţia caiacelor şi canoelor pentru weekend sau scurte excursii în apropierea ţărmului.
Mai puţin utilizată, dar totuşi prezentă, este hârtia, folosită la ambarcaţiunile ultra uşoare având
utilizare limitată, mai mult în scop demonstrativ decât util.

Elemente moderniste în opera lui Tudor Arghezi

Prof. Gărăiman Georgeta
Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima”, Pitești
Tudor Arghezi a creat o operă originală impresionantă prin variație și inovație, care a influențat
literatura vremii. Lirica argheziană aparține direcției moderniste, teoretizate de Eugen Lovinescu,
subscriindu-se liricii moderne europene datorită mai multor elemente. Astfel că impune forme noi în
planul creației artistice prin adâncirea lirismului și ambiguitatea limbajului particular, prin noua manieră
de utilizare a grupurilor lexicale noi, credința în puterea material senzorială și spirituală pe care o conferă
acțiunea artistului asupra cuvântului, materiei, promovarea esteticii urâtului (în care urâtul este sursa de
inspirație, fără a fi valorizat negativ), abandonarea ideii antice a inspirației divine în generarea actului
creației, în favoarea recunoașterii efortului creator al artistului.
Abordând mari teme lirice: viața, Dumnezeu, iubirea, moartea,
poezia argeheziană se integrează în marea poezie lirică modernistă,
aducând o estetică creatoare de noi valori literare, o nouă limbă
poetică. Arghezi dezvăluie caracterul novator al intențiilor sale
artistice în poezii precum ,,Testament”, ,,Ruga de seară”, ,,Cuvinte
stricate” etc.
O abordare modernă asupra destinului uman este făcută în
,,Cântare omului”, ilustrativă fiind figura prometeică a omului ce se
proiectează sublim peste univers. Arghezi prelucrează unele din
temele sociogonice ale antichității și ale iluminismului, adaugând
elemente ale culturii sale religioase precum și concepții moderne
despre progresul uman apartinând viziunii laice și revoluționare .
Sub influența modernistă (cea a lui Mallarmé) în sintaxa lui,
Arghezi folosește un procedeu constant de accidentare a versului prin
schimbarea bruscă a ritmicii exterioare care intervine în aceeași
poezie și chiar în aceeași strofă.
Rolul operei argheziene în literatura românească este de înnoire a limbajului poetic românesc prin
valorificarea resurselor expresive ale limbii în asocieri surprinzătoare noi și variate: puține adjective cu
rol de epitete ,,seara răzvrătită”; arhaisme ,,hrisov”, ,,stihuri”; regionalisme ,,grămădii”,cuvinte si
expresii populare ,,gropi”, ,,zdrențe”; termeni religioși ,,icoane”, ,,liturghie”; neologisme ,,obscur”.
,,Arghezi a îmbogățit și înnoit vocabularul poetic românesc prin impunerea nu numai de termeni
până la el tabu, ci și de alte vorbe fără acces, până atunci în literatură, recoltate din toate zonele și
straturile limbii. Limbajul său excelează mai mult decât al oricărui scriitor român prin bogăție, noutate
și varietate”1 , afirmația lui Dumitru Micu.
Ca și în poezie, Tudor Arghezi a rupt tiparele prozei clasice, a zdrobit topica și sintaxa și a creat o
nouă formă de expresie, de bază de vizualitate, de imagism si de materializare a ideii, cu o profundă
influență asupra publicisticii noi..Până la dânsul, literatura reprezenta, prin eliminare, un proces de
curățire și a scrie furmos, însemna o cât mai mare îndepărtare de tiparele primitive ale limbii.
Originalitatea publicisticii lui consta însă în a se fi întors, sincer si voluntar, spre aceste tipare, dând
stilului o plasticitate și mai puternică, deși limba noastra literară e și altfel destul de plastică și contactul
literaturii cu placenta limbii destul de solid.
Eugen Lovinescu apreciază contribuția lui Arghezi în lirica modernă românească prin ineditul
expresiei, recunoscând capacitatea poetului ,,de a da o funcție poetică unor cuvinte considerate până la
dânsul ca nepoetice”2 realizând artistic o conversiune de valori.
1
Dumitru Micu, ,,Arghezi”, Editura Institutului Cultural Român, București, 2004, p. 51
2
Eugen Lovinescu, ,,Istoria literaturii române contemporane 1900-1937”, Editura Litera, București,
1998, p.164
Tudor Arghezi, prin artele sale poetice, ocupă un loc important în pleada poeților români moderni
aducând în lirica romanească estetici și tehnici novatoare opera sa inspirând ulterior noile generații de
poeți români.
Bibliografie:
Dumitru Micu, ,,Arghezi”, Editura Institutului Cultural Român, București, 2004;
Eugen Lovinescu, ,,Istoria literaturii române contemporane 1900-1937”, Editura Litera,
București, 1998;
George Călinescu, ,,Istoria literaturii române”, Editura Litera Internațional, București –
Chișinău, 2001.

GRUPELE DE SÂNGE
Prof. Cociorva Ionela
Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti
Grupele de sânge au fost descoperite în anul 1901 de dr. Karl Landsteiner, descoperire pentru care
a primit premiul Nobel. A împărţit grupele de sânge în patru mari categorii: A, B, AB şi 0. Acesta a
descoperit că există două molecule diferite, numite antigeni (A şi B) şi anticorpi ( α şi β), aflate pe
suprafaţa globulelor roşii şi în plasma sangvină.
Dacă aceste grupe de sânge nu sunt compatibile unele cu altele putem avea de-a face cu coagularea
sângelui sau aglutinarea sa în arterele şi venele recipientului, ceea ce este o consecinţă foarte gravă cu
efecte chiar şi asupra vieţii pacientului.
Antigen - substanţa străină organismului, care poate să declanşeze formarea de anticorpi.
Antigene: virusuri, bacterii, paraziţi, celulele alterate ale organismului, etc.
Anticorp - substanţa produsă ca reacţie a organismului la pătrunderea unei substanţe străine
(antigen). Anticorpii sunt corespondenţii antigenelor care i-au provocat, nu există anticorpi "universali".
Aglutinogen - antigen care favorizează aglutinarea (coagularea) globulelor roşii din sânge în
prezenţa anticorpului corespondent.
Aglutinina - anticorp care provoacă aglutinarea (coagularea) globulelor roşii din sânge (eritrocite)
purtătoare ale unui antigen (aglutinogen).
Hemoliza - distrugerea globulelor roşii din sânge.
Izogrup - din acelaşi grup
sangvin.
S-au făcut studii pe
maimuţele Rhesus, întrucât există
multe asemănări între această specie
de maimuţe şi oameni. Aceste
maimuţe deţineau o proteină numită
factorul Rh.
Aproximativ 85% din
populaţia globala posedă această
proteină, fiind numiţi Rh pozitiv,
dacă sângele individului nu prezintă
proteina RH, atunci se numeşte Rh
negativ.
Factorul Rh este, alăturat
grupei de sânge existând 8 grupe de

sânge: 0 pozitiv, 0 negativ, A pozitiv, A negativ, B pozitiv, B negativ şi AB pozitiv şi AB negativ.
Factorul Rh prezintă o importanţă deosebită în cazul unei sarcini.
Compatibilitatea grupelor de sânge:
- grupa de sânge 0 este compatibilă cu grupele A, B, AB şi 0
- grupa de sânge A este compatibilă cu grupele sanguine A şi AB
- grupa de sânge B este compatibilă cu grupele B şi AB
- grupa sanguină AB poate primi/dona sânge doar de la grupa AB
De reţinut că grupa de sânge nu se modifică de-a lungul vieţii, chiar şi după transfuzii de sânge
(excepţie o fac doar cazurile de grefe de măduvă osoasă).
Populaţia tării noastre, în funcţie de frecvenţa de apariţie a grupei sanguine, este reprezentată astfel:
- grupa 0: 33%
- grupa A: 43%
- grupa B: 16%
- grupa AB: 8%
Donatorul şi primitorul universal
Din punct de vedere imunologic:
- grupa de sânge 0I nu conţine nici una dintre proteinele A sau B (antigene) la suprafaţa hematiilor
sale, conţine ambii anticorpi α şi β în plasmă, de aceea, grupa de sânge 0 I este considerată donator
universal (donează tuturor indivizilor).
- grupa de sânge ABIV prezintă ambele antigene A şi B la suprafaţa hematiilor şi nu conţine
anticorpii α şi β în plasmă, ceea ce face ca posesorii acestei grupe sanguine să fie primitori universali.
- grupa de sânge AII poate dona sânge numai grupului AII şi ABIV.
- grupa de sânge BIII poate dona sânge numai grupului BIII şi ABIV
Practic, regulile transfuzionale indică transfuzia de sânge strict izogrup.
Grupul de sânge Rh-negativ poate dona sânge ambelor grupe Rh, grupul de sânge Rh-pozitiv poate
dona sânge numai grupului de sânge Rh-pozitiv.
Factorul Rh şi sarcină
În sarcină, în cazul în care mama are sânge cu Rh negativ, iar bebeluşul moşteneşte grupa de sânge
cu Rh-ul pozitiv din partea tatălui, atunci Rh-ul negativ al mamei poate pune în pericol viaţa fătului. La
prima sarcină, în sângele mamei se vor produce anticorpi anti-Rh.
În cazul celei de a doua sarcini, în cazul în care fătul are Rh-pozitiv, anticorpii anti-Rh produşi
anterior, vor distruge (hemoliza) globulele roşii din sângele fătului. În săptămâna 12 de viaţa intrauterină
apar antigenele aglutinogenele A şi B ce au o structură comună
Este extrem de important ca la fetele care primesc transfuzii de sânge să se stabilească factorul-Rh,
iar dacă acesta este negativ să primească numai sânge cu factor Rh-negativ.
Dacă vor primi sânge cu factor Rh-pozitiv, în sângele lor vor apare anticorpi anti-Rh ceea ce va
avea influenţă negativă, în viitor, atât din punct de vedere al transfuziilor cât şi al unei sarcini în cazul
unui făt cu Rh-pozitiv.
Află ce grupă de sânge va avea copilul tău în funcţie de grupele sanguine ale părinţilor:
Bibliografie:
http://www.cdt-babes.ro/
https://www.mamica.ro/grupele-de-sange/
http://www.sfatulmedicului.ro

La créativité dans le développement de la compétence

de production / de l’expression orale
en classe de FLE
Prof. Roşu Alina
Colegiul Tehnic "Dimitrie Dima" Piteşti
Dans le cas de la communication orale, la seule

expérience d'apprentissage de l„expression orale dans une
langue étrangère, a été, pour beaucoup d'entre nous, celle de
l'école. La capacité d'apprendre non pas seulement les
règles de la grammaire d'une langue dans le but de former
des phrases correctes, mais en particulier la possibilité de
savoir quand utiliser ces phrases, comment s„adresser, sont
essentielles pour maîtriser la communication dans une
langue étrangère.
Toutes les quatre dimensions de l'enseignement de
la langue sont développées à l„école : la capacité
d'expression orale, la capacité de recevoir le message oral,
la capacité de recevoir le message écrit et la capacité
d'expression écrite.
Les techniques utilisées sont la conversation, la
lecture à haute voix, les compositions, les exercices et les
répétitions. Le rôle de l'enseignant est d'être un partenaire
de l'étudiant. L„ interaction a lieu entre l'enseignant et
l'élève, mais aussi entre les élèves.
La participation des élèves au processus d'apprentissage stimule l'imagination, la curiosité, la
créativité et facilite l'apprentissage par l'expérience, contribue à l‟approfondissement de la linguistique, à
l‟élaboration des stratégies de communication, développe l'esprit de compétition.
Tout enseignant de langue française sait que les objectifs du programme pour les classes de lycée
sont établis dans la continuité du gymnase, visant la pratique de diverses stratégies de communication.
Puisque les idées ne peuvent exister dans l'esprit humain que sur la base de matériel linguistique - mots,
des phrases - il est nécessaire que les étudiants aient besoin d„un développement correct du discours, du
vocabulaire et du développement de l'expression orale et écrite.
Le développement des messages oraux et écrits efficaces exigent la connaissance des normes de la
langue française, et implique l„acquisition d„une pratique du vocabulaire et de la grammaire.
Notre but est d„inspirer à nos élèves le désir de développer la créativité à travers la pratique de
l'expression orale et écrite.
Nous essayerons trouver de nouvelles méthodes et des procédés d'enseignement pour développer
non pas seulement la capacité de s„exprimer en français, mais aussi la créativité des élèves.
Les éléments de la grammaire peuvent être un moyen de faciliter la communication orale. Les
matériaux utilisés doivent être à jour. Les ressources utilisées doivent être authentiques - livres, articles de
journaux et de magazines, des poèmes - tous peuvent être exploités de diverses manières.
En utilisant des matériaux authentiques, les élèves peuvent faire des connexions entre leur propre
langue et culture et la langue et la culture françaises. Il doit y avoir de la tolérance pour les erreurs, mais,
aussi il est aussi important de développer la fluidité et la précision de l„expression. Les erreurs ne sont pas
si importantes quand on parle une langue étrangère, le but final étant la transmission du message.
Une grande opportunité sera de créer des activités clairement distinctes. Il y aura des moments où
les apprenants seront invités à se placer dans des situations qui se rapprochent le plus possible d'une
interaction naturelle et spontanée.
L'objectif principal de ces activités est d'improviser avec les moyens linguistiques. Il y aura
d'autres moments où les apprenants sont invités à travailler tel ou tel aspect spécifique : l'intonation, la
phonétique, la syntaxe, la morphologie etc. Deux activités d'expression orale peuvent être mises en
pratique : "l'expression orale libre" d'un part et "l'expression orale" centrée sur la forme d'autre part.
Les connaissances acquises par les étudiants sont durables. Cela a été confirmé à chaque fois que
les élèves ont eu besoin dans la construction des réponses de l'information précédemment apprises.
D'autre part ce fait a vérifié la formation d„une mémoire active, créative chez les étudiants.
Beaucoup de répétions dans de nouveaux contextes ont demandé la mémoire des élèves et ont contribué à
consolider les connaissances. Comme dans toute activité de cours, cela est non seulement une question de
fixer des objectifs, mais aussi d'évaluer leur niveau de réalisation. Un enseignant doit toujours trouver de
nouvelles façons d'expliquer aux élèves comment être/devenir créatif.
De nos jours, les élèves semblent avoir oublié d'être créatifs ; il est assez difficile de développer
l'imagination qui contribue à l„expression écrite ou orale. L'idéal serait de déterminer nos enfants à utiliser
l'Internet ou d„autres moyens qui les motivent, afin de développer leur intérêt pour le français, d'enrichir
leurs connaissances linguistiques, afin d'approfondir leurs connaissances de français, d'enrichir leurs
connaissances culturelles.
Bibliographie:
BOURGUIGNON C., Pour enseigner les langues avec le CECRL. Clé et conseils, Paris,
Delagrave, 2010
MERLE Pierre, L‘ évaluation des élèves : enquête sur le jugement professoral, Paris, Presses
universitaires de France, 1996
PICCARDO E., Créativité et Technologies de l’Information et de la Communication dans
l’enseignement/apprentissage des langues étrangères, Milano, Arcipelago Edizioni, 2005.

16 OCTOMBRIE:
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A ALIMENTAŢIEI
-SIGURANŢA ALIMENTAŢIEI-
Prof. Lemnaru Georgeta
Liceul Tehnologic „Astra” Piteşti
Hipocrate spunea că “alimentaţia este primul nostru medic”. Astăzi, o hrană sănătoasă este mai
importantă decât oricând. Cel puţin 40% dintre cauzele de mortalitate – boli de inimă, cancer, atac
vascular, diabet – sunt direct legate de ceea ce mâncăm.
A mânca sănătos nu înseamnă că trebuie să renunţăm la mâncărurile preferate sau să le înlocuim
cu altele, despre care nici nu am auzit şi care trebuie pregătite special. Important este să cunoaştem
principiile unei alimentaţii sănătoase şi, mai ales, să le aplicăm.
Semnificaţiile Zilei Internaţionale a Alimentaţiei sunt multiple, ele fiind revalorificate şi
îmbogăţite o dată cu fiecare sărbătorire şi aducere a evenimentului în actualitate. Anual, la această dată,
Ziua Internaţionala a Alimentaţiei este sărbătorită şi în România. Sigur, scopul marcării acestei
importante zile este tocmai focusarea atenţiei asupra urgenţei şi importanţei problemelor legate de
populaţie. Este o dată simbolică şi de reflecţie asupra situaţiei generale de pe glob.
Date fiind conjuctura socio-economică, piaţa abia în formare, consumatorul needucat, întâlnim
produse ieftine care nu respectă standardele privind conţinutul de aditivi alimentari.

Unii dintre aceşti aditivi
sunt benefici pentru sănătate
(sunt chiar produse naturale:
E306 – vitamina E, E300 –
vitamina C, E140 – clorofila,
E322 – lecitina), alţii au restricţii
legate de cantitate/100g aliment.
Există aditivi pentru care s-a
demonstrat potenţialul nociv
(E128 – roşu G2, colorant, E233
– tiabendazol, E95 – acetsulfam
K etc.) fiind interzisă utilizarea
lor în diferite ţări. De menţionat
este însă faptul că o industrie
alimentară modernă nu poate face
faţă consumului mare fără unii
dintre aceşti aditivi, care sunt
substanţe chimice adăugate în
alimente sau băuturi cu scopul de
a le ameliora diverse proprietăţi: stabilitatea, rezistenţa la alterare, gustul, culoarea etc.
Din perspectiva cercetării şi dezvoltării calităţii alimentelor consumate de populaţie, nu puţine
sunt proiectele specifice, urmărite îndeaproape şi fondate de Comisia Europeană; se remarcă, în acest
sens, alături de altele, proiectul NOCHEMFOOD (http://www.nochemfood.org/).
Există apoi diferite tehnologii care se bucură de unanimă apreciere în domeniul industriei
alimentare, protecţiei mediului, agriculturii ecologice sau zootehniei, cum ar fi tehnologia elveţiană
„GEOLIFE”. Destule sunt informaţiile care relevă acest lucru (materiale originale putând fi consultate la
adresa http://www.bioma.com/ sau versiunea din limba română - www.bioma.ro).
Există numeroase posibilităţi de informare, dar un anumit grad de ignoranţă face ca alegerea
alimentelor să fie dificilă, cel mai adesea fiind făcută la întâmplare. Este nevoie de o campanie puternică
de educaţie a populaţiei, de programe de instruire a consumatorului.
Sigur, calitatea alimentaţiei zilnice reprezintă unul dintre importantele principii de respectat alături
de toate celelalte care concură la trăirea unei vieţi frumoase şi sănătoase pentru fiecare dintre noi. În
strânsă legătură cu cele amintite mai devreme, realizarea unei agriculturi ecologice poate conferi de
asemenea o creştere certă a calităţii alimentaţie zilnice.
Un alt factor deosebit de important şi determinant care influenţează evoluţia populaţiei este
asigurarea calităţii şi protecţiei mediului în care populaţia vieţuieşte. Marcarea acestor zile reprezintă şi
un binevenit semnal, un îndemn pentru fiecare dintre noi pentru a acţiona unitar şi a ne implica în
protecţia mediului înconjurător, în salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa
nealterat generaţiilor viitoare.
Bibliografie:
1. Radu M Olinescu, Totul despre alimentaţia sănătoasă, Editura Niculescu,2006
2. Ghidul alimentaţiei sănătoase al Şcolii Medicale Harvad”Eat, drink and be healthy‟, 2001
3. Ghid de nutriţie pentru copii, Să creştem sănătoşi, ediţia nr.1, iulie 2008
4. Dr. Gily Ionescu, Traducere si adaptare, 1998, Well Source Inc.


