Diencefalul

Diencefalul sau creierul intermediar este regiunea mediana impara a creierului, situata in

prelungirea trunchiului cerebral si acoperita aproape in totalitate de telencefal, afisandu-se
la suprafata numai la baza craniului, unde se distinge fata inferioara a acestuia. In general,
diencefalului ii sunt descrise cinci componente, anume epitalamusul, situat cel mai
superior, talamusul si metatalamusul, in partea
centrala, subtalamusul si hipotalamusul, in partea cea mai inferioara. [1][2]

Anatomie
Configuratia externa
Diencefalul se gaseste in continuarea mezencefalului, rostral de acesta. La capitolul
configuratie externa i se descriu fete laterale, fata dorsala si fata bazala, dintre care doar
ultima este libera, restul fiind acoperite de emisferele cerebrale.
 
Fata bazala
Se incadreaza intre chiasma optica, situata anterior, tracturile optice, in partile laterale si
marginile anterioare ale pedunculilor cerebrali, catre posterior. Chiasma optica este de fapt
o lama de substanta alba de forma patrulatera, la nivelul careia, in partea anterioara ajung
nervii optici, iar in partea posterioara se continua cu tracturile optice. Acestea din urma
inconjoara pedunculii cerebrali, descriind un traiect catre inapoi si lateral, dupa care se
bifurca in ramuri care se distribuie corpilor geniculati corespunzatori, lateral si medial. Intre
chiasma optica, tracturile optice si pedunculii cerebrali, pe fata bazala a diencefalului se
distinge spatiul opto-peduncular, a carui portiune anterioare este ocupata de tuber
cinereum, ce participa la formarea planseului ventriculului al treilea. Tuber cinereum se
continua cu glanda pituitara, iar posterior de acesta se intalnesc de-o parte si de alta a liniei
mediane corpii mamilari, ce delimiteaza in partea anterioara fosa interpedunculara, unde se
localizeaza substanta perforata posterioara.
 
Fata dorsala
Se distinge dupa ridicarea fornixului. Pe linie mediana, pe aceasta fata se observa
despicatura ventriculului al treilea, acoperita de membrana tectoria de la acest nivel. Pe
marginile acestei despicaturi se remarca striile medulare conectate in partea anterioara la
trigonul cerebral, iar posterior se unesc constituind extremitatea posterioara a despicaturii
ventriculare sub forma comisurii habenulare. Glanda pineala se fixeaza printr-o tulpina
scurta de mijlocul comisurii habenulare, venind in raport cu santul format intre cei doi
coliculi cvadrigemeni superiori, si printr-o tulpina profunda de comisura alba posterioara,
localizata sub comisura habenulara. De-o parte si de alta a striilor medulare se afla fata
dorsala a talamusului, convexa si acoperita de stratul zonal, dispus ca o patura de
substanta alba ce diferentiaza talamusul de nucleul caudat. Intre talamus si nucleul caudat
se formeaza santul optostriat, orientat oblic, catre postero-lateral, reprezentand locul de
insertie al lamei coroide a ventriculului al treilea si limita laterala a diencefalului. Sub
aceasta lama se gaseste tenia coroidei, ce imparte fata mediala a talamusului intr-o
suprafata mediala, acoperita de stratul zonal si panza coroidiana a ventriculului al treilea, si
o suprafata laterala, peste care se intinde lamina affixa, parte a stratului ependimar al
ventriculului lateral. In parte dorso-mediana, pe fiecare parte a despicaturii ventriculului al
treilea, intre stria habenulara, marginea mediala a fetei talamice si coliculii cvadrigemeni
superior se formeaza trigonul habenulei, la nivelul caruia se distinge tuberculul habenular.
 
Fetele laterale
Sunt acoperite de emisferele cerebrale si delimitabile prin intermediul unui plan,
corespunzator capsulei interne, ce trece prin santul optostriat. [1]

Configuratia interna
La interior, predominant se remarca substanta cenusie, organizata sub forma unor mase
nucleare, a caror topografie este corelata cu componentele diencefalului: talamusul,
metatalamusul, subtalamusul, epitalamusul si hipotalamusul. 

Talamusul transmite informatii de la ganglionii bazali, cerebel, sistemul limbic si sistemele

senzoriale, cu exceptia simtului olfactiv, acesta reprezentand o statie de releu subcorticala.
La acest nivel, informatiile sunt procesate si integrate, dupa care sunt transmise catre arii
specifice ale cortexului cerebral ipsilateral. Aceste arii corticale sunt la randul lor conectate
prin proiectii feedback, reciproce cu subnucleii talamici, astfel incat cortexul cerebral devine
sursa ce asigura majoritatea aferentelor pentru talamus.

Talamusul nu functioneaza doar in prelucrarea si integrarea ulterioara a informatiilor

senzoriale si motorii, ci reprezinta si poarta principala, prin care aceste informatii ajung la
cortexul cerebral. Prin urmare, talamusul controleaza fluxul de informatii catre cortexul
cerebral, pentru prelucrarea suplimentara a acestora, regland, in acelasi timp, activitatea
corticala. Desi talamusul se proiecteaza in principal pe cortexul cerebral, acesta furnizeaza
aferente si pentru ganglionii bazali si hipotalamus. [4]
 

Configuratie externa
Talamusul prezinta 2 poli si 4 suprafete. Limitele sale sunt:
 anterior – foramenul interventricular (Monro);
 posterior – expansiunea posterioara a pulvinarului;
 medial – ventriculul al treilea;
 lateral – bratul posterior al capsulei interne.
Dorsal se distinge o suprafata libera ce contribuie la formarea planseului ventriculului
lateral, iar ventral, se remarca santul hipotalamic, pe peretele lateral al ventriculului al
treilea, ce il separa de hipotalamus.

Talamusul este o masa ovoida de substanta cenusie, incorporata in materia alba a fiecarei
emisfere cerebrale. Desi talamusul drept si talamusul stang sunt separati pe linie mediana
in mare parte de ventriculul al treilea, vertical orientat, o structura cilindrica, scurta si
ingusta, adeziunea intertalamica, care traverseaza ventriculul al treilea, constituie o punte
intre acestia. Cu toate ca adeziunea intertalamica conecteaza partile dreapta si stanga ale
creierului, aceasta nu este considerata a fi o adevarata „comisura”, deoarece este
structurata doar din materie cenusie si nu contine fibre care se incruciseaza.
Stria medullaris si stria terminalis sunt doua benzi subtiri de substanta alba, care se
gasesc pe fata superioara a talamusului. Stria medulara urmeaza un traiect pe marginea
superomediala a talamusului, separand astfel fetele superioara si mediala. Este un fascicul
subtire de fibre ce conecteaza nucleii septali si hipotalamusul cu nucleul habenular al
epitalamusului. Stria terminala contine in principal fibre de la amigdala, care se termina in
hipotalamus, aria septala. Urmeaza un traiect pe suprafata superolaterala a talamusului,
separand fata superioara a acestuia de cea laterala si de corpul nucleului caudat. Aspectul
lateral al fetei superioare a talamusului participa la constiuirea planseului ventriculului
lateral, iar aspectul medial afiseaza un sant format de fornix.

Talamusul sta pe mezencefal, astfel incat, fata inferioara formeaza un plafon peste

tectumul mezencefalic. Numeroase tracturi, precum lemniscul medial, trigeminotalamic,
rubrotalamic, reticulotalamic, cerebelotalamic, ascensioneaza prin trunchiul cerebral si
abordeaza talamusul pe fata inferioara a acestuia. In plus, formatiunea reticulata a
trunchiului cerebral se extinde superior in talamus prin aceasta fata.
 

