Prof. univ. dr. ing.

IOANA ARMAŞ
INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ
CURS 8 – 06.04.2020
ANUL IV, SEMESTRUL II
AUTOMATICĂ ŞI INFORMATICĂ APLICATĂ
FACULTATEA DE ŞTIINŢE EXACTE ŞI INGINEREŞTI
UNIVERSITATEA HYPERION

BIBLIOGRAFIE ŞI SUPORT DE CURS:

1. I. Armaş – Inteligenţă artificială. Modele operaţionale logice, Editura AGIR,
Bucureşti, 2018
2. I. Armaş – Robotică socială. Modele inovative şi conştienţă, Editura AGIR,
Bucureşti, 2016
3. I. Armaş – Proiectarea sistemelor inteligente în context logic comutaţional, Editura AGIR,
Bucureşti, 2013

PRELUCRAREA CUNOAŞTERII ÎN PROCESUL DE RAŢIONARE ÎN

CONTEXTUL LIMBAJELOR SIMBOLICE INTEGRATE LOGICII
PREDICATELOR

Prezenţa variabilelor în limbajul simbolic al logicii predicatelor impune, pentru

desfăşurarea proceselor de raţionare, particularizarea lor în concordanţă cu configuraţiile,
stările şi obiectele specifice ale mediului de lucru sau al problemei şi cu obiectivele urmărite.
Rezolvarea acestei cerinţe este realizată prin operaţia de substituţie a cărei aplicare
presupune existenţa următoarelor componente:
a. variabilele formulei atomice sau compuse vizate;

b. mulţimile de definiţie asociate fiecărei variabile;

c. termenii din mulţimile de definiţie, respectiv noi variabile, constante sau funcţii, prin
care se vor înlocui variabilele de la a.

Elementele de mai sus generează mulţimea de substituţie de forma:

1
    X1 t1 , X 2 t2 , ..., X k tk , ..., X n tn  (1)

unde: X k , k  1, n sunt variabilele corespunzătoare cerinţei a; tk , k  1, n  termenii aferenţei

condiţiei c de înlocuire a variabilelor, cu satisfacerea lui b.
Astfel, dată fiind o formulă:
: X1 X 2 ...X n   X1 , ..., X n  (2)

aplicarea substituţiei  lui  conduce la particularizarea:

 : t1 , ..., tk , ..., tn  ,

obţinută prin înlocuirea variabilelor X k , k  1, n cu termenii de substituţie corespondenţi

tk , k  1, n .

Pentru procesul de substituţie se identifică următoarele cazuri particulare:

1)   E    reprezintă mulţimea de substituţie vidă care prin aplicare nu modifică

variabilele, presupunând înlocuirea prin identitate, astfel încât are rolul elementului
unitar al operaţiei: E      .

2)    X1 Z1 , X 2 Z 2 , ..., X k Z k , ..., X n Z n  reprezintă substituţia de redenumire care

înlocuieşte variabilele cu alte variabile, astfel încât, prin condiţia b, aceasta revine la
redenumirea variabilelor iniţiale.

3)    X1 c1 , X 2 c2 , ..., X k ck , ..., X n cn  , unde ck , k  1, n sunt constante care

îndeplinesc condiţia b, astfel încât se obţine substituţia de instanţiere.
Prin acest tip de substituţie regulile generale se particularizează, respectiv se
instanţiază, determinând modelul de descriere al mediului într-o anumită etapă sau la
un anumit moment de timp.

Pentru exemplele 1  5 din Cursul 7 se identifică următoarele mulţimi de substituţie şi

descrieri de mediu corespunzătoare figurilor 1  5 asociate:

Exemplul 1. Obiecte plasate într-un spaţiu:

a)    X b1 , Y b2
R1-1: bloc(b 1 )  bloc(b 2 )  pe(b 1 ,b 2 )  sub(b 2 ,b 1 )

R2-1: bloc(b 1 )  bloc(b 2 ) 

 dreapta(b 1 ,b 2 )  stanga(b 2 ,b 1 ),

2
dintre care doar regula R1-1 este activată având condiţiile îndeplinite de mediul
problemei.

b)    X b3 , Y b2 şi    X b3 , Y b1

R2-1: bloc(b 3 )  bloc(b 2 ) 

 dreapta(b 3 ,b 2 )  stanga(b 2 ,b 3 ),

R2-1: bloc(b 3 )  bloc(b 1 ) 

 dreapta(b 3 ,b 1 )  stanga(b 1 ,b 3 ),

instanţierile R2-1 şi R2-1 fiind activate în contextul mediului.