VIOLENŢA DOMESTICĂ ŞI IMPLICAŢIILE EI

ASUPRA COPIILOR
Prof. Ileana Mihaela Cîrstea
Educaţia modernă pune un accent deosebit pe importanţa familiei ca partener. Părinţii, în calitatea şi
de beneficiari indirecţi, ar trebui să cunoască şi să participe în mod activ la educaţia copiilor lor
desfăşurată în grădiniţă. Implicarea familiei nu trebuie să se rezume la participarea financiară, ci şi la
participarea în luarea deciziilor legate de educaţia copiilor, la asigurarea unui mediu de învăţare optim în
familie.
În ultimele două decenii s-a
observat o creştere a violenţei domestice
în societatea noastră. Mai mult chiar,
există opinii conform cărora unii
indivizi prezintă un risc mai mare de a
deveni victime. Violenţa domestică are
efecte extrem de dăunătoare aupra
indivizilor, familiilor şi a societăţii în
general.
Violenţa domestică include
abuzul fizic, sexual, psihologic cât şi
abuzul proprietăţii. Victimele acestor
forme de violenţă consideră că trec
printr-o experienţă care le ameninţă
viaţa şi pot rămâne uneori cu
sentimentul vulnerabilităţii, al neputinţei şi, in unele cazuri extreme, cu un sentiment de groază.
Violenţa domestică este larg răspândită şi se petrece în toate mediile sociale.
O anchetă desfăşurată pe 6000 de familii americane a arătat că între 53% şi 70% dintre bărbaţi
foloseau violenţa (îşi băteau nevestele) uneori şi împotriva copiilor. Alt studiu sugerează că femeile
bătute de soţi vor deveni mai predispuse la folosirea violenţei asupra copiilor. Peste 3 milioane de copii
sunt în pericol de a fi agresaţi de părinţi în fiecare an. Copiii proveniţi din familii în care este prezentă
violenţa domestică prezintă un risc de 15 ori mai mare de a fi agresaţi fizic şi sexual. Între 45% şi 70%
dintre femeile agresate au raportat şi agresiuni asupra copiilor. Cam două treimi dintre copiii agresaţi sa
află în îngrijirea unor mame bătute la rândul lor. De obicei autorii agresiunilor sunt taţii copiilor. Studiile
asupra frecvenţei violenţei fizice şi sexuale arată că aceste forme de violenţă pot fi considerate probleme
sociale serioase.
Un studiu al ONU estimează că, în lume, între 133 si 275 de milioane de copii sunt, anual,
martori ai violenţei domestice. Copiii pot reacţiona diferit când sunt victimele violenţei domestice.
Copiii mai mici ( la nivel de grădiniţă) adesea nu înţeleg sensul abuzului suferit şi sunt înclinaţi să
creadă că au greşit cu ceva. Autoculpabilizarea poate genera sentimente de teamă şi anxietate. E
important să avem în vedere faptul că preşcolarii nu au încă abilitatea necesară de a exprima verbal
ceea ce simt. Ei pot deveni retraşi, tăcuţi, plângăcioşi şi mofturoşi. De asemenea, pot apărea tulburări
ale somnului, ale concentrării, anxietate, dureri de cap.
Spre deosebire de cei mici, preadolescenţii îşi exprimă mai bine emoţiile negative. La
simptomele frecvente şi în copilărie, victimele din această categorie de vârstă pot prezenta o diminuare a
interesului faţă de activităţile sociale , a încrederii în sine, pot deveni rebeli şi neîncrezători mai ales la
şcoală. Sunt frecvente şi izbucnirile temperamentale, iritabilitatea, bătăile între colegi sau fraţi,
maltratarea animalelor de companie, ameninţările cu violenţa la adresa colegilor sau fraţilor ( dă-mi un

stilou sau te lovesc!). De obicei, fetele se vor manifesta prin izolare de ceilalţi şi de aceea, din păcate,
trec mult mai uşor neobservate.
Adolescenţii se pot confrunta cu eşecul sau abandonul şcolar, delicvenţă şi dependenţă de droguri
sau de alcool. Unele anchete au arătat că principala diferenţă între tinerii delicvenţi şi ceilalţi tineri
constă în faptul că provin din familii în care era prezentă violenţa domestică. Aproximativ 1/5-1/3 dintre
tinerii implicaţi în relaţii amoroase îşi agresează în mod regulat partenerele verbal, psihic, emoţional,
sexual şi fizic. Între 30% şi 50% dintre aceste relaţii prezintă aceeaşi evoluţie în ceea ce priveşte
violenţa ca şi relaţiile dintre soţi.
Dar cum pot fi ajutaţi copiii afectaţi de violenţa domestică ?
Pentru unii copii şi adolescenţi unele întrebări legate de viaţa familială se dovedesc dificile, în
special dacă au fost ameninţaţi sau preveniţi de un membru al familiei în legătură cu “conversaţiile cu
străinii” despre evenimente petrecute în familie. Mărturisirea experienţei trăite unui consilier din cadrul
şcolii poate reprezenta un prim pas în ajutarea copilului sau adolescentului dezorientat. Când există
suspiciuni în legătură cu un elev pot fi implicaţi psihologul şcolii, asistentul social, consilierul sau
directorul şcolii când acest lucru este indicat. Deşi circumstanţele fiecărui caz sunt diferite, când un copil
este suspectat că provine dintr-o familie abuzivă, trebuie anunţate autorităţile locale implicate în
protecţia copilului, acest lucru fiind făcut de profesori sau alţi angajaţi ai şcolii. În unele cazuri se poate
dovedi necesară şi anunţarea poliţiei din localitate. Dacă copilul se arată dornic de a vorbi despre
experienţa sa, trebuie să i se ofere posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi sentimentele. Pe lângă
exprimarea verbală, copilul poate fi încurajat să scrie un jurnal, să deseneze sau să picteze, toate acestea
fiind mijloace eficiente de a facilita exprimarea în cazul copiilor mai mici. Adolescenţii au de obicei un
mod de gândire mai abstract şi de aceea au abilităţi de exprimare verbală mult mai bune decât ale
copiilor. Simpla ascultare sinceră şi fără a judeca pe nimeni poate fi utilă pentru victime şi poate
reprezenta un prim pas în acordarea unui sprijin adecvat în viitor. Dacă se consideră necesar, se poate lua
în considerare şi la dorinţa copilului psihoterapia individuală sau/şi de grup.
Bibliografie:
*** Studiul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa asupra copiilor, 2006
Zlate Mielu, 2007, „Introducere în psihologie”, Editura Polirom, Bucureşti
Necula A. 2004 –Manual de psihologie sociala, Editura Polirom, Iasi

Modernitatea limbii în opera lui Costache Negruzzi
Prof. Gărăiman Georgeta,
Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima”, Pitești
Scriitorii români din primele decenii ale veacului al XIX-lea aveau la

dispoziție pentru a exprima ce acumulaseră și ce trăiau lăuntric o limbă
anacronică din multe puncte de vedere nelimpezită, încâlcită în construcții
defectuoase.
Generația literară a primelor decenii din secolul al XIX-lea s-a devotat
misiunii de a refortifica limba, de a o reașeza în cadrele firești de evoluție,
într-un moment când toate vechile alcătuiri se clătinau sub presiunea voinței
de schimbare.
Ca pe toată lumea din epocă, problema limbii îl va obseda și pe
Costache Negruzzi. Întârzierile, alterările, costrângerile la care limba noastră
fusese supusă și care lăsaseră atâtea urme întâlneau pentru prima dată voința
de manifestare a unui mare scriitor.

Negruzzi a deschis calea pentru utilizarea tuturor
mijloacelor existente în acea vreme în limbă, în scopul
evocării sugestive, precise şi dinamice acţiunii, a
oamenilor şi mediului prin aplicarea unui criteriu estetic
just de selecţionare şi organizare a materialului limbii.
Pe această linie Negruzzi cenzurează
regionalismele şi formele artificiale care nu erau potrivite
limbii. Înnoirea continuă a construcţiei stilistice din
rezervorul limbii populare şi din tezaurul istoric, atribuirea
unor funcţii sintactice proverbelor şi zicătorilor vechi
contribuie de asemenea la îmbogăţirea stilului său. Astfel
în opera lui Negruzzi întâlnim germenele procedeelor
artistice literare care vor înflori în mod deosebit în secolul
al XIX-lea. Ampla construcţie frazeologică a prozei lui
Odobescu în care se descrie natura îşi are punctul de
plecare în pasajele narative din bucata ,,Pelegrinagiul”,
pline de mănunte pitoreşti şi de amintiri din literaturile
clasice. Ciocnirea dramatică a caracterelor şi desfăşurarea
violentă a pasiunilor din teatrul lui Alecsandri şi Caragiale
amintesc scene realiste din ,,Alexandru Lăpuşneanul” şi
pitorescul tipurilor din ,,Scrisorile” lui Negruzzi.
Elementele noi în limbă se văd la Negruzzi de la
primele scrieri, precum cele grupate în volumul ,,Amintiri
de juneţe”. Fraza lui capătă originalitate, precizie şi
vigoare stabilind legături interioare între fondul vechi şi
noile achiziţii ale limbii care reflectau noutăţile veacului şi influenţa literaturilor europene clasice. Se pot
cita numeroase citate în care folosirea neologismelor nu se potrivesc cu tonul firesc al povestitorului
inspirat din realităţile societăţii vechi sau moderne, influenţat nu numai de felul de a vorbi al poporului,
dar şi al cărturarilor vremii sale. Astfel, construcţii de tipul: ,,se lăsa la o melancolie ce o făcu mai
interesant”, ,,duelul este un prejudeţ”, ,,simtiment de onor”, etc. înseamnă de fapt un material nou în
vocabularul limbii literare, care nu micşorează valoarea vechiului material de forme, cuvinte şi expresii
din care scriitorii cu dragoste de limbă au luat ceea ce le trebuia ca să exprime colorat şi plastic o idee.
Valorificarea documentelor istorice cu atenţie, precum şi a literaturii populare, s-a îmbinat în
creaţia scriitorilor din generaţia revoluţionară de la 1848 cu folosirea corectă a celorlalte surse de
îmbogăţire a limbii literare, cum sunt: împrumuturile, adaptările, calcurile lingvistice. În acest mod,
jargonul pestriţ al claselor explotatoare sunt înclinate să imite nu numai felul de a trăi, a lucra, a gândi, ci
şi modul de a se exprima al turcilor, grecilor.
Claritatea limbii lui Negruzzi provine şi din simplitatea topicii lui, scriitorul lurmând exemplul
limbii populare şi pe al limbii franceze din care a dat numeroase traduceri și nu pe cel al literaturii noastre
vechi. În ,,Scrisoarea a XVII-a”, Negruzzi critică cu spirit şi cu severitate deformarea limbii în construcţii
topice neadecvate.
Negruzzi a folosit totuşi anumite inversiuni topice. Acestea apar frecvent, dar nu dislocă pe
dimensiuni mari termenii din succesiunea lor firească, ei păstrând intactă claritatea comunicării, al cărei
relief îl sporesc. Sunt aşadar inversiuni stilistice ce cuprind întreaga serie de posibilităţi ale limbii române.
Modelul de limbă literară pe care l-a urmărit şi realizat în chip original Negruzzi e rodul unei
pasionante munci de cunoaştere, asimilare şi şlefuire a materialului limbii naţionale. Principiul unităţii
limbii scrise şi scopul cultivării ei treptate prin strădania scriitorilor, l-au călăuzit în crearea unui
instrument de comunicare limpede, concentrat, viguros. Stilul lui expresiv şi dens, familiar şi nou de
atâtea ori, a apărut în urma unei continue selectări a elementelor şi a formelor limbii. Echilibrul clasic
care domină stilul lui Negruzzi şi caracterul original al artei sale a apărut în urma şlefuirii textului,
conferindu-i astfel operei sale o aură inconfundabilă.
Linia moderatoare pe care din chemare lăuntrică Negruzzi se simţea îndemnat s-o urmeze se va
întâlni cu excese nu doar în ceea ce priveşte limba, ci în tot spiritul epocii sale deloc moderate, calme. Nu
este vorba despre evenimentele mari care au brăzdat-o, despre violenţele istoriei, ci despre aspectele pe
care un observator de oameni şi moravuri ca Negruzzi le putea reţine din cotidianul mărunt, din
obişnuitele desfăşurări ale vieţii din anii 1830, aşa cum el le-a fixat în ,,Amintiri de juneţe" sau în unele
,,scrisori" din ,,Negru pe alb".
Opera lui Negruzzi rămâne un capitol esenţial în cartea istoriei literaturii române, şi în paginile
criticii literare, ea fiind considerată de toţi cercetătorii drept un început de drum.
Bibliografie:
Diaconescu, 1969 – P. Diaconescu, Limba și stilul lui C. Negruzzi, în Studii de istoria limbii
române literare, II, Secolul XIX, București, Editura pentru Literatură;
Diaconescu, 1974 – P. Diaconescu, Elemente de istorie a limbii române literare moderne,
București, Editura Academiei;
Ursu, 2006 - N. A. Ursu, D. Ursu, Împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române
literare, II, Repertoriu de cuvinte și forme, Iași, Editura Cronica.

Rolul lecturii în educarea tinerilor
Bibliotecar Bădica Daniela
Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima” Pitești
În opinia mea, lectura are un rol important în formarea și educarea tinerilor deoarece lărgește
orizontul de cunoaștere, ajutând la dezvoltarea acestora din diferite puncte de vedere.
În primul rând, lectura are rolul
de a forma gustul adolescenților
pentru literatură și pentru estetic. Este
dovedit că, în urma lecturării unei
cărți, cititorul își formează o părere,
aflând dacă acel gen de carte li s-a
potrivit, dacă ar mai citi o astfel de
carte sau dacă dorește să citească
ceva diferit. Astfel, se formează
gustul pentru literatură, care se
dezvoltă odată cu lecturarea regulată.
De exemplu, în cazul studierii la
școală a unor diferiți scriitori, prin
lecturarea operelor scrise de către
aceștia, tinerii își dezvoltă gustul pentru literatură.
În al doilea rând, lectura ajută la lărgirea orizontului de cunoaștere, în toate domeniile posibile. Prin
lectura cărților, tinerii află lucruri noi, își dezvoltă exprimarea, insușindu-și cuvinte noi, descoperă locuri,
evenimente, povești, care îi ajută în dezvoltarea psihică și intelectuală, dar și afectivă. De exemplu, în
urma lecturării unei cărți despre istoria românilor, tinerii află informații noi, pot fi influențați în alegerea
unei cariere, de exemplu, de istorici, și le dezvoltă respectul și iubirea pentru țară.
Cum îi pregăteşte lectura şcolară pentru viaţă pe tinerii de azi? Întrebarea cred că merită o dezbatere
profundă.
Ce recomandă programele şcolare? Care este rolul lecturii şi al studiului literaturii în şcoală?
Programele actuale pun accent, în gimnaziu și liceu, pe dezvoltarea strategiilor de lectură şi pe
cunoaşterea trăsăturilor unor tipuri de texte (nonliterare – ştiri, articole, reclame etc. – şi literare – basm,
nuvelă, schiţă, pastel, baladă, comedie), urmărind formarea unui cititor care să înţeleagă ceea ce citeşte.
Perspectiva comunicativă a programei presupune înţelegerea lecturii ca proces de comunicare, în care

cititorul activează cunoştinţele şi experienţele ce-l ajută să construiască o interpretare a textelor pe care le
citeşte. Nu există autori canonici sau texte obligatorii în aceste programe.
Totuşi, o privire rapidă asupra manualelor de limba şi literatura română pentru gimnaziu și liceu
confirmă existenţa unor autori „canonici“, prezenţi în toate manualele: Creangă, Caragiale, Eminescu,
Sadoveanu, Alecsandri. În rest, opţiunile autorilor de manuale sunt foarte diverse, cuprinzând texte ale
unor autori selectaţi în mod tradiţional în manuale (Brătescu-Voineşti, Gârleanu, Agârbiceanu), dar şi
texte din literatura română contemporană (Ana Blandiana, Marin Sorescu, Mircea Cărtărescu) sau din
literatura universală (Michael Ende, de exemplu, la Humanitas). Acestea sunt faptele. Dincolo de
existenţa oficială sau de facto a unei liste de autori canonici sau de recomandările privind tipurile de texte
ce pot fi studiate în şcoală, programele menţionează clar finalităţile lecturii în gimnaziu. În esenţă, acestea
propun formarea unui cititor care, prin lectură, să înţeleagă mai bine lumea în care trăieşte şi pe sine
însuşi. De aceea, selecţia textelor nu este totul. Cred că modul în care profesorul abordează acele texte
este esenţială. Doar profesorul care face eforturi, care e la curent cu apariţiile recente şi care dovedeşte
creativitate şi viziune didactică poate să le dezvolte elevilor gustul pentru lectură, competenţele de lectură
şi să-i facă să devină cititori pe tot parcursul vieţii.
Ce se cere la examene? Şi totuşi, de ce se studiază literatura în şcoală? Sigur, nu e suficient să vedem
ce zic programele. Profesorii şi părinţii sînt întotdeauna preocupaţi de urgenţa obstacolului imediat:
examenul. Profesorii: meditaţii! Părinţii: note mari! Elevii? Toată lumea se agită pentru ca elevii să treacă
examenul cu bine şi, eventual, şi cu o notă cît mai mare. Această presiune duce la ceea ce se numeşte
„învăţarea pentru examen”, şi nu la „învăţarea pentru viaţă”. Am cunoscut copii care au luat 10 la
examen, fără să fi citit vreo carte! Avem o problemă: ce evaluează aceste examene?
În acest moment, există o discrepanţă între programe şi cerinţele pentru examen. Testarea are în
vedere mai degrabă învăţarea şi reproducerea unor cunoştinţe, şi nu dovada că elevii pot înţelege şi
interpreta un text la prima vedere, că gândesc critic sau că pot argumenta o idee. E adevărat, competenţele
sînt mai dificil de evaluat decît cunoştinţele. Totuşi, experienţa testelor PISA demonstrează că este posibil
(aceste teste au introdus şi textele digitale în probele de concurs). Dar discrepanţa menţionată complică, în
mod evident şi inutil, viaţa profesorilor şi a elevilor. Profesorii sînt prinşi între două repere între care cu
greu pot construi punţi viabile: programa şcolară şi cerinţele pentru testare. Elevii, sub influenţa
părinţilor, învaţă pentru examen, fără să înţeleagă rolul pe care lectura îl poate avea, pe termen lung, în
viaţa lor şi pentru dezvoltarea lor personală.
Ce pot face profesorii? De ce şi cum poate fi studiată literatura în şcoală azi? Aşa cum spuneam,
profesorii trebuie să găsească punţi între cele două repere care le orientează demersurile didactice:
programele şi cerinţele pentru examen. Nu e uşor să împaci şi capra, şi varza, dar soluţii există. Numai că,
pentru ca acestea să devină viabile, termenul-cheie al ecuaţiei didactice care intră în joc este elevul. Şi nu
orice fel de elev, ci acela care aparţine, aşa cum arată cercetările moderne, unei noi paradigme de gîndire
şi comportament. Elevul homo zappiens sau elevul digital native.
Aşa stînd lucrurile, pentru profesori este important să încerce să-şi cunoască elevii, să afle ce îi
interesează, de ce le place sau nu să citească, care sînt experienţele de învăţare nonformală pe care aceştia
le au. Orice profesor poate, dacă vrea, să găsească modalităţi de a-i implica pe elevi în lectura
exploratorie şi interpretativă, prin diversificarea perspectivelor de abordare şi prin valorificarea
strategiilor şi a noilor tehnologii pe care elevii le mînuiesc cu uşurinţă.
Este bine ca oferta de texte propuse spre studiu să fie echilibrată, în aşa fel încît elevii să citească şi
texte recente sau actuale (din literatura română şi universală), care sînt de interes pentru ei, dar şi texte
canonice (care au, fără îndoială, un potenţial formativ – la nivel personal, identitar, cultural – ce poate fi
valorificat). Indiferent însă de tipul textului propus pentru lectură, modul în care profesorul reuşeşte să
deschidă interesul elevilor pentru text este fundamental.
Care este atitudinea elevilor faţă de lectură? De ce citesc sau de ce nu citesc copiii? Cred că
răspunsul privitor la atitudinea elevilor faţă de lectură este în mare măsură determinat de ceea ce se
întîmplă în clasă, de modul în care profesorul reuşeşte să pună lectura în scenă. Sigur, şi părinţii au un rol,
dar cred că, statistic, acest rol e din ce în ce mai mic şi din ce în ce mai mult lăsat pe seama şcolii. Pentru
a afla de ce citesc sau nu elevii lor, profesorii pot pregăti chestionare; e important să le poată interpreta, în
aşa fel încît să găsească şi căi de a veni în întîmpinarea nevoilor pe care le au elevii lor în privinţa lecturii.

