PROIECT MANAGEMENTUL

ZACAMINTELOR
PLATFORME MARINE

Prof. dr. ing. STOICESCU MARIA

JANUARY 20, 2022

HERGHELEGIU RAZVAN-IOAN
MASTER GP 21605
 CUPRINS

INTRODUCERE .............................................................................................................................................3
1. ANALIZA RISCURILOR..........................................................................................................................9

1.1 Principii de bază(instalaţii – implantare) ............................................................................................9

1.1.1. Mediul ........................................................................................................................................11
1.1.2. Propagarea flăcării .....................................................................................................................11
1.1.3. Evacuarea...................................................................................................................................11
1.2 Instalaţii ─ Implantări la platforme ...................................................................................................11

2. PLATFORME PETROLIERE MARINE ...................................................................................................13

2.1 SCHEMA CONSTRUCTIVA A UNEI PLATFORME PETROLIERE MARINE FIXA ............................................16
2.2 Platforme fixe din zăbrele tubulare ........................................................................................................19
2.3 Platforme fixe turn ..................................................................................................................................20
2.4 Platforme fixe cu picioare tensionate .....................................................................................................22
3. Acţiunea mediului marin asupra structurilor ...................................................................................24

4. ANALIZA PRELIMINARĂ A RISCURILOR (APR) ...................................................................................26

Flux termic ................................................................................................................................................29
4.1 Explozii ....................................................................................................................................................30
4.2 INSTALAŢII – IMPLANTĂRI LA PLATFORME SEPARATE...........................................................................31
5. Stabilirea programului de construcție al sondei ..............................................................................31

5.1 Precizări privind obiectivul coloanelor....................................................................................................35

5.2 Alegerea diametrelor sapelor şi coloanelor ............................................................................................36
Concluzii și propuneri ...............................................................................................................................42
Bibliografie ................................................................................................................................................44
 INTRODUCERE

În ciuda pronosticurilor de tot felul asupra evoluţiei şi importanţei rezervoarelor de

hidrocarburi, un lucru este cert: următorii 50 de ani vor fi dominaţi, din punct de vedere
energetic, de petrol şi gaze (înaintea cărbunilor, energiei hidro, energiei nucleare ş.a.).

Rezervele sigure de petrol depăşesc, la ora actuală, 156 Gt (în figura 1.1 este
prezentată repartiţia aproximativă a acestora pe glob). Se estimează că circa 50% dintre
acestea sunt cantonate în câmpurile submarine. In aceste condiţii, pe viitor, fiecărui baril de
ţiţei descoperit pe uscat ar trebui să-i corespundă doi barili descoperiţi pe fundul mării, dintre
care unul în zone cu ape foarte adânci.

Repartiţia geografică (aproximativă) a rezervelor offshore de petrol este următoarea:

Orientul Mijlociu - 49%; America de Sud - 23%; Europa Occidentală - 12%; Asia Pacifică - 7%;
Africa - 7%; America de Nord - 1,4 %; Europa de Est - 0,5%o (valoare discutabilă).

În perspectivă, direcţiile de acţiune în vederea descoperirii de noi rezerve de petrol

sunt: forajul marin, forajul de mare adâncime, creşterea factorului de extracţie ce. Privitor la
acest din urmă aspect, ratele de recuperare au următoarele valori aproximative:

• recuperare primară (depletare naturală): ce = 20%; costul: 0,1 - 1 $/baril;

• recuperare secundară (injecţie de apă, injecţie de gaz etc.): ce = 30%; costul: 0,5 - 2
$/baril;
• recuperare terţiară (injecţii de soluţii emulsifiante sau gaze miscibile; procedee
termice ş.a.): ce = 45%; costul: 5 - 15 $/baril.

Apărut în urmă cu peste şapte decenii, forajul marin a avut o arie de răspândire cu
totul neînsemnată până în jurul anilor "50 din secolul trecut, când au început să se execute
lucrări sistematice în ape cu adâncimi de peste 200 m. Totuşi, prima etapă - etapa de pionierat
în construcţia platformelor de foraj - care s-a derulat în prima parte a secolului XX, a fost
marcată de apariţia şi dezvoltarea platformelor fixe destinate forajului în apele puţin adânci,
aferente unor lacuri din America de Nord şi cea de Sud, ca şi unor zone din Golful Mexic şi
Oceanul Pacific. Etapa a doua - etapa de diversificare şi dezvoltare a platformelor de foraj -
care a debutat după terminarea celui de-al doilea război mondial şi care continuă şi astăzi, a
fost marcată de continuarea şi dezvoltarea platformelor fixe, respectiv de apariţia,
diversificarea şi dezvoltarea platformelor mobile de foraj.

Primele platforme de foraj au fost construite la începutul secolului XX şi au servit, aşa

cum am mai menţionat, forajului în zonele unor lacuri: Marile Lacuri şi Lacul Caddo din SUA,
Lacul Maracaibo - Venezuela etc. Acestea, construite în totalitate din lemn, erau fixate prin
piloni verticali pe fundul lacurilor, în ape puţin adânci, foarte aproape de mal şi asigurau,
fiecare în parte, forarea unei singure sonde. Este primul tip de platformă platforma fixă.

7%

13% Europa de est

America Latina
Africa
6%
America de Nord
3%
2% Europa Occidentala
64% Extremul Orient
5%
Orientul Mijlociu

Figura. 1.1. Repartiţia pe glob a rezervelor offshore sigure de petrol

În mod curios, momentul construirii primelor platforme de foraj nu este legat de

începutul forajului marin propriu-zis pentru hidrocarburi, ci de plasarea unei instalaţii de foraj
percutant în scopul unor lucrări de consolidare pe un dig din Canalul Sfânta Barbara,
California, SUA.

Descoperirea, în deceniile trei şi patru din secolul trecut, de noi câmpuri petrolifere,
depărtate de ţărm, a impus găsirea de soluţii constructive compatibile cu condiţiile de lucru
din larg. Au apărut astfel primele platforme fixe propriu-zise din oţel, respectiv din beton.
Totodată, în ultima parte a deceniului cinci şi în ultima parte a deceniului şase ale secolului XX
s-au construit, pe lângă platformele fixe, şi primele tipuri de platforme mobile (submersibile,
autoelevatoare, vase de foraj).
 În anul 1950 a fost construită prima platformă submersibilă cu coloane verticale,
capabilă să lucreze în apele cu adâncime mică ale Golfului Mexic. Ulterior, s-a construit prima
platformă autoelevatoare sub forma unei barje prevăzute cu picioare verticale, prin
intermediul cărora aceasta se sprijinea pe fundul mării.

Ultima parte a deceniului şase şi prima parte a deceniului şapte, din secolul trecut, au
fost dominate atât de dezvoltarea, într-un ritm rapid, a construcţiei platformelor submersibile
şi autoelevatoare, cât şi de cercetările întreprinse pentru găsirea unor soluţii viabile pentru
vasele de foraj. Tot în această perioadă a apărut şi prototipul vasului de foraj modern, care
oferă posibilitatea realizării puţurilor centrale, şi au fost construite primele platforme
semisubmersibile.

Accelerarea ritmului de creştere a consumului mondial de petrol de la sfârşitul

deceniului şapte al secolului XX a determinat din ce în ce mai mult luarea în calcul, de către
specialişti, a trei condiţii de bază în realizarea platformelor de foraj:

• rezistenţă sporită la solicitări puternice, statice şi dinamice, în condiţii de lucru foarte

ostile (vânt, valuri, curenţi marini, temperaturi foarte scăzute, prezenţa hidrogenului
sulfurat etc.);
• cost scăzut şi instalare facilă la locaţie;
• securitate şi siguranţă în exploatare.

Necesitatea exploatării eficiente a zăcămintelor bogate din câmpurile petrolifere

submarine aflate în zone cu adâncimi de apă mai mari de 50 m a condus şi la perfecţionarea
platformelor fixe din zăbrele tubulare. Soluţiile adoptate în acest sens au vizat atât structura
de rezistenţă, cât şi instalaţia de foraj (dotarea cu turlă dinamică). S-au realizat astfel
platforme de dimensiuni mijlocii, mari şi foarte mari echipate pentru foraj sau pentru foraj şi
extracţie.

