UNIVERSITATEA VALAHIA-TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROIECT LA ECONOMIE

PROF.COORDONATOR:D.IANCU

STUDENT:PLUCCI LUMINIȚA

1
În antichitate, economia Chinei era în mare parte agrară, cu agricultura reprezentând
principala sursă de venit și subzistență pentru majoritatea populației. Principalele culturi
agricole cultivate în acea perioadă includeau orezul, grâul, meiul și mătasea.

În timpul dinastiei Zhou (1046 î.Hr. - 256 î.Hr.), sistemul feudal a dominat China, iar
terenurile erau deținute de nobili și nobili militari, care aveau control asupra muncitorilor
agricoli. Această ierarhie socială rigidă a dus la inegalități economice și sociale.

În timpul dinastiei Qin (221 î.Hr. - 206 î.Hr.), China a fost unificată sub un singur guvern
centralizat, care a introdus reforme economice semnificative. S-au introdus standarde
unificate de măsurare și greutate pentru a facilita schimburile comerciale și s-au construit
drumuri și canale pentru a sprijini comerțul intern. De asemenea, s-au implementat politici
agricole pentru a spori producția alimentară și s-au construit marele Zid Chinezesc și alte
fortificații pentru a proteja granițele imperiului.

În timpul dinastiilor Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.) și Tang (618 d.Hr. - 907 d.Hr.), economia
chineză a cunoscut o perioadă de prosperitate și dezvoltare. Comerțul internațional a înflorit,
în special prin intermediul Drumului Mătăsii, care a facilitat schimburile comerciale între
China și alte regiuni din Asia, Orientul Mijlociu și Europa. În timpul dinastiei Tang, orașele
au cunoscut o creștere rapidă, iar industria manufacturieră a înregistrat progrese
semnificative, producând bunuri precum porțelanul, mătasea, hârtia și metalurgia.

Sistemul economic chinez a fost influențat și de filozofia confucianistă, care promova

valorile precum ordinea socială, respectul față de autoritate și stabilitatea. Aceste principii au
fost adesea reflectate în politica economică, care favoriza stabilitatea socială și protecția
intereselor elitei.

Este important de menționat că aceasta este o perspectivă generală asupra economiei chineze
în antichitate și că aceasta a evoluat și a suferit schimbări semnificative de-a lungul timpului.

Economia Chinei în prezent este una dintre cele mai mari și dinamice din lume. În ultimele
decenii, China a înregistrat o creștere economică rapidă și a devenit o putere economică
globală. Iată câteva aspecte importante ale economiei chineze în prezent:

PIB și dimensiunea economiei: China are cel mai mare produs intern brut (PIB) în termeni de
paritatea puterii de cumpărare, depășind Statele Unite. Economia chineză reprezintă o
proporție semnificativă din economia mondială.

Sistemul economic: China adoptă un sistem economic socialiste de piață. În ultimele decenii,
țara a introdus reforme economice semnificative, care au inclus liberalizarea comerțului și
investițiilor, privatizarea unor sectoare și dezvoltarea unui sector privat puternic. Cu toate
acestea, statul chinez își menține un rol semnificativ în economie prin intermediul
întreprinderilor de stat și controlului asupra unor sectoare-cheie.

Comerțul internațional: China este un jucător important în comerțul internațional și este cel
mai mare exportator mondial de bunuri. Exporturile chineze includ produse electronice,

2
textile, echipamente de transport, produse chimice și multe altele. Importurile Chinei sunt, de
asemenea, semnificative, inclusiv petrol, mașini, produse chimice și echipamente.

Sectorul manufacturier: China este cunoscută pentru industria sa manufacturieră puternică și

este adesea numită "fabrica lumii". Aceasta include producția de electronice, echipamente de
telecomunicații, îmbrăcăminte, mobilier, jucării și multe altele.

Investiții străine: China a devenit o destinație atractivă pentru investițiile străine directe
(ISD). Multe companii străine au înființat fabrici și facilități de producție în China pentru a
beneficia de resursele sale abundente de mână de lucru și de piața internă în expansiune.

Tehnologie și inovație: China a pus un accent semnificativ pe dezvoltarea tehnologică și

inovație. Companii chineze în domenii precum tehnologia informației, telecomunicațiile,
inteligența artificială și tehnologia verde au avut o creștere semnificativă și au devenit
jucători importanți pe plan mondial.

Urbanizare și clasa de mijloc: Procesul rapid de urbanizare din China a dus la creșterea clasei
de mijloc și la o cerere crescută pentru bunuri și servicii de consum. Aceasta a avut un impact
semnificativ asupra economiei chineze, cu un accent sporit pe consumul intern și servicii.

Este important de menționat că economia chineză se confruntă și cu anumite provocări, cum

ar fi datoria publică mare, inegalitatea economică și impactul asupra mediului înconjurător.
Guvernul chinez implementează politici și reforme în încercarea de a aborda aceste probleme
și de a menține o creștere economică durabilă și echilibrată.

Există mai mulți factori care au contribuit la dezvoltarea economiei chineze în ultimele
decenii. Iată câțiva dintre cei mai importanți:

Reformele economice: Începând cu sfârșitul anilor 1970, China a introdus reforme economice
semnificative, cunoscute sub numele de "reforma și deschiderea". Aceste reforme au
promovat liberalizarea economică, privatizarea și integrarea în economia globală. S-au făcut
schimbări în politica agricolă, s-a promovat dezvoltarea sectorului privat și s-au relaxat
restricțiile asupra investițiilor străine.

Investițiile străine și exporturile: Politicile guvernamentale favorabile au atras investiții

străine directe în China, ceea ce a dus la dezvoltarea rapidă a sectorului manufacturier și a
exporturilor. Avantajele competitive ale Chinei, cum ar fi costurile reduse ale forței de muncă
și infrastructura dezvoltată, au făcut țara atractivă pentru companiile străine care au relocat
producția în China. Exporturile masive ale țării au stimulat creșterea economică și generarea
de venituri.

