Sunteți pe pagina 1din 2

F-16 Fighting Falcon este un avion de luptă multirol proiectat inițial de General Dynamics și îmbunătățit

de Lockheed Martin pentru United States Air Force. A fost conceput inițial ca avion de vânătoare cu
greutate redusă.

Configurație

Dispune de comenzi de zbor electronice fly-by-wire (primul avion de luptă de serie echipat cu acest
sistem), raport tracțiune-greutate supraunitar (începând cu variantele C/D), poate efectua viraje cu
accelerație de 9g. În zbor manifestă stabilitate statică relaxată (negativă), de aceea nu poate fi pilotat fără
sistemul computerizat fly-by-wire. Pe de altă parte, această instabilitate naturală îi conferă o
manevrabilitate deosebită.

F-16 Fighting Falcon

Pentru SUA, conflictul din Vietnam a demonstrat importanța avionului de vânătoare ușor. La Pentagon s-
a cristalizat un grup de inițiativă favorabil acestui concept. Ca urmare a eforturilor acestui grup în
cercurile militare, politice și financiare americane, pe 06.01.1972, USAF (United States Air Force) a lansat
cererea de ofertă pentru avionul de vânătoare ușor (Light Weight Fighter - LWF) către un număr de 9
firme producătoare.

F-16C echipat cu armament SEAD (Suppression of Enemy Air Defences) - rachete anti radar

În data de 13.04.1972 USAF a anunțat decizia de a se finanța pentru faza de prototip proiectele firmelor
General Dinamics (model 401F) și respectiv Northrop, prototipurile urmând a purta denumirea de YF-16
și respectiv YF-17. Primul zbor oficial al prototipului YF-16 a avut loc în data de 02.02.1974 de la baza
aeriană Edwards, avându-l la comenzi pe pilotul Phil Oestricher (anterior avionul efectuase un prim zbor
neprogramat pe data de 20 ianuarie). În data de 13.01.1975 modelul General Dinamics 401F a fost
selecționat pentru a fi produs în serie. După cele 2 prototipuri au urmat 6 avioane monoloc F-16A și 2
biloc F-16B din faza de dezvoltare a programului (FSD). Primul avion de serie F-16A Block 1 a efectuat
primul zbor pe data de 07.08.1978, iar primul biloc F-16B Block 1 a fost livrat pe 16 octombrie. Avioanele
de serie, au fost realizate în mai multe configurații (blocuri) de fabricație. Primele avioane de serie au
fost Block 1 și au inclus 94 de aparate. Au urmat 197 de avioane Block 5, apoi 320 de avioane Block 10.
Ulterior, toate avioanele Block 1 și Block 5 au fost aduse la standardul Block 10. În data de 21.07.1980
avionul a fost botezat oficial ,,Fighting Falcon". Au urmat avioanele F-16A/B fabricate în configurația mult
îmbunătățită Block 15, la care din noiembrie 1981 a fost aplicat programul de modernizare MSIP
(Multinatioanal Staged Improvement Programme) Stage I prin care avioanele dispuneau de posibilității
de dezvoltare a structurii și sistemelor, posibilitate de acroșare în 2 puncte sub priza de aer, ceea ce a
determinat adoptarea unui stabilizator cu suprafața mărită. Programul MSIP I i-a urmat din 1987
programul de modernizare al avionicii OCU. În total au fost produse 983 de F-16A Block 15 într-un
interval de 14 ani, dintre care 409 F-16A și 46 F-16B au fost destinate USAF. Cea de-a doua etapă a
programului MSIP și anume MSIP II a dat naștere unei noi variante a avionului- F-16C/D Block 25. După F-
16 Block 25 au urmat avioanele Block 30/32 sau MSIP III. La această configurație, USAF a decis ca să
existe o echipare alternativă, fie cu motoare F100-PW-220 (25% din avioanele fabricate) sau General
Electric F-101DFE (F110) cu tracțiunea mărită, pentru 75% din aparate. Următoarea versiune a F-16 a fost
F-16C/D Block 40/42, dezvoltată tot ca parte din MSIP III, la care s-au introdus containerele de navigație
și desemnare ținte LANTRIN. În data de 10.12.1988 a fost autorizată dezvoltarea unei noi versiuni,
denumită F-16 Block 50/52. Avioanele F-16 A/B Block 20 au repezentat o configurație specială pentru
Taiwan: structura corespunzătoare Block 15OCU, motoare F100-PW-220, iar cabina este similară
avioanelor Block 50. Avioanele fabricate în ultimii ani pentru diferiți clienți: Singapore, Grecia, Polonia,
Israel, Oman sunt realizate la standarde de genul Block 52+ sau Advanced Block 50, care prezintă
îmbunătățiri față de avioanele Block 50/52, cum ar fi rezervoarele conforme. Dintre acestea de distinge
varianta pentru Israel, denumită F-16I ,,Soufa". Cu ocazia achiziționării General Dinamics de către
Lockheed în data de 02.03.1993, concernul Lockheed Martin a devenit noul furnizor al avioanelor F-16.
Cea mai nouă variantă F-16 dezvoltată pâna în prezent este F-16 Block 60, denumit și F-16E/F. Această
versiune este destinată exclusiv Emiratelor Arabe Unite (EAU). Primul avion F-16 Block 60 a efectuat
primul zbor pe 06.12.2003. Cel de-al 4300-lea avion F-16 a fost un F-16C Advanced Block 50 destinat
Oman și livrat în data de 20.04.2006.

S-ar putea să vă placă și