Multe cercetări privind lectura spun că, de fapt, copiii şi tinerii de azi citesc la fel de mult, poate chiar
mai mult decît cei din generaţiile anterioare, dar citesc altfel, şi „texte“ mai diverse (între care şi mesaje
de pe reţele de socializare). De aceea, e bine ca profesorul să ştie ce interese de lectură au elevii, ce medii
folosesc pentru a citi, spre a putea face legături între ceea ce citesc pentru şcoală şi ceea ce citesc şi cum
citesc în timpul liber.
Cred că lectura rămîne, încă,
una dintre căile importante de
formare şi dezvoltare personală.
Iar rolul profesorului este acela
de a o menţine vie, ba chiar de a
o face atractivă. Lectura este,
încă, o modalitate esenţială prin
care chiar şi copiii de azi pot
înţelege lumea şi se pot înţelege
mai bine pe ei înşişi. Profesorii
nu pot ignora acest rol
fundamental al lecturii. Cred că
mulţi dintre ei pot selecta texte relevante pentru elevii lor şi pot propune abordări care să provoace
inteligenţa, imaginaţia, sensibilitatea şi creativitatea elevilor. Depinde doar de profesor cum reuşeşte să
facă acest lucru. Dacă profesorul nu încearcă, elevul îl va ignora. Cîtă vreme există o asociaţie a
profesorilor de română (ANPRO), cercuri şi cluburi de lectură, edituri care scot cărţi pentru copii,
profesorul nu e tocmai singur în acest efort.
În concluzie, lectura ajută la educarea tinerilor, ea fiind un punct esențial care trebuie atent urmărit
atât de către profesori, dar și de către părinți, aceștia îndrumându-i pe elevi să citească.
Lectura are un rol important în dezvoltarea şi formarea personalităţii. Este evident că deprinderea lecturii
rămâne o bază solidă pentru toată viaţa. În lipsa îndrumării părinţilor, educatorilor, profesorilor, foarte
mulţi şcolari nu simt nevoia de a citi. Numai o lectură îndrumată poate să dezvolte un interes continuu.
Acest fapt generează interesul de a citi din plăcere, de a pătrunde în lumea misterioasă a cărţii.
Ca gen de lectură putem alege orice, începând de la poezie şi încheind cu romanul. Lectura a devenit
fragilă şi din cauza concurenţei neloiale cu mass-media, cartea este cea care suportă consecinţele. Fie în
biblioteci sau în alte locuri lectura este totuşi o experienţă unică, interesantă şi captivantă. Lecturarea
cărţilor, a manualelor, a însemnat întotdeauna informare, instruire şi educaţie, în sensul cel mai larg. Ea
dă consistenţă şi sens existenţei însăşi. Ea este o modalitate de a educa, instrui şi a contribui la formarea
valorilor morale a cititorului. Lectura oferă cititorului frumuseţile neimaginabile ale poveştilor,
povestirilor şi a altor texte, unde imaginaţia şi fantezia zboară, trăind împreună cu eroii şi personajele
bucurii, dezamăgiri, speranţe.
Lectura este magia atrăgătoare în timpul liber, descoperiri despre călătoriile oamenilor, biografiile
oamenilor celebri, a ştiinţei şi tehnicii. Lectura nu cere prea mult de la cititor decât atenţie şi dăruire. În
acest mod ea are rolul de a forma şi educa tânăra generaţie. Ea este un mijloc de obţinere a informaţiei,
păstrarea capacităţii de a gândi, judeca, de a căuta soluţii în rezolvarea unei probleme.
Atunci când eşti în lumea minunată a lecturii eşti cu mult mai fericit sufleteşte, cu mult mai bogat şi
mulţumit. A lectura nu este numai o activitate, o obligaţie dar şi o comunicare cu tine însuşi.
http://cnec-catedraderomana.blogspot.ro/2013/01/rolul-lecturii-in-educarea-formarea.html
http://wwwbibliocity.blogspot.ro/2010/04/lectura-izvorul-cunoasterii.html
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/lectura-si-elevii-epocii-digitale

METODE INOVATOARE ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL:

ÎNVĂȚAREA ACTIVĂ A LITERATURII
(STUDIU)
Prof. Alina Roșu

Colegiul Tehnic ,,Dimitrie Dima” Pitești
Învăţarea centrată pe elev oferă elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la
disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu. Această perspectivă subliniază
caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev, promovând ideea că elevilor trebuie să li se
ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la: ceea ce se învaţă,
modul cum se învaţă şi de ce, momentul când se învaţă.
O persoană care învaţă eficient are scopuri
clare privitoare la ceea ce învaţă, are o gamă largă
de strategii de învăţare şi ştie când să le utilizeze,
foloseşte resursele disponibile în mod eficace, ştie
care îi sunt punctele forte şi punctele slabe,
înţelege procesul de învăţare, îşi controlează
sentimentele în manieră adecvată, îşi asumă
responsabilitatea pentru procesul lor de învăţare şi
îşi planifică, monitorizează, evaluează şi
adaptează procesul de învăţare. La baza învăţării
eficiente centrate pe elev există câteva principii:
accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe
persoana care învaţă şi nu pe profesor;
recunoaşterea faptului că procesul de predare în
sensul tradiţional al cuvântului nu este decât unul
dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i
ajuta pe elevi să înveţe; rolul profesorului este
acela de a administra procesul de învăţare al
elevilor pe care îi are în grijă; recunoaşterea
faptului că, în mare parte; procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este
de faţă; înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie împărtăşită
şi elevilor; profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi
administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare
atât în sala de clasă, cât şi în afara ei; luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte
diferite.
Iată câteva exemple de învăţare centrată pe elev: lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi
cuprinde întrebări sau activităţi care să îi implice pe elevi; elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum
se informează pe o anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor; elevii pot beneficia de meditaţii,
în cadrul cărora pot discuta despre preocupările lor individuale cu privire la învăţare şi pot cere îndrumări;
aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată – nu li se oferă informaţii
standardizate; pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi
aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă; se fac evaluări care permit
elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţa reală, cum ar fi studiile de caz şi simulările; Lecţiile
cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii le preferă în învăţare
(vizual, auditiv, practic / kinetic); lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită
participarea activă a elevilor la învăţare; lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe
marginea celor învăţate, a modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de
învăţare în cazul lor.

Aşadar, este important să se utilizeze metode de predare care permit persoanei care învaţă şi
cadrului didactic să depisteze concepţiile greşite şi apoi să le corecteze. Învăţarea trebuie să cuprindă
activităţi de prelucrare a noii materii învăţate, care trebuie legată de ceea ce elevul ştie deja. Pentru a fi
vorba de o învăţare “de profunzime” e necesar ca sarcinile să fie autentice, stabilite în context
semnificativ şi legate de viaţa reală fără a se repeta unele lucruri, deoarece acest fapt duce doar la
învăţarea “de suprafaţă”. Având în vedere faptul că învăţarea elevilor va implica erori, sarcinile trebuie să
le ofere ocazia de a se autoevalua, de a corecta, de a discuta cu colegii, de a primi reacţia profesorului,
precum şi de a face alte verificări de “conformitate cu realitatea”. Învăţarea activă presupune utilizarea
unor întrebări care antrenează elevii şi le impune elevilor să îşi creeze propriile concepţii cu privire la
noua materie învăţată. De exemplu: utilizarea sarcinilor şi întrebărilor care stimulează gândirea elevilor şi
se bazează pe Taxonomia lui Bloom şi nu simpla reamintire. Aceste sarcini şi întrebări necesită mai multă
gândire şi prelucrare: Analiză: întrebări de tip “de ce ? ”, Sinteză: întrebări de tip “cum? ”, “ai putea să? ”
Evaluare: întrebări de judecată; utilizarea lucrului în grup, care solicită elevilor să discute materia
învăţată, astfel încât să colegii să se verifice între ei şi să înveţe unii de la alţii; utilizarea studiilor de caz
care leagă subiectul discutat de viaţa reală sau de experienţele anterioare şi deci de învăţarea anterioară.
Nu se pot face raţionamente pe marginea materiei învăţate înainte ca aceasta să fie conceptualizată; de
aceea, întrebările care solicită raţionamentul vor determina conceptualizarea. Metodele de gândire critică
se bazează pe folosirea unei game largi de întrebări care stimulează participarea elevilor la discuţie şi să
determine soluţiile din perspective variate. Nu sunt recomandate: întrebările închise (cu răspuns „da” sau
„nu”); întrebările care direcţionează răspunsul („nu este aşa că…”); întrebările care solicită exclusiv
memoria. Tipuri de întrebări care stimulează gândirea critică: Ce s-a întâmplat? (elevii sunt ajutaţi să-şi
clarifice perspectiva asupra problemei); De ce s-a întâmplat? (elevii sunt ajutaţi să înţeleagă cauze,
efecte); De ce au făcut aşa? (permite deplasarea accentului spre căutarea motivelor, cauzelor interioare);
Se putea face şi altfel? (se încurajează ideea că acţiunile sunt de fapt rezultatul unei alegeri sau sunt
influenţate de faptul că nu au ales cea mai bună alternativă posibilă); Poţi să faci şi tu? (este deschisă
ideea transpunerii teoriei în practică); Ce ai fi făcut tu dacă erai într-o asemenea situaţie? Ce crezi că a
simţit cel în cauză? Ce ai fi simţit tu într-o asemenea situaţie? (permit observarea măsurii în care elevii
folosesc empatia în anumite situaţii, în ce măsură pot identifica alternative, dar şi dezvoltarea inteligenţei
emoţionale a elevilor); A fost drept/corect/ ? A fost greşit? De ce? (permit urmărirea stadiilor dezvoltării
morale).
Avantajele metodelor de gândire critică: dezvoltarea pe termen lung a relaţiilor deschise, de
colaborare; dezvoltarea capacităţii elevilor de a gândi critic; stimularea învăţării independente; asumarea
responsabilităţii elevilor faţă de propriul proces de învăţare; înţelegerea logicii argumentelor ; sintetizarea
unor idei provenite din surse diferite; formarea unor opinii argumentate.
Metoda "mozaic" este o metodă de învăţare prin colaborare şi are la bază împărţirea grupului mare
de cursanţi în mai multe grupe de lucru,
coordonate de formator. Etapele metodei: Etapa I:
Se împarte clasa în grupe de câte patru elevi ; Se
numără până la 4, astfel încât fiecare membru al
celor patru echipe să aibă un număr de la 1 la 4;
Dacă este foarte numeroasă clasa, s-ar putea să fie
nevoie să se facă, de exemplu, două grupe cu
numărul 1. Se împarte tema în patru sub-teme ;
Fiecare membru al grupelor va primi o fişă de
învăţare (elevii cu nr.1 –fisa nr.1,cei cu nr. 2 –fisa
nr. 2…) Se dă sarcina: fiecare elev va trebui să
studieze întreaga lecţie, care va fi însă predată de
colegii de grup pe fragmente; Toţi elevii cu nr. 1
se adună într-un grup, cei cu nr. 2 în alt
grup…Aceştia se vor numi “experţi” şi citesc
fragmentul care le revine , discută între ei,
hotărăsc modul în care vor preda; Etapa a II-a: Se
refac grupele iniţiale şi “experţii” predau celorlalţi
colegi de grupă ceea ce au studiat; Etapa a III-a: profesorul va răspunde întrebărilor la care “experţii” nu
au ştiut să dea răspuns şi corectează eventualele informaţii eronate.
Ce face profesorul în timpul învăţării prin colaborare? Este foarte important ca profesorul să
monitorizeze predarea, pentru a fi sigur că informaţia se transmite corect şi că poate servi ca punct de
plecare pentru diverse întrebări; stimulează cooperarea, asigură implicarea, participarea tuturor
membrilor. Avantaje ale folosirii metodei: are caracter formativ; stimulează încrederea în sine a
participanţilor; dezvoltă abilităţi de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului;
dezvoltă gândirea logică, critică şi independentă; anihilarea “efectului Ringelmann”(lenea socială, când
individul îşi imaginează că propria contribuţie la sarcina de grup nu poate fi stabilită cu precizie).
Aplicaţie la clasa a XII-a: ,,Să se identifice elementele romantice / simboliste din textele de mai
jos: După ce s-a împărţit clasa în patru grupe, cei cu nr. 1 vor analiza comparativ prima strofă de la
ambele poezii, cei cu nr. 2 a doua strofă... Apoi experţii vor expune ideile, iar profesorul va răspunde
întrebărilor la care “experţii” nu au ştiut să dea răspuns şi corectează eventualele greşeli.”
Sonet Sonet
de Mihai Eminescu de G. Bacovia
Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, E-o noapte udă , grea, te-neci afară
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Prin ceaţă- obosite, roşii, fără zare-
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Ard afumate, triste felinare,
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. ca într-o crâşmă umedă, murdară.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; Şivoaie –n case triste inundară-
Dar şi mai bine când afară-i zloată, Ş-auzi tuşind o tuse-n sec amară-
Să stai visând la foc, de somn să picuri. Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri, Ca Edgar Poe, mă reîntorn spre casă,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii ; Ori ca Verlaine, topit de băutură-
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Deodat-aud foşnirea unei rochii, Apoi cu paşi de-o nostimă măsură,

Un moale pas abia atins de scânduri… Prin întuneric bâjbăiesc prin casă.
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii. Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură
Bibliografie:
[1] Proiectul FEDA (RP M132 H ) 1998. Dezvoltarea stilurilor eficiente de învăţare.
[2] COSĂCEANU, Anca - Didactique du français langue étrangère, Ed.Cavalioti, 2003.
[3] TAGLIANTE, C. - Technique de classe, Ed. CLE International, 1994.


PROTEINELE
Laborant Băzăvan Dorina
Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima” Pitești
Proteinele sunt, din punct de vedere
chimic compuşi macromoleculari naturali, cu
structura polipeptidică, care prin hidroliză
formează -amino acizi. Ele conțin pe lângă
carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf, potasiu și
alţi halogeni. Denumirea de proteine vine din
limba greacă, proteias însemnând primar.
Alături de glucide și lipide proteinele
furnizează energie pentru organism, dar ajută
și la refacerea țesuturilor lovite. Pe lângă
acestea, ele intră în structura tuturor celulelor,
și ajută la creșterea și refacerea celulelor. Unii
hormoni conțin proteine, aceştia având rol în
reglarea activității organismului. Participă la
formarea anticorpilor , ajutând la debarasarea de toxine și microbi. Formarea unor enzime și fermenți
necesită prezența proteinelor. Și nu în ultimul rând, ele participă la formarea dioxidului de carbon, a apei,
prin aportul energetic rezultat din arderea lor.
Clasificarea proteinelor:
 după sursa de provenienţă: proteine de origine vegetală; proteine de origine animală
 după solubilitatea în apă şi în soluţii de electroliţi: insolubile (fibroase); solubile (globulare)
 după produşii rezultaţi la hidroliza totală: proteine propriu-zise ( prin hidroliză totală se obţin
numai α- aminoacizi); proteine conjugate sau proteide ( prin hidroliză totală se obţine, pe lângă; α-
aminoacizi, şi o altă substanţă, care în structura proteinei apare ca grupă prostetică).
Proteinele solubile sau globulare apar în celule în stare dizolvată sau sub formă de geluri
hidratate. Ele au însuşiri fiziologice specifice şi se subîmpart în albumine şi globuline. Albuminele sunt
solubile în apă şi în soluţii diluate de electroliţi (acizi, baze, săruri),iar globulinele sunt solubile numai în
soluţii de electroliţi.
Exemple de proteine solubile:
 albuminele din ouă; caseina din lapte; globulinele şi albuminele din sânge (hemoglobina,
fibrinogenul);proteinele din muşchi (miogenul şi miosina); proteinele din cereale (gluteina din
grâu, zeina din porumb); proteinele produse de viruşi (antigeni) şi bacterii; anticorpii;
nucleoproteidele; enzimele; hormonii proteici (insulina)
NECESARUL DE PROTEINE
Depinde de necesitatile organismului cantitativ:
Copii: 0-6 ani - 3-4 g prot/kg corp/24; 7-12 ani - 2-3 g prot/kg corp/24; 12-20 ani - 1,5-1,7 g prot/kg
corp/24h
Adulţi: 1,2-1,5 g/kgc/zi (ex: 75 kg, 85-105 g proteine/zi)
Gravide şi mame care alăptează: 2 g/kgc/zi
Sportivi, muncitori, refaceri musculare: 2-3 g/kgc/zi
SURSE DE PROTEINE
Produse animale:
 lapte, brânzeturi (100g brânză = 25-30 g proteine), carne (20% proteine),viscere (ficat,
rinichi, inima, splină, peşte), ouă.
Leguminoase:
 fasole (20-25%), mazăre, soia (35%).
Cereale :
 pâine (8%)
 Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci, legume, fructe (ultimele 2 mai puţin).
PROTEINE EXISTENTE ÎN PRODUSELE ALIMENTARE
• Carnea şi produsele din carne
sunt principalele surse de proteine de
calitate superioară.
• Conţinutul de proteine variază
invers proporţional cu conţinutul de
grăsime, în cărnurile slabe cantitatea de
substanţe proteice fiind maximă
(17…22%) comparativ cu cărnurile
grase. Proteinele intracelulare care
formează marea majoritate a cărnii
macre au o structură amino-acidică
echilibrată, adecvată necesarului
organismului uman.
• Proteinele extracelulare din
tendoane, cartilagii, fascii, sunt
reprezentate mai ales prin colagen şi
elastină, lipsite de triptofan şi sărace în ceilalţi aminoacizi esenţiali. Colagenul şi elastina scad
valoarea nutritivă a ţesuturilor care le conţin.
COMPOZIŢIA MEDIE A LAPTELUI DE VACĂ