Configuratie interna
Lama medulara interna este stratul de subsanta alba dispus sub forma literei „Y”,
partitionand talamusul in trei grupuri principale de nuclei, anterior, medial si lateral, denumiti
astfel dupa pozitia lor. Portiunea posterioara a lamei, piciorul literei „Y” separa grupul medial
de cel lateral. Portiunea anterioara, divizata in doua brate, inconjoara partial grupul anterior,
pe care il separa in acealasi timp de grupul medial si cel lateral. Lama medulara interna
contine fibre talamice aferente si eferente care patrund sau parasesc subnucleii talamici.

Lama medulara externa este stratul de substanta alba care urmeaza conturul si acopera

fetele anterioara si laterala ale talamusului. Este compusa din fibre talamocorticale
mielinice, care au originea in talamus si se termina in cortexul cerebral, si din reciprocele
acestora, fibrele corticotalamice, care au originea in cortexul cerebral si se termina in
talamus. Lama medulara externa este acoperita de nucleul reticular talamic, cel mai lateral
nucleu al talamusului.

Fibrele talamocorticale mielinice iau nastere in talamus, trec prin lama medulara externa si
emerg din fata laterala a talamusului, constituind colectiv radiatiile talamice. Aceste fibre
devin incorporate in parti variate ale capsulei interne si corona radiata, pe masura ce
ascensioneaza pentru a se termina in cortexul cerebral. De asemenea, fibrele
corticotalamice urmeaza un traiect prin corona radiata si capsula interna, iar pe masura ce
se apropie de talamus, acestea converg si trec prin lama medulara externa pentru a se
termina in diferiti subnuclei talamici.
 

Nucleii talamici
Pe baza conexiunilor aferente si eferente, fiecare grup de nuclei talamici functioneaza ca o
unitate independenta, jucand in acelasi timp un rol specific. Grupurile de nuclei sunt divizate
in subnuclei, iar rolul fiecarui subnucleu talamic este asociat cu sursa aferentelor sale,
precum si cu ariile corticale de destinatie ale eferentelor acestuia.
Desi exista numeroase clasificari, in cele ce urmeaza va fi prezentata cea mai frecvent
intalnita dintre acestea, si anume cea care imparte subnucleii in grupurile anterior, medial si
lateral. Atat grupul de nuclei anterior cat si cel medial sunt filogenetic cei mai vechi si
colectiv constituie asa-numitul paleotalamus. Subnucleii grupului lateral sunt mai nou
aparuti in dezvoltarea embriologica, motiv pentru care aceasta portiune
reprezinta neotalamusul. Datorita caracteristicilor unice, nucleii intralaminari si reticular, nu
sunt de regula inclusi in vreunul din cele trei grupuri de nuclei mentionati anterior, fiind
descrisi separat. [4]

Nucleii talamici anteriori

Grupul anterior de nuclei talamici sunt inchisi intre bratele anterioare ale lamei medulare
interne, de forma literei „Y”, si subiacenti tuberculului talamic anterior, care formeaza o
proeminenta in partea anterioara a peretelui lateral al ventriculului al treilea. Trei
subdiviziuni sunt recunoscute: cel mai mare este nucleul anteroventral, iar ceilalti doi
sunt nucleii anteromedial si anterodorsal. [3]

Grupul de nuclei anterior, ce participa la formarea buclei Papez, dispune de un numar

semnificativ de conexiuni cu sistemul limbic. Primeste fibre aferente care transporta
informatia de la corpul mamilar al hipotalamusului, prin tractul mamilotalamic si de la
formatiunea hipocampica prin intermediul fornixului. La randul sau, se proiecteaza pe
girusul cingular al cortexului limbic de asociatie. Datorita conexiunilor cu sistemul limbic,
grupul de nuclei anterior functioneaza in exprimarea emotiilor, iar datorita conexiunilor sale
considerabile cu formatiunea hipocampica, se considera ca acest grup de nuclei este
asociat cu procesele de invatare si memorare. [4] De asemenea, nucleii talamici anteriori
sunt implicati in controlul starii de alerta si a atentiei. [3]

Nucleii talamici mediali

Grupul nuclear medial include nucleul mediodorsal, precum si nucleii liniei
mediane (nucleii periventriculari), localizati in partea cea mai mediala a talamusului, in
cadrul adeziunii intertalamice. Trebuie mentionat ca unii autori considera nucleii liniei
mediane ca un grup separat de nuclei si nu parte a grupului nuclear medial.  

Functional, nucleul mediodorsal este implicat in procesarea informatiei asociata cu

emotiile, iar structural i se distinge o parte anteromediala, magnocelulara, si una
posterolaterala, parvocelulara. Diviziunea parvocelulara stabileste conexiuni reciproce cu
cortexul prefrontal de asociatie, care functioneaza in integrarea informatiei senzoriale
asociata cu procese congnitive de ordin superior. Ca parte a buclei de asociatie a
ganglionilor bazali, globus pallidus si substanta neagra, se proiecteaza pe nucleii ventral
anterior si mediodorsal ai talamusului. La randul lor, acesti nuclei se proiecteaza prin fibrele
talamocorticale pe cortexul prefrontal. Diviziunea magnocelulara este asociata cu
componentele sistemului limbic, precum amigdala sau cortexul orbitofrontal. In plus, nucleul
mediodorsal dispune de conexiuni extinse cu sistemul olfactiv, hipotalamusul, subnucleii
intralaminari, ai liniei mediane si lateral posterior ai talamusului.  

Nucleii liniei mediane functioneaza in modularea excitabilitatii corticale. Acestia se

clasifica intr-un grup ventral, asociat cu hipocampusul, si un grup dorsal, asociat cu nucleul
striat si cortexul limbic. [4]
Nucleii talamici laterali
Complexul nuclear lateral este interpus intre lamele medulare interna si externa si consta
din numerosi subnuclei, care in ansamblu formeaza cel mai mare grup de nuclei al
talamusului. Subnucleii de la acest nivel sunt aranjati pe doua randuri, descriindu-se o
categorie ventrala si una dorsala.
 
Din categoria dorsala de nuclei talamici fac parte nucleii lateral dorsal, lateral
posterior si pulvinar. Cu exceptia nucleului lateral dorsal, acesti nuclei sunt conectati cu
ariile de asociatie de pe cortexul cerebral si functioneaza pentru integrarea aferentelor
senzoriale.

Nucleul lateral dorsal reprezinta prelungirea caudala a grupului de nuclei talamici anterior

si astfel poate avea rol in exprimarea emotiilor. De asemenea, precum nucleii talamici din
grupul anterior, primeste aferente de la corpul mamilar prin tractul mamilotalamic si la
randul sau se proiecteaza pe girusurile cingular si parahipocampic ai sistemului limbic.  

Nucleul lateral posterior este continuarea rostrala a nucleului pulvinar si se considera ca

are rol in integrarea senzoriala. Nucleul lateral posterior este interconectat cu lobulul
parietal superior (ariile Broadmann’s 5 si 7) si precuneusul. De asemenea, primeste
aferente terminale de la componente ale sistemului vizual: coliculul superior, aria pretectala
si lobul occipital.  

Nucleul pulvinar este cel mai proeminent nucleu al talamusului si functioneaza in

integrarea informatiilor vizuale, auditive si somatosenzitive. Dispune de proiectii reciproce
cu ariile de asociatie ai lobilor parietal, temporal si occipital. De asemenea, primeste
informatii senzoriale de la componentele sistemului vizual, nucleul genicular medial si
cerebel.
 
Categoria ventrala de nuclei talamici include nucleul ventral anterior, nucleul ventral
lateral si nucleul ventral posterior. Ultimul este divizat la randul sau in nucleul ventral
posterior medial, nucelul ventral posterior lateral si nuvelul ventral posterior inferior. De
asemenea, din aceasta categorie, ventrala, fac parte si nucleii
metatalamici sau geniculati medial si lateral, care impreuna constituie metatalamusul, o
componenta a diencefalului, separat descrisa de unii autori.

Nucleii care se gasesc la nivelul aspectului anterior al categoriei de nuclei ventrali (nucleii
ventral anterior si ventral lateral) servesc ca statii de releu pentru sistemul motor somatic,
inclusiv ganglionii bazali si cerebelul. De asemenea, ei prelucreaza aferentele de la
formatiunea reticulata a trunchiului cerebral.

