so mighty a result=un rezultat atat de grandios, maret

non mi frega= non mi interesa

REITERÁ, reiterez, vb. I. Tranz. (Livr.) A repeta. [Pr.: re-i-] – Din fr. réitérer.

INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. (Livr.) Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit;
neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat.

ANTROPOMORFÍSM s. n. Credință mistică potrivit căreia se atribuie lucrurilor și fenomenelor naturii

însușiri și sentimente omenești. ♦ Reprezentare a zeilor și a divinității sub înfățișare omenească. – Din fr.
anthropomorphisme.

ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. (Fil.) Enunț care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr.
assertion.

APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea

apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension.

AFÁBIL, -Ă, afabili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Binevoitor, cordial. – Din lat. affabilis, fr.
affable.

INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală)
Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea
asupra organismului mai târziu. (Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.
ex. ploaie insidioasă

REDUNDÁNȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură
exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de
imagini în formularea unei idei. [Var.: redondánță s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate,

deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.

SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul
simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie.

SOLIPSÍSM s. n. Concepție, doctrină potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală,
întreaga lume exterioară existând numai în această conștiință. – Din fr. solipsisme.

ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta.

PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de
erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f.
Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri
neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă
batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus].
 dogged, intractable, obdurate, obstinate, pertinacious, stubborn
If you're the kind of person who takes a stand and then refuses to back down, your friends might say you
have a stubborn disposition, a word that implies an innate resistance to any attempt to change one's purpose,
course, or opinion. People who are stubborn by nature exhibit this kind of behavior in most situations, but
they might be obstinate in a particular instance (a stubborn child, he was obstinate in his refusal to eat
vegetables). Obstinate implies sticking persistently to an opinion, purpose, or course of action, especially in
the face of persuasion or attack. While obstinate is usually a negative term, dogged can be either positive or
negative, implying both tenacious, often sullen, persistence (dogged pursuit of a college degree, even though
he knew he would end up in the family business) and great determination (dogged loyalty to a cause).
Obdurate usually connotes a stubborn resistance marked by harshness and lack of feeling (obdurate in
ignoring their pleas), while intractable means stubborn in a headstrong sense and difficult for others to
control or manage (intractable pain). No matter how stubborn you are, you probably don't want to be called
pertinacious, which implies persistence to the point of being annoying or unreasonable (a pertinacious
panhandler).

abate, allay, alleviate, assuage, mitigate, relieve, temper

To alleviate is to make something easier to endure (alleviate the pain following surgery); allay is often used
interchangeably, but it also means to put to rest, to quiet or calm (to allay their suspicions). Assuage and
allay both suggest the calming or satisfying of a desire or appetite, but assuage implies a more complete or
permanent satisfaction (we allay our hunger by nibbling hors d'oeuvres, but a huge dinner assuages our
appetite). To relieve implies reducing the misery or discomfort to the point where something is bearable
(relieve the monotony of the cross-country bus trip), and mitigate, which comes from a Latin word meaning
to soften, usually means to lessen in force or intensity (mitigate the storm's impact). Abate suggests a
progressive lessening in degree or intensity (her fever was abating). To temper is to soften or moderate (to
temper justice with mercy), but it can also mean the exact opposite: to harden or toughen something
(tempering steel; a body tempered by lifting weights).