Piața internă și urbanizarea: O altă forță importantă în dezvoltarea economiei chineze a fost
creșterea pieței interne și urbanizarea accelerată. O clasă de mijloc în creștere, împreună cu o
populație urbană în expansiune, a generat o cerere puternică pentru bunuri și servicii de

3
consum. Consumul intern a devenit un motor cheie al creșterii economice, iar industria de
servicii a cunoscut o dezvoltare semnificativă.

Infrastructura și investițiile în tehnologie: Guvernul chinez a acordat o atenție deosebită

dezvoltării infrastructurii, cum ar fi drumuri, căi ferate, aeroporturi și rețele de comunicații.
Aceste investiții masive în infrastructură au contribuit la creșterea economică, facilitând
transportul, comunicarea și conexiunile comerciale. De asemenea, China a investit
semnificativ în tehnologie și inovație, promovând dezvoltarea de companii tehnologice și
stimulând cercetarea și dezvoltarea în domenii cheie.

Forța de muncă abundentă: Populația mare a Chinei și existența unei forțe de muncă
abundente și relativ ieftine a fost un avantaj competitiv pentru dezvoltarea industriei
manufacturiere. Aceasta a atras investiții și a susținut creșterea producției.

Stabilitate politică și planificare guvernamentală: Stabilitatea politică și capacitatea

guvernului chinez de a pune în aplicare politici coerente și planificate pe termen lung au creat
un mediu favorabil pentru dezvoltarea economică. Planurile cincinale, politica industrială și
prioritățile stabilite de guvern au jucat un rol important în ghidarea dezvoltării economice și a
investițiilor.

Acești factori, împreună cu alți factori cum ar fi resursele naturale abundente, cultura
antreprenorială și educația, au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea rapidă a
economiei chineze în ultimele decenii.

Perioada în care China a atins apogeul dezvoltării economice este relativă și poate fi
interpretată diferit în funcție de criteriile și perspectivele considerate. Cu toate acestea, în
termeni generali, se poate spune că China a cunoscut o creștere economică remarcabilă în
ultimele decenii, în special în perioada anilor 2000 și începutul anilor 2010.

Începând cu anii 1990, China a implementat reforme economice ample și a deschis ușile
pentru investiții străine, ceea ce a condus la o expansiune rapidă a sectorului manufacturier și
la creșterea exporturilor. Această perioadă a fost marcată de o industrializare accelerată,
urbanizare și creșterea clasei de mijloc.

În anii 2000, economia chineză a înregistrat creșteri anuale cu cifre impresionante ale PIB-
ului, de aproximativ 10% sau chiar mai mult. Acesta a fost alimentat de investiții masive în
infrastructură, dezvoltarea sectoarelor de tehnologie și inovație, precum și creșterea
consumului intern.

În perioada anilor 2010, China a continuat să fie un motor al creșterii economice globale. Cu
toate acestea, ritmul de creștere a început să încetinească treptat, pe măsură ce economia
chineză a întâmpinat unele provocări, cum ar fi creșterea datoriei, inegalitatea economică și
schimbările structurale.

4
Este important de menționat că, în ultimii ani, China a trecut printr-o tranziție economică,
căutând să își schimbe modelul de creștere, concentrându-se mai mult pe consumul intern,
inovație, dezvoltare durabilă și calitatea creșterii economice.

Astfel, întrucât economia Chinei este în continuă evoluție și se confruntă cu diferite provocări
și oportunități, este dificil să se identifice un moment specific ca apogeu al dezvoltării
economice.

Încetinirea creșterii economice: Ritmul de creștere economică al Chinei s-a încetinit în ultimii
ani. Guvernul chinez se străduiește să gestioneze o tranziție de la o creștere bazată pe
investiții și exporturi la o creștere mai echilibrată, orientată către consum intern, inovație și
servicii.

Datoria publică și riscurile financiare: Nivelul ridicat al datoriei publice și al îndatorării în

sectorul privat reprezintă o provocare pentru economia chineză. Există preocupări cu privire
la riscurile financiare și la sustenabilitatea datoriei, în special în sectorul bancar și în sectorul
de împrumuturi neliniare (shadow banking).

Inegalitatea economică: Creșterea economică rapidă a accentuat inegalitățile sociale și

economice în China. Disparitățile regionale, de venit și accesul inegal la servicii publice
rămân provocări majore pentru guvernul chinez.

Schimbări structurale și adaptare la noile tehnologii: China se confruntă cu necesitatea de a

aborda schimbările structurale și de a se adapta la noile tehnologii și inovații. Sectorul
manufacturier trebuie să treacă de la o producție de tip intensiv în muncă și de costuri reduse
la o producție mai orientată spre calitate, inovație și tehnologie.

Mediu și durabilitate: Poluarea gravă a aerului, calitatea scăzută a apei, defrișările și alte
probleme de mediu au devenit tot mai acută în China. Guvernul chinez face eforturi pentru a
promova dezvoltarea durabilă și pentru a aborda aceste probleme, inclusiv prin politici și
investiții în energie regenerabilă și tehnologii verzi.

Relații comerciale internaționale: China se confruntă cu provocări în ceea ce privește relațiile

comerciale internaționale și tensiunile comerciale cu alte țări. Conflictul comercial cu Statele
Unite și schimbările în politica comercială globală reprezintă provocări și incertitudini pentru
economia chineză.

Este important de menționat că guvernul chinez încearcă să răspundă la aceste provocări prin
intermediul politicii economice, reformelor structurale și inițiativelor de stimulare a inovației
și a consumului intern.