Nucleii care se gasesc la nivelul aspectului posterior al categoriei de nuclei ventrali (nucleii
ventral posterior, geniculati lateral si medial) servesc ca statii de releu pentru toate
sistemele senzoriale (sistemele somatosenzitiv, vizual, auditiv, gustativ), cu exceptia
sistemului olfactiv.
 
Nucleul ventral anterior prezinta o componenta magnocelulara si una
parvocelulara. Componenta magnocelulara reprezinta locul de terminatie a caii
nigrotalamice, ce transmite informatii ipsilateral de la partea reticulata a substantei
negre. Componenta parvocelulara reprezinta locul de terminatie a caii pallidotalamice, ce
transmite informatii de la segmentul medial al globus pallidus. In plus, fibre de la nucleii
liniei mediane si intralaminari, precum si de la formatiunea reticulata a trunchiului cerebral,
se termina in nucleul ventral anterior. Acest nucleu trimite fibre peste tot in lobul frontal.
Componenta magnocelulara a acestui nucleu este interconectata cu campurile oculare
frontale (aria Broadmann 8). Componenta parvocelulara a acestui nucleu este
interconectata cu cortexul premotor si aria motorie suplimentara (aria Broadmann 6).
Nucleul ventral anterior joaca un rol important in controlul miscarii, aferentele de la partea
reticulata a substantei negre aduc informatii despre miscarea ochilor, fetei si capului, iar
cele care iau nastere din segmentul medial al globului pallidus aduc informatii legate de
miscarea membrelor.
 
Nucleul ventral lateral este la randul sau subimpartit anatomic intr-o portiune anterioara si
una posterioara si, precum nucleul ventral anterior, consta dintr-o componenta
magnocelulara si una parvocelulara.

Portiunea anterioara a nucelului ventral lateral primeste fibre aferente de la ganglionii

bazali. Componentamagnocelulara primeste proiectii de la partea reticulata a substantei
negre, iar componenta parvocelularaprimeste proiectii din segmentul medial al globului
pallidus. La randul sau, aceasta portiune trimite eferente catre aria motorie suplimentara a
cortexului cerebral.

Portiunea posterioara a nucleului ventral lateral primeste proiectii care iau nastere in nucelii
cerebelosi profunzi, in principal de la nucleul dintat, din partea opusa, prin intermediul
tractului dentotalamic. Aceasta portiune transmite apoi informatia catre cortexul motor
primar si premotor.

Este important de mentionat faptul ca nu exista suprapunere in locul specific de terminatie a

fibrelor aferente care iau nastere din substanta neagra, globus pallidus si cerebel. In plus,
fibre de la alti nuclei talamici si formatiunea reticulata se termina in nucleul ventral lateral.
Nucleul ventral lateral isi exercita influenta asupra activitatii motorii somatice prin ganglionii
bazali si cerebel.
 
Nucleul ventral posterior, cunoscut si sub denumirea de complex vertebrobazal este
subimpartit in nucleu ventral posterior medial, nucleu ventral posterior lateral si, interpus
intre acestia si de dimensiuni mai reduse, nucleu ventral posterior inferior. Nucleul ventral
posterior transmite informatii senzoriale prelucrate catre cortexul somestezic primar
localizat in girusul postcentral al lobului parietal (ariile Broadmann 3, 1 si 2). Aceste arii
corticale trimit fibre corticotalamice inapoi catre nucleul ventral posterior.

Nucleul ventral posterior medial primeste terminatiile tracturilor trigeminotalamice

(lemniscurile trigeminale ventral si dorsal), ce transmit informatii (somatice generale) despre
tact, presiune, senzatii de durere si termice, proprioceptive din regiunea orofaciala, precum
si senzatii gustative (viscerale speciale) din nucleul solitar.

Nucleii ventrali posteriori lateral si inferior primesc terminatiile tractului spinotalamic lateral,

ce transmite senzatiile de durere si termice de la nivelul corpului, terminatiile lemniscului
medial, ce transmit senzatiile tactile fine, de presiune, vibratorii de la nivelul corpului, si
terminatiile tractului spinotalamic anterior, prin care sunt transmise senzatiile tactile grosiere
de la nivelul corpului. Suplimentar, nucleul ventral posterior inferior primeste fibre de la
nucleii vestibulari (fibre vestibulotalamice) si se proiecteaza pe aria vestibulara a cortexului
somatosenzitiv.

Metatalamusul

Nucleii metatalamici includ nucleii geniculati medial si lateral. Acestia se prezinta ca doua
proeminente ovalare, localizate inferior de pulvinar.  

Nucleul geniculat medial este localizat pe aspectul posterior al talamusului, inferior de

pulvinar si lateral de coliculul superior. Acest nucleu primeste fibre aferente ce transmit
aferente auditive de la coliculul inferior, precum si unele proiectii de la alti nuclei ai
sistemului auditiv prin bratul coliculului inferior si direct prin lemniscul lateral (calea
principala a sistemului auditiv). Nucleul geniculat medial da nastere radiatiilor auditive care
se termina in cortexul auditiv primar, localizat in girusul temporal transvers superior al lui
Heschl (ariile Broadmann 41 si 42 – reciproc conectate cu nucleul geniculat medial).  

Nucleul geniculat lateral, un nucleu de releu talamic, implicat in procesul de vedere, este
mai mare in dimensiuni comparativ cu omologul sau medial. Majoritatea fibrelor ale tractului
optic, care aduc informatii de la ambii ochi, se termina la acest nivel. Acest nucleu se
proiecteaza prin intermediul tractului geniculocalcarin (radiatia optica) pe cortexul vizual
primar (aria Broadmann 17), pe marginile fisurii calcarine a lobului occipital. Corpul
geniculat lateral este reciproc conectat cu cortexul vizual primar; in plus, este interconectat
cu pulvinarul si alti subnuclei ai talamusului. Proiectiile talamocorticale pot juca un rol
important in controlul atentiei vizuale si in reglarea transmisiei aferentelor vizuale catre
cortexul vizual primar.
 

Nucleii intralaminari
Reprezinta continuarea rostrala a sistemului reticulat activator ascendent (SRAA) in
talamus. Acestia constau din multiple agregari difuze de corpi neuronali incorporati in lama
medulara interna si adeziunea intertalamica a talamusului. Acesti nuclei primesc informatii
senzoriale de la tractul spinotalamic, tractul trigeminotalamic ventral (lemniscul trigeminal
ventral) si de la caile ascendente multisinaptice ale formatiunii reticulate, prin care sunt
transmise senzatii de durere. Doi dintre acesti nuclei intralaminari, nucleul centromedian si
nucleul parafascicular sunt usor perceptibili in partea posterioara a lamei medulare
interne. Nucleul centromedian este cel mai proeminent si localizat medial de nucleii
ventral posterior medial si ventral posterior lateral. Nucleul parafascicular este localizat
medial de nucleul centromedian. Nucleul centromedian este locul de terminatie a fibrelor
care iau nastere din globus pallidus si din ariile corticale premotorie si motorie primara, in
timp ce nucleul parafascicular este locul de terminatie a fibrelor care iau nastere din aria
motorie suplimentara. Ambii nuclei trimit proiectii catre ganglionii bazali (nucleul caudat si
putamen). Proiectiile lor catre arii somatosenzitive ale cortexului cerebral sugereaza functia
lor in integrarea senzitivomotorie, iar prin prisma faptului ca stabilesc conexiuni corticale
raspandite, se considera ca acesti nuclei controleaza activitatea corticala.
 

Nucleul reticular talamic

Este denumit astfel datorita aspectului sau reticulat si nu este considerat o parte a
formatiunii reticulate a trunchiului cerebral. Consta din stratul subtire de corpi neuronali care
acopera lama medulara externa pe fata laterala a talamusului. Acesta este cel mai lateral
nucleu al talamusului si se afla in contact direct cu bratul posterior al capsulei interne.