Pentru condiţiile grele din Marea Nordului s-a creat un nou tip de platformă, platforma
gravitaţională din beton, diversificându-se astfel tipul platformelor staţionare. Ba mai mult,
această platformă s-a dovedit, în condiţiile date, mai sigură în funcţionare şi mai rentabilă
decât platforma fixă din zăbrele tubulare.
 Tot pe linia diversificării platformelor staţionare trebuie amintite şi cele două tipuri
noi de platforme destinate lucrului în ape adânci şi foarte adânci din Golful Mexic şi din Marea
Nordului (între 150 şi 900 m): platforma tip turn ancorat şi platforma cu picioare tensionate.
Aceste soluţii constructive au constituit premisele extinderii exploatărilor petrolifere în zone
cu adâncimi de ape de peste 1000 m.

Pentru multe zone ale globului, între care şi Marea Neagră, platforma autoelevatoare
s-a dovedit o soluţie salutară. Construcţia acestui tip de platforme s-a dezvoltat într-un ritm
rapid începând cu anul 1965, astfel că la sfârşitul anului 1993 numărul lor depăşea cu mult
numărul celorlalte tipuri de platforme mobile. Cu toate că cele mai multe dintre aceste
platforme sunt destinate lucrului în ape cu adâncimi mai mici de 100 m, s-au găsit şi soluţii
constructive pentru forajul în zone cu ape ce depăşesc 150 m adâncime.

Platformele semisubmersibile au cunoscut, într-o primă fază, o diversificare a

construcţiei platformelor cu flotoare principale orizontale, iar apoi, într-o a doua fază, o
perfecţionare a sistemului de poziţionare dinamică. S-a depăşi astfel limita adâncimii apei de
2200 m (valabilă pentru primul tip de platformă semisubmersibilă - platforma cu flotoare
principale verticale) ajungându-se, în scurt timp, la performanţa de 3050m, depăşită, la rându-
i, în perioada ultimilor ani.

In activităţile on/offshore de exploatare-producţie a zăcămintelor de petrol şi gaze

constatăm că diferenţa esenţială rezultă din problemele legate de activităţile desfăşurate în
mediul marin, reprezentat prin condiţii periculoase şi ostile necesitând măsuri de securitate
speciale de supravieţuire şi evacuare in raport cu instalaţiile onshore.

Din punct de vedere al consumului de energie necesar desfăşurării activităţilor

specifice, platformele marine sunt autonome.

Instalaţiile terestre pot fi şi neautonome (cazul instalaţiilor de foraj acţionate electric

pentru care necesarul de energie electrică poate fi asigurat de racordarea la sistemul
electroenergetic local).

Condiţiile de lucru pe mare depind într-o mai mare măsură de condiţiile de climă şi de
condiţiile meteorologice în raport cu cele terestre.
 Este o realitate faptul că desfăşurarea activităţii umane este puternic influenţată de
condiţiile meteorologice de climă şi factorii de mediu cu atât mai mult cu cât în domeniul
petrolier factorii de risc provin de cele mai multe ori din natură.

Tabel 1.1. Condiţii meteorologice şi factori de mediu

Mediul terestru Mediul marin

Temperatura medie anuală Temperatură medie anuală

Viteza vântului: Viteza vântului:

-intravilan -mare calmă
-extravilan -mare agitată
-în funcţie de altitudine -furtună (grad)
-excepţionale (tornade, uragan) -excepţional (uragan).

Direcţia vântului (vântul dominant) Direcţia vântului (vântul dominant)

Mediul Mediul marin

-calitatea aerului, -adâncimea apei, curenţi ,salinitate,
floră faună,
- calitatea apei,
-maree(amplitudinea mareei),
-calitatea solului, drumuri de acces,
-hula marină(amplitudine, direcţie),
-floră, faună
-valul centenar.
Radiaţia solară
Radiaţia solară

În tabel au fost prezentate o parte a condiţiilor naturale care influenţează

desfăşurarea activităţilor petroliere în funcţie de factorii de mediu.
 Platforma petrolieră este o structură destinată exploatării unui zăcământ petrolier
marin în condiţiile menţionate şi include:

– sonde de producţie, sonde de injecţie,

– unităţi de separare, tratament şi comprimare a gazului,

– utilităţi de apă dulce, aer comprimat etc

– generatoare energie electrică,

– locaţii tehnice (săli de control, birouri etc)

– cartier de locuit,

– mijloace de stocaj,

– mijloace de transport (oleoduc, gazoduc)

– mijloace de încărcare,

– logistică (transfer de material şi personal, mijloace mariti

me şi aeriene de transport etc)

Infrastructura platformei este de o mare importanţă atât din punct de vedere al

desfăşurării procesului tehnologic, dar şi al asigurării securităţii în exploatare:

– platforme fixe

cu structură metalică (jacket),

cu structură din beton armat,

– platforme mobile autoelevatoare (jack- up),

– platforme semisubmersibile,

– nave de foraj şi barje.

 1. ANALIZA RISCURILOR

Soluţia ideală de securitate va fi aceea care va rezulta din analiza unor scenarii de
implantare sub forma unor zone(grupuri de instalaţii) având nivel de risc echivalent pe o
platformă echivalentă cu situaţia reală.

Amplasarea acestor zone şi separarea între ele se va face ţinând cont de anumite
intervale de siguranţă şi criterii de compatibilitate.

1.1 Principii de bază(instalaţii – implantare)

Expunerea la risc a instalaţiilor petroliere este inerentă şi de aceea sunt necesare

respectarea necondiţionată a următoarelor principii de bază;

• Gruparea tuturor echipamentelor prezente pe niveluri de risc echivalente.

• Amplasarea acestor grupări, unele în raport cu altele, într-o dispunere prin

care toate instalaţiile şi utilităţile care prezintă

stare de risc crescut datorită direcţiei vântului dominant sau a curenţilor marini şi
a valurilor să fie amplasate în zone de pericol minim.

• Separarea acestor zone să fie făcută prin delimitări fizice şi asigurarea

posibilităţilor şi a mijloacelor de evacuare.

• Cunoaşterea surselor de gaz şi a celor cu risc de inflamare sau explozie.

Aceste principii se regăsesc în modul de alocare a spaţiilor fizice necesare

amplasării şi separării (implantare) pe zone cu nivel de risc comparabil. Este important de avut
în vedere acest lucru ştiut fiind faptul că zonele de climă şi condiţiile meteorologice de lucru
influenţează hotărâtor proiectarea unui sistem complex predispus influenţelor factorilor de
mediu. API RP2G prevede şase familii de echipamente care corespund la şase zone geografice
de instalare care pot fi împărţite în trei grupe corespunzătoare nivelului de pericol.

Tabel 1.2. Familii de instalaţii

GRUPE DE GR.1 GR.2 GR.3
PERICOL

TIP 1 TIP 2 TIP 3 TIP 4 TIP 5 TIP 6

FAMILII DE
INSTALAŢII
Capete Echipamente Stocare de Echipame Maşini Cartier de
de de producţie produse nte de turnante locuit şi
şi tratament petroliere producţie utilităţi
erupţie.
şi
hidrocarburi
tratament
hidrocarb
uri prin
încălzire
directă.

INSTALAŢII Prevenit Separatoare Rezervoar Schimbăto A: Utilităţi.

PRINCIPALE oare de e de r de
Reţea de apă Compreso Cartier de
erupţie hidrocarb căldură cu
sub presiune are. locuit.
duze şi uri lichide încălzire
manifol Schimbătoare sau directă. Pompe. Sala de
duri de căldură lichefiate. control.
Torţe.
colectoa Echipamente Sala de
re de etalonat tablouri
producţia de B: electrice.
hidrocarburi.
Generatoa Unităţi
Rezervoare. re şi tratament
de motoare injecţie apă.
hidrocarburi electrice.
lichide sau
lichefiate Echipame
nt
petrolier
antrenat
cu
motoare
termice.
 1.1.1. Mediul

– atmosferic: viteza şi direcţia vântului (VD),

– marin: direcţia curentului marin şi a hulei (CURENT).