Laptele şi produsele lactate conţin proteine de calitate superioară, în medie 3.5% la laptele de vacă,
cantităţi ce se concentrează de 3.5…8 ori în brânzeturi.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ MEDIE A OULUI (%)
• Oul este singurul aliment care conţine proteine şi lipide în cantităţi proporţionale (13% şi
respectiv 11% pentru oul de găină).
• Amestecul proteinelor albuşului şi gălbenuşului realizează cea mai valoroasă proteină din punct de
vedere nutritiv, cu conţinutul amino-acidic cel mai echilibrat, considerată proteina etalon pentru
aprecierea valorii nutritive a altor surse alimentare de proteine.
Conţinutul în substanţe nutritive şi energie a unor produse cerealiere şi leguminoase (%)
Produsele cerealiere şi leguminoase contribuie şi la acoperirea necesarului de proteine. Conţinutul în
aceste componente variază între 7…12% în produsele cerealiere şi ajunge la 20…34% la leguminoase.
Proteinele componente sunt însă proteine de clasa a II-a cele din cereale având ca aminoacid limitat lizina
şi cantităţi relativ mici din alţi aminoacizi esenţiali.
Din punctul de vedere al valorii nutritive a proteinelor furnizate, soia ocupă cel mai bun loc, cu o
poziţie intermediară între cereale şi produsele de origine animală, iar porumbul conţine cea mai deficitară
proteină (zeina). Proteinele sunt inegal distribuite între formaţiunile anatomice ale boabelor, fiind
concentrate mai ales în embrion şi stratul aleuronic.
Bibliografie:
1. Traila A, Mota M, Mota E – Actualități în metabolismele intermediare, Editura didactică și
pedagogică, București, 1996
2. Ionescu A, Rinderu E – Alimentația și medicația în efortul sportiv – Ed. Universitaria Craiova, 2004


TURISMUL MONTAN ÎN REGIUNEA

VĂII DÂMBOVIȚA, ZONĂ FAVORABILĂ
ACTIVITĂȚILOR SPORTIV-TURISTICE
Prof. Camelia Miezu,
1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ A ZONEI VALEA DÂMBOVIȚEI

Zona montană din
județului Argeș reprezintă un sfert
din suprafață și oferă un ținut
mirific, un cadru natural în care se
întâlnesc numeroase atracții
turistice, precum: cascade, peșteri,
chei, lacuri, faună, floră deosebită,
etc. "Peisajul montan argeşean
include peste două treimi din
masivul Făgăraş, întreg masivul
Iezer, jumătatea sudică a Pietrei
Craiului, masivul Ghiţu-Frunţi şi o
cincime din masivul Leaota, în
total aproximativ 2000 km pătraţi
de suprafaţă montană".3
Regiune Valea Dâmboviței
face parte din județul Argeș. Râul
Dâmbovița izvoraște de pe
versantul de N al Muntilor Iezer, de la 2240 m altitudine, curge mai întâi pe directia SV-NE, pâna în
dreptul vf. Papușa, unde brusc îsi schimba directia catre S-SE, traverseaza extremitatea sudica a Muntilor
Piatra Craiului prin impresionantele chei ale Dâmbovitei, trece prin zonele derpresionare Rucar-
Dragoslavele, desparte apoi Subcarpatii Ialomitei de Muscelele Argesului si Piemontul Cândești, străbate
Câmpia Româna si trece prin Bucuresti, unde are cursul canalizat.
Zona Vale Dâmboviței, zona montană a văii se află în partea de N-E a județului Argeș, între
Câmpulung și Brașov și este străbătută de șoseaua națională N73, șosea ce leagă Piteștiul de Brașov.Ca
puncte de reper această Vale, de la S la N, străbate județul în zona montană din comuna Dragoslavele-
Rucăr-satul Podul Dâmboviței-Sătic-Barajul Pecineagu.
Dragoslavele este o comună din nordul județului Argeș, situată la baza muntilor Leaota, pe malul râului
Dambovița și este străbătută de drumul național DN73 Pitești-Brasov.
Rucăr este o comună alcătuită din două sate: Sătic pe valea Dâmboviţei şi Rucăr situat la
confluenţa dintre pârâul Râuşor şi pârâul Dâmboviţa.Satul are cam 200 de locuitori și este situat pe valea
superioară a Dâmboviței, între culmile E ale Munților Iezer-Păpușa și Piatra Craiului.Comuna Rucăr este
"situată la contactul a cinci unități de relief, Munții Iezer-Păpușa, Munții Făgăraș, Munții Piatra Craiului,
Munții Leaota și Culoarul Bran - Rucăr - Dragoslavele.
Sătic este un sat în comuna Rucăr şi este situat pe valea superioară a Dâmboviţei, între Munţilor
Iezer-Păpuşa şi Piatra Craiului".4
Podul Dâmboviței se află la răscrucea unui important complex de chei săpate în calcar de râurile
Dâmbovița si Dâmbovicioara. Pornind din centrul localitatii, un drum forestier urmareste Dâmbovița în
amonte, spre izvoare și strabate cheile de la Plaiul Mare (Cheile Mari ale Dambovitei), oprindu-se, dupa
3
Zona montana a Argesului si Muscelului : https://www.cjarges.ro/proiectul-zona-montana-a-argesului-si-muscelului
4
Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83tic,_Arge%C8%99
40 de km, pe barajul de la Pecineagu. Un altul urcă pe Dambovicioara și dupa peștera Dâmbovicioarei, se
opreste la cabana Brusturet, sub creasta Pietrei Craiului.
1.1. ISTORIA
Numele zonei, este dat de râul care o străbate și care are o legendă foarte frumoasă conform wikipedia:
"Legenda spune că Dâmbovița era soția lui Bucur ciobanul și că împreună au pus bazele orașului
București. "5.
1.2. ELEMENTE CLIMATICE
Datorită bogăției formelor de relief, clima suferă influențe care determină temperaturi medii
anuale scăzute în nordul județului, acolo unde altitudinea depășește 800 m, și mai ridicate în zona de deal
și șes. Valorile medii gravitează în jurul a 10 grade la granița cu Teleormanul.Pe vârfuri zăpada se
păstrează tot anul, cu excepția lunilor de vară, în timp ce spre sud cantitatea de apă pe metru pătrat scade
puternic.
1.3. REZERVAŢII ŞI MONUMENTE ALE NATURII
Pe întreg cuprinsul judeţului Argeş se întâlnesc o mulţime de monumente ale naturii, unele dintre
acestea având o deosebită valoare ştiinţifică.
În comuna Dragoslavele din zona studiată a acestei lucrări se întâlnesc Colţii Ghimbavului,
sistemul ecoturistic Leaota, rezervaţia Piatra Craiului.
În comuna Rucăr, pe versantul de V al Pietrei Craiului se întâlnesc Cheile Mari ale Dâmboviței și Marele
Grohotiş. De asemenea în Rucăr Peșterea Urșilor a fost declarată zonă protejată prin lege.
Masivul Piatra Craiului este monument al naturii.
Dintre speciile de plante declarate monumente ale naturii amintim: garofiţa Pietrei Craiului,
endemism floristic, floarea de colţ, ghinţura galbenă, sângele voinicului, papucul doamnei, angelica etc.
În lunca Dâmbovnicului, la Negraşi, pe o suprafaţă de 3,5 hectare, se găseşte un covor de narcise albe-
rezervaţie floristică.
Dintre animalele rare, capra neagră din Munţii Făgăraş şi Piatra Craiului, râsul, cocoşul de
munte,dropia, corbul.Ca fauna acvatică "în apele repezi trăiesc: păstrăvul, zglăvoaca, lipanul, mreana de
munte, clean, raci. Dintre acestea, zglăvoaca este ocrotit prin lege, fiind o specie pe cale de dispariţie"6.
1.4. OBIECTIVE TURISTICE
Obiectivele sunt: Schitul Dragoslavele, Pestera Urșilor sau Peștera Colțul Surpat (fig.4),
Mănăstirea Nămăiești, Barajul Mic din Sătic, Barajul Pecineagu, Biserica Sf. Gheorghe și Dimitrie, Casa
boierească Anastasescu, Colții Ghimbavului, Dârsta lui Nistorică, Crucile de piatră, Gradina Publică,
Marele Grohotis, Vârful Crucii, Cheile Dâmboviței.
5
Râul Dâmbovița: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_D%C3%A2mbovi%C8%9Ba
6
Planul de dezvoltare locală a teritoriului Muscelean şi European, 2010-2013
1.5. TURISMUL MONTAN ÎN REGIUNE
Cele mai atractive zone turistice sunt cele de munte, datorită aspectului sălbatic și spectaculos al
cadrului natural, datorită aerului curat și tare, dar mai ales datorită provocărilor pe care le ridică pentru
vizitatori. Învățând să iubească muntele, turiștii devin mai puternici și mai pregătiți pentru a înfrunta
încercările din viața de zi cu zi, mai încrezători în capabilitățile proprii și mai deschiși către natură.
Rolul terapeutic al turismului se evidențiază pe segmentul relațiilor sociale și dezvoltării abilităților de
colaborare în cadrul unor experiențe noi, prin implicare directă totală, fizică și emoțională
Activitățile de turism în județul Argeș sunt favorizate de următoarele elemente:
 condiții climatice temperate, care oferă posibilități de a organiza ieșiri în natură aproape tot timpul
 cadru natural deosebit, cu exemplare interesante din ragnurile animal și vegetal
 prezența tuturor formelor de relief (munte în nord, dealuri, zone joase spre sud)
În ultimul timp au început să se deruleze proiecte pentru dezvoltarea și consolidarea turismului prin
promovarea produselor specifice și pentru creșterea durabilă a turismului.
Turismul de-a lungul Văii Dâmboviței și în zonele învecinate județului se bazează pe turism
montan pe bază de agrement, agroturism, turismul pe tradițiile locale,turismul sportiv de tip alpinism, schi
alpin, schi fond, echitaţie, mountainbike, deltaplanorism şi planorism, vânătoare şi pescuit sportiv în
zonele colinare şi montane ale judeţului, „vânătoarea de imagini” tip safari ale unor specii precum lupul,
ursul şi râsul, precum şi birdwatching.Turismul de recreere, turismul de circulaţie, practicat în ambele
forme de tranzit şi itinerant/de circuit, turismul de sfârşit de săptămână, practicabil în zonele montane şi
subcarpatice.
CONCLUZII
 Zona montană a judeţului Argeş beneficiază de un potenţial turistic valoros, aşa încât realizarea unui
program de marketing turistic care să promoveze zona Valea Dâmboviței ar putea atrage în următorii
ani un număr mare de cetăţeni care să practice activităţile montane.
 Zona dispune de resurse naturale, antropice și umane ce trebuie valorificate astfel încât să conducă la
diversificarea ofertei, în special cea de agrement, şi implicit la atragerea unui număr din ce în ce mai
mare de turişti.
 Regândirea strategiei de valorificare a turismului montan şi introducerea anumitor activități turistice
montane în circuitul turistic naţional şi internaţional ar duce la dezvoltarea turismului şi activităţilor în
arealul judeţului Argeş.
BIBLIOGRAFIE
1. 2015 – An record pentru turismul mondial: http://www.trendshrb.ro/actual/2015-an-record-
pentru-turismul-mondial.
2. Tendinţele din turism în 2015: hotelierii îşi reinventează conceptele:
http://www.eyromania.ro/noutati/articole/tendin%C5%A3ele-din-turism-%C3%AEn-2015-
hotelierii-%C3%AE%C5%9Fi-reinventeaz%C4%83-conceptele
3. Activitatea de turism pe plan mondial:
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:hudsl6r00YEJ:www.scritub.com/geografie
/turism/ACTIVITATEA-DE-TURISM-PE-PLAN-1011791513.php+&cd=5&hl=ro&ct=clnk&gl=ro
4. http://www.agerpres.ro/economie/2012/03/08/turistii-germani-prefera-litoralul-romanesc-
circuitele-si-tratamentele-spa-15-07-45 Turiștii germani preferă litoralul românesc, circuitele și
tratamentele SPA
5 . Wikipedia:https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83tic,_Arge%C8%99

Suporturi şi materiale în pictură

Prof. Loredana Oae, Palatul Copiilor Pitești
Când vorbim de suporturi ne

gândim la toate suprafeţele pe care se poate
desena sau picta, numărul şi varietatea
acestora evoluează în funcţie de epocă şi
artist, ele constituind o certitudine tehnică
doar în măsura în care pot să susţină şi să
menţină straturile de culoare sau materia
necesară desenului.7
Suporturile sunt multitudinea de
materiale de la piatră, zid, metal la hărtie,
lemn, ţesături, piele, mase plastice; sunt
clasificate dupa gradul lor de suplete în:
 rigide
 semirigide
 flexibile
În categoria suporturi rigide intră: piatra, tencuiala, metalul, sticla, lemnul. Aceste suporturi rigide
oferă rezistenţă mare în timp, iar protecţia pe care i-o dau stratului de culoare este excelentă; favorizează
durabilitatea materiei picturale.
Suporturile semirigide, situate între rigiditatea lemnului şi supleţea pânzei sau a hîrtiei, se împart
în:
- hârtia maruflată pe pânză, carton, pergament,
- pânza maruflată pe o altă pânză.
Suporturi flexibile: hârtia, pânza8
Lemnul, ca suprafaţă – suport, este des uzitat în pictură fiind preferat în Evul Mediu, în secolul al
XVI-lea şi al VII-lea. Acesta a fost considerat ca un material solid şi peren datorită însuşirilor specifice.
Picturile executate pe lemn aveau aspect neted. Lemnul pentru a putea primi culoarea era grunduit cu un
strat impermeabil la apă numit gesso. Peste acest grund se aplică tempera cu un liant din clei şi răşină sau
un alt tip de tempera cu ou sau verni.9
Lemnul folosit poate fi de esenţă tare său moale: mesteacăn, fag, ulm, salcie, tei, stejar, mahon,
cedru, pin, nuc, păr, paltin, arţar, plop, castan, chiparos, brad. Mahonul şi stejarul, la care se adaugă
castanul şi chiparosul sunt foarte bune pentru pictură, pentru că în procesul de uscare volumul nu se
reduce foarte mult.
Folosirea în pictură a unui suport modern, placajul, este semnalată către jumătatea secolului al
XIX– lea, marele lui avantaj fiind acela că nu-şi modifica volumul; esenţele din care se fabrică fiind
fagul, teiul, plopul, aninul, paltinul etc.
Cartonul, suport de hârtie tare, cu o grosime variabilă este un alt suport folosit. Într-un mediu
prea uscat se exfoliază, iar într-un mediu umed se umflă şi se gondolează. Calităţile cartonului sunt: nu
crapă şi nu este atacat de insectele xilofage, e semirigid şi uşor transportabil.10
Trecerea de la lemn la pânză constituie o adevărată revoluţie, astfel pictura devine o lucrare
uşor de transportat. Istoria pânzei pictate începe în Egiptul antic, când maruflată pe lemn slujeşte ca
suport pentru pictura sarcofagelor. Mult mai târziu este folosită la panourile medievale.
Întinsă pe un şasiu, ca suport independent, pânza va fi utilizată abia spre mijlocul secolului al XV-
lea în Italia, la Veneţia. La sfârşitul aceluiaşi secol intră în uz larg, iar la sfârşitul secolului al XVI-lea
7
Dicționar de artă, Forme, Tehnici, Stiluri artistice, Editura Meridiane, 1998, p. 144
8
Liviu, Lăzărescu, Pictura în ulei, Editura Sigma Plus, Deva 1996, p. 146
9
Nadeije, Laneyrie-Dagen, op. cit., p. 12
10
C. Săndulescu – Verna, Materiale și tehnica picturii, Editura Marineasa, Timișoara, 2000

devine suportul preferat pentru pictură. În Flandra, pânza este adoptată mai târziu, la începutul secolului
al XVII-lea în epoca lui Rubens. Olanda o foloseşte mai devreme, în secolul al XVI-lea.
La început, pânzele erau foarte subţiri şi în consecinţă şi straturile de culoare erau subţiri. S-a
renunţat la astfel de pânze relativ repede, veneţienii îşi comandă la început secolului al XVI-lea pânze
groase din în, indicate pentru pictura de mari dimensiuni. La început secolului al XVII-lea, Italia va
prefera pânza de cânepă mai rară, iar în Franţa şi Ţările Nordice ţesăturile se realizează din in şi sunt
ţesute des. În secolele XVIII-XIX, ţesutul industrial va produce pânza cu densitate mare, în general de in
şi mai rar de cânepă.
La sfârşitul secolului al XIX-lea apar pânze din bumbac, iută, apoi materii artificiale şi în general
scade interesul pentru calitate, intervine lipsa de preocupare. Toate acestea au dus deja mari prejudicii în
conservarea picturilor. Pânza de in – suportul flexibil cel mai folosit în ultimele secole – are calităţi de
neînlocuit: rezistenţă la tracţiune; omogenitate; elasticitate redusă; durabilitate ( folosită atât de egipteni
cât şi de greci). 11
Asemenea zidului şi lemnului, pânza primeşte un grund: preparaţia poate fi albă sau colorată fiind
aşternută într-o peliculă fină. Caracterul pigmentului utilizat pentru a acoperi pânza este un alt element
care determină aspectul picturii.
Pergamentul este un alt suport aparţinând picturii pe bază de ou, fiind utilizată mai ales în
Antichitate şi de miniaturiştii din Evul Mediu pentru scris, desen şi pictură. Se obţinea din pielea de oaie,
capră, căprioară, viţel (vellum – pergamentul cel mai fin) etc.
Hârtia, de diferite texturi, netedă sau neregulată, albă sau colorată, este suportul preferat pentru
desen (cu creionul, cu cărbunele, pastel), al diferitelor tehnici ale picturii precum guaşa, tempera,
acuarela, ulei sau acrylice.12
Primii care au folosit hârtia au fost chinezii şi japonezii, iar în secolul al XII-lea se introduce în
Europa, prima dată în Italia şi Spania, apoi în Franţa şi Germania. Hârtia se fabrică din fibre vegetale
provenite din lemn de brad, molid, plop; o hârtie de calitate se fabrică din fibre de in, cânepă, bumbac,
mătase.13
Natura pigmenţilor utilizaţi este o altă componentă care trebuie luată în seamă indiferent de
tehnica folosită. La sfârşitul secolului al XV-lea, culorile nu au fost numeroase dar, odată cu dezvoltarea
chimiei organice ( mijlocul anilor 1840), artiştii au la dispoziţie o gamă largă de pigmenţi artificiali. În
1840, în Anglia îşi face apariţia tubul de zinc conţinând culoarea, gata pregătită, scutindu-l pe artist să-şi
prepate singur culoarea.
În Dicţionarul de artă.Termeni de atelier găsim definiţia pentru pigment: pulbere colorată
amestecată cu un liant, cu o mare putere de acoperire, ”rezistent la căldură şi la diferiţi agenţi atmosferici
şi chimici etc.; poate fi natural de origine anorganică (pământuri colorate – marourile sau terurile,
grafit, cretă, mică, malachită etc.), natural de origine animală (sepie, carmin) şi vegetală (indigo,
garanţă), natural de origine metalică (pulbere de bronx, de aluminiu etc.); b) artificial, de origine
anorganică (oxizi sau săruri ale metalelor grele: alb de plumb, galben de cadniu, verde de crom etc.) ”14
”Pigmentul are anumite caracteristici distincte: culoarea, granulaţia (fineţea), forma (amorfă sau
cristalină), puterea de colorare, capacitatea de acoperire, greutatea specifică, stabilitatea la lumină,
rezistenţa (la acizi, alcalii, temperatură, aer, intemperii), compatibilitatea chimică, sarcina electrică,
indicele de absorbţie al lianţilor, capacitatea de dispersie etc.”15
Se poate face confuzie între termenii colorant şi pigment. Un colorant se referă la materia care are
proprietatea de a colora o altă materie; este solubil în lianţi sau solvenţi. Pigmenţii sunt granulări
insolubili în aglutinanţi, în apă sau alţi solvenţi. Coloranţii pot să nu aibă o tentă proprie, pe când
pigmenţii sunt întotdeauna coloraţi, inclusiv în alb şi negru.16