Aproape toate fibrele talamocorticale destinate cortexului cerebral dau nastere colateralelor
care se termina in nucleul reticular talamic. In plus, aproximativ toate fibrele corticotalamice,
in calea lor catre subnucleii talamici, urmeaza un traiect prin nucleul reticular talamic, unde
trimit colaterala care fac sinapsa la acest nivel. De asemenea, fibrele talamostriate si
reciprocele pallidotalamice emit colaterale care fac sinapsa in nucleul reticular talamic.

Spre deosebire de alti nuclei talamici, care se proiecteaza pe cortexul cerebral, nucleul
reticular nu stabilste conexiuni corticale directe, in schimb, acesta trimite aferente
senzoriale locale, catre alti nuclei talamici si catre formatiunea reticulata.

Nucleul reticular talamic monitorizeaza comunicatiile talamusului cu cortexul cerebral si

ganglionii bazali, jucand un rol important in controlul functiei talamusului. [4]
 

Vascularizatia talamusului
Vascularizatia partii laterale a talamusului este asigurata de arterele
talamogeniculate, ramuri ale arterei cerebrale posterioare, arterele lenticulooptice, din
artera cerebrala mijlocie, si arterele talamoperforante, ramuri ale arterei postmamilare. De
asemenea, o ramura din artera postmamilara, dar si arterele coroidiene iriga partea
mediala a talamusului. La pulvinar sangele ajunge prin artera pulvinarului, ram al arterei
coroidiene, precum si prin ramuri din arterele talamogeniculate. [1]
 

Talamusul in afectiuni
O tumora sau un atac cerebral, care rezulta in urma lezarii talamusului, ce afecteaza
nucleii ventral posterior medial sau ventral posterior lateral, poate initial implica diminuarea
sau pierderea completa a sensibilitatii tactile, presionale, dureroase sau termice, sau a
proprioceptiei din jumatatea contralaterala a regiunii orofaciale sau a corpului. Consecutiv
pierderii sensibilitatii cauzate de leziunea talamica, indivizii experimenteaza parestezii, care
se pot asocia ulterior cu dureri resimite in partile corpului unde pierderea sensibilitatii a avut
loc. Aceasta conditie este mentionata ca sindrom talamic sau sindrom Dejerine-
Roussy. In multe cazuri, chiar si cele nedureroase, stimulti inofensivi, precum tactul grosier
sau contactul pielii cu hainele, poate declansa senzatii de durere. Aceasta hipersensibilitate
este mentionata ca alodinie (senzatie dureroasa provocata de un stimul inofensiv asupra
pielii normale), hiperpatie (raspuns neobisnuit si intens la stimuli nociceptivi)
sau disestezie (senzatie anormala declansata de simtul tactil).

O leziune ce afecteaza caile senzoriale ascendente catre talamus sau absenta aferentelor
senzitive catre talamus dintr-o anumita parte a corpului (cum se intampla in urma amputatiei
unui membru) poate rezulta in plasticitate neuronala la nivelul talamusului. [4]

Ischemia bilaterala a suprafetei vascularizate de artera paramediana poate cauza

probleme serioase, inclusiv mutism akinetic, acompaniat de disfunctii oculomotorii. Artera
lui Percheron este o varianta anatomica in care un singur trunchi arterial ia nastere din
artera cerebrala posterioara pentru a vasculariza atat talamusul cat si mezencefalul, iar
ocluzia acesteia poate conduce la infarctarea bilaterala a talamusului. Sindromul
Korsakoff instituit releva afectarea nucleului mediodorsal al talamusului si a corpilor
mamilari. [5]

Insomnia fatala familiala este o tulburare prionica ereditara caracterizata prin degenerarea

talamusului, fenomen ce provoaca pierderea treptata a capacitatii de a dormi, progresand
catre o stare de insomnietotala, care in mod inevitabil duce la existus. De obicei, semnele si
simptomele incep la varsta adulta, iar exitusul survine intre 6 si pana la 32 luni. [6]

Epitalamusul se compune din doua portiuni asociate aparent nefunctional: aparatul

habenular si epifiza.

Aparatul habenular
 
Aparatul habenular consta din stria medulara, comisura habenulara (posterioara) si nucleii
habenulari. [1]

Nucleii habenulari se gasesc posterior, la nivelul aspectului dorsomedial al talamusului,

imediat profund de ependimul celui de-al treilea ventricul, dedesubt si medial de stria
medulara. Nucleul habenular medial este o masa densa de neuroni colinergici, in timp ce
nucleul habenular lateral se prezinta mai dispersat. Tractul habenulo-interpeduncular sau
fasciculul retroflex emerge din marginea ventrala a nucleilor si se orienteaza ventral,
inconjoara zona inferioara a nucleul mediodorsal talamic si traverseaza regiunea
superomediala a nucleului rosu pentru a ajunge la nivelul nucleului interpeduncular.
Complexul nuclear habenular este limitat lateral de o lama fibroasa, care abordeaza tractul
habenulo-interpeduncular. Posterior, nucleii din cele doua parti si lama medulara interna
sunt conectati peste linia mediana de comisura habenulara. Panza coroidiana a
ventriculului al treilea de obicei ia nastere din ependimul de la nivelul partii superolaterale a
nucleului habenular medial.
 
Fibrele aferente catre nucleii habenulari se angajeaza prin stria medulara bilateral de la
cortexul prepiriform, nucleul bazal al lui Meynert si hipotalamus. Aferente de la segmentul
intern al globului pallidus ascensioneaza prin talamus si pot fi colateralele axonilor
pallidotalamici. Aferente suplimentare ajung din pars compacta a substantei nergre, nucleii
rafeului mezencefalici si nucleul tegmental dorsal lateral. Caile aferente se termina
predominant in nucleul habenular lateral. Singurele fibre aferente identificate, care ajung la
nucleul habenular medial, provin din nucleul septofimbrial.

Nucleul habenular medial trimite fibre eferente catre nucleul interpeduncular al

mezencefalului. Nucleul habenular lateral trimite fibre catre nucleii rafeului si catre
formatiunea reticulata adiacenta a trunchiului cerebral, catre pars compacta a substantei
negre, aria tegmantala ventrala, precum si catre hipotalamus.

Principala iesire habenulara ajunge la nucleul interpeduncular, nucleul mediodorsal talamic,

tectumul mezencefalic si formatiunea reticulata, cea mai considerabila in dimensiuni
componenta constituind tractul habenulo-interpeduncular, catre nucleul interpeduncular.
Acesta din urma mentionat asigura legatura cu formatiunea reticulata a mezencefalului,
conectata prin tracturile tectotegmentospinale si fasciculii longitudinali dorsali cu neuronii
preganglionari vegetativi ce controleaza procesul de salivatie, activitatea secretorie gastrica
si intestinala si motilitatea, precum si cu nucleii motori responsabili cu procesele de
masticatie si deglutitie.
 
In prezent, functiile concrete ale nucleilor habenulari nu sunt pe deplin elucidate. Unii autori
sugereaza ca nucleii habenulari ar putea fi implicati in controlul mecanismelor somn-veghe.
Desi habenula umana este relativ de mici dimensiuni, aceasta este sediul de integrare a
diferite cai aferente olfactive, viscerale si somatice. Leziunile de la acest nivel indica faptul
ca aceasta componenta a diencefalului joaca un rol important in reglarea functiilor viscerale
si neuroendocrine. Ablatia habenulei cauzeaza modificari semnificative in metabolism, iar
reglarea endocrina si termica este de asemenea afectata.
 