R1-1 şi R1-1 nu vor fi declanşate, termenii implicativi instanţianţi
nereprezentând o stare a mediului.

2. Evoluţia unui mediu prin tranziţia între stările s1, s2, s3:

Se aplică regulii R1-2 substituţiile 1   X s1, Y s2 , P P1 şi

2   X s2 , Y s3, P P2 :

R1-2 1 : stare(s1)  stare(s2) 

 tranzitie(s1,s2)  arc(s1,s2,P1)

R1-2 2 : stare(s2)  stare(s3) 

 tranzitie(s2,s3)  arc(s2,s3,P2),

ambele reguli particularizate fiind activate, cu observaţia că

substituţiile aplicate sunt atât de instaţiere, pentru X şi Y, cât şi
de redenumire, pentru P.
În cazul regulilor R7-2 şi R8-2 , respectiv R7-2 şi R8-2 , dacă se aplică
substituţia    X s1, Y s2 , Z s3 , atunci:

R7-2: traiect (s1,s3)  tranzitie(s1,s3),

care nu este declanşată prin nesatisfacerea, respectiv nevalidarea condiţiei

tranzitie(s1,s3),

R8-2: traiect (s1,s3) 

 tranzitie(s1,s2)  traiect(s2,s3),

3
care este activată prin aplicarea substituţiei    X s2 , Z s3 pentru regula R7-2,
rezultând:

R7-2: traiect(s2,s3)  tranzitie(s2,s3),

astfel încât condiţiile lui R8-2 sunt satisfăcute şi, ca urmare, între
s1 şi s3 este stabilită o traiectorie prin tranziţii succesive.
Observaţii. 1. În contextul reprezentărilor, substituţiile au un caracter dinamic, în
sensul că se pot modifica de la o etapă la alta, dar şi selectiv, prin aceea
că o substituţie activează o submulţime de reguli. Aceste caracteristici
sunt utilizate în procesul de inferenţă, astfel încât soluţiile sunt
determinate de modificările mulţimilor de substituţie pentru fiecare pas
al raţionării.
2. Variabilele la nivelul regulilor se pot păstra ca notaţie, deşi ele pot
avea semnificaţii diferite de la o regulă la alta.

3. Analiza pe baza legităţilor a fenomenelor tectonice:

Pentru reprezentarea din exemplul corespunzător din Cursul 7 prin R1-3 şi R2-3 se
aplică instanţierea    X x1, Y s _ e , T t 0 aferentă producerii, la momentul t0 a
unui cutremur de tipul a, identificat prin magnitudinea sa x1 m1, m2 , la nivelul
plăcilor tectonice sud-estice, s_e, rezultând:

R1-3: plt(s_e)  misc_tect(x1,s_e,t0)  a(x1) 

 >(x1,m1)  >( m2,x1)] 

 (T1)(Y)[echil_inst(s_e) 

 misc_tect(Y,s_e,T1)  a(Y)  >(T1,t0)]

R2-3: (Y)(T1)[plt(s_e)  misc_tect(x1,s_e,t0) 

 a(x1)  (>(m1,x1)  >(x1,m2)) 

 misc_tect(Y,s_e,T1)  b(Y)  >(T1,t0)] 

 (T2)(Z)[misc_tect(Z,s_e,T2) 

 c(Z)  >(T2,T1)].

4
Se observă că regula R1-3 este activată prin validarea termenilor din premisă şi a
acesteia în ansamblul său, astfel încât se concluzionează iminenţa apariţiei unui al
doilea cutremur Y la un moment ulterior de timp, T1  t 0 , precum şi starea sistemului
de plăci tectonice considerate, s_e, ca fiind cea de echilibru instabil.
În acelaşi timp, pentru R2-3 nu se produce declanşarea, deoarece premisa este
invalidată prin neîndeplinirea condiţiilor >(m1,x1) sau
>(x1,m2), având în vedere că m1  x1  m2 , astfel încât consistenţa cu mediul nu se
va manifesta în procesul de raţionare pentru contextul de lucru considerat.

