Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi ideologia

promovată de revista „Dacia literară”, aşa cum se reflectă aceasta într-o operă literară
studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- descrierea contextului istoric în care a apărut revista „Dacia literară”;
- prezentarea a două trăsături ale ideologiei literare promovate în studiul Introducţie;
- stabilirea unei relaţii între ideile identificate în programul revistei şi o operă literară
studiată, aparţinând epocii paşoptiste.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă).
Pentru organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins,
încheiere – 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3
puncte; claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte
– 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Perioada pașoptistă (1830-1860) gravitează în jurul Revoluției de la 1848, fiind

caracterizată de o dezvoltare în plan economic, politic și social, cu implicații în dezvoltarea
culturală a Principatelor Române. Se observă un progres fără precedent în mai multe domenii,
apariția unor instituții de cultură, dezvoltarea învățământului, a literaturii, a presei.
Personalitățile pașoptiste au fost, în majoritatea cazurilor, implicate atât în viața politică,
revoluționari și militanți pentru unire, cât și în viața culturală. Dintre aceștia, s-au afirmat în Țara
Românească: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile
Cârlova, Nicolae Bălcescu; în Moldova: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo; în
Transilvania: George Barițiu, Andrei Mureșanu.
Este perioada în care apar primele reviste în limba română: în Țara Românească, sub
îndrumarea lui I. H. Rădulescu, apare „Curierul românesc” (1828) cu suplimentul literar „Curier
de ambe sexe” (1836); în Moldova, sub îndrumarea lui Gh. Asachi, apare „Albina românească”
(1828) cu suplimentul „Alăuta românească” (1836), iar în Transilvania, George Barițiu
coordonează „Gazeta de Transilvania”, cu suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și
literatură”(1837). Are loc o adevărată explozie de gazete românești: „Propășirea”, „Steaua
Dunării”, „Magazin istoric” etc.
În acest context de efervescență culturală, apare la Iași în 1840, sub coordonarea lui
Mihail Kogălniceanu, primul număr al revistei „Dacia literară”. Prin titlu, era exprimată dorința
unirii tuturor românilor, aspect observat și în frecvenţa utilizării adjectivului „românesc” în
titlurile multor reviste ale vremii. Din cauza cenzurii, au apărut doar trei numere din această
revistă, dar importanța ei pentru literatura română este dată de conținutul articolului Introducție,
semnat de Mihail Kogălniceanu. Acest articol este considerat manifestul romantismului
românesc.
Textul dezvoltă patru idei principale. O primă idee importantă este referitoare la
necesitatea unei literaturi unitare pentru români. Kogălniceanu observă culoarea locală a
celorlalte reviste, adresabilitatea lor regională și își exprimă intenția ca revista sa să publice
creații literare ale românilor „din orice parte a Daciei”, singurul criteriu fiind valoarea. Se
militează astfel pentru o unire culturală a românilor, care să pregătească unirea administrativ-
teritorială.
O a doua idee este importanța unei literaturi originale. Observă că în perioada respectivă
se publicau multe romane, dar acestea erau fie traduceri, fie imitații ale unor opere străine.
Kogălniceanu afirmă că „traducțiile nu fac o literatură”, iar „imitația a ajuns o manie
primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național”.
 Ca rezultantă firească a ideii anterioare, cea de-a treia exprimă dorința redării specificului
național în literatură. Aceasta este o idee specific romantică, referitoare, de fapt, la sursa de
inspirație literară: „Frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de
pitorești, istoria noastră are destule fapte mărețe, ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără
a avea trebuință pentru asta a ne împrumuta la alte nații”.
Cea de-a patra idee face referire la importanța criticii literare obiective, cu rol în
îndrumarea literaturii: „Critica noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana”.
Prin ideile formulate, Introducția lui Kogălniceanu a devenit un reper într-o perioadă în care s-a
așezat baza unei literaturi moderne. Scriitorii vremii, în particular Vasile Alecsandri sau Grigore
Alexandrescu, au acoperit prin operele lor aproape toate speciile celor trei genuri literare.
Cel mai prompt răspuns la aceste idei, adevărate imperative pentru scriitorii vremii, l-a
constituit apariția nuvelei Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi, publicată chiar în
primul număr al revistei „Dacia literară”. Este o operă originală, fiind prima noastră nuvelă
istorică romantică. Sursa de inspirație este Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche. De
altfel, în literatura vremii, această cronică a inspirat şi operele altor paşoptişti: poeziile lui
Bolintineanu, poemele eroice ale lui Alecsandri etc.
În capitolele dedicate celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul, Costache
Negruzzi găseşte materialul pentru crearea unui personaj romantic, excepţional, surprins în
situaţii excepţionale, precum şi a unui conflict puternic: Lăpușneanu este primul domnitor care
urcă pe tronul Moldovei cu ajutorul armatei străine, încălcând voinţa marii boierimi. Fără a avea
un model în literatura română de până la el, Negruzzi creează o capodoperă despre care G.
Călinescu avea să afirme că „ar fi putut ajunge la fel de celebră ca Hamlet, dacă ar fi avut în
sprijin prestigiul unei limbi universale”. (675 cuvinte)