Comisura posterioara sau habenulara este un fascicul de dimensiuni reduse localizat in
lama pineala inferioara. Numerosi nuclei sunt asociati cu aceasta, printre care nucleii
interstitiali ai comisurii posterioare, nucleul lui Darkschewitscz din materia cenusie
periapeductala si nucleul interstitial al lui Cajal, in apropierea extremitatii superioare a
complexului oculomotor, aflat in stransa legatura cu fasciculul longitudinal medial. Fibrele
de la acesti nuclei se incruciseaza in comisura posterioara, care mai contine si fibre de la
nucleii talamici si pretectali, coliculii superiori, impreuna cu fibrele care conecteaza nucleii
tectali si habenulari.

Epifiza
 
Glanda pineala sau epifiza are aproximativ 8 mm lungime si ocupa depresiunea dintre
coliculii superiori. Se afla inferior de spleniul corpului calos, de care este separat prin panza
coroidiana a ventriculului al treilea si venele cerebrale de la acest nivel. Baza sa, orientata
anterior, este atasata de un peduncul, care se divide in lamele inferioara si superioara,
separate de recesul pineal al ventriculului al treilea, continand comisura posterioara. Fibre
comisurale aberante pot invada glanda pineala, insa acestea nu se termina in celulele
parenchimului.

Septuri se extind in glanda pineala de la pia mater inconjuratoare. Acestea divid glanda in
lobuli si transporta vase de sange precum si axoni simpatici amielinici. Arterele pineale sunt
ramuri ale arterelor coroidale posterioare mediale, care au originea in artera cerebrala
posterioara. Inauntrul glandei, ramurile arterelor ajung la capilarele fenestrate, a caror
celule endoteliale sunt situate pe o membrana bazala subtire si uneori incompleta.
Capilarele dreneaza in numeroase vene pineale, care se deschid in venele cerebrale
interne si/sau in vena cerebrala mare.

Axonii simpatici adrenergici postganglionari (derivati din neuronii din ganglionii cervicali
superiori) patrund in aspectul dorsolateral al glandei din regiunea regiunea cortului
cerebelos sub forma nervului conarii, care poate fi singur sau pereche. Nervul se afla
profund de endoteliul peretelui sinusului drept si se asociaza cu vasele de sange si celulele
parenchimatoase din glanda pineala.

Glanda pineala contine grupuri de pinealocite, asociate cu nevroglii asemanatoare cu

astrocitele. Nevrogliile reprezinta principala componenta a tulpinii pineale, iar pinealocitele
sunt neuroni modificati. Doua sau mai multe procese se intind de la fiecare corp celular
terminandu-se in expansiunile din apropierea capilarelor sau, mai putin frecvent, pe celulele
ependimale din recesul pineal. Aceste expansiuni terminale contin vezicule care
depoziteaza melatonina. Melatonina, impreuna cu precursorul sau, serotonina sunt
sintetizate din triptofan de pinealocite si secretate in reteaua de capilare fenestrate din
vecinatate.
 
Epifiza este o glanda endocrina ce influenteaza activitatea adenohipofizei, neurohipofizei,
pancreasului endocrin, paratiroidelor, suprarenalei si gonadelor. Efectele sale sunt in mare
parte inhibitorii. Indolamina si hormonii polipeptidici secretati de pinealoacite reduc sinteza
si eliberarea hormonilor de pars anterior, fie prin actiune directa pe celulele secretoare sau
indirect, inhiband productia factorilor de eliberare hipotalamici. Secretiile pineale pot ajunge
la celulele tinta prin lichidul cefalorahidian sau prin circuitul sangvin. Unele indolamine
pineale, inclusiv melatonina si enzimele implicate in biosinteza (serotonin N-aciltransferaza)
se gasesc in concentratii diferite, in functie de ritmul circadian. Nivelul creste pe timpul
noptii si scade in timpul zilei, cand secretia poate fi inhibata de activitatea simpatica. De
altfel, se crede ca ritmicitatea intriseca a unui oscilator circadian endogen localizat in
nucleul suprachiasmatic a hipotalamusului guverneaza comportamentul pineal ciclic.

Incepand cu cea de-a doua decada, depozite calcaroase (corpora arenacea), stocate

concentric, se pot acumula in matricea extracelulara pineala. Calcifierea este de obicei
detectabila prin radiografie, furnizand indicatii utile pentru o leziune cu efect de masa, daca
glanda este deplasata in mod semnificativ de pe linia mediana. [3]
 

Tumorile glandei pineale

Sunt rar intalnite, iar majoritatea (50-70%) provin din celule germinale embrionare
sechestrate. Astfel, in ansamblu ele iau forma unui germinom, asemanator seminomului
testicular sau disgerminomului ovarian. In rest, celulele germinale pot constitui carcinoame
embrionare, coriocarcinoame si mai putin intalnit, teratoame, de obicei benigne. 
 
De asemenea, trebuie amintite si pinealoamele, derivate din pinealocite. In randul acestor
neoplasme se disting doua categorii, pineoblastoame si pineocitoame, pe baza nivelului de
diferentiere celulara, corelat, de altfel, cu gradul de agresivitate asociat cu evolutia
neoplaziei.

O tumora pineala poate comprima coliculii superiori si aria pretectala,

producand sindromul Parinaud,caracterizat printr-un set de tulburari motorii oculare si
disfunctii pupilare. De asemenea, tumorile pineale pot comprima apeductul cerebral, ceea
ce duce la manifestarea hidrocefaliei necomunicante. Alte simptome care se pot asocia cu
o forma de tumora pineala sunt tulburarile de mers, cefaleea, varsaturile, letargia si
iritabilitatea. Tumorile din regiunea pineala se pot extinde catre glanda pituitara, rezultand
pubertatea intarziata sau alte probleme hormonale. 

Examinarea neurologica poate pune in evidenta efecte care tumora le are asupra sistemului
nervos. O scanare CT sau RMN poate indica sediul exact al tumorii. Biopsia poate confirma
tipul tumorii, iar la analiza sangelui pentru nivelurile hormonale se va recurge probabil daca
exista semne de afectare a glandei pituitare. 

In ceea ce priveste tratamentul, acesta variaza in functie de dimensiunile si localizarea

formatiunii tumorale. Inainte de instituirea oricarui tratament, orice excedent de presiune
intracraniana trebuie indepartat. Pozitia regiunii pineale in centrul creierul de obicei
ingreuneaza tehnica de excizie a tumorii. Germinoamele, in special, raspund favorabil la
radioterapie, recurgandu-se la aceasta metoda, de obicei, dupa interventia chirurgicala,
pentru a distruge orice celula canceroasa supravietuitoare. Cand interventia chirurgicala nu
este posibila, radioterapia ramane metoda de electie, combinata sau nu cu chimioterapie.
[7]

Subtalamusul este un complex regional de nuclei si tracturi fibroase. Principalul grup

nuclear este format din nucleul subtalamic, nucleul reticulat, zona incerta, campul lui Forel
si nucleul pregeniculat. De asemenea, polii rostrali ai nucleului rosu si substanta neagra se
extind in aceasta regiune.

Principalele tracturi subtalamice sunt:

 portiunile superioare ale lemniscurilor trigeminal, medial si spinal;
 tractul dentotalamic din pedunculul cerebelos superior contralateral acompaniat de fibre
rubrotalamice ipsilaterale;
 fasciculul retroflex;
 fasciculul lenticular;
 fasciculul subtalamic;
 ansa lenticulara;
 fasciculii din campul prerubral (campul H al lui Forel);
 continuarea fasciculului lenticular (in campul H2 al lui Forel);
 fasciculul talamic (campul H1 al lui Forel).
 

