Cursul 1

Pentru început să reamintim definițiile structurilor algebrice studiate în liceu: monoid, grup,
inel, corp.
1). MONOID. Definiţie. Fie M o mulțime nevidă și ∗ o lege de compoziție definită pe M
(adică ∗ este o aplicație care asociază fiecărei perechi (𝑥, 𝑦) ∈ 𝑀 × 𝑀 un unic element 𝑧 = 𝑥 ∗
𝑦 ∈ 𝑀), legea ∗ se mai numește operație algebrică binară sau lege de compoziție internă pe M.
Cuplul (𝑀, ∗) se numește monoid dacă legea ∗ satisface următoarele două axiome:
m1) Legea ∗ este asociativă (adică avem (𝑥 ∗ 𝑦) ∗ 𝑧 = 𝑥 ∗ (𝑦 ∗ 𝑧) pentru orice 𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝑀).
m2) Legea ∗ are element neutru (adică există un element 𝑒 ∈ 𝑀 care verifică 𝑥 ∗ 𝑒 = 𝑒 ∗ 𝑥 =
𝑥 pentru orice 𝑥 ∈ 𝑀).
Dacă în monoidul (𝑀, ∗) legea ∗ este comutativă (adică avem 𝑥 ∗ 𝑦 = 𝑦 ∗ 𝑥 pentru orice
𝑥, 𝑦 ∈ 𝑀), atunci (𝑀, ∗) se numește monoid comutativ.
2). GRUP. Definiție. Fie G o mulțime nevidă și ∗ o lege de compoziție pe G. Cuplul
(𝐺, ∗) se numește grup dacă verifică următoarele trei axiome:
g1) Legea ∗ este asociativă.
g2) Legea ∗ are element neutru (îl notăm cu e).
g3) Orice element din G este simetrizabil în raport cu legea ∗, adică pentru fiecare 𝑥 ∈ 𝐺
există un element 𝑥′ ∈ 𝐺 astfel încât 𝑥 ∗ 𝑥 ′ = 𝑥 ′ ∗ 𝑥 = 𝑒.
Dacă în grupul (𝐺, ∗) legea ∗ este comutativă, atunci (𝐺, ∗) se numește grup comutativ
(sau grup abelian).
3). INEL. Definiție. Fie o mulțime nevidă A înzestrată cu două legi de compoziție numite
adunarea (notată cu semnul +) și înmulțirea (notată cu ∙). Tripletul (𝐴, +, ∙) se numește inel
dacă verifică următoarele trei axiome:
a1) Cuplul (𝐴, +) este grup abelian.
a2) Cuplul (𝐴, ∙) este monoid.
a3) Înmulțirea este distributivă față de adunare (adică pentru orice 𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝐴 avem
𝑥 ∙ (𝑦 + 𝑧) = 𝑥 ∙ 𝑦 + 𝑥 ∙ 𝑧 și (𝑦 + 𝑧) ∙ 𝑥 = 𝑦 ∙ 𝑥 + 𝑧 ∙ 𝑥).
Dacă în inelul (𝐴, +, ∙) monoidul (𝐴, ∙) este monoid comutativ, atunci spunem că inelul
este comutativ.
Elementul neutru al grupului (𝐴, +) se numește elementul nul (sau zero) al inelului și este
notat cu 0. Elementul neutru al monoidului (𝐴, ∙) se numește elementul unitate al inelului și
este notat cu 1.
Spunem că inelul (𝐴, +, ∙) este inel fără divizori ai lui zero dacă 𝑥 ≠ 0 și 𝑦 ≠ 0 implică
𝑥 ∙ 𝑦 ≠ 0. Un inel comutativ cu cel puțin două elemente și fără divizori ai lui zero se numește
domeniu de integritate (sau inel integru).
4). CORP. Definiţie. Fie K o mulţime cu cel puțin două elemente şi două operaţii definite
pe K , "  ", "  " : K  K  K . Tripletul  K,  ,  este corp dacă sunt verificate următoarele cinci
proprietăţi:
i)  K ,   este grup abelian (în care notăm elementul neutru cu 0 şi opusul lui x K cu
 x K );
ii)  K ,  este monoid (în care notăm elementul neutru cu 1);
iii) 0  1;
iv) "  " este distributivă la stânga şi la dreapta faţă de "  " ;