11
Liviu, Lăzărescu, op. cit.
12
Nadeije, Laneyrie-Dagen, op. cit., pp. 12-15
13
C. Săndulescu – Verna, op. cit., pp. 21-14
14
Ion, Şuşală., Ovidiu, Bărbulescu, op. cit., pp. 217-218
15
Liviu, Lăzărescu, op. cit., p. 226
16
Ibidem., p. 227

OLIMPIADA GIMNAZIILOR - ETAPA NAȚIONALĂ

”GIMNAZIADA” TETRATLON, IZVORANI
20-22 MAI 2019
Prof. Georgescu Gheorghe
Liceul cu Program Sportiv ”Viitorul” Pitești
În superba bază olimpică a COSR-Comitetul Olimpic și Sportiv Român "Sidney 2000" situată în
localitatea Izvorani, Județul Ilfov, s-a desfășurat în perioada 20-22 mai 2019, etapa națională a
gimnaziadei la tetratlon școlar –ciclul gimnazial.
La această competiție au participat următoarele echipe câștigătoare ale etapelor regionale:
 Școala Gimnazială Nr. 49 din București;
 Liceul cu Program Sportiv "Cetate", Deva, Județul Hunedoara;
 Liceul cu Program Sportiv , Iași, Județul Iași;
 Școala Gimnazială "Nicolae Iorga", localitatea Baia Mare, Județul Maramureș;
 Liceul cu Program Sportiv " Petrache Trișcu", localitatea Craiova, Județul Dolj;
 Liceul cu Program Sportiv " Viitorul", localitatea Pitești, Județul Argeș;
 Școala Gimnazială Nr. 1, localitatea Cernavodă, Județul Constanța;
 Școala Gimnazială"Mihai Eminescu", localitatea Alba Iulia, Județul Alba.
Liceul cu Program Sportiv "Viitorul" Pitești a fost câștigătoarea etapei județene și regionale ceea
ce i-a dat dreptul să facă parte dintre cele 8 echipe participante la etapa națională. Componența
echipei a fost următoarea:
 Constantin Mihaela;
 Șerban Loriana;
 Radu Lorena;
 Ungureanu Adina
 Gheorghe Paul;
 Vătafu Robert;
 Vochin Alexandru;
 Ristache Adrian.
Echipa de atleți este pregătită de către profesorii: Gheorghe Georgescu și Bogdan Vâlcu.
În cadrul tetratlonului școlar s-au desfășurat 4 probe atletice:
 6o m plat;
 Săritura în lungime;
 Aruncarea mingii de oină;
 800 m.
Fiecare echipă a avut în componența sa patru băieți și patru fete care au participat la cele patru probe
atletice. În urma desfășurării concursului și a înregistrării rezultatelor, fiecare sportiv a primit un număr
de puncte în funcție de valoarea performanței obținute, conform tabelei de punctaj stabilită la nivel
național. Punctele acumulate la cele patru probe de fiecare echipă în parte au generat rezultatul final:
 Locul I-LPS Viitorul Pitești, Județul Argeș
 Locul II- Școala Gimnazială "Nicolae Iorga", localitatea Baia Mare, Județul Maramureș;
 Locul III-Liceul cu Program Sportiv "Cetate", Deva, Județul Hunedoara;
La competiția individuală, pe primele două locuri la băieți s-au clasat sportivii de la L.P.S. "Viitorul"
Pitești: Gheorghe Paul și Vătafu Robert iar la fete prima poziție a fost ocupată de sportiva de la L.P.S.
"Viitorul "Pitești-Șerban Loriana.
Toți sportivii participanți au primit din partea COSR echipament sportiv iar cei care s-au clasat pe
primele trei locuri au primit din partea M.E.N. medalii, cupe, trofee, diplome și premii în bani.

Având în vedere că în anul școlar precedent echipa L.P.S. "Viitorul" Pitești s-a clasat la etapa
națională pe locul al doilea, în acest an am reușit marea performanță: aceea de a fi cei mai buni din țară,
lucru de care suntem foate mândri.

Comunicare modernă versus comunicare tradiţională
“Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire.”
(Rudyard Kipling)
Prof. Gabriela Pavel

Palatul Copiilor Arad
Nu este necesar să deţii un “ditamai bagaj” de cunoştinţe ca să ştii ce înseamnă baza comunicării
şi ce implică aceasta. Cred că foarte mulţi dintre noi am ajuns, la un moment dat, să percepem faptul că
prin comunicare am transmis şi celorlalţi o anumită “cantitate” de informaţie, fie pentru a-i atenţiona, fie
pentru a-i informa, pentru a le explica, a-i distra, a-i convinge, a-i descrie etc.
Sunt atâtea cărţi, articole şi referate despre ceea ce reprezintă comunicarea în principiu, despre
tipurile de comunicare precum şi despre particularităţile acestora însă…”teoria ca teoria, dar practica ne
omoară!”
Deşi ideea esenţială a comunicării se rezumă la ,,a înţelege şi a fi înţeles”, este foarte greu să
stabileşti un raport între tine şi cei din jurul tău. De exemplu, cred că deja ţi s-a întâmplat cel puţin o dată
în viaţă să realizezi că ceea ce ai vrut tu să zici nu s-a perceput exact aşa cum ai vrut, că receptorul a
interpretat altceva decât ceea ce trebuia.
Ei bine, într-o negociere, la o poveste cu prietenii, într-o discuţie cu persoana iubită sunt de mare
folos, pe lângă cuvinte şi aceste mici gesturi, aparent banale, deoarece ele ne trădează gândurile şi
starea de spirit iar cu ajutorul lor vom reuşi să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, vom putea “citi”
gesturile fiecărui interlocutor şi le vom putea folosi în a exprima exact ceea ce dorim să exprimăm.
Însă, problema este că în ziua de azi comunicăm din ce în ce mai puţin. Este febra tehnologiei
care câştigă tot mai mult teren; suntem superconectaţi şi trăim într-o invazie de biţi. Stăm toată ziua pe
messenger sau cu telefonul mobil la ureche şi vorbim! Oare, prin aceste noi mijloace într-adevăr
comunicăm?… Iar dacă da, ne ajută să comunicăm mai bine?
E greu de conceput viata fără telefon mobil, e-mail sau conexiune la internet. S-ar părea ca in
ultimul timp tot mai mulţi adolescenţi sunt dependenţi de SMS-uri, internet şi forumuri virtuale. Te
numeri printre ei? Vorbeşti în MSN, MMS, SMS, USB, MP3 ? Adolescenţii o fac cu siguranţă.
Revoluţia numerică se traduce printr-o ruptură între generaţii între cei care „surfează” prin noile mijloace
de comunicare şi ceilalţi. Să ne oprim o clipă asupra adolescenţilor, aceşti utilizatori frenetici ai degetului

mare (pentru telefonul mobil) şi ai mouse-ului (pentru Internet) încercând să înţelegem resorturile pasiunii
lor pentru digital.
Revoluţia despre care vorbim este desigur tehnologică. Dar este şi o revoluţie comportamentală ,
care se traduce printr-o "reconfigurare a cotidianului" cu ore petrecute "chat-ând", scriind pe un blog,
compunând SMS-uri, consultând
Internet-ul. Această "cultură
digitală" este ludică: cartea sau
ziarul sunt austere, noile
tehnologii deschid posibilitatea de
joc, televiziunea favorizează
pasivitatea, noile tehnologii
întreţin interacţiunea între
utilizatori.
În primul rând aceste
instrumente pot fi personalizate la
nesfârşit. Sociologul Pascal
Lardellier vorbeşte despre
"tehnologiile ego-ului" referindu-
se la blog-uri şi la "chat-uri". "Este revelator faptul că nu ne dăm împrumut telefonul mobil decât cu
rare excepţii, acesta a devenit o autentică extensie a eu-lui nostru. Şi pe bună dreptate, telefonul mobil a
devenit garantul memoriei noastre personale (repertoriul), a amintirilor şi a emoţiilor noastre
(fotografiile, sunetele şi mai ales toate SMS-urile arhivate, aceste "mici madeleine intime" pe care le
recitim cu plăcere şi nostalgie)." Blog-urile, permit chiar mai mult, prin ele îţi poţi expune datele intime,
alegând ceea ce vrei să prezinţi : imagini, sunete, texte.
Utilizarea acestor tehnologii poate crea o formă de „dependenţă”. O chestie evidentă în special în
ceea ce priveşte jocurile în reţea, jocuri care îi pot „prinde” pe adolescenţi – în primul rând pe băieţi –
nopţi întregi.. Autorul aminteşte în acest sens pe cei pe care el îi numeşte "reconvertiţi", tinerii care au
pierdut uneori un întreg an şcolar sau un examen din cauza utilizării fără măsură a jocurilor. Camerele de
chat sau mesageriile instant, cum ar fi MSN, sunt şi ele mărturii ale unor forme de dependenţă care îi pot
ţine pe cei tineri lipiţi de ecranele calculatoarelor ore în şir. Explicaţia lui Lardellier "Părinţii trebuie să
înţeleagă că pentru copii MSN înseamnă concomitent un hobby, un mijloc de comunicare şi un
instrument.”
"Multe încercări de a comunica sunt anulate prin faptul ca se spune prea mult." (Robert
Greeleaf)
Pentru mulţi dintre noi folosirea telefonului mobil, (devenit simbol social atât pentru copii si
adolescenţi, cât si pentru adulţi!), navigarea pe internet şi comunicarea prin e-mail au devenit lucruri
indispensabile. Dar plăcerea se poate transforma uşor în dependenta, în funcţie de timpul alocat, de
intensitatea activităţii desfăşurate, de comportamentul emoţional asociat si de reacţiile la privarea de acel
obicei sau obiect.
Oamenii au dorit întotdeauna să învingă distanţele şi să comunice unii cu alţii. S-a inventat
scrisoarea, dar corespondenţa ajungea încet prin soli, curieri, poştalion, corăbii, tren şi chiar avion.
Telegraful, telefonul au fost apreciate la vremea lor şi chiar şi acum, dar sunt scumpe. Mereu nemulţumiţi
că timpul necesar transmiterii unui mesaj e prea lung, oamenii s-au folosit de computere. Aşa a apărut,
acum 35 de ani, poşta electronică, o minune fără de care astăzi nu mai concepem comunicarea modernă.
E-mail-ul e o binecuvântare, dar şi un blestem. Odată cu scrisorile electronice ne-au intrat în computere şi
paraziţii. Astfel că poşta electronică şi-a pierdut reputaţia de odinioară, iar acum, specialişti din întreaga
lume se zbat să găsească soluţii pentru a-i salva onoarea acestui mod de comunicare.
Internetul este o forma de comunicare moderna, face parte din mass media.
Exista deja dictonul că :”cine domina informaţia are puterea”
Clienţii internetului sunt de regula tinerii, cu marea lor capacitate de a fi manipulabili. Aceste
persoane fac parte din pătura subţire dar inteligenta a societăţii, oameni care vor avea un cuvânt greu de
spus in viitor.

Termenul Internet, sau internet, poate avea in ziua de astăzi mai multe sensuri, strâns înrudite,
dar utilizate în contexte diferite:
- numele propriu Internet (cu majusculă) se referă la reţeaua mondială unică de computere
interconectate prin protocolul IP (Internet Protocol). Precursorul Internetului datează din 1965, când
Defence Advanced Research Projects Agency (en:DARPA) (Agenţia pentru Proiecte de Cercetare de
Apărare Înaintate - a Ministerului Apărării, Defense Department sau Pentagon din SUA) a creat prima
reţea de computere interconectate sub numele Arpanet. Super-reţeaua din zilele noastre a rezultat din
extinderea reţelei Arpanet.
- substantivul comun internet (cu minusculă) desemnează in marea majoritate a cazurilor aceeaşi
reţea, însă văzută ca un mediu de comunicare în masă, împreună cu informaţia şi serviciile care sunt
oferite utilizatorilor prin intermediul acestei reţele.
- foarte rar, termenul mai poate desemna şi o reţea de mari dimensiuni ce interconectează reţele
autonome. Acest sens corespunde etimologiei engleze a cuvântului internet, care e format prin abrevierea
a două cuvinte interconnected - interconectat şi network - reţea.
Viteza mare de transmitere a informaţiilor, gradul sporit de accesibilitate sunt doar doua dintre
cele mai importante avantaje ale utilizării Internetului, insa nu trebuie scăpate din vedere nici implicaţiile
negative ale acestuia.
Şi raportul asupra informaţiei este oarecum întors. Efectul Google este greu de măsurat, dar este
indubitabil că modalităţile de căutare s-au modificat în mod major: "Pentru elevii de liceu şi pentru
studenţi, Google este "marea loterie a informaţiei", şi mai ales un implacabil principiu ale economiei :
nu mai este nevoie să te deplasezi şi să mergi la bibliotecă sau la mediatecă, nu mai trebuie să cumperi
cărţi şi mai ales nu mai trebuie să le citeşti." (Pascal Lardellier )
Rămâne doar o dificultate majoră: în tot acest flux de date, trebuie să ştii să ierarhizezi
informaţiile. Şi (din fericire) pentru asta mai este încă nevoie de şcoală.
Iluzia comunicării…asta aduce tehnologia moderna si nimic mai mult. Oamenii au impresia ca
dacă vorbesc 20 minute la mobil sau stau 5 ore în faţa calculatorului pe messenger sau alt program de
genul asta au comunicat. Nimic mai fals. Nu au făcut decât sa se amăgească. Dar probabil ca acum a
vorbi la mobil e mai degrabă o moda decât o necesitate. Persoane care locuiesc în acelaşi oraş, sau în
acelaşi bloc, prefera să se sune şi să vorbească decât să se întâlnească 30 minute faţă în faţă, deşi timpul
în acel moment le permite.
Părerea mea este că, pe de-o parte prin folosirea acestor mijloace ai impresia, senzaţia că tu
comunici însă, de fapt nu ajungi să stai faţă în faţă cu o persoană, nu ajungi să îi transmiţi sentimentele şi
emoţiile tale şi de asemenea nu poţi să îi “citeşti” gesturile, mimica acesteia. Iar pe de altă parte consider
că sunt foarte potrivite din punct de vedere al utilităţii, deoarece în situaţii de urgenţă, când interlocutorul
este foarte departe de tine, aceste mijloace de comunicare sunt cele mai indicate.
Bibilografie:
Lardellier, Pascal - Le pouce et la souris. Enquête sur la culture numérique des ados (Degetul mare şi
mouse-ul. Anchetă asupra culturii digitale a adolescenţilor), Editions Fayard, 2006


“JOCUL CU TEATRUL” LA ELEVUL-ACTOR

Prof. Mădălina Ciocan-Dumitrache
Palatul Copiilor Cluj
Motto: “Prin însăși firea sa omul este un artist. El cauta să aducă pretutindeni,
în viața sa, într-un fel sau altul, frumosul .”
Maxim Gorky
1. Functia jocului în cadrul cursului de teatru

Ludicul este si ramane (s-a spus si s-a demonstrat de multe ori) forma in care se poate asimila de
la varste mici si pana la adolescenta. Totodata, jocul fiind extem de atractiv pentru copil, el poate fi
reluat, repetat de nenumarate ori starnind aceleasi provocari imaginative.
Scopul acestei lucrari, il constituie prezentarea formei in care am ales sa transmitem informatia
elevului si anume “jocul” precum si desfasurarea activitatilor in cadrul grupelor de teatru scolar.
Proiectia elevului despre”a face teatru” este, in cele mai multe cazuri, una din exterior, anume
aceea a spectatorului. Ei nu constientizeaza “privirea” din interiorul piesei pe care o are actorul, a muncii
cu personajul si cu universul in care acesta se dezvolta, ci dezvolta o opinie formala, a placerii imediate
pe care o resimte spectatorul in momentul in care vizioneaza o piesa de teatru.
Participand insa la inchegarea unui spectacol de teatru elevul se implica fizic, construieste traseul
personajului si, pentru aceasta, executa diverse improvizatii, creeaza actiuni scenice ale personjului,
manipuleaza si metamorfozeaza obiecte scenice, se raporteaza la particularitati fizice si de varsta ale
personajelor, evident studiate in cadrul orelor de teatru, dezvolta sucesiuni de stari emotionale pe care
personajul sau le parcurge (bucurie, agitatie/nervozitate, iubire, ura, complicitate, afectivitate, etc.) si
relationeaza in moduri diferite cu celelalte personaje.
In continuare vom prezenta cateva tipuri de exercitii aplicate la orele noastre de curs , exercitii ce
presupun coordonarea corpului elevului-actor si sunt prezentate sub forma ludica.
1.1.“Cățeluș cu păru’ creț”

Elevii sunt impartiti in doua grupe cu un numar de membrii egal si sunt asezati , pe doua linii, la
distanta egala fata de un obiect (noi am folosit un obiect de plus dar se poate utiliza spre exemplu si o
minge). Sa presupunem ca lucram in grupa cu un numar de 14 elevi. Astfel, fiecare elev apartinand unei
grupe, primeste un numar de la 1 la 7. Elevii care numere identice din cadrul fiecarei grupe devin astfel
“combatanti”(ex.: 1 din G adversar cu 1 din G2 ).
1234567
. . . . . . .
* Fig.1
. . . . . . .
1234567
Profesorul conduce jocul, arbitrandu-l.
Regula jocului: daca profesorul rosteste numarul corespunzator a doi elevi (ex.: 5 din G1 si G2),
sarcina celor doi elevi care au primit numarul cinci este de a se apropia cat mai repede de obiectul
pozitionat central si de a rosti clar si repede celebra poezie a celor mici.Terminarea cat mai rapida a rostirii
corecte a poeziei da dreptul de a atinge si apuca obiectul. Astfel cel care termina primul castiga un punct
pentru echipa sa. Se joaca pana cand prima echipa ajunge la un cumul de 10 puncte si devine astfel
castigatoare.

1.2 Jocul cercului cu întoarceri și opriri

bruște
Elevii formeaza un cerc si se vor
deplasa respecand forma cercului, precum si
distanta fata de parteneri si distanta fata de
acestia. Ritmul de deplasare este alert. De la
inceput li se explica elevilor comenzile si
anume: o bataie din palme corespunde opririi
bruste din deplasare, doua batai de palme
corespund schimbarii bruste de directie la 180º
si continuarea deplasarii iar 3 batai corespund
reluarii ritmului initial de mers dupa oprirea in
stop cadru. Corectarile de postura, ritm,
distanta se fac de catre profesor, pe parcursul
desfasurarii exercitiului. La trei greseli
executate de catre un elev, acesta paraseste cercul.
Scopul jocului urmareste coordonarea atenta a propriului corp in timpul mersului tinandu-se
seama la distanta, ritm, parteneri si comenzile profesorului.
1.3 Mersul exagerat
La nivelul acestui joc-exercitiu se lucreaza atat individual cat si in echipa. Directia de deplasare: in
cerc larg. Primul elev actor este invitat sa mearga in mod firesc, cu mersul lui propriu. Urmatorul este
invitat sa mearga degradand in sensul accentuarii mersului primului cu un procent de 10%. Apoi, fiecare,
pe rand primesc aceeasi invitatie.
Nota: punctul de reper al fiecarui elev il reprezinta colegul din fata. Priviti in ansamblu, mersul lor
este degradat procentual, in sens crescator. Dupa ce toti ajung sa efectueze exercitiul si se afla in deplasare
intr-um soi de semicerc sau cerc, incepand cu primul sunt invitati sa paraseasca cercul si sa faca un mic
studiu personal de schimbare a mersului. Practic, schimbarile de postura a trupului si membrelor, precum si
constientizarea acestora de catre elev, reprezinta scopul exercitiului. Totodata, ne intereseaza sa exploram si
sa cunoastem diverse tipuri de mers.
Exercitiul se poate repata schimband locul elevilor in cadrul cercului si, ca atare, obligatiile
acestora.
1.4 “Alibaba și patruzeci de hoți”
Exercitul presupune ritm si gasirea unei oarecare linii melodice a cunoscutului titlu de poveste.
Nota: linia melodica poate fi realizata pe gruparea de silabe a expresiei. Noi am realizat gruparea astfel: ali-
baba-sipa-truzeci-dehoti. Elevii sunt dispusi in zig-zag, astfel:
1 3 5 7 9 11 13
. . . . . . .
. . . . . . . fig. 2
2 4 6 8 10 12 14
Jocul este condus de primul elev care are obligatia ca pe rostirea intreaga a bucatii ritmice “alibaba si
patruzeci de hoti” sa execute o miscare simpla si repetata. Ex: ridicarea si coborarea mainii drepte din
poazitia ei naturala, cea pe langa corp, in unghi de 90 de grade fata de trunchi. Practic, in varianta ritmica
propusa de noi, el poate face cinci miscari din care trei ridicari si doua coborari ale mainii. In momentul
incheierii primei rostiri ritmice insotita de miscarea repetitiva executata de primul elev, cel de-al doilea aflat
de diagonala preia miscarea primului pe care o executa, atent fiind totusi la numarul 1, care sustinand
aceiasi masura ritmica face a doua miscaresimpla, dar diferita de prima.
Astfel cand 1 elev ajunge la miscarea cu numarul 7, prima miscare pe care a executat-o este
executata de al 7-lea elev.