Nucleul subtalamic
Este un nucleu biconvex, in forma de lentila in componenta subtalamica a diencefalului. Se
afla medial de capsula interna, imediat rostral de nivelul la care aceasta se continua cu
piciorul mezencefalului. In nucleu, interneuronii, de dimensiuni mici, se imbina cu celule
multipolare, de dimensiuni mai mari, a caror dendrite se intind pe aproximativ o zecime din
diametrul nucleului. Nucleul este incapsulat dorsal de axoni, multi derivati din fasciculul
subtalamic, insa acesta primeste aferente si de la cortexul cerebral. Nucleul subtalamic este
unic in cadrul circuitului intrinsec al ganglionilor bazali, in ceea ce priveste celulele
nervoase, care sunt glutamatergice, si prin faptul ca acestea proiecteaza axoni excitatorii
atat pe globus pallidus, cat si pe partea reticulata a subtantei negre. In globus pallidus,
unele fibre eferente se termina predominant in segmentul medial, iar altele in segmentul
lateral.

Nucleul subtalamic detine un rol central in functionarea normala a ganglionilor bazali si in

patofiziologia afectiunilor acestora. Distrugerea nucleului, care se datoreaza rar unui atac
cerebral, duce la exprimarea balismului, caracterizat prin miscari violente, necontrolate si
involuntare ale extremitatilor. De asemenea, nucleul subtalamic este extrem de implicat in
fiziopatologia maladiei Parkinson, reprezentand o tinta pentru terapia neurochirurgicala a
acestei conditii.
 

Zona incerta si campurile lui Forel

Zona incerta este o agregare de celule mici situate intre partea ventrala a lamei externe a
talamusului si pedunculul cerebral. In partea dorsolaterala este conectata cu nucleul
reticulat. Mai medial se gaseste un grup imprastiat de celule in matricea fibrelor, cunoscut
sub numele de campul H al lui Forel. Campul H1 al lui Forel consta din fasciculul talamic,
care se afla dorsal de zona incerta. Campul H2 al lui Forel contine fasciculul lenticular si
se gaseste ventral, intre zona incerta si nucleul subtalamic.
 
Zona incerta primeste fibre de la cortexul senzitivomotor, nucleul pregeniculat, nucleii
cerebelosi profunzi, complexul nuclear trigeminal si maduva spinarii. Se proiecteaza pe
maduva spinarii regiunea pretectala. Functiile sale sunt inca necunoscute.

Neuronii din campul H al lui Forel primesc aferente de la maduva spinarii, formatiunea
reticulata a trunchiului cerebral si posibil de la segmentul intern al globului pallidus. Se
proiecteaza pe maduva spinarii. Precum zona incerta, functiile acestora sunt inca
necunoscute.

In plus fata de partile terminale ale lemniscurilor, tracturilor dentotalamic si rubrotalamic,

subtalamusul contine tracturi fibroase masive derivate din globus pallidus. Fasciculul
lenticular este componenta dorsala a fibrelor pallidofugale catre traverseaza capsula
interna. Se intoarce medial, in apropierea aspectului medial al capsulei, partial imbinat cu
zona dorsala a nucleului subtalamic si partea ventrala a zonei incerte, unde fasciculul va
traversa campul H2 al lui Forel. Ajungand la marginea mediala a zonei incerte, fasciculul se
imbina cu fibrele ansei lenticulare, nucleul prerubral si fibrele dentotalamice si
rubrotalamice.

Ansa lenticulara are o origine complexa din ambele portiuni ale globului pallidus si posibil
din alte structuri adiancente. Se incurbeaza medial in jurul marginii ventrale a capsulei
interne si continua dorsomedial amestecandu-se cu alte fibre din campul prerubral. Unele
fibre din fasciculul lenticular si ansa lenticulara fac sinapsa in nucleul subtalamic, campul
prerubral si zona incerta. Restul se continua lateral, cu alte fascicule, in nucleii talamici, in
special in nucleii ventral anterior, ventral lateral si centromedian.

Fasciculul talamic se intinde din campul prerubral, iar teritoriul acestuia este denumit
campul H1 al lui Forel. Sta dorsal de zona incerta, pe care o traverseaza partial,
raspunzand dorsal nucleilor talamici ventrali. Contine prelungirile fasciculului lenticular si ale
ansei lenticulare si fibrele dentotalamice, rubrotalamice si talamostriate.

Fasciculul subtalamic conecteaza nucleul subtalamusului cu globus pallidus. Acesta

contine o gama bogata de fibre bidirectionale care traverseaza capsula interna, impletindu-
se cu aceasta in unghi drept. [3]

Hipotalamusul este o subdiviziune a diencefalului ce cantareste aproximativ 4 g,

constituind mai putin de 1% din masa totala a creierului, si reprezinta doar 4 cm3 de tesut
nervos, ceea ce inseamna aproximativ 0,3% din totalul creierului. [3][4] In ciuda
dimensiunilor reduse, hipotalamusul este centrul a numeroase si variate functii importante
asociate cu supravietuirea organismului, precum si cu perpetuarea speciei.

Functiile hipotalamusului esentiale pentru supravietuirea organismului includ controlul

apetitului, echilibrului hidroelectrolitic, glicemiei, metabolismului, ciclului somn-veghe si a
temperaturi corpului. Importanta hipotalamusului in perpetuarea speciei este sustinuta de
rolul acestuia in comportamentul sexual. Hipotalamusul mediaza aceste functii prin
integrarea functiilor sistemelor endocrin, autonom (motor visceral), motor somatic si limbic.
Cu alte cuvinte, hipotalamusul detine un rol important in mentinerea homeostaziei, o stare
de constanta a mediului intern (echilibru fiziologic), raspunzand atat la stimulare neurala cat
si non-neurala.
 
Hipotalamusul consta dintr-un grup de nuclei fiecare avand un rol in unul sau mai multe din
functiile anterior mentionate. Unii nuclei constau din neuroni care primesc si raspund la
aferente neurale cu originea in arii raspandite ale sistemului nervos. Alti nuclei constau din
neuroni care raspund la aferente non-neurale, precum fluctuatiile de temperatura, de
presiune osmotica si de nivele hormonale din circuitul sangvin. In situatii de stres, aceasta
stare de echilibru poate fi perturbata. Organismul este echipat cu receptori care detecteaza
modificarile de sisteme fiziologice variate. Hipotalamusul la randul sau, prin conexiunile sale
cu sistemele endocrin, autonom si limbic, mediaza mecanismele de corectie care vin sa
compenseze dezechilibrul, urmarind restaurarea homeostaziei. Mai mult de atat, prin
intermediul interconexiunilor sale extensive cu sistemul limbic, hipotalamusul joaca un rol
important in memorie si comportamentul emotional si mediaza unele raspunsuri viscerale,
precum modificari ale ritmului cardiac si a presiunii sangvine, acompaniind exprimarea
comportamentala. De exemplu, un individ care se confrunta cu un anumit grad de anxietate,
experimenteaza o crestere a ritmului cardiac si a frecventei ciclului respirator.
 

Raporturile hipotalamusului
 Anterior (dinspre superior catre inferior): comisura anterioara, lama terminala, chiasma
optica.
 Posterior: fosa interpedunculara.
 Superior: santul hipotalamic.
 Inferior: tuber cinereum.
 Medial: ventriculul al treilea.
 Lateral: substanta nenumita, nucleul subtalamic si capsula interna.
 

Nucleii hipotalamusului
Pentru facilitarea descrierii anatomice, hipotalamusul este impartit sagital in zone laterala,
mediala si periventriculara. Doua fascicule proeminente, de fibre intens mielinizate asociate
cu hipotalamusul, tractul mamilotalamic si coloana fornixului constituie limita dintre zonele
mediala si laterala.
 
