Activitatea de comerț exterior în China

Înainte de implementarea reformelor economice și a liberalizării comerțului în

urmă cu 41 de ani China avea parte de politici care mențineau o economie
subdezvoltată , stagnantă, controlată la nivel central,ineficientă și relativ izolată
de economia globală,neimplicandu-se prea mult în comerțul mondial. Însă odată
cu redresarea acesteia spre comerțul exterior, alocarea de investiții și punerea în
aplicare a reformelor pieței libere în 1979, China a avut parte de una dintre cele
mai rapide creșteri economice și de o creștere anuală reală a produsului intern
brut cu 9,5% până în 2018 ,un ritm care descris de Banca Mondială drept „cea
mai rapidă expansiune economică din istorie”. China a reușit să își dubleze
dimensiunea economiei sale la fiecare opt ani .Astfel China a devenit cea mai
mare economie din lume (pe baza parității puterii de cumpărare) .
Pe măsură ce economia Chinei s-a maturizat, creșterea sa reală a PIB-ului a
încetinit semnificativ, de la 14,2% în 2007 la 6,6% în 2018, iar această creștere
este preconizată de Fondul Monetar Internațional (FMI) la o valoare
procentuală 5,5% până în 2024.
Guvernul chinez a susținut o creștere economică mai lentă ca „nouă
normalitate” , recunoscând necesitatea ca țara să adopte un nou model de
creștere care se bazează mai puțin pe investiții și exporturi fixe și mai mult pe
consumul privat, servicii și inovație pentru a stimula dezvoltarea economică.
Guvernul chinez a făcut din inovare o prioritate de top în planificarea sa
economică prin numărul inițiativelor de profil, cum ar fi „Made in China 2025”,
un plan anunțat în 2015 de modernizare a producției Chinei în 10 sectoare cheie
prin intermediul asistenței guvernului pentru a face din China un actor global
important în aceste sectoare.
China este, cu certitudine, una dintre marile puteri economice ale lumii
contemporane.
Aceasta a ajuns să fie o mare economie a globului, una dintre cei mai importanţi
producători industriali, unul dintre cei mai mari consumatori de resurse şi de
energie la nivel global, al doilea mare receptor al fluxurilor investiţionale ale
lumii, o uriaşă piaţă de desfacere, o mare putere comercială şi, nu în ultimul
rând, deţinătoarea celei mai mari rezerve valutare din lume.In economia
mondială este un partener important pentru orice stat al lumii.

China are un parteneriat bine strâns cu Uniunea Europeană,dezvoltândd în mod

constant legăturile economice pe această relaţie, Uniunea Europeană este
principalul partener comercial al Chinei, iar China este al doilea mare partener
comercial al Uniunii Europene, ambele părţi acordă o importanţă promovării pe
mai departe a acestui parteneriat.

Încă din anul 1970 China a început să își facă simțită prezența în economia
mondială, ajungând în anul 2010 să fie liderul mondial în ceea ce priveşte
exporturile lumii. Reformele în această ţară au început cu înlăturarea treptată a
agriculturii colectivizate, s-a alcătuit (realizat) o liberalizare a preţurilor,
elaborarea unui sistem bancar diversificat, pecum şi o deschidere a pieţelor către
comerţ exterior şi investiţii.

