F-16 Fighting Falcon

78 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Unelte














F-16 Fighting Falcon

Tip Avion de luptă multirol

Țară de origine  Statele Unite ale Americii

Constructor General Dynamics/Lockheed

Martin

Zbor inaugural 2 februarie, 1974

Introdus 17 august, 1978

Stare serviciu activ

Beneficiar principal  Forțele Aeriene ale SUA

 Alți beneficiari  Forțele Aeriene Române
 Forțele Aeriene Regale ale
Olandei
 Israeli Air Force
 Turkish Air Force
 Pakistan Air Force
 Egyptian Air Force
 Republic of Korea Air Force
 Hellenic Air Force
 Republic of Singapore Air
Force

Bucăți fabricate 4,000+

Cost unitar 18,8 milioane $ SUA în 1998

Variante F-16XL, Mitsubishi F-2

Modifică date / text 

F-16 Fighting Falcon este un avion de luptă multirol proiectat inițial de General

Dynamics și îmbunătățit de Lockheed Martin pentru United States Air Force. A fost
conceput inițial ca avion de vânătoare cu greutate redusă.

Configurație[modificare | modificare sursă]
Dispune de comenzi de zbor electronice fly-by-wire (primul avion de luptă de serie
echipat cu acest sistem), raport tracțiune-greutate supraunitar (începând cu variantele
C/D), poate efectua viraje cu accelerație de 9g. În zbor manifestă stabilitate statică
relaxată (negativă), de aceea nu poate fi pilotat fără sistemul computerizat fly-by-wire.
Pe de altă parte, această instabilitate naturală îi conferă o manevrabilitate deosebită.

F-16 Fighting Falcon[modificare | modificare sursă]

Pentru SUA, conflictul din Vietnam a demonstrat importanța avionului de vânătoare
ușor. La Pentagon s-a cristalizat un grup de inițiativă favorabil acestui concept. Ca
urmare a eforturilor acestui grup în cercurile militare, politice și financiare americane, pe
06.01.1972, USAF (United States Air Force) a lansat cererea de ofertă pentru avionul
de vânătoare ușor (Light Weight Fighter - LWF) către un număr de 9 firme
producătoare.
F-16C echipat cu armament SEAD (Suppression of Enemy Air Defences) - rachete anti radar

În data de 13.04.1972 USAF a anunțat decizia de a se finanța pentru faza de prototip

proiectele firmelor General Dinamics (model 401F) și respectiv Northrop, prototipurile
urmând a purta denumirea de YF-16 și respectiv YF-17. Primul zbor oficial al
prototipului YF-16 a avut loc în data de 02.02.1974 de la baza aeriană Edwards,
avându-l la comenzi pe pilotul Phil Oestricher (anterior avionul efectuase un prim zbor
neprogramat pe data de 20 ianuarie). În data de 13.01.1975 modelul General Dinamics
401F a fost selecționat pentru a fi produs în serie. După cele 2 prototipuri au urmat 6
avioane monoloc F-16A și 2 biloc F-16B din faza de dezvoltare a programului (FSD).
Primul avion de serie F-16A Block 1 a efectuat primul zbor pe data de 07.08.1978, iar
primul biloc F-16B Block 1 a fost livrat pe 16 octombrie. Avioanele de serie, au fost
realizate în mai multe configurații (blocuri) de fabricație. Primele avioane de serie au
fost Block 1 și au inclus 94 de aparate. Au urmat 197 de avioane Block 5, apoi 320 de
avioane Block 10. Ulterior, toate avioanele Block 1 și Block 5 au fost aduse la
standardul Block 10. În data de 21.07.1980 avionul a fost botezat oficial ,,Fighting
Falcon". Au urmat avioanele F-16A/B fabricate în configurația mult îmbunătățită Block
15, la care din noiembrie 1981 a fost aplicat programul de modernizare MSIP
(Multinatioanal Staged Improvement Programme) Stage I prin care avioanele dispuneau
de posibilității de dezvoltare a structurii și sistemelor, posibilitate de acroșare în 2
puncte sub priza de aer, ceea ce a determinat adoptarea unui stabilizator cu suprafața
mărită. Programul MSIP I i-a urmat din 1987 programul de modernizare al avionicii
OCU. În total au fost produse 983 de F-16A Block 15 într-un interval de 14 ani, dintre
care 409 F-16A și 46 F-16B au fost destinate USAF. Cea de-a doua etapă a
programului MSIP și anume MSIP II a dat naștere unei noi variante a avionului- F-
16C/D Block 25. După F-16 Block 25 au urmat avioanele Block 30/32 sau MSIP III. La
această configurație, USAF a decis ca să existe o echipare alternativă, fie cu motoare
F100-PW-220 (25% din avioanele fabricate) sau General Electric F-101DFE (F110) cu
tracțiunea mărită, pentru 75% din aparate. Următoarea versiune a F-16 a fost F-16C/D
Block 40/42, dezvoltată tot ca parte din MSIP III, la care s-au introdus containerele de
navigație și desemnare ținte LANTRIN. În data de 10.12.1988 a fost autorizată
dezvoltarea unei noi versiuni, denumită F-16 Block 50/52. Avioanele F-16 A/B Block 20
au repezentat o configurație specială pentru Taiwan: structura corespunzătoare Block
15OCU, motoare F100-PW-220, iar cabina este similară avioanelor Block 50. Avioanele
fabricate în ultimii ani pentru diferiți
clienți: Singapore, Grecia, Polonia, Israel, Oman sunt realizate la standarde de genul
Block 52+ sau Advanced Block 50, care prezintă îmbunătățiri față de avioanele Block
50/52, cum ar fi rezervoarele conforme. Dintre acestea de distinge varianta pentru
Israel, denumită F-16I ,,Soufa". Cu ocazia achiziționării General Dinamics de către
Lockheed în data de 02.03.1993, concernul Lockheed Martin a devenit noul furnizor al
avioanelor F-16. Cea mai nouă variantă F-16 dezvoltată pâna în prezent este F-16
Block 60, denumit și F-16E/F. Această versiune este destinată exclusiv Emiratelor
Arabe Unite (EAU). Primul avion F-16 Block 60 a efectuat primul zbor pe 06.12.2003.
Cel de-al 4300-lea avion F-16 a fost un F-16C Advanced Block 50 destinat Oman și
livrat în data de 20.04.2006.