Zona periventriculara este localizata imediat langa linia mediana si consta din numerosi
nuclei, si mai dificil de conturat, nucleii periventricular, arcuat si suprachiasmatic. Primii doi
controleaza functia endocrina a adenohipofizei. Nucleul suprachiasmatic functioneaza in
controlul ritmului circadian si este considerat ca fiind ceasul intern al organismului.
Nucleii localizati in zona mediala, intr-o secventa aproximativ antero-posterioara, sunt
nucleii medial preoptic, hipotalamic anterior, paraventricular, supraoptic, dorsomedial,
ventromedial, mamilar si hipotalamic posterior. Acesti nuclei controleaza functiile sistemului
nervos autonom si activitatea secretorie a neurohipofizei.
Zona laterala cuprinde nucleul preoptic lateral in partea anterioara, nucleii tuberali laterali in
regiunea tuberala si nucleul hipotalamic lateral. In plus, aceasta zona contine fibre
longitudinal orientate ale fasciculului medial al creierului anterior. Zona laterala contine
nuclei care primesc informatii de la sistemul limbic si corpii mamilari, dupa care le transmit
catre alti nuclei hipotalamici sau catre trunchiul cerebral. Aceasta zona laterala joaca un rol
important in exprimarea comportamentala a emotiilor.
 
In general, nucleii hipotalamici sunt dificil de identificat, acestia nefiind bine delimitati de
nucleii adiacenti, precum in alte partii ale sistemului nervos central. Pentru a defini mai
exact localizarea lor, pe langa impartirea sagitala in trei zone mediolaterale, hipotalamusul
este impartit coronal in patru regiuni, intr-o secventa rostrocaudala. Aceste patru regiuni,
localizate in apropierea a trei structuri anatomice proeminente, vizibile pe suprafata ventrala
a creierului (chiasma optica, tuber cinereum si corpii mamilari) sunt regiunea preoptica,
regiunea supraoptica (chiasmatica sau anterioara), regiunea tuberala (infundibulara sau
mijlocie) si regiunea mamilara (posterioara).
 
Regiunea preoptica, desi localizata in partea anterioara a lamei terminale, in telencefal, a
fost acceptata in ultimii ani ca portiune telencefalica anterioara a hipotalamusului. Se
compune din materia cenusie localizata in expansiunea cea mai anterioara a ventriculului al
treilea. Aria optica se intinde in zonele periventriculara, mediala si laterala.
Contine nucleul periventricular in zona periventriculara, nucleul preoptic medial in zona
mediala si nucleul preoptic lateral in zona laterala.

Regiunea preoptica controleaza eliberarea hormonilor sexuali de catre adenohipofiza. Se

evidentiaza un dimorfism sexual in aceasta regiuni, ceea ce reflecta functia diferita pe care
o indeplineste la barbati si femei.
 
Regiunea supraoptica este localizata dorsal de chiasma optica, se continua rostral cu aria
preoptica si contine 6 nuclei. Acestia sunt, in secventa medio-laterala, nucleii
suprachiasmatic si periventricular in zona periventriculara, nucleii hipotalamic anterior,
paraventricular si supraoptic in zona mediala si nucleul hipotalamic lateral in zona laterala. 
Nucleul suprachiasmatic este localizat imediat in apropierea liniei mediane, dorsal de
chiasma optica, adiacent de ventriculul al treilea. Acest nucelu primeste informatii vizuale
prin axonii care iau nastere de la nivelul retinei (fibrele retinohipotalamice) cand acestia isi
urmeaza traiectul prin chiasma optica. De asemenea, nucleul functioneaza in controlul
ritmului circadian, motiv pentru care este considerat ceasul intern al organismului.  
Nucleul hipotalamic anterior este localizat dorsal de nucleul supraoptic si este implicat in
reglarea temperaturii organismului. 
Nucleii paraventricular si supraoptic sunt cei mai bogat vascularizati nuceli de la nivelul
creierului. Neuronii acestor nuclei sintetizeaza hormonul antidiuretic si ocitocina care ajung
in lobul posterior al glandei pituitare, prin intermediul tractului supraopticohipofizar
(hipotalamohipofizar). Nucleul paraventricular controleaza echilibrul hidric, functionand
pentru conservarea apei. 
In plus fata de grupul magnocelular, care se proiecteaza pe neurohipofiza, nucleul
paraventricular gazduieste si alte grupe de neuroni. Unul dintre aceste grupuri,
parvocelular, se proiecteaza pe eminenta mediana, in timp ce un altul se proiecteaza pe
formatiunea reticulata si centrii autonomici ai trunchiului cerebral si maduvei spinarii.
 
Regiunea tuberala este localizata dorsal de tuber cinereum si contine urmatorii nuclei
principali: nucleul arcuat (infundibular) in zona periventriculara, nucleii dorsomedial si
ventromedial in zona mediana si nucleul hipotalamic lateral in zona laterala. 
Nucleul arcuat este localizat in zona periventriculara, in tuber cinereum, sub aspectul
ventral al ventriculului al treilea. Celulele acestui nucleu produc hormonii eliberatori
hipotalamici, iar axonii sai formeaza tractul tuberohipofizar care transporta acesti hormoni
catre infundibul, unde trec in sistemul portal hipofizar. Sistemul portal hipofizar la randul sau
controleaza functia endocrina a adenohipofizei. 
Stimularea nucleului dorsomedial provoaca un comportament agresiv, iar nucleul
ventromedial este centrul de satietate. Acest din urma nucleu contine celule sensibile la
nivelurile glicemice si se crede ca monitorizeaza aportul caloric. 
Nucleul hipotalamic lateral este implicat in controlul apetitului. Cand este stimulat, el
induce foamea.
 
Regiunea mamilara include nucleii mamilari si nucleul hipotalamic posterior. 
3-4 nuclei mamilari impreuna formeaza fiecare corp mamilar. Corpii mamilari apar ca doua
proeminente vizibile pe suprafata ventrala a hipotalamusului. Spre deosebire de ceilalti
nuclei hipotalamici, care sunt asociati cu functiile sistemelor nervoase autonom si/sau
endocrin, nucleii mamilari reprezinta o zona de proiectie majora a formatiunii hipocampice
prin intermediul fornixului. In plus, informatiile sunt transmise catre nucleii mamilari prin
pedunculul mamilar de la nucleii tegmental ventral si dorsal, precum si de la nucleii rafeului.
Nucleul mamilar transmite aferente catre nucleul anterior al talamusului prin tractul
mamilotalamic.  
Nucleul hipotalamic posterior contine celule sensibile la scaderea temperaturii corpului,
pe care o regleaza conservand caldura si stimuland productia acesteia. Caldura este
conservata de vasoconstrictia vaselor cutanate, in timp ce productia acesteia are loc prin
cresterea activitatii tiroidei si tremur. [4]
 

Conexiunile hipotalamusului
Hipotalamusul este conectat cu diferite regiuni ale sistemului nervos. Primeste informatii de
la sistemul limbic, precum si de la nucleii senzitivi si motori ai trunchiului cerebral si
maduvei spinarii. Hipotalamusul isi exercita influenta prin eferentele destinate sistemelor
endocrin si nervos vegetativ.

Aferentele hipotalamusului
Primeste fibre aferente de la structuri diferite, principala sursa fiind sistemul limbic. Alte fibre
iau nstere la nivelul unor structuri viscerale sau a trunchiului cerebral. Prin urmare, pe lista
surselor se inscriu urmatoarele: cortexul orbitofrontal, creierul antero-bazal, aria septala si
nucleii septali, striatumul ventral, nucleii liniei mediane ai talamusului si nucleul mediodorsal
talamic, nucleii tegmentali dorsali si ventrali, nucleii rafeului, locus ceruleus, maduva spinarii
si formatiunea reticulata.  
In plus, fata de aferentele nervoase, hipotalamusul primeste aferente non-neurale de la
sistemul vascular. Neuronii hipotalamici joaca rolul unor receptori sensibili la modificarile
bruste de temperatura, presiune osmotica si de nivele hormonale ale sangelui circulant.
Acesti receptori sunt menionati ca organe circumventriculare. Desi exista 6 organe
circumventriculare, doar doua sunt asociate cu hipotalamusul. Acestea constau din neuroni
hipotalamici care sunt incorporati in peretele ventriculului al treilea, fiind sensibili si la
modificarile din compozitia chimica a lichidului cefalorahidian. Una dintre aceste structuri
este asociata cu lama terminala si se numeste organul vascular al lamei
terminale. Acesta este o structura chemosenzitiva care detecteaza si raspunde la peptidele
si macromoleculele prezente in circuitul sanvin. Celalalt organ circumventricular asociat cu
hipotalamusul este organul subfornical localizat inferior de fornix, in apropierea
foramenului interventricular. Organul subfornical este implicat in mentinerea echilibrului
fluidelor corpului uman. Capilarele fenestrate ce asigura vascularizatia acestor receptori nu
constiuie o bariera hematoencefalica si astfel acestea permit substantelor prezente in
circuitul sanguin sa patrunda in spatiul extracelular care inconjoara celulele receptoare.
 