1.1.2. Propagarea flăcării

Localizarea punctelor calde care prezintă riscul emisiei de gaze sau

substanţe inflamabile care în amestec cu aerul şi antrenate de vânt pot genera explozii pe
platformă.

Pentru faclă se recomandă o poziţie perpendiculară în raport cu suprafaţa platformei

sau transversală in raport cu direcţia vântului dominant.

1.1.3. Evacuarea

Decizia de evacuare rezultă din analiza situaţiei de risc şi se va concretiza prin

următoarele situaţii:

– menţinerea personalului pe platformă în condiţiile create şi înlăturarea pericolului

cauzat de starea de risc,

– menţinerea pe platformă numai a personalului necesar controlării şi eliminării stării

de risc cu evacuarea celorlalţi,

– evacuarea controlată a întregului personal în de risc.

În cazul unei platforme compacte (platformă integrată) se imaginează ca scenariu de

risc posibilitatea de aprindere la nivelul punţii superioare a platformei a unor materiale uşor
inflamabile sub acţiunea fluxului termic degajat de torţa de securitate sau a altor cauze şi a
direcţiei de propagare a flăcării sub acţiunea vântului dominant (VD).

1.2Instalaţii ─ Implantări la platforme

Modul de implantare al unei platforme compacte este prezentat în figura de mai jos,
care poate fi considerată ca exemplu de caz:
 F VD1 VD4 F
A A
1 3
DC3 DC3

DC1 DI4 DI1 DC4

t
F TFLUX U CL
T
t TERMIC(Ф) DI2
t
DI2
t
t
t
H

DI3

DC1 DI4
V
V
D
D
2
3

DC2
T F
LEGENDĂ
O
: A
1 2

F – Modulul foraj.

T Modulul tratament-producţie.

U Utilităţi.
CL Cartierul de locuinţe.

DC Direcţie corectă de propagare a flăcării

DI Direcţie incorectă de propagare a flăcării

VD Direcţia vântului dominant.

FA Facla de ardere

Φ Flux termic

2. PLATFORME PETROLIERE MARINE

Platforma de foraj marin reprezintă o construcţie hidrotehnică destinată susţinerii

echipamentelor necesare realizării forajului în câmpurile petrolifere submarine şi care, în
timpul lucrului, este fixată de fundul mării, se sprijină pe acesta sau pluteşte. Ea este compusă,
la rându-i, din două părţi principale:

• structura de bază prin care platforma, în funcţie de tipul ei, este legată de fundul mării,
se sprijină pe acesta sau pluteşte;
• corpul platformei, solidarizat sau sprijinit de structura de bază, pe care se montează
echipamentele instalaţiei de foraj şi cele auxiliare (indiferent de tipul platformei, se
află deasupra apei).

Platformele de foraj marin, construite într-o mare diversitate de tipuri şi variante

constructive, se clasifică, cel mai adesea, în funcţie de posibilitatea schimbării locaţiei pe
parcursul duratei de lucru. Avem astfel:

• insule pentru foraj;

• platforme staţionare: fixe, gravitaţionale; o platforme mobile: autoelevatoare,
submersibile, semisubmersibile, vase pentru foraj.

Există şi alte criterii de clasificare a platformelor. Astfel, după poziţia platformei în

timpul forajului, raportată la fundul mării, avem:

• platforme legate de fundul mării: platforme fixe;

 • platforme sprijinite pe fundul mării: gravitaţionale, autoelevatoare, submersibile;
• platforme plutitoare: semisubmersibile, vase de foraj.

După starea platformei în timpul transportului de la şantierul de construcţie la locaţie, sau

de la o locaţie la alta, platformele pot fi remorcate, autopropulsate sau transportate cu barje
sau cu nave speciale.

În funcţie de materialul folosit cu preponderenţă la construcţia platformelor, acestea pot

fi clasificate după cum urmează:

• platforme din oţel;

• platforme din beton;
• platforme hibride (din beton şi oţel) etc.

CLASIFICARE

dupa functiunea platformei:

- PLATFORME DE EXPLORARE

- PLATFORME DE FORARE

- PLATFORME DE EXPLOATARE

PLATFORME PETROLIERE MARINE

dupa mobilitatea platformei:

- PLATFORME MARINE FIXE

- platforme fixe din zabrele tubulare

- platforme fixe tip turn

- platforme monopod

- platforme fixe din beton, gravitationale

- platforme cu structura mixta (otel si beton)

- PLATFORME MARINE MOBILE

- platforme mobile autoridicatoare

- platforme mobile submersibile

- platforme mobile semisubmersibile

Platforma Platforma Platforma Platforma Platforma Platforma tip SPAR

fixa cu fixa submersibila mobila cu tiranti (Surface Piercing
zabrele tip turn cu tiranti de semi- de ancorare Articulated Reservoir)
ancorare submersibila
 2.1 SCHEMA CONSTRUCTIVA A UNEI PLATFORME PETROLIERE MARINE FIXA

- sonda de foraj

- turn sustinere echipamente de

telecomunicatii

- macarale pivotante

- brat sustinere facle

- heliport

- modul social (dormitoare)

- platforma de procesare

- barci de salvare

- structura de sustinere (jacket)

- coloane (puturi) de foraj

- coloane de pompare

- conducte de transport petrol

În cele ce urmează se va accepta criteriul de clasificare ce ţine seama de posibilitatea

schimbării locaţiei pe parcursul duratei de lucru: insule artificiale pentru foraj; platforme
staţionare; platforme mobile.

Platformele fixe sunt platforme a căror structură de bază este fixată de fundul mării:
platforme fixe din zăbrele tubulare; platforme turn; platforme fixe din beton; platforme cu
picioare tensionate; turnuri ancorate. Acestea se folosesc atât pentru foraj, cât şi pentru
extracţia hidrocarburilor. Datorită costului ridicat, conceptul platformelor staţionare alcătuite
din structura bazală (suportul) şi platforma propriu-zisă s-a modificat în timp, astfel încât
acestea să poată asigura forarea unui număr mare de găuri de sondă, eventual folosind
concomitent două instalaţii de foraj; de aici şi necesitatea ca platformele staţionare să fie
utilizate în special în zone sigur productive.
 Construcţia platformelor fixe presupune două variante de bază: din zăbrele tubulare
sau din tuburi cu diametre mari. Ambele tipuri se asamblează în docuri uscate; pentru
transportul la locaţie există mai multe posibilităţi (succesiunea fazelor de transport şi lansare
rezultă din urmărirea figurilor 2.1 – 2.3:

a. După asamblare, suportul (care poate avea 4 ... 12 piloni de sprijin) se încarcă pe un
şlep şi este adus la locaţie. Aici, structura (suportul) este ridicată de pe şlep cu ajutorul unor
macarale plutitoare puternice (1500 ... 30000 kN) şi este aşezată pe suprafaţa apei (figura
2.1); pentru verticalizare se poate folosi o singură macara.

Figura 2.1. Transportul în poziţie orizontală şi verticalizarea platformelor fixe

b. La montarea pe şlepul de transport, suportul este poziţionat înclinat, pe un plan de

pe care poate aluneca - atunci când este necesar acest lucru. La locaţie, partea de sus a
structurii se ancorează la o macara plutitoare care are rolul de a o ghida din momentul când
structura începe să pătrundă în apă şi până în momentul verticalizării (fig. 2.2).

Figura. 2.2. Transportul în poziţie înclinată şi verticalizarea platformelor fixe

 c. Tuburile cu diametre mari, eventual completate cu camere de flotare suplimentare,
pot asigura plutirea structurii; după transportul acesteia la locaţie, partea de sus se ancorează,
iar elementele de plutire se imersează controlat (fig. 2.3).

Pentru fixarea pilonilor (de preferat în rocă bine consolidată) sunt, de asemenea, mai
multe posibilităţi. În cele mai multe cazuri, greutatea proprie este suficientă pentru ca pilonii
să străbată stratul de mâl şi nisip şi să ajungă la suportul solid; dacă însă grosimea stratului de
mâl şi nisip este mai mare de 7 ... 8 m, prin interiorul pilonilor se introduc jeturi puternice de
apă care spală mâlul şi provoacă pătrunderea pilonilor.