Evoluția PIB-ului real anual a Chinei: 2007-2018 și preconizare pana 2024

Economiștii atribuie o mare parte din creșterea economică rapidă a Chinei

urmatorilor doi factori principali:
 investiții de capital la scară largă (finanțate prin economii interne mari și
investiții străine) și
creșterea rapidă a productivității
Mai mulți economiști au ajuns la concluzia că o buna parte din creșterea rapidă a
productivității a avut o contribuție majoră în dezvoltarea economica rapidă a
Chinei.
Îmbunătățirea productivității a fost cauzată în mare parte de realocarea
resurselor către utilizări mai productive, în special în sectoare care erau în trecut
puternic controlate de guvernul central, cum ar fi agricultura, comerțul și
Servicii. De exemplu, reformele inițiate asupra sectorului agricol au stimulat
producția, determinând lucrătorii să urmărească ocuparea forței de muncă în
sectorul de producție mai eficace. În plus, o pondere mare din economie (în
principal sectorul exporturilor) a fost expusă capacitatilor concurențiale.
Date care reflectă evoluția economiei Chinei în decursul anilor 2016-2019
In valoare absolută
2016 2017 2018 2019
Sold 510 420 351 421
comercial
Exporturi 2098 2263 2487 2499
Importuri 1588 1844 2136 2078
Rezerve 3098 3236 3168 3233
internațional
e
PIB 11247 12313 13837 14298
Notă: valorile sunt exprimate in miliarde USD

In valoare relativă
2016 2017 2018 2019
Rata de 2.0 1.6 2.1 2.9
inflație(%)
Datoria 12.6 14.3 14.3 14.4
externă(% din
PIB)
Exporturi -7,7 7.9 9.9 0.5
(variație anuală
în %)
 Importuri -5.5 16.1 15.8 -2.7
(variație anuală
în PIB)

Balanța de plăți a Chinei

Pozitia externă a Chinei este extrem de solidă. Contul curent a înregistrat un
surplus în fiecare an din 1994. De asemenea contul de capital a u urmat aceiași
evoluție și a înregistrat doar două deficite în ultimii 20 de ani. Aceasta situație a
excedentelor a contului curent cât și al contului de capital,au exercitat presiuni
asupra monedei naționale și au determinat Banca Centrala sa sterilizeze cea mai
mare parte a monedei străine care a intrat în țară.
Contul de capital a beneficiat de intrări puternice de investiții străine directe.
Unele dintre țările care investesc mai mult în China sunt : Hong Kong,
Singapore,Japonia ,Taiwan și Statele Unite.
Structura comercială a Chinei
China a cunoscut excedente comerciale neîntrerupte din 1993.
Deschiderea țării și programele masive de investiții ale guvernului au determinat
țara să devină un important centru de producție. Această situație a favorizat
creșterea comerțului, în special după ce China a aderat la Organizația Mondială
a Comerțului în 2001. Fiind o economie extrem de integrată în sistemul
comercial global, țara a beneficiat de o îmbunătățire constantă a condițiilor sale
comerciale din 2000. Cu toate acestea, recesiunea economică globală din 2008-
2009 a condus țara să reducă producția , indreptandu-se astfel asupra sectorului
comercial din aceasta.

Mai mult de atât, țara s-a angajat în mai multe acorduri comerciale bilaterale și
multilaterale care au deschis noi piețe pentru produsele sale. În 2003, China a
semnat Acordul de parteneriat economic mai strâns cu Hong Kong și Macau. Un
acord de liber schimb (ALS) între China și țările ASEAN a intrat în vigoare în
ianuarie 2010, care a creat a treia cea mai mare zonă de liber schimb din lume în
termeni de PIB nominal. China a stabilit, printre altele, ALS cu țări precum
Australia, Chile, Costa Rica, Coreea, Pakistan, Peru, Noua Zeelandă și
Singapore. Mai mult, există alte acorduri de liber schimb în curs de negociere cu
Consiliul de Cooperare al Golfului, Japonia, Norvegia și Sri Lanka.
Exporturi din China
Electronica și utilajele reprezintă aproximativ 55% din totalul exporturilor,
articolele de îmbrăcăminte reprezintă 13%, iar materialele și echipamentele
pentru construcții reprezintă 7%. Vânzările către Asia reprezintă peste 40% din
totalul livrărilor, în timp ce America de Nord și Europa au o cotă de export de
24%, respectiv 23%. Deși exporturile către Africa și America de Sud s-au extins
rapid, ele reprezintă doar 8% din totalul livrărilor.

