SUBIECTE ADMINISTRATIV

1. RAPORTUL DE DREPT ADMINISTRATIV pag 62

Def: raportul social reglementat de normele dreptului administrativ care intervine în cadrul și pentru
realizarea funcției executive a statului.

-se nasc, se modifică sau se sting în condițiile prevăzute de normele dreptului administrativ.

- printr-o manifestare unilaterală de voință (din inițiativa unuia din subiecți sau din inițiativa unui
terț), dintr-un fapt material juridic și, în mod excepțional, direct în baza legii

-două trăsături:

a) unul dintre subiecte este întotdeauna un purtător al puterii publice (autorități ale administrației
publice, alte autorități de stat, structuri nestatale autorizate să presteze un serviciu public, alături sau
în locul unei autorități a administrației publice);

b) este un raport de putere care apare în sfera relațiilor sociale, reglementat de normele dreptului
administrativ

Elementele componente ale raportului de drept administrativ sunt următoarele: subiecte,

obiect și conținut.

Subiectul poate fi titular de drepturi (subiect activ) sau titular de obligații (subiect pasiv). Obiectul
raportului de drept administrativ îl reprezintă acțiunile sau inacțiunile, ori faptele materiale care se
realizează în sfera administrației publice. Conținutul raporturilor de drept administrativ îl formează
totalitatea drepturilor și obligațiilor părților care participă la procesul de înfăptuire a administrației,
respectiv executarea legii și prestarea de servicii publice în limitele legii. În conținutul unui raport
juridic se realizează legătura dintre norma agendi (regula de drept care determină conduita posibilă
și datorată) și facultas agendi (dreptul unui participant la raportul juridic), cu mențiunea că în cazul
raportului juridic administrativ organul administrativ are obligația legală de a-și exercita drepturile.

-raporturi în funcție de formarea lor între două subiecte din cadrul administrației publice sau între un
subiect ce aparține administrației publice și subiecte de drept din afara administrației publice.

2. ATRIBUTIILE SI ACTELE CONSILIULUI LOCAL pag 259, 267

Consiliul local este autoritate deliberativă a administrației publice locale prin care se realizează
autonomia locală în comune, orașe și municipii și se rezolvă treburile publice din aceste unități
administrativ-teritoriale.

a) atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum și

organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de

interes local şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes local;

b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau

municipiului;
c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;

d) atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes local;

e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.

În afară de aceste atribuții expres prevăzute de lege, consiliul local poate îndeplini orice alte atribuții
cu respectarea limitelor competenței sale materiale și teritoriale. În exercitarea atribuțiilor care îi
revin consiliul local adoptă hotărâri, acte administrative unilaterale și executorii, care pot avea
caracter normativ sau individual.

Ca regulă, hotărârile consiliului local se adoptă cu votul majorităţii simple sau absolute a consilierilor
locali. Hotărârile pentru a căror adoptare este necesar votul majorității absolute: hotărârile privind
bugetul local; hotărârile privind contractarea de împrumuturi; hotărârile prin care se stabilesc
impozite şi taxe locale; hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană,
regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră;hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea
urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. Hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea
dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă cu majoritatea calificată de două treimi
din numărul consilierilor locali în funcție.

3. RASPUNDEREA PRESEDINTELUI ROMANIEI pag 139

Răspunderea politică a Președintelui României intervine atunci când săvârșește fapte

grave prin care se încalcă prevederile Constituției. Sediul acestei materii îl constituie art. 95
alin. (1) din Constituție care prevede că „în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă
prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera
Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după
consultarea Curții Constituționale”.
Constituția României prevede în cuprinsul art. 96 posibilitatea punerii sub acuzare a
Președintelui pentru înaltă trădare. Potrivit dispozițiilor art. 398 Cod penal se sancționează
ca înaltă trădare faptele de trădare, trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat,
trădarea prin ajutarea inamicului și acțiuni împotriva ordinii constituționale atunci când sunt
comise de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de
Apărare a Țării. Pedeapsa prevăzută de legea penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni este
detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 96 din Constituție punerea sub acuzare a Președintelui
României se desfășoară în două faze.
Prima fază (faza politică) debutează cu o propunere de punere sub acuzare inițiată de
majoritatea absolută a deputaților și senatorilor. propunerea se dezbate în ședința comună a 36

Parlamentului, hotărârea asupra ei trebuind să fie luată cu o majoritate de cel puțin două
treimi din numărul deputaților și senatorilor. Dacă propunerea este admisă intervine
suspendarea de drept a Președintelui și se va sesiza procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării urmării penale.
A doua fază (faza judiciară sau faza tehnico-juridică) cuprinde urmărirea penală și,
eventual, judecarea Președintelui pentru infracțiunea de înaltă trădare. Competența de
judecată în primă instanță revine Înaltei Curți de Casație și Justiție în conformitate cu
dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală.

4. STATUTUL PRIMARULUI pag 278

Mandatul primarului este de 4 ani și se exercită de la depunerea jurământului, până la
depunerea jurământului de către primarul nou ales. Potrivit art. 151 alin. (3) C. adm.,
mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori
alte situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situații, nu pot fi
organizate alegeri până la expirarea mandatului de 4 ani
Primarul are statutul de ales local, astfel că exercitarea mandatului, protecţia legală a
mandatului, drepturile şi obligaţiile, precum şi răspunderea lui sunt reglementate de Codul
administrativ atât în capitolul referitor la primar cât și în cel referitor la mandatul de ales
local.
În doctrină s-a subliniat că statutul primarului este complex, el fiind atât autoritatea care
reprezintă colectivitatea teritorială care l-a ales cât și autoritatea care reprezintă puterea statală
la nivelul unității administrativ-teritoriale.
5. ROLUL , FUNCTIA SI CONSTITUIREA GUVERNULUI pag 148
Guvernul este autoritatea publica centrala a puterii executive si reprezentata de un org.
Colegial al administratiei publice centrale care are o competenta materiala si teritoriala
generala .
Indeplineste un dublu Rol-politic/administrativ
- Politic – guvernul este autoritatea publica a puterii executive care functioneaza in baza
votului de incredere acordat de Parlament si asigura realizarea politicii interne si
externe a tarii .
- Administrativ – G exercita conducerea generala a administratiei publice

Functii (art 15) – Pt realizarea Programului de guvernare, exercita urmatoarele functii:

- De strategie-se asigura elaborarea strategiei de punere in aplicare a Programului de
guvrnare
- Implementare- se urmareste punerea in aplicare a Programului de guvernare
- Reglementare- se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar in
vederea realizarii obiectivelor strategice
- Administrare a proprietatii statului- se asigura administrarea proprietatii publice si
private a statului , precum si gestionarea serviciilor pt care statul este responsabil
- De reprezentare – se asigura , in numele statului , reprezentarea pe plan intern si
extern
- Autoritate de stat- se asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii
reglementarilor in domeniul apararii ordinii publice si securitatii nationale precum
si in domeniul economic si social si al functionarii institutiilor si organismelor care
isi desfasoara activitatea in subordinea sau sub autoritatea Guvernului
 G. isi exercita mandatul de la data depunerii juramantului.
Mandatul inceteaza inainte de termen daca G este demis ca urmare a retragerii de catre
Parlament a increderii acordate / prim ministru a demisionat , si a pierdut drepturile
electorale , se afla in stare de incompabilitate , a decedat ./ prim ministru se afla
imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile.
Prelungirea mandatului :
- Prelungirea mandatului Parlamentului (in caz de stare de necesitate)
- Parlamentul nou ales nu reuseste sa desemneze un nou executiv
In caz de prelungire –actioneaza cu putere deplina
Este alc din : prim ministri, ministri , alti membri stabiliti prin Legea organica (vice prim
ministri , ministri delegati , ministri de stat , ministri cu insarcinari speciale)

6. ATRIBUTIILE SI ACTELE PRIMARULUI pag 285, 288

legiuitorul clasifică atribuțiile primarului și enumeră activitățile necesare exercitării
acestora:
a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului;
b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;
c) atribuţii referitoare la bugetul local;
d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local;
e) alte atribuţii stabilite prin lege.
Din analiza acestor atribuții, raportate la ansamblul atribuțiilor autorităților administrației
publice locale, s-a subliniat că primarul are o competență exclusivă atunci când își exercită
atribuțiile în calitatea lui de ales local și reprezentant al unității administrativ-teritoriale și o
competență partajată atunci când își exercită atribuțiile împreună cu alte niveluri ale
administrației publice, județean sau central.
Actele emise de primar sunt acte administrative și se numesc dispoziții. Ele au caracter
normativ sau individual și devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința publică,
respectiv, după ce au fost comunicate persoanelor interesate. 64

Dispozițiile primarului sunt contrasemnate de secretarul general al unității administrativ-

teritoriale. În cazul în care secretarul consideră dispoziția ilegală nu o va contrasemna, dar va
trebui să motiveze în scris acest refuz. Dispozițiile primarului sunt comunicate prefectului de
îndată sau cel mai târziu în 5 zile lucrătoare de la semnarea loc. Aducerea la cunoștință
publică a dispozițiilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării
oficiale către prefect.

7. ATRIBUTELE SI FUNCTIONAREA GUVERNULUI pag 171,178

Guvernul este autoritatea publica centrala a puterii executive si reprezentata de un org.
Colegial al administratiei publice centrale care are o competenta materiala si teritoriala
generala .
Atribute:
-Are grijă ca relațiile cu alte state să funcționeze eficient;
-Inițiază proiecte de lege și le supune Parlamentului spre adoptare;
-Reprezintă statul pe plan intern și extern;
-Administrează proprietatea statului;
-participa la negociera tratatelor
-conducerea adm. P. Centrale si autoritatile si structurile din subordinea acestora
-inainteaza proiecte de lege , le supune spre adoptarea Parlamentului

Functionarea – Art 24-33

Art. 24. (1) Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de Primul ministru
Art. 25. (1) Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.
Art. 26. (1) În exercitarea atribuţiilor sale Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se
emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de
abilitare sau, în cazuri excepţionale, ordonanţe de urgenţă, potrivit art. 114 alin. (4) din
Constituţie
. Art. 27. (1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi.
Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte
Primul ministru. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul documentelor şi al altor măsuri
dezbătute în Guvern. (3) Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de Primul
ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a
ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Art. 28. (1) În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice Guvernul
exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din subordinea sa,
precum şi asupra prefecţilor.
. Art. 29. Guvernul se află în raporturi de colaborare cu autorităţile administrative autonome.
Art. 30. (1) Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti
Art. 31. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.
Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea
Guvernului şi pentru actele acestuia.
Art. 32. Răspunderea penală a membrilor Guvernului este reglementată printr-o lege privind
responsabilitatea ministerială.
Art. 33. (1) Guvernul organizează, prin Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului
Protocolului de Stat şi prin Regia Autonomă Locato, administrarea bunurilor proprietate
publică şi privată a statului, destinate unor acţiuni de reprezentare şi protocol ale Camerei
Deputaţilor, Senatului, Preşedintelui României şi Guvernului.

8. APARATUL DE SPECIALITATE ALE PRIMARULUI . CABINETUL

PRIMARULUI . ADMINISTRATORUL PUBLIC p 296,297,288
Primarul este organ al administrației publice locale cu caracter executiv și în exercitarea
atribuțiilor sale îndeplinește o funcție de demnitate publică. El este șeful administrației
publice locale și reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități
publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție.
Aparatul de specialitate al primarului este constituit din compartimente funcţionale structurate
ca: direcţii, servicii, birouri şi compartimente a căror conducere este asigurată decătre primar,
viceprimar şi secretarul municipiului, potrivit organigramei aprobate de Consiliul Local.