Fig. 2.3. Transportul fără șlepuri şi verticalizarea platformelor fixe

Pentru această operaţie sunt necesare, la suprafaţă, pompe puternice care să asigure
spălarea simultană a tuturor pilonilor. în caz contrar, se va face spălarea (jetisonarea) din
aproape în aproape, astfel încât să se realizeze o coborâre uniformă a structurii; oricum,
pentru evitarea răsturnării este de dorit ca, în tot timpul fixării, structura metalică să fie
ancorată de o macara plutitoare. După ce pilonii au ajuns pe roca masivă, începe operaţia
propriu-zisă de fixare.

Metodele clasice folosite sunt: prin vibraţii, prin percuţii şi prin găuri de sondă tubate
şi cimentate.
 2.2 Platforme fixe din zăbrele tubulare

În mod curent, platformele fixe din zăbrele tubulare sunt constituite din trei părţi
distincte: pilonii pentru ancorare 5 (fig. 2.3), montaţi cu unghiuri de înclinare α < 10°; partea
de deasupra nivelului mâlului care se continuă către suprafaţă cu acelaşi unghi; cadrul metalic
2, vertical de la suprafaţa apei până la corpul platformei 3.

Structura de bază se prezintă ca o structură spaţială de grinzi cu zăbrele de formă

troncopiramidală, formată din unul, două sau trei tronsoane, fixată prin pilonii de ancorare 5
de fundul mării. Elementele principale de rezistenţă ale acestei structuri sunt pilonii 1,
solidarizaţi între ei prin zăbrelele tubulare 4 (ţevi orizontale şi oblice). Zăbrelajul este fie în X
fie în K. Corpul platformei 3 are în componenţa sa mai multe punţi de lucru.

Numărul pilonilor se stabileşte în funcţie de solicitările la care este supus cadrul, în

condiţiile cele mai severe; platforma propriu-zisă trebuie proiectată pe mai multe niveluri,
astfel încât pe o suprafaţă cât mai mică să poată încăpea toate elementele necesare.

Fig. 2.4. Platformă fixă din zăbrele tubulare (schemă)

Diametrul pilonilor de sprijin nu poate fi mai mic de 1 m, iar grosimea cea mai mare
de perete se poate alege în dreptul liniei de mâl, considerată ca una din zonele solicitate ale
cadrului. Pentru stabilirea stării de solicitare asupra unui pilon, se presupune că întreaga
structură se comportă ca un corp rigid (în distribuirea forţei ce acţionează asupra fundaţiei) şi
că forţele laterale (provenite din acţiunea valurilor, vânturilor şi curenţilor) sunt preluate în
mod egal de toţi pilonii.

Platformele cu dimensiuni medii, mari şi foarte mari lucrează în ape cu adâncimi care
depăşesc 50 m, având de obicei corpul echipat integral cu instalaţia de foraj-extracţie.
Principalele zone exploatate cu astfel de platforme sunt (între paranteze sunt precizate
adâncimile apelor): Golful Mexic (410 m), Canalul Sfânta Barbara (368 m), Marea Nordului
(187 m), partea sudică a Oceanului Atlantic (170 m) etc. Construcţiile sunt dotate, în
majoritatea cazurilor, cu turle „dinamice", care se deplasează pe şine, pe partea superioară a
corpului, forându-se până la 70 de sonde pe o locaţie.

Principalele activităţi desfăşurate în şantierele navale privesc: execuţia modulelor

structurii de bază, asamblarea acestora, execuţia şi asamblarea modulelor punţilor.
Activităţile desfăşurate pe mare au în vedere: transportul structurii de bază la locaţie, fixarea
acesteia, transportul punţilor, asamblarea platformei la locaţie şi finalizarea echipării
acesteia.

Costul unor astfel de platforme este în funcţie de adâncimea apei în care lucrează.
Astfel, pentru ape adânci de 50 m costul este de aproximativ 8 milioane dolari; pentru 100 m,
18 milioane dolari, iar pentru 150 m - 25 milioane dolari (în aceste preţuri nu intră instalaţia
de foraj, iar valorile sunt declarative).

2.3 Platforme fixe turn

Structura de bază a acestor platforme este asemănătoare cu cea a platformelor fixe

cu zăbrele tubulare (în cazul de faţă pilonii sunt verticali). Acestea pot fi cu patru picioare, cu
trei şi monopode. În mod obişnuit, se folosesc pentru ape puţin adânci (30 m) şi în zonele
arctice.

Platformele turn monopod (fig. 2.5.) au un picior principal 1 constituit din burlane cu
diametrul de 3 ... 4 m; suspendarea pe fundul mării se face pe doi suporţi orizontali tubulari
2, care sunt solidarizaţi de piciorul principal prin intermediul unor ţevi 3 oblice şi a şase ţevi
orizontale 4. Pentru fixare, capetele ţevilor 2 sunt prevăzute cu ghidaje în care, de la
suprafaţă, se introduc piloni care se bat în roca de fundaţie.
 Figura 2.5. Platformă fixă turn, monopodă

O altă variantă constructivă o reprezintă platformele fixe de tip turnuri ancorate (fig.
2.6). Şi în acest caz, structura de bază a unei asemenea platforme este asemănătoare cu cea
a platformei fixe cu zăbrele tubulare. Totuşi, pentru aceeaşi adâncime a apei în zona de
instalare, aceasta din urmă este mai uşoară, mai suplă şi mai elastică. Acest fapt se datorează
modului în care lucrează structura de bază. Astfel, baza structurii 1 fiind fixată de fundul mării
cu ajutorul tuburilor-pilot de la colţuri 2 sau din zona centrală 3, iar partea superioară fiind
ancorată de acesta, turnul se poate deplasa înainte şi înapoi cu valul (ţinându-se seama că
forţa valurilor este ciclică); unghiul de înclinare trebuie să varieze în intervalul 2° ... 3°. În
aceste condiţii, tuburile-pilot de fixare sunt mai puţin solicitate, în timp ce cablurile de
ancorare 4, plasate la partea superioară a structurii, sub corpul platformei 5, trebuie să preia
cea mai mare parte a sarcinilor datorate vânturilor, valurilor şi curenţilor marini.

Fig. 2.6. Platformă turn ancorată

 2.4 Platforme fixe cu picioare tensionate

Structura de bază a unei platforme cu picioare tensionate (figura 2.7) conţine, ca

elemente de bază, coloanele verticale 1, concepute ca flotoare, solidarizate între ele la partea
inferioară prin flotoarele orizontale 2, iar la partea superioară prin corpul platformei 3. La
locaţie, platforma este menţinută deasupra găurii de sondă prin picioarele (liniile de ancorare)
4, legate de masivele din beton 5, sprijinite de fundul mării sau încastrate în solul marin.
Masivele din beton au încorporate elementele de cuplare 6 cu capetele inferioare ale liniilor
de ancorare.

Picioarele 4 sunt menţinute în tensiune cu ajutorul unor sisteme hidraulice de

tensionare, încorporate în picioarele de la extremităţile structurii de bază. în felul acesta, pe
întreaga durată de lucru, pe timp de furtună, sunt preluate oscilaţiile platformei, respectiv se
asigură menţinerea acesteia pe amplasament între limitele admise (deplasarea orizontală
admisă este de 5 ... 10% din adâncimea apei).

Picioarele unei asemenea platforme, în număr de patru sau şase, lucrează la întindere,
deci în condiţii mai favorabile pentru oţeluri, în timp ce la platformele fixe din zăbrele tubulare
(sau la platformele turn) pilonii lucrează în compresiune. O linie de ancorare poate fi realizată
ca o piesă unică, din material tabular îmbinat prin sudare, sau ca o garnitură de material
tubular asamblat prin înfiletare.

Figura 2.17. Platformă cu picioare tensionate

 Corpul platformei, neetanş şi neplutitor, are în componenţă mai multe punţi şi susţine
întregul echipament de foraj (cu turlă dinamică), respectiv echipamentele auxiliare.
Asemenea platforme, de pe care se pot fora 20 ... 58 sonde, au fost instalate în Marea
Nordului şi în Golful Persic. Şi încă ceva: începându-se cu anul 1989, în competiţia pentru
învingerea adâncimilor mari de apă (peste 1000 m), platformele cu picioare tensionate au
reprezentat continuu o soluţie constructivă de viitor.
 3. Acţiunea mediului marin asupra structurilor

În esenţă, este vorba de acţiunea hulei, vântului şi curenţilor marini.

