Epoca pașoptistă

Termenul pașoptism care desemnează o perioadă importantă din istoria literaturii române, este
provenit de la denumirea haplologică a anului revoluționar 1848. Această epoca înțeleasă în
sens larg se poate diviza în trei perioade:
- Prepasoptismul (1830 -1840)
- Pașoptismul (1840 -1860)
- Postpasoptismul (1860 – 1870)
Pașoptismul nu trebuie înțeles doar ca o perioada literară, ci mult mai larg ca o perioadă de avânt
cultural în care cultură românească se deschide către valorile occidentale. Această revoluție
culturală nu ar fi fost însă posibilă fără niște transformări cum ar fi:
- 1863 Al. Ioan Cuza dă o lege prin care învățământul primar devine gratuit și obligatoriu
- 1860 Apare prima universitate românească, Universitatea de la Iași
- 1864 Apare Universitatea București
- 1816 Prima reprezentație de teatru la Iași
- 1829 Apar primele ziare românești:
Adevărată revoluție apare nu însă cu ziarele ci cu apariția primelor reviste literare:
- 1840 Dacia literară
- 1844 Propășirea
- 1855 România literară

Reprezentanți: Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo,Costache Negruzzi,

Ion Heliade Rădulescu, V. Cârlova, D. Bolintineanu, Nicolae Bălcescu

În perioada pașoptistă (1830-1860), Mihail Kogălniceanu are rolul de îndrumător al

fenomenului cultural-literar, iar revista al cărei program literar orientează literatură timpului este
Dacia literară, din care apar la Iași numai trei numere, dar în care se publică opere ale celor mai
valoroși scriitori ai vremii (de exemplu: C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu).
Revista Dacia literară a apărut la 1 martie 1840 la Iași, reprezentând din punctul de vedere al
importanței ideilor promovate, în ciuda apariției efemere, un adevărat program al romantismului
românesc.
Doctrina estetică este concretizată în articolul-program numit „Introductiune”, considerat
manifestul literar al romantismului românesc.
Cele patru puncte ale articolului-program sunt:
· Întemeierea spiritului critic în literatură română pe principiu estetic: „Critică noastră va fi
nepărtinitoare; vom critică cartea, iar nu persoană”
· Afirmarea idealului de realizare a unității limbii și a literaturii române: „ țelul nostru este
realizarea dorinții ca românii să aibă o limba și o literatură comună pentru toți”
· Combaterea imitațiilor și a traducerilor mediocre
· Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirație în conformitate cu
specificul național și cu estetica romantică
Mihail Kogălniceanu expune idealurile revistei, ce se dorește o tribună a creației literare din
toate provinciile românești. Așadar, înainte de realizarea politică a Unirii, în climatul în care
toate ideile unioniste deveniseră un ideal îndepărtat, dar bine conturat, se reușește realizarea unei
unificări literare, pentru că revista publică într-adevăr nu numai scriitori moldoveni, ci și din alte
țări românești, spre exemplu, este publicată poezia lui Grigore Alexandrescu, scriitor muntean –
Anul 1840.
De asemenea, revista va impune în literatură spiritul critic, în încercarea de a promova numai
operele originale, deoarece, observă Kogălniceanu, „traducerile nu fac nici o literatură”. Spiritul
critic constă în trecerea în plan secund a autorului și a aspectelor biografiei sale, singurul criteriu
fiind cel al valorii.
Cea mai importantă poarte a acestui articol este cea în care Kogălniceanu propune scriitorilor
surse de inspirație ale operelor, surse care sunt tocmai cele ale esteticii romantice: prezentarea
trecutului glorios al poporului, tema naturii, bogăția credințelor, practicilor și operelor folclorice.
Nu numai că întâlnim aici teme romantice, dar se conturează și promovarea unui „specific
național”, care este în fapt cel care aduce unicitatea unei literaturi în ansamblul creației artistice
universale.
Revista reprezintă nu numai un „inventar” teoretic, dar ilustrează și practic, prin operele
literare publicate, principiile susținute. Astfel, în paginile revistei este publicată nuvela istorică
Alexandru Lăpușneanul, scrisă de Costache Negruzzi, nuvela care, din punctul de vedere al
speciei, rămâne încă neegalată. De asemenea, aici publică Vasile Alecsandri o altă nuvela
romantică, de data aceasta cu un subiect plasat în contemporaneitate, dar desfasuata într-un alt
spațiu geografic – Buchetiera de la Florența.
Așadar, prin ideile conținute, chiar dacă revista a fost suprimată doar după trei numere, dar și
prin publicarea unor adevărate modele pentru tinerii scriitori români, revista ieșeană reprezintă
un fundament în construirea unei literaturi naționale originale și valoroase.