Sunteți pe pagina 1din 4

A RY

BR
NOTIȚĂ DESPRE UNELE MINIATURI ÎNFĂŢIŞÂND
PE MATEI VODĂ BASARAB ȘI PE DOAMNA ELENA

LI
de CONSTANTIN 1. KARADJA.
0008

TY
Arta miniaturistică pe pergament, atâi puţin trei suie de ani, au rămas însă a-
de desvoltată în toată Europa în evul proape necunoscule la noi ca şi în ţările
mediu şi în plină înflorire în ţările orien- occidentale.

SI
tale (Persia şi India) până în veacul al Nu putem deci decât să fim adânc re-
“XVIII-lea, a fost puţin studiată de oamenii cunoscători d-lui profesor I. Bianu pen-

ER
tru prima fasciculă ce ni-a dat-o acum
recent a unei opere monumentale într'a-
IA za se aa zi „Dame a ae om aa ae : .
ceastă ramură, înfăţişând miniaturile şi or-
! (agrosSIEAO IV namentele polihrome din minunata Evanghe-
lie dela Mănăstirea Neamţului, executată
Dn
IARA IS
ese

ră : Sit aa

în anul 1429 de călugărul Gavriil, şi acum


UN
A £ a pa

aflătoarela Oxford, în biblioteca bodleyană.


In notița d-lui Profesor Bianu, care ser-
veşie ca prefaţă la această publicaţie, el
ni atrage, cu drept cuvânt, atenţia asupra
L

ea
| A
legăturii strânse existente între elemen-
SE
RA

STAU m |
ASTA ARARaA | tele bulgare, sârbe, române, ucrainiene şi
Z

ge

E sf
SS rena: |
e E

rutene în aria noastră miniaturistică, ob-


E
|&z
2
3 Z

servând că este o problemă din cele mai


SI
T
E

delicate de-a deosebi elementele proprii


j

naţionale pe lângă cele moşienite dela


EN

Bizanţ, cât şi de-a descurca influenţele


străine, venite din Orient sau Occident,
care s'au adăogat la elementele primitive
/C

şi au contribuit la desvoltarea lor.


Ca o modestă contribuţie documentară
la studiile aprofundate ce vor îi, fără în-
doială, urmărite pe acest teren, am ţinut
SI

să amintim unele miniaturi din veacul al


Fig. 1. XVII-lea, aceasta cu atât mai mult că pre-
IA

sintă o mare valoare artistică în afară de


noşiri de ştiinţă. Cu toaie acestea vedem, interesul lor iconografic şi cultural:
din rarele exemple ce ne-au rămas, că O soartă vitregă a vrut ca unele din
U

și într'această ramură a artei noastre miniaturi să nu se mai alle în țara noa-


Bizanțul şi-a lăsat o pecete neîndoioasă. stră, fiind trimise cu Tesaurul la Moscova,
BC

Manuscrise preţioase, împodobite cu che- iar cele două din urmă să se afle la
nare şi miniaturi, au fost lucrate și între Museul dela Atena.
zidurile mănăstirilor noastre iimp de cel Fig. 1 este luată după o reproducere,
RY
NOTIȚA DESPRE UNELE MINIATURI INFĂȚIŞÂND PE MATEI VODA BASARAB ŞI PE DOAMNA ELENA 55

pusă la disposiţia noastră de d. profesor

RA
Fig. 2 şi 5 publicate şi în ailasul a-
|. Bianu, de pe o miniatură dintr'un ma- nexat la Ouvaroif, Recherches sur les
nuscris, proprietatea Academiei Române. Anliquites de la hRussie Msridionale et
" Factura arată, după cum ni se pare, o des c6les de la Mer Noire, Paris, Victor

LIB
asemănare destul de mare cu miniaturile Didron, 1855. fol., pl. xxxwn, au tost re-
lui Anastasie Crimca dela Dragomirna |. produse după manuscrisul original care
In stângăcia şi hieratismul ei, această pic- esle una din podoabele Museului de An:
tură este absolut din şcoala rusească, pe lichităţi din Bucureşti.

TY
SI
ÎPS
E a TIII TI PI III Zar
Sa Se APT d peri za

ER
. e «i pr d EL e (SE NI

Su) A DREio bsia DIS ari)


. iC2Aziiîi
pă Cferda, re die Să RE
zii
ir A Fife.Va ea gli
A E : „i25jbAPz SI

PS Aud NU taie =) aliat i rii ranita |


Ş
Tm
CS af a
d

ce
7 -” x

e
IV su fi
DreSze
N
> +

„.