Hula este un fenomen extrem de complex, de natură pur aleatorie. Modelele utilizate
la ora actuală se referă la hula regulată, definită prin direcţia de propagare, amplitudine şi
perioadă, şi hula neregulată (monodirecţională sau multidirecţională), definită prin spectrul
său de energie. Acţiunea hulei asupra structurilor este esenţial dinamică.

Modul de reprezentare al hulei depinde de tipul structurii şi de faza de studiu al

proiectului: hula regulată, în stadiul de predimensionare şi hula neregulată, în stadiul de
dimensionare finală.

Vântul este, de asemenea, de natură aleatorie în timp, dar are o componentă

permanentă. Viteza sa este afectată de efectele "frecării" la interfaţa aer-apă şi variază deci
cu altitudinea.

Curenţii se consideră, de regulă, constanţi în timp, dar ei variază (ca direcţie şi viteză)
cu adâncimea apei. Se au în vedere curenţii de maree, curenţii datoraţi vântului şi curenţii
permanenţi sau sezonieri de origini diverse ("upwelling", curenţi oceanici etc.).

Acţiunea mediului marin asupra unei structuri este asociată curgerii unui fluid (apă sau
aer) pe lângă structură. Se disting excitaţii statice (independente de timp) şi dinamice.

Excitaţiile statice sunt date de curenţi constanţi, vântul mediu şi, în câteva cazuri, de
hulă. De notat totuşi că ar fi greşit să se tragă concluzia că vântul sau curenţii constanţi sunt
fără efect dinamic: o navă ancorată la proră poate avea un comportament instabil ("fish-
tailing") sub acţiunea unui curent constant!

O excitaţie dinamică este asociată unei scări de timp. Problemele de rezonanţă sunt
periculoase dacă această scară de timp este vecină perioadei proprii a structurii. Câteva
exemple: pentru curentul de maree, scara de timp asociată este de 12 ore; pentru hulă, de la
3 la 12 secunde; pentru rafale de vânt, de la 3 la 5 secunde etc.
 În fine, trebuie să se distingă fenomenele deterministe de cele aleatorii. Fenomenele
aleatorii pot fi caracterizate la un timp t dat; din contră, este imposibil să se precizeze valorile
lor instantanee le un timp ulterior t + At (vor fi luate astfel în considerare valori medii).

Dacă fenomenele de origine mecanică (legile de comportare) sunt, cel mai adesea,
deterministe, fenomenele naturale (hula, vântul) sunt, prin esenţă aleatorii. Deci, se pun două
probleme esenţiale: estimarea conţinutului frecvenţei semnalului de excitaţie (pentru a
analiza riscurile rezonanţei) şi estimarea valorilor extreme ale excitaţiei, pentru o perioadă
dată.
 4. ANALIZA PRELIMINARĂ A RISCURILOR (APR)

Analiza APR asupra machetei propuse pune în evidenţă incidentele posibile cu

probabilitatea ce mai mare de a se produce:

– platforma integrată are riscul de a avea accidente la desfăşurarea simultană a

operaţiilor periculoase;

– forajul şi tratarea fluidelor inflamabile presupune existenţa riscului la explozii şi

incendii;

– prezenţa H2S conduce la posibilitatea dispersiei unui nor de gaz toxic în atmosferă;

– prăbuşiri ale încărcăturii macaralelor platformei;

– coliziunea cu un vapor operaţional al platformei;

– ruperea unei conducte;

– prăbuşirea elicopterului.

Studiul de securitate tehnică va avea la bază analiza următoarelor sisteme:

• Sistemul de siguranţă pasivă studiază modalităţile de prevenire a accidentelor

mai sus menţionate şi cuprinde:

– zona sigură: nu prezintă risc potenţial pentru alte zone fiind singura care
necesită măsuri de protecţie în caz de risc

– zona periculoasă: prezintă un risc pentru alte zone, în prezenţa

produselor periculoase, datorită operaţiilor de tratament al acestor
produse şi a echipamentelor necesare acestei operaţii

• Sistemul de siguranţă activă implementează metodele de minimizare a

consecinţelor în cazul în care s-a produs un accident;

• Logistica evacuării platformei în cazul unei situaţii periculoase.

Din categoria zonelor periculoase se pot defini pe macheta platformei “zona de foc”
,prin care se delimitează un spaţiu sau o instalaţie(ex: modulul de tratare a gazului) predispuse
riscului de explozie sau incendiu. De asemenea se ia în considerare pericolul potenţial de
incendiu reprezentat de faclă sau zona F.

Prima regulă pentru protejarea unei zone sigure CL de zonele periculoase ( F şi T )

constă în realizarea unei separări fizice prin pereţi de protecţie rezistenţi la explozie şi foc
pentru o durată de minim două ore.

În interiorul CL este prevăzută o ultimă protecţie pentru sala de comandă şi control

prin pereţi rezistenţi la şocuri puternice provocate de explozii.

Pentru zona efectivă de locuit se utilizează insonorizări ale pereţilor.

• Precauţii adoptate în interiorul zonelor periculoase.

În situaţia forajului asistat, toate utilităţile pentru foraj sunt plasate în cabina de
comandă şi supraveghere (cabina sondorului şef).

• Sistemul de detectare.

Prima măsură pentru evitarea unui incendiu şi a unei explozii este aceea de a ţine sub
control nivelul parametrilor cu potenţial crescut de explozie(presiune, temperatură etc),
prezenţa unei atmosfere inflamabile şi eventualele zone cu flacără deschisă.

Acest lucru este posibil cu ajutorul sistemelor de monitorizare.

a) detectorul de gaz; realizează funcţia de detecţie a gazului în prezenţa hidrogenului

sulfurat (H2S):

Detectoarele de gaz inflamabil declanşează dispozitivul de alarmă după depăşirea unui

procentaj de siguranţă şi avertizează asupra iminenţei întreruperii alimentării cu tensiune
electrică sau în funcţie de gravitatea situaţiei întreruperea se face automat.

În cazul depăşirii limitei de pericol se întrerupe funcţionarea echipamentului de proces

şi ventilaţia în scopul evitării dispersiei gazului.

Detectoarele de hidrogen sulfurat (H2S) sunt indispensabile datorită faptului că H2S

este un gaz toxic având efecte periculoase chiar letale în concentraţii mici.
Concentraţia H2S(ppm) Efecte

hidrogen sulfurat

1 ppm Detectarea mirosului caracteristic. .

10 ppm Valoare C.M.A.(concentraţie maximă admisibilă).Provoacă

iritarea ochilor. Nu trebuie inspirat.

Timpul de expunere nu trebuie să fie mai mare de 15 min.

15 ppm
Distrugerea simţului olfactiv.
100 ppm
Inflamaţii importante ale ochilor şi afecţiuni ale căilor
200…300 ppm
respiratorii după o oră de expunere.

Vertij şi pierdere de echilibru. Moartea poate surveni după

500 ppm o expunere mai mare de 60 min.

Pierderea cunoştinţei, oprirea respiraţiei, moartea poate

700 ppm surveni în mai puţin de o oră.

Expunere scurtă provoacă oprirea respiraţiei, afectarea
creierului şi moartea.
1000 ppm
Pierderea imediată a cunoştinţei cu oprirea respiraţiei şi
moarte rapidă chiar dacă individul este transportat într-un
1000…2000 ppm spaţiu cu aer curat.

Tabelul 4.1. Efectele hidrogenului sulfurat asupra omului.

b) detectorul de incendiu; are ca scop detectarea şi localizarea incendiului şi este

alcătuit din :

– detectoare ale variaţiei da temperatură; sunt prevăzute cu echipamente de

stingere automată a incendiului,

– detectoare de fum sau ionice amplasate în interiorul locaţiilor;

 – detectoare de flăcări sau optice sunt plasate atât în interior cât şi în exteriorul
locaţiilor.