Piesa importanta a unei constructii spectaculare, si nu numai, acesta tema poate insoti fiecare
sedinta de arta dramatica, fara teama de suprasolicitare la nivelul elevului, atunci cand ea este dozata in
functie de particularitatile fizice si de varsta ale elevului.
Miscarea scenica perfectioneaza anumite abilitati psihomotrice. Rolul profesorului este de a
descoperi calitatile psihomotrice cu care un elev este inzestrat si sa actioneze in sensl constientizarii lor de
catre subiect si a dezvoltarii lor ulterioare.
2. Orientarea în spatiul scenic
Spatiul scenic reprezinta initial, pentru elev o necunoscuta, iar comportamentul acestuia la un prim
contact cu spatiul de joc (conventional sau nu) este unul civil. Tocmai in a constientiza elevul despre
importanta acestui spatiu, despre rigoarea si legile dupa care el functioneaza si (de ce nu?) despre
sacralitatea lui se regaseste functia profesorului.
Orientarea si evolutia in spatiul scenic se dezvolta
pe mai multe planuri printre care enumeram:
- in functie de forma si structura spatiului
- in functie de dispunerea spectatorilor
- in functie de decorul existent/ sau de absenta lui
- in functie de obiectele din recuzita
- in functie de costumul personajului
- in functie de particularitatile de miscare impuse
printre altele si de tipul personajului
- in fuctie de traseul scenic si relatiile stabilite cu
celealte personaje
- in fuctie de acustica si ecleraj, etc.
Exercitiile de orientare in spatiul scenic sunt multiple si sunt absolut necesare in cadrul unei
sedinte de arta dramatica. Spre exemplificare vom descrie un exercitiu cae se bazeaza pe deplasari in
spatiul scenic.
Exercitiu de deplasare in spatiu scenic se realizeaza cu toti cursantii. Ei sunt invitati sa se
deplaseze, la inceput normal si pe directii diferite, alese de ei, apoi di ce in ce mai repede pana se ajunge
la un mers alert, grabit. Regula de baza a exercitiului este sa nu se ciocneasca de parteneri sau de
obiectele amplasate strategic in scena.
Exercitiul se complica daca in timpul permanentei deplasari a cursantilor, se introduce in scena o
minge care trebuie permanent sustinuta in aer de catre participanti.
Pentru ca exercitiul sa aiba sansa de durata in timp, fiecare participant care urmeaza sa arunce
mingea, evident, el aflandu-se in deplasare, poate rosti numele unui coleg ce urmeaza sa sustina mingea in
aer.
Nota: mingea trebuie tinuta in maini de fiecare participant nu mai mult de cateva secunde dupa
care ea trebuie aruncata in aer pentru a fi prinsa de un altul. Intre timp, toti cursantii se afla in deplasare
fara oriri si fara a se lovi de colegi sau obiecte.
Privirea lor urmareste in mare masura traseul aerian al mingii, in acelasi timp trebuie sa fie atenti
si la alti stimuli.
Spatiul scenic unde urmeaza a se sustine o reprezentatie trebuie studiat temeinic (inainte de
spectacol) de fiecare elev actor si trebuie facute repetitii in acel spatiu.
3. Jocul individual si jocul la nivelul grupului - factor important in problema dezinhibarii
elevului-actor
Inca de la inceput am mentionat importanta jocului in structura cursului de actorie pentru elevi.
Recomandam sa existe un cat mai mare procent din activitatile desfasurate in cadrul unui curs de actorie
pentru elevi (mai ales la nivelul claselor primare ) sa fie desfasurate sub forma ludica.
O prima clasificare a jocurilor are ca punct de plecare individul (elevul-actor) si grupul de indivizi.
Jocul prezinta o paleta larga de forme si permite o permanenta re-inventare, dependenta atat de
capacitatile creative ale profesorului-coordonator, cat si de cele ale elevului- actor.

Jocul la nivelul grupului se bazeza pe omogenitate si stabileste o profunda comunicare non-
verbala intre participanti. Deasemenea, dezvolta nivelul competitional si intareste legaturile umane. Multi
dintre elevii apartinand unei grupe au pastrat si intarit relatiile dintre ei si pastreaza si acum constiinta
grupului din care au facut parte
Jocul functioneaza la nivelul depasirii inhibitiilor personale. Elevul se elibereaza de anumite
oprrelisti impuse fie din prisma educationala rigida sau inhibitii de natura morala si devine creativ,
surprinzator de creativ, spirit pe care si-l manifesta si pe parcursul desfasurarii activitatilor cu caracter
ludic. El construieste si deconstruieste, surprinde prin reactii, se solicita si isi solicita partenerii la
dezavoltarea unor relatii din ce in ce mai complexe, creeaza si invita la creativitate, se simte provocat si
initiaza provocari la randul sau.
Rolul profesorului este de a conduce atent orice forma ludica spre o finalitate practica si de a
structura cunostiintele dobandite prin joc. El sustine aspectul creativ, ofera alternative, schimba si
inventeaza noi jocuri, consolideaza constient grupul, ofera cadrul sau pretextul ludic necesar dezvoltarii
imaginative a copilului.
Profesorul trebuie sa se lase antrenat in acest proces ludic, sa incite spiritul creativ al elevului-
actor. Din acest punct de vedere nu cred ca se impune o rigoare, o reteta a jocurilor ce dezvolta
imaginatia, creativitatea, expresivitatea miscarii, spiritul de echipa si, evident, competitia.
Jocul trebuie sa uziteze de reguli la nivelul desfasurarii lui si nu la nivelul capacitatilor creative, de
miscare sau relationale.
În loc de concluzie am putea spune ca prezentarea exercitiilor de cunoastere, dezinhibare si a
improvizatiilor, toate sub forma ludica a dus la:
- crearea unui cadru destins si a unei atitudini dezinvolte in cadrul orei
- stabilirea unor relatii bazate pe dispozitie si sinceritate intre profesor si cursanti
- stabilirea unor relatii de sustinere (ajutor, fair-play) si camaraderie intre cursanti
- insusirea intr-un mod placut a unor elemente de baza ale artei actoricesti
- cresterea dorintei de perfectionare, autocontrol si implicare.

ESTETICA IMAGINII FOTOGRAFICE
Prof. Roxana Marinescu
ESTETICA IMAGINII FOTOGRAFICE
Fotografia are multe calitati pentru care este considerata arta, careimbratiseaza de la precizia
stiintifica la viziunea poetica si lirica. Fotografia face uz de o tehnica din ce in ce mai rafinata care cere
un nivel inalt de cunostinte, atat tehnice, cat si artistice. "Capacitatea de prefigurare mintala a imaginii
inainte de a o fixa pe pelicula, permite interpretarea artistica a realitatii. Inainte de a fi o chestiune de
ochi, fotografia este o chestiune de idei, o problema mintala. Acest lucru reda fotografiei caracterul
intelectual si nu pe cel mecanic", afirma criticul de arta Eug. Schileru.
Principiile specifice de alcatuire estetica a imaginii fotografice:
1. Organizarea in plan a imaginii
Plasarea subiectului in cadrul imaginii se face dupa principii devenite clasice, care au in vedere
punerea lui in maximum de valoare. Cadrul imaginii fotografice este standardizat si se caracterizeaza prin
raportul laturilor.
La aparatele obisnuite, tip leica, filmul are dimensiunea 24x36 mm, avandraportul laturilor 2/3,
ceea ce ofera o forma echilibrata si estetica.
Linii si puncte forte ale cadrului
Unind mijloacele laturilor cadrului (fig.1), obtinem axele de simetrie, iar intersectia lor ne da
centrul de simetrie al cadrului. Daca ne atintim cateva clipe privirea asupra acestui punct, vom constata ca

nu-l mai vedem decat pe el, restul campului cadrului, cu cat este mai mare, cu
atat estompeaza pana la disparitie!
Acesta este motivul pentru care subiectul nu se plaseaza in centrul de
simetrie al cadrului: excesul de simetrie face sa scada importanta celorlalte
elemente compozitionale ale imaginii; de aceea, el este socotit un punct slab
(ca efect) al cadrului. Daca subiectul este tocmai rozeta cu cercurile
concentrice ale tintei, atunci, dimportriva, plasarea ei pe centrul de simetrie
este foarte nimerita! Impartind fiecare latura a cadrului in trei parti egale si
unind punctele omoloage de pe laturile opuse (fig.2), vom obtine un caroiaj
de patru drepte si patru puncte, dreptele si punctele forte ale cadrului. Ele
ofera cele mai indicate pozitii de plasare a unui element compozitional principal in cadrul imaginii.
Astfel, un copac sau un turn, de exemplu, situat intr-un peisaj de campie, in centrul de simetrie al imaginii
(fig.2), va pierde mult din efect, mai ales daca formatul este patrat, pentru ca
simetria divizeaza atat atentia, cat si privirea, care este condusa, fie spre o
jumatate, fie spre cealalta a imaginii, tinzand sa ocoleasca tocmai elementul
principal al subiectului. Dimpotriva, asezandu-l dupa una din axele forte ale
imaginii (fig.3) efectul sporeste intrucat privirea aluneca de la sine catre
subiect si ramane fixata pe el, asadar: evitam simetria, folosind liniile si
punctele forte ale cadrului.
Acest fel de a proceda este natural

si logic, nu numai estetic. Sa ne imaginam ca suntem in situatia de a
fotografia scena balconului din Romeo si Julieta. Vom suprapune
balconul peste punctul forte superior dreapta, iar pe Romeo, pe
punctul forte inferior stanga, sau invers: balconul stanga sus si
personajul - dreapta jos, folosind astfel diagonala cadrului. Cele doua
variante de incadrare propuse nu sunt de egala valoare: - prima
(stanga jos - dreapta sus), dupa diagonala ascendenta este de un efect
mai puternic decat cealalta (stanga sus - dreapta jos), diagonala
descendenta a cadrului, care este numita si diagonala slaba, spre
deosebire de cea de a doua - diagonala forte a cadrului (fig.4).
-Va urma-

Modelarea unui prezon

cu ajutorul unui soft specializat
Prof. Voicu Ștefan, Palatul Copiilor Pitești
-continuare din numărul trecut-
În caseta din stânga figurii se alege pasul, numărul de spire şi unghiul de unde se începe
genererea.
Cilindrul se va poziţiona într-un plan perpendicular pe diametrul său după care urmează profilului
filetului, fig.6. Cum filetul metric are profilul unui triunghi se va desena un triunghi echilateral cu latura
de 1,95 mm, cu ajutorul meniului “Sketch” şi comanda “Poligon”, deoarece pasul ales este de 2mm,
fig.7.
Astfel avem desenate atât elicea filetului cât şi profilul acestuia.
Fig.6.
Poziţionarea cilindrului în plan.
Fig.7. Desenarea şi poziţionarea profilului filetului.

Urmează modelarea acestuia cu ajutorul meniului “Features”şi comanda “Swept Cut”.În

caseta din stânga se selectează mai întâi profilul filetului(click derapta pe el), după care, elicea
filetului(după selectare se vor colora în albastru), fig 8.
Fig.8. Selectarea profilului filetului şi elicea acestuia.
Se observă în fig.8, că se previzualizează profilul filetului, care va fi generat după validarea

comenzii(click pe bifa verde, din colţul ferestrei).După validare filetul modelat va arăta ca în fig.9.
Fig.9.
Filet modelat.

Aceleaşi etape se vor parcurge şi pentru celălalt capăt al prezonului, rezultatul fiind cel din fig.11:

Valențele multiple ale activităților ludice
Prof. Dana Dragnea, Palatul Copiilor Pitești
Fie că vizează mișcarea, muzica, scrisul, ieșitul la aer liber, lucrul în echipă ori individual, jocul de
rol sau mimica, activitățile de tip „joc”, numite și „activități ludice”, reprezintă un prețios instrument de
lucru în mâna tuturor dascălilor, dar mai ales de nelipsit pentru noi, profesorii de la Palatul Copiilor.
În primul rând, ele dăruiesc copilului, din start, acel sentiment plăcut și relaxant de bucurie a
jocului. Stă în priceperea cadrului didactic să adapteze sarcinile în funcție de particularitățile de vârstă și
individuale ale copiilor ori în funcție de obiectivele vizate. Important este ca, indiferent de cecul sau
domeniul de utilizare a jocului, copilul să rămână cu ceva util, în urma desfășurării acestuia. Acest „ceva”
nu vizează neapărat noțiuni, ci și deprinderi și priceperi menite a le fi cât se poate de utile elevilor, în
viitor.
Iată, mai jos, beneficiile de bază ale acestor activități ludice:
 Măresc gradul de implicare efectivă a elevilor (în special a celor care la activitățile obișnuite sunt
mai reticenți sau neimplicați);
 Întăresc spiritul de echipă;
 Măresc viteza de reacție a
copiilor;
 Ajută la formarea atenției
distributive;
 Accentuează spiritul de
competiție;
 Ridică gradul de coeziune a
grupului (ducând adesea și la
crearea unor noi preitenii);
 Antrenează diversele operații
ale gândirii: analiza, sinteza,
comparația;
 Disciplinează elevul, făcându-

l să înțeleagă importanța îndeplinirii unei sarcini într-un anumit interval sau respectând simultan
anumite condiții;
 Îmbunătățesc deprinderi care țin și de motricitate;
 Măresc încrederea și stima de sine;
 Cimentează în mintea copilului noțiuni ca: „reguli”, „regulament”, „coechipier”, „adversar”,
„scor”, „revanșă”;
 Dezvoltă spiritul de „fair play”;
 Ajută elevul să-și evalueze colegul, dar și să se autoevalueze (prin cumularea unor punctaje pentru
evidența scorului);
 Oferă copilului, într-o manieră caldă și distractivă (total diferită de predarea aridă, standard)
diverse cunoștințe din orice domeniu, elevii asimilându-le mai ușor, prin... joacă!
 Îl fac pe elev să conștientizeze reușita versus nereușita, jocul alternând pedepsele (distractive,
firește) cu recompensele într-o manieră care să-l stimuleze pe elev să se autodepășească,
nicidecum stârnindu-i frustrări, în cazul în care nu reușește anumite sarcini;
 Modifică radical relația profesor-elev și viziunea „celui mic” asupra „celui mare”, în sensul că
dispar acele cunoscute distanțe impuse și tensiuni, elevul văzând în profesorul lui un prieten, un
partener sau un îndrumător, nu doar un evaluator ori un „stăpân”;
 Modifică viziunea elevului în legătură cu actul educațional, acesta din urmă nemaifiind perceput
ca o corvoadă, ci ca ceva plăcut și distractiv;
 Ajută elevii să devină mai creativi și mai dezinvolți.
În concluzie, activitățile ludice merită a fi folosite din plin la orele de predare, consolidare și
evaluare, solicitând, și din partea dascălului, originalitate, ingeniozitate, gândire organizată, adaptare și,
evident, predispoziție la joc.


Moştenirea culturală din Transilvania

Prof. Ghinescu Gheorghe
Școala Gimnazială ,,Oprea Iorgulescu”, Câmpulung
Trei evenimente de o mare vizibilitate, având un interes deosebit în valorizarea patrimoniilor

culturale, naţionale şi europene, au avut loc la New York, la finele anului 2013, implicând colaborarea
mai multor instituţii prestigioase: „Columbia University”, „Institutul pentru Europa Centrală şi de Est” de
la Columbia University, Institutul Cultural Român de la New York şi Consulatul General al Ungariei de
la New York.
La aceste evenimente, România a fost reprezentată de doi profesori renumiţi de la Universitatea
„Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. dr. Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-
Napoca, şi prof. dr. Virgil Ţârău de la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din
Cluj-Napoca.
Mai întâi a avut loc o masă rotundă la „Columbia University” cu tema „Moştenirea culturală din
Transilvania”. Conferinţa a fost organizată de catedrele de istorie şi de limbi est şi sud-est europene de la
„Columbia University”, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la New York, la care au participat
prof. Dr. Aurel Pop, prof dr. Virgil Ţârău din România, invitaţi ai Instituţiilor implicate ce au colaborat la
realizarea acestui amplu eveniment şi ai Institutului Cultural Român de la New York, co-organizator şi
coordonator al celor trei evenimente ce s-au desfăşurat cu acest prilej la „Columbia University”,
Consulatul General al Ungariei şi în Sala „Auditorium” de la ICR NY.
Biserica fortificată Sf. Sevastius, Cristian, Sibiu

Institutul Cultural de la New York a mai colaborat cu profesorul Alan H. Timberlake, directorul
„Institutului pentru Europa Centrală şi de Est” de la „Columbia University”, şi cu prilejul seriei de
conferinţe susţinute de prof. dr. Adrian Majuru în 6 octombrie 2013, tot la „Columbia University”, având
ca temă „Civilizaţia din ţările sud-europene din timpul dictaturii comuniste şi în perioada tranziţiei post-
comuniste”.
Profesorul Adrian Majuru a
prezentat cu acel prilej mai multe
conferinţe având în centrul lor capitala
României, văzută ca „Habitat and
Mentality”, printr-o colaborare de durată,
stabilită de marea universitate de la New
York şi conducerea ICR New York. Un
rol important în stabilirea unui parteneriat
de lungă durată între Institutul Cultural
Român şi „Columbia University” l-a avut
prof. dr. Mona Momescu, de la lectoratul
român „Nicolae Iorga” din cadrul
Universităţii.
Prezenţa celor doi istorici români,
cunoscuţi pentru lucrărilor lor de referinţă
cu privire la istoria Transilvaniei, a adus
bogate informaţii şi un material de cercetare inedit, accentuând patrimoniul multicultural din Transilvania
şi patrimoniul multicultural al României, ca atare.
Prof. Ioan-Aurel Pop este un expert în domeniu, el fiind, de altfel, coordonatorul celor trei volume
publicate la Cluj-Napoca în anii 2009-2010, „History of Transylvania”. Aceasta este cea mai recentă
sinteză, de altfel, la care contribuţia prof. Ioan-Aurel Pop a fost remarcabilă, în cadrul unui proiect care i-
a mai avut drept coordonatori pe Thomas Nagler şi pe Andras Magyari.