> Larisa z, : a
UN

.
a
zi i
TO Ari Y:i zac .3%

Se
SA Porre

Ai
lă Sad “

o,
4
Me
a
a
-» es ae

azi
Tg
a sI ura;
L

ai. SN est
pa

a
IVÂRIS
m
RA

Z
„2
j

e
ea, 2
cp

o E i ze
Zi a at out
NT

a N VU e Y “ec
a i pi 5 ]
tă A ulit
oz e ea a
CE

Fig. 2. „Fig. 3.

aceaslă vreme fireşte în plină decadenţă.


I/

Dinir'o inscripție reiese că volumul a


Este o petrificare a tradiţiei bizantine în- fost legat în anul 16453, dela care dată vor
ir'o îngustă haine moscoviltă.
S

proveni şi miniaturile noasire. Insuşi ma-


De o înfăţişare mult mai orientală, şi nuscrisul, o Evanghelie slavonă în folio
IA

de o valoare artistică mult superioară, “mic, este toluşi mai vechiu; fiind terminat
cu chenarele lor bogate, sunt celelalte de „preotul Ioan dela Kratoff(?) la 15 Ia-
miniaturi aci reproduse. nuarie 1583, supt Domnia Voevodului Mih-
U

1 Cf. de pildă cu figura Mântuitorului pe plansa colorată


nea ÎI (Turcitul)“ 2. A fost timp îndelungat
în N. lore, G, Bals, /listoire de As Roumain Ancieu, la proprietatea bisericii Sf. Nicolae dela
BC

pag. 92. Credem foarte probabil că miniatura reprodusă aci


va fi fost executatăde acelaş mester ca acele din colecția dela Chilia, unde se alla încă în 1855,
Iurdeni, reprodusede răposatul G, |. lonnescu-tiion, în /sforia
Bucureştilor, Vezi în deosebi asâmănarea cu portretele de la
pp. 207 şi 374. 2 Cf. Ouvaroff, IL p. 150,
RY
BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE
56

Ouvarofi observă, între altele, cu pri- pe cap ca princesele ruseşti. Aceste por-

A
trete sunt de o importanţă incontestabilă
vire la miniaturile adăugate de Matei-Vodă:
din punctul de vedere arheologic şi pen-

BR
Aceste portrete sunt foarte remarcabile
prin felul în care sunt executate, şi prin tru studiul vechiului port“. Intre parantese
costumul, care este în întregime portul să fie spus că această din urmă specia: .

LI
na “rani
| ea
L NI a e . +
pr ses

TY
o Ta
PO
(Finis se. ÎN
:t LL
că- e fie
DGA me €2 >
CAS k
pasat

SI
Pi . * An
FAT Dra arti |
E. i Te angdț:
7, et 49

SAO ri pr

ER
ca A:
PapeapeTete fac Ba
, a -
Titan = ipegaiu Țl: a A: 2 îi

a Mai
.. .
.
,
a
aN d ZA.
fe Credea
GC pe E
. pe S
AN 9 Ge
4" (5) 1

ef
oile

zu
ps w&

O
e

J2e a
cab
.

.
IV
( -
dea
a e e
UN
Cid erei 4.
i cr a Iata H
+ +A pad e, : Pi,

-

ţi 7
Liu
.
TE
P-
par
27 E
LT . .
radio, sf
-

n PI v
_

pap de o atit
al

fi, A i Pa
Pap

eat e ep at
,
i -U
:
RA

re 3 pre alui LC
sa

2
E
e

ca n Rp .
...
Î.
-

e:

Ti te pou 2 piu
«

. n ' ., e
&cauy]r > o Crai "
i
T
o
ta 29: [op

e. $. .
A

davvițe 144 -O
Dita _ Aan

e In po . A
EN

vv curge ri !
, “do

E,
23

| tm!
J

Ri
mi

pe

tapet pa | Na
Dă p a .
AU "7 Li
o
* e .

te jesaorur, „ “mu

re .
ziwupnyyţi
/C

. e.
«peri LrvB:
nau oteipu,

lpuoraey
E o, AT

o dp | DI
SI

. | aa CR 3
. n

la
SEA
IA

Fig. 4.
U

rusesc. Dacă facem o comparaţie înire litate s'a găsit, până acum, prea mult ne
BC

hainele Voevodului muntean cu cele pur- glijată la noi.