Toate detectoarele sunt în conexiune cu un sistem de alarmă şi sunt amplasate

obligatoriu în zonele de risc, dar şi în zona sigură.

Flux termic EFECTELE LIMITǍ

kW/m2 Btu/hr/ft2

0.7 222 Expunerea prelungită a unei suprafeţe superficiale

1.75 555 Prag limită de oboseală termică după 60s.
2.0 634 Prag limită de oboseală termică a izolaţiei cablurilor.
5.0 1585 Prag limită îmbogăţit după o expunere de 15s.
6.4 2029 Temperatura de echilibru 230ºC.
9.5 3011 Prag limită îmbogăţit după 8 s. Ardere după 20 s.
12.5 3962 Prag limită îmbogăţit după 6s.Temperatura de echilibru
320ºC.
Aprinderea materialului de construcţie sau
15.0 4755
izolaţie(ardere prelungită în prezenţa flăcării).
Materiale de construcţie. Temperatura de echilibru
16.0 5072 390ºC
Ardere severă după 5s.

25.0 7925 Aprinderea lemnului după expunere prelungită.

30.0 9510 Limită termică acceptată pentru materiale de
construcţie.

Tabelul 4.2 Valori ale fluxului termic considerate critice(Sursă MOBIL)

Efectele termice asupra echipamentelor şi structurilor sunt foarte complexe, iar în

calculele de proiectare şi apreciere a factorilor de influenţă asupra securităţii tehnice intervin
parametrii de radiaţie termică ,convecţie şi durată a expunerii acestora la fluxul de radiaţie
termică (Ф).

În ceea ce priveşte dispersia gazelor explozive şi mai ales a hidrogenului sulfurat este
necesară evaluarea expunerii personalului la efectele produse .
 4.1 Explozii

Pentru evaluare efectelor exploziilor sunt considerate mai multe cazuri:

• explozii in mediu închis;

• explozii în mediu semi-închis (ex: etaj intermediar);

• explozii în mediu deschis (ex: etaj superior al platformei)

Această diferenţiere permite adoptarea unor modele de calcul de calcul care să pună
în evidenţă efectul exploziei şi propagarea undei de şoc.

În tabelul următor sunt date un număr de valori de vârf de suprapresiune distrugerile

previzibile asupra construcţiilor şi asupra personalului.

Presiunea dinamică limită Specificaţii asupra distrugerilor posibile.

kPa(psi)

0.21 (0.03) Întreruperi ocazionale cauzate de solicitări..

0.28 (0.04) Zgomot puternic(145 dB)

1.03 (0.15) Presiune tipică pentru spargerea sticlei

2.06 (0.30) Distrugeri minore ale structurilor de rezistenţă.

6.90 (1.00) Distrugeri însemnate ale cabinelor şi a spaţiilr de lucru.

9.00 (1.30) Deformarea structurilor metalice de tip cadru

13.8 (2.00) Deformări parţiale ale pereţilor şi acoperişurilor.

20.7 (3.00) Pereţi deplasaţi sau distruşi

20.7-27.6 (3.0-4.0) Pereţi din oţel deformaţi

34.5-55(5.0-7.0) Utilităţi din lemn distruse

69 (10.0) Distrugere totală a construcţiei

107-200 (15.5-29.0) Personal expus direct efectelor distructive. Dezastru.

Tabelul 4.2 Presiunea dinamică

 4.2 INSTALAŢII – IMPLANTĂRI LA PLATFORME SEPARATE

Aşa cum am arătat, platforma trebuie amenajată pe grupuri de instalaţii cu acelaşi nivel
de risc. Separarea zonelor periculoase de zonele sigure se va face prin două metode:

• distanţa de securitate;

• separarea fizică (orizontală şi sau verticală), facle (FA).

Operaţiile de foraj, producţie şi funcţionarea macaralelor se pot desfăşura simultan ;

în consecinţă amenajarea platformei trebuie să asigure imposibilitatea producerii
accidentelor (ex: lovirea turlei sau a torţei la manevrarea braţului macaralei).

Următoarele locaţii (lista nu este limitativă ),sunt considerate ca sigure şi trebuie

separate de zonele periculoase:

5. Stabilirea programului de construcție al sondei

Ne propunem să stabilim programul de construcție pentru o sondă marină cu o

adâncime de 3000 m de pe o platforma fixă într-o mare cu adâncimea de 200 m.

Ca orice altă lucrare umană, de o oarecare amploare, şi sondele au o anumită alcătuire

constructivă, o structură, denumită construcţia sondei. Ea se realizează pe baza unui plan,
numit program de construcţie. Acesta cuprinde, în primul rând, programul de tubare şi
anume: adâncimea de introducere a coloanelor de burlane cu care se consolidează pereţii
găurii de sondă, diametrul şi grosimea burlanelor, calitatea oţelului şi tipul îmbinărilor dintre
ele. La acesta se adaugă, uneori, programul de sape, ca tip şi diametru - inclusiv pe intervalul
rămas eventual netubat -, programul de cimentare (tipul pastei şi intervalele cimentate) şi
echipamentul de extracţie (tubing, packere, filtre) - la sondele de exploatare. La sondele
dirijate se precizează şi profilul lor spaţial.

Construcţia proiectată determină, de regulă, echipamentul şi sculele cu care se va

executa sonda: instalaţia de foraj, diametrul şi alcătuirea garniturilor de foraj folosite pe
diverse intervale, tipul şi diametrul motoarelor de foraj submersibile - când se utilizează -,
echipamentele de investigare geologică şi geofizică, de perforare şi de probare. Schema de
construcţie determină, indirect, tipul şi proprietăţile fluidelor folosite, uneori şi tehnologia
de foraj aplicată.

Dar, adeseori, mai ales la sondele adânci, construcţia sondei este influenţată de
echipamentele şi tehnologiile de foraj, investigare, probare sau exploatare disponibile.

În urma analizării datelor obținute de la sondele de corelare avem următoarele:

• Adâncimea stratelor de interes (adâncimile sunt considerate de la linia de mâl):

o 2020 m – 2110 m – rezervor secundar de gaze (Ponţian);
o 2750 m – 2950 m – rezervor principal de gaze (Oligocen);
• Regimul presiunilor din pori:
bar
o 0m – 800 m – Γ𝑝 = 0,110 ;
m
bar
o 800m – 2100 m – Γ𝑝 = 0,119 ;
m
bar
o 1450m – 3000 m – Γ𝑝 = 0,128 ;
m

• Regimul presiunilor de fisurare:

bar
o 0m – 800 m – Γ𝑓𝑖𝑠 = 0,155 ;
m
bar
o 800m – 1700 m – Γ𝑓𝑖𝑠 = 0,185 ;
m
bar
o 1700m – 3000 m – Γ𝑓𝑖𝑠 = 0,210 ;
m

kg
Densitatea apei de mare şi a apei de zăcământ se consideră egală cu ρa = 1080 iar
m3
kg
densitatea gazelor ρg = 260 .
m3

În continuare se vor calcula presiunile fluidelor din pori și presiunile de fisurare la

anumite adâncimi:

• Presiunea la nivelul liniei de mâl dată de coloana de apa de mare 𝐻𝑎𝑝ă = 200 m :

pa = ρa ∙ g ∙ Hapă = 1080 ∙ 9,81 ∙ 200 ∙ 10−5 = 21,2 bar;

• Presiunea din pori la 𝐻 = 800 m :

pp 800 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑝 800 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,110 ∙ 800 ∙ 10−5 = 109,2 bar;

 p`p 800 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑝 2100 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,119 ∙ 800 ∙ 10−5 = 116,4 bar;

• Presiunea din pori la 𝐻 = 2100 m :

𝑝p 2100 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑝 2100 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,119 ∙ 2100 ∙ 10−5 = 271,1 bar;

p`p 2100 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑝 3000 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,128 ∙ 2100 ∙ 10−5 = 290 bar;

• Presiunea din pori la 𝐻 = 3000 m :

𝑝p 3000 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑝 3000 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,128 ∙ 3000 ∙ 10−5 = 405,2 bar;

• Presiunea la nivelul liniei de mâl dată de gazul provenit de la 𝐻 = 800 m :

