UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

Sistemul constituțional francez

Profesor de disciplină:
Prof. Univ. Dr. Irina Zlătescu Moroianu

Student – Potlog (Meran) Roxana Elena

Anul III – IFR

1
 CUPRINS

Sistemul constituțional francez..................................................................................3

Moțiunea de cenzură..............................................................................................3
Chestiunea încrederii...........................................................................................4

2
Sistemul constituțional francez
Constituția Franței din 1958 menține principiul fundamental al regimului parlamentar:
astfel, potrivit art. 49, Guvernul este responsabil politic în fața  Adunării Naționale. Dar acest
parlamentarism e diferit de cel clasic. Mijloacele de acțiune reciprocă ale Parlamentului și
Guvernului nu sunt exact echilibrate. Parlamentul este situat într-o poziție de inferioritate în
raport cu Executivul.
Un aspect important este legat de faptul că numirea primului-ministru din 1958 rezultă
dintr-o putere proprie a Președintelui Republicii. Intrarea în funcțiune a șefului Guvernului nu
este subordonată unei investituri parlamentare.
Constituția distinge două categorii de mijloace de acțiune ale Parlamentului asupra
Guvernului: mijloace  care nu angajează răspunderea politică și mijloace care o angajează.
Mijloacele de punere în joc a responsabilității politice sunt cele referitoare la moțiunea de
cenzură și problematica încrederii.

Moțiunea de cenzură.

Este reglementată în art. 49, alin. 2 din Constituție, care o supune unor reguli foarte
precise: nu poate fi admisă decât dacă este semnată de cel puțin 1/10 din numărul membrilor
Adunării Naționale.
Votul aspura moțiunii nu poate avea loc decât după 48 de ore de la depunerea moțiunii.
Moțiunea nu poate fi adoptată decât cu majoritatea absolută a membrilor ce compun Adunarea
Națională. Constituția în art. 49 prevede: "Sunt numărate numai voturile favorabile moțiunii de
cenzură.” "Astfel, absenții și cei care se abțin sunt considerați a fi votat cu adversarii moțiunii de
cenzură și de a se fi pronunșat în definitiv pentru Guvern.
Un deputat nu poate fi semnatarul a mai mult de o moțiune în cursul aceleiași sesiuni
extraordinare,și a mai mult de trei moțiuni în cursul unei sesiuni ordinare, cu excepția cazului în
care primul-ministru angajează răspunderea Guvernului în fața Adunării Naționale cu privire la
votarea unui text. Răspunderea politică a Guvernului este o răspundere colectivă, miniștrii
nefiind responsabili în fața adunărilor. Votul moțiunii se efectuează cu o anumită solemnitate,
prin scrutin la tribună. Dacă moțiunea este adoptată, ea antrenează demisia Primului-ministru și a
Guvernului.
Așa cum se arată în doctrină, moțiunea poate să îl vizeze pe Președintele Republicii, în
aceeași măsură sau chiar mai mult decât pe Primul-ministru. Acesta din urmă este în mod cert
destinatarul nominal, dar Președintele poate fi destinatarul real, șeful Guvernului fiind politic
responsabil în fața Adunării Naționale nu doar pentru politica și deciziile sale, dar și pentru
politica și deciziile luate de Președinte, în exercițiul puterilor sale proprii.

Un prim-ministru care a făcut obiectul adoptării unei moțiuni de cenzură sau al

respingerii chestiunii încrederii este obligat să prezinte demisia Guvernului sau Președintelui
Republicii, care o poate refuza în vederea recurgerii la noi alegeri, prin dizolvarea Parlamentului.

3
Chestiunea încrederii.

Art. 49 alin. 1 din Constituția Franței arată că: "Primul-ministru, după deliberarea
Consiliului de miniștri, angajează în fața Adunării Naționale răspunderea Guvernului cu privire
la programul propriu sau, eventual, cu privire la o declarație de politică generală".
"Cutuma s-a stabilit de o manieră facultativă pentru Primul-ministru de a angaja
responsabilitatea Guvernului sau în fața Adunării Naționale, puterile sale producând efecte
juridice chiar de la numirea sa. În acest caz, noul Prim-ministru lasă opoziției inițiativa unei
moțiuni de cenzură."
Practica stabilită în Franța la formarea Guvernului este în sensul nesolicitării încrederii
asupra sa, ceea ce de altfel nici nu este considerat a fi o problemă majoră.. Se arată că practica
solicitării încrederii nici nu ar fi conformă cu spiritul Republicii a V-a, întrucât Guvernul emană
de la Președinte și nu are nevoie de "ungerea" Adunării Naționale, și chiar dacă nu acesta era
sensul Constituției în 1958, este sensul pe care l-a luat și nu este necesar a-l suprima. Este de
altfel ceea ce se întâmplă și în Marea Britanie.
Sub regimurile precedente, Guvernele nou formate erau supuse investirii de către
deputați. Această regulă, în principiu bună, în sensul că ținea Guvernul să se asigure de o
majoritate de partea sa înainte de începerea activității, a favorizat instabilitatea guvernamentală,
ajungându-se adesea ca Guvernul să cadă chiar înainte de a intra în funcțiune, ceea ce a făcut să
se vorbească de guverne născute moarte.

După M. Duverger există două situații de punere în joc a chestiunii încrederii:

- cele puse de Primul-ministru după lectura programului său, sau a unei declarații de
politică generală, caz în care votul Adunării Naționale intervine în condițiile obișnuite ale
procedurii parlamentare.
- cele puse asupra unui text (proiect, propunere de lege), în acest caz mecanismul de vot
fiind complex. Odată ce problema încrederii este pusă, textul este considerat adoptat doar
dacă o moțiune de cenzură nu este depusă în cele 24 de ore care urmează sau
dacă  moțiunea depusă nu este adoptată.

"Deși textul constituțional nu prevede în nici un fel responsabilitatea Guvernului în fața

Șefului statului, conjunctura politică a fost întotdeauna de asa fel încât Primul-ministru prezintă
demisia Guvernului sau deîndată ce Președintele i-o cere."
Republica a V-a nu a mai dat Senatului dreptul de a angaja răspunderea politică a
Guvernului: conform Constituției, " Primul-ministru are posibilitatea de a solicita Senatului
aprobarea unei declarații de politică generală (art. 49. Alin. 5): va avea loc o dezbatere, un vot,
dar presupunând că votul ar fi negativ, Guvernul nu va fi răsturnat.