Sistemul constitutional francez

Constitutia Frantei din 1958 mentine principiul fundamental al regimului

parlamentar parlamentar; astfel, potrivit art. 49, Guvernul este responsabil
politic in fata  Adunarii Nationale. Dar acest parlamentarism e diferit de cel
clasic. Mijloacele de actiune reciproca ale Parlamentului si Guvernului nu
sunt exact echilibrate. Parlamentul este situat intr-o pozitie de inferioritate in
raport cu Executivul.

Un aspect important este legat de faptul ca numirea primului-ministru, din

1958 rezulta dintr-o putere proprie a Presedintelui Republicii.Intrarea in
functiune a sefului Guvernului nu este subordonata unei investituri
parlamentare.

Constitutia distinge doua categorii de mijloace de actiune ale Parlamentului

asupra Guvernului: mijloace  care nu angajeaza raspunderea politica si
mijloace care o angajeaza.

Mijloacele de punere in joc a responsabilitatii politice sunt cele referitoare la

motiunea de cenzura si problematica increderii.

A.    Motiunea de cenzura.

Este reglementata in art. 49, alin. 2 din Constitutie, care o supune unor
reguli foarte precise:
Nu poate fi admisa decat daca este semnata de cel putin 1/10 din numarul
membrilor Adunarii Nationale.
Votul aspura motiunii nu poate avea loc decat dupa 48 de ore de la
depunerea motiunii.

Motiunea nu poate fi adoptata decat cu majoritatea absoluta a membrilor ce

compun Adunarea Nationala. Constitutia in art. 49 prevede: "Sunt numarate
numai voturile favorabile motiunii de cenzura . ". Astfel, absentii si cei care
se abtin sunt considerati a fi votat cu adversarii motiunii de cenzura si de a
se fi pronuntat in definitiv pentru Guvern.

Un deputat nu poate fi semnatarul a mai mult de o motiune in cursul

aceleiasi sesiuni extraordinare,si a mai mult de trei motiuni in cursul unei
sesiuni ordinare, cu exceptia cazului in care primul-ministru angajeaza
raspunderea Guvernului in fata Adunarii Nationale, cu privire la votarea unui
text.
Raspunderea politica a Guvernului este o raspundere colectiva, ministrii
nefiind responsabili in fata adunarilor.

Votul motiunii se efectueaza cu o anumita solemnitate, prin scrutin la

tribuna.

Daca motiunea este adoptata, ea antreneaza demisia Primului-ministru si a

Guvernului.

Asa cum se arata in doctrina, motiunea poate sa il vizeze pe Presedintele

Republicii, in aceeasi masura sau chiar mai mult decat pe Primul-ministru.
Acesta din urma este in mod cert destinatarul nominal, dar Presedintele
poate fi destinatarul real, seful Guvernului fiind politic responsabil in fata
Adunarii Nationale nu doar pentru politica si deciziile sale, dar si pentru
politica si deciziile luate de Presedinte, in exercitiul puterilor sale proprii.
Un prim-ministru care a facut obiectul adoptarii unei motiuni de cenzura sau
al respingerii chestiunii increderii, este obligat sa prezinte demisia
Guvernului sau Presedintelui Republicii, care o poate refuza in vederea
recurgerii la noi alegeri, prin dizolvarea Parlamentului.

B. Chestiunea increderii.

Art 49 alin. 1 din Constitutia Frantei arata ca: "Primul-ministru, dupa

deliberarea Consiliului de ministri, angajeaza in fata Adunarii Nationale
raspunderea Guvernului cu privire la programul propriu sau, eventual, cu
privire la o declaratie de politica generala".

"Cutuma s-a stabilit de o maniera facultativa pentru Primul-ministru de a

angaja responsabilitatea Guvernului sau in fata Adunarii Nationale, puterile
sale producand efecte juridice chiar de la numirea sa. In acest caz, noul
Prim-ministru lasa opozitiei initiativa unei motiuni de cenzura."
Practica stabilita in Franta la formarea Guvernului este in sensul nesolicitarii
increderii asupra sa, ceea ce de altfel nici nu este considerat a fi o problema
majora. Se arata ca practica solicitarii increderii nici nu ar fi conforma cu
spiritul Republicii a V-a, intrucat Guvernul emana de la Presedinte si nu are
nevoie de "ungerea" Adunarii Nationale, si chiar daca nu acesta era sensul
Constitutiei in 1958, este sensul pe care l-a luat si nu este necesar a-l
suprima. Este de altfel ceea ce se intampla si in Marea Britanie.

Sub regimurile precedente, Guvernele nou formate erau supuse investirii de

catre deputati.Aceasta regula, in principiu buna, in sensul ca tinea Guvernul
sa se asigure de o majoritate de partea sa inainte de inceperea activitatii, a
favorizat instabilitatea guvernamentala, ajungandu-se adesea ca Guvernul
sa cada chiar inainte de a intra in functiune, ceea ce a facut sa se vorbeasca
de guverne nascute moarte.

Dupa M. Duverger exista doua situatii de punere in joc a chestiunii

increderii:

- cele puse de Primul-ministru dupa lectura programului sau, sau a unei

declaratii de politica generala, caz in care votul Adunarii Nationale
intervine in conditiile obisnuite ale procedurii parlamentare.

- cele puse asupra unui text (proiect, propunere de lege), in acest caz
mecanismul de vot fiind complex. Odata ce problema increderii este
pusa, textul este considerat adoptat doar daca o motiune de cenzura
nu este depusa in cele 24 de ore care urmeaza sau daca  motiunea
depusa nu este adoptata.

"Desi textul constitutional nu prevede in nici un fel responsabilitatea

Guvernului in fata Sefului statului, conjunctura politica a fost intotdeauna de
asa fel incat Primul-ministru prezinta demisia Guvernului sau de indata ce
Presedintele i-o cere."

Republica a V-a nu a mai dat Senatului dreptul de a angaja raspunderea

politica a Guvernului: conform Constitutiei, " Primul-mnistru are posibilitatea
de a solicita Senatului aprobarea unei declaratii de politica generala (art. 49.
alin5): va avea loc o dezbatere, un vot, dar presupunand ca votul ar fi
negativ, Guvernul nu va fi rasturnat.
Yves Madiot - Institutions politiques de la France, Dalloz, 1995

Pactet, Institutions politiques. 4eme edition, p 355

Ziller, Administations comparee, Paris, p. 126

Yves Madiot, Institutions politiques de la France, Dalloz, 1995