Atribuţiile specifice ale Cabinetului Primarului sunt următoarele :

* asigură consilierea Primarului pe anumite probleme specifice unor domenii de activitate ale
administraţiei publice locale;
* reprezentarea instituţiei Primarului în relaţia cu cetăţeanul, administraţia centrală şi locală,
alte instituţii şi organizaţii în baza mandatului conferit de Primar;
* urmăreşte soluţionarea şi prezentarea documentelor la termen de către compartimentele din
structura organizatorică a Primăriei, armonizarea programelor intercompartimentale;
* verifică, controlează şi coordonează activitatea compartimentelor din aparatul propriu de
specialitate al Primarului, în limita mandatului conferit, întocmind sesizări şi rapoarte pe care
la prezintă acestuia;
* pregăteşte informări şi materiale;
* asigură legăturile serviciilor de protocol ale instituţiilor publice centrale şi locale;
* întreţine relaţii şi contacte cu Consiliul Local, Prefectură, Primăriile şi cu organizaţiile
politice şi apolitice în vederea coordonării unor activităţi şi programe;
* asigură planificarea şi desfăşurarea acţiunilor şi manifestărilor organizate de Primar;
* acordă sprijin, îndrumă şi efectuează, din dispoziţia Primarului, controale de fond şi
tematice privind modul în care sunt respectate normele legile în vigoare de personalul angajat,
hotărârile Consiliului Local, dispozițiile Primarului și prevederile Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare. Rezultatele controalelor efectuate conform mandatului primit vor
fi finalizate într-un raport scris prezentat Primarului cu propuneri de îmbunătăţire sau de
sesizare a Comisiei de Disciplină, în cazul existenţei unor fapte sau nereguli de natură
disciplinară;
* informează Primarul asupra articolelor şi emisiunilor din presa locală şi centrală, legată de
activitatea Primăriei.
* îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin dispoziţia Primarului.
Persoanele care pot ocupa funcţia de administrator public, de regulă, trebuie să fi absolvit
studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice. Numirea în funcţie a
administratorului public se face prin dispoziţia primarului, respectiv a preşedintelui consiliului
judeţean, după caz, care are ca anexă un contract de management.
Contractul de management se încheie pe durată determinată. Ea nu poate depăşi durata
mandatului primarului, a preşedintelui consiliului judeţean, după caz, în timpul căruia a fost
numit. În baza contractului de management, administratorul public poate îndeplini atribuţii de
coordonare a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de
interes local, respectiv judeţean, după caz.
Primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, poate delega către administratorul
public, în condiţiile legii, calitatea de ordonator principal de credite.
Eliberarea din funcţie a administratorului public se face prin dispoziţia primarului, respectiv a
preşedintelui consiliului judeţean, după caz, şi intervine în următoarele situaţii: a) în situaţia în
care durata contractului de management a expirat; b) ca urmare a condamnării definitive
pentru anumite infracţiuni; c) în situaţia în care administratorul public nu îşi îndeplineşte
obligaţiile stabilite în sarcina sa prin contractul de management; d) în alte situaţii prevăzute de
lege.
Administratorul public are obligaţia să întocmească declaraţii de avere şi declaraţii de interese
şi să le depună în condiţiile legii.

9. COMPONENTA GUVERNULUI p 155

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (3) din Constituție Guvernul este alcătuit din prim-
ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică. Cu referire la această ultimă
categorie de membri ai Guvernului, art. 18 din Codul administrativ prevede următorii:
„viceprim-miniştri, miniştri de stat, miniştri delegaţi, miniștri cu însărcinări speciale pe
lângă prim-ministru, numiți de Președintele României pe baza votului de încredere acordat
de Parlament”.
În conformitate cu art. 17 C. adm. pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc,
cumulativ, următoarele condiţii: a) au cetăţenia română și domiciliul în țară; b) se bucură de
exerciţiul drepturilor electorale; c) nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în
care a intervenit reabilitarea.
În termen de 15 zile de la data depunerii jurământului, membrul Guvernului este obligat să
renunțe la calitatea sau funcția cu care este incompatibilă funcția de membru al Guvernului,
sub sancțiunea încetării mandatului. Stabilirea unor incompatibilități este necesară pentru
asigurarea obiectivității unor funcții publice și evitarea concentrării de către o singură
persoană a unor prerogative excesive.
 10. SECRETARIATUL UNITATII ADMINISTRATIV-TERITORIALE p 324

Secretarul general al comunei, oraşului, municipiului, județului și sectoarelor

municipiului București este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice,
administrative sau științe politice. El se bucură de stabilitate în funcție. Recrutarea, numirea,
suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu și regimul disciplinar se fac în
conformitate cu prevederile legislației privind funcția publică și funcționarii publici.
În considerarea calității de funcționar public secretarul nu poate exercita alte funcții
publice sau funcții de demnitate publică. Prin excepție de la prevederile art. 98 alin. (1) din
Legea nr. 161/2003, care permite funcționarilor publici să fie membri ai partidelor politice
legal constituite, secretarul general al unității administrativ-teritoriale nu poate fi membru al
unui partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcție. Tot în categoria incompatibilităţilor,
art. 242 alin. (3) din Codul administrativ prevede că secretarul general al unităţii/subdiviziunii
administrativ-teritoriale nu poate fi soţ, soţie sau rudă până la gradul al II-lea cu primarul sau
cu viceprimarul, respectiv cu preşedintele sau vicepreşedintele consiliului judeţean, sub
sancţiunea eliberării din funcţie.
Din categoria atribuțiilor secretarului general al unității administrativ-teritoriale menționăm
următoarele:
- avizează proiectele de hotărâri şi contrasemnează pentru legalitate dispoziţiile
primarului, respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului
local, respectiv ale consiliului judeţean, după caz;
- participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
- asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului
judeţean, şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunicarea ordinii de zi,
întocmirea procesului-verbal al şedinţelor consiliului local, respectiv ale
consiliului judeţean, şi redactarea hotărârilor consiliului local, respectiv ale
consiliului judeţean;
- numără voturile şi consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă preşedintelui
de şedinţă, respectiv preşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, înlocuitorului
de drept al acestuia;
- asigură întocmirea dosarelor de şedinţă, legarea, numerotarea paginilor, semnarea
şi ştampilarea acestora;
- atribuţii în materie succesorală, prin obligaţia de a comunica o sesizare pentru
deschiderea procedurii succesorale camerei notarilor publici și oficiului de
cadastru și publicitate imobiliară în cărei circumscripție teritorială defunctul a avut
ultimul domiciliu etc
Secretarul general al unității administrativ-teritoriale contrasemnează hotărârile pentru
legalitate. Secretarul general va comunica hotărârile prefectului de îndată, dar nu mai târziu de
10 zile lucrătoare de la data adoptării. Dispozițiile președintelui consiliului județean sunt
contrasemnate de secretarul general al unității administrativ-teritoriale. În cazul în care
secretarul general consideră dispoziția ilegală nu o va contrasemna, dar va trebui să motiveze
în scris acest refuz
 11. RASPUNDEREA GUVERNULUI SI RASPUNDEREA MEMBRILOR
GUVERNULUI p 199

Din ansamblul dispozițiilor constituționale și legale se pot identifica următoarele forme de

răspundere a Guvernului și a membrilor săi:
a) răspunderea politică a întregului Guvern, care se exercită în fața Parlamentului;
b) răspunderea politică a fiecărui membru al Guvernului, solidară cu ceilalți membri, pentru
activitatea Guvernului și actele sale; 46

c) răspunderea penală a membrilor Guvernului pentru faptele comise în îndeplinirea

mandatului;
d) răspunderea administrativ-disciplinară, concretizată în suspendarea din funcție atunci când
s-a început urmărirea penală sau când s-a dispus trimiterea în judecată a unui membru al
Guvernului;
e) răspunderea administrativ-patrimonială a Guvernului sau a miniștrilor, în regimul
contenciosului administrativ pentru daunele produse printr-un act administrativ nelegal,
pentru nesoluționarea în termenul legal a unei cereri ori pentru refuzul nejustificat de a
rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
f) răspunderea administrativ-contravențională.
După caracterul răspunderii există răspundere individuală și răspundere solidară a miniștrilor.
12. ATRIBUTIILE SI ACTELE CONSILIULUI JUDETEAN pag 259,267

Consiliul judeţean este prezentat în art. 170 alin. (1) C. adm. ca fiind „autoritatea
administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea activităţii
consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de
interes judeţean”.
Potrivit dispozițiilor art. 173 C. adm. consiliul județean îndeplinește următoarele atribuții:
a) atribuţii privind înființarea, organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al
consiliului judeţean, ale instituţiilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor şi regiilor
autonome de interes judeţean;
b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului;
c) atribuţii privind administrarea domeniului public și privat al judeţului;
d) atribuţii privind gestionarea serviciilor publice de interes județean;
e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern și extern.
În afară de aceste atribuții expres prevăzute de lege, consiliul județean poate îndeplini orice
alte atribuții cu respectarea limitelor competenței sale materiale și teritoriale.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin consiliul județean adoptă hotărâri, acte administrative
unilaterale și executorii, care pot avea caracter normativ sau individual.
În conformitate cu art. 196 alin. (1) lit. b) C. adm. actele emise de președintele consiliului
județean se numesc dispoziții și sunt acte administrative care pot avea caracter normativ sau
individual. Dispozițiile devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința publică, respectiv,
după ce au fost comunicate persoanelor interesate.
Dispozițiile președintelui consiliului județean sunt contrasemnate de secretarul general al
unității administrativ-teritoriale. În cazul în care secretarul general consideră dispoziția ilegală
nu o va contrasemna, dar va trebui să motiveze în scris acest refuz. Dispozițiile președintelui
consiliului județean sunt comunicate prefectului de îndată sau cel mai târziu în 10 zile
lucrătoare de la data emiterii. Aducerea la cunoștință publică a dispozițiilor cu caracter
normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării lor către prefect.
Președintele consiliului județean răspunde administrativ, civil sau penal, după caz, pentru
faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor care îi revin
13. AUTORITATILE CENTRALE AUTONOME p 219

Autoritățile administrative autonome reprezintă organe ale administrației publice centrale

de specialitate cărora legiuitorul constituant sau legiuitorul organic le conferă atribuții în
domenii speciale, pe care le exercită fără a fi în subordinea Guvernului sau a altei autorități
publice.
Fiind organe administrative aceste autorități exercită o activitate executivă, având ca
obiect organizarea executării și aplicarea în concret a legilor, precum și asigurarea bunei
funcționări a serviciilor publice pe care le realizează. Ele se particularizează de celelalte
organeale administrației publice centrale de speciale prin faptul că sunt scoase din ierarhia
organelor administrative subordonate Guvernului sau ministerelor.
În doctrină au fost reținute următoarele trăsături caracteristice ale autorităților
administrative centrale autonome:
a) sunt organe administrative care fac parte din administrația publică centrală de specialitate,
executând legile și asigurând buna funcționare a serviciilor publice instituite în acest scop;
b) sunt autorități care se pot înființa doar prin lege organică;
c) sunt autorități independente, în sensul că nu se află în subordinea Guvernului sau a vreunui
minister;
d) majoritatea autorităților administrative centrale autonome au organe de conducere cu
caracter colegial, dar sunt și autorități administrative autonome unipersonale;
e) majoritatea autorităților administrative centrale autonome dispun de putere de decizie, care
se manifestă prin emiterea actelor administrative de autoritate;
f) majoritatea autorităților administrative centrale autonome suntcreate pentru o
perioadă nedeterminată de timp.