O altă lucrare a prof. I.A. Pop, deseori citată de istorici, se numeşte „Romanians and Hungarians
from the 9th Century to the 14th Century. The Genesis of the Transylvanian Medieval State”. Ea a fost
publicată în anul 1996 la Cluj-Napoca, fiind foarte cunoscută şi apreciată printre istoricii acestei
problematici.
Cetatea Făgăraş
Istoricii invitaţi din România erau recomandaţi de cercetările lor de-a lungul ultimelor două
decenii. Şi fiecare dintre ei, ştiind că va fi vorba de trei evenimente dedicate subiectului, ce vor fi
prezentate, în trei locaţii şi contexte diferite de la New York, a venit pregătit într-un mod remarcabil
pentru a susţine câte trei conferinţe, însoţite de un bogat material documentar şi de slide show-uri diferite,
menite să evidenţieze bogăţia patrimoniului şi complexitatea realităţilor cercetate.
Patrimoniul cultural din Transilvania şi multiculturalismul ce-l caracterizează au condus mulţi
cercetători la concluzia că putem întâlni întreaga Europă şi valorile ei culturale într-un periplu având drept
ţintă Transilvania. Specialiştii, dar şi turiştii obişnuiţi care cunosc Europa trăiesc acelaşi sentiment al unei
Transilvanii ce conţine, pe o suprafaţă mai mică, marea şi fascinanta Europă. E suficient să cercetăm
arhitectura lăcaşurilor de cult a oraşelor din spaţiul rural tradiţional şi din cel urban, pictura,
meşteşugurile, ocupaţiile, artele spectacolului, costumele, dansurile, muzica, cetăţile de apărare, bisericile
fortificate, castele, conace şi istoria creării instituţiilor moderne din sec XX, uniunile de creatori,
dezvoltarea cinematografiei.
Accentul pus pe slide show-uri şi arhivele de imagini a fost menit să evidenţieze, prin toate aceste
mărturii vizuale, un inventar infinit de expresii prin care moştenirea culturală a unor spaţii din
Transilvania ne-a fost transmisă, cu toate stratificările, contextele, concomintenţele şi influenţele
multiculturalismului.
Al doilea set de comunicări şi conferinţe a fost prezentat de istoricii invitaţi, în spaţiile elegante şi
primitoare ale Consulatului General al Ungariei, la eveniment participând, alături de reprezentanţii
mediului universitar din România, Ungaria şi America, directorul Institutului Cultural Român, dr. Doina
Uricariu, şi Ambasadorul şi Consulul General al Ungariei, Excelenţa Sa, domnul Karoly Dan, amfitrionul
şi iniţiatorul proiectului.
Castelul Huniazilor
Al treilea eveniment, în cadrul acestei teme de o asemenea complexitate, a avut loc în Sala „Auditorium”
de la Institutul Cultural din New York, unde majoritatea audienţei a fost formată, de data aceasta, din
români şi unguri, cu toţii cetăţeni americani care trăiesc la New York.
Spre deosebire de audienţa ce a participat la „Columbia University” şi la Consulatul General al
Ungariei, numai persoanele care au fost prezente la toate cele trei evenimente academice dedicate
moştenirii culturale în Transilvania au putut să realizeze cât de importantă şi valoroasă a fost contribuţia
istoricilor români care a reflectat, prin discurs şi prin slide show-uri, patrimoniul cultural din Transilvania
de o bogăţie remarcabilă.
Prof. Ioan-Aurel Pop a pus un accent deosebit, în cele trei conferinţe, asupra patrimoniului
multicultural din România, văzut ca o sinteză europeană între Occidentul Latin şi Orientul Bizantin („The
Multicultural Patrimony of Romania-European Synthesis between the Latin Occident and Byzantine
Orient”). Ideea cu care a debutat conferinţa prof. I.A. Pop a fost aceea că, dacă ţinem seama de faptul că
„pater”înseamnă, în latină, părinte, tată, ascendent direct într-o relaţie de înrudire şi continuitate
fundamentală, va trebui să privim patrimoniul cultural ca pe o moştenire pe care am primit-o de la părinţii
noştri ce trebuie păstrată, îmbogăţită, apărată, cu orice efort şi pentru totdeauna.
În cadrul acestor transmiteri patrimoniale, prof. dr. Ioan-Aurel Pop consideră că România deţine o
moştenire unică în interiorul Europei, aflată la confluenţa dintre Europa Occidentală şi Europa de Est,
unde Transilvania reprezintă un spaţiu caracterizat prin intervenţia şi convieţuirea atâtor elemente variate
de cultură şi civilizaţie. Peisajul urban şi rural din Transilvania ne pune faţă în faţă cu prezenţa unor
lăcaşuri de cult diferite, de la domurile şi cupolele bizantine şi neobizantine ale bisericilor ortodoxe la
turnurile gotice care se înalţă la cer şi arcurile romane ale unor biserici, la care se adaugă faţadele baroce.
Toate aceste vestigii de arhitectură reprezintă o alăturare şi, uneori, o îmbrăţişare neaşteptată de diverse
stiluri, dacă privim şi cercetăm şi sinagogile existente în Transilvania.
Sarmizegetusa
În anumite locuri din Transilvania, pe suprafeţe ce nu depăşesc câteva sute de metri pătraţi,
descoperim biserici ortodoxe şi greco-catolice, lângă biserici romano-catolice, calviniste, luterane sau
unitariene, situate în vecinătatea unor sinagogi şi lăcaşuri dedicate altor credinţe. La Cluj, de pildă, în
oraşul considerat, prin tradiţie, capitala Transilvaniei, chiar numărul reprezentanţilor tuturor acestor
credinţe şi raportul dintre aceste numere indică, deopotrivă, multiculturalismul, ecumenismul şi co-
existenţa, un complex cultural şi confesional exemplar, o bogăţie de stiluri artistice şi arhitecturale din
care nu lipsesc clădirele „Secession” („Art Nouveau”, „Modern Style”, „Jugendstil”). Goticul se
întâlneşte cu stilul arhitecturii Moldovei şi Maramureşului şi al spaţiului românesc ce poartă atâtea
vestigii de la daci şi romani, Bizanţul cu lumea de după Bizanţ, mărturii fundamentale ale culturii Europei
Occidentale pot fi prezentate cu referire la atâtea oraşe din Transilvania în care este prezent şi rococo-ul
alături de neoclasicism.
Ideea că Transilvania este o Europă în miniatură a fost permanent circumscrisă în cadrul acestor
conferinţe de accentul pus pe valorile patrimoniale transmise de Antichitate, Evul Mediu, istoria
interbelică a României, perioada celor două războaie mondiale, dar şi pe evoluţia unor instituţii
profesionale, precum cinematografia, micile meşteşuguri, spectacolele de teatru şi cabaret, arta
machiajului, industria de advertising etc.
Sighişoara
Dintre lucrările de istorie citate şi numele vehiculate în cadrul conferinţelor, prof. dr. Ioan-Aurel
Pop s-a referit la Nicolae Iorga, „Byzance apres Byzance”, la Dmitri Obolensky şi lucrarea sa publicată la
Londra, în 1971, „The Byzantine Commonwealth Eastern Europe 500-1453”, la „Esperienze imperiali
nella storia d‟Europa” de Andrea Piras, la studiul profesorului Ioan-Aurel Pop, „Lo slavismo culturale ed
i Romeni nel Medioevo”, publicat într-un volum de cercetări cu mai mulţi autori, „La Roumanie en
Europe: entre l‟Occident latin et L‟Orient byzantin” de I.A. Pop, „The Realm of St. Stephan of Medieval
Hungary 895-1526”, lucrare de Pal Engel, pulicată la Londra, în 2001, „Secuii. Istorie, cultură, identitate”
de Hermman Gusztav Mihaly, „Aşezarea saşilor în Transilvania” de Thomas Nagler, „Situation of the
Hungarian Kingdom in the Thirteenth and Fourteenth Centuries” de I.A. Pop, „La romanité dans le sud-
est de L „Europe” de Haralambie Mihăescu, „Le origini delle lingue neolatine” deCarlo Tagliavini,
„Contribuţii la istoria culturii româneşti”, o ediţie de Silvia Panaitescu cuprinzând studiul lui Petre P.
Panaitescu despre perioada slavonă la români, „Geneza statului în evul mediu românesc” de Şerban
Papacostea, „Nobilimea românească în Transilvania între anii 1440-1514” de Ioan Drăgan etc.
În conferinţele susţinute de Prof. dr. Virgil Ţârău, şi acestea în număr de trei, excepţional documentate,
audienţa a descoperit imagini şi realităţi ale Transilvaniei de la sfârşitul secolului al XIXlea şi din secolul
XX, cu referiri la arta spectacolului, modă, profesiuni noi cu mare trecere în lumea mondenă a Europei,
aşa cum au fost introduse şi susţinute acestea în oraşele Transilvaniei (teatre, saloane de cosmetică,
ateliere de fotografie, industria cinematografului etc.).
Aşa cum ne arată afişul acestor serii de evenimente complexe dedicate „Moştenirii culturale din
Transilvania”, conferinţele de la „Columbia University”, Consulatul General al Ungariei şi sala
„Auditorium” de la Institutul Cultural Român din New York, au constituit o oportunitate pentru mediul
universitar american şi audienţa formată din americani, unguri, germani şi români născuţi, unii dintre ei,
chiar în Transilvania, de a trece în revistă un patrimoniu ce aparţine României, creat de-a lungul istoriei
din convieţuirea românilor, întotdeauna populaţie majoritară, alături de unguri, germani, evrei şi alte
naţionalităţi care au clădit, laolaltă, valori artistice şi culturale, un patrimoniu miraculos, o oază europeană
în Europa, pe care istoricii au datoria să le pună în evidenţă, respectând adevărul istoric, în vreme ce
locuitorii României au datoria şi responsabilitatea de a le păstra şi transmite neştirbite urmaşilor.
Bibliografie:
 „Mărturii românești peste hotare - Creații românești și izvoare despre români în colecții din
străinătate”, Virgil Cândea, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2012
 Constantin Noica, Despre lăutărism, Editura Humanitas, 2007 -

INSTRUMENTE TRADIȚIONALE ȘI ALTERNATIVE

DE EVALUARE. AUTOEVALUAREA
Prof. Bițan Angela
Școala Gimnazială ,,Oprea Iorgulescu”, Câmpulung
Evaluarea nu poate fi văzută ca o parte distinctă a procesului de învățare. Elevul devine parte a
propriei formări, pe care o observă și o analizează, ținând mereu cont de propriile obiective. Instrumentele
alternative integrează evaluarea într-un proces coerent, unitar de învățare și sunt necesare în cadrul orelor
de limba română.
În abordarea tradițională a educației,
evaluarea este o etapă distinctă care urmează
după procesul de predare-învățare, având
printre scopuri verificarea asimilării
cunoștințelor, notarea elevilor, măsura în care
elevii au consolidat cunoștințele sau au deprins
competențe anume. Acest tip de evaluare are
loc fie în timpul unui semestru, la finalul unei
unități de învățare, fie la finalul unei perioade
mai ample de învățare, ca în cazul tezelor.
Limitele acestei viziuni sunt date de faptul că
evaluarea devine coercitivă, impune anumite
standarde fixe tuturor, elevii nu sunt învățați să-
și analizeze progresul, feedbackul apare târziu
și devine ineficient. Mai mult, acest tip de
evaluare se încheie cu o notă care de multe ori rămâne doar o cifră care rămâne netradusă copilului în
termenii deprinderilor sale, elevul nu află ce știe și ce trebuie să aprofundeze, deci evaluarea este doar în
mod limitat formativă.
Nevoia unei evaluări formative a venit din abordarea constructivistă a educației, conform căreia
învățarea este un construct individual dependent de context și de experiențele de învățare.
Principii ale teoriei constructiviste:
1. Învățăm atunci când interacționăm cu mediul. Învățarea nu poate fi separată de procesele prin care se
învață. Învățarea nu înseamnă numai rezultat, ci și proces. Inițiativa pentru învățare îi aparține persoanei,
învățarea este o activitate personală, individuală.
2. Obiectivele aparțin celui care învață, motivația pentru învățare fiind esențială. Învățarea este
determinată de un conflict cognitiv, uimirea, nedumerirea.
3. Cunoașterea se construiește prin negociere și apropiere între indivizi și prin evaluarea înțelegerii
individuale, personale. Prin discuții și prin colaborarea cu ceilalți, ne testam propria cunoaștere și o
îmbogățim, cunoscând cunoștințele și punctele de vedere ale celorlalți. Acestea din urmă devin surse
latente de cunoaștere. (Wilson, pp 135-137)
În școala modernă, evaluarea devine parte a procesului de învățare, accentul se pune pe progres.
Prezentăm mai jos caracteristicele celor două tipuri de instrumente de evaluare:
Instrumente tradiționale de evaluare:
1. Verifică rezultatul final al învățării, asimilarea unor cunoștințe și dobândirea unor competențe fixe.
2. Este restrictivă și coercitivă. Elevul trebuie să se încadreze în competențele specifice ale disciplinei.
3. Este caracteristică unei discipline.
4. Feedbackul este relativ slab și are loc după încheierea evaluării în faza de notare.
5. Nu formează competențe reflexive și de autoevaluare.
Scop: notarea elevului.
Instrumente propriu-zise: evaluarea orală, evaluarea scrisă, testul docimologic.
Instrumente alternative de evaluare:

1. Verifică comportamente, atitudini, originalitatea, creativitatea, gândirea critică.
2. Permite elevului mai multă libertate, pentru că elevul își stabilește modul de rezolvare a sarcinii,
metodele.
3. Poate avea caracter inter și multidisciplinar.
4. Feedbackul este oferit pe măsura rezolvării sarcinii și are efect imediat, elevul putând să-și modifice
modul de lucru în funcție de acesta.
5. Formează competențe de reflectare asupra activității, de corectare și adaptare din mers și accentuează
pe importanța autoevaluării.
Scop formativ, de a dezvolta competențe.
Instrumente propriu-zise: observarea sistematică a elevului realizată prin liste de control/
verificare; grila de control/ verificare, portofoliul, investigația, proiectul, autoevaluarea.
Autoevaluarea este un instrument important de evaluare, pentru că îi implică activ pe elevi în
propria formare. Copiii își observă progresul și își modifică comportamentul, învață ce înseamnă munca
de calitate, cum să-și evalueze activitatea în funcție de a celorlalți, devin mai implicați și mai concentrați
când li se cere opinia și observă că ei sunt centrul de decizie pentru propriile acțiuni. Este, însă, o metodă
formativă de evaluare care implică dificultăți în aplicare. Înainte însă să le prezentăm, vom trece în revistă
modalitățile de utilizare a metodei:
 Individual: elevii și pot analiza progresul în timp, în funcție de lucrările, temele dintr-o anumită
perioadă și pot face observații cu privire la ceea ce s-a modificat.
 În grup: În timpul unor exerciții de creație/ redactare, elevii sunt învățați să se delimiteze de
activitate și să observe ceea ce au realizat și ce pot îmbunătăți. Aceasta ia forma discuției, făcând ca
autoevaluarea să devină o parte firească a procesului de învățare. De exemplu, când citesc un text, se
pot opri și pot discuta ceea ce îi nedumerește, sau pot lăsa mențiuni pe marginea textului. Într-o
activitate de redactare de text, de scriere a unui articol, se pot detașa de creație și pot reflecta asupra
aspectelor dificile sau pot discuta despre ceea ce îi provoacă cel mai mult și cum își propun să
depășească aceste probleme.
 Ghidată de grile de evaluare: autoevaluarea este ghidată de criterii de evaluare pentru activitățile din
clasă. Grile de evaluare pentru textele pe care elevii le redactează, pentru jocurile de rol, pentru
exercițiile de creație, pentru exercițiile de comunicare nu trebuie să lipsească. Acestea vor fi redactate
astfel încât să fie pe înțelesul copiilor, chiar cu implicarea lor și discutate la începutul activității
pentru a servi ca ghiduri de rezolvare a activității.
Un avantaj al autoevaluării este că apropie pe elevi de profesor, ei devin parteneri în învățare și
elevii învață că feedbackul lor este important. Se creează o atmosferă plăcută în clasă.
Autoevaluarea este, însă, o strategie care necesită modelare, nu le cerem copiilor opinia pur și
simplu, ci urmărim grilele de evaluare pentru a ajunge la numitorul comun al unor competențe cu scopul
îmbunătățirii lor, pentru că evaluarea duce la stabilirea unor ținte de atins.
Persoanele care se evaluează constant se întreabă: Unde voi ajunge? Îmi voi atinge obiectivele?
Voi ajunge undeva? Mă bucură acest parcurs? Merită efortul? Sunt mulțumit de felul în care îmi petrec
timpul? (Valencia, p 37)
În acest articol nu pledăm pentru utilizarea exclusivă a instrumentelor clasice sau a celor
alternative în evaluarea elevilor, ci pentru o îmbinarea a acestora cu scopul de a obține cele mai bune
rezultate formative. Utilizarea excesivă a unui instrument poate genera monotonie, rutină cu efecte
negative, reducând entuziasmul și implicarea elevilor.
Bibliografie:
1. Potolea, D., Manolescu, M. (2005). Teoria și practica evaluării educaționale, Proiectul pentru învățământul
rural, Ministerul Educației și Cercetării.
2. Valencia S., Hiebert, E., Afflerbach, P. (02014). Authentic Reading Assessment: Practices and Possibilities,
Textproject: California, disponibil la textproject.org/assets/library/resources/Valencia-Hiebert-Afflerbach-2014-
AuthenticReading-Assessment.pdf
3. Wilson, B. G. (1996). Constructivist Learning Environments: Case Studies in Instructional Design, Educational
Technology.

Educația non-formală și
Educația pentru cetățenie democratică
Prof. Andreea-Florina Boran
Educaţia non-formală acoperă o orientare firească a tinerilor de a se implica în activităţi practice,

de a se simţi activi în mediul în care trăiesc, de a produce schimbări. Spre deosebire de învăţământul
formal, educaţia non-formală permite dezvoltarea abilitaţilor naturale ale unei persoane, prin antrenarea
acestuia în procesul de dezvoltare a unui proiect în orice domeniu de activitate.
Specificul educaţiei non-formale constă în:
 răspunde adecvat la necesităţile concrete de acţiune;
 oferă un prim moment de abstractizare prin extragerea de cunoştinţe din practică;
 facilitează contactul cu cunoştinţele plecând de la nevoile resimţite de indivizi;
 demitizează funcţia de predare.
De ce Educație pentru cetățenie democratică? Pentru că reprezintă o premisă pentru participarea
productivă și pentru asumarea
responsabilității de către cetățeni în
procesul de reconstrucție democratică.
Valorizând conceptele privitoare la
drepturile și libertățile omului,
democrația, principiile democratice,
cetățeanul, formează și dezvoltă
abilitățile de bază și specifice, ca:
abilități participative, de cooperare și
relaționare, comunicative multiple,
mediatice, interculturale, argumentative și critice, productive și creative, de bază a paletei pro-sociale
definite în termeni de implicare efectivă.
Activitățile proiectelor inițiate de Palatul Copiilor prin cercul de Educație pentru Cetățenie
Democratică au rolul de a aduce bucuria copiilor, iar copiii se vor identifica cu acestea. Se stabilesc relații
de grup care încurajează comunicarea, schimbul de idei și găsirea de soluții pentru problemele și nevoile
lor. Elevii sunt încurajați să se exprime și să fie creativi, să-și dezvolte imaginația și gândirea. Își dezvoltă
încrederea în sine și în ceilalți într-un mediu sigur. De asemenea, elevii învață să privească problemele
din diferite unghiuri, luând în considerare aspectul larg al nevoilor individuale, așteptărilor și resurselor
din cadrul grupului.

