Parintii au cel mai important rol in cresterea si educarea copilului lor minor.

Comportamentul si abilitatile sociale ale acestora stau la baza formarii viitorului adult.

Din punctul meu de vedere, rolul parintilor in formarea unui individ este unul crucial. Se
considera faptul ca in momentul conceperii unui copil, viitorii parinti sunt persoane adulte, asumate
care isi pot permite atat psihic cat si financiar intretinerea acestuia.

In primul rand, din punct de vedere legal, datoria de a creste si a educa un copil apartine
parintilor acestuia. Interesul minorului este mai presus de orice altceva. In acest sens, copilul are
dreptul de a pastra relatiile cu parintii sai biologici chiar in situatiile in care este despartit din diverse
considerente de unul sau chiar ambii parinti, cum aminteste “Codul Civil – Legea nr. 287/2009 –
repiblicat si revizuit in 2015” .Astfel, relationarea este interzisa numai in cazurile exceptionale, spre
exemplu in cazul in care unul sauambii parinti consuma in mod regulat bauturi alcoolice, fapt care
conduce la abuzuri de ordin fizic si psihic impotriva minorului.

In al doilea rand, din perspectiva moralitatii, culturii, conduitei sociale si chiar a religiei,
parintii suntresponsabili pentru cresterea copilului. Un minor crescutintr-o familie abuziva se va
dezvolta moral si cultural mult mai slab decat unul crescut intr-o familie sanatoasa si armonioasa.
Hormonul de stres, cortizolul, va traumatiza creierul copilului abuzat pana la incapacitatea de a se
dezvolta sanatos. Astfel, solutia cea mai buna in aceste cazuri este adoptarea minorului de catre o
familie iubitoare si responsabila. Precum invata un vechi proverb romanesc : “Parinte este cel care
te creste .”.

In concluzie, cea mai mare responsabilitate in formarea, dezvoltarea si educarea unui copil
minor o au parintii, iar copiii crescuti in medii armonioase vor face o tranzitie normala, devenind, la
randul lor, adulti responsabili.