Datorită condițiilor comerciale globale favorabile și aderării Chinei la

Organizația Mondială a Comerțului în decembrie 2001, țara a cunoscut o
creștere uimitoare de 26,9% anual în exporturile de bunuri și servicii în
perioada 2002-2008.
Importuri în China

Pentru a facilita furnizarea de către fabrici și a sprijini dezvoltarea rapidă a

Chinei, importurile țării sunt dominate în mare parte de bunuri intermediare și o
gamă largă de mărfuri, inclusiv petrol, minereu de fier, cupru și cereale. Cererea
crescândă a Chinei de materii prime a determinat creșterea prețurilor globale ale
mărfurilor până în 2015, stimulând astfel multe țări aflate în curs de dezvoltare
și economiile exportatoare de mărfuri. Cu toate acestea, de la sfârșitul
superciclului de mărfuri la sfârșitul anului 2014, prețurile globale ale mărfurilor
au scăzut parțial din cauza scăderii cererii din China. Accelerarea pe care au
experimentat-o multe dintre aceleași economii în curs de dezvoltare și
exportatoare de mărfuri a scăzut dramatic de la sfârșitul anului 2015.

Aprovizionarea importurilor în China este predominant dominată de țările

asiatice, cu o pondere combinată de aproximativ 30% din totalul importurilor.
Achizițiile din Europa și SUA reprezintă 12%, respectiv 8%. În calitate de
principal cumpărător global de mărfuri, importurile din Africa, Australia,
Orientul Mijlociu și America de Sud au crescut puternic în ultimul deceniu,
reprezentând o pondere combinată de aproximativ 50%.
În paralel cu exporturile în creștere, creșterea importurilor de bunuri și servicii a
crescut în perioada 2002-2008, înregistrând o expansiune medie anuală de
24,4%. Importurile au cunoscut o contracție în 2009 din cauza crizei globale, dar
și-au revenit rapid în 2010 și 2011. În perioada 2012-2013, importurile au
înregistrat o creștere modestă de 7,2%.

Pe măsură ce boom-ul dispare în China, sunt necesare mai puține resurse

naturale. Acest lucru a determinat o scădere a prețurilor globale pentru metalele
de bază, produsele energetice, precum și alte resurse. Importurile s-au contractat
cu 14,3% în 2015, pe măsură ce economia chineză s-a adaptat la noua sa
dinamică de creștere.
O parte semnificativă a comerțului Chinei cu țările în curs de dezvoltare a fost
finanțată prin credite, subvenții și alte forme de asistență.

Cea mai mare parte a exporturilor Chinei constă în produse manufacturate,

dintre care utilaje și echipamente electrice și electronice și îmbrăcăminte, textile
și încălțăminte sunt de departe cele mai importante. Produsele agricole,
produsele chimice și combustibilii sunt, de asemenea, exporturi semnificative.
Statele Unite, Hong Kong, Japonia, țările UE și Coreea de Sud sunt principalele
destinații de export.
Sectorul serviciilor constituie aproximativ o treime din PIB-ul anual al Chinei ,
al doilea doar după industria prelucrătoare; la fel, numai agricultura angajează o
pondere mai mare din forța de muncă decât serviciile. Cu toate acestea,
proporția sa din PIB este încă scăzută în comparație cu raportul din țările mai
dezvoltate. Turismul a devenit un factor semnificativ în ocuparea forței de
muncă și ca sursă de schimb valutar.
China a devenit cel mai mare producător din lume, potrivit Băncii Mondiale.
In concluzie, China este unul dintre cei mai mari actori comerciali la nivel
mondial . Aceasta dispune de o forță de muncă numeroasă cât și specializată în
know-how-ul tehnologic de producție, in replicarea acestuia (copierea anumitor
drepturi de proprietate și licențe pe care nu le deține ,însă știe cum să le
reproducă după o analiză a respectivelor bunuri ) ,deci nu respecta
brevetele,implicit OSIM(Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci). In general
bunurile și serviciile chinezilor sunt considerate la nivel global că fiind unele de
slabă calitate, însă permisibile ccumpărătorului,clientului datorita preturilor
relativ scăzute.
Bibliografie

https://www.britannica.com/place/China/Constitutional-framework
https://www.focus-economics.com/countries/china
https://www.everycrsreport.com/reports/RL33534.html
https://www.worldbank.org/en/country/china/overview