Cursul 7

Aplicarea formei Jordan la sistemele de ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul întâi cu coeficienţi
constanţi

Studiem mai întâi sistemul omogen, adică sistemul de forma: y  A  y (*1)

unde y  y  x  este o funcţie vectorială, y   y1 , y2 , 

, yn  , y  y1' , y2' , 
T T
, yn' (derivatele

componentelor) şi A matrice pătratică. Fie AJ forma canonică Jordan a matricei A şi AJ  C 1  A  C ,

unde C este matricea de trecere care trece A în matrice Jordan. Astfel A  C  AJ  C 1 şi sistemul devine
y  C  AJ  C 1  y sau C 1  y  AJ  C 1  y . Efectuând schimbarea de variabilă z  C 1  y , avem
z  C 1  y iar sistemul devine z  AJ  z (sistemul acesta se sparge în subsisteme conform blocurilor
Jordan, acestea au dimensiuni mai mici şi se rezolvă mai uşor), se obţine z apoi y  C  z .
În cazul sistemelor liniare neomogene: 𝑦̇ = 𝐴 ∙ 𝑦 + 𝑓(𝑥) (∗ 2)

Se rezolvă mai întâi sistemul omogen y  A  y obţinându-se soluţia generală a lui, soluţie notată y go .
Apoi se caută o soluţie particulară y par a sistemului neomogen. Soluţia generală a sistemului neomogen
va fi: y  x   ygo  x   y par  x  .
Dacă 1 , 2 , , n sunt soluții liniar independente ale sistemului omogen (*1), atunci orice soluție  a
sistemului omogen este o combinație liniară a lor, deci
n
ygo  x    C j   j  x   C  x    C1 , C2 , , Cn  , unde matricea C  x   1  x  2  x  n  x  
T

j 1

se numește matricea fundamentală de soluții a sistemului omogen. Cum  j  x   A    x  , j  1, n

rezultă C   x   A  C  x  . Vom determina o soluție particulară a sistemului neomogen prin metoda
variației constantelor, adică în locul vectorului  C1 , C2 , , Cn  punem o funcție vectorială z  x  , deci
T

y par  x   C  x   z  x  . Din verificarea sistemului rezultă C  x   z   x   f  x  și

z   x   C 1  x   f  x  . Integrând fiecare membru al ultimei relații obținem:
z  x    C 1  x   f  x  dx și apoi y par  x  .
Pentru A inversabilă, soluţii particulare se obţin uşor când f  x  este un polinom (cu coeficienţi vectori
m m
de dimensiune n). Deci, pentru f  x    k  x k căutăm y par  x     k  xk .
k 0 k 0

m
Avem y par  x    k   k  x k 1 şi înlocuind în (*2) rezultă
k 1
m m m m
 k   k  xk 1  A  y par  f  x    A   k  x k   k  x k    A   k  k   x k Identificând
k 1 k 0 k 0 k 0
k
coeficienţii lui x obţinem:

1
 𝛾1 = 𝐴 ∙ 𝛾0 + 𝛽0
2 ∙ 𝛾2 = 𝐴 ∙ 𝛾1 + 𝛽1 = 𝐴2 ∙ 𝛾0 + 𝐴 ∙ 𝛽0 + 𝛽1
⋮ (∗ 3)
𝑚 ∙ 𝛾𝑚 = 𝐴 ∙ 𝛾𝑚−1 + 𝛽𝑚−1
{ 0 = 𝐴 ∙ 𝛾𝑚 + 𝛽𝑚

Rezultă  m   A1 m ,  m1  A1   m   m m1  , ,

1  A1   2   2  1  ,  0  A1   1  0  .
Dacă A este singulară, atunci o aducem la forma canonică Jordan AJ  C 1  A  C iar sistemul devine
z  AJ  z  g  x  , unde polinomul g  x   C 1  f  x  are acelaşi grad cu f  x  . Acest sistem este
spart în subsisteme distincte. Pentru celulele cu valori proprii nenule suntem în situaţia sistemului cu
matrice inversabilă şi rezolvăm ca mai sus. Dacă celula Jordan are valoarea proprie zero, atunci avem
 z1   0 1 0 0 0   z1 
     
 z 2   0 0 1 0 0   z2 
m
subsistemul de forma:       i  xi ,
      i 0
 zk 1   0 0 0 0 1   zk 1 
   0 0   zk 
 zk   0 0 0

sau privind pe componente

 m
 z1  z2  q1  x      i   x i
1
 q1 x
  1   i 0
 2
z   z  q2  x  i   m
 i 2      i   xi
3

2
  2
q x
 , unde  i    , i  1, m ,  i 0
 z  z  q   
 k 1 k k 1  x    k   
 z  q  x   i   m
k  i
 k k
qk  x    i  x
 i 0