𝑝s = 𝑝p 800 + 𝜌𝑔 ∙ 𝑔 ∙ 𝐻 = 109,2 + 260 ∙ 9,81 ∙ 800 ∙ 10−5 = 88,8 bar;

 Presiunea
0 100 200 300 400 500 600 700
0
Presiunea de fisurare a formatiunii
Presiunea din pori

500

1000
Adâncimea ( de la linia de mâl )

1500

2000

2500

3000

Figura 4.1. Variaţia presiunii din pori şi a presiunii de fisurare

 • Presiunea la nivelul liniei de mâl dată de gazul provenit de la 𝐻 = 2100 m :

𝑝s = 𝑝p 2100 + 𝜌𝑔 ∙ 𝑔 ∙ 𝐻 = 271,1 + 260 ∙ 9,81 ∙ 2100 ∙ 10−5 = 217,5 bar;

• Presiunea la nivelul liniei de mâl dată de gazul provenit de la 𝐻 = 3000 m :

𝑝s = 𝑝p 3000 + 𝜌𝑔 ∙ 𝑔 ∙ 𝐻 = 405,2 + 260 ∙ 9,81 ∙ 3000 ∙ 10−5 = 328,7 bar;

• Presiunea din pori la 𝐻 = 800 m :

𝑝f 800 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑓 800 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,155 ∙ 800 ∙ 10−5 = 145,2 bar;

p`p 800 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑓 1700 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,185 ∙ 800 ∙ 10−5 = 169,2 bar;

• Presiunea din pori la 𝐻 = 1700 m :

𝑝f 1700 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑓 1700 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,185 ∙ 1700 ∙ 10−5 = 335,7 bar;

p`p 1700 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑓 3000 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,210 ∙ 1700 ∙ 10−5 = 378,2 bar;

• Presiunea din pori la 𝐻 = 3000 m :

𝑝f 3000 = 𝑝𝑎 + 𝛤𝑓 3000 ∙ 𝐻 = 21,2 + 0,210 ∙ 3000 ∙ 10−5 = 651,2 bar;

5.1 Precizări privind obiectivul coloanelor

1.Coloana conductor: cu diametrul de 30 in, grosime de perete 30 mm, se tubează la

adâncimea de 50 m, într-o gaură de 36 in. Fluidul de foraj folosit pentru săparea acestui
interval este apa de mare. Se sapă cu circulatie pe fundul mării.

2.Coloana de ancoraj: cu diametrul nominal de 20 in se tubează la adâncimea de 500

m. Are rolul de a izola formaţiunile de suprafaţă, permeabile şi friabile, şi de a permite
montarea sistemului de prevenire a erupţiilor ( BOP ). Se va cimenta la zi.

3.Coloana tehnică 1: cu diametrul nominal de 13 3/8 in se tubează la adâncimea de

1000 m intr-o gaura de 17 ½ in. Are rolul de a izola formaţiunile Cuaternar şi patea superioară
a Dacianului şi de a permite montarea sistemului de prevenire a erupţiilor. Nivelul de ciment
se va ridica la zi (pentru a împiedica migraţia gazelor din partea superioară a Dacianului).

4.Coloana tehnică 2: cu diametrul nominal de 9 5/8 in se tubează la adâncimea de 1700

m intr-o gaura de 12 1/4 in. Are rolul de a izola formaţiunile Dacianului şi partea superioara şi
medie a Ponţianului. Nivelul de ciment se va ridica până la 700 m.

4.Coloana de exploatare: după atingerea adâncimii finale, de 3000 m, se va tuba

coloana de exploatare, cu diametrul nominal de 7 in. Gaura se va realiza cu sapă de 8 ½ in.
Are rolul principal de a pune în valoare potenţialele hidrocarburi cantonate în formaţiunile
traversate de sondă. Se va cimenta cu nivel la 1400 m.

Adâncimea exactă de tubaj precum şi intervalele de perforat se vor stabili de către

beneficiar după interpretarea măsurătorilor geofizice executate la terminarea forajului
sondei.

5.2 Alegerea diametrelor sapelor şi coloanelor

La dimensionarea sapelor şi a coloanelor se pleacă de la diametrul coloanei de

exploatare, care se calculează în funcţie de producţia programată a sondei. Astfel diametrul
coloanei de exploatare funcţie de producţia estimată va fi de 7 in .

Se calculează diametrul aproximativ al sapelor cu reiaţia:

𝐷𝑠 = 𝐷𝑚 + 2 ∙ 𝐽𝑟

unde:

𝐷𝑚 diametrul mufei coloanei exprimat în mm;

𝐽𝑟 jocul radial între exteriorul mufei burlanului şi peretele găurii de sondă.

Din tabelelel de sape se alege tipodimensiunea de sapa cea mai apropiată şi se

recalculează jocul radial şi raţia de tubare.

𝐷𝑆𝑇𝐴𝑆 − 𝐷𝑚
𝐽𝑟 =
2
 𝐽𝑟
𝑅𝑛+1 = ( )
𝐷𝑠 𝑛+1

Figura 4.2. Modelul de stabilire a diametrului sapelor (a)

şi a diametrului coloanelor de burlane (b).

1.Coloana de exploatare (0 - 3000 m)

𝐷 = 7 in = 177,8 mm;

𝐷𝑚 = 194,5 mm;

𝐽𝑟 = 10 … 20 mm alegem 𝐽𝑟 = 10 mm;

𝐷𝑠 = 𝐷𝑚 + 2 ∙ 𝐽𝑟 = 194,5 + 2 ∙ 10 = 214,5 mm;

Se alege 𝐷𝑠 = 215,9 mm = 8 1⁄2 in;

Recalculăm jocul radial

215,9 − 194,5
𝐽𝑟 = = 10,7 mm;
2

Raţia de tubare
 10,7
𝑅= = 0,0495;
215,9

2.Coloana intermediară 2 (0 - 1700 m)

Diametrul minim interior al coloanei se determină impunând un joc radial între sapa
anterioară şi peretele interior al coloanei.

𝑎 = 3mm 𝐷𝑖𝑛𝑡 = 𝐷 + 2 ∙ 𝑎 = 215,9 + 2 ∙ 3 = 221,9 mm;

Se alege coloana urmatoare:

𝐷 = 9 5⁄8 in = 244,5 mm;

𝐷𝑚 = 269,9 mm;

𝐽𝑟 = 20 … 45 mm alegem 𝐽𝑟 = 20 mm;

𝐷𝑠 = 𝐷𝑚 + 2 ∙ 𝐽𝑟 = 269,9 + 2 ∙ 20 = 309,9mm;

Se alege 𝐷𝑠 = 311,2 mm = 12 1⁄4 in;

Recalculăm jocul radial

311,2 − 269,9
𝐽𝑟 = = 20,66 mm;
2

Raţia de tubare

20,66
𝑅= = 0,0664;
311,2

3.Coloana intermediară 1 (0 - 1000 m)

Diametrul minim interior al coloanei se determină impunând un joc radial între sapa
anterioară şi peretele interior al coloanei.

𝑎 = 3mm 𝐷𝑖𝑛𝑡 = 𝐷𝑠 + 2 ∙ 𝑎 = 311,2 + 2 ∙ 3 = 317,2 mm;

Se alege coloana urmatoare:

𝐷 = 13 3⁄8 in = 339,7 mm;

 𝐷𝑚 = 365,1 mm;

𝐽𝑟 = 20 … 45 mm alegem 𝐽𝑟 = 30 mm;

𝐷𝑠 = 𝐷𝑚 + 2 ∙ 𝐽𝑟 = 365,1 + 2 ∙ 30 = 425,1 mm;

Se alege 𝐷𝑠 = 444,5 mm = 17 1⁄2 in;

Recalculăm jocul radial:

444,5 − 365,1
𝐽𝑟 = = 39,7mm;
2

Raţia de tubare:

39,7
𝑅= = 0,0893;
444,5

4.Coloana de ancoraj (0 - 500 m)

Diametrul minim interior al coloanei se determină impunând un joc radial între sapa
anterioară şi peretele interior al coloanei.