Fornixul este un tract mielinizat care ia nastere din formatiunea hipocampica a sistemului
limbic, reprezentand principala sursa de aferente nervoase a hipotalamusului. Distribuie
fibre catre ariile preoptica si anterioara, dupa care inainteaza in hipotalamus, terminandu-se
in principal in nucleul medial al corpului mamilar.
Pedunculul mamilar transporta aferente de la nucleii tegmentali dorsal si ventral
mezencefalici, precum si de la nucelii rafeului catre nucelul mamilar lateral.
Stria terminala (fibrele amigadalohipotalamice) transmite informatii de la complexul nuclear
amigdaloid catre aria preoptica mediala si nucleul anterior al hipotalamusului.
Tractul talamohipotalamic transporta fibre de la nucleii mediodorsal si ai liniei mediane ai
talamusului catre aria preoptica laterala a hipotalamusului.
Prin tractul amigdalohipotalamic ventral sunt transportate semnale de la nucleul
bazolateral al nucleului hipotalamic lateral, unde este influentata activitatea sistemului
nervos vegetativ.
Tractul retinosuprachiasmatic consta dintr-un fascicul de fibre care pleaca de la nivelul
retinei si se termina in nucleul suprachiasmatic al hipotalamusului. Este implicat in controlul
ritmului circadian.
Fibre spinohipotalamice, o componenta a sistemului anterolateral a caii senzoriale
ascendente, constau din axonii, care iau nastere din maduva spinarii, prin intermediul
carora sunt transmise informatii nociceptive catre centrii de control vegetativ ai
hipotalamusului. Aici, fac sinapsa cu neuronii care dau nastere tractului hipotalamospinal.
Majoritatea fibrelor nociceptive de la maduva spinarii, care ascensioneaza in sistemul
anterolateral al cailor senzoriale ascendente, si fibrele tractului trigeminotalamic trimit
ramuri colaterale catre formatiunea reticulata in traiectul lor prin trunchiul cerebral. La
acest nivel, aceste ramuri colaterale activeaza sistemul reticulat activator ascendent, prin
care sunt transmise informatii catre cortexul cerebral, hipotalamus, sistemul limbic si nucleul
magnus al rafeului.

Eferentele hipotalamusului
Majoritatea eferentelor hipotalamice se termina in sursele aferentelor hipotalamice: aria
septala si nucleii septali, nucleul mediodorsal talamic, nucleul anterior al talamusului,
hipocamp, complexul nuclear amigdaloid, formatiunea reticulata mezencefalica, nucleii
vegetativi ai trunchiului cerebral si maduvei spinarii.
In plus fata de eferentele neurale, hipotalamusul furnizeaza eferente si catre lobii anterior si
posterioar ai hipofizei, proiectii prin care acesta isi exercita influenta asupra sistemului
endocrin. 
Influenta hipotalamica este exercitata pe sistemul endocrin direct, prin fibrele tractului
supraopticohipofizar, care se termina in lobul posterior al hipofizei. Aici, acesti neuroni
elibereaza hormoni care trec in capilarele neurohipozei si astfel patrund in circuitul sangvin.
De asemenea, hipotalamusul isi exercita influenta asupra sistemului
endocrin indirect, printr-o retea de capilare locala ce apartine sistemului portal hipofizar,
care transporta hormonii sintetizati de hipotalamus catre adenohipofiza.
 
Fasciculul mamilar principal se formeaza din corpul mamilar si se bifurca in tracturile
mamilotalamic si mamilotegmental. Tractul mamilotalamic este un fascicul de fibre mielinice
care ia nastere din nucleii mamilari medial si lateral si se termina in nucleul anterior al
talamusului. Tractul mamilotegmental este o componenta a fasciculului medial al creierului
anterior. Contine colaterale ale tractului mamilotalamic, din nucleul mamilar lateral, pe care
le directioneaza catre nucleii tegmentali dorsal si ventral in formatiunea reticulata.
Prin tractul mamilointerpeduncular sunt conduse fibre de la nucleul mamilar catre nucleul
interpeduncular, care este implicat in ciclul somn-veghe.
Tractul supraopticohipofizar (hipotalamohipofizar) este scurt, implicat in transportul
ocitocinei si vasopresinei, sintetizate de corpii neuronilor hipotalamici, localizati in nucleii
supraoptic si paranvetriculari, catre lobul posterior al glandei pituitare. Ocitocina si
vasoprezina sunt sintetizate fiecare de populatii diferite de neuroni secretori hipotalamici. In
prezenta stimulilor, celulele neurosecretorii hipotalamice transmit impulsuri catre terminalele
acestora, ceea ce rezulta in eliberarea hormonilor in circulatia generala.
Fasciculul periventricular consta din fibre care conecteaza nucleii zonei periventriculare
cu cortexul frontal, nucleul motor dorsal al vagului din bulb, coloana laterala a maduvei
spinarii de la T1 la L2 si cu parasimpaticul sacrat.
Prin tractul tuberohipofizar sunt conduse fibre de la nucleii arctuat si periventriculari la
tuplina si lobul anterior al glandei pituitare. Terminalele axonice ale tractului tuberohipofizar
elibereaza hormoni in sistemul portal hipofizar, prin care sunt transportati la adenohipofiza,
unde regleaza sinteza si eliberarea hormonilor adenohipofizari.
Fasciculul longitudinal dorsal contine fibre care asigura legatura intre diferite regiune ale
sistemului nervos central. Printre aceste fibre se numara cele care iau nastere din
hipotalamus si coboara pentru a se termina in nucleii vegetativi din trunchiul cerebral si
maduva spinarii. In plus, prin aceasta cale sunt transportate semnale de la hipotalamus
catre formatiunea reticulata. Aceste semnale sunt ulterior conduse prin tractul reticulobulbar
si tractul reticulospinal catre motoneuronii corespunzatori din trunchiul cerebral si respectiv
maduva spinarii. Prin intermediul fascicului longitudinal dorsal, hipotalamusul influenteaza
masticatia, deglutitia si tremorul.
Tractul hipotalamospinal conduce fibrele care iau nastere in principal din nucleul
paravetricular al hipotalamusului. Restul fibrelor au originea in nucleii mediodorsal,
medioventral si posterior. Aceste fibre coboara pentru a se termina in trunchiul cerebral si
maduva spinarii, unde fac sinapse direct cu neuronii din neuronii preganglionari simpatici
(coloana laterala) si parasimatici (sacrali).

Cai bidirectionale
Fasciculul medial al creierului anterior consta dintr-o gama larga de axoni cu origini si
terminatii variate. Include atat fibrele aferente si eferente catre si respectiv, de la
hipotalamus. Fibrele aferente catre hipotalamus iau nastere in principal de la nivelul ariei
septale. Alte fibre pleaca din structurile bazale ale creierului anterior si cortexul olfactiv
primar, precum si nucleii rafeului, aria tegmentala ventrala si locus ceruleus. Fibrele
eferente care pleaca de la hipotalamus ajung in aria septala, la nucleii septali si formatiunea
reticulata a trunchiului cerebral, precum si la nucleii vegetativi din trunchiul cerebral si
maduva spinarii.
De asemenea, in componenta striei medulare se disting fibre aferente si eferente catre si
respectiv, de la hipotalamus, ce conecteaza nucleul supraoptic si aria preoptica cu
habenula. [4]