  
Apoi se obţin succesiv zk   qk  x  dx , zk 1   zk  qk 1  x  dx , … z1   z2  q1  x  dx . 
Analog, dacă f  x   ex  P  x  , unde P  x  este polinom, se procedează după cum urmează:
i) când  nu este valoare proprie a matricei A căutăm y par  x   ex  Q  x  , unde gradul
polinomului Q este egal cu gradul polinomului P;
ii) când  este valoare proprie a matricei A căutăm y par  x   ex  x k 1  Q  x  , unde gradul
polinomului Q este egal cu gradul polinomului P şi k este multiplicitatea algebrică a lui  .
Exemple:
1). Să se afle soluţia generală a sistemului de ecuaţii diferenţiale:
 y1  y1  3 y2

 y2  2 y1  2 y2

2
Soluţie: Sistemul este de forma y  A  y , unde funcţia necunoscută y este funcţia vectorială
 y  x  1 3
y  x   1  , x  R şi matricea sistemului A    . Valorile proprii ale matricei, adică
 y2  x    2 2
soluţiile ecuaţiei A    I 2  0 , sunt  1  1,  2  4 . Prin urmare A este diagonalizabilă şi are forma
 1 0  1
canonică Jordan AJ    . Avem AJ  C  A  C , unde matricea de trecere C este dată de baza
 0 4
formată cu vectori proprii (metoda A) sau se obţine prin calcul direct (metoda B). Ilustrăm în continuare
aceste două metode.
Metoda A: Obţinem vectorii proprii pentru  1  1 rezolvând sistemul A  v   1  v . Rezultă
 3 
 a   3
v   2  , a  R* . Luăm pentru o bază B a lui R 2 unul dintre aceşti vectori, de exemplu b1    .
   2 
 a 
a
Pentru  2  4 rezolvăm sistemul A  v   2  v , se obţine v    , a  R* . Alegem pentru baza B
a
 1   3  1 
 
vectorul b 2    , deci B  b1 , b2    ,    . Prin urmare matricea de trecere de la baza
 1  2  1 
  3 1
canonică la baza B este C   .
 2 1
a b 1
Metoda B: Fie C    , din AJ  C  A  C avem A  C  C  AJ , astfel se obţine sistemul
c d
2a  3c  0
3b  3d  0
 3c
 . Rezultă b  d , a   . Pentru b  1, c  2 obţinem d  1 şi a  3 , deci
2a  3c  0 2
2b  2d  0
 1 1 
 3 1 1  5 5
C   şi C   .
 2 1 2 3 
 5 5
1
Cu substituţia z  C  y , sistemul de ecuaţii diferenţiale considerat devine z  AJ  z , adică
 z1   z1
 . Din prima ecuaţie obţinem z1  C1  e x , din a doua ecuaţie obţinem z2  C2  e4 x (să
 z 2  4 z2
 3 1  C1  e 
x
observăm că semnul constantei dă semnul soluţiei). Aşadar y  C  z     
 2 1  C2  e 
4x

 3C1e x  C2e4 x 
  , unde C1 , C 2 sunt constante reale.
 2C e x  C e4 x 
 1 2 

3
2). Să se afle soluţia generală a sistemului de ecuaţii diferenţiale: y  A  y , unde funcţia necunoscută y
 y1  x    0 1
este funcţia vectorială y  x     , x  R şi matricea sistemului A    .
 y2  x     4 4
Soluţie: Determinăm valorile proprii ale matricei, adică soluţiile ecuaţiei A    I 2  0 , 2  4  4  0
. Avem 1  2  2 , deci valoarea proprie 2 are multiplicitatea algebrică 2. Determinăm vectorii proprii
 
corespunzători. Avem A  x  2 x , unde x  R 2 , x  0 . Rezultă x   ,  0 şi subspaţiul propriu
 2 
   
X  2   ,  R  a cărui dimensiune este 1, deci valoarea proprie 2 are multiplicitatea geometrică
 2  
1. Cum valoarea proprie nu are cele două multiplicităţi egale, rezultă că matricea A nu este
diagonalizabilă şi prin urmare vom determina forma canonică Jordan a ei utilizând transformarea
AJ  C 1  A  C , unde matricea de trecere C este dată de baza formată de un lanţ de vectori proprii
generalizaţi. Pentru aceasta determinăm
 
   2 1
2

X  vR
2 2
 A  2I 2  2 
 v  0  v  R 2 


 
  v  0   v  R 2 O2  v  0  R 2 , apoi

  4 2  

alegem un vector propriu generalizat de index 2, adică un vector v2  X 2 şi v2  X  , astfel putem lua
  2 1  1   1 
v2  1 1 . Construim v1   A  2 I 2   v2          vector propriu generalizat de index
T