1
 v) Orice element nenul din K este inversabil (simetrizabil în raport cu înmulțirea), adică
pentru fiecare 𝑥 ∈ 𝐊, 𝑥 ≠ 0 există un element 𝑥 −1 ∈ 𝐊 astfel încât 𝑥 ∙ 𝑥 −1 = 𝑥 −1 ∙ 𝑥 = 1.
Un corp se numește corp comutativ dacă înmulțirea sa este comutativă.

În cele ce urmează vom prezenta o nouă structură algebrică, structura de spaţiu vectorial (sau
spaţiu liniar). Noţiunea de spaţiu vectorial (spaţiu liniar) se defineşte astfel:
Fie V o mulţime nevidă (Ø) şi K,, un corp comutativ. Elementele lui K se numesc
scalari, elementele lui V se numesc vectori. Se definesc două operaţii:
a) operaţia internă numită adunarea vectorilor, notată prin " " , unde:
 : V  V  V , ( x, y)  x  y ;
b) operaţia externă numită înmulţirea cu scalari a vectorilor, notată prin " " unde:
 : K  V  V , ( , x)    x
Vom considera că x    x pentru  x V şi  K .
Spunem că V este spaţiu vectorial (sau spaţiu liniar) peste corpul K (sau că perechea (V, K)
este spaţiu vectorial (liniar)), dacă:
i) (V, +) este grup abelian (în care elementul neutru este notat cu 0 (sau 0 , 0, θ) şi se
numeşte vectorul nul);
ii)     x    x   x , ,  K, x V ;
iii)    x  y     x    y ,  K, x,y V ;
iv)     x       x , ,  K, x V ;
v) 1 x  x ,  x V , unde 1 este elementul unitate al corpului (elementul neutru pentru
opraţia  ).
Pentru simplificarea expunerii notăm mai simplu şi operaţiile corpului, adică notăm corpul
cu  K , ,  . Pentru  x V elementul  x V se numeşte vectorul opus lui x.

Cazuri particulare.
1. Pentru K  R , spaţiul vectorial (V , R) se numeşte spaţiu vectorial real.
2. Pentru K = C , spaţiul vectorial (V , C) se numeşte spaţiu vectorial complex.
Exemple:
1.  R n , R  este spaţiu vectorial, numit spaţiu vectorial numeric real, unde

 x , x ,.., x  
not
 x1 , x2 ,.., xn 
T T
R n  R  R  ..  R  1 2 n xi  R, i  1,n , este vector coloană, operaţia
n ori
internă se defineşte astfel:
x   x1 , x2 ,.., xn  , y   y1 , y2 ,.., yn   R n  x  y   x1  y1 , x2  y2 ,.., xn  yn 
T T T
şi operaţia
externă se defineşte astfel:
  R,  x   x1 , x2 ,.., xn   R n    x    x1 ,  x2 ,..,  xn 
T T

Vectorul nul din R n se notează prin 0n (sau mai simplu cu 0).

Generalizare: ( K n , K) este spaţiu vectorial, unde:

 x , x , 
not
, xn 
T
Kn  K  K  K  1 2 xi  K, i  1,n ;
n ori

2
 Caz particular: K  R   R n , R  spaţiu numeric real
K  C   Cn ,C spaţiu numeric complex.
2. (Mm,n (K), K) este spaţiul vectorial al matricelor de tipul (m,n) cu elemente din K, unde
K  R sau K  C , iar operaţia internă este adunarea matricelor şi operaţia externă este
înmulţirea cu numere a matricelor; aici 0 =0m,n. Rezultate teoretice din spațiul vectorial al
matricelor sunt utilizate în analiza input-output (modelul lui Leontief) privind consumul și
producția într-un sistem economic. Metoda intrări-ieșiri a fost elaborată inițial (1925) pentru a
analiza și măsura legăturile dintre diversele sectoare producătoare și consumatoare din cadrul
unei economii naționale, dar ulterior a fost aplicată și la studiul altor sisteme economice.
Definiție: O matrice pătratică A cu elemente pozitive se numește productivă dacă există un
vector 𝑣 > 0 astfel încât 𝑣 > 𝐴 ∙ 𝑣 (aici inegalitatea 𝑢 > 𝑣 între vectorii u și v înseamnă că
fiecare coordonată a vectorului u este strict mai mare decât coordonata corespunzătoare a
vectorului v).
Modelul static 𝐴 ∙ 𝑥 + 𝑦 = 𝑥, unde A este o matrice productivă care reprezintă matricea
coeficienților tehnologici (𝑎𝑖𝑗 este coeficientul intrărilor producției sectorului i în sectorul j,
adică volumul producției sectorului i consumat pentru producerea unei unități din sectorul j), x
este vectorul volumelor de producție și y este vectorul cererii finale. Cum avem lim𝑚→∞ 𝐴𝑚 =
O𝑛×𝑛 (matricea nulă) există inversa (𝐼 − 𝐴)−1 și are loc relația 𝑥 = (𝐼 − 𝐴)−1 ∙ 𝑦 = 𝑦 + 𝐴 ∙ 𝑦 +
𝐴2 ∙ 𝑦 + 𝐴3 ∙ 𝑦 + ⋯ + 𝐴𝑘 ∙ 𝑦 + ⋯. Deci, producția totală x a fost descompusă în producția
(cererea) finală y și producțiile intermediare 𝐴𝑘 ∙ 𝑦 date de matricele de consumuri intermediare
𝐴𝑘 (cantitatea 𝐴 ∙ 𝑦 este necesară pentru producția y, cantitatea 𝐴2 ∙ 𝑦 este necesară pentru
producția intermediară 𝐴 ∙ 𝑦, etc.). Din modelul static s-a dezvoltat teoria sistemelor intrări-ieșiri
dinamice prin luarea în considerare a modificărilor în timp.
3.  F  a, b , R  este spaţiul vectorial al funcţiilor reale definite pe intervalul  a, b  , unde:
F  a, b   f :  a, b  R , operaţia internă este adunarea funcţiilor, iar operaţia externă este
înmulţirea cu numere a funcţiilor, aici 0 este funcţia nulă pe  a, b  .
4.  R  X  , R  este
n spaţiul vectorial al polinoamelor, unde R n  X  este mulţimea
polinoamelor cu coeficienţi reali, de grad cel mult n, în nedeterminata X, operaţia internă este
adunarea polinoamelor, iar operaţia externă este înmulţirea cu numere reale a polinoamelor; 0
este polinomul nul.
5. 0 , K  este spaţiul vectorial nul, unde: operaţia internă: 0  0  0 ; operaţia externă:
 K   0  0 .
Avem regulile de calcul prezentate în următoarea propoziţie.
Propoziţie. Fie spaţiul vectorial V , K  . Atunci:
i). x V  0  x  0 ; ii).   K    0  0 ; iii). x V   1  x   x ;
iv). Dacă   0 şi   x  0  x  0 .
Definiţie. Fie spaţiul vectorial V , K  şi X o submulţime nevidă a lui V. X se numeşte
subspaţiu vectorial al lui V dacă:
i). este închisă la adunarea vectorilor, adică  x, y  X  x  y  X

3
 ii).  K,  x  X   x  X
Observaţie.  X , K  este spaţiu vectorial.
Exemple de subspaţii vectoriale:

1. Spaţiul vectorial nul este subspaţiu vectorial al spaţiului vectorial.

 n

2. Fie (R , R) şi X    x1 , x2 , , xn  xi  R, i  1,n,  xi  0  . Atunci X este subspaţiu
n T

 i 1 
vectorial al lui (R n , R) .