4. Comanda mişcării relative într-un mediu interconectat:

Pentru mediile interconenctate din exemplul corespunzător din Cursul 7
se definesc mulţimile de substituţie    X e1, Y e2 , C c1, F 
8
 şi respectiv,

   X e3, Y e4 , C c2 , D 2 .

Aplicând cele două substituţii regulilor R1-4 şi R2-4 se obţin:

R1-4: elem(e1)  elem(e2)  (e1,e2) 

 
 cupla(e1,e2,c1)  rt(c1)  ( ,f1)  (f2, ) 
8 8


 rotatie(e2,e1, )
8

R2-4 : elem(e3)  elem(e4)  ( e3,e4) 

 cupla(e3,e4,c2)  tr(c2)  (2,d1)  (d2,2) 

 transl(e4,e3,2).

Prin substituţiile  şi  ambele reguli sunt activate prin validarea premiselor,

determinând comanda mişcărilor relative ale elementelor: e2 faţă de e1 şi e4 faţă de
e3.

5. Reconfigurarea unui mediu din două componente:

Pentru contextul descris în exemplul corespunzător din Cursul 7 se consideră
mulţimea de substituţie    X r1, Y b1, S l1, C1 p1, C 2 q1 care se aplică regulilor
R1-5  R7-5, rezultând:

5
 R1-5: baza(b1,l1)  elem(r1,p1,q2)  tip(r1,r) 

 cp(p1,l1)  liber(l1)  liber(p1) 

 conect(r1,b1,l1,p1)

R2-5: baza(b1,l1)  elem(r1,p1,q1)  tip(r1,r) 

 cp(q1,l1)  liber(l1)  liber(q1) 

 conect(r1,b1,l1,q1)

R3-5: conect(r1,b1,l1,U) 

  liber(l1)   liber(U)

R4-5: baza(b1,l1)  elem(r1,p1,q1) 

 tip(l1,l)  tip(p1,p)  cp(p1,l1)

R5-5: baza(b1,l1)  elem(r1,p1,q1) 

 tip(l1,l)  tip(q1,p)  cp(q1,l1)

R6-5: baza(b1,l1)  elem(r1,p1,q1) 

 conect(r1,b1,l1,p1)  baza(b1,q1)

R7-5: baza(b1,l1)  elem(r1,p1,q1) 

 conect(r1,b1,l1,q1)  baza(b1,p1).

Starea mediului exprimată prin R8-5  R13-5 validează premisele regulilor R1-5,
R4-5, R6-5 care conduc la reconfigurarea prin slotul l1 şi terminaţia p1, cu
formarea unei noi baze (compuse) cu slotul q1.
Pentru R3-5 se impune aplicarea substituţiei   U p1 corespunză-toare
concluziei validate conect(r1,b1,l1,p1), rezultând:

R3-5: conect(r1,b1,l1,p1) 

  liber(l1)   liber(p1).

Operaţia de substituţie se poate aplica succesiv într-o manieră necomutativă, dar

asociativă, conform relaţiei generale:

6
  12 ...i ...m 
  ( ...(( ...((12 ) 3 ) ...i 1 ) i ) ...m ) ,


1
 ...
2 

i  
2 

1  ...
i 
 m 1

în care compunerea fundamentală este i 2i , având forma generală .

Ca urmare, fie două substituţii:

  W1 u1 , ..., W j u j , ..., Wl ul  şi

   X1 t1 , ..., X k tk , ..., X n tn  ,

atunci substituţia compusă  este determinată prin relaţia de

definiţie (conform aspectelor teoretice dezvoltate în literatura de specialitate citată în
bibliografia suport de curs 1, 2, 3):
  W1 u1 , ..., W j u j  , ..., Wl ul  , X1 t1 , ..., X k tk , ..., X n tn 
Wi ui  Wi  ui    X q tq X q  W1 , ..., Wl  ,

unde: u j indică aplicarea substituţiei  termenilor u j , j  1, l ai mulţimii ;

Wi ui  Wi  ui  reprezintă mulţimea variabilelor din  care coincid cu ui  ;

Xq tq X q W1 , ..., Wl  este mulţimea variabilelor lui  care se regăsesc ca variabile

substituite în .