Prin implicarea în activitățile de grup, copiii vor beneficia atât de interacținea cu cei de vârsta lor
cât și de cunoaștere a unor noi deprinderi de viață. Se vor distra și vor învăța în același timp să-și
dezvolte creativitatea și talentul. Vor învăța noi deprinderi prin participarea efectivă la realizarea
materialelor educative. Toate activitățile au rolul de dezvoltare a încrederii în sine, să se autocunoască și
să se familiarizeze cu problemele privind Educația pentru Cetățenie Democratică.
Bibliografie:
PĂTRĂUȚĂ, T., Teoria şi metodologia instruirii şi evaluării, Editura” Vasile Goldiș”, University
Press Arad, 2008
CUCOȘ, C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
Programul Național Educație pentru Cetățenie Democratică, Repere metodologice

Munca intelectuală şi exerciţiul fizic
Prof. Ioana Teodora Lung
O afirmaţie care poate fi auzită, din păcate, destul de frecvent în rândul elevilor este consideraţia
acestora cu privire la educaţia fizică: “Nu consideră că e absolut necesară”.
Întrucât sănătatea este indispensabilă creşterii normale, dezvoltării armonioase şi bunei desfăşurări
şi coordonări a funcţiilor fizice, organice şi psihice, este importantă observarea atentă şi continuă a
copiilor, adolescenţilor, până la vârsta creşterii.
Părinţii doresc să stimuleze ritmul de dezvoltare intelectuală a copiilor, adăugând obligativităţii lor
şcolare studiul limbilor străine, meditaţii, studiul individual la pian, vioară, etc. Deosebit de important
este ca părinţii să-i stimuleze pe copii să facă sport.
Cel care este ocupat numai cu munca intelectuală şi evită orice efort fizic se detaşează prin
aspectul său, deoarece neglijarea îndelungată a muncii fizice, devenită o deprindere obişnuită, se
răsfrânge inevitabil asupra aspectului exterior. Cel mai aprig duşman al intelectualului este imobilitatea.
Când zi de zi trebuie să stăm îndelungat la masă muşchii sunt condamnaţi la inactivitate. Ei se atrofiază,
tocmai din această cauză mâinile şi picioarele devin slabe, spatele adus, iar pieptul scobit. Munca mobilă
“sedentară” nu se reflectă negativ numai asupra muşchilor mâinii, picioarelor, trunchiului şi asupra
ţinutei, efectul negativ se întinde mai departe, în profunzimea organismului. Coloana vertebraă strâmbă şi
cutia toracică plată, nu permit plămânilor să asigure o cantitate suficientă de aer. Respiraţia devine
superficială, iar ţesuturile şi organele primesc mai puţin oxigen decât li se cuvine.
Munca intelectuală prtinde omului o mare încordare şi uneori îl istoveşte mai mult ca orice
activitate. Ea nu înseamnă numai pasivitate muşchilor, stagnarea sângelui şi un metabolism lent ci

înseamnă, în primul rând, o solicitare extraordinară a unui singur organ, cel mai ocupat şi de neînlocuit –
scoarţa cerebrală.
Oboseala organismului în munca intelectuală şi cea musculară este legată, în primul rând, de
oboseala S.N.C. Este caracteristic faptul că oboseala din cauza muncii intelectuale încordate se
repercutează nu numai asupra activităţii intelectuale. Această oboseală se răsfrânge şi asupra stării fizice.
Cumulată zilnic, oboseala poate atinge limita suportabilităţii organismului, atrăgând după sine
suprasolicitarea acestuia.
În mod normal, solicitarea fizică provoacă o stare de oboseală care este un semnal de alarmă ce
trebuie luat în consideraţie. Uneori, din diferite motive se doreşte anihilare acestui semnal. Oboseala
fizică trece după o scurtă odihnă, iar cea psihică dispare sub efectele cafelei, tutunului sau al alcoolului.
Folosind asemenea stimuli sau medicamente se poate continua activitatea timp îndelungat, dând, la
început, un randament foarte bun. Timpul destinat refacerii organismului devine însă din ce în ce mai
scurt, tensiunea sistemului nervos biciuit în permanenţă creşte peste limita suportabilităţii, provocând
irascibilitatea şi diminuarea capacităţii de muncă.
Practicarea exerciţiilor fizice se răsfrânge asupra activităţii şi stării întregului organism, îl
protejează împotriva multor necazuri şi menţine, ba chiar mai mult, dezvoltă o înaltă capacitate de muncă.


TEATRUL ÎN EDUCAȚIA NONFORMALĂ.

CONTRIBUȚIA LA ECHILIBRUL EMOȚIONAL
AL COPILULUI
Prof. Violeta Bocancea
Teatrul ne conduce pe calea descopiririi acelor valori din care ne îmbogăţim patrimoniul spiritual.
De aceea teatrul are o misiune activă de căutare, îndrăzneală şi dinamism, ne stimulează, ne nelinişteşte,
ne zguduie, corijează şi purifică sufletul prin cele mai potrivite mijloace: râsul şi lacrima – comedia şi
tragedia.
Prin magia care sălăşluieşte în interiorul lui, teatrul pătrunde în profunzimea sufletului uman şi
dezvăluie comorile ascunse specifice spiritului omenesc, fiind cel mai puternic instument de apropiere al
oamenilor, reuşind să acopere lumea cu dragoste şi pace. Teatrul are la bază lupta dintre bine şi rău.
Binele uneşte fiinţele umane în timp ce răul le dezbină, iar natura umană tinde către bine asumându-şi
această direcţie.
Frumuseţea şi esenţa ei nu se regăsesc în nicio artă ca în teatru, deoarece teatrul reuneşte toate
artele frumoase.
Ca studentă şi actriţă am conştientizat influenţa acestei arte asupra mea, libertatea de a crea,
bucuria de a descoperi şi de a trăi cele mai nobile sentimente, ca profesoară încă mai aveam în minte o
amintire vie din copilărie, vocea autoritară, poruncitoare a învăţătoarei mele, tremurul şi frica ce mă
cuprindeau când mă privea. Această atitudine de victorioasă şi invincibilă stăpânire a elevului este, prea
des caracteristica principală şi poziţia pe care se situează profesorii.
O asemenea poziţie este întărită şi mai mult prin aplicarea rigidă şi în general lipsită de viaţă a
planurilor de lecţie – rezultate preconcepute, rapoarte, măsurători şi nenumărate teste. Eu voiam să fiu
altfel, să-i fiu copilului în primul rând prieten şi călăuză, pentru că de cele mai multe ori el are nevoie să
fie îndrumat cu răbdare şi căldură pentru a-şi dezvălui ideile, pentru a descoperi faţete noi ale lucrurilor
deja cunoscute, pentru a gîndi creativ. Are nevoie de repere pentru experimentarea gândurilor şi ideilor.
Are nevoie să înveţe cum să aleagă, să îmbine şi să închege într-un tot ceea ce este mai bun în creaţia lui.
Implicându-mă în felul acesta pot să-l ajut pe copil să aducă o contribuţie sinceră, dacă are libertatea de a
experimenta personal. Există o limită nedefinită, ceţoasă, greu de sesizat, între profesorul care îngăduie
libertăţii şi căutărilor să fie cheia de boltă a metodei lui de învăţământ şi profesorul superficial, lipsit de
imaginaţie, delăsător şi leneş, care îşi ascunde lipsa oricărei metode şi a oricărui plan, în spatele unei
popularităţi ieftine. Adesea un astfel de profesor standardizat anihilează tocmai acea însuşire a elevului
care este gândirea creativă, pe care-şi propune s-o dezvolte, impunându-şi în sute de forme aceeaşi
autoritate, lăsând să se înţeleagă “Eşti atât de neajutorat, încât ai să greşeşti cu siguranţă“ (etichetarea şi
predicţia negativă). Teatrul utilizează tehnica încurajării şi a predicţiei pozitive.
Aveam acum ocazia să fiu acel dascăl care să aplice o metodă de lucru elastică menită să ducă la
dezvoltarea activităţii creative a elevilor. A fost un drum aproape imposibil de explicat, deoarece
explicarea unei metode de stimulare a climatului din care să poată izvorî activitatea creativă, înseamnă
pătrunderea în laboratorul intim al creativității profesorului însuşi. Este un act de inspiraţie, caracteristic
creaţiei pictorului, muzicianului, omului de ştiinţă, ce defineşte opera ca fiind vie, emoţionantă,
tulburătoare. Insiraţia se referă aici la diagnosticarea necesităţilor grupului şi la aplicarea exact a acelor
exerciţii necesare pentru a-i rezolva problemele şi a-i dezvolta abilităţile.
Elevii trebuie să aibă libertatea de a se mişca în toate direcţiile, contribuţia principală a
profesorului fiind aceea de a nu porunci şi de a aştepta să progreseze o dată cu grupa, să aibă credinţa că
din masa de idei, sunete, culori, cuvinte, mişcări, ritm, nedirijate se va naşte o creaţie. Această metodă
poate fi aplicată în egală măsură oricărei discipline de învăţământ, cu condiţia ca profesorul să
binevoiască a renunţa la privilegiul egoist cuprins în provocatoarele porunci şi a permite libertatea şi
bucuria descoperirii.

Obiectivul extrem de important al acestei metode este dezvoltarea individuală/ dezvoltarea
personală a copilului, iscusinţa lui de a se bizui pe încrederea în propriile acţiuni şi de a avea încredere să
împărtăşească această activitate celorlalţi/ încrederea în propriile acţiuni îi va determina încrederea de a
împărtăşi cu ceilalţi membri ai grupului şi va determina, pe viitor, o bună integrare a sa în orice grup
social.
Şcoala de teatru se
bazează pe dezvolatrea artistică
pe premisele dezvoltării propriei
peronalităţi. Dar să nu intrăm în
zona asta, ne interesează zona
preşcolari-şcolari: aici este
esenţial să le cultivăm inteligenţa
emoţională în sensul de a
recunoaşte emoţia proprie şi a
celuilalt, de a o respecta, de a
acţiona în funcţie de aceasta. De
fapt, prin exerciţiile teatrale,
copiii acţionează într-un context
în care exprimarea sentimentelor
este impicită, nu urmărită explicit
Aceasta este piatra de temelie a
dezvoltării opticii şi modului de
expresie a copilului, temelie pe care începe să crească încrederea lui în valoarea, importanţa şi necesitatea
personalităţii sale potenţial artistice, dar, în orice caz, creativă. (pentru că ce realizaeză în mod
excepţional antrenamentul prin teatru este nu faptul că dezvoltă artişti, ci faptul că pune bazele dezvoltării
unor personalităţi creative, dinamice, implicate, perfect adaptate şi chiar performante în cele mai diverse
domenii).
Filosoful John Dewey a recunoscut încă din secolul trecut nevoia de a transforma educaţia într-o
practică democratică, susţinând că elevul trebuie să fie plasat în centrul procesului de învăţare, având
posibilitatea de a învăţa din experienţă, nu numai din resurse teoretice şi academice. A văzut în joc un
instrument excepţional de educaţie pentru atingerea acestui obiectiv.
Învăţatul este mai uşor când copiii au şansa de a experimenta activităţi fizice, care le transformă
impulsurile naturale în joc. Jocul nu trebuie însă folosit doar ca activitate de divertisment. Când exerciţiile
concentrate pe experimentarea unor instincte fac parte din programul şcolar, copilul este pe deplin
implicat, diferenţa dintre viaţa în şcoală şi cea din afara şcolii este redusă, asigurându-se astfel asocieri
care fac posibilă aplicarea informaţiilor în mediul social. Motivele pentru care se acordă jocului un spaţiu
bine definit în programă sunt de natură intelectuală şi socială şi nu ţin doar de avantaje temporare.
Învăţarea se desfăşoară la nivel formal şi non-formal. Cunoaşterea formală se realizează în şcoală
ca modalitate instituţională de învăţare, care are la bază o desfăşurare expusă pe un plan, care formează
curriculum.
Învăţarea non-formală, în afara formelor organizate în mod oficial pentru un animit gen de
activitate, cuprinde totalitatea acţiunilor şi influienţelor educative structurate, organizate şi
instituţionalizate, dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ.
Acţiunile cuprinse în acest gen de educaţie se caracterizează printr-o mare flexibilitate, oferind o
mai bună posibilitate de pliere pe interesele şi abilităţile elevului, având caracter facultativ sau opţional.
Elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor, nu se pun note, nu se
face o evaluare riguroasă, permite lărgirea orizontului cultural, îmbogăţirea cunoştinţelor din anumite
domenii, dezvoltarea unor aptitudini, valorificarea acestor aptitudini şi interesele elevilor.
Avantajele acestui tip de educaţie constau în faptul că : spaţiul instructiv-educativ este mult mai
flexibil şi conferă o mai mare libertate de acţiune, se face mult mai bine selectarea informaţiilor,
facilitează munca în echipă, accentuează obiective de tip formativ-educativ.
Absenţa unor demersuri evolualive sistematice, cultivarea derizoriului, vehicularea unei culturi
deşuiete, constituie dezavantajele educaţiei non-formale.
Învăţarea non-formală sau alternativă s-a dovedit a avea o pondere deosebită în procesul
cunoaşterii prin care trece copilul, studiile în domeniul educaţiei au subliniat că peste 60% din achiziţii
sunt datorate învăţării nonformale. Acest tip de învăţare se realizează şi prin atelirele de artă tetrală,
menite să stimuleze calităţile copiilor şi totodată dezvoltarea personalităţii lor (creativitate, inteligenţă
emoţională, abilităţi de comunicare etc.).
Astfel, prin intermediul cursurilor de teatru, se urmăreşte dezvoltarea abilităţii de autocontrol a
copiilor, prin metode şi tehnici specifice artei actorului. Exerciţiile practice şi experienţele copiilor
urmăresc:
• Creşterea nivelului de focalizare a atenţiei ;
• Creşterea volumului de percepţie spaţială ;
• Extinderea volumului de memorare verbală şi vizuală ;
• Creşterea abilităţii de înţelegere verbală şi exprimare verbală adecvat la situaţie;
• Creşterea abilităţii de identificare a trăirilor emoţionale a celor din jur şi a factorilor ce
declanşează emoţii diverse ;
• Creşterea abilităţii de acceptare a diversităţii şi a respectului faţă de fiecare individ;
• Creşterea abilităţii de a exprima propriile emoţii şi de autocontrol al reacţiilor distructive (furie,
impulsivitate);
• Dezvoltarea acestor calităţi ale inteligenţei prin obiectivele propuse fiecărui copil vor contribui la
facilitarea relaţionării copilului în viaţa cotidiană în spectrul intelectual, emoţional şi social.
La cursurile de teatru copiii nu vor fi obligaţi să se adapteze unor principii şi concepte de
comportament divizate în bine sau rău, deoarece nu este nevoie să existe modalităţi prestabilite de a face
ceva atâta timp cât există comunicare. Zgomotul care apare atunci când se organizează un exerciţiu,
trebuie înţeles ca ordine, nu ca dezordine. Organizarea unui exerciţiu de tehnică teatrală, nu poate fi
făcută în linişte, pentru că energia şi bucuria care apar sunt exprimate gălăgios. Cu timpul disciplina le va
deveni naturală. Nu trebuie înăbuşit cheful de joacă de dragul „disciplinei”. La fel ca în joc, atelierele de
teatru permit fiecărui copil să-şi ia ceea ce îi este necesar în funcţie de propriul nivel de dezvoltare.
Încurajează opţiunea individuală. Autodisciplina copiilor se va dezvolta atunci când implicarea în acţiune
este completă.
Cu timpul am învăţat că nu contează ce îmi propun eu să lucrez cu ei, cât contează
disponibilitatea lor de a lucra. De aceea, observaţia e strâns legată de JOC. Omul, la orice vârstă, dacă nu
se distrează şi dacă nu se joacă în timp ce munceşte, nu inţelege nimic. E rău de tot să fii depăşit de
dificultatea sarcinii în loc să o escladezi prin bună dispoziţie! Aceasta bună dispoziţie care la copii merge
clar pe filiera jocului e baza pentru dezvolatrea inteligenţei şi a creativităţii.
Contextul educaţional actual impune realizarea inovaţiilor la nivelul practicii pedagogice:
perfecţionarea metodologiei de predare-învăţare-evaluare, îmbogăţirea bazei didactico-materiale,
elaborarea de noi materiale de învăţare etc. Inovaţia pedagogică angajează o multitudine de forme de
proiectare şi de realizare.
În mod practic, cerinţa realizării învăţării interactiv-creative se concretizează în stimularea elevilor
de a adresa cât mai multe întrebări, în restrângerea factorilor care produc frustrare şi limitarea
constângerilor, în stimularea comunicării, în activizarea elevilor prin solicitarea lor de a opera cu idei,
concepte, obiecte, în vederea reconsiderării acestora şi a emiterii de noi variante. Profesorul trebuie să
cultive independenţa cognitivă, spontaneitatea şi autonomia în învăţare, să stimuleze spiritul critic
constructiv, capacitatea de argumentare şi de căutare a alternativelor, să favorizeze accesul de cunoaştere
prin forţele proprii, să stimuleze atitudinea reflexivă asupra demersurilor personale de învăţare şi să ofere
posibilitatea şi cadrul pentru a contesta nelămuririle în lucru şi în fapte.
-Va urma-



DIALOGURI DIDACTICE Nr. 12, Iunie 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DIALOGURI DIDACTICE Nr. 12, Iunie 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DIALOGURI DIDACTICE Nr.

TINERI ÎN PĂDURILE EUROPEI -

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 1

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 2

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 3

Metalul – a apărut o dată cu dezvoltarea tehnologiilor din ce în ce mai ieftine de producere a

Dintre metalele cele mai utilizate în construcţia de ambarcaţiuni şi de nave mari

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 4

Elemente moderniste în opera lui Tudor Arghezi

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 7

La créativité dans le développement de la compétence

Dans le cas de la communication orale, la seule

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 10

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 11

VIOLENŢA DOMESTICĂ ŞI IMPLICAŢIILE EI

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 12

Scriitorii români din primele decenii ale veacului al XIX-lea aveau la

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 13

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 15

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 16

METODE INOVATOARE ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL:

Prof. Alina Roșu

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 18

Deodat-aud foşnirea unei rochii, Apoi cu paşi de-o nostimă măsură,

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 20

COMPOZIŢIA MEDIE A LAPTELUI DE VACĂ

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 22

TURISMUL MONTAN ÎN REGIUNEA

1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ A ZONEI VALEA DÂMBOVIȚEI

Suporturi şi materiale în pictură

Când vorbim de suporturi ne

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 26

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 27

OLIMPIADA GIMNAZIILOR - ETAPA NAȚIONALĂ

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 28

Prof. Gabriela Pavel

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 29

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 30

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 31

“JOCUL CU TEATRUL” LA ELEVUL-ACTOR

1. Functia jocului în cadrul cursului de teatru

1.1.“Cățeluș cu păru’ creț”

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 32

1.2 Jocul cercului cu întoarceri și opriri

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 33

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 34

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 35

Acest fel de a proceda este natural

Modelarea unui prezon

-continuare din numărul trecut-

Fig.7. Desenarea şi poziţionarea profilului filetului.

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 37

Urmează modelarea acestuia cu ajutorul meniului “Features”şi comanda “Swept Cut”.În

Fig.8. Selectarea profilului filetului şi elicea acestuia.

Se observă în fig.8, că se previzualizează profilul filetului, care va fi generat după validarea

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 38

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 39

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 40

Moştenirea culturală din Transilvania

Trei evenimente de o mare vizibilitate, având un interes deosebit în valorizarea patrimoniilor

Biserica fortificată Sf. Sevastius, Cristian, Sibiu

PALATUL COPIILOR PITEŞTI 41

INSTRUMENTE TRADIȚIONALE ȘI ALTERNATIVE