Propoziţie. Intersecţia a două subspaţii vectoriale ale spaţiului vectorial V , K  este tot un subspaţiu
vectorial.
Demonstraţie: Fie X şi Y subspaţii vectoriale ale lui V. Fie x, y  XY vectori oarecare. Din
x, y  X şi X subspaţiu vectorial, rezultă x  y  X . Analog avem x  y  Y . Prin urmare
 x  y X Y ,  x, y  X Y . Fie  K şi x  X Y . Din x  X şi X subspaţiu vectorial rezultă
  x  X . Analog avem   x  Y , prin urmare   x  X Y pentru orice  K şi orice x  X Y.
Aşadar  X Y , K  este subspaţiu vectorial al lui V , K  .

Observaţie: În general reuniunea a două subspaţii vectoriale nu este subspaţiu vectorial.

Definiţie. Fie V , K  un spaţiu vectorial. Se numeşte combinaţia liniară finită (pe scurt:
combinaţia liniară) a vectorilor x1 , x2 , , xn V cu scalarii 1 , 2 , , n K vectorul

notat n
1 x1   2 x2    n xn   x
i 1
i i

Definiţie. Un sistem finit de vectori din V,  x1 , x2 , , xn   V , se numeşte liniar independent

n
dacă:  x
i 1
i i  0  1   2   n  0 .

Observaţie. Orice vector nenul formează un sistem liniar independent.

Definiţie. Sistemul  x1 , x2 , , xn   V este liniar dependent dacă  1 , 2 , , n K nu toţi

n
nuli astfel încât   x
i 1
i i  0.

Observație. Un sistem de vectori care nu este liniar independent este liniar dependent.
Observaţie. Orice sistem de vectori care conţine vectorul nul este liniar dependent.

Definiţie. Fie spaţiul vectorial V , K  şi o mulţime nevidă A inclusă în V. Se numeşte acoperirea

liniară a lui A sau subspaţiu generat de A mulţimea tuturor combinaţiilor liniare finite cu vectori din A.

4
O vom nota cu L  A sau cu span  A sau cu spanK  A pentru a pune în evidenţă corpul de scalari.

n 
Aşadar L  A   i  xi n  N* , i  K , xi  A, i  1, n  .
 i 1 

Definiţie. Fie mulţimea I   . O funcţie f : I  V , unde f  i   xi V se numeşte familie de

vectori; se notează prin X   xi iI iar I se numeşte mulţimea indicilor familiei.

Definiţie. O familie de vectori X   xi iI se numeşte liniar independentă dacă orice sistem finit de
vectori ai familiei este liniar independent. O familie de vectori din V este liniar dependentă dacă nu este
liniar independentă.
Observaţie. Dacă 0  X , unde X este o familie de vectori din V, atunci X este familie liniar
dependentă.
Propoziţie.
a) Sistemul •  x1 , x2 , , xn   V este liniar dependent  cel puţin un vector al său este combinaţie
liniară a celorlalţi vectori.
b) Dacă sistemul •  x1 , x2 , , xn   V este liniar independent şi • x1 , x2 , , xn , xn+1  V este
liniar dependent, atunci xn 1 este combinaţie liniară a vectorilor x1 , x2 , , xn .

Definiţie. O familie de vectori X   xi iI , X  V se numeşte sistem de generatori pentru

spaţiul vectorial V, dacă orice vector din V este o combinaţie liniară finită cu vectori din X.
Propoziţie.
a) Dacă X este un sistem de generatori pentru V şi X  Y  V , atunci Y este un sistem de generatori
al lui V.
b) Dacă X este un sistem de generatori pentru V şi x  X este o combinaţie liniară de alți vectori din
X, atunci X \  x este un sistem de generatori pentru V.

Definiţie. Familia de vectori B  V se numeşte bază a spaţiului vectorial V , K  , dacă verifică:

i) B este o familie liniar independentă;
ii) B este un sistem de generatori pentru V.

Definiţie. O bază în care se ţine seama de ordinea vectorilor se numeşte reper.