14. ROLUL SI STATUTUL PREFECTULUI p 329,337

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu și face parte din administrația teritorială
de stat în baza principiului deconcentrării administrative. Noțiunea de administrație teritorială
de stat nu se limitează doar la prefect, ea cuprinzând și serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din județe, precum și
structurile teritoriale ale autorităților administrative autonome.
În prezent, actul normativ care reglementează rolul, statutul, atri-buţiile şi actele prefectului
este Codul administrativ în cuprinsul Părții a IV-a întitulată Prefectul, instituția prefectului și
serviciile publice deconcentrate.
În acord cu dispozițiile constituționale și legale în vigoare prefectul îndeplinește un rol
complex structurat pe trei mari componente: a) reprezentant al Guvernului pe plan local; b)
conducător al serviciilor publice deconcentrate; c) autoritate de tutelă administrativă.
Prefectul îndeplinește o funcție de demnitate publică. Condițiile pentru ocuparea funcției de
prefect, drepturile și îndatoririle, modificarea și încetarea raportului de serviciu, precum și
regimul juridic al răspunderii sunt reglementate în Codul administrativ în Partea a IV-a,
referitoare la prefect.
5 categorii de atribuții:
a) atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și
respectării ordinii publice;
b) atribuții în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unitățile administrativ-teritoriale;
c) atribuții privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților
administrației publice locale și atacarea actelor administrative ale acestor autorități pe care le
consideră ilegale;
d) atribuții de îndrumare, la cererea autorităților administrației publice locale, privind
aplicarea normelor legale din sfera de competență;
e) atribuții în domeniul situațiilor de urgență.
Prefectul emite ordine, acte administrative de autoritate care pot avea caracter normativ
sau individual. Ordinele prefectului se emit pe baza și în executarea legilor, a ordonanțelor, a
hotărârilor Guvernului precum și a legislației Uniunii Europene. Ordinele cu caracter
normativ se
publică și devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința publică. Ele se comunică de
îndată
Ministerului de Interne și se publică în monitoarele oficiale ale județelor sau al municipiului
București. Ordinele cu caracter individual devin executoriii de la data comunicării către
persoanele interesate. Ordinele prefectului se contrasemnează de către secretarul general al
instituției prefectului sau, în lipsa acestuia, de conducătorul compartimentului juridic din
instituția prefectului.
Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin se organizează, în subordinea
acestuia, instituția prefectului. Prefectul sau înlocuitorul de drept al acestuia exercită
capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului. Exercitarea drepturilor și
asumarea obligațiilor civile ale instituției prefectului se exercită de către prefect, de
înlocuitorul de drept al acestuia sau de către o persoană anume desemnată prin ordin al
acestuia. La nivelul instituției prefectului se înființează funcția de secretar general al instituției
prefectului, care este înalt funcționar public și se subordonează nemijlocit prefectului.
Atribuțiile secretarului general al instituției prefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului
la propunerea ministerului care coordonează instituția prefectului, cu avizul ministerului cu
atribuții în domeniul administrației publice.
În conformitate cu art. 265 alin. (2) din Codul administrativ, instituţia prefectului este o
instituţie publică cu personalitate juridică având buget propriu. Activitatea instituţiei
prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului care coordonează
instituția prefectului, dar poate primi finanţare şi din alte surse legale, inclusiv programe cu
finanțare externă rambursabilă și/sau nerambursabilă. Prefectul este ordonator terţiar de
credite.
15. PRINCIPIILE ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE –
DESCENTRALIZAREA- DESCONCENTRAREA-ELIGIBILITATEA
p229,231,234,238

Principiile de organizare și funcționare ale administrației publice locale desemnează

totalitatea prescripțiilor generale cu caracter obligatoriu, înscrise în Constituție și legi, care
stabilesc direcțiile fundamentale în baza cărora se constituie, se organizează și funcționează
autoritățile administrației publice locale, raporturile care se stabilesc între ele și formele de
control incidente.
Constituția României prevede în cuprinsul art. 120 trei principii de bază ale administrației
publice locală:
a) principiul descentralizării;
b) principiul autonomiei locale;
c) principiul deconcentrării serviciilor publice.
La acestea se adaugă dreptul minorităților naționale de a-și folosi limba națională în
relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate
atunci când au o pondere semnificativă într-o unitate administrativ-teritorială.
În conformitate cu art. 75 alin. (1) C. adm., administraţiei publice locale îi sunt aplicabile
următoarele principii specifice:
a) principiul descentralizării;
b) principiul autonomiei locale;
c) principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes local deosebit;
d) principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;
e) principiul cooperării;
f) principiul responsabilității;
g) principiul constrângerii bugetare.
Sfera de aplicare a acestor principii specifice cuprinde atât administraţia publică de la
nivel de bază (comună, oraş, municipiu), cât şi administraţia publică de nivel intermediar
(judeţ). Aplicarea tuturor principilor prevăzute în art. 75 alin. (1) C. adm. nu poate aduce
atingere caracterului de stat naţional, suveran și independent, unitar şi indivizibil al României.
Descentralizarea este regimul administrativ în baza căruia administrarea intereselor locale se
realizează de către autorități alese de colectivitatea locală. Prin colectivitate locală se înțelege
„populația care trăiește pe o anumită porțiune a teritoriului de stat, care are o organizare
juridică administrativă și interese publice locale proprii, distincte”.
Între descentralizare și democrație există o relație de interdependență, descentralizarea
reprezentând pentru organizarea administrației publice ceea ce reprezintă democrația
reprezentativă pentru organizarea constituțională. Din acest motiv, descentralizarea
administrativ-teritorială mai este denumită în doctrină și „descentralizare democratică” sau
„descentralizare locală democratică”.
În cadrul regimului administrativ de descentralizare unitățile administrativ-teritoriale dispun
de un patrimoniu propriu, distinct de cel al statului care asigură autoritățile locale mijloacele
materiale și financiare necesare intereselor colectivității locale.
În mod tradițional în doctrina de drept administrativ se identifică două forme ale
descentralizării administrative: descentralizarea teritorială și descentralizarea pe servicii.
Descentralizarea teritorială are în vedere constituirea colectivităților locale la nivelul unor
părți determinate din teritoriul statului, ca persoane juridice de drept public, autonomia
decizională fiind asigurată prin alegerea de către electoratul local a unor reprezentanți care să
22

administreze problemele locale în numele și în interesul locuitorilor. Descentralizarea pe

servicii, numită și descentralizare tehnică ori descentralizare funcțională, implică existența
unor persoane juridice de drept public (stabilimente publice) însărcinate cu prestarea
autonomă a unui serviciu public prin atribuirea unui patrimoniu distinct și a unor organe
proprii separate de autoritățile administrative centrale sau locale din competența cărora au fost
scoase

16. ATRIBUTIILE SI ACTELE PREFECTULUI p 341,343

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu și face parte din administrația teritorială
de stat în baza principiului deconcentrării administrative. În conformitate cu prevederile art.
123 alin. (3) din Constituție atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică. În prezent,
actul normativ care reglementează rolul, statutul, atri-buţiile şi actele prefectului este Codul
administrativ în cuprinsul Părții a IV-a întitulată Prefectul, instituția prefectului și serviciile
publice deconcentrate.
Atribuţiile prefectului pot fi clasificate, în funcţie de izvorul lor, în mai multe categorii:
a) atribuţii prevăzute de Constituţie;
b) atribuţii prevăzute de Codul administrativ
; c) atribuţii prevăzute de alte acte normative
; d) însărcinările stabilite de Guvern.
Codul administrativ prevede 5 categorii de atribuții:
a) atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și
respectării ordinii publice;
b) atribuții în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unitățile administrativ-teritoriale;
c) atribuții privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației
publice locale și atacarea actelor administrative ale acestor autorități pe care le consideră
ilegale;
d) atribuții de îndrumare, la cererea autorităților administrației publice locale, privind
aplicarea normelor legale din sfera de competență;
e) atribuții în domeniul situațiilor de urgență.

Prefectul emite ordine, acte administrative de autoritate care pot avea caracter normativ sau
individual. Ordinele prefectului se emit pe baza și în executarea legilor, a ordonanțelor, a
hotărârilor Guvernului precum și a legislației Uniunii Europene. Ordinele cu caracter
normativ se publică și devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința publică. Ele se
comunică de îndată Ministerului de Interne și se publică în monitoarele oficiale ale județelor
sau al municipiului București. Ordinele cu caracter individual devin executoriii de la data
comunicării către persoanele interesate. Ordinele prefectului se contrasemnează de către
secretarul general al instituției prefectului sau, în lipsa acestuia, de conducătorul
compartimentului juridic din instituția prefectului.

17. PRINCIPIILE DE ORGANIZARE SI EFECTUARE A ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE: -

PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE SI PRINCIPIUL CONSULTARII CETATENILOR p
229,232,236

Autonomia locală este o formă modernă de exprimare a principiului descentralizării. Într-adevăr,

descentralizarea administrativă reprezintă un principiu revendicat de doctrină şi o tendinţă în
evoluţia administraţiei publice pentru realizarea autonomiei locale. La baza oricărei descentralizări se
află ideea unei anumite autonomii locale.

Pincipiul autonomiei locale este principiul fundamental care guvernează administraţia publică locală,
constînd în dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de a-şi satisface interesele proprii fară
amestecul autorităţilor centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă,
autonomia fiind un drept, iar descentralizarea – un sistem care implică autonomia.

Autonomia locală se manifestă pe mai multe planuri:

• Pe planul capacităţii juridice, colectivităţile teritoriale locale sînt subiecte de drept distincte, avînd
propriile interese publice.

• Pe plan instituţioanl, ele dispun de autorităţi administrative proprii, exterioare aparatului

administrativ central.

• Pe planul autonomiei decizionale, aceste autorităţi au competenţe proprii şi iau decizii în

interesul colectivităţilor pe care le reprezinta.

Principiul consultarii cetatenilor presupune implicarea cetatenilor in managementul deciziilor si al
ofertei de servicii. Are un continut foarte complex dat de diversele modalitati de realizare dispersate
in cuprinsul unui numar de mai mult de noua acte normative. Informarea cetatenilor - solicita cel mai
mic grad de implicarea cetatenilor care sunt tinuti la curent despre activitatea institutiilor publice.
Consultarea cetatenilor implica un grad sporit de implicare a cetatenilor care nu numai ca citesc si se
informeaza dar au prilejul de a-si exprima puctele de vedere in cadrul consultarilor. Participarea
activa implica maximul de participare din partea cetatenilor care trebuie sa dea dovada de initiativa,
maturitate si dedicatie devenind co-participanti ai procesului de guvernare. Participarea activa
necesita o forma structurata de organizare a cetatenilor, de exemplu in cadrul ONG-urilor.

18. FUNCTIA PUBLICA p 349

Potrivit art. 5 lit. y) C. adm. funcţia publică reprezintă „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor,
stabilite în temeiul legii, în scopul exercitării prerogativelor de putere publică de către autoritățile și
instituțiile publice”.

Prin funcție publică se înțelege „situația juridică a persoanei fizice – învestită, legal, cu atribuții în
realizarea competenței unei autorități publice – ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor care
formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a învestit”.
Într-o altă opinie, funcția publică reprezintă „complexul drepturilor și obligațiilor de interes general
stabilite potrivit legii în scopul realizării competenței unei autorități sau instituții publice de către
persoane legal învestite”.

Noțiunea de funcție publică este strâns legată de noțiunea de putere publică. Funcționarii publici
desfășoară un ansamblu de activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică.

Codul administrativ prevede în cuprinsul art. 383-387 o clasificare a funcţiilor publice în mai multe
categorii, în raport de care pot fi identificate o serie de criterii de departajar.