𝑎 = 3mm 𝐷𝑖𝑛𝑡 = 𝐷𝑠 + 2 ∙ 𝑎 = 444,5 + 2 ∙ 3 = 450,5 mm;

Se alege coloana urmatoare:

𝐷 = 20 in = 508 mm;

𝐷𝑚 = 533,4 mm;

𝐽𝑟 = 45 … 70 mm alegem 𝐽𝑟 = 50 mm;

𝐷𝑠 = 𝐷𝑚 + 2 ∙ 𝐽𝑟 = 533,4 + 2 ∙ 50 = 633,4 mm;

Se alege 𝐷𝑠 = 660,4 mm = 26 in;

Recalculăm jocul radial:

660,5 − 533,4
𝐽𝑟 = = 63,5mm;
2

Raţia de tubare:
 63,5
𝑅= = 0,1003;
633,4

5.Coloana conductor(0 - 50 m)

Diametrul minim interior al coloanei se determină impunând un joc radial între sapa
anterioară şi peretele interior al coloanei.

𝑎 = 3mm 𝐷𝑖𝑛𝑡 = 𝐷𝑠 + 2 ∙ 𝑎 = 633,4 + 2 ∙ 3 = 639,4 mm;

Se alege coloana urmatoare:

𝐷 = 30 in = 762 mm;

𝐷𝑚 = 800,1 mm;

𝐽𝑟 = 50 … 80 mm alegem 𝐽𝑟 = 55 mm;

𝐷𝑠 = 𝐷𝑚 + 2 ∙ 𝐽𝑟 = 800,1 + 2 ∙ 55 = 910,1 mm;

Se alege 𝐷𝑠 = 914,4 mm = 36 in;

Recalculăm jocul radial:

914,4 − 800,1
𝐽𝑟 = = 57,15mm;
2

Raţia de tubare:

63,5
𝑅= = 0,063;
633,4

Tip Interval Diametrul Diametr Interval Diametrul Jocul Ratia de

coloană tubat coloanei ul mufei sapat sapelor radial tubare

- m in mm mm m in mm m m
Conductor 0 – 50 30 762 800,1 0 – 50 36 914,4 57,15 0,0631
Ancoraj 0 – 500 20 508 533,4 50 – 500 26 660,4 63,5 0,1003
Tehnică 1 0 – 1000 13 339,7 365,1 500 – 1000 17 1/2 444,5 39,7 0.0893
Tehnică 2 0 – 1700 9 244,5
3/8 269,9 1000 – 1700 12 1/4 311,2 20,66 0.0664
Exploatare 0 – 3000 7 177,8
5/8 194,5 1700 – 3000 8 1/2 215,9 10,7 0,0495

Tabel 4.1. Programul de construcție al sondei

 Hapă = 200 m
LM (linia de mâl)

30" x 50 m ( sapa 36")

Cuaternar
180 m

20" x 500 m ( sapa 26")

Dacian

13 3/8" x 1000 m ( sapa 17 1/2")

1370 m

9 5/8" x 1700 m ( sapa 12 1/4")

Ponţian
2020 m

2110 m

2400 m

2630 m

Oligocen 2730 m

3000 m 7" x 3000 m ( sapa 8 1/2")

Formaţiune productivă Ciment

 Concluzii și propuneri

În contextul actual al creșterii continue a consumului de energie de petrol și gaze

naturale pe plan mondial producătorii sunt nevoiți să asigure cantități de hidrocarburii din ce
în ce mai mari la prețuri competitive. Acest lucru va conduce la o dezvoltare continuă a
forajului offshore și a abordării unor adâncimi de ape din ce în ce mai mari.

Coloană de ancoraj de 20 in, plasată de obicei la aproximativ 500 – 650 m (în cazul de
față 500 m) sub fundul mării, se fixează în funcţie de presiunea de fisurare, presiunea din pori
şi încovoierea generată de curenţii marini. Alegerea conectorilor (de la capul de sondă) are în
vedere acoperirea solicitării la încovoiere. Stabilirea adâncimii de fixare a şiului trebuie să aibă
în vedere şi rezistenţa corespunzătoare a acestora, ţinându-se seama, între altele, de
greutatea coloanei de noroi de la nivelul platformei de foraj. în cazul gradienţilor de fisurare
reduşi, această coloană trebuie fixată la o adâncime mai mare decât în cazul condiţiilor
normale.

Coloana de burlane de 13 3/8 in (intermediară) aşa cum se poate observa din analiza
diverselor programe de tubaj, alegerea acestei coloane se face în funcţie de condiţiile
geologice, de gradienţii presiunilor din pori şi ai celor de fisurare etc.

Coloana de burlane de 9 5/8 in (intermediară) este fixată de obicei deasupra

rezervorului, asigurându-se siguranţă deplină pentru traversarea acestuia. Eliminarea acestei
coloane din programul de construcţie al sondelor necesită o evaluare atentă. Gradienţii de
fisurare reduşi pot conduce la erupţii subterane.

Coloana de burlane de 7 in este introdusă în dreptul rezervorului şi constituie parte a

pregătirii sondei pentru producţie. Dacă este necesară o coloană alternativă (de rezervă) de
4 1/2 in, aceasta va fi luată în considerare în cadrul programului de tubaj.

Fluidele utilizate pentru forarea secţiunilor superioare ale găurii de sondă sunt noroaie
pe bază de apă, cu retur pe fundul mării. Odată cu conectarea coloanei de raizere, returul se
face la suprafaţă, respectiv se poate alege un fluid de foraj potrivit cu formaţiunea traversată.
Pentru evitarea formării hidraţilor în cazul manifestărilor eruptive, se poate utiliza un sistem
pe bază de glicol.
 În acelaşi timp, programul de cimentare al sondei trebuie să ia în considerare gradienţii
reduşi de fisurare ai formaţiunilor traversate (este vorba inclusiv de cimentarea coloanei
conductor şi a celei de suprafaţa). Reţetele de cimentare trebuie să aibă în vedere şi
temperaturile reduse de pe fundul mării. Pomparea pastei de ciment de-a lungul secţiunilor
de apă poate conduce la complicaţii în timpul cimentării coloanelor de burlane la sondele cu
adâncimi mari de apă.

Pentru controlul instalaţiilor de prevenire a erupţiilor sunt utilizate, cel mai adesea,
sistemele complexe multiplex. Un panou fixat pe ansamblul BOP {BOP stack), acţionat de ROV
{remote operated vehicule) permite operarea sistemului BOP în cazul situaţiilor de urgenţă.

Cele mai multe capete de sondă au 18 3/4 in (sau 16 3/4 in pentru sistemele mai vechi,
prevăzute şi cu un ansamblu de reducţii de trecere.

Liniile auxiliare (booster lines), montate pe exteriorul coloanei de raizer, sunt utilizate
pentru a mări viteza de circulaţie a fluidului de foraj în spaţiul inelar al garniturii de foraj, în
dreptul raizerelor.

Prevenirea şi combaterea manifestărilor eruptive au în vedere, între altele, aspectele

următoare: utilizarea ventilelor de fund (duze reglabile de fund); eliminarea gazelor din
interiorul BOP, după consumarea manifestării eruptive; prezenţa gazelor în coloana de
raizere; detectarea manifestării eruptive din momentul prezenţei gazelor în interiorul BOP
(aceasta conferă posibilitatea închiderii sondei în prezenţa gazelor la nivelul BOP); timpul şi
ratele de pompare pentru operaţia de omorâre a sondei etc.
 Bibliografie

1. A v r a m , L . : Tehnologia forării sondelor, Editura Universal Cartfil, Ploieşti, 1996.

2. A v r a m , L . : Foraj marin, Editura Universitarii din Ploiești, 2005.
3. A v r a m , L . : Controlul erupţiilor între reflecţie şi exerciţiu, Editura Prorep, Ploiești,
1996.
4. T a t u , G . : Carnet tehnic – Forarea sondelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1983.
5. L e P e u v e d i c , J . : Exploitation pétrolière offshore, ENSPM, 1991.
6. API RECOMMENDED PRACTICE 2A-WSD, TWENTY-FIRST EDITION, Recommended
Practice for Planning, Designing and Construction
7. Fixed Offshore Platforms –Working Stress Design, 2000
8. http://en.wikipedia.org/wiki/Oil_platform