Exemplu. Fie  R , R  şi E  e , e ,
n
1 2 , en   R n , unde e1  1, 0,, 0  ,
T

e2   0,1,0,,0  ,, en   0,,0,1 . E este o bază numită baza canonică.

T T

Definiţie. Familia de vectori X  V este o familie liniar independentă maximală, dacă X este
liniar independentă şi din faptul că X  Y  V şi X  Y rezultă că Y nu este liniar independentă.

5
 Definiţie. Sistemul de vectori X  V este un sistem minimal de generatori pentru V, dacă X este
sistem de generatori pentru V şi din faptul că Y  X şi X  Y rezultă că Y nu este un sistem de
generatori pentru V.

Propoziţie. Fie sistemul de vectori B  V . Atunci:

1. B este o bază a lui V , K   B este sistem liniar independent maximal.

2. B este o bază a lui V , K   B este sistem minimal de generatori pentru V.

Spaţii vectoriale finit dimensionale (de tip finit)

În cele ce urmează ne vom referi numai la spaţiile vectoriale care au bază finită, numite spaţii
vectoriale finit dimensionale sau spaţii vectoriale de tip finit.

Teoremă. Într-un spaţiu vectorial finit dimensional oricare două baze au acelaşi număr de vectori.
Demonstraţie: Fie F   f1 , f 2 , , f n  şi G  g1, g2 , , gm  două baze finite ale spaţiului
vectorial V , K  . Din F sistem liniar independent maximal rezultă m  n , iar din G sistem liniar
independent maximal rezultă m  n . Aşadar, avem m  n .

Definiţie. Fie V , K  un spaţiu vectorial finit dimensional. Se numeşte dimensiunea spaţiului

vectorial V numărul de vectori dintr-o bază a lui V. O vom nota cu dimK 𝑉 (mai simplu dimV ).

 
Exemple: 1) R n , R are dimensiunea n deoarece baza canonică E are n vectori. Se scrie dim R n  n
2) Spaţiul vectorial al polinoamelor de grad cel mult doi cu coeficienţi reali şi nedeterminată X, notat
 R2  X  , R  , are  
baza canonică B  1, X , X 2 , deci are dimensiunea 3.

Teorema bazei (reperului). Fie V , K  un spaţiu vectorial finit dimensional. Orice vector x V se
scrie în mod unic ca o combinaţie liniară cu vectorii unei baze B a spaţiului.
Demonstraţie: Fie n dimensiunea lui V, B  b1, b2 , , bn  o bază a lui V şi x V .
Existenţa. B bază  B sistem de generatori   1 , 2 ,, n K astfel încât
n
x    i  bi (a1)
i 1
deci x este o combinaţie liniară cu vectorii lui B.
n
Unicitatea. Presupunem că 1 , 2 ,, n K astfel încât x   i  bi (a2)
i 1
n
Din (a1) şi (a2) prin scădere rezultă   i  i   bi  x  x  0 şi cum B este liniar independent obţinem
i 1

i i  0,  i  1, n , adică i  i , i  1, n , deci scrierea într-o bază este unică.

6
Definiţie. Scalarii unici 1 , 2 ,, n din relaţia (a1) de mai sus se numesc coordonatele lui x în baza B,

iar vectorul xB   1 , 2 , , n  se numeşte vectorul coordonatelor lui x în baza B.

T

Observaţie: Vom considera vectorii coordonatelor ca fiind vectori coloană, iar din considerente de spaţiu
îi scriem pe linie dar cu notaţia pentru transpunere, deci vT este transpusul lui v.
  
Exemplu. Fie spaţiul vectorial R n , R , E  e1 , e 2 , 
, en baza canonică şi vectorul

 
T
x  x1 , x 2 , , xn  R n . Avem x  x1  e1  x2  e2  xn  en , prin urmare vectorul coordonatelor

coincide cu x, deci xE   x1 , x2 , , xn   x .
T

Observaţie: Atunci când nu se specifică baza din R n se consideră că vectorii sunt exprimaţi în baza
canonică.