  4 2  1   2 
1 (adică vector propriu obişnuit). Astfel
v1 ,v2  este un lanţ de lungime 2 şi sistem liniar independent, prin urmare matricea
  1 1  1  1
C  v1 v2     este inversabilă şi C 1    . Obţinem forma canonică Jordan
  2 1  2  1
 2 1
AJ  C 1  A  C AJ  C 1  A  C    . Înlocuind în sistemul diferenţial avem:
 0 2
y  C  AJ  C 1  y  C 1  y  AJ  C 1  y , deci z  AJ  z , unde z  C 1  y . Din egalitatea
 z1 x   2 z1 x   z 2 x 
coordonatelor avem sistemul  . Integrând a doua ecuaţie obţinem soluţia
 z 2 x   2 z 2 x 
z 2 x   c2  e 2 x , unde c2 este o constantă reală arbitrară. Înlocuim în prima ecuaţie şi obţinem:

 
z1 x   2 z1 x   c2  e 2 x , z1 x   2 z1 x   e 2 x  c2 , z1 x   e 2 x  c2 , integrând această ecuaţie
 c1  c2 x   e 2 x 
obţinem z1 x   e 2 x
  c2 dx  c2 x  c1 şi z1 x   c1  c2 x  e . Aşadar z x   
2x
,

 c 2  e 2x

unde c1 , c2 sunt constante reale arbitrare. Rezultă
  1 1  c1  c2 x   e 2 x   c2  c1  c2 x   e 2 x 
yx   C  z x        
  c  2c  2c x   e 2 x  . Observăm că putem scrie şi
  2 1  c2  e
2x
  2 1 2 

4
  1 x   c1 
matriceal z x   e 2 x       şi
 0 1   c2 
  1 1 2 x  1 x   c1    1 1  x   c1 
yx   C  z x      e        e 2 x       .
  2 1  0 1   c2    2 1  2 x   c2 

3). Să se afle soluţia generală a sistemului neomogen de ecuaţii diferenţiale: y  A  y  f  x  , unde

 y1  x  
x  R , funcţia necunoscută y este funcţia vectorială y  x     , matricea sistemului
 y2  x  
A 1
3  
2 şi f x   x  1 .
0   2 x 1  
Soluţie: Determinăm valorile proprii ale matricei, adică soluţiile ecuaţiei A    I 2  0 ,  2    6  0

, obținem 1  2 ,  2  3 . Deci AJ   02 03 , există matricea C inversabilă astfel încât

AJ  C 1  A  C , C este formată cu vectori proprii, C   g1 g2  , unde A  gi  i  gi , i  1, 2 . Pentru


1  2 luând g1  ba obținem 3a  2b  0 . Alegând a  2 obținem b  3 și g1  23 . Pentru  
 2  3 luând g 2  c obținem c  d . Alegând d  1 obținem c  1 și g 2  11 . Așadar
d

C 2
3  
1 . Cu substituția z  C 1  y sistemul omogen y  A  y devine z  A  z , pe
1 J

componente: zz 32zz

1
2
1
2
. Obținem z1  C1  e2 x , z2  C2  e3 x , unde C1 , C2 sunt constante reale.

Rezultă

ygo  x   C  z  x   2
3  
1   C1  e2 x    2 e2 x
1  C2  e3 x   3e2 x  
e3 x  C2
  C
2
 
e3 x   C1  C x  C1 unde

 2 x e3 x  este matricea fundamentală de soluții. Pentru determinarea soluției particulare

C  x    2 e 2 x
 3e e3 x 
1  e2 x  e2 x  ,
a sistemului neomogen folosim metoda variației constantelor. Calculăm C 1  x  
5  3e 2e3 x 
3 x

1  2x
z  x    C 1  x   f  x  dx    e 3 x
5  3e 
 e2 x    x  1 dx 
2e3 x  2 x  1 
  3 x 7  2 x 
1   3 x  2  e 
2x   10  20  e 
 5   x  1 e3 x  dx     x 4  3 x  , y par  x   C  x   z  x  
  15  45  e 
  

5
   3 x 7  2 x   2
    e   x  11 
 2e 2 x
e    10 20 
3x  18  . Așadar soluția generală este
 3e2 x 3x   x   3
 e   4  3 x  5 41 

  15 45  e 
  6 x  
   36 
 2 x 2 11 
 2C1  e  C2  e  3 x  18 
3x

y  x   ygo  x   y par  x   
2 x 5 41  .
 3C1  e  C2  e  x  
3x
 6 36 

Cum f  x    21  x   11 este polinom de gradul întâi, căutăm y par  x   ba   x   dc  . Din

verificarea sistemului neomogen obținem ba  13 02  baxxdc   2 xx 11 , deci

ba    x   ax 32ab 12c3c 21d 1 , iar din identificarea coeficienților obținem sistemul de ecuații

a  2b  1  0  2 11 
c  2 d  1  a 2 5 11 41   3 x  18 
3a  2  0 , rezultă a   , b  , c  , d   , adică y par  x    5 41 
.
 3 6 18 36  x 
3c  1  b  6 36 