După criteriul modului de realizare a competențelor funcțiile publice se clasifică în următoarele:

a) funcții publice generale: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general

şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale;

b) funcții publice specifice: reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific

unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice, sau care
necesită competenţe şi responsabilităţi specifice.

După criteriul competenţei teritoriale, funcţiile publice se clasifică în următoarele: a) funcţii publice
de stat: funcţiile publice stabilite în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei
publice centrale, structurilor de specialitate ale Administrației Prezidențiale, structurilor de
specialitate ale Parlamentului României, autorităţilor administrative autonome, precum și în cazul
structurilor autorității judecătorești;

b) funcţii publice teritoriale: funcţiile publice stabilite în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din
unităţile administrativ-teritoriale, precum și instituțiilor publice din teritoriu, aflate în
subordonarea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a ministerelor și a celorlalte organe ale
administrației publice centrale;

c) funcţii publice locale: funcţiile publice stabilite în cadrul aparatului propriu al autorităţilor
administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.
După criteriul nivelului studiilor necesare ocupării funcţiei publice, acestea se împart în
următoarele: a) funcţii publice din clasa I: funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii
universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

b) funcţii publice din clasa a II-a: funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
scurtă durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna;

c) funcţii publice din clasa a III-a: funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale,
respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

După criteriul nivelului atribuțiilor titularului funcției publice există următoarea clasificare a
funcțiilor publice:

a) funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici;

b) funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere;

c) funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție

Funcţionarul public este persoana numită într-o funcție publică, printr-un act adminis-trativ
unilateral, pentru realizarea unui raport de serviciu în scopul realizării competenţei unei autorităţi
publice sau instituţii publice. Potrivit art. 371 C. adm. funcționarii publici iau decizii și/sau desfășoară
activități cu caracter tehnic pentru a asigura continuitatea funcționării în interes public general a
autorităților sau instituțiilor publice

19. STATUTUL CONSILIERULUI LOCAL . STATUTUL DELEGATULUI SATESC p 247,258

Consilierii locali au următoarele drepturi:

a) dreptul de inițiativă în promovarea hotărârilor consiliului local, individual sau în grup

b) dreptul de a primi o indemnizaţie lunară pentru participarea la şedinţele ordinare și

extraordinareale consiliului local precum şi la cele ale comisiilor de specialitate

c) dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în cazul în care nu domiciliază în localitatea în care

se desfășoară ședința consiliului local

d) dreptul de a beneficia de plata programelor de pregătire, formare și perfecționare profesională

organizate în decursul mandatului, inclusiv pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare și
masă

e) dreptul de a avea acces la orice informație de interes public și de a adresa întrebări și interpelări
primarului și viceprimarului

În categoria obligațiilor consilierilor locali menționăm următoarele:

a) obligaţia de a respecta Constituţia, legile şi regulamentul de organizare și funcţionare a consiliului

local, de a se supune regulilor de curtoazie şi disciplină şi de a nu folosi în cuvântul lor sau în relaţiile
cu cetăţenii expresii injurioase, ofensatoare sau calomnioase

b) obligaţia de a nu lipsi de la lucrările consiliului local sau ale comisiilor de specialitate din care fac
parte, cu excepţia cazurilor stabilite prin regulamentul de organizare și funcţionare a consiliului local

c) obligația de a participa la exercitarea mandatului consiliului local cu bună-credință și fidelitate față

de țară și de colectivitatea care i-a ales

d) obligaţia la probitate și discreţie profesională

e) obligația de a da dovadă, în exercitarea mandatului, de cinste și corectitudine

Delegat satesc:

(1) Locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleşi în consiliile locale sunt reprezentaţi la şedinţele
consiliului local de un delegat sătesc. Delegatul sătesc este asimilat aleşilor locali.

(2) Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local, în termen de 20 de zile de la
data constituirii acestuia, de o adunare sătească, convocată de primar cu cel puţin 15 zile înainte şi
desfăşurată în prezenţa primarului sau a viceprimarului şi a secretarului general al unităţii
administrativ-teritoriale.

(3) Alegerea delegatului sătesc se face cu majoritatea voturilor celor prezenţi la această adunare,
consemnată într-un proces-verbal care se prezintă

în prima şedinţă a consiliului local. La adunarea sătească pot participa toţi cetăţenii cu drept de vot
din satul respectiv.

(4) Încetarea de drept a mandatului delegatului sătesc are loc în următoarele situaţii:

a) demisie;

b) validarea, în calitate de consilier local, a unui supleant care are domiciliul în satul al cărui delegat
este;

c) schimbarea domiciliului într-un alt sat sau în altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca
urmare a reorganizării acesteia;

d) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;

e) punerea sub interdicţie judecătorească;

f) pierderea drepturilor electorale;

g) deces.

(5) În situaţiile prevăzute la alin.(4), se alege un nou delegat sătesc, cu respectarea prevederilor alin.
(1)-(3), care se aplică în mod corespunzător.

(6) Adunarea sătească, convocată de către primar, poate hotărî oricând eliberarea din funcţie a
delegatului sătesc şi alegerea, în termen de 20 de zile de la eliberare, a unei alte persoane în această
funcţie, în condiţiile alin.(2) care se aplică în mod corespunzător.

(7) La discutarea problemelor privind satele pe care le reprezintă, delegaţii săteşti sunt invitaţi în mod
obligatoriu. Delegaţii săteşti au dreptul de a se exprima cu privire la problemele discutate, opinia
acestora fiind consemnată în procesul-verbal al şedinţei.

20. CARIERA FUNCTIONARULUI PUBLIC

Prin carieră în funcția publică se înțelege ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care
intervin de la data naşterii raportului de serviciu al funcţionarului public până în momentul încetării
acestui raport, în condiţiile legii. În doctrină se argumentează existența unui „drept la carieră” al
funcționarilor publici, care presupune, înainte de toate, dreptul la stabilitate în funcție.
În conformitate cu prevederile art. 4 din H.G. nr. 611/2008, modificată și completată, principiile care
stau la baza organizării și dezvoltării carierei funcționarului public sunt următoarele:

a) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze
într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi aptitudinile necesare
exercitării funcţiei publice respective;

b) competiţia, principiu potrivit căruia confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare

exercitării unei funcţii publice se face prin concurs sau examen;

c) egalitatea de şanse, principiu potrivit căruia este recunoscută vocaţia la carieră în funcţia
publică a oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite potrivit legii;

d) profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcţiei publice se face prin îndeplinirea
în mod eficient a atribuţiilor care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în limitele
prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează atribuţiile respective;

e) motivarea, principiu potrivit căruia, în vederea dezvoltării carierei funcţionarilor publici,

autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să identifice şi să aplice, în condiţiile legii,
instrumente de motivare financiară şi nonfinanciară a funcţionarilor publici, precum şi să sprijine
iniţiativele privind dezvoltarea profesională individuală a acestora;

f) transparenţa, principiu potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a pune la

dispoziţie tuturor celor interesaţi informaţiile de interes public referitoare la cariera în funcţia
publică.

În conformitate cu art. 464 C. adm. calitatea de funcționar public se dobândește prin concurs,
dar ocuparea unei funcții publice vacante se poate face și prin alte modalități prevăzute în Codul
administrativ precum modificarea raporturilor de serviciu sau redistribuirea într-o funcție publică
vacantă.

Condițiile generale pentru ca o persoană să poate participa la concursul pentru dobândirea

calității de funcționar public sunt următoarele:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică;

f) îndeplineşte condiţiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea

funcţiei publice;

g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fișei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau
contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea
justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă
cu exercitarea funcţiei publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia
post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori
activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în
condițiile legii;

j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă
pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

k) nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația

specifică.

În afară de aceste condiţii generale, pentru ocuparea anumit funcții publice este necesară
îndeplinirea unor condiții speciale.

În cazul funcţiilor publice corespunzătoare categoriei de înalt funcţionar public, numirea se face
de către Guvern (în cazul funcţiilor publice de prefect şi subprefect) sau de către prim-ministru
(în cazul funcţiilor publice de secretar general şi secretar general adjunct din autorități și instituții
publice ale administraţiei publice centrale, precum şi în cea inspector guvernamental).

Actul de numire înttr-o funcţie publică se emite în formă scrisă şi trebuie să conţină următoarele
elemente prevăzute de art. 529 alin. (1) C. adm.: a) temeiul legal al numirii; b) temeiul legal al
stabilirii drepturilor salariale; c) numele și prenumele funcţionarului public; d) denumirea funcţiei
publice, individualizată prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional; e) data de la care
urmează să exercite funcţia publică; f) drepturile salariale; g) locul de desfăşurare a activităţii; i)
durata programului de lucru, respectiv raport de serviciu cu normă întreagă sau raport de
serviciu cu timp parțial. Fiecare act administrativ de numire are anexată o fişă a postului aferentă
funcţiei publice.

În termen de 3 zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă funcționarul

public depune jurământul de credință. Depunerea jurământului se consemnează în scris iar
refuzul depunerii atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţia publică. Obligaţia
de organizare a depunerii jurământului aparţine persoanei care are competenţa legală de
numire.

Promovarea în funcția publică este o modalitate de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei
funcţii publice superioare: funcție publică de execuție de grad profesional imediat superior celui
deținut; funcție publică de execuție dintr-o clasă corespunzătoare studiilor absolvite; funcție
publică de conducere vacantă; funcție publică din categoria înalților funcționari publici vacante.
Ea este prezentată în doctrina de drept administrativ ca fiind „o răsplată a efortului”, constituind
„momentul de satisfacție pentru cei care își realizează cu devotament și pricepere rolul ce-l au în
cadrul diferitelor autorități publice”.

Prin modificarea raporturilor de serviciu se realizează mobilitatea în cadrul corpului

funcționarilor publici. Motivele care pot determina o modificare a unui raport de serviciu pot fi în
legătură cu nevoia eficientizării activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice ori cu interesul
funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică.

În conformitate cu prevederile art. 502 alin. (1) C. adm., modificarea raporturilor de serviciu ale
funcţionarilor publici se realizează prin următoarele modalităţi:
a) delegare;

b) detaşare;

c) transfer;

d) mutarea definitivă în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorității sau instituției publice;

e) mutarea temporară în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice;

f) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria înalților
funcționari publici;

g) promovare;

h) mobilitatea în cadrul categoriei înalților funcționari publici

Raportul de serviciu al funcționarilor publici se poate suspenda de drept, la inițiativa

funcţionarului public sau prin acordul părților. Pe perioada suspendării raportului de serviciu,
autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice, eventuala
ocupare putându-se realiza doar pe o perioadă determinată. În această perioadă raporturile de
serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului
public în cauză.

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act administrativ al
persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică.

Codul administrativ prevede în art. 516 următoarele modalități de încetare a raporturilor de

serviciu:

a) încetarea de drept;

b) încetarea prin acordul părţilor, consemnat în scris;

c) încetarea prin eliberare din funcţia publică;

d) încetarea prin destituire din funcţia publică; e) încetarea prin demisie.

Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage

răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, în condițiile legii speciale și a Codului
administrativ.
21. PRINCIPIILE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE,
ELIGIBILITATEA . DREPTUL MINORITATILOR DE A FOLOSI LIMBA MATERNA IN RELATIILE CU
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA p238,240

Principiile de organizare și funcționare ale administrației publice locale desemnează totalitatea

prescripțiilor generale cu caracter obligatoriu, înscrise în Constituție și legi, care stabilesc direcțiile
fundamentale în baza cărora se constituie, se organizează și funcționează autoritățile administrației
publice locale, raporturile care se stabilesc între ele și formele de control incidente.
Constituția României prevede în cuprinsul art. 120 trei principii de bază ale administrației publice
locală:
a) principiul descentralizării;
b) principiul autonomiei locale;
c) principiul deconcentrării serviciilor publice.
La acestea se adaugă dreptul minorităților naționale de a-și folosi limba națională în relațiile cu
autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate atunci când au o pondere
semnificativă într-o unitate administrativ-teritorială.
În conformitate cu art. 75 alin. (1) C. adm., administraţiei publice locale îi sunt aplicabile următoarele
principii specifice:
a) principiul descentralizării;
b) principiul autonomiei locale;
c) principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes local deosebit;
d) principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;
e) principiul cooperării;
f) principiul responsabilității;
g) principiul constrângerii bugetare.

http://www.legex.ro/Hotararea-1206-2001-28563.aspx - dr minoritatilor

Cetatenii apartinand unei minoritati nationale, care au o pondere de peste 20% din numarul
locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala, au dreptul de a folosi limba materna in
raporturile cu autoritatile administratiei publice locale

In raporturile cu autoritatile administratiei publice locale cetatenii apartinand unei minoritati

nationale din unitatile administrativ-teritoriale in care acestia au o pondere de peste 20% din
numarul locuitorilor au dreptul sa li se aduca la cunostinta, in limba materna, ordinea de zi a
sedintelor consiliului local sau judetean, precum si hotararile adoptate de acestea.

In consiliile locale sau judetene in care consilierii apartinand unei minoritati nationale reprezinta cel
putin o treime din numarul total, la sedintele de consiliu se poate folosi si limba materna.

In localitatile in care cetatenii apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din
numarul locuitorilor se va asigura inscriptionarea denumirii localitatii si in limba materna a
cetatenilor apartinand minoritatii respective. In unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii
apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor autoritatile
administratiei publice locale vor asigura inscriptionarea denumirii institutiilor publice de sub
autoritatea lor, precum si afisarea anunturilor de interes public si in limba materna a cetatenilor
apartinand minoritatii respective

22. RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR PUBLICI p 396

Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea

administrativă, civilă sau penală, după caz, în condițiile legii speciale și a Codului administrativ.
Pentru a fi angajată o formă de răspundere juridică în sarcina unui funcționar public este necesară
îndeplinirea a două condiții premisă: a) funcționarul public să încalce una sau mai multe dintre
îndatoririle sale de serviciu; b) funcționarul public să acționeze cu vinovăție. În această materie
specificul abaterilor este dat de faptul că ele pot interveni în timpul exercitării funcției, în legătură cu
exercitarea funcției sau prin încălcarea anumitor norme de conduită care nu au legătură directă și
nemijlocită cu funcția publică dar care pun sub semnul întrebării prestigiul funcționarului public
Răspunderea administrativ-disciplinară este o formă a răspunderii juridice a funcţionarului public
care, în afară de condiţiile generale ale oricărei răspunderi juridice, prezintă şi următoarele condiţii
specifice: a) subiectul activ este o autoritate sau instituție publică față de care se răsfrâng
consecințele abaterii disciplinare; b) subiectul pasiv este un funcționar public care a săvârșit o
abatere disciplinară; c) fapta săvârșită cu vinovăție reprezintă o acțiune sau inacțiune prin care se
încalcă obligațiile funcționarului public care își revin din raportul de serviciu; d) rezultatul periculos
este, de cele mai multe ori, un rezultat nematerial, astfel că legătura de cauzalitate dintre rezultatul
periculos şi fapta ilicită este prezumată.

23. SERVICIUL PUBLIC p 29

Serviciul public reprezintă activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate a
administrației publice pentru satisfacerea unor nevoi sociale, apreciate de puterea politică ca fiind de
interes public. Având în vedere diversitatea atribuțiilor statului modern în analiza noțiunii de serviciu
public se face distincție între serviciul public de legiferare, serviciul public judiciar și serviciul public
administrativ.

Trăsăturile serviciului public sunt următoarele:

a) scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unor nevoi de interes general; b) serviciul
public poate fi realizat de agenți publici (stabilimente publice) sau de agenți privați autorizați de o
autoritate publică (stabilimente de utilitate publică);
c) serviciul public se realizează în mod regulat și continuu;
d) serviciul public este oferit publicului în mod egal și, uneori, gratuit;
e) serviciul public se realizează în regim de drept public, care poate fi exclusiv administrativ
(atunci când serviciul public este realizat de agenți publici) sau cu elemente de drept comun
(atunci când serviciul public este realizat de un agent privat autorizat de o persoană publică);
f) actele juridice realizate de agenții care furnizează ori prestează serviciul public sunt acte
administrative intrând în competența instanței de contencios administrativ.
Indiferent de entitatea care prestează serviciul public (autoritățile administrației publice sau
organisme private autorizate) sunt operabile următoarele principii de organizare și funcționare a
serviciilor publice: a) principiul transparenței; b) principiul egalității de tratament în prestarea
serviciilor publice; c) principiul continuității; d) principiul adaptabilității; e) principiul accesabilității; f)
principiul responsabilității; e) principiul furnizării serviciilor publice la standarde calitate (art. 580 Cod
administrativ).

În literatura de specialitate au fost propuse mai multe clasificări ale serviciilor publice în raport de
funcțiile pe care le îndeplinește administrația în sectorul public, de natura reglementării, de modul în
care se realizează interesul general, de gradul de extensie al serviciilor publice, de modul lor de
gestionare, de natura serviciului public.

Ca principale criterii de clasificare vom reține următoarele:

a) criteriul interesului pe care îl deservește serviciul public, în funcție de care se disting următoarele
categorii: servicii publice de interes național (justiția, securitatea națională, reprezentarea
diplomatică); servicii publice de interes local (salubrizarea, transportul public de călători,
administrarea domeniului public).

b) criteriul subiectului care realizează serviciul public, în funcție de care se deosebesc următoarele
categorii: servicii publice prestate de autorități publice sau de persoane juridice publice organizate de
acestea (învățământul public, servicii medicale în sistem public); servicii publice prestate de persoane
juridice private autorizate de autoritățile admin strației publice (învățământul privat, transportul
privat de călători pe plan local și județean);

c) criteriul obiectului de activitate, în raport de care se disting următoarele categorii: servicii

privind păstrarea ordinii publice, apărării și securității naționale; servicii financiare și fiscale;
servicii de învățământ; servicii de asistență socială și igienă; servicii de artă și cultură; servicii de
activități economice.
24. MODIFICAREA , SUSPENDAREA RAPORTULUI DE SERVICIU p 385,389

Prin modificarea raporturilor de serviciu se realizează mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor

publici. Motivele care pot determina o modificare a unui raport de serviciu pot fi în legătură cu
nevoia eficientizării activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice ori cu interesul funcţionarului public,
pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică.

În conformitate cu prevederile art. 502 alin. (1) C. adm., modificarea raporturilor de serviciu ale
funcţionarilor publici se realizează prin următoarele modalităţi:

a) delegare;

b) detaşare;

c) transfer;

d) mutarea definitivă în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorității sau instituției publice;

e) mutarea temporară în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice;

f) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria înalților
funcționari publici;

g) promovare; h) mobilitatea în cadrul categoriei înalților funcționari publici.

Raportul de serviciu al funcționarilor publici se poate suspenda de drept, la inițiativa funcţionarului

public sau prin acordul părților. Pe perioada suspendării raportului de serviciu, autorităţile şi
instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice, eventuala ocupare putându-
se realiza doar pe o perioadă determinată. În această perioadă raporturile de serviciu nu pot înceta şi
nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.

25. NORMELE DE DREPT ADMINISTRATIV p 36

Norma de drept administrativ este considerată „elementul primar al sistemului de drept, vectorul
prin care mesajul legiuitorului ajunge la subiect”. Printre trăsăturile specifice ale normelor juridice
administrative se găsește și faptul că aceste norme reglementează o categorie aparte de raporturi
sociale (raporturile administrative), care se nasc în cadrul și pentru realizarea activității executive a
statului și a celorlalte organe ale administrației publice. Norma de drept administrativ nu trebuie
confundată cu actul de drept administrativ, acesta putând să cuprindă în afară de norme de drept
administrativ și norme de drept civil, dreptul muncii, drept financiar etc.

Norma de drept administrativ a fost definită ca fiind „regula de conduită general-obligatorie a cărei
scop este acela de a organiza executarea și de a executa concret legile, de a asigura ordinea publică
și de a satisface nevoile de interes general, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire la nevoie prin
constrângere”.

Ca regulă, intrarea în vigoare a normei de drept administrativ are ca moment de referință aducerea
ei la cunoștința publică, imediat sau după trecerea unui termen. Potrivit prevederilor art. 78 din
Constituție legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. În cazul normelor de drept administrativ
emise sau adoptate de autoritățile din administrația publică centrală și locală intrarea în vigoare se
face de la momentul aducerii lor la cunoștință publică (prin publicare sau afișare) sau la o dată
ulterioară prevăzută în textul ei.

Din momentul intrării în vigoare norma de drept administrativ guvernează toate relațiile sociale
funcționând prezumția absolută de cunoaștere a legii. Caracterul activ al normei este dat de acțiunea
acesteia pentru viitor. Ea nu retroactivează, cu excepția legii contravenționale mai favorabile, și nici
nu își poate extinde efectele după ieșirea sa din vigoare.

Ieșirea din vigoare a normei de drept administrativ se face prin una din următoarele modalități:
abrogarea expresă directă sau indirectă, abrogarea tacită, desuetudinea, ajungerea la termen și
declararea neconstituționalității

Norma de drept administrativ are o structură internă (structura logico-juridică) și o structură

externă (tehnică-juridică). Structura logico-juridică cuprinde cele trei elemente comune oricărei
norme juridice (ipoteza, dispoziția, sancțiunea) dar cu un anumit specific determinat de
trăsăturile particulare dreptului administrativ. Structura tehnico-juridică se referă la modul de
formulare a normelor de drept administrativ în acord cu normele de tehnică legislativă aflate în
vigoare.

După obiectul reglementării norma de drept administrativ se clasifică astfel: a) norme organice
care reglementează înființarea, organizarea și funcționarea organelor administrative; b) norme
de drept material care reglementează drepturile și obligațiile unor organe ale administrației
publice și/sau ale unor categorii de particulari; c) norme de drept procedural care reglementează
normele procedurale după care își desfășoară activitatea unele organe ale administrației publice
precum și cele aplicabile în materia contenciosului administrativ și a răspunderii
contravenționale.

În funcție de caracterul dispoziției normele dreptului administrativ se pot clasifica în:

a) norme imperative;

b) norme permisive.

Normele imperative pot avea caracter onerativ (când obligă la o anumită conduită) sau
prohibitiv (când interzic săvârșirea unor acțiuni de către persoanele fizice sau juridice). Normele
permisive lasă la latitudinea subiecților de drept înfăptuirea sau nu a anumitor acțiuni.

În funcție de sfera de cuprindere a reglementării juridice normele de drept administrativ se pot

clasifica în:
a) norme generale;

b) norme speciale;

c) norme excepționale.

Normele speciale și normele excepționale sunt aplicabile unui grup restrâns de relații sociale sau
care impun măsuri extraordinare și pot deroga de la normele generale de același rang.

