Originea limbii române

Originea limbii române este legată de procesul de formare a poporului român, proces de
sinteză daco-romană, asupra căruia s-au exercitat în timp şi alte influenţe. Procesul de formare a
limbii române este unul complex şi de lungă durată.
Româna este o limbă romanică pentru că elementele sale constitutive ca sistemul fonetic,
structura gramaticală şi mare parte a fondului lexical principal sunt de origine latină.
Limba română face parte din familia limbilor romanice alături de limba franceză, italiană,
spaniol şi portugheză. Toate limbile romanice au evoluat din limba latină populară, folosită în
vorbirea familiară.
Procesul de formare a limbii române a fost unul complex. Începerea procesului de
romanizare este reprezentată de cucerirea Daciei de către romani în urma războaielor daco-
romane dintre anii 101-102 şi 105-106. Dacia, transformată în provincie romană a fost colonizată
masiv de populaţii latinofone „din toată lumea romană” aşa cum afirmă Eutropius.
Romanizarea Daciei a fost rezultatul unei acţiuni îndelungate în domeniul politic, economic,
social, cultural şi spiritual.
Factorii romanizării: - administraţia
- armata
- justiţia
- veteranii
- coloniştii
- urbanizarea
- activitatea economică
- cultura
- religia
1. Administraţia: - guvernatorul şi toţi funcţionarii cu atribuţii administrative,
ediliare, fiscale etc. vorbeau limba latină
2. Armata: - Dacia a fost împânzită de un puternic sistem de apărare format din castre, turnuri de
observaţie şi valuri de apărare. În apropierea acestora au apărut aşezări numite canabae, armata
jucând un rol important în procesul de urbanizare a provinciei. Soldaţii din armata romană
comunicau în limba latină populară (vulgară), contactele cu populaţia ducând la răspândirea
limbii.
3. Justiţia: - legile romane, mai ales Constitutio Antoniniana (212d.Hr), au avut rol important
în formarea modului de a gândi şi a acţiona al populaţiei daco-romane. Normele dreptului roman
se vor regăsi în dreptul românesc de mai târziu.
4. Veteranii: - se bucurau de mare prestigiu, au ocupat diferite slujbe administrative - au
întemeiat familii şi gospodării fiind împroprietăriţi în provincia pe care au apărat-o ca militari,
erau disciplinaţi şi ordonaţi şi vorbeau limba latină
5. Coloniştii: - „coloniştii au fost aduşi din toată lumea romană pentru popularea oraşelor şi
cultivarea ogoarelor” Eutropius
- rol deosebit în dezvoltarea meşteşugurilor, mineritului, agriculturii şi urbanizării
- relaţie activă cu autohtonii prin intermediul limbii latine
6. Urbanizarea: - oraşele au rol important în răspândirea culturii şi civilizaţiei
romane. Aşezările urbane în Dacia romană erau de două tipuri:
-colonia
-municipia
Colonia = aşezare urbană organizată după modelul Romei
Municipia = aşezare urbană cu autonomie administrativă şi juridică
- în mediul rural, rolul oraşului a fost îndeplinit de „conacul stăpânului” roman villa rustica
7. Activitatea economică: - Dacia a fost integrată în sistemul economic roman şi prinsă într-un
intens schimb de produse cu Roma şi provinciile imperiului
- relaţiile de muncă dintre autohtoni, colonişti,veterani şi administraţia romană au facilitat
procesul de romanizare
8. Cultura: - rol decisiv în romanizarea Daciei
- învăţarea limbii latine este probată de numeroase descoperiri de inscripţii (peste 3500), tăbliţe
cerate cu elemente de scriere şi calculi aritmetice descoperite la Alburnus Maior, instrumente
de scris (stili) şi existenţa unor şcoli (ludi literatti). Arta romană s-a impus peste tot în
Dacia.
9. Religia: - se întâlneşte frecvent sincretismul şi adorarea vechilor zeităţi dace
sub nume romane (interpretatio romana)
- un rol important l-a avut creştinismul care începe să se răspândească în secolul I
d.Hr. în Moesia şi apoi în Dacia, devenind liantul spiritual al comunităţilor după retragerea
aureliană
Substratul limbii române: mai puţin de 200 de cuvinte din limba traco-dacă,
multe dintre aceste cuvinte desemnează elemente fundamentale ale civilizaţiei:
vatră, copil, moş, a moşteni

Stratul limbii române: latin; aproximativ 80% din fondul principal de cuvinte ale
limbii române, inclusiv vocabularul creştin de bază (biserică - basilica) provin din
latina vorbită.
Adstratul limbii române – slav meridional\
Evoluţia limbii literare a fost împărţită de istoricii limbii în două mari etape cunoscute sub
denumirile de perioada veche şi perioada modernă.
Începuturile scrisului în limba română se regăsesc în secolul al XVI-lea. Primul document în
limba română care s-a păstrat este Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului,
din 1521.
Despre dezvoltarea scrisului în limba română se poate vorbi abia după mijlocul secolului
XVI, de când provin numeroase mărturii directe originale precum acte, donaţii, testamente sau
traduceri ale unor texte religioase.
O altă etapă importantă o constituie tipăriturile de texte religioase. În 1508, în Ţara
Românească, apare prima tipăritură românească, dar în limba slavonă, Liturghierul lui Macarie.
Prima carte în limba română, un Catehism luteran, apare la Sibiu, în 1544.
Prima gramatică românească aparţine lui Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (1757), iar prima
gramatică tipărită a limbii române este „Elementa linguae dacoromanae sive valachicae” din
Viena în 1780, scrisă de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai. Cum lucrarea a fost redactată în limba
latină şu cu exemple româneşti, autorii demonstrau latinitatea limbii române şi o făceau
cunoscută cărturarilor străini
În ciuda împrumuturilor din alte limbi cu care a venit în contact, româna este o limbă
romanică pentru că structura gramaticală şi vocabularul de bază sunt majoritar latine.
Răspândirea scrisului şi a tiparului au determinat ca pe parcursul a trei secole, limba
română să se unifice definitiv în structura pe care o cunoaştem acum.