România[modificare | modificare sursă]
Încă din 2008 România a considerat că F-16 este unul dintre avioanele care ar putea
face obiectul modernizării Forțele Aeriene Române. În acest scop Pentagonul a
cerut Congresului SUA aprobarea depunerii ofertei de vânzare a 48 recondiționate. [1]
Deoarece în 2013 resursa avionului MiG 21 Lancer va expira,[2] în 23
martie 2010 CSAT a aprobat propunerea MApN de achiziționare a 24 de aparate F-16
în uz.[3] Se apreciază că România nu mai poate amâna decizia privind achiziționarea,
deoarece livrarea și formarea piloților durează cel puțin 2 ani. [2]
Varianta propusă spre achiziționare este Block 25, cu o resursă de zbor estimată la încă
10 – 15 ani (2500 – 3500 ore de zbor/avion).[4] Motivarea opțiunii a fost prețul relativ
mic, în conjunctura economică a momentului. Avioanele ar urma să fie primite gratuit,
însă România va trebui să plătească armamentul și adaptarea infrastructurii
aeroportuare.[5] De asemenea, va plăti formarea piloților, sumă în jur de 400 de milioane
de dolari,[5] costurile totale ridicându-se la cca. 1,3 miliarde de dolari. [4] Achiziționarea a
24 de aparate F-16 noi ar fi costat însă peste 4 miliarde de dolari. [2] Opțiunea pentru F-
16 deschide drumul pentru achiziționarea de către România a aparatului F-35, din
generația a cincea.[2]
În procedura de achiziționare au fost luate în considerare cinci tipuri de avioane: F-16
(Lockheed Martin, SUA), JAS 39 Gripen (SAAB, Suedia), Eurofighter
Typhoon (consorțiu Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de
Nord, Italia și Spania), F-18 (Boeing, SUA) și Rafale (Dassault Aviation, Franța).[3]

Operatori (nr. aparate)[modificare | modificare sursă]

Carlinga avionului F-16C

 United States Air Force: 2507
 United States Navy: 40
 Alte forțe aeriene: 2401
o Royal Bahraini Air Force: 22
o Belgian Air Force: 160
o Chilean Air Force: 10+18
o Columbia Air Force: 60
o Danish Air Force: 78
o Egyptian Air Force: 220
o Hellenic Air Force: 140+30
o Royal Jordanian Air Force: 24
o Indonesian Air Force: 10
o Israeli Air Force: 339
o Italian Air Force: 34
o Royal Netherlands Air Force: 137
o Royal Norwegian Air Force: 72
o Royal Oman Air Force: 12
o Pakistan Air Force: 34
o Polish Air Force: 48
o Portuguese Air Force: 45
o Republic of Singapore Air Force: 60
o Republic of China (Taiwan) Air Force: 150
o Republic of Korea Air Force (ROKAF): 180
o Forțele Aeriene Române: 49
o Royal Thai Air Force: 61
o Turkish Air Force: 280
o United Arab Emirates Air Force: 80
o Venezuela Air Force: 24