26. VICEPRIMARUL p 292

Viceprimarul nu este o autoritate a administrației publice locale, deoarece legea nu-i conferă
atribuții proprii, pentru a căror exercitare să emită acte administrative de autoritate. Potrivit art. 152
alin. (1) C. adm., „viceprimarul este subordonat primarului şi, în situațiile prevăzute de lege, este
înlocuitorul de drept al acestuia, situație în care exercită, în numele primarului, atribuțiile ce îi revin
acestuia”

Comunele, orașele și municipiile și sectoarele municipiului București au câte un viceprimar.

Municipiile reședință de județ și municipiul București au câte doi viceprimari.

Viceprimarul este ales cu votul secret al majorităţii absolute, din rândul membrilor consiliului local, la
propunerea primarului sau a consilierilor locali. Durata mandatului este egală cu durata mandatului
consilierilor. Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local,
fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.

Atribuțiile viceprimarului nu sunt delimitate în mod expres de lege, art. 157 alin. (1) C. adm. lăsând
libertatea primarului de a delega o parte din atribuțiile sale viceprimarului.

Viceprimarul are statutul de ales local, astfel că exercitarea mandatului, protecţia legală a
mandatului, drepturile şi obligaţiile, precum şi regimul răspunderii sunt reglementate în Codul
administrativ în titlul corespunzător mandatului de ales local.

27. RASPUNDEREA GUVERNULUI SI A MINISTRILOR p 199

Din ansamblul dispozițiilor constituționale și legale se pot identifica următoarele forme de

răspundere a Guvernului și a membrilor săi:

a) răspunderea politică a întregului Guvern, care se exercită în fața Parlamentului;

b) răspunderea politică a fiecărui membru al Guvernului, solidară cu ceilalți membri, pentru

activitatea Guvernului și actele sale; c) răspunderea penală a membrilor Guvernului pentru faptele
comise în îndeplinirea mandatului;

d) răspunderea administrativ-disciplinară, concretizată în suspendarea din funcție atunci când s-

a început urmărirea penală sau când s-a dispus trimiterea în judecată a unui membru al
Guvernului;

e) răspunderea administrativ-patrimonială a Guvernului sau a miniștrilor, în regimul

contenciosului administrativ pentru daunele produse printr-un act administrativ nelegal, pentru
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri ori pentru refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim;

f) răspunderea administrativ-contravențională.

După caracterul răspunderii există răspundere individuală și răspundere solidară a miniștrilor.

28. ATRIBUTIILE SI ACTELE CONSILIULUI LOCAL p 259,267

Consiliul local este autoritate deliberativă a administrației publice locale prin care se realizează
autonomia locală în comune, orașe și municipii și se rezolvă treburile publice din aceste unități
administrativ-teritoriale.

Atribuțiile consiliului local sunt prevăzute în art. 129 din Codul administrativ. Legiuitorul a optat
pentru clasificarea atribuțiilor, urmată de enumerarea activităților necesare exercitării lor:

a) atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum și organizarea şi

funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale
societăţilor şi regiilor autonome de interes local;

b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului;

c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;

d) atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes local;

e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.

În afară de aceste atribuții expres prevăzute de lege, consiliul local poate îndeplini orice alte atribuții
cu respectarea limitelor competenței sale materiale și teritoriale.

În exercitarea atribuțiilor care îi revin consiliul local adoptă hotărâri, acte administrative unilaterale și
executorii, care pot avea caracter normativ sau individual.

Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar sau de cetăţeni. Redactarea
proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al unităţii administrativ-
teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Ca regulă, hotărârile consiliului local se adoptă cu votul majorităţii simple sau absolute a consilierilor
locali.

29. ORGANIZAREA GUVERNULUI p 165

Guvernul este alcătuit din prim-ministru și miniștri. Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează
activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale care le revin.

Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Prim-
ministrului, aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului, departamente și alte structuri
organizatorice cu atribuții specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului. pot face parte şi miniştri-
delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată
Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.

Guvernul este autoritate publică a puterii executive și reprezintă un organ colegial al administrației
publice centrale care are o competență materială și teritorială generală. În doctrina de drept
administrativ, Guvernul a fost definit ca fiind acel „organ de stat central, care, în baza rolului său
politic și administrativ și prin cooperarea cu toate organismele sociale interesate, are misiunea de a
asigura realizarea politicii statului și de a conduce întreaga administrație publică, aflat sub controlul
direct al Parlamentului”.

În baza rolului politic Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza
votului de încredere acordat de Parlament și asigură realizarea politicii interne și externe a țării. În
baza rolului administrativ Guvernul exercită conducerea generală a administrației publice. Între
Guvern și toate celelalte autorități ale administrației publice se stabilesc raporturi de drept
administrativ, care pot fi de subordonare, de colaborare sau de tutelă administrativă.

Secretariatul General al Guvernului este structură cu personalitate juridică din cadrul Aparatului de
lucru al Guvernului. El se organizează și funcționează în subordinea primuluiministru, având rolul de a
asigura derularea operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor
organizatorice, juridice, economice și tehnice ale activității Guvernului și a primului-ministru,
reprezentarea Guvernului și a prim-ministrului în fața instanțelor judecătorești.

Ședințele Guvernului se convoacă și sunt conduse de prim-ministru. Proiectul agendei de lucru a

ședinței Guvernului este întocmit de Secretariatul General al Guvernului și prezentat spre aprobare
prim-ministrului.

Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor.
Ordonanțele se adoptă în domenii care nu fac obiectul legilor organice în baza unei legi speciale de
abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.

29. PERSONALUL ADMINISTRATIEI PUBLICE. CATEGORII DE FUNCTIONARI PUBLICI p

354,365

Personalul administrației publice reprezintă totalitatea persoanelor care, în baza unei pregătiri de
specialitate, desfășoară activitatea în cadrul unui organ al administrației publice. Personalul
pregătește emiterea ori adoptarea actelor administrative, efectuează operațiunile administrative și
operațiunile tehnico-materiale potrivit atribuțiilor prevăzute de lege. Pregătirea profesională a
personalului se reflectă în mod direct în eficiența activității organului administrației subliniindu-se că
„de calitatea activității personalului depinde, în ultimă instanță, însăși calitatea activității organului”.

Codul administrativ prevede mai multe categorii de funcționari publici care pot fi clasificați după
criteriul atribuţiilor exercitate (înalţi funcţionari publici; funcţionari publici de conducere;
funcţionari publici de execuţie) şi, respectiv, după criteriul experienţei profesionale (funcţionari
publici definitivi; funcţionari publici debutanţi).

Doctrina a propus și alte criterii de clasificare dintre care cele mai importante sunt criteriul
rolului pe care îl au în realizarea atribuțiilor autorității publice și, respectiv, criteriul legalității
învestirii.

După primul criteriu se face distincție între următoarele categorii de funcționari publici: a)
categoria funcționarilor publici de decizie care conduc fie o autoritate a administrației publice
centrale sau locale, fie unele compartimente organizatorice ale acesteia; b) categoria
funcționarilor publici de pregătire a deciziilor cuprinzând pe cei implicați direct în faza procesului
de elaborare a deciziei; c) categoria funcționarilor publici de execuție cuprinzând pe cei ce duc la
îndeplinire deciziile administrative prin măsuri concrete în scopul realizării atribuțiilor autorității
publice.

În legătură cu al doilea criteriu se face distincție între: a) categoria funcționarilor publici de

drept, care au fost învestiți în mod legal cu exercitarea funcției publice; b) categoria
funcționarilor publici de fapt, care exercită în realitatea atribuțiile specifice unei funcții publice
dar care nu au fost învestiți legal sau care nu au nici un fel de învestitură.

Cu privire la funcționarii publici de fapt în teoria și practica administrativă se susține în mod

tradițional ideea că problema efectelor juridice ale actelor emise de aceștia trebuie analizată
nuanțat. Actele juridice ale unui uzurpator, care exercită în mod vizibil atribuții fără nici o
aparență de legalitate, trebuie considerate ca fiind inexistente. În schimb, actele juridice ale unui
funcționar neregulat, învestit fără respectarea condițiilor legale dar care exercită atribuții cu
aparență de legalitate, trebuie considerate ca fiind valabile producând efecte juridice limitate în
favoarea terților de bună credință.
30. MINISTERELE SI ORGANELE DE SPECIALITATE SUBORDONATE MINISTERELOR p207,215
Potrivit art. 52 C. adm. „ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de interes stabilite de
Guvern”
După natura atribuțiilor pe care le exercită ministerele pot fi clasificate astfel:

a) ministere cu activitate economică și financiară (Ministerul Economiei, Ministeriul Finanțelor

Publice, Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor; Ministerul Fondurilor Europene);

b) ministere cu activitate socială, culturală, științifică, educativă (Ministerul Sănătății, Ministerul

Educației Naționale, Ministerul Muncii, Ministerul Culturii; Ministerul Mediului, Ministerul
Tineretului și Sportului);
c) ministere cu activitate de realizare a politicii externe și de apărare a statului (Ministerul Afacerilor
Externe, Ministerul Apărării Naționale,).
d) ministere cu activitate de ocrotire a ordinii de drept și de organizare a administrației publice
(Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice).

Ministerele sunt organizate într-o structură piramidală cuprinzând departamente, direcții generale,
direcții, servicii și birouri. Atribuțiile structurilor organizatorice se stabilesc prin regulamentul de
organizare și funcționare a ministerului, care este aprobat prin ordin al ministrului. De regulă, aceste
structuri nu au personalitate juridică și nici o competență proprie distinctă de cea a ministerului din
care fac parte.

Miniștrii conduc ministerele și le reprezintă în raporturile cu celelalte autorități publice, cu

persoanele fizice din țară sau din străinătate, precum și în justiție.

În conformitate cu art. 56 alin. (1) C. adm., miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate
următoarele atribuţii generale:

a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a

ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului
autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici;

b) elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului;

c) elaborează și aplică strategia proprie a ministerului, integrată celei de dezvoltare economico-

socială a Guvernului, precum și politicile și strategiile și în domeniile de activitate ale ministerului;

d) îndeplinesc calitatea de ordonator principal de credite;

e) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului;
f) execută bugetul ministerului
g) urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza bugetului
aprobat;
h) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu
acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi
dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii
internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;
i) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului, încheierea de
convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la
cele existente;
j) urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este
parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în alte organisme
internaţionale;
k) îndeplinesc atribuții ce rezultă din convențiile și acordurile internaționale la care România este
parte;
l) avizează înfiinţarea organismelor neguvernamentale în domeniul de competențăşi cooperează
cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;
m) colaborează cu Institutul Național de Administrație și cu alte instituții de specialitate pentru
formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;
n) aprobă editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.
În conformitate cu prevederile art. 117 alin. (2) din Constituție ministerele pot înființa organe de
specialitate în subordinea lor cu îndeplinirea a două condiții: a) să existe avizul Curții de Conturi;
b) competența de a înființa organe de specialitate să fie recunoscută printr-o lege
Înființarea, organizarea și funcționarea organele de specialitate din subordinea Guvernului sau a
ministerelor se face prin lege, prin hotărâre de Guvern sau prin ordin de ministru.
În funcție de scopul pentru care sunt create, aceste organe de specialitate pot funcționa temporar
sau permanent, pot avea un rol decizional sau doar un rol consultativ, pot fi regăsite la nivelul
domeniilor de activitate specifice fiecărui minister în parte sau pot acoperi mai multe domenii.
Organele de specialitate exercită competențe specializate la nivel central de natura celor specifice
ministerelor în domenii de activitate în care nu este necesară înființarea unui minister.
Potrivit art. 277 C. adm. ministerele și alte organe de specialitate ale administrației publice
centrale pot avea în subordinea lor servicii publice deconcentrate. Acestea sunt structuri de
specialitate în unitățile administrativ-teritoriale și pot îndeplini atribuții de control, inspecție și
monitorizare în domeniul de specializare al ministerului de resort, respectiv al organului de
specialitate.
Ministrul stabilește prin ordin înființarea sau desființarea serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor, obiectul de activitate, structura organizatorică, numărul și încadrarea personalului,
criteriile de constituire a compartimentelor și funcțiile de conducere ale acestora.
Conducătorii serviciilor publice deconcentrate se numesc și se eliberează din funcție de către
ministru, cu avizul consultativ al prefectului. În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (2) din
Constituție prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unitățile administrativ-teritoriale.

31. PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN . ACTE. RASPUNDERE. ATRIBUTII p

313,319,320

Presedintele consiliului judetean-autoritate administrativa de stat

-autoritate executiva

- aleși locali și îndeplinesc o funcție de autoritate publică

administrația locală intermediară: consiliul județean și președintele consiliului județean.

Președintele consiliului județean este autoritate executivă a administrației publice locale

și în exercitarea atribuțiilor sale îndeplinește o funcție de demnitate publică. El reprezintă județul
în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române și străine,
precum și în justiție.

Preşedintele consiliului judeţean este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Pentru alegerea președintelui consiliului județean fiecare județ devine o circumscripție
electorală, iar scrutinul este uninominal.

Mandatul preşedintelui consiliului judeţean este de 4 ani şi se exercită din momentul depunerii
jurământului în prima ședință privind ceremonia de constituire a consiliului județean sau în fața
președintelui tribunalului, în camera de consiliu, în cazul în care această ședință nu are loc în
termen de 60 de zile de la data alegerilor.

Preşedintele consiliului judeţean are statutul de ales local, astfel că exercitarea man-datului,
protecţia legală a mandatului, drepturile şi obligaţiile, precum şi regimul răspunderii sunt
reglementate în Codul administrativ în cadrul capitolelor privind președintele consiliului
județean și mandatul de ales local.

Din analiza dispozițiilor legale aplicabile putem reține următoarele drepturi ale
președintelui consiliului județean:

a) dreptul de a primi o indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice [art. 189 alin. (1) C. adm.];

b) dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea man-datului [art.

189 alin. (2) C. adm. coroborate cu art. 153 alin. (2) C. adm.];

c) dreptul de a i se suspenda raportul juridic de muncă sau raportul de serviciu în cadrul unei
instituţii ori autorităţi publice, ori în cadrul regiilor autonome sau societăţilor cu capital integral
ori majoritar de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale [art. 209 alin. (1) C. adm.];

d) dreptul ca după încetarea mandatului, timp de 2 ani, să nu i se poată modifica sau desface
contractul de muncă ori de a nu fi eliberat din funcţie pe motive ce nu îi sunt imputabile [art. 209
alin. (7) C. adm.];
e) dreptul de a beneficia de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi
la concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite [art. 213 C. adm.]; 70

f) dreptul de a beneficia de plata programelor de pregătire, formare şi perfecţionare profe-

sională organizate, în decursul mandatului, precum și a cheltuielilor de transport, cazare și masă
[art. 217 alin. (2) C. adm.].

Din categoria obligațiilor președintelui consiliului județean menționăm următoarele:

a) obligația a participa la lucrările consiliului județean [art. 221 C. adm.];

b) obligaţia de a exercita funcţia de preşedinte al consiliului judeţean cu bună-credinţă şi

fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care l-a ales [art. 222 C. adm.];

c) obligaţia de a prezenta anual în fața consiliului județean un raport privind modul de

îndeplinire a atribuțiilor sale [art. 225 alin. (3) C. adm.];

d) obligaţia de a pune la dispoziția consilierilor județeni, la cererea acestora, prin intermediul

secretarului general al unității administrativ-teritoriale și al aparatului de specialitate,
informațiile necesrae în vederea îndeplinirii mandatului [art. 226 alin. (1) C. adm.];

e) obligaţia de a depune declaraţia de avere și declarația de interese, precum și de a le actualiza

periodic în condițiile legii speciale [art. 229 C. adm.].

categorii principale de atribuţii ale preşedintelui consiliului judeţean, urmate de enumerarea

activităţilor necesare exercitării acestora:

a) atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor

publice de interes judeţean şi a societăţilor şi regiilor autonome de interes judeţean;

b) atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean:

c) atribuţii privind bugetul judeţului:

d) atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale;

e) atribuţii privind serviciile publice de interes judeţean:

f) alte atribuţii prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 196 alin. (1) lit. b) C. adm. actele emise de președintele consiliului
județean se numesc dispoziții și sunt acte administrative care pot avea caracter normativ sau
individual. Dispozițiile devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința publică, respectiv,
după ce au fost comunicate persoanelor interesate.

Dispozițiile președintelui consiliului județean sunt contrasemnate de secretarul general al unității

administrativ-teritoriale. În cazul în care secretarul general consideră dispoziția ilegală nu o va
contrasemna, dar va trebui să motiveze în scris acest refuz. Dispozițiile președintelui consiliului
județean sunt comunicate prefectului de îndată sau cel mai târziu în 10 zile lucrătoare de la data
emiterii. Aducerea la cunoștință publică a dispozițiilor cu caracter normativ se face în termen de
5 zile de la data comunicării lor către prefect.

Președintele consiliului județean răspunde administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele
săvârșite în exercitarea atribuțiilor care îi revin

33 ATRIBUTIILE PRESEDINTELUI p 120

În doctrina de drept constituțional și de drept administrativ au fost propuse mai multe clasificări
ale atribuțiilor Președintelui României avându-se în vedere diverse criterii.

După criteriul condițiilor de exercitare există două categorii de atribuții: a) atribuții pentru
exercitarea cărora actele sau faptele Președintelui sunt supuse unor condiții exterioare, precum
aprobarea Parlamentului sau contrasemnarea de către prim-ministru; b) atribuții pentru
exercitarea cărora actele sau faptele Președintelui nu sunt supuse nici unei condiții exterioare.

După criteriul formelor tehnico-juridice prin care se realizează sunt 3 categorii de atribuții: a)
atribuții care se realizează prin decrete; b) atribuții care se realizează prin operațiuni
administrative; c) atribuții care se realizează prin acte exclusiv politice.

După criteriul conținutului au fost identificate șase categorii de atribuții: a) atribuții privind
legiferarea; b) atribuții privind organizarea și funcționarea puterilor publice; c) atribuții privind
alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorități publice; d) atribuții
în domeniul apărării țării și asigurării ordinii publice; e) atribuții în domeniul politicii externe; f)
alte atribuții. După criteriul funcțiilor (sarcinilor) există 3 categorii de atribuții: a) atribuții
specifice șefului de stat; b) atribuții de realizare a funcției de șef al executivului; c) atribuții de
apărare a Constituției și de asigurare a bunei funcționări a autorităților publice.

După criteriul subiectelor față de care se exercită au fost reținute 6 categorii de atribuții:
a) atribuții exercitate în raporturile cu Parlamentul; b) atribuții exercitate în raporturile cu
Guvernul; c) atribuții exercitate în raporturile cu alte autorități ale administrației publice, în
realizarea unor servicii publice naționale; d) atribuții în raporturile cu puterea judecătorească; e)
atribuții în raporturile cu Curtea Constituțională; f) atribuții în raporturile cu poporul.

După criteriul frecvenței se deosebesc două categorii de atribuții: a) atribuții curente

activității de stat; b) atribuții realizate în situații excepționale.

Pentru realizarea atribuțiilor sale Președintele României realizează acte politice (mesaje,
declarații, apeluri, sesizări) și emite acte juridice. Unii autori susțin că activitatea Președintelui se
realizează și prin operațiuni administrative, precum acreditarea reprezentanților diplomatici ai
altor state, semnarea unui tratat, consultarea Guvernului sau a Parlamentului
 34 RASPUNDEREA CONSILIERILOR LOCALI. DIZOLVARE CONSILIULUI LOCAL p 270,273

Consilierii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, penal sau civil, după caz, pentru faptele
săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin.

Răspunderea administrativ-disciplinară constă în aplicarea unor sancţiuni ca urmare a încălcării

de către consilierii locali a dispozițiilor Codului administrativ, a celor referitoare la conflictul de
interese şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local.

În funcţie de gravitatea abaterii săvârşite, se pot aplica următoarele sancţiuni prevăzute de art.
233 alin. (1) C. adm.:

a) avertismentul;

b) chemarea la ordine;

c) retragerea cuvântului;

d) eliminarea din sala de şedinţă;

e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate;

f) diminuarea indemnizației lunare cu 10% pentru maximum 6 luni; 61

g) retragerea indemnizaţiei lunare pentru una sau două luni.

CRED CA E DIZOLVARE, NU DEZVOLTARE.

Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:

a) în cazul în care acesta nu se întruneşte cel puţin într-o şedinţă ordinară sau extraordinară, pe
durata a patru luni calendaristice consecutive, deşi a fost convocat conform prevederilor legale;

b) în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 şedinţe ordinare sau extraordinare ţinute pe
durata a patru luni calendaristice consecutive;

c) în cazul în care numărul consilierilor locali în funcţie este mai mic decât jumătatea numărului
membrilor consiliului local şi nu a putut fi completat cu supleanţi în condiţiile art.122.

(2) Primarul, viceprimarul, secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale,

prefectul sau orice altă persoană interesată sesizează

instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin.(1). Instanţa analizează

situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este
definitivă şi se comunică prefectului.

35 ORGANUL ADMINISTRATIEI PUBLICE pag 73

Organul administrației publice este definit ca fiind „structura organizațională care, potrivit
Constituției și legii, are personalitate de drept public și acționează, din oficiu, pentru executarea
legii sau pentru prestarea serviciilor publice, în limitele legii, sub controlul direct sau indirect al
Parlamentului”. Codul administrativ utilizează denumirea de autoritate a administrației publice
pe care o definește ca fiind „autoritatea publică care acționează pentru organizarea executării
sau executarea în concret a legii sau pentru prestarea serviciilor publice” [art. 5 lit. l) C. adm.].

Printre trăsăturile specifice ale organelor administrației publice pot fi reținute

următoarele:

a) organele administrației publice sunt persoane juridice de drept public;

b) organele administrației publice sunt înființate prin lege sau în baza legii;

c) activitatea organelor administrației publice se desfășoară pe baza și în vederea executării legii

în interesul statului și al colectivităților locale;

d) organele administrației publice acționează în mod continuu și din oficiu;

e) actele juridice adoptate sau emise de organele administrației publice sunt supuse unui control
de legalitate prevăzut de lege;

f) activitatea organelor administrației publice este realizată în practică de un personal de

specialitate.

36 DREPTURILE SI OBLIGATIILE FUNCTIONARILOR PUBLICI p 374

În doctrină drepturile funcționarilor publici au fost împărțite în drepturi de funcțiune

(drepturile necesare unui funcționar pentru a putea îndeplini funcția cu care a fost învestit) și
drepturi personale (drepturi comune tuturor funcționarilor publici precum și celor care depun o
muncă remunerată). În mod corelativ, și obligațiile funcționarului public au fost clasificate în
obligații de funcțiune (care sunt o componentă a competenței funcționarului public) și în
obligații personale (care sunt comune tuturor celor care depun o muncă).

Codul administrativ reglementează într-o secţiune separată formarea și perfecţionarea

profesională a funcţionarilor publici, arătând că „funcționarii publici au dreptul și obligația de a-
și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și pregătire profesională”. Pentru perioada în care
urmează programe de formare și de perfecționare profesională, funcționarii publici beneficiază
de drepturile salariale cuvenite dacă aceste programe sunt organizate la inițiativa ori în interesul
autorității sau instituției publice, ori dacă fiind la inițiativa funcționarului public există acordul
persoanei care are competența de numire în funcția publică.