tate de Țarii ruşi în veaculal XVII-lea, vom . Aceste portrete arată o asămănare des-
găsi că asămănarea este desăvărşită. Doam- iul de mare cu cele dela Atena, repro-
na Elena este înfăţişată purtând o năframă duse la fig. 4.şi 5. Unele elemente din
în e mea m come Pomue * ie n 0 a me Pi
RY
NOTIȚĂ DESPRE UNELE MINIATURI INFĂŢIŞÂND PE MATEI VODĂ
BASARAB ŞI PE DOAMNA ELENA 57

chenare (cf. fig. 2 şi 5) sunt repelate, şi

RA
Gura Motrului (jud. Mehedinţi), după cum
credem că nu încape îndoială că vor fi
dovedeşte o inscripție la pp. 486-—487,
fost toate piciate de unul şi acelaş meşter; în care se spune că a fost dăruită de
„dacă figurile şi chenarele nu vor fi fost Danciul Marele Armaș şi Radul Postelnic

LIB
executate cumva,de diferite mâni pe ace- peniru sufletul fratelui lor Deatco Logofăt 1

TY
.
ţ -.

> - pas kr, îm să east. E ta
:

A
- E |: ” bi x
- FRA ȘiPi - a ..

AR
i A IL
ZA te A Ss NI
ea SA
i a
E -
ÎN:
. tt
:
A e
TA LA Taa
“pi
Carl ECAR
E
Nae ei
SN Ra
- ONE e SARI

>
-
| k pia A Sl " ID zic]

SI
LL” pei a LI e Să PR
aie
Ei
zl a ET NU
e
i Te
DD Xuiii a A, Ci (6 e
SĂ, e DA de CIA îi N SA e
o]
ca Ah Pg eri irita aie Aer) SI: AMZA
PANor SCS SPT [aia Date Tue
pi iedSA | A Sat
V,

ER
- Ie E
ANI AC ASIS
d: ri e z
! SSD i [4 PozeJâi ANL, tr
o feo
A rca S |, N
size Rl AaANY :
SI,
iati
IA et
e ENPI
[da RIL ep af:
SN iu că A
IN gi
US aț
[i tz oi EDT
a IS LS <a ay,
În
PR
SIP
Se Pacat
A dez Atu [ Ale
N RETa RER
SO

kAI
32
| șI a
SSE, SU AA ÎPS
ai,
SRI
28 3
IV
4 fa 27 i > 4 AGA

ae
Ss

4 2<
>

5 Pine
i
2
-

2 Z5)
i

UN
2
„(TI

NA

Z r
27

SAS
N.
*/
. i SS

A
ÎS 3 St o
IARLai
AA
iz /
AN NSI |JE RaiAAA] i
ASAI E,
If a T SI
9 piAES
or SSi [iFi
E RI (NI >- A
SA SI Ape Set N SE le
( A SAP
L

A A
RA

EA fe ces : Iu E Ara
ICAO on Co za
K a 7 FI si ea [tz pr rasi
za a A Azi
PRI 15 ia =)
At i1. ! i Sag € . IA SSI
! Â Ci si 2 4
RARA] oz
Pa
eSe IR
NT

NAR A
Viață în .

, Lt p* <.
N BSN
L, st.
a , |
o. os
isa at A SA ME
Aa]
La Pet

A. 5
„o

e
Xe 7
za
SA |
Lo= Ei di
PI
es>]
te a:

fo: PDS
aa NV A PAS
Pi
CE

, NN
: | Se N, al i

„IFIB
ORASAI Aaa Sc
gt 0 Sa SiAu

Tal.
NIZ
ad, “ [e “
N Ri
PR li i
4 ra
A
ta
|
Zi 2 dA
.

ac
Să a S Se N IE

ea
SSN
I/

- Sed '

Dei Zi z
ne Dama 2]
S

— [0 A m nm a e. —. i
IA

Fig. 5.

iaş pagină cum, ştim că era cazul în ţările


occideniale pe timpul vestitelor „Livres 1 D. P. P. Panaitescu ni-a atras întăiu atenţia asupra exis=
U

lenței acestor miniaturi dela Atona, Inscripliunea tot el a


d'heures“ din sfârşitul veacului al XV-lea. descifrat-o, Fotografiile au fost aduse Ja Con, Mon, Ist, de
Miniaturile dela Atena se află tot într'o d. profesor $. B. Kugeas, delegat grec la Congresul «de studii
BC

bizantine din 1924.


evanghelie. Ea provine dela mănăstirea

»uletinul_Comisiunii Monumentelor Istorice

S-ar putea să vă placă și