Rezultă că aplicarea succesivă a substituţiilor  şi  unei formule  revine la relaţia:

      .

Substituţia reprezintă operaţia fundamentală aplicată la nivelul variabilelor pentru

raţionarea în diverse medii guvernate de legile evidenţiate în baza de cunoştinţe, în vederea
atingerii obiectivelor, respectiv a rezolvării problemelor asociate.
În acest context, procesul de inferenţă impune ca atomii similari, în sensul că au acelaşi
simbol predicativ şi aceeaşi aritate, care conţin cel puţin o variabilă să fie aduşi la o expresie
comună. Această cerinţă este esenţială pentru realizarea raţionamentelor prin înlănţuire şi prin
rezoluţie.

7
 Procesul prin care se îndeplineşte această condiţie este numit unificare şi are
următoarele etape (conform aspectelor teoretice dezvoltate în literatura de specialitate citată
în bibliografia suport de curs 1, 2, 3):

E0. Fie doi atomi similari:

i  pt1,i , ..., tl ,i , ..., tn,i  şi

k  pt1,k , ..., tl ,k , ..., tn,k  ,

pentru care i  k în sensul că t1,i  t1,k , ..., tl 1,i  tl 1,k şi tl ,i  tl , k , astfel încât cel

puţin un termen este o variabilă, de exemplu: tl ,i  Vl ,i , iar tl ,k  ql , k este o variabilă,

o constantă, sau o funcţie.

E1. Se determină mulţimea de neconcordanţă între tl ,i şi tl , k formată din elementele

diferite ale acestora, respectiv: N1  Vl ,i , ql ,k .

E2. Se realizează testul de aparteneţă A, conform definiţiilor:

a) A  pozitiv dacă Vl ,i  ql , k , respectiv dacă variabila Vl ,i este componentă a

termenului ql , k ;

b) A  negativ dacă Vl ,i  ql , k , respectiv dacă variabila Vl ,i nu se regăseşte printre

componentele lui ql , k .

În aceste condiţii, dacă A  pozitiv, atunci unificarea este blocată, iar cei doi atomi,
i şi  k , nu pot fi aduşi la o expresie comună. Dacă A  negativ se trece la etapa

următoare.

E3. Se defineşte substituţia 1  Vl ,i ql ,k  şi se aplcă celor doi atomi: i 1 , k 1 ,

astfel încât:

 dacă i 1  k 1 , procesul de unificare este încheiat prin substituţia 1 care

reprezintă mulţimea de unificare sau unificatorul   1 ;

 dacă i 1  k 1 , se trece la următoarea etapă.

E4. Se identifică următorii termeni diferiţi din i 1 şi k 1 şi se aplică etapele E1 

E3 până la blocarea procesului, sau până la identificarea tuturor substituţiilor
2 , 3 , ..., v care conduc la:

8
 i 1 2 ...v  k 1 2 ...v .

Astfel se finalizează cu succes procesul de unificare, identificându-se mulţimea de

unificare, sau unificatorul:

  1 2 ...v .

De exemplu, în stabilirea substituţiei  pentru R3-5 s-a aplicat procedeul de unificare

descris anterior pentru atomii:

 1 = conect(r1,b1,l1,U) din R3-5

şi

 2 = conect(r1,b1,l1,p1) din R1-5

astfel:

E0 – se evidenţiază termenii U şi p1, U p1.

E1 – mulţimea de neconcordanţă este N1  U , p1 .

E2 – U p1, astfel încât testul de apartenenţă este: A  negativ.

E3 – se defineşte mulţimea de substituţie 1  U p1 şi se determină:

 1  1 = conect(r1,b1,l1,p1)

 2  1 = conect(r1,b1,l1,p1),

rezultând 1 1  2 1 , astfel încât procesul se încheie cu succes, iar unificatorul este:

  1  U p1 .