Prin modificarea raporturilor de serviciu se realizează mobilitatea în cadrul corpului

funcționarilor publici. Motivele care pot determina o modificare a unui raport de serviciu pot fi în
legătură cu nevoia eficientizării activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice ori cu interesul
funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică.

37. IZVOARELE DE DREPT ADMINISTRATIV p 41

Izvorul de drept administrativ este forma specifică de exprimare a normelor de drept

administrativ care nasc, modifică sau sting raporturi de drept administrativ. Principiul legalității
administrației publice impune ca normele privitoare la organizarea și activitatea administrației
publice să provină de la autoritățile puterii legiuitoare. În activitatea de executare a legii
autoritățile administrației publice trebuie să aibă posibilitatea de a adopta sau emite acte
normative, aceasta fiind particularitatea dreptului administrativ. De reținut că întotdeauna
actele normative care provin de la autoritățile administrației publice sunt subordonate
Constituției și legii în sens restrâns și sunt emise pe baza și în executarea legii.

În categoria izvoarelor dreptului administrativ trebuie făcută distincție între izvoarele materiale
și izvoarele formale.

Izvoarele materiale ale normei juridice administrative reprezintă „factorii sociali, economici,
culturali, ideologici etc. care dau conținut concret dreptului pozitiv, concentrând nevoile reale
ale vieții și relevându-se legiuitorului sub forma unor comandamente sociale ori a unui set de
politici publice pe care deținătorul puterii dorește să le implementeze”.

Izvoarele formale ale dreptului administrativ reprezintă formele prin care norma juridică este
exprimată cuprinzând reguli de conduită general obligatorii. Clasificarea tradițională a izvoarelor
formale ale dreptului cuprinde izvoarele scrise și izvoarele nescrise, acestea din urmă fiind
subdivizate în izvoare nescrise cutumiare și izvoare nescrise jurisprudențiale.

Categoria izvoarelor scrise cuprinde totalitatea normelor juridice scrise adoptate sau emise de
autoritățile publice care sunt generale și obligatorii în sfera relațiilor sociale care compun
obiectul dreptului administrativ putând fi aduse la îndeplinire, în caz de necesitate, prin forța de
constrângere a statului. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și
completările ulterioare, actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria
acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.

Sunt izvoare formale scrise următoarele: Constituția; legea; decretele Președintelui României;
hotărârile și ordonanțele Guvernului; actele administrației publice centrale de specialitate;
actele emise de prefect și de conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale
celorlalte organe centrale de specialitate; actele adoptate sau emise de autoritățile
administrației publice locale; tratatele internaționale.

Categoria izvoarelor nescrise este eterogenă cuprinzând norme juridice care îmbracă forma
cutumei, sunt generate de jurisprudență ori se regăsesc în principii și reguli generale.

Unii autori fac distincție și între izvorul de drept obiectiv (actul normativ care conține norme
juridice, precum și alte surse recunoscute ca atare) și izvorul de drept subiectiv (orice act sau
fapt juridic care generează drepturi și obligații juridice).

38 CONSTITUIREA , ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA CONSILIULUI LOCAL

p243,263,265

Consiliul local este autoritate deliberativă a administrației publice locale prin care se realizează
autonomia locală în comune, orașe și municipii și se rezolvă treburile publice din aceste unități
administrativ-teritoriale.

Consiliul local este compus din consilieri locali, aleși prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului
reprezentării proporţionale, de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-
teritorială în care urmează să-și exercite mandatul. Pentru alegerea consiliilor locale fiecare
comună, oraş, municipiu şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului constituie o
circumscripţie electorală.

Potrivit art. 112 alin. (1) C. adm, în funcție de numărul locuitorilor comunei, orașului sau
municipiului, numărul consilierilor locali variază între 9, pentru o unitate administrativ-teritorială
cu un număr de până la 1.500 de locuitori, și 31, pentru o unitate administrativ-teritorială cu un
număr de peste 400.000 locuitori. Termenul de constituire a consiliului local este de maximum
60 de zile de la data desfășurăii alegerilor autorităților administrației publice locale, iar
procedura debutează cu validarea mandatelor consilierilor locali declaraţi aleşi.

De la data constituirii, consiliul local îşi exercită mandatul până la data declarării ca legal
constituit a consiliului local nou ales. Mandatul consiliului local este de 4 ani şi poate fi prelungit,
doar prin lege organică, în caz de război sau catastrofă, ori în alte situații expres prevăzute de
lege și care împiedică organizarea unor noi alegeri.

Consilierul local are statutul de ales local, fiind enumerat de art. 5 lit. f) C. adm. printre
persoanele care au acest statut, alături de primar, viceprimar, președintele consiliului județean,
vicepreședinții consiliului județean și consilierii județeni. În exercitarea mandatului lor, aleșii 56

locali îndeplinesc o funcție de autoritate publică, având drepturile și obligațiile, precum și

regimul răspunderii reglementate în Codul administrativ, Titlul al VI-lea (Mandatul de ales local)
al părții referitoare la administrația publică locală.

39 ACTELE PRESEDINTELUI ROMANIEI . ADMINISTRAREA PRESEDENTIALA

Pentru realizarea atribuțiilor sale Președintele României realizează acte politice (mesaje,
declarații, apeluri, sesizări) și emite acte juridice. Unii autori susțin că activitatea Președintelui se
realizează și prin operațiuni administrative, precum acreditarea reprezentanților diplomatici ai
altor state, semnarea unui tratat, consultarea Guvernului sau a Parlamentului.
Mesajele sunt adresate Parlamentului, în baza art. 88 din Constituție, în legătură cu principalele
probleme politice ale națiunii. Tot prin intermediul unui mesaj Președintele informează
Parlamentul cu privire la măsurile luate pentru respingerea unei agresiuni armate împotriva țării
(art. 92 din Constituție).
Actele juridice emise de Președinte se numesc decrete. Decretele prezidențiale sunt manifestări
unilaterale voință, realizate în scopul de a produce efecte juridice, și pot avea caracter individual
sau normativ.
Decretele emise în exercitarea celor mai importante atribuții se contrasemnează de prim-ministru.
Contrasemnătura prim-ministrului este o condiție formală esențială de valabilitate a decretului
fără de care actul este lovit de nulitate. Prin această contrasemnătură Parlamentul exercită un
control parlamentar indirect asupra Președintelui României, prin intermediul prim-ministrului care
răspunde exclusiv în fața Parlamentului.
Decretele Președintelui fiind acte administrative pot fi supuse controlului de legalitate pe calea
acțiunii la instanța de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ.
Administrația prezidențială este instituție publică cu personalitate juridică și cuprinde totalitatea
serviciilor publice aflate la dispoziția Președintelui României, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.
Personalul Administrației prezidențiale este format din: persoane detașate, la cererea
Președintelui, din ministere și alte autorități publice; persoane încadrate direct pe funcțiile și
posturile pe care urmează să le îndeplinească. Funcțiile de conducere specifice din cadrul
Administrației prezidențiale sunt: consilier prezidențial (cu rang de ministru) și consilier de stat
(cu rang de secretar de stat). Consilierul prezidențial pentru apărare și securitate națională este
membru în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

40 RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR PUBLICI

Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage

răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, în condițiile legii speciale și a Codului
administrativ.

Pentru a fi angajată o formă de răspundere juridică în sarcina unui funcționar public este
necesară îndeplinirea a două condiții premisă: a) funcționarul public să încalce una sau mai
multe dintre îndatoririle sale de serviciu; b) funcționarul public să acționeze cu vinovăție. În
această materie specificul abaterilor este dat de faptul că ele pot interveni în timpul exercitării
funcției, în legătură cu exercitarea funcției sau prin încălcarea anumitor norme de conduită care
nu au legătură directă și nemijlocită cu funcția publică dar care pun sub semnul întrebării
prestigiul funcționarului public.

Răspunderea administrativ-disciplinară este o formă a răspunderii juridice a funcţionarului public

care, în afară de condiţiile generale ale oricărei răspunderi juridice, prezintă şi următoarele
condiţii specifice: a) subiectul activ este o autoritate sau instituție publică față de care se
răsfrâng consecințele abaterii disciplinare; b) subiectul pasiv este un funcționar public care a
săvârșit o abatere disciplinară; c) fapta săvârșită cu vinovăție reprezintă o acțiune sau 86

inacțiune prin care se încalcă obligațiile funcționarului public care își revin din raportul de
serviciu; d) rezultatul periculos este, de cele mai multe ori, un rezultat nematerial, astfel că
legătura de cauzalitate dintre rezultatul periculos şi fapta ilicită este prezumată

41 ACTELE GUVERNULUI

Pentru realizarea atribuțiilor sale Guvernul adoptă acte juridice prin care creează, modifică sau
stinge raporturi juridice de drept administrativ. În acest sens, art. 108 alin. (1) din Constituție
prevede că Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. Pornindu-se la o distincție 45

frecventă în doctrina clasică a dreptului administrativ, unii autori au prezentat hotărârea ca fiind
„actul administrativ” al Guvernului, iar ordonanța „actul de guvernământ”.
Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor. Ordonanțele se adoptă în domenii
care nu fac obiectul legilor organice în baza unei legi speciale de abilitare, în limitele și în
condițiile prevăzute de aceasta. În situații extraordinare Guvernul poate adopta și ordonanțe de
urgență în condițiile art. 115 din Constituție.

Potrivit art. 38 alin. (1) C. adm. hotărârile și ordonanțele sunt adoptate în prezența majorității
membrilor Guvernului. Adoptarea se face prin consens, iar în situația în care nu se realizează
consensul, hotărăște prim-ministrul.

Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru și se

contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare. După semnarea și
contrasemnare hotărârile și ordonanțele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței, spre deosebire de lipsa unei
semnături care atrage doar nulitatea ce poate fi acoperită, în funcție de împrejurări, în baza
teoriei salvgardării actului.

42 CONSILIUL JUDETEAN , CONSTITUIRE, ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

Consiliul judeţean este prezentat în art. 170 alin. (1) C. adm. ca fiind „autoritatea administraţiei
publice locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale,
orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”.

Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului
reprezentării proporţionale, de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-
teritorială în care urmează să-și exercite mandatul. Pentru alegerea consiliilor județene fiecare
județ constituie o circumscripţie electorală.

În conformitate cuart. 171 alin. (1) C. adm., în funcţie de numărul locuitorilor judeţului, numărul
consilierilor judeţeni variază în felul următor:

a) 30 consilieri, pentru un judeţ cu un număr de până la 350.000 de locuitori;

b) 32 consilieri, pentru un judeţ cu un număr de locuitori cuprins între 350.001 şi 500.000;

c) 34 consilieri, pentru un judeţ cu un număr de locuitori cuprins între 500.001 şi 650.000;

d) 36 consilieri, pentru un judeţ cu un număr de peste 650.000 locuitori.

În toate cazurile numărul consilierilor județeni este par deoarece în consiliul județean se va
completa cu președintele consiliului județean, care are drept de vot și conduce ședințele
acestuia.

Constituirea consiliului judeţean se face în condiţii similare cu cele privind consiliul local, cu
deosebirea că în acest caz validarea mandatelor se realizează de către tribunalul în a cărui
circumscripție se află unitatea administrativ-teritorială, iar încheierea de validare sau invalidare
poate fi atacată la curtea de apel. 66
Consilierul judeţean are statutul de ales local, astfel că exercitarea mandatului, protecţia legală a
mandatului, drepturile şi obligaţiile, precum şi răspunderea acestora sunt reglementate de Codul
administrativ în cadrul titlului referitor la mandatul de ales local.